cancer cervical si vaccinare HPV

Buna ziua, ma numesc Aron Crawford. Am primit o doza de Gardasil in timp ce eram studenta si lucram la centrul de sanatate al Universității. Ei aveau contract încheiat pentru studiul, cercetarea si dezvoltarea produsului Gardasil. Am fost abordată de un specialist în sanatate din incintă  care mi-a spus:

– Știi, avem acest nou vaccin care va preveni posibilitatea sa dezvoltati cancer cervical, ai vrea să încerci?

Cu un an și jumătate, înainte de acest incident, am pierdut 3 membri apropiați, din familia mea, care au murit de cancer. Așa că acea întrebare a punctat exact frica mea, încât am spus da, sună bine. Am intrat în sala de examen și mi-au administrat injecția, apoi am continuat cu rutina din acea zi. Seara m-am întors in camera de cămin și am adormit, apoi m-am trezit în mijlocul nopții vomitand.

Eram asa de slaba ca nu puteam sa ma misc. Bratele si picioarele le simteam ca si cum ar fi cantarit 45 de tone, fiecare si ma simteam foarte rau, cu febra si…oh in cateva zile nodulii limfatici ai gatului, mai ales la ceafa se inflamasera foarte mult. Si amigdalele, in cele din urma. Cred ca trecuse o saptamana de la administrare, cand amigdalele s-au inflamat atat, incat au blocat caile respiratorii si a trebuit sa fiu dusa la camera de urgente.

De aici au pornit o serie de amigdalite (îmbolnăviri regulate) cam o dată pe luna. Lipseam câte 10 – 14 zile de la servici și facultate și am fost aproape să îmi pierd locul de muncă. Au fost 6 luni de îmbolnăviri constante și am ajus la operația de îndepărtare a amigdalelor.  Dupa acea ciclul menstrual s-a oprit total și stiam ca nu sunt însărcinată.

Am mers la analize si testele au aratat ca aveam Carcinom Neuroendocrin cervical de gradul III, sau cancer cervical de gradul 3.

Deci exact lucrul împotriva căruia am fost vacinata. Interesant este că, 3 luni inainte de incident, am facut analizele Papanicolau anuale, și fisa arăta că sunt complet sănătoasă. Analizele ieșiseră curate, deci intr-un interval de 9 luni am pornit de la clinic sanatoasa la cancer cervical de gradul 3 și amigdalita cronică, pana în punctul în care au trebuit  îndepărtate amigdalele. Mai mult, dacă deveneam entuziasmată sau furioasă și nivelul adrenalinei din corp creștea, leșinam imediat. Am dezvoltat alergii la diferite alimente, la care nu aveam alergie înainte. În urmatorul an și jumatate am trecut prin diferite proceduri de tratament pe cervix pentru cancerul cervical, asta se intampla dupa primul diagnostic, dupa care mi s-a facut laparoscopie. Dupa cateva luni din nou mi s-a pus al 2-lea diagnostic de cancer cervical, si alta laparoscopie. Dupa cateva luni, alt diagnostic de cancer cervical si in acel moment au indepartat intregul cervix. La cateva luni distanta am primit al 4-lea diagnostic de cancer chiar daca nu mai aveam cervix. In acel moment am spus: “Comunitatea medicala nu ma ajuta“. Oncologul meu imi spunea ca daca nu apelam la chimioterpie si radiatii voi muri, dar stiam din experienta cu cei 3 membrii ai familiei, pe care i-am pierdut ca ei au involuat cu radiațiile și chimioterapia nu a făcut decat mai mult rău. Așa că am refuzat și în ciuda faptului că îmi era foarte frică am început să investighez și să studiez si am gasit protocolul Garcian. Nu am respectat protocoalele intocmai, in schimb am facut propriul protocol: 42 de zile de post cu sucuri, clisme cu cafea, am inceput tot felul de terapii alternative ca: saune cu infrarosii, bai cu Magneziu, terapie cu oxigen hiperbaric. Au fost 6 luni de terpie alternativa constanta, si vreau sa spun, constanta. Apoi am mers iar pentru analize si cancerul disparuse. (Aplauze) … Multumesc! Am facut de fapt, acum știu, și vedem un mecanism impotriva acestei leziuni facute de vaccin – testosteronul. Nu sunt doctor, nici om de stiinta, deci nu pretind sa inteleg acel mecanism, dar am aplicat un lucru…foarte controversat. Am trecut prin trei runde de terapie cu testosteron si asta deoarece esterogenul hraneste cancerul. Nivelul esterogenilor trebuie sa scada (deci testosteronul scade nivelul de esterogen) si asta m-a ajutat foarte mult. Apoi am aflat despre mutatia genetica MTHFR, pentru care mi-am facut analize si testele au iesit pozitive, si atunci am inceput sa iau injectii cu vitamina B12 si m-am concentrat mult pe antiinflamatoare, pentru ca nu vroiam sa recidiveze cancerul. Deci, m-am concentrat mult pe o dieta antiinflamatoare. Am apelat la ceea ce acuma cunosc ca fiind Dieta Paleo, mancare organica, fara pesticide. Pesticidele hranesc cancerul.  Gardasyl contine L – Histidina care este un precursor al histaminei. Deci trebuie sa verific mereu, nivelul de histamina si trebuie sa am grija ce maninc, ceea ce este considerat sanatos. Avocado, banane, capsuni, nu pot manca, ori am voie dar cantitatea trebuie sa fie controlata, si trebuie sa fie urmate de cantitati mari de vitmaina C, quercitina etc.   De asemenea, o dieta antiinflamatoare consta in evitarea totala a glutenului, a lactozei, soia, pentru ca soia creste nivelul de estoerogeni. De asemenea fara carbohidrati, dar bogata in grasimi. Se evita zaharurile, acestea hranesc cancerul si produc inflamare. Carbohidratii se desfac in zaharuri. Grasimile, cel putin cele sanatoase, mult ulei de cocos, dau energie. Timp de 2 ani m-am simtit slabita, nu vroiam sa ma dau jos din pat, si o hrana bogata in grasimi m-a ajutat mult in a creste nivelul de energie si in plus ajuta la mentinerea sanatatii creierului.   Dieta bogata in Omega-3, deci foarte multe seminte de canepa, chia, apoi ceva ce ajuta la cresterea nivelului de histamina sunt exercitiile. Acestea cresc ritmul cardiac, si trebuie sa am grija ce fel de exercitii fac. Mai mult sportul si mersul pe jos. Am inceput sa evit foarte mult aluminiul, asa cum stim de la dr. Luis, prezentarea aluminiului si felul in care se leaga chimic. Am evitat fluorul si acidul folic, acesta opreste absorbtia folatului natural in corp. Este un efort continuu.   Mi-a fost administrat vaccinul in 2005 si din fericire, urasc sa spun din fericire, m-a salvat ca am luat doar o doza si daca sunt azi aici este pentru ca nu am primit a 2-a sau a 3-a doza. Asta pentru ca m-am imbolnavit imediat.    Este un efort continuu, trebuie sa fiu mereu cu un pas inainte. In ceea ce priveste cancerul, niciodata nu poti fi sigur. Acum sunt deja 10 ani, sau 11 de cand am primit acest vaccin si aproape 9 ani de cand nu mai am cancer. (Aplauze)

Intrebare din sala..

-Da odata cu indepartarea amigdalelor, de fapt ce s-a facut a fost ca le-au pastrat. Si cu indepartarea finala a cervixului au salvat si acel tesut, si l-am trimis unui patologist care le-a testat si testul a aratat prezenta HPV 16 si 18, amindoua ingrediente prezente in Gardasyl. Asa cum am mai spus, cu trei luni inainte de vaccin am fost declarata sanatoasa. Stiu ca fapt real ca acest vaccin a cauzat toate problemele acestea? Nu, dar stiu ca acel lucru impotriva caruia urma sa fiu protejata, este exact ce m-a afectat.  A fost o batalie lunga. Simt ca multe din ce am spus, au repetat ceea ce Carston a relatat despre fiica lui si cum s-a produs vindecarea ei. E evident ca da rezultate. Vreau ca orice victima a vaccinului HPV Gardasyl sa stie ca exista o speranta prin terapie, dieta si un stil de viata cat mai sanatos.

Intrebare din sala…

M-a intrebat daca stiu sigur ca a fost vaccinul, si daca m-am intors la acei cercetatori de la universitate, daca au spus ceva. Nu, eu vin dintr-un mediu conventional  in care nu te indoiesti de medici, ei stiu cel mai bine. Cand m-am imbolnavit si m-au intrebat daca am observat vreo schimbare, le-am spus ca s-ar putea sa fie vaccinul si mi-au spus: ,,O, nu e de la vaccin, e doar o viroza.” Nici o legatura cu virusii care tocmai ce mi-au fost injectati. Deci nu, nu am stiut cui sa spun depre vaccin, pentru ca nu am facut legatura imediat dupa.

Intrebare din sala…

Odata cu indepartarea amigdalelor, au fost facute analize pe tesut si au avut rezultat pozitiv pentru substantele care au fost prezente in injectie. Am fost surprinsa, apoi pe parcurs ce am aflat despre dieta antiinflamatorie si despre ceea ce cauzeaza inflamatii in corp, cand am studiat ingredientele. Nu am inceput cu vaccinul, ci cu alte produse farmaceutice si totuși, cum a spus Eileen, incet dar sigur realitatea m-a izbit in fata. Multumesc.

Cred ca mai este o intrebare aici in fața, a intrebat ce este clisma cu cafea?

-V-as spune sa cautati pe google, nu este placut sa vorbesc despre asta. Este o parte importanta din protocolul Garcian si are multe beneficii medicinale.

Mai avem o intrebare, domnul din fata. M-ati intrebat daca am primit compensatie? Nu am primit, pentru ca asa cum am spus mi-a luat mult timp pana sa fac legatura si nu am scris nici un raport, deci nu am cautat sa fiu despagubita. M-am concentrat mai mult sa fac public si sa incerc sa avertizez pe altii despre pericolele asociate acestui vaccin. Nu nici macar nu am aplicat.

Aplicarea intralesională și subcutanată a extractului Viscul album L. (European vâsc) în carcinomul cervical in situ

Abstract

Argumentare:

Carcinomul in situ (CSI) al colului uterin este o afecțiune premalignantă a epiteliului scuamos.Tratamentele standard sunt procedurile de excizie și ablație; pentru femeile cu margini pozitive, este recomandată histerectomia.

Preocupările pacientului:

O femeie peruană de vîrstă de 47 de ani, cu vaginită candidoasă recurentă, a fost diagnosticată cu colopervicită și metaplazie scuamoasă acum 8 ani, care nu au fost tratate.

Diagnosticele:

Pacientul a fost diagnosticat cu CSI după procedura de coninizare cervicală. Ea a refuzat histerectomia radicală și a optat pentru un tratament medical integrat.

intervenţii:

Ea a fost tratată cu injecții intralesiale și subcutanate Viscum album L. extract (VAE). VAE este un tratament pe scară largă a cancerului de plante cu efecte citotoxice, apoptoge și imunologice, dar nu a fost investigat în CSI de col uterin.

rezultate:

La sfârșitul lunii 5 a tratamentului, a fost observată remisia completă a CSI de col uterin. Pacientul este încă în remisie după 30 de luni (până la publicare).

Lecții:

Acesta este primul raport privind remisiunea completă a CSI de col uterin după injecția intralezională și subcutanată cu VAE. Studiile prospective ar trebui să evalueze în ce măsură efectul de tratament este reproductibil.

1. Introducere

Carcinomul in situ (CIS), ultimul grad de displazie observat înainte de cancerul invaziv, este definit ca neoplazie cervicală intraepitelială de gradul 3 (CIN 3). ^[ 1 ] CIN este o afecțiune premalignantă a epiteliului scuamos al colului uterin și poate fi de grad scăzut (gradul 1 [CIN 1]) sau de grad înalt (gradul 2 [CIN 2] și gradul 3 [CIN 3]). ^[ 2 ] CIN 3 se referă la modificări celulare atipice foarte severe, care cuprind mai mult de două treimi din grosimea epiteliului și includ leziuni cu grosime totală dar fără semne de invazie în stroma.

Mai mult de 83.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin și aproape 36.000 au murit din cauza acestei boli în Regiunea Americilor în 2012; conform Organizației Panamanale a Sănătății (PAHO), numărul de decese din America este estimat să crească cu 45% până în 2030. ^[ 3 ] Institutul Național al Bolilor Neoplazice (INEN) din Peru a raportat 1485 de cazuri noi de cancer de col uterin înregistrate în 2014, clasându-l cel mai mare pe lista cazurilor de cancer din țară. ^[ 4 ] Principalii 2 factori asociați cu dezvoltarea CIN de înaltă calitate și a cancerului de col uterin sunt subtipurile 16 și 18 ale papilomavirusului uman (HPV) și persistența virusului. Cofactorii esențiali sunt imunosupresia, fumatul de țigară și utilizarea pe termen lung a contraceptivelor orale. ^[ 5 ]

Rata de remisiune spontană pentru CIN 3 (displazie severă și CIS) este de 32% până la 47% și are o evoluție lentă pe parcursul mai multor ani. ^[ 6 ] Tratamentul standard pentru CIN de înaltă calitate include excizia (de exemplu, conizarea cervicală prin procedură de excizie electrosurgicală în buclă [LEEP]) și ablația zonei de transformare a colului uterin (o zonă anatomică care conține trecerea de la epiteliul scuamos al ectocervixului la epiteliul glandular al endocervixului). Histerectomia este o opțiune pentru femeile pentru care alt tratament nu a reușit sau care au CIN recurente. ^[ 1 ] Tratamentele de col uterin pot reduce riscul de cancer invaziv al colului uterin cu 95% în primii 8 ani după tratament, astfel încât CIN are o rată ridicată de vindecare atunci când întreaga leziune a fost excizată (margini negative). Pe de altă parte, studiile au demonstrat în mod constant că pacienții cu o marjă pozitivă după o procedură excizională a colului uterin prezintă un risc semnificativ mai mare pentru boala reziduală – determinată la histerectomie ulterioară sau cu excizie repetată – decât pacienții cu margini clare. ^{[ 7 , 8 ]}

Viscum album L. extract (VAE) este un extract apos de plante întregi, fabricat din vâsc european, o plantă hemi-parazitară care crește pe arbori gazdă diferit (de exemplu, cenușă, mesteacăn, măr, stejar). ^[ 9 ] Acesta conține compuși citotoxici și imunoactivi, inclusiv lectine de vasc (ML), viscotoxine și alte proteine ​​cu greutate moleculară scăzută, oligozaharide și polizaharide, flavonoide și acizi triterpenici. Activitatea antitumorală a ML, incluzând efectele profilactice, a fost legată de efectele lor puternice de inducere a apoptozei și imunostimulatoare. Acestea includ activarea in vivo și in vitro a monocitelor / macrofagelor, granulocitelor, celulelor naturale ucigașe, celulelor T, celulelor dendritice și inducerea unei varietăți de citokine. ^[ 10-12 ] Studiile clinice arată îmbunătățirea calității vieții și potențialele efecte benefice asupra supraviețuirii. ^{[ 13 , 14 ]} Studiile clinice se desfășoară în prezent în Suedia (NCT02948309), Statele Unite (NCT03051477) și Germania-Egipt (NCT02106572).

Într-un studiu prospectiv necontrolat, injecția VAE subcutanată a fost utilizată ca tratament neoadjuvant în CIN 1-3 cu HPV, ceea ce a condus la remisia parțială completă și 27% (determinată prin biopsie în cazul răspunsului complet). ^[ 15 ] Mai mult, autorii unui alt studiu care investighează VAE și interferonul alfa uman recombinant în CIN 1-2 au raportat o creștere a regresiei și o scădere semnificativă a ratelor de progresie. ^[ 16 ] Cu toate acestea, după cunoștințele noastre, nu s-au publicat studii privind utilizarea injectării intralesiale VAE în tratamentul CSI de col uterin. ^[ 17 ] Prin urmare, prezentăm următorul caz, raportat în conformitate cu orientările CARE (CAse Reporting). ^[ 18 ]

2. Prezentarea cazului

Un profesor peruvian de 47 de ani și o mamă care a avut o istorie de vaginită candidoasă recurentă au fost diagnosticate cu un CIN 2-3 de grad înalt și cu cervicită cronică prin biopsie. Cu opt ani în urmă, ea a fost diagnosticată cu colopervicită și metaplazie scuamoasă, care nu au fost tratate. La nouă luni după diagnosticul CIN 2-3, ea a suferit o conizie de col uterin care a indicat CIS cu leziune exo-endocervicală;conform raportului medical, leziunea nu a putut fi excizată în totalitate (marje pozitive). Trei luni mai târziu, o biopsie a indicat din nou CIS cu leziuni de extensie endocervică (Fig.1A A-B) .Histerectomia radicală a fost recomandată de ginecologul ei, totuși, pacientul a refuzat această intervenție.

figura 1

AB: Biopsia cervicală a pacientului cu 2 săptămâni înainte de tratamentul cu VAE: Carcinomul cervical in situ.CD: Test citologic din Papanicolau după 9 săptămâni de tratament cu VAE: gradul neoplaziei intraepiteliale cervicale 1. VAE = extract de album Viscum .

 

Pacientul a venit la Centro Médico Antroposófico (CMA) din Lima-Peru, unde a fost evaluată și sa recomandat terapia cu injecții VAES intralesională și subcutanată. Tratamentul cu VAE a fost sugerat din cauza remisiunii pe termen lung a leziunilor maligne și premaligne și a rezultatelor promițătoare din studiile care au utilizat doze mari de VAE (intralezional, intravenos și intratumoral). ^{[ 9,19-22 ]}

Tratamentul a început cu aplicații VAE sub formă de doze treptate, de trei ori pe săptămână, din cenușă de copac gazdă (AbnobaVISCUM Fraxini 0,2 mg-2 mg, 2 mg conține aproximativ 2 μg lectină de vară / ml, concentrațiile ML în doza mai mică sunt respective). Injecțiile au fost aplicate în zona periumbilicală, prima dată de asistenta medicală și apoi de pacientul însuși. S-au aplicat injecții VAE intra-vasculare (AbnobaVISCUM Fraxini 20 mg, 1 ml pe flacon) cu ajutorul unui specul, începând din prima lună cu 1 flacon în săptămâna 1 și același în săptămâna 2 (tabelul 1).1 ). În săptămâna de aplicare intralezională, au fost administrate doar 2 cereri subcutanate. Din cauza provocărilor logistice, intervenția intralesională a fost întreruptă timp de 3 luni; injecțiile subcutanate au fost totuși continuate în această perioadă.

tabelul 1

Viscum album L. terapie de extracție: flacoane pe lună.

În luna a 2-a de tratament, testul Papanicolaou (Pap) al pacientului a indicat CIN 1 ( Fig.1C -D) .Doza de injecții subcutanate a fost continuu crescută și până în luna 3 pacientul a început să folosească fiole de 20 mg, între 3 și 4 luni, a primit ultima injecție intralezională (în special, în săptămânile 14, 15 și 16 din 2, 3 și 4 flacoane VAE de 20 mg, respectiv). a fost negativ pentru CIN, iar evaluarea colposcopiei a arătat un cervix normal (nu a fost raportată nici o cervicită), continuând astfel până când acest caz a fost raportat (36 luni după începerea tratamentului VAE). o săptămână Pentru tratamentul VAE și evoluția bolii Figura Figura 2 2 .

Figura 2

Cronologie: tratamentul VAE și evoluția bolii. PAP = Papanicolaou, Q = EORTC QLQ-C30, VAE = extract de album Viscum .

 

Efectele secundare ale tratamentului au fost umflarea și mâncărimi ocazionale ale pielii la locul injectării subcutanate. Atunci când s-au aplicat injecții VAE intralesiale, pacientul a simțit contracții uterine ușoare începând cu aproximativ 6 ore după aplicare și durează aproximativ 1 oră; ocazional, a fost raportată durere de cap ușoară. Pacientul a raportat în mod constant o calitate foarte bună a vieții, după cum sa arătat în răspunsurile sale la Organizația Europeană pentru Cercetarea și Tratamentul Cancerului pentru Calitatea Vieții (EORTC QLQ-C30) care a fost efectuată după remisiunea completă și până la testul final Papanicolau Fig. ( Fig.33).

Figura 3

Rezultatele EORTC QLQ-C30 ale stării sănătății globale și a stării funcționale a pacientului (scor 0: absență-100: plin).

2.1. Terapii antecedente și concomitente

Pacientul a raportat că suferă o mulțime de presiune și stres la locul de muncă. În caz contrar, ea a fost sănătoasă (greutate: 58 kg, înălțime: 1,67 m) și fără factori de risc specifici pentru CIN / CSI. A băut 1 până la 2 pahare de vin pe săptămână și a mâncat o dietă echilibrată. Aproape un an după începerea tratamentului cu VAE, pacientul a fost diagnosticat cu hipotiroidism subclinic (TSH = 4,08 UI / ml [0,35-2,5]), care a fost tratat cu remedii antroposofice: glanda tiroidă D5. Simptomele ei de oboseală și lipsa de concentrare au fost tratate cu Levico D3, Absinthium D1 / Resina Laricis D3 și Amara-Tropfen.Rezultatele analizei sale de laborator au arătat o reducere progresivă a TSH (ultimul rezultat: 3,01 UI / ml).În prezent, pacientul exprimă o vitalitate și o concentrare îmbunătățită.

După finalizarea și prezentarea articolului, pacientul a prezentat o colposcopie suplimentară, la un an după terminarea observării descrise mai sus. Era încă CIN 0 și continuă tratamentul.

2.2. Perspectiva pacientului

„Cred că trupul exprimă ceea ce o persoană nu aduce la conștiință, atunci corpul o face evidentă și o are sarcina de a o dizolva. M-au ajutat cu această sarcină. „

3. Discuție

Cazul prezentat prezintă o remisiune completă a CSI de col uterin (CIN 3) fără recurență în următoarele 30 de luni (până la publicare) după injectarea intralesională și subcutanată a VAE. Acest protocol de tratament a fost stabilit din cauza riscului ridicat și a probabilității de progresie datorată marjei pozitive de conizare și reapariției ridicate a vaginitei (după cum reiese din recomandarea ginecologului pacientului pentru o histerectomie).

Diagnosticul CSI de col uterin a fost confirmat prin histopatologie (biopsie cervicală). Deși rata de regresie spontană pentru CIN 3 (displazie severă și CIS) este de 32% până la 47%, studiile o descriu ca un proces lent care durează mai multe luni (aproximativ de la CIN 1 până la normal: 20-72 luni, CIN 2 până la normal: 24-72 de luni, nici o referință de la CIN 3 la normal). ^[ 6 ] În cazul acestui pacient, în luna 2 a tratamentului, ea a regresat la CIN 1 și a terminat luna 5 la normal. Nu a fost utilizată altă terapie tumorală specifică. Prin urmare, presupunem că remisia a avut loc ca urmare a injectărilor intralesiale și subcutane de VAE. Un test Papanicolau a fost efectuat după tratamentul intralezional, iar rezultatele citologice au confirmat remisiunea CIS.

Alte remisiuni tumorale au fost observate după doze mari și la administrarea locală de VAE la cancerele mamare și ginecologice (de exemplu, cancer ovarian, endometrial, cervical, vaginal, vulval și uterin), iar studiile au raportat un beneficiu statistic semnificativ în calitatea vieții la nivelul colului uterin la pacienții cu cancer tratați cu VAE. ^{[ 13 , 17 ]} Totuși, după părerea noastră, nu s-au publicat studii privind utilizarea injecției VAE intralesională în tratamentul CSI de col uterin.

CIN și cancerul de col uterin sunt sensibile la imunitate, având în vedere riscul cunoscut atât al infecției cu HPV, cât și al creșterii CIN cu creșterea gradului de imunosupresie. ^[ 23 ] În plus, cancerul de col uterin este una dintre cele mai frecvente malignități asociate sindromului imunodeficienței dobândite la femei. ^[ 24 ]VAE prezintă efecte imunostimulatoare puternice asupra sistemului imunitar innascut și adaptiv (activarea in vivo și in vitro a monocitelor / macrofagelor, granulocitelor, celulelor naturale ucigașe, celulelor T, celulelor dendritice și inducerea varietății de citokine, cum ar fi ca factor de stimulare a coloniilor de granulocite-macrofage [GM-CSF] de interleukină-1 [IL-1], IL-2, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, IL- , factorul de necroză tumorală α [TNF-α], interferonul γ [IFN-y]). ^{[ 17 , 18 , 23 ]} Prin urmare, presupunem că VAE a contribuit la remisiunea completă și pe termen lung descrisă în acest caz. Acest efect imunostimulator a fost, de asemenea, reflectat de o reducere a reaparitiei pacientului de vaginita candidata de cand pacientul a inceput tratamentul, deoarece se stie ca infectiile candidoge sunt mai frecvente la pacientii imunosupresati.^[ 25 ] Imunoterapia vaginitei candidale pentru prevenție și tratament este o abordare terapeutică care este în curs de investigare. Mai mult, remisia poate fi rezultatul efectelor citotoxice și apoptotice puternice ale VAE. Citotoxicitatea lectinelor este inhibată de proteinele serice și de anticorpi când este aplicată sistemic;prin urmare, aplicarea locală restricționată prin injecție intralezională poate, de asemenea, să contribuie la răspunsul clinic. ^[ 26 ] Ca parte a reacției imune intenționate, pacienții prezintă, de obicei, reacții cutanate locale, cum ar fi umflarea pielii înconjurătoare; eritemul și mâncărimea sunt efecte secundare cunoscute ale injecțiilor VAE subcutanate. Acest tip de reacție cutanată la un pacient în timpul tratamentului cu inhibitor al receptorului factorului de creștere epidermal prezice un rezultat clinic mai bun decât la pacienții care nu i-au dezvoltat și poate fi interpretat ca stimulare imună, similară cu cea provocată de tratamentul cu VAE. ^[27 ] Contracțiile ușoare uterine (bine tolerate de către pacient) au fost un răspuns normal la stimularea inflamatorie a colului uterin cu injecții VAE intralesiale care au provocat eliberarea de prostaglandine responsabile de contracții.

HPV este principalul agent etiologic al precancerului cervical și a cancerului, în special subtipurile 16 și 18, care sunt puternic asociate cu leziuni de grad înalt (50% până la 60% din cazuri). ^[ 28 ] Mai mult, infecțiile cu HPV, în special infecțiile persistente, sunt un factor de risc recunoscut pentru dezvoltarea leziunilor precanceroase (stadiul acestui pacient) și a cancerului invaziv. ^[ 29 ] Studiile recente au dezvăluit bazele moleculare ale tumorogenezei induse de HPV și interacțiunea cu sistemul imunitar gazdă. În prezent, vaccinurile HPV disponibile nu au un efect terapeutic asupra infecțiilor preexistente cu HPV sau a leziunilor asociate. Accentul este acum de a dezvolta un tratament care să poată monta un răspuns imunitar terapeutic împotriva celulelor infectate cu HPV. Considerăm că acest raport de caz contribuie la cunoașterea VAE în CIN și CSI cervical. Aceasta sugerează un beneficiu suplimentar pentru tratamentul lor, care ar trebui investigat în continuare. Până nu se indică altfel în studiile clinice, tratamentul standard trebuie să fie intervenția primară în cazurile de CIN și CIS de col uterin, cu VAE administrat ca terapie adjuvantă promițătoare.

4. Concluzii

Acesta este primul raport care arată remisia completă a SID după aplicarea intralesională și subcutanată a VAE. Studiile prospective ar trebui să evalueze dacă acest rezultat poate fi reprodus și să devină o opțiune de tratament de linia a doua pentru pacienții care refuză histerectomia.

Recunoasteri

Mulțumită lui César Vela-Velásquez, un patolog medical, care a furnizat imaginile histologice.

Go to:

Contribuția autorului

Conceptualizare: María Reynel, Yván Villegas.

Cursarea datelor: María Reynel.

Supraveghere: Helmut Kiene, Paul G. Werthmann, Gunver S. Kienle.

Vizualizare: María Reynel, Helmut Kiene, Paul G. Werthmann, Gunver S. Kienle.

Scrierea – versiunea originală: María Reynel.

