Pr. dr. Mihai Valică: Dez-bisericirea din Creta poate fi respinsă de sinoadele locale, nu neapărat de unul panortodox. Sinodalii sunt cei care provoacă SCHISMA

Nu credincioșii provoacă erezia și schisma, ci însuși sinodalii, care trag de timp, cu speranța că pleroma Bisericii se va obișnui cu această situație. Orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos.

Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre,
Preasfințiile Voastre,

1. Introducere

Îngrijorați de faptul că Biserica Ortodoxă Română „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”1, am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, ceea ce ne îndeamnă să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care Biserica Ortodoxă Română ia act2 de „prestanța delegației române, înseamnă că sinodul [acestei Biserici] este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Biserici Ortodoxe Române la acel sinod”3. Deși, inițial, delegația a plecat la luptă de pe o poziție ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors înfrântă pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația [ei] cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă”, au fost șterse „granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă un teolog contemporan4.

Încercarea unui alt „teolog de serviciu” de a lega istoria redactării „primelor șapte articole ale Simbolului Niceo-Constantinopolitan (381), [care n.n.] conțin 3 omisiuni și 10 adăugiri față de textul Simbolului Niceean (325)” 5, de sinodul din Creta, sugerând că, prin similitudine cu precedentul creat, ar exista posibilitatea ca unele hotărâri sinodale din Creta să fie precizate, completate și diortosite de un viitor sinod panortodox, rămâne fără succes, ca să nu spun că este o încercare hilară, întrucât autorul precizează, mai departe, că „Sfinții Părinți de la Constantinopol operând omisiuni, precizări, completări și diortosiri ale vechiului Simbol [… nu au schimbat n.n.] cu ceva «credința Niceei»”6. Teologul a uitat să precizeze că Sfinții Părinți, la acest Sinod ecumenic (381), au condamnat în primul rând toate ereziile: „Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se-nlăture credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci «credinţa» aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie şi cu deosebire cea a eunomienilor, adică cea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor” (canonul 1) și după aceea au diortosit și au aprofundat credința Niceeană.

Recunoaștem stilul lui Caragiale, adică „să se umble la părțile esențiale, însă, să nu se schimbe nimica”. Cu alte cuvinte, dacă un „sfânt și mare sinod panortodox”, la fel de ecumenist ca cel din Creta anului 2016, nu ar schimba cu nimic „credința Cretei”, ci doar, numai ar nuanța-o și ar fundamenta-o și mai explicit, fără să dea anatema ereziile existente (filioque, harul creat, purgatoriul, predestinația, hirotonia femeilor, noile dogme mariologice romano-catolice, primatul papal etc.) atunci, evident, se va „cădea din lac în puț”.

Această perspectivă o deducem chiar din Comunicatul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române7, care sugerează posibilitatea că textele ar putea fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă8 și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

2. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm pe membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat, în mod paradoxal, hotărârile sinodale din Creta, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm, de asemenea, să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați mai târziu ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale sau al vreunui sinod local.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus9, în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă, deplinătatea adevărului și a harului există doar în „Biserica” Romano-catolică: „…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”10.

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, printre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate Sinoadele Ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare11, diminuarea sobornicității eclesiale autentice12, instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial13, relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumenism himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii Ortodoxe de la Chișinău14, și al Bisericii Antiohiei15.

3. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă a credinței ortodoxe

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”16.

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a respectivului sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la învățătura Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni 1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui, dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”17. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte,unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic,înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii,în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale, „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem18.

Noi, însă, am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

4. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol: „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”19.

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume, „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, ai căror adepți avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe israeliți din pământul Egiptului, pe filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români care ar dori să mărturisească cu curaj, că sinodul din Creta a adus multă dezbinare și a oficializat erezia ecumenistă. De aceea, înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sfântul Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină.

În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi.

Soluția pastorală și duhovnicească pentru a se evita o schismă și pentru a se delimita de erezia ecumenistă este foarte simplă. Și anume: dezicerea tuturor ierarhilor semnatari sau nesemnatari de hotărârile cretane, care prejudiciază dogme vechi și aduc atingere unor canoane ecumenice, în plenul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în virtutea autocefaliei și a autonomiei eclesiale. Unitatea Ortodoxiei este mult mai importantă decât sinodul cretan, care a adus numai dezbinare și tulburare. Iar Ortodoxia nu constă numai într-un „sinod panortodox”. Deci, nu este nevoie de convocarea vreunui sinod ecumenic sau panortodox, ci de convocarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care să respingă ereziile cretane. În caz contrar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rămâne de bună voie în „cârdășie” cu erezia și „cochetează” cu schisma, de dragul unei comuniuni creștine închipuite, așteptând sine die vreun sinod panortodox, care este posibil să aibă loc și peste o mie de ani sau niciodată. Trăirea în acest compromis pan-ortodox ar fi „motivată și justificată misionar”, după unii, de dragul Diasporei, care slujește prin locașuri de cult neortodoxe. Adică, se preferă pierderea de suflete din Biserica de acasă, decât să fie diminuat numărul „credincioșilor contribuabili” din Diasporă! Așadar, chiar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dă ocazie atât la erezie, cât și la schismă, prin însușirea fără rezerve a celor stabilite în Creta, în ciuda faptului că nu a fost de acord întru totul cu cele hotărâte acolo și prin faptul că amână luarea unei hotărâri clare, de delimitare și de condamnare a deciziilor neortodoxe din Creta. Cu alte cuvinte, nu credincioșii provoacă erezia și schisma, ci însuși sinodalii, care trag de timp, cu speranța că pleroma Bisericii se va obișnui cu această situație.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință20 și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici.

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani. Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul, în momentul în care a terminat ridicarea frumoaselor catedrale, s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția Bisericii Ortodoxe Române asupra ecumenismului, Consiliului Mondial al Bisericilor, masoneriei, sionismului, noii ordine mondiale, New-Age-ului, naționalismului, precum și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori. Îi așteptăm să apară! Unii vorbesc doar în șoaptă și numai noaptea precum Nicodim, care pe furiș mergea să primească învățătura lui Iisus Hristos.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică,
în numele unor preoți și credincioși ortodocși

4Ibidem.

6Ibidem.

11 La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

12 Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

13 Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

16 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

17 John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

19 Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

20 † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

Anunțuri

Exprimati-va pararea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: