„Nu există o Pandemie a Nevaccinaților” – De ce mint Biden, Fauci și… Ioana Mihăilă

Unul dintre medicii aflați în avangarda luptei împotriva obligativității vaccinării cu serurile experimentale COVID a dezmințit cu toată gravitatea, în cadrul emisiunii Ingraham Angle de la Fox News, faptul că ar exista o „pandemie a nevaccinaților”.
Dr. Byram Bridle (foto), expert în imunologie virală, a făcut această afirmație după ce mai multe personalități politice și din domeniul sănătății – printre care Joe Biden, Anthony Fauci sau… Ioana Mihăilă – au declarat că persoanele nevaccinate se fac vinovate de creșterea numărului de infectări și ceea ce este numit „Valul IV”.
„Uite ce e, singura pandemie pe care o avem este cea printre nevaccinați”, a declarat pentru prima oară Joe Biden pe 17 iulie, dând tonul acestei teorii.
Avea să o reia în mai multe rânduri.
ADVERTISEMENT„Avem o pandemie a celor care nu s-au vaccinat încă”, a repetat el după  o săptămână.
Afirmația a devenit un leitmotiv al întregii administrații americane.
Pe 1 august, dr. Antony Fauci a declarat că „nevaccinații răspândesc tulpina Delta”.
La o zi după ce Joe Biden și-a lansat teza, aceasta a fost preluată și pe malurile Dâmboviței de ministra Sănătății, Ioana Mihăilă:
„Să fim responsabili și să ne vaccinăm, valul IV va fi al nevaccinaților!”
„Este absolut fals să numești asta o «pandemie a nevaccinaților»”, a respins categoric Bridle această teorie.
Medicul a subliniat că nu există nici o dovadă că nevaccinații provoacă o creștere a numărului de cazuri – în special cele asociate noilor tulpini. Acest lucru ar fi împotriva a tot ceea ce se știe despre manifestarea virușilor și funcționarea vaccinurilor.
ADVERTISEMENTPotrivit lui Bridle, care expert tocmai în acest domeniu, incapacitatea vaccinurilor împotriva coronavirușilor de a ucide virusul și concentrarea lor îngustă asupra unei „unice proteine” sunt motivul mutațiilor care ar putea duce la o proliferare a noilor tulpini evocate de politicieni și de presă.
„Principiile sunt următoarele: dacă ai o entitate biologică subiect al mutațiilor – iar coronavirusul SRAS-2, la fel ca toți coronavirușii, este subiect al mutațiilor – și aplici o presiune selectivă concentrată în mod îngust și care este non-letală, și faci asta pe o perioadă lungă de timp, aceasta este rețeta pentru a favoriza apariția de noi tulpini, și este exact ceea ce facem noi astăzi”, a spus Bridle.
„Vaccinurile noastre se concentrează asupra unei singure proteine a virusului, deci virusul nu are decât să-și modifice o proteină, iar vaccinurile nu pot nici pe departe oferi o imunitate sterilizantă, astfel că persoanele care sunt vaccinate continuă să se infecteze.”
Realizatoarea a constatat că aceste afirmații contrazic teoria oficială potrivit căreia nevaccinații produc pandemia, iar Bridle a răspuns subliniind că imunitatea naturală oferă „o protecție mult mai mare decât imunitatea indusă de vaccin împotriva noilor tulpini”.
Ingraham a amintit declarațiile lui Biden că aproape 100% din decesele provocate de COVID-19 și 95% dintre spitalizări sunt cauzate de persoanele nevaccinate care contractează virusul.
Totuși, Rochelle Walenski, directoarea Centrului american pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) a recunoscut tacit că aceste statistici nu sunt reale.
Pe 5 august, în cadrul unui briefing de presă la Casa Albă, ea a declarat că „aceste date proveneau din analizele din câteva state, din ianuarie până în iunie, și nu reflectă datele pe care le avem acum”.Ingraham a completat însă că afirmațiile lui Walenski potrivit cărora nevaccinații provoacă pandemia sunt ele însele false.
Realizatoarea Fox News a observat că marea majoritate a cetățenilor din Statele Unite erau nevaccinați până în urmă cu câteva luni de zile. 
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început la sfârșitul lui 2020 și a fost limitată la un număr mic de persoane considerate vulnerabile. Tendința a continuat și în anul următor și abia în primăvară masele largi s-au putut vaccina cu serul experimental.
Matematic, este imposibil ca majoritatea cazurilor de COVID-19 și a deceselor asociate să fie atribuită nevaccinaților, dat fiind istoricul evenimentelor.
Mai mult, lunile reci ale anului sunt, potrivit CDC, lunile în care bolile respiratorii ca răcelile și gripele circulă mai frecvent. În conformitate cu modelele sezoniere, și coronavirusul se supune aceleiași periodicități, înregistrând vârfuri în perioada de iarnă.
Dr. Bridle a devenit ținta atacurilor de presă după recentele sale afirmații despre riscurile pe care le prezintă aceste vaccinuri experimentale și după ce a cerut guvernului canadian să oprească vaccinarea copiilor.
Bridle a afirmat că vaccinarea în masă este periculoasă date fiind efectele secundare care pot fi cauzate de proteina spike produsă de vaccin.
„Se cunoaște de multă vreme că proteina spike este patogenică”, a declarat imunologul într-un interviu din luna mai.
„Este o toxină”, a continuat el.
„Poate provoca afecțiuni în corpurile noastre dacă ajunge în sistemul circulator. Acum, avem dovada absolut clară că vaccinul însuși plus proteina ajunge în sistemul circulator.”
Bridle nu este singurul expert care împărtășește aceste îngrijorări. Dr. Robert Malone, doctor în medicină, inventatorul tehologiei vaccinurilor cu ARN mesager și cu ADN, nu recomandă nici el aceste vaccinuri la copii și adolescenți.
Malone și Bridle au apărut împreună într-un episod al podcastului canadian Trish Wood is Critical, în care Malone l-a elogiat pe Bridle pentru opiniile sale privind pericolele actualei campanii de vaccinare în masă.
Există și informații din alte părți ale lumii care sprijină convingerile lui Bridle că pandemia nu este provocată de cei nevaccinați.
Într-un interviu din 5 august pe Canalul 13 din Israel, dr. Kobi Haviv de la Spitalul Herzog din Ierusalim a afirmat că majoritatea pacienților cu coronavirus din clinica sa, inclusiv cei cu forme grave,  sunt vaccinați complet (cu două doze).
Aproximativ 70% din populația Israelului a fost vaccinată, fiind una dintre țările fruntașe în lume din acest punct de vedere.
Acest lucru nu a împiedicat însă ca țara să se confrunte recent cu un nou val masiv de infectări, motiv pentru care a adoptat noi restricții severe.

Exprimati-va pararea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.