Scrierea – recenzie și editare: Yvan Villegas, Helmut Kiene, Paul G. Werthmann, Gunver S. Kienle

Marcia Reynel orcida: 0000-0002-3899-9708.

Go to:

Note de subsol

Abrevieri: CIN = neoplazie intraepitelială cervicală, CIS = carcinom in situ, HPV = papilomavirus uman, IL = interleukină, ML = lectine de vîsc, Pap = Papanicolaou, VAE = Viscum album L. extract.

Aprobarea etică nu a fost necesară pentru acest tip de studiu. Consimțământul informat în scris a fost obținut de la pacient pentru publicarea acestui raport de caz și a oricăror imagini însoțitoare.

Autorii nu înregistrează conflicte de interese.

Go to:

Referințe

[1] Montz FJ. Managementul neoplaziei intraepiteliale cervicale de grad înalt și a leziunii scuamoase intraepiteliale de grad scăzut și complicații potențiale . Clin Obstet Gynecol 2000; 43 : 394-409. [ PubMed] [ Google Scholar ]

[2] Darragh TM, Colgan TJ, Thomas Cox J, și colab. Proiectul de standardizare a terminologiei scuamoase anogenitale pentru leziunile asociate HPV: recomandări de fond și consens din partea colegiului patologilor americani și a societății americane pentru colposcopie și patologie cervicală . Int J Gynecol Pathol 2013; 32: 76-115. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[3] Organizația de sănătate pan-americană. Cancerul de col uterin . Disponibil la: http://www.paho.org/hq/index.php?option=com_content&view=article&id=5420%3A2011-cervical-cancer&catid=1872%3Acancer&Itemid=3637&lang=ro (2016). Accesat în 23 ianuarie 2018. [ Google Scholar ]

[4] INEN. Casos de cancer înregistrat în en INEN, perioada 2000-2014 (ambos sexos) . Disponibil la: http://www.inen.sld.pe/portal/documentos/pdf/estadistica/datos_estadisticos/02062016_DATOS_EPIDEMIOLOGICOS%20INEN(2000-2014).pdf Accesat la 23 ianuarie 2018. [ Google Scholar ]

[5] Wright TC, Jr, Ellerbrock TV, Chiasson MA și colab. Neoplazia intraepitelială cervicală la femeile infectate cu virusul imunodeficienței umane: prevalența, factorii de risc și valabilitatea frotiurilor Papanicolaou. Studiul privind bolile de col uterin din New York . Obstet Gynecol 1994; 84 : 591-7. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[6] McCredie MR, Sharples KJ, Paul C. și colab. Istoricul natural al neoplaziei cervicale și riscul de cancer invaziv la femeile cu neoplazie intraepitelială cervicală 3: un studiu de cohortă retrospectiv . Lancet Oncol2008; 9 : 425-34. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[7] Ghaem-Maghami S, Sagi S, Majeed G. și colab. Excizia incompletă a neoplaziei intraepiteliale cervicale și riscul de eșec al tratamentului: o meta-analiză . Lancet Oncol 2007; 8 : 985-93. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[8] Mohamed-Noor K, Quinn MA, Tan J. Rezultatele după conization cuțit rece cu excizie completă și incompletă a epiteliului anormal: o revizuire a 699 de cazuri . Gynecol Oncol 1997; 67 : 34-8. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[9] Werthmann PG, Friesland H, Kienle GS. Răspunsul durabil al carcinomului cu celule scuamoase cutanate după injecții cu peri-leziuni cu doze mari de extracte de album Viscum – un raport de caz .Phytomedicine 2013; 20 : 324-7. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[10] Peumans WJ, Verhaert P, Pfüller U, și colab. Izolarea și caracterizarea parțială a unei mici lectine care leagă chitina de la vâsc ( Viscum album ) . FEBS Lett 1996; 396 : 261-5. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[11] Mueller EA, Anderer FA. O oligozaharidă de albumină Viscum care activează citotoxicitatea naturală umană este un inductor gamma interferon . Cancer Immunol Immunother 1990; 32 : 221-7. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[12] Orhan DD, Küpeli E, Yesilada E și colab. Activitatea antiinflamatorie și antinociceptivă a flavonoidelor izolate din Viscum album ssp. album . Z Naturforsch C 2006; 61 : 26-30. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[13] Kienle GS, Kiene H. Influența albumului Viscum album L (vâsc european) asupra calității vieții la pacienții cu cancer: o revizuire sistematică a studiilor clinice controlate . Integr Cancer Ther 2010; 9 : 142-57. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[14] Troger W, Galun D, ​​Reif M și colab. Viscum albumul [L] extrage terapia la pacienții cu cancer pancreatic la nivel local avansat sau metastatic: un studiu clinic randomizat privind supraviețuirea globală .Eur J Cancer 2013; 49 : 3788-97. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[15] Portalupi E. Tratament neoadjuvant în CIN legat de HPV cu preparat de vaselină (Iscador) . Disertație Universität Pavia 1991/1992 1995. [ Google Scholar ]

[16] Jach R, Basta A. Iscador QuS și interferonul alfa uman recombinant (Intron A) în neoplazia intraepitelială cervicală (CIN) . Przeglad Lekarski 1999; 56 : 86-8. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[17] Kienle GS, Glockmann A, Schink M și colab. Viscum album L. extracte în cancerele mamare și ginecologice: o revizuire sistematică a cercetărilor clinice și preclinice . J Exp Clin Cancer Res 2009; 28 : 79-111. [ Articolul gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[18] Gagnier JJ, Riley D, Altman DG și colab. Ghidul CARE: elaborarea orientărilor clinice bazate pe consens pe baza rapoartelor . Dtsch Arztebl Int 2013; 110 : 603-8. [ Articolul gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[19] Kienle GS, Mussler M, Fuchs D, și colab. Tratamentul vaselor intravenoase în îngrijirea cancerului integrat: un studiu calitativ care explorează procedurile, conceptele și observațiile medicilor specialiști .Comunicarea bazată pe dovezi Altern Med 2016; 2016 : 1-6. [ Articolul gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[20] Orange M, Lace A, Fonseca MP și colab. Regresia durabilă a limfomului primar cutanat cu celulă B în urma tratamentului cu vâsc, care determină febra – două rapoarte de caz . Global Adv Health Med 2012; 1 : 18-25. [ Articolul gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[21] Schad F, Atxner J, Buchwald D, și colab. Tratamentul cu vasculă intraorală (Viscum album L) la pacienții cu carcinom pancreatic inoperabil: o analiză retrospectivă . Integr Cancer Ther 2014; 13 : 332-40.[ PubMed ] [ Google Scholar ]

[22] von Schoen-Angerer T, Goyert A, Vagedes J, și colab. Dispariția unui polop avansat de colon adenomatos după injectarea intratumorală cu extract de Viscum album (european vâsc): un raport de caz . J Gastrointestinal Liver Dis 2014; 23 : 449-52. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[23] Ahdieh L, Muñoz A, Vlahov D și colab. Neoplazia cervicală și pozitivitatea repetată a infecției cu papilomavirus uman la femeile seropozitive și seronegative ale virusului imunodeficienței umane . Am J Epidemiol 2000; 151 : 1148-57. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[24] Maiman M, Fruchter RG, Clark M și colab. Tratamentul cancerului de col uterin ca boală care definește SIDA . Obstet Gynecol 1997; 89 : 76-80. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[25] Duerr A, Heilig CM, Meikle SF și colab. Incidența și candidoza vulvovaginală persistentă la femeile infectate cu virusul imunodeficienței umane: Factori de risc și severitate . Obstet Gynecol 2003; 101 : 548-56. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[26] Klingbeil MF, Xavier FC, Sardinha LR și colab. Efectele cyto -toxice ale vâscului ( Viscum album L.) în liniile celulare de carcinom cu celule scuamoase ale capului și gâtului . Oncol Rep 2013; 30 : 2316-22. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[27] Orditura M, De Vita F, Galizia G și colab. Corelația dintre eficacitatea și apariția erupțiilor cutanate după tratamentul cu inhibitorul receptorului pentru factorul de creștere epidermal cetuximab: o analiză retrospectivă a unei singure instituții . Oncology Rep 2009; 21 : 1023-8. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[28] Kaufman RH, Adam E, Icenogle J, et al. Relevanța screeningului papilomavirusului uman în managementul neoplaziei intraepiteliale cervicale . Am J Obstet Gynecol 1997; 176 : 87-92. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

[29] Wright TC, Jr, Schiffman M. Adăugarea unui test pentru ADN-ul papilomavirus uman la screening-ul pentru cancerul cervical . N Engl J Med 2003; 348 : 489-90. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

---

Articolele de la Medicină sunt oferite aici prin amabilitatea lui Wolters Kluwer Health

Influența deprivării /lipsirii parțiale și complete a glutaminei și glucozei asupra liniilor celulare tumorigene de sân și cervicale

Abstract

fundal

Datorită cerințelor lor proliferative ridicate, celulele tumorigene posedă sisteme metabolice modificate, în care celulele utilizează cantități mai mari de glutamină și glucoză. Aceste cerințe metabolice alternează interesul de a investiga efectele concentrațiilor fiziologice non-tumorigene ale glucozei și glutaminei asupra celulelor tumorigene, deoarece deprivarea fie are ca rezultat un răspuns canonic al aminoacidului în celula de mamifer.

metode

Influența expunerii pe termen scurt a celulelor tumorigene asupra corelării cantităților descrescătoare de glutamină și glucoză a fost demonstrată într-o linie celulară mamăra metastatică înalt glicolitică și o linie celulară de carcinom cervical. Ulterior, celulele s-au propagat în mediu conținând concentrații fiziologice tipice de glutamină 1 mM și glucoză 6 mM timp de 7 zile. Efectele asupra morfologiei au fost investigate prin contrastul polarizării-difuziei optice difuzate prin lumină optică. Citometria de flux a fost utilizată pentru a demonstra efectele înfometării de glutamină și glucoză asupra progresiei ciclului celular și a inducerii apoptozei. De asemenea, s-au efectuat fluorometri pentru a investiga efectele asupra inducției apoptozei intrinseci (mitocaptura), producerii de specii reactive de oxigen (diacetat de 2,7-diclorofluoresceină) și formării veziculei acide (acridină portocalie).

Rezultate

Datele morfologice sugerează că deprivarea de glutamină și glucoză a dus la reducerea densității celulare și a celulelor rotunjite. înrolarea prin glutamina si glucoză au dus, de asemenea, la o creștere a fazei G2M și a unui vârf sub-G1. Înfometarea completă a glutaminei și a glucozei a dus la reducerea potențialului membranei mitocondriale în ambele linii celulare, cu celule MDA-MB-231 afectate mai mult în comparație cu celulele HeLa. Mai mult, celulele infometate nu au putut fi salvate suficient prin propagare, deoarece celulele au avut o creștere a speciilor de oxigen reactiv, a compartimentelor acide și a formării vacuolelor.

Concluzie

Înfometarea de la glutamină și glucoză pentru perioade scurte a dus la scăderea densității celulare, a celulelor rotunjite și la inducerea apoptozei prin generarea de specii reactive de oxigen și disfuncția mitocondrială. În plus, linia celulară metastatică a reacționat mai profund la înfometarea cu glutamină și glucoză datorită naturii lor foarte glicolitice. Salvarea celulară satisfăcătoare nu a fost posibilă deoarece celulele au demonstrat stresul oxidativ și potențialul membranar mitocondrial depolarizat. Acest studiu contribuie la cunoașterea efectelor in vitro și a transducției de semnal a deprivării de glucoză și / sau l-glutamină în liniile celulare tumorigene.

Introducere

Țesutul tumorigen are alte activități metabolice în comparație cu țesutul diferențiat, neproliferativ. Aceste activități metabolice modificate exercitate de tumori sunt necesare pentru natura foarte proliferativă a țesutului transformat și tumorigen [ 1 ]. În celulele tumorigene, apare o schimbare de la producerea de adenozin trifosfat (ATP) prin fosforilare până la generare prin intermediul glicolizei, chiar și în prezența oxigenului [ 2 ]. Glicoliza aerobă asociată cu cancer care are ca rezultat producerea de acid lactic și piruvat a fost descrisă cu aproape 100 de ani în urmă și este cunoscută sub numele de efect Warburg [ 2,3 ]. Inițial sa raportat că efectul se datorează disfuncției mitocondriale, însă cercetările ulterioare indică faptul că celulele canceroase preferă catabolismul glucozei prin glicoliză față de fosforilarea oxidativă, chiar dacă mitocondriile sunt competente [ 3 ]. Din moment ce glucoza este utilizată în principal pentru glicoliză, glutamina este utilizată ca substrat al ciclului acidului tricarboxilic mitocondrial (TCA) și pentru sinteza nicotinamidei adenin dinucleotid fosfat (NADPH) și sinteza acizilor grași [ 4 ].

Pe lângă glicoliza, celulele tumorigene sunt de asemenea dependente de glutaminoliză pentru scopuri de proliferare. Glutaminoliza este definită ca conversia glutaminei în glutamat. Acest proces furnizează carbon și azot utilizate pentru producerea de precursori energetici, biosintetici și reductivi pentru celulele tumorigene [ 5 ]. Astfel, celulele tumorigene utilizează în mod clar cantități mai mari de glutamină și glucoză, comparativ cu celule non-tumorigene și senestive.

Glucoza și glutamina sunt cele mai importante elemente de construcție necesare pentru metabolismul și proliferarea ulterioară și procesele tumorigene [ 1 ]. Totuși, datorită cerințelor metabolice în mare măsură diferite ale celulelor tumorigene, este de interes și de importanță să se investigheze efectele fiziologice ale concentrațiilor non-tumorigene ale glucozei și glutaminei asupra celulelor tumorigene. Acest lucru este deosebit de important deoarece deprivarea rezultă într-un răspuns canonic al aminoacidului (ASS) în celulele mamifere [ 6 ]. În plus, studiile de exprimare a genei efectuate pe tumori primare și metastatice au demonstrat că celulele metastatice sunt mai mult dependente de glicoliză în comparație cu fosforilarea oxidativă [ 7 ].

Acest studiu a investigat astfel influența corelării cantităților descendente de glutamină și glucoză asupra morfologiei, a potențialului membranei mitocondriale, a speciilor de oxigen reactiv (ROS) și a formării veziculelor acide după expuneri pe termen scurt (2 ore, 4 ore, 6 ore) receptorul de estrogen, receptorul metastatic negativ al celulei mamare și o linie celulară de carcinom cervical. În plus, după expunere, mediul a fost înlocuit cu mediu care conține o concentrație fiziologică tipică de glutamină și glucoză (1 mM și, respectiv, 6 mM), prin care celulele au fost lăsate să se prolifereze timp de 7 zile, după care a fost studiată și influența acestei expuneri.

materiale si metode

Linii celulare

Linia celulară de adenocarcinom cervical uman (HeLa) și o linie celulară de adenocarcinom mamar cu metastaze ridicate (MDA-MB-231) au fost alese pentru a demonstra efectele mediului care constă în stări metabolice variabile. Linia celulară HeLa a fost achiziționată prin intermediul Sterilab Services (Pty) Ltd, Johannesburg, Africa de Sud, din Colecția Americană a Culturilor de Țesuturi (ATCC), Maryland, Statele Unite ale Americii. Linia celulară HeLa este cea mai veche și cea mai distribuită linie celulară imortalizată care prezintă o creștere agresivă și se dublează în medie la fiecare 24 de ore [ 8 ]. Principala sursă de energie în celulele HeLa este mai degrabă glutamina decât glucoza, ceea ce demonstrează că fosforilarea oxidativă este preferențială pentru a genera ATP [ 9 ]. În plus, celulele HeLa sunt capabile să-și adapteze rețeaua, structura și funcția mitocondrială, în funcție de baza substratului, pentru a genera energie exclusiv din fosforilarea oxidativă prin remodelarea mitocondriilor sale [ 10 ].

Linia celulară MDA-MB-231 a fost furnizată de Microsep (Pty) Ltd Johannesburg, Africa de Sud. MDA-MB-231 este o linie de celule tumorale tumorale triple negative. Acest lucru indică faptul că celulele MDA-MB-231 nu exprimă receptori pentru hormoni steroizi (estrogen și progesteron), receptorul tirozin kinazei tip II (RTK) Her-2, dar posedă o reglare a citokeratinelor bazale și a răspunsului factorului de creștere epidermal [ 11-13 ]. Mai mult, linia celulară MDA-MB-231 este extrem de metastatică și prezintă activitate glicolitică crescută în condiții normoxice [ 14 ]. Celulele MDA-MB-231 utilizează în principal glicoliză, mai degrabă decât respirația mitocondrială, pentru a produce energia necesară pentru funcționarea și proliferarea celulelor [ 15 ]. În plus, celulele MDA-MB-231 conțin mitocondriile care prezintă mutații ale acidului deoxiribonucleic (ADN), ceea ce duce la scăderea metabolismului oxidativ [ 16 ].

Reactivi generali

(DMEM), precum și glucoză înaltă (25,52 mM, 4500 mg / l ), l- glutamină (4 mM) și piruvat de sodiu (1 mM de glucoză, l- glutamină și piruvat de sodiu) , 110 mg / l) conținând DMEM, bicarbonat, lglutamină, glucoză, tripsină, violet cristal, NaCI, KCI, KH2PO4 și Na2HP04, acridină portocalie și diacetat de 2,7dichlorofluoresceină (DCF-DA) au fost furnizate de Sigma Chemical Co. (St Louis, Statele Unite ale Americii). Serul de vițel fetal inactivat în căldură (FCS), baloane și plăci de culturi sterile sterile au fost obținute prin Sterilab Services (Kempton Park, Johannesburg, Africa de Sud). Penicilina, streptomicina și fungizona au fost achiziționate de la Highveld Biological Ltd (Pty). (Sandringham, Gauteng, Africa de Sud).

Proceduri generale de cultură celulară

Celulele s-au crescut și s-au menținut în baloane de cultură de țesut de 25 cm2 într-o atmosferă umidificată la 37 ° C, 5% C02 într-un incubator cu manșon de apă Forma Scientific (Ohio, Statele Unite ale Americii).Celulele au fost cultivate în DMEM cu glucoză 25,52 mM, l- glutamină 4 mM și piruvat de sodiu 1 mM suplimentat cu 10% ser fetal de vițel inactivat termic (56 ° C, 30 min), 100 U / ml penicilină G, 100 pg / ml streptomicină și fungizonă (250 μg / l). Mediile în funcție de starea metabolică au fost preparate 24 ore înainte de expunere și au fost autoclavate pentru a asigura sterilitatea.

Celulele au fost expuse la diferite condiții metabolice, după cum se descrie mai jos:

Control: DMEM cu glucoză 25,52 mM, l- glutamină 4 mM și piruvat de sodiu 1 mM suplimentat cu FCS inactivat termic 10% (56 ° C, 30 min), 100 U / ml penicilină G, 100 pg / ml streptomicină și fungizonă (250 pg / l).

Condiția experimentală 1: DMEM cu glucoză 6 mM, l- glutamină 1 mM și piruvat de sodiu 0 mM suplimentat cu FCS inactivat termic 10% (56 ° C, 30 min), 100 U / ml penicilină G, 100 ug / ml streptomicină și fungizonă (250 pg / l).

Condiția experimentală 2: DMEM cu glucoză 3 mM, l- glutamină 0,5 mM și piruvat de sodiu 0 mM suplimentat cu FCS inactivat termic 10% (56 ° C, 30 min), 100 U / ml penicilină G, 100 pg / ml streptomicină și fungizonă (250 pg / l).

Condiția experimentală 3: DMEM cu glucoză 0 mM, l- glutamină 0 mM și piruvat de sodiu 0 um suplimentat cu FCS inactivat termic 10% (56 ° C, 30 min), 100 U / ml penicilină G, 100 pg / ml streptomicină și fungizonă (250 pg / l).

Control pozitiv: Mediul de creștere care conține 0,1 pg / ml actinomicină D a fost utilizat drept control pozitiv pentru a induce moartea celulelor prin apoptoză.

Proceduri experimentale generale pentru expuneri pe termen scurt și experimente de recuperare:

Expunere pe termen scurt: Celulele au fost însămânțate la 500 000 de celule pe flacon de 25 cm2 sau 5000 celule / godeu în plăci cu microunde Nunc F96 (AEC-Amersham Soc (Ltd), Kyalami, Africa de Sud).După 24 de ore, celulele au fost expuse la diferite condiții metabolice timp de 2 ore, 4 ore și 6 ore. Ulterior, toate metodele experimentale s-au desfășurat așa cum este descris mai jos.

Experimentul de recuperare: Celulele au fost însămânțate la 60 000 de celule pe flacon de 25 cm2 sau 850 celule / godeu în plăci cu microunde Nunc F96 (AEC-Amersham Soc (Ltd), Kyalami, Africa de Sud).După 24 de ore, celulele au fost expuse la diferite condiții metabolice timp de 2 ore, 4 ore și 6 ore. Ulterior, celulele au fost spălate cu PBS și mediu a fost înlocuit cu DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină. Mediul a fost ulterior înlocuit la fiecare 2 zile. Ulterior, toate metodele experimentale s-au desfășurat așa cum este descris mai jos.

Polarizare – contrast optic de interferență diferențial luminos

Contrastul de interferență diferențială difuză prin contrast polarizator (PlasDIC) este o metodă de contrast utilizată pentru vizualizarea morfologiei. PlasDIC afișează profilul de fază necesar, care este relativ la produsul grosimii secțiunii și diferența dintre indicele de refracție dintre mediul înconjurător și indicele mediu de refracție al cuarțului. PlasDIC are imagistică DIC de înaltă calitate a celulelor individuale, a clusterelor celulare și a celulelor individuale groase în vasele de culturi de celule plastice [ 16 , 17 ].PlasDIC s-a efectuat în conformitate cu Visagie și colab. [ 17 ].

Progresia ciclului celular și inducerea apoptozei

Citometria de flux a fost utilizată pentru a măsura conținutul de ADN al celulelor după expunerea la diferitele condiții metabolice și pentru a monitoriza efectul asupra progresiei ciclului celular [ 18 ]. Aceasta din urmă a fost realizată prin fixarea etanolului și colorarea cu iodură de propidiu care a fost realizată conform lui Mqoco și colab. [ 16 ]. Ciclul ciclului Fluorescența de iodură de propidiu a fost măsurată cu ajutorul citometrului de debit al sistemului de fluorescență (FACS) FC500 (Beckman Coulter South Africa (Pty) Ltd). Datele din cel puțin 10 000-30 000 de evenimente au fost analizate cu ajutorul softului CXP (Beckman Coulter South Africa (Pty) Ltd. (Pretoria, Gauteng, Africa de Sud) Distribuțiile ciclului celular au fost calculate cu Cyflogic 1.2.1 lansat 2008/11/19 (Perttu Terho & Cyflo Ltd) prin atribuirea conținutului relativ de ADN pe celulă la fracțiunile sub-G1, G1, S și G2M.

Potențialul membranei mitocondriale

O reducere a potențialului membranei mitocondriale este un indicator timpuriu al inducției apoptozei [ 19 ].Modificările în potențialul membranei mitocondriale au fost investigate folosind anticorpul mitocaptural BIOCOM biotech Pty (Ltd) (Clubview, Africa de Sud.) Mitocapture este un colorant cationic care se acumulează în mitocondriile celulelor sănătoase, însă Mitocapture nu este capabil să se acumuleze în mitocondriile celulele apoptotice datorită potențialului membranei mitocondriale modificate și prin urmare Mitocaptura rămâne în citoplasmă în forma sa monomerică (verde) [ 20 ]. După ce s-au urmat procedurile experimentale generale menționate mai sus, soluția diluată Mitocapture (amestecată conform instrucțiunilor furnizorilor) a fost au fost incubate timp de 60 de minute într-o atmosferă umidificată (37 ° C, 5% C02), probele fiind apoi incubate, fluorescența a fost măsurată la lungimea de undă de excitație de 485 nm și lungimea de undă de emisie de 520 nm utilizând fluorometria Departamentul de Farmacologie, Universitatea din Pretoria).

Generarea peroxidului de hidrogen

Generarea peroxidului de hidrogen a fost măsurată utilizând diacetat de 2, 7-diclorofluoresceină (DCFDA).DCFDA, o sondă nefluorescentă, care, după oxidare prin ROS și peroxizi, este transformată în DCF derivat puternic fluorescent [ 21 ]. După ce au fost urmate procedurile experimentale generale menționate mai sus, DCF-DA (200 pl, 10 uM) a fost pipetată la toate probele și apoi a fost incubată timp de 60 de minute într-o atmosferă umidificată (37 ° C, 5% CO2. la lungimea de undă de excitație de 485 nm și lungimea de undă de emisie de 520 nm utilizând fluorometria (Departamentul de Farmacologie, Universitatea din Pretoria).

Colorarea portocaliei de acridină

Acidina portocalie este un compus fluorescent lizosomotrop care se mișcă liber în membranele celulare atunci când este descărcat [ 22 ]. Cu toate acestea, acridina portocalie se acumulează în forma sa protonată în compartimentele acide și astfel servește ca un marker pentru organele veziculare acide, inclusiv vacuolele autofagice și lizozomii [ 22 ]. După ce s-au urmat procedurile experimentale generale menționate mai sus, s-a adăugat PBS conținând acridină portocală (200 pl, 5 mg / ml) la toate probele și probele au fost incubate timp de 60 de minute într-o atmosferă umidificată (37 ° C, 5% _. Fluorescența a fost măsurată la lungimea de undă de excitație de 485 nm și lungimea de undă de emisie de 520 nm folosind fluorometria (Departamentul de Farmacologie, Universitatea din Pretoria).

Statistici

Au fost efectuate cel puțin trei experimente independente pentru toate tehnicile. Fiecare experiment independent fluorometric a avut o dimensiune a probei de 3. Valorile medii ale fiecărui experiment au fost reprezentate în bare grafice, cu barele T referindu-se la deviațiile standard. Valorile P <0,05 au fost considerate semnificative din punct de vedere statistic și au fost indicate printr-un asterisc (*). Datele privind progresia ciclului celular de la cel puțin 10 000-30 000 de evenimente au fost analizate utilizând software-ul CXP (Beckman Coulter Africa de Sud (Pty) Ltd. (Pretoria, Gauteng, Africa de Sud)).Distribuțiile ciclului celular au fost calculate cu Cyflogic 1.2.1 lansat în 2008/11/19 (Perttu Terho & Cyflo Ltd).

Mergi la:

Rezultate

Degradarea glucozei și l- glutaminei duce la scăderea densității celulare și a celulelor rotunjite

Contrastul de interferență diferențială a difuziei optice difuzate prin contrastul polarizării (PlasDIC) a fost utilizat pentru a demonstra efectele deprivării glucozei și glutaminei asupra morfologiei liniei celulare epiteliale HeLa cervicală și a liniei celulare de celule mamare negative a receptorului estrogen metastatic.Deprivarea de glucoză și glutamină, indiferent de concentrațiile medii individuale, timp de 2 ore, a condus la o ușoară scădere a densității celulare în ambele linii celulare în comparație cu celulele propagate în mediu de creștere (Figura 1 ). Celulele erau încă atașate cu cele mai multe celule prezente în metafază.Celulele rotunjite și scintilate au fost de asemenea observate în celulele propagate în mediu cu glucoză 0-3 mM și glutamină 0-0,05 mM. În plus, cu cât sunt mai mici cantitățile de glucoză și glutamină, cu atât densitatea celulară este mai mică comparativ cu celulele propagate în mediul de creștere, ceea ce implică faptul că atât glucoza, cât și glutamina au roluri esențiale în proliferare și morfologie.

