Eficienta vaccin Pfizer

„Israelul a declarat că eficiența după prima doză de vaccin de la Pfizer este de doar 33% la persoanele peste 60 de ani. Cel puțin din datele de până acum. Oare de ce nu mă mir?! Acum 10 zile mi-am ridicat în cap toată presa “liberă” din România când am afirmat, contrar celor declarate de ei, că lucrurile nu merg tocmai cum trebuie în Israel. Cu o eficiență redusă față de ceea ce a declarat inițial gigantul Pfizer, este nevoie de o “explicație” la nivel mondial care să „drege busuiocul”. Și iată că așa au apărut în atenția publică, mutanții coronavirusului… Voi vorbi într-un alt material și despre aceștia. Revenind la Pfizer. Asupra acestei companii au fost formulate multe acuzații grave în ultimele decenii, pentru lipsă de deontologie profesională, pentru modul în care își testau medicamentele și dispozitivele medicale, pentru mită către oficiali, autorități și medici, toate acestea pentru a-și promova și vinde produsele proprii. Unele dintre ele au făcut rău ducând la decesul unor pacienți. Este plin internetul cu astfel de informații. Vă invit să le accesați singuri. Eu mă rezum la doar două dintre ele… Sursele le găsiți la comentarii. 👉În 2010 compania Pfizer a admis că a oferit în decurs de doar 6 luni, 35 milioane de dolari unui număr de 4500 de medici și asociații de medici, pentru a promova produsele proprii. Faceți un calcul cam ce venituri a avut un astfel de medic colaborator… Fără să vreau îmi vin în minte cuvintele rostite de medicii implicați în promovarea campaniei de vaccinare din România: “Vaccinarea este sigură și eficientă. Și eu mă vaccinez!”🤦🏻‍♀️ Și nu pot să nu mă întreb oare cât de echidistanți au fost aceștia promovând cu atâta convingere un vaccin experimental. 👉În 2012, Pfizer a fost de acord să plătească o amendă de 60,2 milioane de dolari pentru a închide o anchetă a guvernului SUA cu privire la utilizarea de către producătorul de medicamente a plăților ilegale pentru a câștiga afaceri în străinătate, au declarat oficialii guvernamentali americani. Era vorba, mai pe românește, de sume uriașe remise oficialilor din Rusia, Bulgaria, Croația, Kazahstan, Serbia, Republica Cehă, China și Italia, multe dintre acestea fiind considerate “mite” pentru a asigura contracte mari de vânzare pentru medicamentele produse de gigantul american.” dr Adina Alberts

surse https://www.bmj.com/content/372/bmj.n217

https://www.telegraph.co.uk/news/2021/01/20/uk-look-carefully-claims-vaccine-efficacy-has-dropped-33-per

https://www.bbc.com/news/business-19171566

https://www.reuters.com/article/us-pfizer-settlement-idUSBRE8760WM20120807

https://www.bbc.com/news/health-55734257

Exprimati-va pararea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.