Figura 1

Imaginile PlasDIC după expuneri pe termen scurt (2 ore, 4 ore, 6 ore) de foame de glutamină și de glucoză.Imaginile PlasDIC ale celulelor HeLa și MDA-MB-231 propagate în medii în funcție de starea metabolică și celule expuse actinomicinei D timp de 2 ore, 4 ore și 6 ore. Expunerea la DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 2 ore a dus la scăderea densității celulare. Expunerea la DMEM conținând glucoză 0 mM-3 mM și l -glutamină 0 mM-0,5 mM timp de 2 ore a determinat scăderea densității celulare și a celulelor scutite rotunjite. După 4 h, celulele propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină au prezentat o densitate scăzută a celulelor și celule rotunjite scrâșnite. Celulele propagate în mediu care conține cantități mici de glucoză și glutamină sau fără glucoză și glutamină timp de 4 ore au demonstrat densitatea celulară descrescătoare și numărul crescut de celule care apar rotunjite și scintilate în comparație cu celulele expuse la DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină și celule propagate în mediu de creștere.Celulele propagate în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 6 ore au demonstrat densitatea celulară scăzută și prezența unor celule rotunjite scrâșnite. Acesta din urmă a fost de asemenea observat cu celulele propagate în DMEM conținând glucoză 3 mM și l- glutamină 0,5 mM timp de 6 ore.Celulele propagate în DMEM conținând 0 mM glucoză și 0 mM glutamină timp de 6 ore au demonstrat, de asemenea, prezența unor celule rotunjite și scăderea densității celulare. Acesta din urmă a fost mai pronunțat în comparație cu celulele propagate în DMEM conținând glucoză 3-6 mM și mediu de creștere de l- glutamină 0,5-1 mM timp de 6 ore. După o expunere de 6 ore, celulele au fost în cea mai mare parte prezente în interfază cu celule încă atașate. Bara de scală în toate imaginile reprezintă 50 μm

PlasDIC a fost, de asemenea, utilizat pentru a demonstra deprivarea de glucoză și glutamină timp de 4 ore pe morfologia celulelor în celule HeLa și MDA-MB-231 (figura 1 ). După o expunere de 4 ore la DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină, densitatea celulară este scăzută cu prezența unor celule rotunjite în ambele linii celulare. Alte reduceri la glucoză 3 mM și l- glutamină 0,5 mM însoțită de expunere timp de 4 ore au demonstrat scăderea densității celulare și a numărului crescut de celule rotunjite și scintilate. Deprivarea completă a glutaminei și a glucozei timp de 4 ore a dus la o reducere suplimentară a densității celulare, însoțită de prezența celulelor rotunjite și scutite. Cu toate acestea, toate celulele au rămas atașate după expunere și majoritatea celulelor au ocupat interfața. Mai mult, densitatea celulară a fost redusă mai proeminent după expunerea timp de 4 ore la mediul metabolic în comparație cu expunerea de 2 h.

Efectele deprivării glutaminei și glucozei asupra morfologiei au fost, de asemenea, investigate după 6 h (Figura 1 ). Celulele propagate în DMEM conținând glucoză 3-6 mM și l- glutamină 0,5-1 mM timp de 4 ore au demonstrat scăderea densității celulare și prezența unor celule rotunjite scrâșnite. Celulele propagate în mediu care nu conține glutamină și glucoză au demonstrat, de asemenea, prezența unor celule rotunjite și scăderea densității celulare. Acesta din urmă a fost mai pronunțat în comparație cu celulele propagate în DMEM conținând glucoză 3-6 mM și l- glutamină 0,5-1 mM. Ca și în cazul expunerilor timp de 2 ore și 4 ore, celulele au fost în cea mai mare parte prezente în interfaza cu celulele încă atașate.

Morfologia celulelor a fost, de asemenea, investigată în ceea ce privește posibilele recuperări și efectele pe termen lung ale concentrațiilor fiziologice tipice de glucoză și L-glutamină. Celulele HeLa și MDA-MB-231 au fost expuse în funcție de condiții metabolice variabile timp de 2 ore și 4 ore și 6 ore după care celulele au fost spălate și ulterior mediul a fost înlocuit cu DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 7 zile (Fig.2). Morfologia și densitatea celulară după 7 zile, prezentate cu celule scintite și formă alungită adesea însoțite de proeminențe de celule. Celulele MDA-MB-231 și HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 2 ore și 4 ore și lăsate 7 zile înainte de recuperare au demonstrat o dimensiune redusă a celulei și celulele MDA-MB-231 au fost alungite. Celulele propagate în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 6 ore și lăsate 7 zile înainte de recuperare au demonstrat o dimensiune mai mare a dimensiunilor celulare și morfologia celulară alungită în ambele linii celulare. Celulele expuse la mediu care conține 0-0,5 mM L-glutamină și 3 mM glucoză au demonstrat, de asemenea, scăderea densității celulare și mărirea dimensiunii celulei în ambele linii celulare. Celulele MDA-MB-231 expuse la aceste condiții au demonstrat, de asemenea, celule alungite.Această tendință a devenit din ce în ce mai proeminentă, având o expunere crescută la ambele stări metabolice, atât cu cele două linii celulare, care au o morfologie alungită la 4 ore și 6 ore de expunere după 7 zile de recuperare, când au fost însoțite anterior cu celule neatasate.

Deschideți într-o fereastră separată

Fig. 2

Salvarea nereușită a HeLa și MDA-MB-231 după 7 zile. Celulele HeLa și MDA-MB-231 propagate în mediu în starea metabolică timp de 2 ore, 4 ore și 6 ore, cu 7 zile în urmă, după care celulele au fost spălate și mediu a fost înlocuit cu DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină . Efectele scăderii concentrațiilor de l-glutamină și glucoză au fost mai pronunțate la 7 zile după expunere în comparație cu cele din ziua expunerii.Efectele asupra densității celulare scăzute au fost, de asemenea, mai severe. Caracteristicile morfologice observate includ scăderea densității celulare, dimensiunea redusă a celulei și alungirea. Toate caracteristicile morfologice menționate mai sus au fost mai proeminente în DMEM conținând glucoză 0 mM și l- glutamină 0 mM în comparație cu celulele propagate în DMEM conținând glucoză 3 mM-6 mM și l -glutamină 0,5 mM-1 mM. Același lucru este valabil și pentru expunerile de 6 ore comparativ cu expunerile de 2 ore și 4 ore. Totuși, toate efectele menționate anterior au apărut mai devreme în linia celulară MDA-MB-213 în comparație cu linia de celule HeLa (mărire de 20x). Bara de scală în toate imaginile reprezintă 50 μm

Toate caracteristicile morfologice ale mărimii scurte a celulelor și alungirii au crescut cu cantități scăzute de L-glutamină și glucoză și perioade de expunere mai lungi. Totuși, toate efectele menționate anterior au apărut mai devreme în linia de celule MDA-MB-213 în comparație cu linia de celule HeLa care indică faptul că stările metabolice influențează linia celulară foarte metastatică mai proeminent. Mai mult, aceste date morfologice sugerează că există efecte de durată după ce celulele sunt lipsite de nutrienți, chiar și după ce mediul a fost înlocuit cu mediu care conține concentrații fiziologice ale nutrienților.

Dependența de glucoză dependentă de glucoză și deprivarea de l- glutamină determină apariția apoptozei și modificarea ciclului celular

Influența acestor medii diferite asupra progresiei ciclului celular a fost investigată utilizând fixarea etanolului, colorarea cu iodură de propidiu și citometria de curgere. Expunerea celulelor Hela și MDA-MB-231 la mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină a dus la creșterea numărului de celule în faza sub-G1, la scăderea numărului de celule care ocupă faza G1 și la un creșterea celulelor în faza G2M cu modificări nesemnificative statistic între expunere timp de 2 ore, 4 ore și 6 ore (tabelul 1 și figura 3 ).Schimbările în progresia ciclului celular au fost progresiv mai pronunțate atunci când celulele au fost expuse la mediu conținând cantități mai scăzute de glucoză și l- glutamină. În plus, influența mediilor în funcție de starea metabolică asupra progresiei ciclului celular a fost progresiv mai mare între diferite perioade de expunere atunci când mediul conține cantități descrescătoare de glucoză și l- glutamină.

tabelul 1

Histogramele de evoluție a ciclului histologic ale celulelor HeLa și MDA-MB-231 propagate în medii în funcție de starea metabolică pentru perioada de expunere adecvată (2 ore, 4 ore și 6 ore) (valoare P <0,05)

Probă	Profil histogramă
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 2 ore
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 4 ore
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 6 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 3 mM glucoză și 0,5 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 3 mM glucoză și 0,5 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele HeLa propagate în mediu care conține glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 6 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 0 mM și L-glutamină 0 mM timp de 6 ore

Deschideți într-o fereastră separată

Deschideți într-o fereastră separată

Figura 3

Progresia ciclului celular după expunerea parțială și completă la glutamină și glucoză pentru expuneri pe termen scurt și după 7 zile. Procentul de celule care ocupă fiecare fază a ciclului celular după ce celulele s-au propagat în mediu în funcție de starea metabolică pentru perioada de expunere adecvată (2 ore, 4 ore și 6 ore).Celulele Hela propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină au demonstrat o fracție crescută de sub-G1 și G2M. Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină au arătat de asemenea o fracție sub-G1 crescută. Celulele MDA-MB-231 și HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină au demonstrat o fracție crescută de sub-G1 și G2M.Celulele HeLa și MDA-MB-231 propagate în mediu care nu conține glucoză sau L-glutamină au demonstrat o creștere a numărului de celule apoptotice, iar celulele HeLa au prezentat de asemenea o creștere a fracției G2M. Efectele asupra ciclului celular și inducerea apoptozei în ziua 7 prin intermediul citometriei de curgere utilizând colorarea cu iodură de propidiu au arătat o inducție semnificativă a apoptozei în toate probele tratate.Celulele Hela- și MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină cu 7 zile înainte, de asemenea, au demonstrat o creștere a numărului de celule care ocupă faza S. Celulele MDA-MB-231 au prezentat, de asemenea, o creștere de ₂ M. Celulele HeLa propagate în mediu care conține glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM s-au prezentat, de asemenea, cu o fracție G2M mărită. Celulele MDA-MB-231 propagate în DMEM conținând glucoză 0 mM-3 mM și l -glutamină 0 mM-0,5 mM au demonstrat un număr crescut de celule în faza S. Celulele Hela propagate în mediu care conține glucoză 0 mM și L-glutamină 0 mM timp de 2 ore și 4 ore au prezentat, de asemenea, o fază S crescută. Un asterisc (*) indică valoarea P <0,05

Expunerea la mediu conținând glucoză 3 mM și l- glutamină 0,5 mM în celule Hela timp de 2 ore a condus la 11% din celule fiind prezente în faza sub-G1, 63% în faza G1, 7% în faza S și 19% în faza G ₂ M.Totuși, după 4 ore, 14% din celule s-au aflat în faza sub-G1, 48% în faza G1, 8% în faza S și 31% în faza G2M. După 6 ore de expunere, 15% dintre celule au fost în faza sub-G1, 34% în faza G1, 8% în faza S și 43% în faza G2M. Mediul de expunere care conține glucoză 3 mM și l- glutamină 0,5 mM în MDA-MB-231 timp de 2 ore a condus la prezența a 9% din celule în faza sub-G1, 46% în faza G1, 15% fază și 30% în faza G ₂ M. După expunerea la mediu conținând 3 mM glucoză și 0,5 mM glutamină timp de 4 ore, 10% din celule au fost în faza Sub-G1, 59% în faza G1, 10% în faza S și 21% faza G2M. După 6 ore de expunere, 21% dintre celule au fost în faza sub-G1, 54% în faza G1, 10% în faza S și 16% în faza G2M.Aceste tendințe au continuat cu expunerea celulelor la mediu conținând glucoză 0 mM și l- glutamină 0 mM.

În plus, s-au investigat și efectele de salvare și pe termen lung ale concentrațiilor fiziologice de glucoză și L-glutamină. Aceasta s-a realizat prin expunerea liniilor celulare la mediu în funcție de diferite condiții metabolice pentru perioada corespunzătoare înainte ca celulele să fie spălate cu PBS și mediul a fost înlocuit cu glucoză 6 mM și 1 mM glutamină (mediu a fost înlocuit la fiecare 2 zile). Efectele asupra ciclului celular și inducerea apoptozei în ziua 7 sunt demonstrate în tabelul 2 și în figura 3 . Celulele care se referă la acest grup de expunere au prezentat date privind progresia ciclului celular care indică o inducere semnificativă a apoptozei. Fracțiunile sub-G1 au crescut cu scăderea cantităților de glucoză și l- glutamină și creșterea perioadelor de expunere (2 ore, 4 ore și 6 ore).

tabel 2

Histogramele de evoluție a ciclului histologic ale celulelor HeLa și MDA-MB-231 propagate în medii în funcție de starea metabolică pentru perioada de expunere adecvată (2 ore, 4 ore și 6 ore) cu 7 zile în urmă, care după spălarea celulelor și înlocuirea mediului cu condiția 1 mediu (valoare P<0,05)

Probă	Profil histogramă
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 2 ore
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 4 ore
Celulele HeLa s-au propagat în mediu de creștere timp de 6 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 3 mM glucoză și 0,5 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 3 mM glucoză și 0,5 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele HeLa propagate în mediu care conține glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 6 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celule HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele HeLa propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 3 mM și L-glutamină 0,5 mM timp de 6 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 2 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând 0 mM glucoză și 0 mM L-glutamină timp de 4 ore
Celulele MDA-MB-231 propagate în mediu conținând glucoză 0 mM și L-glutamină 0 mM timp de 6 ore

Deschideți într-o fereastră separată

Celulele Hela și MDA-MB-231 propagate în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 7 zile au demonstrat atât o creștere a celulelor apoptotice (faza sub-G1), cât și o creștere a fazei S. Celulele MDA-MB-231 prezintă, de asemenea, o fază G2 M mărită atunci când sunt expuse la DMEM conținând glucoză 6 mM și l- glutamină 1 mM în întregime. Celulele Hela propagate în DMEM conținând glucoză 3 mM și l- glutamină 0,05 mM și lăsate la 7 zile de recuperare propagate în DMEM conținând glucoză 6 mM și l- glutamină 1 mM prezentată, de asemenea, cu un vârf apoptotic sub-G1 și o fază G2M mărită.Celulele MDA-MB-231 expuse la DMEM conținând glucoză 3 mM și l- glutamină 0,5 mM au prezentat o creștere foarte proeminentă în faza S. Toate creșterile menționate mai sus ale numărului de celule care ocupă respectivele faze ale ciclului celular au fost asociate cu o scădere corespunzătoare a celulelor care ocupă faza G1. Celulele HeLa expuse la DMEM care nu conține glucoză sau l- glutamină pentru perioade scurte de expunere și au permis o recuperare de 7 zile în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină au arătat o creștere a numărului de celule care ocupă faza S.MDA-MB-231 celule expuse la DMEM care nu conține glucoză sau l -glutamină pentru perioade de expunere scurtă și permis de 7 zile de recuperare în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM l -glutamină a dus la o creștere a numărului de celule în faza S ; cel mai proeminent în 2 h, urmat de 4 h și în final de 6 h însoțită de o creștere constantă a numărului de apoptoză (sub-G ₁ ) celule și numărul de celule din G ₁ faza.

Degradarea/lipsa glucozei și l- glutaminei duce la depolarizarea potențialului membranei mitocondriale

Acest studiu a investigat în continuare inducerea apoptozei prin demonstrarea efectului diferitelor condiții metabolice asupra potențialului membranei mitocondriale. Calea apoptotică intrinsecă implică pierderea potențialului de membrană mitocondrială rezultând eliberarea citocromului c și activarea ulterioară a caspazei [ 9 ]. Rezultatele au indicat că potențialul membranei mitocondriale a celulelor expuse la DMEM care nu conțin glucoză sau l -glutamină a fost afectată cel mai mult în ambele linii de celule (Fig. 4a și șib).b). În plus, celulele MDA-MB-231 au fost, de asemenea, mai afectate în general, în comparație cu celulele HeLa. Recuperarea și formarea de colonii după 7 zile de propagare în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM l -glutamină au indicat faptul că celulele MDA-MB-231 sunt în continuare afectate mai vizibil (Fig. 4c și șid).d ). Celulele HeLa au prezentat, de asemenea, un număr semnificativ de celule care posedă un potențial redus de membrană mitocondrială după expunerea la mediu care nu conține glucoză sau l-glutamină, chiar 7 zile după retragerea mediului și înlocuirea cu DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM l-glutamină. MDA-MB-231 a fost afectată de orice variație a stării metabolice a mediei cu DMEM conținând glucoză 0-3 mM și l- glutamină 0-0,5 mM rezultând cel mai vizibil prezentat potențial al membranei mitocondriale reduse.

Figura 4

Potențialul membranei potențialului mitocondrial, după expunerea parțială și completă la glutamină și glucoză, pentru expuneri pe termen scurt și după 7 zile. Potențialul membranei mitocondriale a celulelor HeLa ( a ) și a celulelor MDA-MB-231 ( b ) expuse la mediu constând în diferite condiții metabolice. Celule expuse la mediu care nu conține glucoză sau l- glutamină au fost singurele probe cu potențial redus de membrană mitocondrială care indică inducerea apoptozei. Fluorometria și mitocaptura au demonstrat că recuperarea nereușită și formarea coloniilor au demonstrat că linia de celule HeLa ( c ) a fost afectată mai puțin decât linia celulară MDA-MB-231 ( d ). S-au observat mici modificări la celulele HeLa expuse la DMEM conținând glucoză 3 mM-6 mM și l -glutamină 0,5 mM-1 mM. Cu toate acestea, celulele expuse la mediu conținând glucoză 0 mM și L-glutamină 0 mM au demonstrat o schimbare semnificativă statistic în potențialul membranei mitocondriale. Cu privire la liniile celulare MDA-MB-231, toate cele trei stări metabolice au afectat  potențiale celulare ale membranei mitocondriale expuse la DMEM conținând glucoză 0 mM-3 mM și l-glutamină 0 mM-0,5 mM cea mai proeminentă. Un asterisc (*) indică valoarea P <0,05

Restabilirea celulară nereușită demonstrează creșterea generării de peroxid de hidrogen

Producția de peroxid de hidrogen a fost determinată prin intermediul unui DCFDA care, după oxidare prin ROS și peroxizi, este transformat în DCF derivat puternic fluorescent [ 21 , 22 ]. Expunerea la diferite medii nu au schimbat producția de peroxid de hidrogen , în primele șase ore după expunere (Fig. 5a și și.b ). Totuși, rezultatele liniilor celulare au permis recuperarea după 7 zile după propagarea timp de 7 zile în DMEM conținând glucoză 6 mM și l- glutamină 1 mM au demonstrat că efectele diferitelor medii metabolice au afectat în continuare funcționarea celulară și producerea de ROS după înlocuirea cu DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM 1-glutamină așa cum este indicat de creșterea producției ROS în toate liniile de celule expuse la medii metabolice variate (Fig. 5c și șid).d ). In linia de celule HeLa, producția ROS a crescut mai vizibil atunci când este expus la DMEM conținând glucoză 6 mM și 1 mM l -glutamină urmată de scăderea sumelor și glutamină conținând glucoză. Rezultatele au arătat, de asemenea, că celulele MDA-MB-231 propagate în mediu de creștere au produs cantități mai mari de ROS posibil datorită naturii lor înalt glicolitic și metastatic. Totuși, mediile metabolice au crescut, de asemenea, producția lor de ROS, cel mai vizibil prin DMEM conținând 3 mM glucoză și 0,05 mM l- glutamină .

Figura 5

Producția de peroxid de hidrogen după expunerea parțială și completă la glutamină și glucoză pentru expuneri pe termen scurt și după 7 zile. Generarea peroxidului de hidrogen în celulele HeLa ( a ) și MDA-MB-231 ( b ) după expunerea la medii care prezintă diferite condiții metabolice nu s-a schimbat în nici un fel semnificativ din punct de vedere statistic (valoare P > 0,05). În plus, recuperarea celulelor prin propagarea celulelor HeLa expuse ( c ) și MDA-MB-231 ( d ) în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM glutamină timp de 7 zile a fost nereușită și a demonstrat creșterea producției de peroxid de hidrogen. Un asterisc (*) indică valoarea P <0,05

Eșecul celulelor nereușite demonstrează creșterea colorării lizozomale

Acidina portocalie este un compus fluorescent lizosomotrop care se mișcă liber în membranele celulare atunci când este descărcat. Totuși, acridina portocalie se acumulează în compartimentele sale acide de formare protonată și servește astfel ca un marker pentru organele veziculare acide, incluzând vacuole autofagice și lizozomi [ 23 ]. Expunerea inițială de 6 h la mediu care constă din diferite stări metabolice nu au ca rezultat o colorație a crescut semnificativ lizozomale în oricare linie de celule (Fig. 6a și șib).b ). Celulele care au fost expuse la diferite stări metabolice, urmate de recuperarea timp de 7 zile în DMEM conținând 6 mM glucoză și 1 mM l-glutamină a demonstrat o colorare lizozomale crescută indică o creștere în compartimentele acide și formarea de vacuole (Fig. 6c și anddd ).

Figura 6

Colorarea portocalie de acridină după înjunghierea parțială și completă a glutaminei și a glucozei pentru expuneri pe termen scurt și după 7 zile. Culoarea portocalie de acridină a celulelor HeLa ( a ) și MDA-MB-231 ( b ) după expunerea la medii care prezintă diferite condiții metabolice. Producția de portocale de acridină nu s-a schimbat în nici un fel semnificativ din punct de vedere statistic atunci când a fost expusă acestor condiții metabolice (valoare P > 0,05). Colorarea portocaliei de acridină și formarea coloniilor după 7 zile în celulele HeLa ( c ) și MDA-MB-231 ( d ). Rezultatele au demonstrat că deprivarea de glucoză și glutamină afectează zilele de funcționare a celulelor după expunere, fiind întreruptă cu toată expunerea la medii condiționate, ceea ce demonstrează o creștere a colorării acridinei portocalii, ceea ce sugerează o creștere a acidității. Un asterisc (*) indică valoarea P <0,05

Mergi la:

Discuţie

Celulele canceroase exercită mai multe mutații genetice intrinseci (care afectează p53, MYC, AMPK, PI3K și HIF1) și răspunsuri extrinseci la mediul tumoral (hipoxie și aciditate). Acest lucru are ca rezultat un metabolism celular modificat, generând cantități mari de ATP, rezultând proliferarea sporită, sinteza macromoleculară crescută și echilibrul unei homeostaze redox delicate [ 2 ].

Multe celule tumorigene metabolizează cantități mult mai mari de glucoză decât lactatul în glicoliza aerobă. Acest lucru este cunoscut ca efectul Warburg și acest lucru apare chiar și în prezența respirației mitocondriale [ 24 ]. O sursă majoră de energie în metabolizarea celulară este glucoza care este metabolizată în piruvat în glicoliză și oxidată în continuare pentru a forma dioxid de carbon generând ATP în ciclul acidului tricarboxilic. Metabolismul glutaminei contribuie la precursorii biomasei deoarece este o sursă majoră de carbon și azot [ 25 ].

Acest studiu a investigat necesitatea de glucoză și l- glutamină în proliferarea și funcționarea celulelor(canceroase). Acest lucru a fost realizat prin demonstrarea efectelor mediilor cu stări metabolice diferite, care conțin concentrații scăzute de glucoză sau l- glutamină, într-o linie celulară de adenocarcinom cervical uman (HeLa) și o linie celulară de adenocarcinom mamar cu metastaze (MDA-MB-231) pe morfologie , progresia ciclului celular, generarea de peroxid de hidrogen și moartea celulară prin inducerea apoptozei și autofagiei.

Constatările morfologice demonstrează că scăderea cantităților de glucoză și l- glutamină în mediul de creștere a dus la scăderea densității celulare în ambele linii celulare. Aceste efecte au fost mai pronunțate la 7 zile după ce mediul de expunere a fost înlocuit cu mediu conținând 6 mM glucoză și 1 mM L-glutamină. Deoarece glucoza este o sursă esențială de carbon și energie necesară pentru supraviețuirea și proliferarea celulară, deprivarea glucozei are ca rezultat o eșec al inducției enzimelor glicolitice cu încetarea ulterioară a diviziunii celulare [ 26 ]. De asemenea, s-a descoperit că privarea de glucoză induce citotoxicitatea în linia celulară de carcinom multirezistent (MCF-7 / ADR). În decurs de 10 minute, mai multe căi de semnalizare incluzând proteine ​​kinazele reglementate extracelular (ERK1 / 2), Lyn Kinase (o srcfamily kinase) și c-Jun kinaza N-terminală (JNK) au fost activate. Activarea ERK1 / 2 are ca rezultat generarea ulterioară a ROS crescută. ERK1 / 2 sunt membri ai familiei protein kinazei activate mitogen (MAPK) [ 27]. MAPK este responsabil pentru fosforilarea substraturilor nucleare, inclusiv factorii de transcripție reglementați redox ( c- Myc și c- fos) implicați în răspunsurile celulare la stresul oxidativ [ 28 ].

Date progresie celulare au sugerat ca privarea de glutamină și glucoză a dus la un G ₂ M bloc după 2-6 h în linia de celule HeLa și 2-4 h în linia de celule MDA-MB-231 însoțit cu o inducere crescută a apoptozei în ambele linii celulare. Privarea de glucoză într – o linie de celule murine non-leukemic (32Dcl23), transformată 32Dcl23 linie celulară și linia celulară de fibrosarcom (KHT-C2-LP1) , de asemenea , a condus la intrerupere G ₂ M  [ 29 , 30 ]. Mai mult, a fost larg raportat că rezultatele privării de glutamină în celulă intrerupe ciclu g1 în celulele netransformate. Privarea Glutamina într – o linie de celule umane hepatocarcinom (Hep3B) a condus la exprimarea semnificativă modificată a genelor legate de G ₂Faza M și punctul de control al vătămării ADN, incluzând oprirea creșterii și AD 45-inducibil, gama (GADD45G) [ 31 ]. Abcouver și colab. [ 32 ] au raportat, de asemenea, că privarea de glutamină în celulele mamare carcinom ductal primar (TSE) și celulele epiteliale mamare (HBL) a dus la o creștere rapidă a transcripției GADD45 și a ADN-ului inductibil cu deteriorarea ADN 3 (GADD153). Ciclul celular de date progresie a demonstrat , de asemenea , un număr crescut de celule care ocupă G ₂ faza M dupăe privarea de glutamină. stop celule tumorigene K-Ras-conduse in oricare faza S sau G ₂M are loc  la privarea de glutamină [ 32 , 33]. Glutamina sau deprivarea glucozei are ca rezultat, de asemenea, letalitatea sintetică a diferiților compuși specifici din faza celulară antitumorală. De exemplu, deprivarea de glutamină în asociere cu capecitabină sau paclitaxel a determinat moartea celulară îmbunătățită [ 5 ]. Creșterea celulelor care ocupă G ₁ fază după expunerea la medii de creștere conținând scăderea cantităților de glutamină și de glucoza sugerează inducerea apoptozei. Diferite rapoarte verifică inducerea apoptozei prin deprivarea de glucoză sau glutamină observată aici, incluzând celulele renale umane embrionare (HA1E) și linia celulară de fibroblaste embrionare de șoarece (NIH3T3) [ 34 ].

În timpul căii apoptotice intrinseci, semnalizarea celulară de stres conduce la permeabilizarea membranei externe mitocondriale care rezultă în eliberarea citocromului c în activarea citosolului caspazei [ 31 ]. Acest lucru este susținut de rapoartele anterioare în care deprivarea de glucoză în celule FL5.12 hemapoietice, neutrofilele umane și de șobolan au dus la depolarizarea potențialului membranei mitocondriale [ 35 , 36 ]. Astfel, inducerea apoptozei a fost verificată prin constatări suplimentare de citometrie în flux care demonstrează că expunerea la mediul care conține glucoză scăzută și  cantitățile de l-glutamină au determinat o reducere a potențialului membranei mitocondriale. Studiile de ultrastructură mitocondrială au evidențiat faptul că înfometarea completă a glucozei timp de 6 h-9 h a dus la o fragmentare mitocondrială crescută, în timp ce reducerea glucozei sau a foametei complete cu glutamină a determinat alungirea mitocondrială. În același timp, înfometarea glucozei și a glutaminei conduce, de asemenea, la mitocondriile fuzionate [ 35]. Lipsa de glutamină în celulele carcinomului pulmonar uman (A549) a demonstrat mitocondriile dense fără alte modificări structurale mitocondriale anormale. Suplimentarea cu glutamină (1 mM) a determinat o creștere a numărului de mitocondrii însoțită de dimensiunea mitocondriilor mari. Pata potențial sensibilă cu clorometiltetrametilsamine (CMTMRos) în același studiu a demonstrat că deprivarea completă a glutaminei a dus la mitocondriile mai puțin rotunde și nu la fel de dens în jurul nucleului în comparație cu celulele cultivate în mediu conținând 1 mM glutamină. Mitocondria a avut în ambele condiții structuri filamentoase subțiri [ 36 ].

Eliberarea citochromului c este un alt semn distinctiv al căii apoptotice intrinseci și a fost observată după deprivarea de glutamină în celulele FL5.12, hibridoamele murine KB26.5 [ 37 , 38 ]. Un alt studiu a arătat că deprivarea de glutamină în linia celulară de hibridom murin (Sp20) conduce la eliberarea citocromului cși a SMAC / DIABLO însoțită de translocarea Bax la mitocondriile și activarea caspazei 9, care sunt toate caracteristicile căii intrinseci [ 39 ]. Mai mult, deprivarea de glutamină în fibroblastele transformate de myc a demonstrat că inhibarea bcl-2 și caspazei 9 a împiedicat moartea celulelor să verifice inducerea căii intrinseci [ 37]. Lipsirea de glutamină în celulele leucemiei limfoblastice CD4 ⁺ (clona CEM 13), celulele leukeumiei limfoblastice umane (CEM-CCRF) și celulele promileeloblaste umane (HL-60) au condus de asemenea la contracția și activarea receptorilor CD95 sugerând implicarea căilor extrinseci [ 40 ] .

Acest studiu a demonstrat că deprivarea de glucoză și l- glutamină a dus la creșterea producției de peroxid de hidrogen după o perioadă de recuperare de 7 zile în ambele linii celulare. Un mediu scăzut în glucoză are ca rezultat o fosforilare oxidativă crescută pentru aprovizionarea adecvată cu ATP; acest lucru ar conduce la o reducere suplimentară a etc(lanțul de transport al electronilor) cu ROS crescută ulterior. Creșterea ROS (peroxidul de hidrogen și superoxid) se datorează producției reduse de nicotinamidă adenină dinucleotidă și piruvat în sistemul fosfat de pentoză și respectiv în glicoliza [ 41 ].

Mai multe rapoarte au indicat de asemenea că privarea de glucoza cauzat de asemenea , producția crescută de peroxid de hidrogen în mai multe linii de celule , inclusiv chineză linie hamster de celule ovariene (CHO), linie de celule umane de carcinom hepatic (Hep2G), uman carcinomul pancreatic (PANC1) și fibroblaste umane [ 42 – 45 ]. Degradarea glucozei care are ca rezultat stresul oxidativ a crescut, de asemenea, asocierea dintre proteina asociată cu moartea 6 (DAXX), kinaza 1 de reglare a semnalelor de apoptoză (ASK1) și relocarea DAXX din nucleu în citoplasmă. Aceasta este importantă deoarece DAXX mediază recrutarea ASK1 la FAS necesară pentru apoptoza mediată de Fas. [ 44 ]. Owada și colab. [ 43] a demonstrat că creșterea peroxidului de hidrogen a rezultat din privarea glucozei în celulele Hep2G și PANC1 a demonstrat fosforilarea și activarea ulterioară AKT [ 43 , 45 ].

Concluzie

Acest studiu a demonstrat că expunerea la scăderea cantităților de glucoză sau l -glutamină a dus la scăderea densității celulare, G ₂ M bloc și inducerea apoptozei în câteva ore. După 7 zile de a fi cultivate în DMEM conținând glucoză 6 mM și 1 mM l -glutamină efectele menționate mai sus sunt mai proeminente însoțită de o reducere a potențialului și creșterea colorația acridin orange membranei mitocondriale , în ambele linii celulare. În plus, linia celulară foarte glicolitică și metastatică a fost afectată mai mult în comparație cu linia celulară de carcinom cervical. Acest studiu contribuie astfel la cunoașterea efectelor in vitro și a transducției semnalului privarii de glucoză sau  de glutamină în liniile celulare tumorigene. Cercetările ulterioare sunt imperative, deoarece pot identifica noi obiective pentru chimioterapie în lupta continuă împotriva cancerului.

Cell Biosci . 2015; 5: 37.

Publicat online 2015 Jul 8. doi: 10.1186 / s13578-015-0030-1

PMCID: PMC4518607

PMID: 26225207

Influența deprivării /lipsirii parțiale și complete a glutaminei și glucozei asupra liniilor celulare tumorigene de sân și cervic

Michelle Helen Visagie ,  Thandi Vuyelwa Mqoco , Leon Liebenberg , Edward Henry Mathews ,George Edward Mathews , și Anna Margaretha Joubert

Informații despre autori Note despre articol Drepturi de autor și informații privind licența Disclaimer

Acest articol a fost citat de alte articole din PMC.

Mergi la:

Recunoasteri

Acest studiu a fost susținut de subvenții acordate de Asociația pentru Cancer din Africa de Sud, Trustul Struwig Germeshuysen, RESCOM (Consiliul de Cercetare al Universității din Pretoria), Fundația de Cercetare Națională din Africa de Sud și Consiliul de Cercetare Medicală. L Liebenberg, EH Matthews și GE Mathews au asistat la obținerea unor fonduri suplimentare.

Mergi la:

Note de subsol

Concurenți interesați

Autorii declară că nu există interese concurente.

Contribuțiile autorilor

TVM și MHV au fost implicate în proiectarea, interpretarea datelor și efectuarea experimentelor. MHV a făcut analiza statistică în acest proiect și a redactat manuscrisul. AMJ a fost implicat în planificarea acestui proiect, supravegherea proiectului și editarea manuscrisului. LL, EHM, GEM și AMJ au contribuit la planificarea și finanțarea necesare pentru acest proiect. GEM a asistat de asemenea la editarea manuscrisului. Toți autori au citit și au aprobat manuscrisul final.

Mergi la:

Informații despre colaboratori

Michelle Helen Visagie, Telefon: +27 12 3192245, Email: az.ca.pu@eigasiv.ellehcim .

Thandi Vuyelwa Mqoco, Email: az.ca.pu@ocoqm.idnaht .

Leon Liebenberg, Email: moc.xobloothcraeser@grebnebeill .

Edward Henry Mathews, Email: moc.xobloothcraeser@swehtamhe .

George Edward Mathews, Email: az.ca.uwn@64007202 .

Anna Margaretha Joubert, Email: az.ca.pu@trebuoj.einna .

Mergi la:

Referințe

1. Hensley CT, Wasti AT, BeBeradinis RJ. Glutamina și cancerul: biologie celulară, fiziologie și oportunități clinice. J Clin Invest. 2015; 123 : 3678-3694. doi: 10.1172 / JCI69600. [ Articol gratuit PMC ][ PubMed ] [ CrossRef ]

2. Cairns RA, Harris IS, Mak TW. Reglarea metabolismului celulelor canceroase. Nat Rev Cancer. 2011;11 : 85-95. doi: 10.1038 / nrc2981. [ PubMed ] [ CrossRef ]

3. Shanware NP, Bray K, Abraham RT. Rețelele PI3K, metabolice și autofagice: parteneri interactivi în sănătatea și bolile celulare. Annu Rev Pharmacol Toxicol. 2013; 53 : 89-106. doi: 10.1146 / anurev-pharmtox-010611-134717. [ PubMed ] [ CrossRef ]

4. Lozy F, Karantza VG. Autofagia și metabolismul celulelor canceroase. Semin Cell Dev Biol. 2012; 23 : 395-401. doi: 10.1016 / j.semcdb.2012.01.005. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

5. Qie S, Liang D, Yin C, Gu W, Meng M, Wang C. și colab. Deprivarea de glutamină și epuizarea glucozei declanșează inhibarea creșterii prin reprogramarea expresiei genetice distincte. Ciclul celulei. 2012; 11 : 3679-3690. doi: 10,4161 / cc.21944. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

6. Kung HN, Marks JR, Chi JT. Glutamin sintetaza este un determinant genetic al independenței glutaminei specifice tipului celular în epiteliul mamar. PLoS Genet. 2011; 7 : e1002229. doi: 10.1371 / journal.pgen.1002229. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

7. Sottnik JL, Lori JC, Rose BJ, Thamm DH. Inhibarea glicolizei prin 2-deoxi-D-glucoză revine la fenotipul metastatic in vitro și in vivo. Clin Exp. Metastasis. 2011; 28 : 865-875. doi: 10.1007 / s10585-011-9417-5. [ PubMed ] [ CrossRef ]

8. Rahbari R, Sheahan T, Modele V, Collier P, Macfarlane C, Badge RM. Un nou marker retrotransposon L1 pentru identificarea liniei celulare HeLa. Biotechniques. 2009; 46 : 277-284. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ]

9. Jose C, Bellance N, Rossignoi R. Alegerea dintre glicoliza și fosforilarea oxidativă: o dilemă a tumorii? Biochim Biophys Acta. 1807; 2011 : 552-561. [ PubMed ]

10. Rossignol R, Gilkerson R, Aggeler R, Yamagata K, Remington SJ, Capaldi RA. Substratul de energie modulează structura mitocondrială și capacitatea oxidativă în celulele canceroase. Cancer Res. 2014; 64 : 986-993. [ PubMed ]

11. Corkery B, Crown J, Clynes M, Donovan N. Receptorul factorului de creștere epidermal ca potențială țintă terapeutică în cancerul de sân triplă negativ. Ann Oncol. 2009; 20 : 862-867. doi: 10.1093 / anonc / mdn710. [ PubMed ] [ CrossRef ]

12. Sala DD, Wu Y, Domann FE, Spitz DR, Anderson ME. Activitatea mitocondrială a calciului uniporter este dispensabilă pentru supraviețuirea celulelor carcinomului mamar MDA-MB-231. Plus unu. 2014; 9 : e96866. doi: 10.1371 / journal.pone.0096866. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

13. Liu B, Fan Z, Edgerton SM, Deng XS, Alimova IN, Lind SE, și colab. Metforminul induce răspunsuri biologice și moleculare unice la celulele cu cancer triplă cu cancer de sân. Ciclul celulei. 2009; 8 : 2031-2040. doi: 10.4161 / cc.8.13.8814. [ PubMed ] [ CrossRef ]

14. Robey IF, Lien AD, Welsh SJ, Baggett BK, Gillies RJ. Factorul-1a și fenotipul glicolitic inductibil de hipoxie în tumori. Neoplazia. 2005; 7 : 324-330. doi: 10.1593 / neo.04430. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

15. Palorini R, Simonetto T, Cirulli C, Chiaradonna F. Inhibitorii complexului 1 mitocondrial și fosforilarea forțată oxidativă sinergiză în inducerea morții celulelor canceroase. Int J Cell Biol. 2013; doi: 10.1155 / 2013/243876. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ]

16. Mqoco TV, Visagie MH, Albrecht C, Joubert AM. Interacțiunea celulară diferențială dintre extractele de fructosc de Sutherlandia asupra celulelor mamare tumorigene și non-tumorigene. S Afr J Bot. 2014; 90 : 59-67. doi: 10.1016 / j.sajb.2013.10.008. [ CrossRef ]

17. Visagie MH, Birkholtz LM, Joubert AM. Analogul 17-beta-estradiol inhibă proliferarea celulară prin apoptoza de inducție în liniile de celule mamare. Microsc Res Tech. 2014; 77 : 236-242. doi: 10.1002 / jemt.22334. [ PubMed ] [ CrossRef ]

18. Ekim B, Magnuson B, Acosta-Jaquez HA, Keller JA, Feener EP, Fingar DC. mTOR fosforilarea domeniului kinazei promovează semnalizarea mTORC1, creșterea celulelor și progresia ciclului celular.Mol Cell Biol. 2011; 31 : 2878-2801. doi: 10.1128 / MCB.05437-11. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

19. Yoon JC, Ling AJY, Isik M, Lee DD, Steinbaugh MJ, Sack LM și colab. GLTSCR2 / PICT1 leagă stresul mitocondrial și semnalizarea Myc. Proc Natl Acad Sci SUA A. 2014; 11 : 3781-3786. doi: 10.1073 / pnas.1400705111. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

20. Takai N, Ueda T, Nishida M, Nasu K, Nahara H. Bufalin induce inhibarea creșterii, stoparea ciclului celular și apoptoza în celulele cancerului endometrial și ovarian uman. Int J Mol Med. 2008; 21 : 637-643.[ PubMed ]

21. Costa A, Scholer-Dahirel A, Mechta-Grigoriou F. Rolul speciilor reactive de oxigen și al metabolismului asupra celulelor canceroase și a micro-mediului acestora. Semin Cancer Biol. 2014; 26 : 23-32. doi: 10.1016 / j.semcancer.2013.12.007. [ PubMed ] [ CrossRef ]

22. Yao ZF, Cao J, Xu LM, Sun XC, Kang J, Yang G și colab. Perfluoroctan sulfonatul blochează fluxul de autofagie și permeabilizarea membranelor lizozomale induse în celulele HepG2. Food Chem Toxicol. 2014; 67 : 96-104. doi: 10.1016 / j.fct.2014.02.017. [ PubMed ] [ CrossRef ]

23. Kusuzaki K, Murata H, Takeshita H, Hashiguchi S, Nozaki T, Emoto K, și colab. Situri de legare intracelulare a portocaliei acridine în celulele osteosarcomului vii. Anticancer Res. 2000; 20 : 971-975. [ PubMed ]

24. Koppenol WH, Bounds PL, Dang CV. Contribuțiile lui Otto Warburg la conceptele actuale ale metabolismului cancerului. Nat Rev Cancer. 2011; 11 : 325-337. doi: 10.1038 / nrc3038. [ PubMed ] [ CrossRef ]

25. Luntul SY, Vander Heiden MG. Glicoliza aerobă: satisfacerea cerințelor metabolice ale proliferării celulare. Annu Rev Cell Dev Biol. 2011; 27 : 441-464. doi: 10.1146 / anurev-cellbio-092910-154237. [ PubMed ] [ CrossRef ]

26. Marca K. Glicoliza aerobă prin proliferarea celulelor: protecția împotriva stresului oxidativ în detrimentul randamentului energetic. J Bioenerg Biomembr. 1997; 29 : 355-364. doi: 10.1023 / A: 1022498714522. [ PubMed ] [ CrossRef ]

27. Spitz DRS, Sim J, Didnour LA, Galforo SS, Lee YJ. Stresul oxidativ indus de deprivarea de glucoză în celulele tumorale umane: un defect fundamental al metabolismului. Ann NY Acad Sci. 2006; 899 : 349-362. doi: 10.1111 / j.1749-6632.2000.tb06199.x. [ PubMed ] [ CrossRef ]

28. Lee YJ, Galoforo SS, Berns CM, Chen JC, Davis BH, Sim JE, și colab. Citotoxicitatea indusă de deprivarea citocromului și modificările activării protein kinazei activate de mitogen sunt mediate de stresul oxidativ în celulele carcinomului de sân uman rezistent multidrog. J Biol Chem. 1998; 273 : 5294-5299. doi: 10.1074 / jbc.273.9.5294. [ PubMed ] [ CrossRef ]

29. Kansara M, Berridge MV. Oncogene modulează sensibilitatea celulară la apoptoza indusă de deprivarea glucozei. Anticancer Res. 2004; 24 : 2503-2510. [ PubMed ]

30. Schlappack OK, Zimmermann A, Hill RP. Glucozitatea și acidoza: efect asupra potențialului metastatic experimental, conținutului de ADN și rezistenței MTX a celulelor tumorale murine. Br J Cancer. 1991; 64 : 663-670. doi: 10.1038 / bjc.1991.378. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

31. Landes T, Martinu JC. Permeabilizarea membranei externe mitocondriale în timpul apoptozei: rolul fisiunii mitocondriale. Biochim Biophys Acta. 2011; 1813 : 540-5. doi: 10.1016 / j.bbccr.2011.01.021. [ PubMed ] [ CrossRef ]

32. Abcouwer SF, Schwarz C, Mequid RA. Îndepărtarea glutaminei induce expresia GADD45 și GADD153 în primul rând prin stabilizarea ARNm. J Biol Chem. 1999; 274 : 28645-28651. doi: 10.1074 / jbc.274.40.28645. [ PubMed ] [ CrossRef ]

33. Saqcena, S Mukhopadhyay S, Hosny C, Alhamed A, Chatterjee A, Foster DA. Blocarea intrării anelerotice a glutaminei în ciclul TCA sensibilizează celulele cancerigene K-Ras mutante la medicamentele citotoxice. Oncogene. 2014; doi: 10.1038 / onc.2014.207. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed]

34. Yuneva M. Găsirea unui „călcâi al lui Ahile” al cancerului. Ciclul celulei. 2008; 7 : 2083-2089. doi: 10,4161 / cc.7.14.6256. [ PubMed ] [ CrossRef ]

35. Rambold AS, Kostelecky B, Elia N, Lippincott-Swartz J. Formarea rețelei tubulare protejează mitocondriile de degradarea autofagozomală în timpul foametei nutritive. Proc Natl Acad Sci SUA A.2011; 108 (5): 101902-110195. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ]

36. Ahmad S, White CW, Chang LY, Schneider BK, Allen CB. Glutamina protejează structura și funcția mitocondriilor în toxicitatea oxigenului. Am J Physiol. 2001; 280 (4): L779-L791. [ PubMed ]

37. Maldonado AC, Muñoz-Pinedo C. Moare pentru ceva de mâncare: modul în care celulele răspund la înfometare. Open Cell Sign J. 2011; 3 : 13-23.

38. Fuchs BC, Bode BP. Subliniind supraviețuirea: glutamina ca modulator apoptotic. J Surg Res. 2006;131 : 26-40. doi: 10.1016 / j.jss.2005.07.013. [ PubMed ] [ CrossRef ]

39. Paquette JC, Guérin PJ, Gauthier ER. Inducția rapidă a căii apoptotice intrinseci prin foamete de L-glutamină. J Cell Physiol. 2004; 202 : 912-921. doi: 10.1002 / jcp.20194. [ PubMed ] [ CrossRef ]

40. Fumarola C, Zerbini A, Guidotti GG. Contracția celulară mediată de deprivarea de glutamină determină semnalizarea și apoptoza receptorului CD95 independent de ligand. Moartea celulelor diferă. 2001; 8 : 1004-1013. doi: 10.1038 / sj.cdd.4400902. [ PubMed ] [ CrossRef ]

41. Blackburn RV, Spitz D, Liu X, Galoforo SS, Sim JE, Ridnour LA, și colab. Stresul oxidativ metabolic activează transducția semnalului și expresia genelor în timpul deprivării glucozei în celulele tumorale umane. Liber Radic Biol Med. 1999; 26 : 419-430. doi: 10.1016 / S0891-5849 (98) 00217-2. [ PubMed ] [ CrossRef ]

42. Lord-Fontaine S, Averill-Bates DA. Șocul de căldură inactivează protecția antioxidantă celulară împotriva peroxidului de hidrogen: protecția prin glucoză. Liber Radic Biol Med. 2002; 32 : 762-766. doi: 10.1016 / S0891-5849 (02) 00769-4. [ CrossRef ]

43. Owada S, Shimoda Y, Tsuchihara K, Esumi H. Rolul critic al H2O2 generat de NOX4 în timpul răspunsului celular la deprivarea glucozei. Plus unu. 2013; 8 : e56628. doi: 10.1371 / journal.pone.0056628. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ]

44. Song JJ, Lee YL. Catalaza, dar nu MNSOD, inhibă calea de transducție a semnalului ASK1-MEK-MAPK activată de glucoză și previne relocalizarea DAXX: peroxidul de hidrogen ca un important al doilea mesager al stresului oxidativ metabolic. J Cell Biochem. 2003; 90 : 304-314. doi: 10.1002 / jcb.10619. [ PubMed ] [ CrossRef ]

45. Aki T, Yamaguchi K, Fujimiya T, Mizukami Y. Fosfoinositida 3-kinaza accelerează moartea celulară autofagică în timpul deprivării glucozei în linia celulară H9c2 derivată de la cardiomiocit de șobolan.Oncogene. 2003; 22 : 8529-8535. doi: 10.1038 / sj.onc.1207197. [ PubMed ] [ CrossRef ]

---

Articolele de la Cell & Bioscience sunt oferite aici prin amabilitatea BioMed Central

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26225207

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4518607/

Tratare naturala CANCER PERITONEAL, CERVICAL,GINECOLOGIC, COL-UTERIN, UTERIN, OVARIAN, melanom, carcinom celule scuamoase, sarcom

Tratamente naturale cancere PERITONEAL, CERVICAL,GINECOLOGIC, COL-UTERIN, UTERIN, OVARIAN, melanom, carcinom celule scuamoase, sarcom

PENTRU CEI BOLNAVI (si nu numai): SFINTELE TAINE : SPOVEDANIE, IMPARTASANIE SI MASLU MINIM!!!DES!

Pentru cei(le) ce prezinta doar simptome de cancer (sau vor sa stie care sunt acestea) sa citeasca rubrica Simptome de cancer (click aici).

Pentru cei(le) ce  doresc sa detecteze atat EFICIENT, PRECIS, cu mult timp (ani inainte de diagnostic) in mod NON – toxic – utilizand tehnici non-invazive , sa citeasca rubrica  Detectia  cancer alternativa (click aici) 

Urmatoarele linkuri va arata toate articolele/tratamentele cu referire specifica la aceste  cancere de pe blog:

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=peritoneal

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=cervical

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=col+uterin

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=ovarian

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=melanom

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=sarcom

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/?s=celule+scuamoase

Introducere și prezentare generală

Cancerul cervical, peritoneal  – ovarian, cancerul de col uterin, cancerul uterin, carcinomul cu celule scuamoase , melanomul, diferite tipuri de sarcoame,  nu sunt similare cu alte tipuri de cancer.

Cele mai multe tipuri de cancer s-au răspândit prin divizarea celulelor canceroase , insa aceste tipuri de cancer s-au răspândit si altfel! Aceasta face ca aceste tipuri de cancer sa fie mai dificil de vindecat.

O revizuire bibliometrică a cercetării virusului oncolitic ca o abordare nouă pentru terapia cancerului

Virol J. 2021; 18:98.

Publicat online 2021 mai 12. doi:  10.1186/s12985-021-01571-7

PMCID: PMC8113799PMID: 33980264

Amir Sasan Mozaffari Nejad , ¹ Tehjeeb Noor , ² Ziaul Haque Munim , ³ Mohammad Yousef Alikhani , ⁴ și Amir Ghaemi ⁵

Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

¹ Centrul de Cercetare pentru Medicină Moleculară, Universitatea de Științe Medicale Hamadan, Hamadan, Iran

² Facultatea de Medicină, Universitatea din Bergen, Horten, Norvegia

³ Facultatea de Tehnologie, Științe ale Naturii și Maritime, Universitatea din Norvegia de Sud-Est, Horten, Norvegia

⁴ Departamentul de Microbiologie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Științe Medicale Hamadan, Hamadan, Iran

⁵ Departamentul de Gripă și Alte Viruși Respiratori, Institutul Pasteur din Iran, Teheran, Iran

Mohammad Yousef Alikhani, e-mail: moc.oohay@34inahkila , e-mail: ri.ca.ahsmu@inahkila .

Informații despre colaborator .Autorul corespunzator.Primit 2020 7 noiembrie; Acceptat 2021 3 mai.

Date asociate

Declarație de disponibilitate a datelor

Mergi la:

Abstract

fundal

În ultimii ani, virusurile oncolitice (OV) au atras atenția ca terapie nouă asupra diferitelor tipuri de cancer, atât în ​​studiile clinice, cât și preclinice de cancer din întreaga lume. În consecință, cercetătorii au lucrat activ la îmbunătățirea terapiei cancerului încă de la începutul secolului al XX-lea. Acest studiu prezintă o revizuire sistematică a literaturii despre OV, discută grupurile de cercetare subiacente și prezintă direcțiile viitoare ale cercetării OV.

Metode

Un total de 1626 de articole publicate legate de OV ca terapie a cancerului au fost obținute din baza de date Web of Science (WoS) publicată între ianuarie 2000 și martie 2020. Diverse aspecte ale cercetării OV, inclusiv țări/teritorii, instituții, reviste, autori, citări , domeniile de cercetare și analiza de conținut pentru a găsi subiecte în tendințe și emergente, au fost analizate folosind pachetul bibliometrix din R-software.

Rezultate

În ceea ce privește numărul de publicații, cercetătorii din SUA au fost cei mai productivi (n = 611), urmați de cercetătorii chinezi (n = 197) și canadieni (n = 153). Revista Molecular Therapy s-a clasat pe primul loc atât în ​​ceea ce privește numărul de publicații (n = 133), cât și în ceea ce privește citările locale (n = 1384). Cea mai proeminentă instituție a fost Clinica Mayo din SUA (n = 117), urmată de Universitatea Ottawa din Canada (n = 72) și Universitatea din Helsinki din Finlanda (n = 63). Autorul cu cel mai mare impact a fost Bell JC cu cel mai mare număr de articole (n = 67) și totalul de citări locale (n = 885). Cel mai impactant articol a fost publicat în revista Cell . În plus, cele mai recente cercetări OV se bazează în principal pe patru grupuri de cercetare.

Concluzie

Domeniul cercetării OV a crescut într-un ritm rapid din 2000 până în 2020. Pe baza sintezei studiilor revizuite, adenovirusul, virusul herpes simplex, reovirusul și virusul bolii Newcastle au demonstrat o activitate puternică împotriva cancerului. Țările dezvoltate precum SUA, Canada, Marea Britanie și Finlanda au fost cele mai productive, prin urmare, au contribuit cel mai mult la acest domeniu. Colaborarea ulterioară va ajuta la îmbunătățirea traducerii cercetării clinice a acestei terapii și va aduce beneficii pacienților cu cancer din întreaga lume.

fundal

Cancerul este o boală îngrozitoare și una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial. Conform celei mai recente evaluări privind povara globală a cancerului de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) în septembrie 2018, numărul pacienților cu cancer a crescut cu 18,1 milioane de cazuri noi și 9,6 milioane de decese [ 1 ] . Unii dintre factorii din spatele poverii în creștere a cancerului pot fi creșterea și îmbătrânirea populației, motive predominante legate de dezvoltarea socio-economică și îmbunătățirea procedurilor de diagnosticare medicală. Potrivit unui studiu recent, între continente, Asia a reprezentat aproape cincizeci la sută din cazurile noi și mai mult de jumătate din decesele cauzate de cancer [ 2] .]. Există mai multe proceduri terapeutice pentru tratamentul cancerului, inclusiv chimioterapie, radioterapie, terapie țintită, chirurgie, transplant de celule stem, terapia hormonală și medicina de precizie. Protocolul de terapie depinde de localizarea și stadializarea cancerului, profilul pacientului și disponibilitate, printre alți factori [ 3 , 4 ]. Majoritatea modulelor de tratament al cancerului au efecte adverse care conduc la o calitate nesatisfăcătoare a vieții și la moarte. Astfel, cercetarea pentru noi opțiuni de tratament, limitarea efectelor adverse, îmbunătățirea calității vieții în timpul și după tratament și creșterea eficacității, este în desfășurare de câțiva ani [5 ] . Viroterapia oncolitică este una dintre evoluțiile recente în tratamentul cancerului.

Virușii oncolitici (OV) sunt o modalitate nouă de tratament care utilizează viruși naturali sau modificați genetic (GM), care, la infecție, se reproduc selectiv și ucid celulele neoplazice fără efecte severe asupra celulelor normale. În general, OV-urile se împart în două categorii. Prima categorie include viruși care se reproduc în mod normal mai degrabă în țesutul canceros și nu sunt patogeni la om, cum ar fi parvovirusurile autonome, virusul Seneca Valley (SVV), virusul mixomului, Reovirusul (orfan enteric respirator) și virusul bolii Newcastle (NDV). . Celălalt tip include viruși care sunt modificați genetic și/sau manipulați genetic, cum ar fi virusul vacciniei, poliovirusul, adenovirusul, virusul rujeolei, virusul stomatitei veziculoase (VSV), virusul herpes simplex (HSV) și virusul Zika [ 6-9 ] .

Există mai multe studii despre OV și aplicațiile acestora. În studiul de față, folosim metoda analizei bibliometrice pentru a examina creșterea studiilor privind OV. Extragem date bibliografice din baza de date Web of Science (WoS) din 2000 până în martie 2020. Acest studiu cartografiază domeniul general de cercetare privind aplicarea OV ca terapie pentru cancer și extrage direcții viitoare de cercetare pentru a ghida dezvoltarea ulterioară în domeniu.

Revizuirea studiilor bibliometrice

Analiza bibliometrică se referă la studiul informațiilor bibliografice despre articolele publicate. Deoarece analiza bibliometrică se bazează pe metode statistice, ea a apărut ca un instrument util pentru evaluarea publicațiilor științifice din punct de vedere al calității și credibilității. Unul dintre cele mai comune instrumente bibliometrice este numărul de citări, care indică de câte ori un articol a fost citat de alte articole. Această metodă își propune să identifice cei mai de impact autori, instituții, țări și reviste într-un domeniu definit.

Studiile care folosesc instrumente de analiză bibliometrică sunt frecvente în domeniul studiilor medicale. De exemplu, Zou et al. [ 10 ] a efectuat primul studiu al OV folosind date din ianuarie 2000 până în decembrie 2018; întrucât, acest studiu va extinde acoperirea cu încă doi ani (date până în martie 2020). Studiul anterior a enumerat reviste de impact, autor, țară și instituții. Pe lângă acestea, acest studiu contribuie prin cartografierea structurii intelectuale a domeniului prin analiza dinamică de co-citare. Spre deosebire de studiul de față, studiile anterioare s-au concentrat doar pe tipul de boli canceroase [ 11 ], prevenirea cancerului [ 12 ], metode epidemiologice de bază [ 13 ] și unele studii ecologice [ 14 , 15]] concentrându-se numai pe o anumită țară [ 14 , 15 ], comunitate sau cartier. Acest studiu îi va ajuta pe oncologi să-și aprofundeze înțelegerea cu privire la aplicarea continuă a virusurilor oncolitice la pacienții cu cancer din întreaga lume.

Mergi la:

Metodologie

În martie 2020, a fost efectuată căutarea în literatură pentru articole relevante din baza de date WoS cu operatorul boolean („Virus oncolitic*” SAU „Viroterapie oncolitică*”) ȘI „Cancer”). Căutarea a dus la 2529 de articole, care au fost rafinate în continuare la 1653 articole după excluderea studiilor de revizuire (675), a lucrărilor (28), a rezumatelor întâlnirilor (80), a materialelor editoriale (66), a capitolelor de carte (17), a corecțiilor (4), știri (4) și scrisori (2). Limitându-se doar la limba engleză, articolele s-au redus la 1646 prin excluderea germană (3), chineză (2) și franceză (2). Am revizuit manual titlurile și rezumatele a 1646 de articole pentru relevanța pentru subiectul nostru de interes și am exclus 20 de articole. Astfel, eșantionul final pentru analiza bibliometrică a inclus 1626 de articole publicate în 346 de reviste academice scrise de 7093 de autori în perioada 2000–2020. Figura 1prezintă procesul de filtrare în patru etape. Odată ce eșantionul a fost determinat, am continuat cu analiza citării și co-citării folosind pachetul Bibliometrix [ 16 ] din R-software. Doar 32 de articole au fost scrise de autori unici și, în medie, fiecare articol are 8,17 co-autori. În acest studiu, analizăm datele publicate anterior și, prin urmare, nu a avut nevoie de aprobare etică.

Fig. 1

Proces de căutare pas cu pas a literaturii

Mergi la:

Rezultatele analizei bibliometrice

Tendințe de publicare

Metoda analizei bibliometrice este utilă în recunoașterea tendințelor de publicare și citare într-un domeniu de studiu. După cum se arată în Fig. 2a, am observat că numărul publicațiilor a crescut treptat în ultimii 20 de ani. Câteva perioade au avut o creștere constantă, cum ar fi 2002–2006, 2007–2012 și 2014–2017. Pe lângă o uşoară reducere în 2007, 2017 şi 2018, comparativ cu anul 2000, numărul publicaţiilor a crescut de peste 18 ori în 2019. În această perioadă au fost două medicamente, Talimogene laherparepvec (T-Vec) şi Oncorine (H101). aprobat de US Food and Drug Administration (FDA) și China FDA [ 17 ] și unele OV au intrat în studiile clinice de fază III. Între timp, Fig. 2b raportează Total Local Citations (TLC) și Total Global Citations (TGC). TLC-urile indică citările primite de eșantionul de 1626 de studii, iar TGC indică citările din toate înregistrările indexate de WoS. Tendințele atât în ​​TLC, cât și în TGC sunt identice și arată o citare general mai mică în ultimii ani. Acest lucru este logic, deoarece este nevoie de timp pentru ca un articol să aibă un impact și să primească citări după publicare.

Fig. 2

Tendințe de publicare (excluzând anul 2020). (a) Numărul de studii despre OV în 2000 și 2019, unde N reprezintă numărul de publicații și ( b) Citate pe an în cursul anilor 2000 și 2019, unde TLC și TGC reprezintă Total Local Citations și, respectiv, Total Global Citations

Reviste de top

Cele mai bune reviste academice, bazate atât pe numărul de publicații, cât și pe TLC, sunt raportate în tabel​Tabelul 1.1. Cele mai bune 20 de reviste academice care au publicat mai mult de 15 articole pe tema OV includ revista Molecular Therapy (N = 133), Cancer Gene Therapy (N = 97) și Journal of Virology (N = 75). Top 20 de reviste cu cea mai mare contribuție la cercetarea OV au publicat 50,86% din eșantionul de 1626 de studii. Terapia moleculară a obținut cel mai mare număr de TLC (1384), urmată de Cancer Research (680) și Nature Medicine (418). TGC-urile sunt vizibile, deoarece indică potențialul publicațiilor dincolo de domeniul de cercetare al OV.

tabelul 1

Top 20 de reviste în cercetarea OV

Rangul a	Jurnal	N	TLC	TGC	Rangul b	Jurnal	N	TLC	TGC
1	Terapia Moleculară	133	1384	5947	1	Terapia Moleculară	133	1384	5947
2	Terapia genică a cancerului	97	383	2091	2	Cercetarea cancerului	60	680	3287
3	Jurnalul de Virologie	75	268	1293	3	Medicina Naturii	10	418	1967
4	Cercetarea cancerului	60	680	3287	4	Cercetarea clinică a cancerului	52	403	1806
5	Terapia genică	58	375	1788	5	Terapia genică a cancerului	97	383	2091
6	Terapie Moleculară-Oncolitică	56	15	292	6	Terapia genică	58	375	1788
7	Cercetarea clinică a cancerului	52	403	1806	7	Jurnalul de Virologie	75	268	1293
8	Terapia genică umană	43	197	935	8	Actele Academiei Naționale de Științe din Statele Unite ale Americii	14	203	895
9	Jurnalul Internațional de Cancer	42	196	898	9	Terapia genică umană	43	197	935
10	Oncotarget	39	92	515	10	Jurnalul Internațional de Cancer	42	196	898
11	Plus unu	37	0	695	11	Celula canceroasă	6	194	966
12	Viruși-Basel	20	4	101	12	Oncotarget	39	92	515
13	BMC Cancer	18	0	345	13	Opinie curentă în terapia moleculară	15	83	391
14	Rapoarte științifice	18	0	139	14	Virologie	18	82	481
15	Virologie	18	82	481	15	Revista de biologie teoretică	11	76	144
16	Jurnalul Internațional de Oncologie	16	42	224	16	Journal of Clinical Investigation	5	75	225
17	Oncoimunologie	16	0	144	17	Oncogene	13	71	354
18	Opinie curentă în terapia moleculară	15	83	391	18	Terapia Moleculară a Cancerului	12	65	431
19	Jurnalul de Medicină Genetică	15	48	299	19	Celulă	1	58	313
20	Journal of Translational Medicine	15	0	211	20	Biotehnologia naturii	3	57	319

Deschide într-o fereastră separată

TLC Total citat local, TGC total citat global

^un Clasament bazat pe numărul de publicații

^b Clasament bazat pe totalul citărilor locale

Instituții de top

Primele 20 de instituții care contribuie la cercetarea OV sunt prezentate în tabel​Masa 2,2, inclusiv numărul și procentul de publicații de la instituții, precum și TLC și TGC ale acestora. Clinica Mayo a publicat cele mai multe studii despre OV cu 117 articole și a acoperit 7,2% din întreaga literatură pe această bază, urmată de Universitatea din Ottawa (N = 72, 4,4%) și Universitatea din Helsinki (N = 63, 3,9%) . În raport cu profilul țării, institutele din Statele Unite ale Americii (SUA) dețin majoritatea primelor 20 de instituții (9/20), iar celelalte sunt repartizate între Canada (5/20), Regatul Unit (Marea Britanie) (3/20), Germania (2/20) și Finlanda (1/20).

masa 2

Top 20 de instituții în cercetarea OV

Rangul a	Instituţie	N	Procent (%)	TLC	TGC
1	Clinica Mayo	117	7.2	929	3728
2	Universitatea din Ottawa	72	4.4	847	3433
3	Universitatea din Helsinki	63	3.9	308	1724
4	Universitatea din California San Diego	53	3.3	196	1178
5	Universitatea de Stat din Ohio	52	3.2	499	2650
6	Universitatea din Wurzburg	52	3.2	165	873
7	Centrul de cancer Memorial Sloan Kettering	46	2.8	271	1392
8	Universitatea din Pittsburgh	45	2.8	335	1725
9	Institutul de Cercetare a Cancerului	44	2.7	379	1574
10	Universitatea McMaster	44	2.7	419	1725
11	Corporația Genelux	42	2.6	140	722
12	Centrul German de Cercetare a Cancerului	42	2.6	168	940
13	Universitatea Harvard	38	2.3	267	1655
14	Universitatea din Calgary	34	2.1	278	1141
15	Institutul de Cercetare a Spitalului Ottawa	33	2	222	1221
16	Universitatea din Surrey	31	1.9	282	1182
17	Spitalul General Massachusetts	30	1.8	223	1255
18	Oncolytics Biotech Inc	30	1.8	238	973
19	Universitatea din Florida	28	1.7	107	564
20	Universitatea din Leeds	28	1.7	341	1200

Deschide într-o fereastră separată

TLC Total citat local, TGC total citat global

^a Clasament bazat pe numărul de publicații per universitate

Cei mai influenți autori

Masa​Tabelul 33prezintă primii 20 de autori în domeniul cercetării virusului oncolitic, unde douăzeci de autori au cel puțin 10 articole în domeniul OV. Bell JC are cel mai mare număr de articole (67) și totalul de citări locale (885), urmat de Hemminki A. (51 de documente și 278 TLC), Russell SJ (48 de documente și 385 TLC) și Kanerva A. (39 de documente și 25 TLC).

Tabelul 3

20 de autori cei mai de impact în cercetarea OV

Rangul a	Autor	N	TLC	TLC/t	TGC	TGC/t	TLCb	TLCe
1	Bell JC	67	885	77,93	3598	374,78	161	111
2	Russell SJ	48	385	40,62	1684	176,11	101	57
3	Stojdl DF	19	566	39,87	1970	159,31	64	70
4	Atkins H	15	576	38,78	2041	143.11	61	68
5	Lichty BD	23	416	36,62	1621	160,66	87	70
6	Vile R	27	328	32,94	1225	131.04	109	51
7	Kirn DH	14	347	32,74	1400	137,55	68	58
8	Melcher A	30	328	31.9	1159	119,88	117	34
9	Kottke T	23	313	29.36	1064	105,28	115	32
10	Thompson J	22	313	29.36	1027	102.28	115	32
11	Selby P	21	294	29.03	1112	114,99	88	49
12	Breitbach CJ	10	253	28.2	1008	118,33	65	51
13	Hemminki A	51	278	27.72	1515	156,7	87	34
14	Coffey M	33	257	27.28	1101	126,75	65	42
15	Peng KW	33	252	27.24	1216	130,69	68	36
16	Harrington K	25	259	26.9	1024	111,58	84	33
17	Thorne SH	27	280	25.53	1305	121,5	72	32
18	Diaz RM	19	283	25.49	950	91.05	108	27
19	Kanerva A	39	250	24.67	1313	132.12	76	30
20	Cerullo V	32	189	24.67	942	125,51	62	26

Deschide într-o fereastră separată

TLC Total citat local, TGC total citat global, TLCb total citat local la început, TLCe total citat local la sfârșit

^a Clasament bazat pe totalul citărilor locale pe an (TLC/t)

Cele mai de impact articole

Masa​Tabelul 44prezintă primele 20 de articole citate la nivel local în cercetarea OV în perioada 2000–2020. Clasamentul se bazează pe totalul citărilor locale pe an (TLC/t). Tabelul prezintă, de asemenea, citarea globală totală pe an (TGC/t), lista revistelor care publică cele mai importante articole și referințele citate ale acestora.

Tabelul 4

20 de articole cu cel mai mare impact în cercetarea OV

Rangul a	Autorii	Jurnal	Anul publicării	Țara (autori din)	TLC	TLC/t	TGC	TGC/t	LCR	CR
1	Ribas şi colab. [ 18 ]	Celulă	2017	SUA, Spania, Elveția, Australia	58	14.5	313	78,25	1	25
2	Heo și colab. [ 19 ]	Medicina Naturii	2013	SUA, Canada, Coreea de Sud, Italia	85	10.63	381	47,63	6	22
3	Stojdl şi colab. [ 20 ]	Celula canceroasă	2003	SUA, Canada	156	8,67	543	30.17	3	51
4	Stojdl şi colab. [ 21 ]	Medicina Naturii	2000	Canada	165	7,86	556	26.48	0	21
5	Russel și colab. [ 22 ]	Procedurile Clinicii Mayo	2014	STATELE UNITE ALE AMERICII	39	5,57	149	21.29	4	19
6	Breitbach și colab. [ 23 ]	Terapia Moleculară	2007	SUA, Canada	64	4,57	178	12.71	6	46
7	Puzanov și colab. [ 24 ]	Jurnalul de Oncologie Clinică	2016	STATELE UNITE ALE AMERICII	22	4.4	177	35.4	0	32
8	Chiocca și Rabkin [ 6 ]	Cercetarea imunologică a cancerului	2014	STATELE UNITE ALE AMERICII	30	4.29	131	18.71	14	55
9	England și colab. [ 25 ]	Terapia Moleculară	2014	SUA, Germania	30	4.29	128	18.29	4	27
10	Fulic și colab. [ 26 ]	Proceedings of the National Academy of Sciences	2006	STATELE UNITE ALE AMERICII	64	4.27	237	15.8	4	39
11	Freeman et al. [ 27 ]	Terapia Moleculară	2006	Israel	56	3,73	197	13.13	3	48
12	Parato et al. [ 28 ]	Terapia Moleculară	2012	SUA, Canada, Coreea de Sud	33	3,67	126	14	6	46
13	Thorne şi colab. [ 29 ]	Journal of Clinical Investigation	2007	SUA, Marea Britanie, Canada, Coreea de Sud	51	3,64	145	10.36	2	23
14	Prestwich şi colab. [ 30 ]	Cercetarea clinică a cancerului	2009	SUA, Marea Britanie	43	3,58	105	8,75	10	37
15	Kim şi colab. [ 31 ]	Terapia Moleculară	2006	SUA, Marea Britanie, Coreea de Sud	50	3.33	180	12	3	48
16	Nguyen și colab. [ 32 ]	Proceedings of the National Academy of Sciences	2008	SUA, Canada	43	3.31	118	9.08	10	50
17	Cerullo și colab. [ 33 ]	Cercetarea cancerului	2010	Finlanda	36	3.27	131	11.91	4	49
18	Liu și colab. [ 34 ]	Terapia Moleculară	2008	SUA, Coreea de Sud	42	3.23	143	11	3	19
19	Heise et al. [ 35 ]	Medicina Naturii	2000	SUA, Marea Britanie	67	3.19	453	21.57	0	33
20	Qiao și colab. [ 36 ]	Cercetarea clinică a cancerului	2008	SUA, Marea Britanie, Canada	41	3.15	119	9.15	5	50

Deschide într-o fereastră separată

TLC Total citat local, TGC total citat global, TGC/t total citat global pe an, LCR referință locală citată, referință CR citată

^un clasament bazat pe TLC pe an (TLC/t)

După cum se arată în tabel​Tabelul 4,4, cel mai citat articol a fost publicat în revista Cell în 2017 de către Ribas et al. [ 18 ] și a ocupat fruntea listelor de TLC/t (14,5) și TGC/t (78,25). Al doilea articol a fost publicat în revista Nature Medicine de Heo et al. [ 19 ], cu 10,63 TLC/t şi 47,63 TGC/t. În cele din urmă, Stojdl și colab. [ 20 ], clasat pe locul al treilea cu 8,67 TLC/t și 30,17 TGC/t.

Dintre aceste 20 de articole de top, șase au fost publicate în revista Molecular Therapy , trei au fost publicate în Nature Medicine , două au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences și două au fost publicate în Clinical Cancer Research . Pe de altă parte, așa cum se arată în tabel​Tabelul 44unele reviste, inclusiv Cancer Cell , Journal of Clinical Oncology , Cancer Immunology Research , Journal of Clinical Investigation , Cell , Cancer Research și lucrările Clinicii Mayo, au publicat unul dintre articolele de top. De asemenea, patru articole au avut autori doar din SUA; un articol a avut doar o singură țară, cum ar fi Canada, Israel și Finlanda. Restul de 13 articole au avut autori din mai mult de două țări, adică au rezultat din cooperarea internațională.

Cele mai relevante țări

Masa​Tabelul 55raportează cele mai relevante 20 de țări din punct de vedere al numărului de publicații. SUA (611 articole), China (197) și Canada (153) sunt cele trei țări cele mai productive în cercetarea OV. Majoritatea articolelor publicate de cercetătorii din SUA sunt publicații pentru o singură țară (SCP) fără a avea co-autori din alte țări. Raportul de producție pe mai multe țări (MCP) indică faptul că autorii din Iran, Belgia, Austria și Franța au colaborare la nivel mondial.

Tabelul 5

Top 20 cele mai relevante țări

Rangul a	Țară	Articole	SCP	MCP	MCP_Ratio
1	STATELE UNITE ALE AMERICII	611	442	169	0,28
2	China	197	153	44	0,22
3	Canada	153	104	49	0,32
4	Germania	132	65	67	0,51
5	Japonia	109	84	25	0,23
6	Regatul Unit	93	39	54	0,58
7	Finlanda	63	28	35	0,56
8	Spania	41	29	12	0,29
9	Coreea	28	17	11	0,39
10	Italia	26	13	13	0,50
11	Franţa	22	9	13	0,59
12	Olanda	18	9	9	0,50
13	Australia	14	8	6	0,43
14	Iranul	12	4	8	0,67
15	Rusia	11	8	3	0,27
16	Suedia	11	6	5	0,45
17	Austria	10	4	6	0,60
18	Malaezia	10	5	5	0,50
19	Belgia	6	2	4	0,67
20	India	6	5	1	0,17

Deschide într-o fereastră separată

Producție SCP într-o singură țară, producție MCP în mai multe țări

^un Clasament bazat pe numărul de articole

Mergi la:

Structura intelectuală a domeniului de cercetare

În acest studiu, folosim metoda de co-citare dinamică pentru cartografierea structurii intelectuale a domeniului de cercetare OV. Când două sau mai multe articole sunt citate împreună de alte articole, ele sunt numite co-citate [ 37]. Este posibil ca articolele co-citate să împărtășească aceleași concepte pe care au fost citate împreună de alte studii. Prin urmare, analiza co-citării ne permite să cartografiem structura intelectuală a unui domeniu de cercetare. Co-citarea poate, de asemenea, să recunoască rețelele de cunoștințe și să demonstreze progresul lor tematic în timp, pe care îl numim co-citare dinamică. Pentru cartografierea dinamică a co-citărilor, împărțim eșantionul de 1626 de articole în trei sub-eșantioane pe baza grupării anului publicării lor într-un orizont în expansiune. De exemplu, în acest studiu, primul grup include articole publicate în perioada 2000-2005, al doilea grup în perioada 2000-2010 și grupul final în perioada 2000-2019. În continuare, aceste articole sub-eșantionate au fost analizate folosind co-citare. De obicei, analizele de co-citare pot fi de trei tipuri, în funcție de unitatea de analiză (1) co-citare de jurnal, (2) co-citarea autorului și (3) co-citarea documentului. În acest studiu, efectuăm analize de rețea de co-citare a documentelor. Această abordare ajută la identificarea creșterii și dezvoltării cunoștințelor cercetării OV în timp.

Figura 3prezintă schimbarea în timp a structurii intelectuale a domeniului de cercetare. În fig. 3a, b și c, numărul documentelor analizate a fost de 130, 469 și, respectiv, 1626. Pe figuri, fiecare nod reprezintă un articol. Mărimea nodului prezintă numărul de citări pe care le-au primit articolele. Grosimea liniei reprezintă puterea legăturilor de co-citări. Legătura și proximitatea dintre doi itemi identifică relația de co-citare. Culoarea nodului indică grupul asociat unui articol. Fiecare nod a fost specificat de numele primului autor și anul de publicare a articolului. Algoritmul de normalizare a puterii de asociere a fost utilizat în pachetul Bibliometrix pentru a identifica clusterele. Documentele care sunt citate mai des împreună au mai multe șanse să aibă un subiect de cercetare similar,

Fig. 3

Harta dinamică de co-citare (2000–2019). ( a ) Co-citare 2000–2005, ( b ) Co-citare 2000–2010, ( c ) Co-citare 2000–2019

Structura intelectuală a OV în perioada 2000–2005

După cum se arată în Fig. 3a, grupul verde este unul dintre cele mai puternice dintre cele trei cu 28 de lucrări. În acest cluster, Bischoff et al. [ 38 ], iar Khuri et al. [ 39 ] a avut o legătură mai puternică de co-citare. Aceste articole raportează că mai mulți viruși au fost proiectați ca viruși oncolitici. Bischoff şi colab. [ 38 ] a raportat adenovirusul ca unul dintre virusurile oncolitice care este util în tratarea carcinomului cervical uman. Ei au raportat, de asemenea, că dl1520 (Onyx-015) este primul adenovirus cu replicare condiționată modificat genomului bazat pe himera adenovirusului uman de tip 2/5. Între timp, Khuri și colab. [ 39 ] a confirmat că OXYN-15, adenovirusul șters cu gena E1B-55 kDa, a arătat un efect anti-cancer în cancerul de cap și gât.

Pe de altă parte, clusterul roșu este semnificativ în ceea ce privește puterea totală a legăturii de co-citare. Acest cluster este organizat pe 15 documente. Markert şi colab. [ 40 ] au cea mai mare putere de conectare și o legătură puternică atât cu Mineta și colab. [ 41 ] și Martuza și colab. [ 42 ]. O diversitate de virusuri oncolitice sunt studiate în studiile clinice, inclusiv mutanți de ștergere a genelor, cum ar fi adenovirusul, virusul herpes simplex. HSV este unul dintre cele mai importante virusuri oncolitice și este studiat pe larg ca agenți antitumorali, atât experimental, cât și clinic. În acest context, Mineta et al. [ 41] au raportat că HSV-1 G207 este eficient în tratarea tumorii cerebrale la șoarecii BALB/c. În acest scop, G207 are deleții la loci y 34,5 (RL1) și o inserție a genei Escherichia coli lacZ. Inserția genei lacZ inactivează gena ICP6 (UL39) care codifică subunitatea mare a ribonucleotid reductazei. De asemenea, studiile clinice de primă fază realizate de Market și colab. [ 40 ] a raportat că HSV-1 G207, care aparține a doua generație de mutanți HSV-1 modificați genetic, s-a dovedit a fi eficient în terapia tumorii cerebrale.

În cele din urmă, grupul albastru este cel mai mic dintre cele trei care conțin șapte articole. Stojdl şi colab. [ 21 ] a raportat pentru prima dată că virusul stomatitei veziculoase (VSV), un virus oncolitic competent pentru replicare, este sensibil la răspunsul interferonului și este specific tumorii, datorită deficienței căilor de semnalizare a interferonului antiviral în celulele tumorale. Se recunoaște că infectează și lizează de preferință o gamă largă de celule canceroase în modelele preclinice și la pacienți. De asemenea, Coffey et al. [ 43 ] a raportat că pentru a infecta o celulă cu Reovirus uman (orfan enteric respirator) virusul trebuie să aibă o cale de semnalizare Ras activată. Mai mult, ei au demonstrat că acest virus poate avea aplicabilitate în tratamentul cancerului, cum ar fi glioblastomul.

Structura intelectuală extinsă a OV în perioada 2000–2010

În fig. 3b, examinăm rețeaua de co-citare a celui de-al doilea sub-eșantion de studii publicate între 2000 și 2010. În comparație cu Fig. 3a, cifra actuală are modificări în structurile clusterelor, deși unele rămân stabile. Clusterul albastru din Fig. 3a se descompune în două grupuri în Fig. 3b—clusterul roșu cu Stojdl și colab. [ 21 ] în centru și clusterul verde cu Coffey și colab. [ 43 ] în centru. Figura arată că structura intelectuală a virusurilor oncolitice s-a extins și s-a schimbat în timp.

Clusterul verde conține nouă documente despre Reovirus, virusul bolii Newcastle și virusul Herpes simplex. Toate aceste documente au confirmat că Reovirusul are activitate puternică împotriva cancerelor precum cancerul de colon, cancerul de sân, cancerul ovarian și glioamele maligne in vitro, in vivo și ex vivo. Hirasawa et al. [ 44 ] a dezvăluit că utilizarea eliberării sistemice a agentului Reovirus în ceea ce privește medicamentele imunosupresoare prelungește în mod eficient supraviețuirea animalelor. Pecora și colab. [ 45 ] a raportat că în prima fază a studiului PV701, o tulpină competentă de replicare a virusului bolii Newcastle poate oferi o terapie nouă și potențial importantă pentru pacienții cu tumori solide după administrarea intravenoasă.

Clusterul albastru (identic cu clusterul roșu din Fig. 3a) are zece documente și aproape toate articolele din acest grup se concentrează pe virusul herpes simplex oncolitic. Markert şi colab. [ 40 ], Mineta şi colab. [ 41 ], Martuza et al. [ 42 ], iar Rampling et al. [ 46 ] au mai multe co-citări de documente în comparație cu alte studii. Aceste studii au confirmat utilizarea virusului herpes simplex (ICP 34.5 mutant nul 1716) la pacienți.

Clusterul violet (identic cu clusterul verde din Fig. 3a) conține 15 documente și reprezintă lucrări influente despre adenovirus în perioada 2000–2010. În acest cluster, Khuri et al. [ 39 ], şi Bischoff şi colab. [ 33 ] au mai multe co-citări în comparație cu ceilalți autori. Între timp, am observat că mai mulți cercetători au lucrat la adenovirus în diferite faze de studii clinice, cum ar fi Reid și colab. [ 47 ] şi Khuri şi colab. [ 39 ] pe Faza I, iar Nemunaitis et al. [ 48 ] Faza II. Mai mult, în grupul actual, am constatat că patru articole de revizuire, Kirn [ 49 ], Kirn et al. [ 50 ], Alemany şi colab. [ 51 ] și Chiocca [ 52 ] au co-citări notabile de documente. Kirn [ 49] a analizat toate studiile clinice despre dl1520 (Onyx-015), care este primul agent modificat genetic care a testat pe oameni cu o deleție a genei E1B-55. Pe de altă parte, Alemany et al. [ 51 ] au dezvăluit tipuri de adenovirusuri cu replicare condiționată (CRAds) utilizate ca agenți oncolitici până în prezent.

Clusterul roșu reprezintă studii influente asupra OV în perioada 2000–2010 și este format din 16 documente. Majoritatea documentelor se concentrează pe aplicarea virusului stomatitei veziculoase în cazul studiilor in vitro și in vivo asupra modelului de linii celulare tumorale. Am descoperit, de asemenea, că alte OV, cum ar fi HSV, rujeola, adenovirusul și vaccinul sunt agenți anti-cancer puternici. Din aceste articole, patru articole de revizuire de Kirn et al. [ 50 ], Parato şi colab. [ 53 ], Aghi și Martuza [ 54 ] și Liu și colab. [ 55 ] a explicat tipul de studii clinice ale OV. Vähä-Koskela și colab. [ 56] a investigat unele dintre adăugările recente la panoul de OV, inclusiv virusul bolii asemănătoare yaba, adenovirusul aviar, virusul mixomului, virusul herpes bovin 4 (BHV-4), virusul spumos, echovirusul de tip 1, virusul saimiri, virusul sendai, virusul panleucopeniei feline. și coronavirusurile non-umane. De asemenea, Wein et al. [ 57 ] au raportat utilizarea datelor preclinice și clinice pentru a valida modelul matematic al adenovirusului competent pentru replicare pentru tratamentul cancerului.

Noi evoluții în perioada 2000–2019

După cum se arată în Fig. 3a, documentele din toate cele trei grupuri (roșu, albastru și verde) sunt despre diferite viruși oncolitici în modelul celulelor tumorale. De la dezvoltarea ingineriei genetice la începutul anilor 1990, utilizarea virusurilor oncolitice modificate pentru terapia cancerului a crescut [ 42 ]. Figura 3b reprezintă modificarea structurii intelectuale a virusurilor oncolitice în această perioadă. În cele din urmă, Fig. 3c se concentrează pe noile evoluții ale virusurilor oncolitice în perioada 2000-2019.

După cum se arată în Fig. 3c, clusterul violet este unul dintre cele mai puternice printre altele, cu 16 documente. În acest cluster, majoritatea documentelor se repetă din Fig. 3a și b, cu excepția Toda și colab. [ 58 ] şi Freeman şi colab. [ 27 ]. Freeman et al. [ 27 ] a arătat că tulpina NDV-HUJ a virusului bolii Newcastle a demonstrat o tolerabilitate bună în studiile clinice de fază I/II pentru tratamentul glioblastomului multiform (GBM), precum și a altor tipuri de cancer. De asemenea, autorii au confirmat că tulpinile lentogenice de NDV ar trebui să fie cercetate și la pacienții cu glioame de grad inferior. Todo și colab. [ 58 ] au raportat utilizarea B7-1 solubil în contextul HSV oncolitic pentru terapia genică imună și este adecvat din punct de vedere clinic în vaccinarea in situ a cancerului.

Grupul roșu are 14 documente și se concentrează pe HSV, NDV și virusul vaccinia. Șase dintre lucrările din acest grup au explorat HSV. În acest grup, șase articole de revizuire—Kelly și Russell [ 59 ], Harrington și colab. [ 60 ], Russell şi colab. [ 61 ], Lichty et al. [ 62 ], Miest și Cattaneo [ 63 ] și Kaufman și colab. [ 64 ] a avut cea mai mare co-citare a documentelor. Russell şi colab. [ 61 ] și Andtbacka și colab. [ 65 ] au fost cele mai co-citate studii ale acestui cluster. Russell şi colab. [ 61] au raportat că viroterapia oncolitică este o modalitate terapeutică nouă care utilizează viruși competenți de replicare împotriva cancerelor. În plus, Andtbacka și colab. [ 65 ] a arătat că T-VEC este prima imunoterapie oncolitică care a prezentat profit terapeutic împotriva melanomului în studiul clinic de fază III. De asemenea, poate reprezenta un potențial tratament avansat pentru pacienții cu melanom metastatic injectabil. Cu toate acestea, în clusterul actual, toate documentele sunt documente noi în co-citare, iar aceste documente nu includ în Fig. 3a sau b. În această perioadă (2000-2019), unele dezvoltări includ: posibilitatea unui tratament de viroterapie cu o singură injecție, recunoașterea de noi medicamente pentru a accelera difuzia intratumorală a virusului, creșterea acțiunii imunoterapeutice a OV și confirmarea clinică a unui prag critic de virus. în sânge pentru livrarea vasculară și replicarea virusului în cadrul tumorii [ 61 ].

Clusterul verde conține 11 documente printre care unele repetări din Fig. 3b, cu excepția lui Obuchi și colab. [ 66 ], Lichty et al. [ 67 ], Breitbach et al. [ 23 ], iar Prestwich et al. [ 30 ]. Din 11 documente, patru sunt studii de revizuire. Aceste studii au analizat trei faze ale studiului clinic al virusurilor oncolitice în diferite modele de celule tumorale. Lichty et al. [ 67 ] a descris VSV ca un virus oncolitic terapeutic. Pe de altă parte, Prestwich și colab. [ 30 ] a discutat despre Reovirus deoarece generează imunitate antitumorală adaptivă în studii in vitro și in vivo. În plus, Breitbach și colab. [ 23 ] a arătat că interacțiunea neapreciată și neprevăzută între VSV și virusul vaccinia și răspunsul inflamator în tumoră.

Ultimul grup este cel albastru cu nouă articole din care cinci sunt studii de revizuire. Acest grup constă din studii noi, cu excepția lui McCart și colab. [ 68 ]. Liu și Kirn [ 69 ], Liu și Kirn [ 70 ] și Cttaneoet al. [ 71 ] a trecut în revistă câteva faze ale studiului clinic al virusurilor oncolitice în diferite modele de celule tumorale. Thorne [ 72 ] a discutat despre virusurile oncolitice, celulele eucariote și bacteriile atenuate și mecanismele de eliberare sistemică a acestora la tumori, inclusiv în cazul micrometastazelor. În acest grup, alte studii ale lui McCart et al. [ 68 ], Zhang şi colab. [ 73 ] și Park și colab. [ 74] s-au concentrat pe familia Poxviridae oncolitică. Mai mult, pentru prima dată, Breitbach et al. [ 75 ] au raportat că VSV este capabil să infecteze neovasculatura tumorală in vivo, dar endoteliul vascular al țesutului normal este rezistent la infecția cu virus.

Mergi la:

Discuţie

Acest studiu discută o diversitate de OV care are potențial pentru tipuri de terapie anti-cancer. Încă de la dezvoltarea sa, OV-urile modificate genetic sunt studiate ca o alternativă adecvată la virusurile ne-inginerie (de tip sălbatic). Pe măsură ce domeniul terapiei cancerului s-a schimbat, OV-urile au un indice terapeutic îmbunătățit. Deși datele acumulate au o dezvoltare recentă impresionantă în terapia cancerului folosind viruși oncolitici, este prevenită la mai multe niveluri și poate necesita asistență pentru a atinge eficacitatea deplină. Mai multe studii au raportat, de asemenea, că viroterapia oncolitică ar putea fi utilizată pentru tratamentul antitumoral prin diferite strategii combinate, cum ar fi chimioterapie, radioterapie, imunoterapii sistemice etc. [ 7 , 56 , 76 , 77.]. Această combinație a dus la creșterea inducției apoptozei și a arătat rezultate semnificative într-o gamă largă de modele tumorale. Cele mai populare medicamente care se încadrează în clase sunt ciclofosfamidă (CPA), doxorubicină, camptotecină (CPT), 5-fluorouracil (5-FU), ganciclovir (GCV), cisplatină, mitomicina C (MMC), paclitaxel, carboplatin, rapamicina, rituximab, şi docetaxel [ 78 – 80 ]. În plus, Vähä-Koskela și colab. [ 56 ] OV-urile raportate, cum ar fi adenovirusul în combinație cu chimioterapia, au fost confirmate ca terapie standard pentru tratarea cancerului nazofaringian refractar în China.

În ultimul deceniu, extinderea rapidă a cercetării globale a OV a avut drept rezultat beneficii pentru populație. Son și colab. [ 81 ] a dezvăluit că combinația de OV cu diferite terapii duce la îmbunătățirea eficienței infecției și la creșterea efectelor antitumorale. Ei au sugerat că efectele citopatice ale combinației virusurilor rujeolei și oreionului (MM) pot îmbunătăți activitatea antitumorală și uciderea celulelor tumorale in vitro și in vivo. Pentru cercetări suplimentare, studiul a propus explicarea capacității reacțiilor antitumorale ale virusurilor oncolitice și a combinației. Mai mult, studiul recent al lui Al-Shammari et al. [ 82 ] a confirmat că terapia combinată a virusului oncolitic al bolii Newcastle și a rizomilor de coastăextractul a sporit activitatea anticanceroasă. Interesant, studiul propune combinarea OV cu terapia pe bază de plante, care poate duce la o nouă terapie anticancer. Mai multe studii au măsurat avantajul terapeutic al terapiei cu radionuclizi în combinație cu virusuri oncolitice și radioterapie cu fascicul extern. Rezultatele au arătat că OV-urile combinate cu exprimarea simportorului de iodură de sodiu (NIS) în diferite modele tumorale ar putea restricționa creșterea tumorii și crește supraviețuirea [ 83 – 86 ].

După cum se arată în tabel​Tabelul 4,4America de Nord, inclusiv SUA și Canada, are un efect puternic asupra cercetării virusului oncolitic, în timp ce instituțiile europene, inclusiv Marea Britanie, Germania și Finlanda, joacă, de asemenea, un rol proeminent. Demir et al. [ 87 ] a dezvăluit că țările cu potență economică semnificativă, cum ar fi Statele Unite, Japonia, Regatul Unit, Canada, Australia și China ar putea avea cel mai mare impact în ceea ce privește numărul de publicații, care este în concordanță cu rezultatele noastre.

SUA, fiind cea mai importantă putere de înaltă tehnologie de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, conduce multe arene de cercetare globale. O astfel de problemă a fost luată în considerare și în studiul nostru în ceea ce privește numărul de articole, instituții și oameni de știință, arătând că oamenii de știință din SUA au contribuit cu cea mai mare influență asupra progresului viroterapiei. Politica de impact operațional în știință și tehnologie, sprijinul financiar bogat a fost condus de fundații publice și întreprinderi private, iar implementarea de dispozitive noi sau mai bune dezvoltate în SUA servește drept baze potențiale pentru cea mai considerabilă contribuție a SUA [88 ] .

Mergi la:

Prescripţie

Prima publicație privind rolul OV în studiile clinice sau preclinice, a fost publicată în 1912 [ 59]. Baza de date folosită în acest studiu, WoS, listează doar publicațiile din 1980 care au lăsat în urmă studii anterioare. Dar, ca terapie nouă, cea mai mare parte a dezvoltării OV a avut loc recent; prin urmare, studiile recente ar oferi o imagine de ansamblu mai bună asupra stării actuale a domeniului de studiu. Acest studiu nu a acoperit literatura științifică de la Scopus și PubMed și numai reviste cu un factor de impact (IF) sunt indexate în baza de date WoS. În timp ce acest lucru exclude studiile publicate în reviste fără un IF, în cele din urmă rezultă o revizuire numai a studiilor de înaltă calitate. Mai mult, studiile au confirmat că utilizarea numai a WoS pentru studiul bibliometric exercită rezultate mai fiabile decât alte baze de date din literatura științifică revizuită de colegi, cum ar fi Scopus și PubMed [87 ] .

Mergi la:

Concluzie

Acest studiu oferă o revizuire holistică a prezentului corp de literatură care se concentrează pe virusurile oncolitice ca una dintre potențialele terapii în tratamentul cancerului. Această revizuire hărește dezvoltarea structurii intelectuale a cercetării OV în perioada 2000-2020, utilizând analiza dinamică de co-citare. Din analiza de conținut a celor mai co-citate studii, adenovirusul, virusul herpes simplex, Reovirusul și virusul bolii Newcastle au demonstrat o activitate puternică în tratamentul mai multor tipuri de cancer. Pe baza analizei citărilor, țările dezvoltate au fost cele mai productive în publicații despre OV. Efectuarea unor studii de cercetare multinaționale ar ajuta alte țări să intre în domeniul cercetării și să obțină beneficii posibile. Constatările acestei analize bibliometrice oferă cunoștințe benefice pentru clinicieni, în special pentru oncologi și cercetători,

Mergi la:

Mulțumiri

Autorii sunt recunoscători vice-rectorului de cercetare și tehnologie al Universității de Științe Medicale Hamadan, Hamadan, Iran și Consiliului de Dezvoltare a Biotehnologiei din Republica Islamică Iran pentru sprijin (961102).

Mergi la:

Abrevieri

OV-uri	Viruși oncolitici
GM	Modificate genetic
NDV	Virusul bolii de Newcastle
SVV	Virusul valei Seneca
VSV	Virusul stomatitei veziculoase
HSV	Virusul herpes simplex
WoS	Web of Science
T-Vec	Talimogene laherparepvec
Pexa-Vec	Pexastimogene devacirepvec

Mergi la:

Contribuția autorilor

ASMN a redactat proiectul original, a revizuit și editat manuscrisul; Cortina de date TN, revizuită și editată de proiect; Analiza formală ZHM, revizuirea și editarea proiectului; Supravegherea MYA, scrierea și manuscrisul revizuit; AG revizuit și editat proiectul. Toți autorii au citit și au aprobat manuscrisul final.

Mergi la:

Finanțarea

Studiul nu a primit nicio finanțare externă.

Mergi la:

Disponibilitatea datelor și materialelor

Am atașat datele bibliografice analizate în acest studiu în format zip pentru a fi luate în considerare.

Mergi la:

Declaraţie

Aprobarea etică și acordul de participare

Studiul nostru intitulat „O revizuire bibliometrică a cercetării virusului oncolitic ca abordare nouă pentru terapia cancerului”, scris de Amir Sasan Mozafari Nejad, Tehjeeb Noor, Ziaul Haque Munim, Amir Ghaemi și Mohammad Yousef Alikhani, prezentat revistei Virology Journal este un studiu de revizuire a literaturii. care analizează datele bibliografice ale articolelor publicate din baza de date Web of Science. Studiul nu a colectat date primare, inclusiv date despre speciile umane. Prin urmare, aprobarea etică nu este aplicabilă pentru acest studiu.Consimțământ pentru publicare

Întrucât studiul nostru nu include datele unei persoane individuale sub nicio formă (inclusiv detalii individuale, imagini sau videoclipuri), consimțământul pentru publicare nu este aplicabil.Interese concurente

Autorii nu declară interese financiare și nefinanciare concurente.

Mergi la:

Note de subsol

Nota editorului

Springer Nature rămâne neutră în ceea ce privește revendicările jurisdicționale din hărțile publicate și afilierile instituționale.

Mergi la:

Informații despre colaborator

Mohammad Yousef Alikhani, e-mail: moc.oohay@34inahkila , e-mail: ri.ca.ahsmu@inahkila .

Amir Ghaemi, Email: moc.oohay@rima_meahg , Email: ri.ca.ruetsap@imeahg_a .

Mergi la:

Referințe

1. 

Bray F, Ferlay J, Soerjomataram I, Siegel RL, Torre LA, Jemal A. Global cancer statistics 2018: GLOBOCAN estimates of incidence and mortality worldwide for 36 cancers in 185 states. CA Cancer J Clin. 2018; 68 :394–424. doi: 10.3322/caac.21492. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]2. 

Richters A, Aben KK, Kiemeney LA. Povara globală a cancerului de vezică urinară: o actualizare. Lumea J Urol. 2020; 38 :1895–1904. doi: 10.1007/s00345-019-02984-4. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]3. 

Krzyszczyk P, Acevedo A, Davidoff EJ, Timmins LM, Marrero-Berrios I, Patel M, et al. Rolul în creștere al medicinei de precizie și personalizate pentru tratamentul cancerului. Tehnologie. 2018; 6 :79–100. doi: 10.1142/S2339547818300020. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]4. 

Russell L, Peng KW. Rolul emergent al terapiei cu virus oncolitic împotriva cancerului. Chin Clin Oncol. 2018; 7:16 . doi: 10.21037/cco.2018.04.04. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]5. 

Kaufman HL, Atkins MB, Subedi P, Wu J, Chambers J, Mattingly TJ și colab. Promisiunea imuno-oncologiei: implicații pentru definirea valorii tratamentului cancerului. J Imunalt cancer. 2019; 7 :129. doi: 10.1186/s40425-019-0594-0. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]6. 

Chiocca EA, Rabkin SD. Virușii oncolitici și aplicarea lor în imunoterapia cancerului. Cancer Immunol Res. 2014; 2 :295–300. doi: 10.1158/2326-6066.CIR-14-0015. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]7. 

Zheng M, Huang J, Tong A, Yang H. Viruși oncolitici pentru terapia cancerului: bariere și progrese recente. Mol Ther Oncolitice. 2019; 15 :234–247. doi: 10.1016/j.omto.2019.10.007. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]8. 

Nejad ASM, Fotouhi F, Mehrbod P, Keshavarz M, Alikhani MY, Ghaemi A. Efectele oncolitice ale tulpinii Hitchner B1 a virusului bolii Newcastle împotriva proliferării celulelor canceroase de col uterin este mediată de expresia crescută a citocromului C, autofagiei și căilor apoptotice. Microb Pathog. 2020; 147 :104438. doi: 10.1016/j.micpath.2020.104438. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]9. 

Keshavarz M, Nejad ASM, Esghaei M, Bokharaei-Salim F, Dianat-Moghadam H, Keyvani H, et al. Virusul oncolitic al bolii Newcastle reduce creșterea celulelor canceroase de col uterin prin inducerea apoptozei. Saudi J Biol Sci. 2020; 27 :47–52. doi: 10.1016/j.sjbs.2019.04.015. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]10. 

Zou Y, Luo Y, Zhang J, Xia N, Tan G, Huang C. Analiza bibliometrică a cercetării virusului oncolitic, 2000 până în 2018. Medicină. 2019; 98 :e16817. doi: 10.1097/MD.0000000000016817. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]11. 

He L, Fang H, Chen C, Wu Y, Wang Y, Ge H și colab. Cancer de prostată metastatic rezistent la castrare: perspective și perspective academice prin analiza bibliometrică. Medicament. 2020; 99 :19760. doi: 10.1097/MD.0000000000019760. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]12. 

Fitzmaurice C, Allen C, Barber RM, Barregard L, Bhutta ZA, Brenner H, et al. Incidența cancerului la nivel mondial, regional și național, mortalitatea, ani de viață pierduți, ani trăiți cu dizabilități și ani de viață ajustați în funcție de dizabilități pentru 32 de grupuri de cancer, 1990 până în 2015: o analiză sistematică pentru studiul povara globală a bolii. JAMA Oncol. 2017; 3 :524–548. doi: 10.1001/jamaoncol.2017.1747. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]13. 

Wark PA, Peto J. Epidemiologie a cancerului. În: Quah SR, editor. Enciclopedia internațională de sănătate publică. 2. Oxford: Academic Press; 2017. p. 339–346. [ Google Scholar ]14. 

Grant WB. Un studiu ecologic al ratelor mortalității prin cancer în Statele Unite în ceea ce privește dozele solare de ultraviolete-B, fumatul, consumul de alcool și rezidența urbană/rural. Dermatoendocrinol. 2010; 2 :68–76. doi: 10.4161/derm.2.2.13812. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]15. 

Fazzo L, Santis MD, Mitis F, Benedetti M, Martuzzi M, Comba P, et al. Studii ecologice ale incidenței cancerului într-o zonă interesată de depozitele de deșeuri din Campania (Italia) Ann Ist Super Sanita. 2011; 47 :181–191. [ PubMed ] [ Google Scholar ]16. 

Aria M, Cuccurullo C. bibliometrix: An R-tool for exhaustive science mapping analysis. J Informet. 2017; 11 :959–975. doi: 10.1016/j.joi.2017.08.007. [ CrossRef ] [ Google Scholar ]17. 

Wei D, Xu J, Liu XY, Chen ZN, Bian H. Fighting cancer with viruses: oncolitic virus therapy in China. Hum Gene Ther. 2018; 29 :151–159. doi: 10.1089/hum.2017.212. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]18. 

Ribas A, Dummer R, Puzanov I, VanderWalde A, Andtbacka RH, Michielin O, et al. Viroterapia oncolitică promovează infiltrarea intratumorală a celulelor T și îmbunătățește imunoterapia anti-PD-1. Celulă. 2017; 170 :1109–1119. doi: 10.1016/j.cell.2017.08.027. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]19. 

Heo J, Reid T, Ruo L, Breitbach CJ, Rose S, Bloomston M și colab. Studiu clinic randomizat de determinare a dozei de vaccinia imunoterapeutică oncolitică JX-594 în cancerul hepatic. Nat Med. 2013; 19 :329. doi: 10.1038/nm.3089. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]20. 

Stojdl DF, Lichty BD, Paterson JM, Power AT, Knowles S, Marius R, et al. Tulpinile VSV cu defecte în capacitatea lor de a opri imunitatea înnăscută sunt agenți anti-cancer sistemici puternici. Celula canceroasă. 2003; 4 :263–275. doi: 10.1016/S1535-6108(03)00241-1. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]21. 

Stojdl DF, Lichty B, Knowles S, Marius R, Atkins H, Sonenberg N, et al. Exploatarea defectelor specifice tumorii în calea interferonului cu un virus oncolitic necunoscut anterior. Nat Med. 2000; 6 :821–825. doi: 10.1038/77558. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]22. 

Russell SJ, Federspiel MJ, Peng KW, Tong C, Dingli D, Morice WG și colab. Remisiunea cancerului diseminat după viroterapie oncolitică sistemică. Mayo Clin Proc. 2014; 89 :926–33. doi: 10.1016/j.mayocp.2014.04.003. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]23. 

Breitbach CJ, Paterson JM, Lemay CG, Falls TJ, McGuire A, Parato KA, et al. Inflamația țintită în timpul terapiei cu virus oncolitic compromite grav fluxul sanguin al tumorii. Mol Ther. 2007; 15 :1686–1693. doi: 10.1038/sj.mt.6300215. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]24. 

Puzanov I, Milhem MM, Minor D, Hamid O, Li A, Chen L, et al. Talimogene laherparepvec în asociere cu ipilimumab în melanomul în stadiul IIIB-IV netratat anterior, nerezecabil. J Clin Oncol. 2016; 34 :2619–2626. doi: 10.1200/JCO.2016.67.1529. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]25. 

Anglia CE, Grossardt C, Veinalde R, Bossow S, Lutz D, Kaufmann JK și colab. Blocarea punctelor de control CTLA-4 și PD-L1 îmbunătățește terapia cu virusul rujeolic oncolitic. Mol Ther. 2014; 22 :1949–1959. doi: 10.1038/mt.2014.160. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]26. 

Fulci G, Breymann L, Gianni D, Kurozomi K, Rhee SS, Yu J și colab. Ciclofosfamida îmbunătățește viroterapie cu gliom prin inhibarea răspunsurilor imune înnăscute. Proc Natl Acad Sci. 2006; 103 :12873–12878. doi: 10.1073/pnas.0605496103. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]27. 

Freeman AI, Zakay-Rones Z, Gomori JM, Linetsky E, Rasooly L, Greenbaum E, et al. Studiu de fază I/II a virusului oncolitic NDV-HUJ intravenos în glioblastomul multiform recurent. Mol Ther. 2006; 13 :221–228. doi: 10.1016/j.ymthe.2005.08.016. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]28. 

Parato KA, Breitbach CJ, Le Boeuf F, Wang J, Storbeck C, Ilkow C, et al. Poxvirusul oncolitic JX-594 se reproduce selectiv și distruge celulele canceroase conduse de căi genetice activate în mod obișnuit în cancere. Mol Ther. 2012; 20 :749–758. doi: 10.1038/mt.2011.276. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]29. 

Thorne SH, Hwang T-HH, O’Gorman WE, Bartlett DL, Sei S, Kanji F și colab. Selecția rațională și inginerie a tulpinilor creează un poxvirus oncolitic cu spectru larg, eficient sistemic, JX-963. J Clin Invest. 2007; 117 :3350–58. doi: 10.1172/JCI32727. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]30. 

Prestwich RJ, Ilett EJ, Errington F, Diaz RM, Steele LP, Kottke T, et al. Activitatea antitumorală mediată imun a reovirusului este necesară pentru terapie și este independentă de oncoliza și replicarea virală directă. Clin Cancer Res. 2009; 15 :4374–4381. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-09-0334. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]31. 

Kim J, Oh J, Park B, Lee D, Kim J, Park H și colab. Terapie oncolitică și imunologică armată sistemică pentru cancer cu JX-594, un poxvirus țintit care exprimă GM-CSF. Mol Ther. 2006; 14 :361–370. doi: 10.1016/j.ymthe.2006.05.008. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]32. 

Nguyên TL-A, Abdelbary H, Arguello M, Breitbach C, Leveille S, Diallo JS și colab. Dirijarea chimică a răspunsului antiviral înnăscut de către inhibitorii histon deacetilazei face cancerele refractare sensibile la oncoliza virală. Proc Natl Acad Sci. 2008; 105 :14981–14986. doi: 10.1073/pnas.0803988105. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]33. 

Cerullo V, Pesonen S, Diaconu I, Escutenaire S, Arstila PT, Ugolini M, et al. Adenovirusul oncolitic care codifică factorul de stimulare a coloniilor de macrofage de granulocite induce imunitatea antitumorală la pacienții cu cancer. Can Res. 2010; 70 :4297–4309. doi: 10.1158/0008-5472.CAN-09-3567. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]34. 

Liu TC, Hwang T, Park BH, Bell J, Kirn DH. Poxvirusul oncolitic țintit JX-594 demonstrează activități antitumorale, antivasculare și anti-HBV la pacienții cu carcinom hepatocelular. Mol Ther. 2008; 16 :1637–1642. doi: 10.1038/mt.2008.143. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]35. 

Heise C, Hermiston T, Johnson L, Brooks G, Sampson-Johannes A, Williams A, et al. Un adenovirus E1A mutant care demonstrează eficacitate antitumorală sistemică puternică și selectivă. Nat Med. 2000; 6 :1134–1139. doi: 10.1038/80474. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]36. 

Qiao J, Wang H, Kottke T, White C, Twigger K, Diaz RM și colab. Ciclofosfamida facilitează eficacitatea antitumorală împotriva tumorilor subcutanate după administrarea intravenoasă a reovirusului. Clin Cancer Res. 2008; 14 :259–269. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-07-1510. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]37. 

Small H. Co-citare în literatura științifică: o nouă măsură a relației dintre două documente. J Am Soc Inf Sci. 1973; 24 :265–269. doi: 10.1002/asi.4630240406. [ CrossRef ] [ Google Scholar ]38. 

Bischoff JR, Kirn DH, Williams A, Heise C, Horn S, Muna M, et al. Un mutant de adenovirus care se reproduce selectiv în celulele tumorale umane cu deficit de p53. Ştiinţă. 1996; 274 :373–376. doi: 10.1126/science.274.5286.373. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]39. 

Khuri FR, Nemunaitis J, Ganly I, Arseneau J, Tannock IF, Romel L, et al. Un studiu controlat al ONYX-015 intratumoral, un adenovirus cu replicare selectivă, în combinație cu cisplatină și 5-fluorouracil la pacienții cu cancer recidivant de cap și gât. Nat Med. 2000; 6 :879–885. doi: 10.1038/78638. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]40. 

Markert J, Medlock M, Rabkin S, Gillespie G, Todo T, Hunter W, et al. Mutantul virusului herpes simplex cu replicare condiționată, G207 pentru tratamentul gliomului malign: rezultatele unui studiu de fază I. Gene Ther. 2000; 7 :867–874. doi: 10.1038/sj.gt.3301205. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]41. 

Mineta T, Rabkin SD, Yazaki T, Hunter WD, Martuza RL. Virusul herpes simplex multimutat atenuat–1 pentru tratamentul gliomelor maligne. Nat Med. 1995; 1 :938–943. doi: 10.1038/nm0995-938. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]42. 

Martuza RL, Malick A, Markert JM, Ruffner KL, Coen DM. Terapia experimentală a gliomului uman prin intermediul unui virus mutant modificat genetic. Ştiinţă. 1991; 252 :854–856. doi: 10.1126/science.1851332. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]43. 

Coffey MC, Strong JE, Forsyth PA, Lee PW. Terapia cu reovirus a tumorilor cu cale Ras activată. Ştiinţă. 1998; 282 :1332–1334. doi: 10.1126/science.282.5392.1332. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]44. 

Hirasawa K, Nishikawa SG, Norman KL, Coffey MC, Thompson BG, Yoon CS și colab. Terapia sistemică cu reovirus a cancerului metastatic la șoarecii imuno-competenți. Can Res. 2003; 63 :348–353. [ PubMed ] [ Google Scholar ]45. 

Pecora AL, Rizvi N, Cohen GI, Meropol NJ, Sterman D, Marshall JL, et al. Studiu de fază I de administrare intravenoasă a PV701, un virus oncolitic, la pacienții cu cancere solide avansate. J Clin Oncol. 2002; 20 :2251–2266. doi: 10.1200/JCO.2002.08.042. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]46. 

​​Rampling R, Cruickshank G, Papanastassiou V, Nicoll J, Hadley D, Brennan DA și colab. Evaluarea toxicității virusului herpes simplex competent pentru replicare (ICP 34.5 mutant nul 1716) la pacienții cu gliom malign recurent. Gene Ther. 2000; 7 :859–866. doi: 10.1038/sj.gt.3301184. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]47. 

Reid T, Warren R, Kirn D. Agenți adenovirali intravasculari la pacienții cu cancer: lecții din studiile clinice. Gena cancerului Ther. 2002; 9 :979–986. doi: 10.1038/sj.cgt.7700539. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]48. 

Nemunaitis J, Cunningham C, Buchanan A, Blackburn A, Edelman G, Maples PA, et al. Perfuzia intravenoasă a unui adenovirus selectiv de replicare (ONYX-015) la pacienții cu cancer: siguranță, fezabilitate și activitate biologică. Gene Ther. 2001; 8 :746–759. doi: 10.1038/sj.gt.3301424. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]49. 

Kirn D. Rezultatele cercetării clinice cu dl1520 (Onyx-015), un adenovirus selectiv de replicare pentru tratamentul cancerului: ce am învățat? Gene Ther. 2001; 8 :89–98. doi: 10.1038/sj.gt.3301377. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]50. 

Kirn D, Martuza RL, Zwiebel J. Replicare-viroterapia selectivă pentru cancer: principii biologice, managementul riscului și direcții viitoare. Nat Med. 2001; 7 :781–787. doi: 10.1038/89901. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]51. 

Alemany R, Balagué C, Curiel DT. Adenovirusuri replicative pentru terapia cancerului. Nat Biotechnol. 2000; 18 :723–727. doi: 10.1038/77283. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]52. 

Chiocca EA. Viruși oncolitici. Nat Rev Cancer. 2002; 2 :938–950. doi: 10.1038/nrc948. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]53. 

Parato KA, Senger D, Forsyth PA, Bell JC. Progrese recente în lupta dintre virusurile oncolitice și tumorile. Nat Rev Cancer. 2005; 5 :965. doi: 10.1038/nrc1750. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]54. 

Aghi M, Martuza RL. Terapii virale oncolitice – experiența clinică. Oncogene. 2005; 24 :7802–7816. doi: 10.1038/sj.onc.1209037. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]55. 

Liu TC, Galanis E, Kirn D. Rezultatele studiilor clinice cu viroterapie oncolitică: un secol de promisiune, un deceniu de progres. Nat Clin Pract Oncol. 2007; 4 :101–117. doi: 10.1038/ncponc0736. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]56. 

Vähä-Koskela MJ, Heikkilä JE, Hinkkanen AE. Viruși oncolitici în terapia cancerului. Rac Lett. 2007; 254 :178–216. doi: 10.1016/j.canlet.2007.02.002. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]57. 

Wein LM, Wu JT, Kirn DH. Validarea și analiza unui model matematic al unui virus oncolitic competent pentru replicare pentru tratamentul cancerului: implicații pentru proiectarea și livrarea virusului. Can Res. 2003; 63 :1317–1324. [ PubMed ] [ Google Scholar ]58. 

Todo T, Martuza RL, Dallman MJ, Rabkin SD. Expresia in situ a B7-1 solubil în contextul virusului herpes simplex oncolitic induce imunitate antitumorală puternică. Can Res. 2001; 61 :153–161. [ PubMed ] [ Google Scholar ]59. 

Kelly E, Russell SJ. Istoria virusurilor oncolitice: geneza la ingineria genetică. Mol Ther. 2007; 15 :651–659. doi: 10.1038/sj.mt.6300108. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]60. 

Harrington K, Vile RG, Melcher A, Chester J, Pandha H. Studii clinice cu reovirus oncolitic: trecerea dincolo de faza I în combinații cu terapii standard. Cytokine Growth Factor Rev. 2010; 21 :91–98. doi: 10.1016/j.cytogfr.2010.02.006. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]61. 

Russell SJ, Peng KW, Bell JC. Viroterapia oncolitică. Nat Biotechnol. 2012; 30 :658. doi: 10.1038/nbt.2287. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]62. 

Lichty BD, Breitbach CJ, Stojdl DF, Bell JC. Devine virală cu imunoterapie împotriva cancerului. Nat Rev Cancer. 2014; 14 :559–567. doi: 10.1038/nrc3770. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]63. 

Miest TS, Cattaneo R. Viruși noi pentru terapia cancerului: satisfacerea nevoilor clinice. Nat Rev Microbiol. 2014; 12 :23–34. doi: 10.1038/nrmicro3140. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]64. 

Kaufman HL, Kohlhapp FJ, Zloza A. Viruși oncolitici: o nouă clasă de medicamente pentru imunoterapie. Nat Rev Drug Discov. 2015; 14 :642–662. doi: 10.1038/nrd4663. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]65. 

Andtbacka R, Kaufman HL, Collichio F, Amatruda T, Senzer N, Chesney J, et al. Talimogene laherparepvec îmbunătățește rata de răspuns durabil la pacienții cu melanom avansat. J clin Oncol. 2015; 33 :2780–2788. doi: 10.1200/JCO.2014.58.3377. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]66. 

Obuchi M, Fernandez M, Barber GN. Dezvoltarea virusurilor de stomatită veziculoasă recombinantă care exploatează defecte în apărarea gazdei pentru a crește activitatea oncolitică specifică. J Virol. 2003; 77 :8843–8856. doi: 10.1128/JVI.77.16.8843-8856.2003. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]67. 

Lichty BD, Power AT, Stojdl DF, Bell JC. Virusul stomatitei veziculoase: reinventarea glonțului. Trends Mol Med. 2004; 10 :210–216. doi: 10.1016/j.molmed.2004.03.003. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]68. 

McCart JA, Ward JM, Lee J, Hu Y, Alexander HR, Libutti SK, et al. Terapia sistemică a cancerului cu un mutant al virusului vaccinia selectiv pentru tumori lipsit de timidin kinaza și genele factorului de creștere a vacciniei. Can Res. 2001; 61 :8751–8757. [ PubMed ] [ Google Scholar ]69. 

Liu TC, Kirn D. Eficacitatea sistemică cu terapie cu virus oncolitic: dovada clinică a conceptului și direcțiile viitoare. Can Res. 2007; 67 :429–432. doi: 10.1158/0008-5472.CAN-06-2871. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]70. 

Liu TC, Kirn D. Progresul terapiei genice și perspectivele cancerului: virusurile oncolitice. Gene Ther. 2008; 15 :877–884. doi: 10.1038/gt.2008.72. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]71. 

Cattaneo R, Miest T, Shashkova EV, Barry MA. Viruși reprogramați ca terapii împotriva cancerului: țintiți, înarmați și protejați. Nat Rev Microbiol. 2008; 6 :529–540. doi: 10.1038/nrmicro1927. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]72. 

Thorne SH. Strategii pentru a obține livrarea sistemică a celulelor și microbilor terapeutice la tumori. Expert Opin Biol Ther. 2007; 7 :41–51. doi: 10.1517/14712598.7.1.41. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]73. 

Zhang Q, Yong AY, Wang E, Chen N, Danner RL, Munson PJ și colab. Eradicarea tumorilor solide de sân uman la șoareci nuzi cu un virus vaccinia oncolitic emițător de lumină injectat intravenos. Can Res. 2007; 67 :10038–10046. doi: 10.1158/0008-5472.CAN-07-0146. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]74. 

Park BH, Hwang T, Liu TC, Sze DY, Kim JS, Kwon HC și colab. Utilizarea unui poxvirus oncolitic țintit, JX-594, la pacienții cu cancer hepatic primar sau metastatic refractar: ​​un studiu de fază I. Lancet Oncol. 2008; 9 :533–542. doi: 10.1016/S1470-2045(08)70107-4. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]75. 

Breitbach CJ, De Silva NS, Falls TJ, Aladl U, Evgin L, Paterson J, et al. Vizarea vascularizației tumorii cu un virus oncolitic. Mol Ther. 2011; 19 :886–894. doi: 10.1038/mt.2011.26. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]76. 

Leber MF, Neault S, Jirovec E, Barkley R, Said A, Bell JC, et al. Ingineria și combinarea virusului rujeolic oncolitic pentru terapia cancerului. Cytokine Growth Factor Rev. 2020; 56 :39–48. doi: 10.1016/j.cytogfr.2020.07.005. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]77. 

Zhang B, Cheng P. Îmbunătățirea eficacității antitumorale prin regimuri combinatorii de viroterapie oncolitică. Mol Cancer. 2020; 19 :1–16. doi: 10.1186/s12943-019-1085-0. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]78. 

Karapanagiotou EM, Roulstone V, Twigger K, Ball M, Tanay M, Nutting C și colab. Studiu de fază I/II de chimioterapie cu carboplatin și paclitaxel în combinație cu reovirus oncolitic intravenos la pacienții cu afecțiuni maligne avansate. Clin Cancer Res. 2012; 18 :2080–2089. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-11-2181. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]79. 

Lun XQ, Jang JH, Tang N, Deng H, Head R, Bell JC și colab. Eficacitatea viroterapiei vacciniei oncolitice administrată sistemic pentru glioamele maligne este îmbunătățită prin terapia combinată cu rapamicină sau ciclofosfamidă. Clin Cancer Res. 2009; 15 :2777–2788. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-08-2342. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]80. 

Lee JC, Shin DW, Park H, Kim J, Youn Y, Kim JH și colab. Tolerabilitatea și siguranța terapiei genetice cu dublu sinucidere mediată de adenovirus injectat cu EUS cu chimioterapie în cancerul pancreatic local avansat: un studiu de fază 1. Gastrointest Endosc. 2020; 92 :1044–1052. doi: 10.1016/j.gie.2020.02.012. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]81. 

Son HA, Zhang L, Cuong BK, Van Tong H, Cuong LD, Hang NT și colab. Combinația de virusuri de rujeolă și oreion din tulpina vaccinală îmbunătățește activitatea oncolitică împotriva tumorilor maligne solide umane. Cancer Invest. 2018; 36 :106–117. doi: 10.1080/07357907.2018.1434539. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]82. 

Al-Shammari AM, Jalill RDA, Hussein MF. Terapia combinată cu virusul oncolitic al bolii Newcastle și extractul de rizomi din Rheum ribes îmbunătățește viroterapia cancerului in vitro și in vivo. Mol Biol Rep. 2020; 47 :1691–1702. doi: 10.1007/s11033-020-05259-z. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]83. 

Mansfield D, Kyula J, Rosenfelder N, Chao-Chu J, Kramer-Marek G, Khan A, et al. Virusul vaccinia oncolitic ca vector pentru terapia genică simportor de iodură de sodiu terapeutic în cancerul de prostată. Gene Ther. 2016; 23 :357–368. doi: 10.1038/gt.2016.5. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]84. 

Miller A, Russell SJ. Utilizarea genei reporter NIS pentru optimizarea viroterapiei oncolitice. Expert Opin Biol Ther. 2016; 16 :15–32. doi: 10.1517/14712598.2016.1100162. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]85. 

Wu ZJ, Tang FR, Ma ZW, Peng XC, Xiang Y, Zhang Y și colab. Viruși oncolitici pentru imagistica de precizie tumorală și radioterapie. Hum Gene Ther. 2018; 29 :204–222. doi: 10.1089/hum.2017.189. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]86. 

Opyrchal M, Allen C, Iankov I, Aderca I, Schroeder M, Sarkaria J, et al. Radioviroterapie eficientă pentru glioamele maligne prin utilizarea tulpinilor de virus oncolitic al rujeolei care codifică simportorul de iodură de sodiu (MV-NIS) Hum Gene Ther. 2012; 23 :419–427. doi: 10.1089/hum.2011.158. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]87. 

Demir E, Akmeşe Ö, Erbay H, Taylan-Özkan A, Mumcuoğlu K. Bibliometric analysis of publications on house dust mites during 1980–2018. Allergol Imunopatol. 2020; 48 :374–383. doi: 10.1016/j.aller.2020.01.001. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]88. 

He L, Fang H, Wang X, Wang Y, Ge H, Li C și colab. Cele mai citate 100 de articole în chirurgia urologică: o analiză bibliometrică. Int J Surg. 2020; 75 :74–79. doi: 10.1016/j.ijsu.2019.12.030. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

---

Articole din 

Virology Journal sunt furnizate aici prin amabilitatea 

BioMed Central

Selectivitatea tumorală a parvovirusurilor oncolitice: de la modele in vitro și animale la pacienții cu cancer

Assia L. Angelova¹ , Karsten Geletneky^1,2 , Jürg PF Nüesch¹ și Jean Rommelaere¹ *

• ¹ Programul de infecții și cancer, Divizia de Virologie Tumorală, Centrul German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Heidelberg, Germania
• ² Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea din Heidelberg, Heidelberg, Germania

Viroterapia oncoliticăde cancer se numără printre modalitățile inovatoare aflate în curs de dezvoltare și mai ales promițătoare pentru țintirea tumorilor, care sunt rezistente la tratamentele convenționale. În prezent, cel puțin o duzină de viruși, aparținând la nouă familii diferite de virusuri, sunt testați în cadrul diferitelor studii clinice la pacienții cu cancer. Dovezile preclinice în continuă creștere care arată că parvovirusul autonom de șobolan H-1 (H-1PV) este capabil să omoare celulele tumorale care rezistă tratamentelor convenționale și să obțină o vindecare completă a diferitelor tumori umane pe modele animale, argumentează pentru includerea sa în arsenalul de oncolitice. viruși cu un potențial deosebit de promițător de traducere de la preclinic la clinic. Administrarea sigură a parvovirusului oncolitic la om se bazează pe preferința intrinsecă a acestor agenți pentru proliferarea rapidă, metabolică,selectivitate tumorală sau oncotropism ). Prezenta revizuire rezumă și discută (i) dovezile preclinice ale inocuității H-1PV pentru celulele normale și țesuturile sănătoase in vitro și, respectiv, la animale, (ii) evaluările toxicologice ale terapiei mono- sau combinate cu H-1PV în virusul purtător de tumori- modele animale permisive, precum și (iii) rezultate istorice ale infecției experimentale a pacienților cu cancer uman cu H-1PV. În total, aceste date pledează împotriva riscului ca H-1PV să inducă efecte toxice semnificative la pacienții umani. Acest profil de siguranță extrem de favorabil a permis traducerea cercetării preclinice H-1PV într-un studiu clinic de fază I/IIa aflat în curs de desfășurare.

Conceptul de viroterapie oncolitică pentru tratamentul cancerului

Viroterapia oncolitică este una dintre modalitățile inovatoare în curs de dezvoltare pentru a viza tumorile care sunt refractare la tratamentele chirurgicale convenționale și radio/chimioterapice. În timp ce posibilitatea utilizării unor viruși pentru a lupta împotriva cancerului a fost propusă la începutul secolului al XX-lea, domeniul a cunoscut o revigorare izbitoare în ultimele trei decenii, odată cu dezvoltarea virologiei moleculare și a ingineriei genetice. Termenul „viruși oncolitici” (OV) desemnează virușii vii nepatogeni care pot infecta și ucide celulele maligne fără a provoca daune țesuturilor normale. Din cauza constrângerilor de spațiu, conceptul de viroterapie oncolitică va fi subliniat pe scurt mai jos, iar citările vor fi limitate la unele articole de recenzie recente ( Liu și colab., 2007 ; Haseley și colab., 2009).; Meerani și Yao, 2010 ; Wong și colab., 2010 ; Friedman și colab., 2012 ; Russel și colab., 2012 ; Singh și colab., 2012 ; Ahmed, 2013 ; Bartlett și colab., 2013 ; Goldufsky și colab., 2013 ; Vacchelli şi colab., 2013 ; Lichty et al., 2014 ; Vähä-Koskela și Hinkkanen, 2014 ; Woller et al., 2014 ), la care cititorii sunt consultați pentru mai multe detalii.

Viroterapia cancerului se bazează pe patru proprietăți principale ale OV, așa cum este prezentat în Figura 1 .

(i) Oncoselectivitatea este o condiție sine qua non- evidentă pentru viroterapie oncolitică. Selectivitatea infecției cu OV și a replicării celulelor tumorale este o caracteristică inerentă a anumitor specii de virus sau un rezultat al adaptării virusului sau al ingineriei genetice țintite. Acest oncotropism reflectă dependența etapelor distincte ale ciclului de viață OV de modificările moleculare (epi)genetice specifice tumorii. Rezultă în special din faptul că, pe de o parte, majoritatea tumorilor au dezvoltat mecanisme de suprimare a răspunsurilor utilizate de celulele normale pentru a limita infecția cu virus și, pe de altă parte, căile de semnalizare care promovează creșterea celulelor tumorale favorizează și replicarea virusului.

(ii) Oncoliza poate fi indusă într-un mod direct de către OV ca rezultat al replicării virusului și/sau al exprimării produselor genice citotoxice virale în celulele tumorale infectate. Un atu major al OV constă în modul lor multimecanistic de ucidere a celulelor maligne, care diferă de procesele de moarte celulară declanșate de agenții convenționali anti-cancer. Această particularitate poate fi raționalizată de nevoia virusului de a preveni interferarea efectelor citopatice premature (CPE) cu producerea virusului și este exploatată terapeutic pentru a depăși rezistența dezvoltată de multe celule tumorale la terapiile convenționale.

(iii) Efecte oncolitice indirecte ale observatorilor contribuie, de asemenea, într-o măsură semnificativă la activitatea oncosupresivă a OV, care poate media în acest fel uciderea celulelor canceroase neinfectate. Aceste efecte oncolitice indirecte induse de OV pot rezulta din perturbarea vasculaturii tumorale și angiogeneză, eliberarea de citokine toxice din celulele imune infectate rezidente tumorale sau infiltrate și chiar mai important, din răspunsurile imune sistemice antitumorale. Într-adevăr, moartea celulelor tumorale cauzată de OV este adesea imunogenă, ceea ce duce la activarea celulelor imune înnăscute și la prezentarea eficientă a antigenelor asociate tumorii care provoacă imunitate adaptivă antitumorală. Viroterapia oncolitică poate fi considerată fie din punct de vedere virocentric, fie din punct de vedere imunocentric, în funcţie de faptul dacă se pune accent pe oncoliza directă indusă de virus sau pe stimularea mediată de virus a răspunsurilor imune antitumorale. La modelele animale, ambele mecanisme par să acționeze în combinație, având în același timp greutăți relative diferite în funcție de tumora țintă individuală.

(iv) OV-urile competente pentru replicare sunt utilizate în speranța de a obține amplificarea intratumorală a inoculului inițial și producerea de virioni descendenți, care se pot răspândi la celulele tumorale neinfectate, inclusiv metastazele la distanță, până când întregul țesut tumoral este afectat. În timp ce această multiplicare a fost observată în unele modele de tumori animale, răspândirea extinsă a OV la locurile de creștere a tumorii rămâne să fie documentată în mediile clinice.Figura 1

FIGURA 1. EFECTELE ANTITUMORALE DIRECTE ȘI INDIRECTE ALE VIRUSURILOR ONCOLITICE (OV). Celulele normale rezistă infecției cu OV din cauza blocării ciclului de viață viral înainte de inducerea efectelor citopatice. În schimb, OV-urile pot perturba cel puțin trei tipuri de celule în cadrul tumorii. Celulele canceroase infectate suferă un tip de moarte imunogenă (oncoliză directă), care este uneori (de exemplu, figura), dar nu întotdeauna însoțită de producția de virus; această oncoliză duce la activarea diferitelor celule imunitare (verzi), indiferent de infecția lor directă cu virusul, generând astfel răspunsurile imune anti-cancer. În plus, infecția cu OV (avortivă) a celulelor imune și endoteliale din interiorul tumorii are ca rezultat producerea de citokine citotoxice și, respectiv, efecte anti-vasculare/angiogenice, care ambele contribuie la oncoliza mediată de virus într-un mod indirect. Celulele tumorale neinfectate pot servi și ca ținte pentru aceste efecte oncolitice indirecte.

Potențialul abordării viroterapeutice oncolitice este susținut de dovezi substanțiale ale efectelor oncosupresive induse de OV atât la nivel preclinic, cât și la nivel clinic. Peste o mie de pacienți au fost tratați acum cu OV prin injecție intratumorală și/sau perfuzie intravenoasă în timpul studiilor clinice de fază I-III. Dovezi convingătoare ale imunității anti-cancer induse de OV au fost obținute pentru un virus herpes simplex oncolitic recombinant, arătând că administrarea sa intratumorală la pacienții cu melanom malign metastatic a condus la regresia completă a tumorilor injectate și neinjectate la 8/50 de pacienți tratați (Kaufman et . al., 2010 ). De asemenea, s-a demonstrat că un virus oncolitic vaccinia poate ajunge la locurile tumorale prin extravazarea din vasele de sânge tumorale ( Breitbach et al., 2013).), acordând credit utilizării administrării sistemice de OV pentru țintirea metastazelor. Într-adevăr, într-un studiu clinic anterior, autorii au arătat că un poxvirus oncolitic derivat din vaccinul vaccinului, utilizat ca vehicul pentru livrarea și exprimarea transgenelor, realizează replicarea selectivă a cancerului după perfuzia intravenoasă la pacienții cu tumori solide avansate, refractare la tratament ( Breitbach și colab., 2011 ). Răspândirea OV la locurile tumorii după administrare sistemică a fost demonstrată clinic cu încă un virus. Un reovirus oncolitic a fost perfuzat intravenos înainte de intervenția chirurgicală pentru a rezeca metastazele hepatice ale cancerului colorectal. S-au realizat transportul și livrarea celulelor imune ale reovirusului, precum și recuperarea virusului replicat din tumoră, confirmând țintirea reovirusului intravenos a carcinomului de colon metastatic (Adair și colab., 2012 ). OV, care sunt cele mai avansate în dezvoltarea clinică, includ herpes simplex oncolitic, vaccinia, reo- și adenovirusurile, acestea din urmă fiind autorizate în China pentru utilizare împotriva cancerului de cap și gât ( Garber, 2006 ). Ritmul activităților clinice în domeniu s-a accelerat considerabil, iar OV-urile aparținând nu mai puțin de nouă familii diferite de virusuri fac în prezent obiectul diferitelor studii clinice la pacienții cu cancer.

Aceste studii clinice au confirmat că OV, așa cum era de așteptat din oncoselectivitatea lor, pot fi administrate în siguranță la oameni. Într-adevăr, tolerabilitatea clinică a OV a fost în general excelentă, iar toxicitățile limitatoare ale dozei au fost observate doar rar. Interesant este că cele mai frecvente efecte adverse – simptome asemănătoare gripei tranzitorii – nu se suprapun cu cele cauzate de alți agenți anticancerigen, susținând posibilitatea combinării viroterapiei oncolitice cu modalitățile terapeutice actuale. Deoarece studiile viitoare vor utiliza probabil doze mai mari de OV, nu este garantat că viroterapie eficientă va fi întotdeauna lipsită de toxicitate. Cu toate acestea, această îngrijorare trebuie să fie echilibrată cu riscul terapiilor curente, care se apropie de limita superioară a tolerabilității. Un risc de siguranță specific OV se referă la răspândirea virală de la pacientul tratat la contacte. In orice caz,Makower şi colab., 2003 ; Pecora și Lorence, 2007 ; Hughes et al., 2014 ).

Printre OV, parvovirusul autonom H-1 de șobolan, subiectul acestei revizuiri, merită o considerație specială ca agent anti-cancer candidat. Dovezile preclinice în continuă creștere demonstrează capacitatea acestui virus de a ucide celulele tumorale care rezistă tratamentelor convenționale anti-cancer și de a obține o vindecare completă a diferitelor tumori pe modele animale, ceea ce este important, fiind în același timp inofensiv pentru celulele netransformate și țesuturile normale (Rommelaere et . al., 2010 ). În prezent, parvovirusul H-1 se află într-un studiu clinic de fază I/IIa conceput pentru a documenta doza maximă tolerată și profilul de siguranță la pacienții cu glioblastom multiform recurent.

Parvovirusul oncolitic H-1

Parvovirusul oncolitic H-1 (H-1PV) aparține familiei Parvoviridae , subfamiliei Parvovirinae , genului Protoparvovirus și speciei Rodent protoparvovirus 1 (Figura 2 ). Ca toate parvovirusurile, H-1PV este un virus mic (25 nm în diametru) neînvelit caracterizat printr-o capsidă icosaedrică și un genom liniar ADN monocatenar de aproximativ 5.000 de nucleotide (Tattersall, 2006 ) . ADN-ul genomic viral cuprinde două unități de transcripție care sunt controlate de promotorii P4 și P38 și codifică proteinele virale nestructurale (NS) și structurale (VP), respectiv (Cotmore și Tattersall, 2014 ; Cotmore și colab., 2014).). Proteina NS NS1 joacă un rol major în ciclul de viață viral, fiind esențială pentru replicarea ADN-ului viral, expresia genelor și efectele citotoxice induse de virus (Nüesch, 2006; Hristov și colab., 2010; Nüesch și colab . , 2012 ) . Li și colab., 2013 ). H-1PV se replică autonom în celulele țintă, în strânsă dependență de proliferarea celulară și factorii de diferențiere ( Cornelis și colab., 2006 ). Gazda naturală a H-1PV este șobolanul, infecția căruia poate fi fie patogenă și chiar letală (la fetușii și nou-născuții neprotejați imunologic) sau inaparentă clinic (la animalele adulte). După cum se documentează mai jos, sub in vitroîn condiții, virusul se replică de preferință în și ucide culturi de celule umane și de șobolan transformate sau derivate din tumori, fără a induce citotoxicitate în omologii lor corespunzători netransformați/nemaligni (Rommelaere și colab., 2005 , 2010 ) . Mai mult decât atât, observațiile de mai sus care ilustrează oncoselectivitatea parvovirusului H-1 au fost extinse în continuare la modelele animale, în care s-a raportat că H-1PV suprimă eficient formarea tumorii și provoacă o regresie izbitoare a tumorilor stabilite ( oncosupresie , vezi mai jos) ( Rommelaere și Cornelis ). , 1991 ).Figura 2

FIGURA 2. CARACTERISTICILE PARVOVIRUSULUI H-1 . (A) MODEL in silico al suprafeței capsidei H-1PV care arată cele două, trei și cinci axe de simetrie ( Allaume et al., 2012 ). (B) Harta simplificată a expresiei genelor virale. Genomul ADN viral monocatenar (ss) se termină în secvențe palindromice unice (Pal), care servesc ca origini auto-amorsante ale replicării pentru sinteza formelor de replicare dublu catenară/șabloane de transcripție. Transcripția este controlată de promotorii P4 și P38 care sunt indicați prin săgeți și expresia directă a proteinelor nestructurale (NS) și respectiv a capsidei (VP). (C)Schema simplificată a ciclului de viață viral care descrie pașii principali care conduc la producerea virusului și inducerea efectelor citopatice (CPE). Pașii stimulați de transformare oncogenă cunoscuți și presupusi sunt indicați prin cercuri roșii întregi și, respectiv, întrerupte.

Mecanisme de oncoselectivitate a protoparvovirusului rozătoarelor

Oncoselectivitatea intrinsecă a parvovirusului este un fenomen complex bazat parțial pe mai mulți determinanți specifici celulei tumorale, care sunt subreprezentați în celulele nemaligne. Disponibilitatea factorilor de replicare și transcripție celulară, supraexprimarea proteinelor celulare cunoscute că interacționează cu cele parvovirale (în special cu NS1), activarea căilor metabolice implicate în reglarea funcțională a NS1, toate contribuie la preferința parvovirusului pentru tumoră, si nu pentru celulele normale. Căile moleculare implicate în țintirea celulelor tumorale H-1PV sunt trecute în revistă într-o publicație recentă a laboratorului nostru ( Nüesch et al., 2012 ), în timp ce cele mai importante in vitroși studiile pe animale care oferă dovezi ale oncoselectivității și inofensiunii parvovirusului într-un mediu non-malign sunt rezumate în prezenta revizuire (vezi secțiunile următoare). Deși este fezabilă atenuarea PV prin inginerie genetică ( Daeffler și colab., 2003 ), utilizarea acestor viruși ca agenți anti-cancer nu se bazează pe această strategie, deoarece inocuitatea PV de tip sălbatic pentru țesuturile normale evită necesitatea de a atenuează toxicitatea nedorită.

Din cunoștințele noastre, nu există dovezi care să indice că preferința PV pentru infectarea celulelor tumorale rezultă dintr-o competență mai mare a acestor celule pentru legarea și internalizarea virusului. În schimb, celulele neoplazice par să ofere un mediu intracelular care este deosebit de permisiv pentru cel puțin o parte sau întregul curs al ciclului de viață PV. Această permisivitate mai mare a celulelor tumorale nu poate fi urmărită la un singur factor, ci mai degrabă implică mai mulți factori celulari care controlează diferiți pași ai ciclului de viață PV și fiecare dă infecție un impuls distinct (Figura 2) .). Astfel, acești factori sunt probabil să coopereze în promovarea infecției cu virus, impactul factorilor care acționează mai târziu depinzând de finalizarea etapelor anterioare din ciclul viral. Un număr de celule tumorale furnizează toți factorii necesari pentru replicarea completă a virusului, rezultând în producția de particule descendente și liza celulară. Alte celule tumorale sunt semi-permisive (și sunt ucise în absența eliberării de virioni descendenți), iar câteva rămân rezistente la infecție. De asemenea, trebuie precizat că omul nu este gazda naturală a rozătoarelor PV, iar celulele umane normale pot prezenta restricții diferite și/sau suplimentare pentru infecția cu PV, în comparație cu celulele rozătoarelor.Lachmann şi colab., 2008 ; Bär et al., 2015 ). În consecință, activarea constitutivă a acestei cascade printr-un mecanism neconvențional în celulele tumorale umane reprezintă un determinant specific uman al oncoselectivității PV.

Majoritatea determinanților celulari ai oncoselectivității PV, așa cum au fost identificați până acum, controlează ciclul de viață viral într-un mod pozitiv (Figura 3 ).

• Unii dintre acești factori nu sunt strict specifici tumorii, ci caracteristici celulelor în proliferare. Exemple ale acestora sunt ciclina A/CDK2 ( Bashir și colab., 2000 ; Adeyemi și Pintel, 2012 ) și E2F ₍ Deleu și colab., 1999).), care sunt markeri celulari de fază S și controlează conversia genomului ADN monocatenar PV în forme replicative dublu catenar/șabloane de transcripție și, respectiv, activarea promotorului precoce PV P4. Ambii factori sunt astfel esențiali pentru debutul replicării PV, contribuind la dependența de faza S a acestor viruși. Deși o parte din celulele tumorale poate fi latente și unele țesuturi normale se auto-reînnoiesc rapid, componenta proliferativă a multor tumori le diferențiază de țesuturile normale din jur, în mod esențial repaus, oferind o țintă pentru infecția PV și contribuind astfel la îmbunătățirea replicării virusului și CPE în țesuturile neoplazice versus normale.

• Alți determinanți ai oncoselectivității PV sunt mai specifici pentru celulele transformate malign în care sunt supraexprimați sau activați ca urmare a modificărilor (epi)genetice care apar în aceste celule. S-a demonstrat că câțiva factori de acest tip promovează pași distincti ai ciclului de viață PV. Acești pași includ:

(i) intrare virală : ruperea anvelopei nucleare dependentă de PKCα și CDK1 ( Porwal și colab., 2013 ).

(ii) expresia genei virale : activarea promotorului PV timpuriu P4 de către Ets și factorii de transcripție ATF ( Perros și colab., 1995 ; Fuks și colab., 1996 ).

(iii) amplificarea ADN viral : activarea proteinei replicative PV NS1 prin fosforilarea mediată de PDK1, PKC și radixină (Rdx) ( Dettwiler și colab., 1999 ; Lachmann și colab., 2003 , 2008 ; Nüesch și colab., 2009). Bär et al., 2015 ); iniţierea dependentă de HMGB1 a amplificării ADN-ului de la originea virală din dreapta ( Cotmore şi Tattersall, 1998 ; Cotmore şi colab., 2000 ); facilitarea replicării virale printr-un răspuns la deteriorarea ADN-ului mediat de kinaza ATM ( Adeyemi și colab., 2010 ).

(iv) ansamblu de capside de descendență virală : transport nuclear dependent de fosforilare Raf-1 al intermediarilor de capside ( Riolobos și colab., 2010 ).

(v) maturarea virionilor : ieșire dependentă de XPO1, PKB, PKC și Rdx ( Eichwald și colab., 2002 ; Nüesch și colab., 2009 ; Bär și colab., 2013 , 2015 ).

(vi) efecte citopatice : expresia țintelor potențiale PV, inclusiv izoforme distincte de tropomiozină (TPM) ( Nüesch și Rommelaere, 2007 ) sau factori de control, de exemplu, ciclina B1 ( Adeyemi și Pintel, 2014 ); producerea de efectori citotoxici, cum ar fi catepsina B (CTSB) ( Di Piazza și colab., 2007 ) și CKII ( Nüesch și Rommelaere, 2006 ); Activarea dependentă de PDK1 și PKCι a funcției citotoxice NS1 ( Nüesch și Rommelaere, 2006 ; Bär și colab., 2015 ).Figura 3

FIGURA 3. DETERMINANȚII CELULARI PRESUPUTIVI AI ONCOSELECTIVITĂȚII PV. Pașii indicați ai ciclului de viață PV (dreptunghiuri) s-au dovedit a fi controlați de factori celulari (cercuri) cunoscuți a fi reglați la amplificarea genelor, expresia și nivelurile funcționale prin proliferarea celulară (albastru) și transformarea oncogenă (roșu). Lista factorilor nu este exhaustivă și exemplifică mediatorii candidați ai permisivității sporite a celulelor neoplazice pentru infecția cu PV. Dovezile privind contribuția acestor factori la oncotropismul PV sunt experimentale pentru câțiva dintre ei (PDK1, PKCη, Ets, ATF, Raf-1), dar circumstanțiale pentru ceilalți. Pentru mai multe detalii, vezi textul principal (pag. 4–5). CDK2, kinaza 2 dependentă de ciclină; PDK1, kinaza 1 dependentă de fosfoinozitide; PKC, protein kinaza C; Rdx, radixină; HMGB1, proteina 1 a grupului cu mobilitate ridicată; ATM, proteină mutantă de ataxie-telangiectazie; Raf-1, proteina fibrosarcom-1 accelerată rapid; XPO1, exportin-1; PKB, protein kinaza B; E2F, factor de transcripție E2F; Ets, factor de transcripție specific transformării E26; ATF, factor de transcripție activator; CKII, cazein kinaza II; TPM, tropomiozină; CTSB, catepsina B.

Rolul jucat de unii dintre acești factori în oncotropismul PV a fost susținut de faptul că funcția lor de ajutor a fost stimulată în celulele transformate, salvând cel puțin într-o oarecare măsură defectul ciclului de viață viral din celulele normale.

Oncoselectivitatea unui număr de OV poate fi urmărită și din deficiența frecventă, în celulele tumorale, a mecanismelor care permit celulelor normale să contracareze infecția cu virus, în special, interferonul de tip I și răspunsurile la stres. De-a lungul acestei linii, s-a demonstrat că Protoparvovirusul MVM de șoarece induce răspunsul la interferon de tip I și este sensibil la acesta în celulele normale de șoarece, în timp ce un mecanism de evaziune încă evaziv părea să fie declanșat de virus în omologii lor transformați, împiedicând interferonii să fie produs ( Grekova et al., 2010a , b). Rezultă că în acest sistem, oncoselectivitatea PV a constat într-o componentă suplimentară, și anume, absența modulatorilor negativi ai infecției PV în celulele transformate. Nu este clar dacă aceste date pot fi extrapolate la celulele neoplazice umane față de cele normale. S-a raportat recent că diferite celule tumorale umane nu reușesc să dezvolte un răspuns cu interferon de tip I la infecția cu PV (inclusiv H-1PV). Cu toate acestea, acest eșec a fost observat și în celulele umane normale ( Paglino și colab., 2014), punând la îndoială dacă răspunsul interferonului joacă vreun rol în oncoselectivitatea protoparvovirusurilor rozătoarelor din celulele umane. Ar trebui reamintit din nou în această privință că omul nu este gazda naturală a protoparvovirusurilor rozătoarelor și, prin urmare, unii dintre factorii care limitează ciclul de viață viral pot diferi între celulele din gazde naturale și heterologe.

Dovezi in vitro a oncoselectivității H-1PV

Observațiile de pionierat care demonstrează că H-1PV nu reușește să inducă CPE în culturi umane normale (de exemplu, rinichi embrionari și amnios) au fost publicate de Toolan și Ledinko (1965) . Inocuitatea H-1PV pentru celulele non-maligne a fost confirmată ulterior într-un număr de studii in vitro , așa cum este rezumat în Tabelul 1 .Tabelul 1

TABELUL 1 . DOVEZI IN VITRO ALE ONCOSELECTIVITĂȚII H-1PV .

De exemplu, infecția cu H-1PV a fost comparată cantitativ într-o serie de culturi nepermanente de fibroblaste (ante)de piele umane normale și omologii lor respectivi transformați cu SV40. Deși virusul a fost adsorbit și preluat atât de celulele normale, cât și de cele transformate, numai în acestea din urmă, H-1PV a fost capabil să inducă uciderea și degenerarea progresivă a culturii. În plus, a fost găsită o diferență izbitoare în capacitatea fibroblastelor normale față de cele transformate de a susține ADN-ul viral și sinteza proteinelor. Doar transformanții SV40, dar nu și omologii lor netransformați, ar putea oferi mediul intracelular necesar pentru a sprijini finalizarea ciclului litic H-1PV și eliberarea virionilor descendenți infecțioși (Chen și colab., 1986; Faisst și colab . , 1989). Observații similare au fost făcute atunci când au fost utilizate linii de celule de keratinocite stabilite derivate din carcinomul cu celule scuamoase umane. Uciderea eficientă indusă de virus și infecția productivă au fost observate în keratinocitele derivate din carcinomul cu celule scuamoase ale limbii umane, obrajilor, supraglotei și feței. În contrast, celulele epidermice umane normale izolate din sânul adult sănătos și utilizate după o trecere in vitro (culturi cu număr redus de treceri) au fost rezistente la infecția cu H-1PV ( Chen și colab., 1989 ; Faisst și colab., 1989 ). Într-un alt studiu, s-au stabilit linii sau culturi in vitro cu număr redus de treceri derivate fie din specimene de tumoră mamară umană, fie din țesut mamar peritumoral normal.de la același pacient au fost utilizate pentru a evidenția oncoselectivitatea H-1PV. Efectele citotoxice izbitoare induse de virusul oncolitic observate în culturile derivate din tumori au fost absente în respectivele controale normale derivate din ţesut ( Dupressoir şi colab., 1989 ; Van Pachterbeke şi colab., 1993 , 1997 ). În plus, în celulele derivate din carcinomul mamar invaziv, spre deosebire de epiteliul normal de sân, a fost documentat un model distinct de fosforilare a proteinei citotoxice virale majore NS1 ( Muharram et al., 2010 ). De asemenea, a fost raportată uciderea selectivă indusă de H-1PV a celulelor de carcinom hepatic uman față de hepatocite normale. Culturi cu număr de trecere scăzut stabilite din țesut hepatic sănătosnu a reușit să susțină expresia NS1 și, prin urmare, au fost refractare la infecția litică ( Moehler și colab., 2001 ). În scopul pregătirii unei platforme preclinice pentru aplicarea clinică a H-1PV la pacienții cu tumori cerebrale și la pacienții cu alte tumori originare din sistemul nervos, toxicitatea virusului a fost evaluată în astrocitele umane primare normale , celulele gliale și neuronii corticali.de asemenea. Datele au arătat că morfologia, activitatea metabolică și integritatea membranei celulelor de mai sus au rămas nemodificate chiar și după infecția cu H-1PV în doză mare. În timp ce în celulele de neuroblastom maligne, s-a observat o expresie abundentă a NS1 și sa constatat că are ca rezultat stoparea celulară a G2, nu au putut fi detectate niveluri scăzute de NS1 în astrocite normale și culturi gliale mixte. Într-adevăr, deși acesta din urmă ar putea crește un virus recombinant care transduce EGFP, eficiența transducției a fost de peste 10 ori mai mică decât în ​​linia celulară de neuroblastom raportată a fi cea mai puțin sensibilă la citotoxicitatea indusă de H-1PV (Lacroix și colab., 2010) . , 2014 ). În acord cu aceste date, inocuitatea virusului pentru astrocitele adulte umane normalea fost de asemenea descris. S-a demonstrat că, în timp ce declanșează permeabilizarea membranei lizozomale și moartea mediată de catepsină în celulele derivate din gliom uman, H-1PV a fost netoxic pentru culturile normale de astrocite ( Di Piazza și colab., 2007 ). Datele experimentale care ilustrează absența toxicității induse de H-1PV în celulele normale au provenit și din studii care au folosit modele preclinice de limfom non-Hodgkin. Spre deosebire de celulele derivate din limfomul Burkitt, care erau foarte susceptibile la distrugerea indusă de H-1PV și susțineau niveluri ridicate de producție de virioni descendenți, limfocitele B nemaligne, inclusiv celulele B cu memorie normale, s-a dovedit a rezista infecției, toxicitatea minoră fiind observată numai atunci când culturile au fost infectate cu doze mari de H-1PV. Deoarece limfocitele B normale nu au putut să exprime EGFP după transducția cu un virus recombinant care transduce EGFP, acest efect toxic minim nu a avut legătură cu expresia genei virale ( Angelova și colab., 2009a ). Rezistența normală a celulelor imune umane la infecția cu PV a fost raportată și de alți autori. S-a demonstrat că celulele și monocitele dendritice imature sau mature își păstrează viabilitatea după provocarea cu H-1PV ( Moehler și colab., 2003 ), în timp ce, în contrast, linia celulară de monocite U937 derivată din limfomul histiocitar uman este printre cele in vitro .sistemele fiind cele mai sensibile la efectele litice H-1PV ( Rayet et al., 1998 ). Dovezile inofensivității PV pentru celulele mononucleare normale din sângele periferic sunt de o importanță deosebită având în vedere aplicațiile clinice actuale și viitoare ale H-1PV. S-a demonstrat că, deși nivelurile bazale ale formelor replicative ADN virale au fost detectate în ultimele celule, nu a putut fi observată nicio infecție productivă, chiar și după stimularea mitogenului ( Grekova și colab., 2010a , b ). Rezultate similare au fost raportate de Moralès et al. (2012) și Raykov și colab. (2013) .

Dovezi in vivo a oncoselectivității H-1PV

După ce experimentele in vitro folosind diferite culturi primare și cu număr de trecere scăzut au demonstrat că infecția cu H-1PV a celulelor umane normale este abortivă, nu duce la moartea celulelor și nu induce CPE sau nu induce CPE minor (vezi mai sus), diferite modele de tumori animale au fost explorat apoi în laboratorul nostru pentru a testa oncoselectivitatea PV sub in vivoconditii. Cele mai extinse studii pe animale au fost efectuate folosind două modele tumorale, și anume gliom și adenocarcinom ductal pancreatic (PDAC), care se disting printr-un prognostic sumbru și reprezintă ținte potențiale pentru aplicațiile clinice de viroterapie oncolitică bazată pe H-1PV. Șobolanii, adică gazda permisivă naturală a virusului, au fost grefați cu tumorile respective și s-a efectuat o urmărire pe termen lung a animalelor după tratamentul cu H-1PV, pentru a evalua capacitatea de suprimare a tumorii a virusului. și pentru a dezvălui orice semne de toxicitate indusă de virus și/sau alte efecte adverse.

Gliom

Doar aproximativ 50% dintre pacienții cu tumori cerebrale maligne de origine glială supraviețuiesc la 1 an de la diagnosticul inițial. În plus, opțiunile de tratament standard duc doar la îmbunătățiri modeste ale rezultatului gliomului ( Stummer și colab., 2006 ). H-1PV oncolitic, a cărui capacitate de a ucide selectiv celulele derivate din gliom printr-un mecanism mediat de catepsină a fost demonstrată in vitro ( Di Piazza et al., 2007).), se crede că reprezintă o alternativă terapeutică promițătoare. În acest sens, dovezile experimentale obținute în laboratorul nostru care arată că injecția intracerebrală sau sistemică de H-1PV duce la regresia gliomului la șobolanii imunocompetenți purtători de tumori autologe RG-2 ortotopice și la animalele imunodeficiente implantate cu glioame U87 umane fără a provoca efecte secundare toxice, este de importanță preclinică majoră ( Di Piazza și colab., 2007 ; Geletneky și colab., 2010 ; Kiprianova și colab., 2011)). Aceste efecte nu au putut fi atinse numai prin terapia intratumorală locală directă, ci și după inoculare intravenoasă și chiar intranazală a virusului, deși pentru aplicare sistemică a trebuit să se utilizeze doze semnificativ mai mari de virus. Efectul injecției intracerebrale de H-1PV aplicată la șobolani sănătoși sau purtători de gliom asupra activității CTSB a fost investigat de Di Piazza și colab. (2007) . În creierul sănătos, activitatea CTSB s-a dovedit a fi foarte scăzută și nu este afectată semnificativ de tratamentul cu H-1PV. În schimb, în ​​glioamele tratate cu H-1PV a fost detectată o îmbunătățire izbitoare a activității CTSB, împreună cu o creștere a cantității totale de enzimă asociată tumorii. Examinarea histologică a glioamelor tratate cu H-1PV crescute la șobolani imunocompetenți ( Geletneky și colab., 2010) a demonstrat că, pe lângă cauzarea remisiunii și îmbunătățirea supraviețuirii animalelor, tratamentul cu H-1PV nu a fost asociat cu afectarea normală a țesutului cerebral sau a altor organe și a fost însoțit doar de semne minore de inflamație. În acord cu datele anterioare in vitro și in vivo ( Di Piazza și colab., 2007), activarea CTSB a fost observată numai în celulele tumorale infectate cu H-1PV, dar nu și în țesutul peritumoral din jur. ADN-ul parvoviral a putut fi detectat în tumoră și în țesutul cerebral peritumoral la 48 de ore după infecție (pi). Răspândirea virusului a crescut și mai mult cu timpul și la 72 h pi ADN-ul viral a putut fi detectat suplimentar în emisfera creierului controlaterală, în cerebel și în organe îndepărtate (inima, plămânii, ficat, splină și rinichi), dar doar tranzitoriu, deoarece nu există virusuri. ADN-ul ar putea fi dezvăluit în orice țesut normal 2 săptămâni pi Transcripția virusului și acumularea NS1 au fost puternic limitate la resturile tumorale, deși nedetectabile în țesuturile normale din jur, argumentând astfel replicarea selectivă a H-1PV în celulele tumorale. Pentru a confirma această afirmație, replicarea virusului a fost comparată în două grupuri de animale, adică, la purtători de gliom și la șobolani martor sănătoși. Producția de virus infecțios în creierul șobolanilor purtători de tumori tratați cu H-1PV a fost cu două ordine de mărime mai mare decât în ​​creierul animalelor martor, care nu aveau tumori, dar au fost injectate cu aceeași cantitate de virus. Această replicare preferențială a H-1PV în țesutul neoplazic, fără a induce modificări histopatologice în țesutul normal al creierului, a oferit dovezi convingătoare că H-1PV păstrează oncotropismul afișat în culturile celulare subși în condiții in vivo ( Geletneky și colab., 2010 ).

Într-un model de șobolan cu imunodeficiență de gliom uman, s-au testat atât administrări intratumorale, cât și multiple sistemice (intravenoase) de H-1PV și s-au dovedit a avea ca rezultat suprimarea tumorii fără a fi însoțită de niciun efect secundar asociat tratamentului. Toate animalele supuse viroterapiei H-1PV au rămas active și au crescut în greutate până la sfârșitul perioadei de observație ( Geletneky și colab., 2010).). Expresia proteinei PV NS1 a fost detectată în zonele tumorale necrotice, dar nu în țesutul cerebral normal din jur, în acord cu observațiile făcute la animalele imunocompetente purtătoare de gliom (vezi mai sus). Lucrarea lui Geletneky et al. a ridicat în continuare întrebarea dacă o aplicare intranazală H-1PV ar putea, de asemenea, să obțină eficiență terapeutică și să suprime creșterea xenogrefelor de gliom uman la șobolanii imunodeficienți. După cum au raportat Kiprianova și colab. (2011), o singură instilare intranazală a virusului a condus la o regresie semnificativă a gliomului și la prelungirea supraviețuirii animalelor, fără nicio toxicitate pentru toate, cu excepția țesuturilor tumorale. Într-adevăr, toți markerii de replicare a virusului au fost exprimați exclusiv în tumoră. Aceste rezultate sugerează o alternativă sigură și eficientă la administrarea H-1PV prin calea intracraniană invazivă standard.

Adenocarcinom ductal pancreatic

Adenocarcinomul ductal pancreatic este una dintre cele mai letale afecțiuni gastrointestinale, provocând fiecare al șaselea deces cauzat de cancer în Europa ( Jemal și colab., 2007 ). Boala este foarte rezistentă la tratamentele actuale: rezecția chirurgicală, care realizează cea mai bună supraviețuire pe termen lung de până acum, este fezabilă doar la o minoritate de pacienți ( Finlayson și Birkmeyer, 2003 ). S-a demonstrat că infecția oncolitică cu H-1PV a celulelor derivate din PDAC in vitro are ca rezultat moartea eficientă a celulelor induse de virus, chiar și atunci când celulele au fost rezistente la chimioterapice standard, de exemplu, gemcitabină ( Angelova și colab., 2009b ). Mai mult, capacitatea H-1PV de a suprima PDAC a fost studiată și in vivo. Într-un model de șobolan ortotopic singeneic al PDAC, o singură injecție intratumorală de H-1PV a fost aplicată la 2 săptămâni după implantarea celulelor de carcinom pancreatic de șobolan în pancreas. Evaluarea expresiei virusului a demonstrat că H-1PV a fost exprimat selectiv în tumoră, spre deosebire de țesuturile normale. O explozie inițială a expresiei virusului în tumoră și țesutul pancreatic din jur a fost observată la scurt timp după injectarea virusului. Transcrierile H-1PV au fost de asemenea detectate în organele limfoide. Din ziua 10 încolo, expresia virusului s-a estompat în țesuturile pancreatice normale și în alte țesuturi viscerale îndepărtate, dar a rămas persistentă în tumoră ( Angelova și colab., 2009b ). Într-un mediu imunodeficient, o țintire selectivă similară a tumorii și absența toxicității au fost observate la șobolanii nuzi tratați cu H-1PV purtători de PDAC ( Li și colab., 2013).).

Într-un alt studiu, șobolanii nuzi purtători de xenogrefă de carcinom cervical uman au fost utilizați pentru a demonstra o oprire și regresie a creșterii tumorii dependente de doză de virus. Expresia NS1 a fost detectată numai în rinichi și la niveluri foarte scăzute. În mod remarcabil, nicio pierdere în greutate sau alte efecte adverse nu au fost documentate la niciunul dintre animalele tratate ( Li et al., 2013 ).

Recent, au fost inițiate două experimente pe animale la scară largă folosind șobolani imunocompetenți permisivi de virus pentru a oferi dovezi preclinice suplimentare ale profilului de siguranță favorabil H-1PV. Virusul a fost aplicat intravenos la șobolani sănătoși, fie ca o singură doză mare, fie ca injecții multiple. Dozele de virus au fost considerate echivalente sau mai mari decât cele rezultate din amplificarea virală după infectarea tumorilor cerebrale. Se știe că șobolanul este gazda naturală a H-1PV și acesta din urmă poate persista în populațiile normale de șobolani printr-un mecanism încă necunoscut. Această persistență indică faptul că și șobolanii care nu poartă tumori sunt capabili pentru replicarea parvovirusului, făcând acest model animal o alegere potrivită pentru detectarea posibilelor efecte secundare ale aplicării terapeutice H-1PV. Indiferent de regimul de administrare utilizat, mortalitatea animalelor sau modificări macroscopice ale organelor nu au fost observate. Hiperplazia difuză minimă a tractului biliar și dezvoltarea centrului germinativ în splină au fost detectate după multiple aplicații H-1PV. Cu toate acestea, modificările hepatice au fost reversibile într-o perioadă de recuperare de 2 săptămâni. Nu au putut fi evidențiate efecte toxice induse de virus prin măsurarea parametrilor sanguini (hematologie, chimie, coagulare). In acord cudate in vitro , celulele mononucleare din sânge nu au prezentat modificări funcționale după injectarea virusului și a putut fi detectată eliberarea măsurabilă de citokine. Tratamentul cu H-1PV a condus la dezvoltarea anticorpilor IgG. Virusul a fost eliminat în principal prin fecale ( Geletneky et al., 2015a ). Mai mult, aceiași autori au demonstrat că H-1PV este nepatogen la șobolanii adulți și infecția nu afectează funcțiile sistemului nervos central sau autonom, chiar și după o injecție directă în creier (Geletneky et al., 2015b ) .

Luate împreună, datele descrise mai sus furnizează dovezi experimentale ale oncoselectivității H-1PV la animalele adulte de la gazda sa naturală, șobolanul, rezultând suprimarea tumorii în absența oricăror semne patologice (Tabelul 2 ) . Această inocuitate a fost demonstrată și la șobolanii tineri ( Jacoby și Ball-Goodrich, 1995 ; Gaertner și colab., 1996 ), în concordanță cu studiile anterioare care arătau că efectele patologice ar putea fi observate numai dacă infecția animalelor a avut loc în primele câteva zile. după naștere ( Jacoby și colab., 1979 ). În general, acest profil de siguranță favorabil sprijină traducerea în continuare a aplicațiilor H-1PV în clinică.Masa 2

TABELUL 2 . DOVEZI IN VIVO ALE ONCOSELECTIVITĂȚII H-1PV .

Evaluarea eficacității antitumorale H-1PV utilizând modele de xenogrefe la șoareci nepermisivi

Au fost efectuate studii suplimentare (rezumate în Tabelul 3 ) pentru a testa activitatea supresoare a H-1PV pe xenogrefele tumorale umane la șoarecii primitori imunodeficienți. Deoarece șoarecele este o gazdă nepermisivă pentru H-1PV, aceste studii nu sunt informative în ceea ce privește oncoselectivitatea H-1PV, dar sunt mult relevante pentru evaluarea capacității de suprimare a virusului împotriva țintelor tumorii umane.Tabelul 3

TABELUL 3 . SUPRIMAREA INDUSĂ DE H-1PV A XENOGREFELOR TUMORALE UMANE LA MODELE DE ȘOARECE .

Capacitatea H-1PV de a inhiba creșterea tumorilor umane xenotransplantate la șoarecii primitori imunocompromiți a fost documentată pentru prima dată de Dupressoir și colab. (1989) și susținută în continuare de Faisst și colab. (1998) . Dupressoir et al. au raportat că atât aplicarea locală (intratumorală) cât și cea sistemică (intravenoasă) a virusului duc la suprimarea semnificativă a creșterii carcinomului mamar uman și, în unele cazuri, la revenire, fără efecte secundare dăunătoare detectabile asociate infecției. În munca lui Faisst și colab., carcinoamele subcutanate cu creștere rapidă au fost stabilite prin implantarea carcinomului cervical uman.celule la șoareci SCID imunodeficienți. Animalele purtătoare de tumori au fost ulterior injectate intratumoral cu diferite doze de H-1PV. Au fost observate expresia intratumorală a genei H-1PV și regresia tumorală dependentă de doză. Acest studiu a furnizat dovezi experimentale care arată că o singură injecție locală de H-1PV este suficientă pentru a induce regresia, într-un mediu receptor imunodeficient, a anumitor carcinoame solide umane.

Observații similare au fost făcute de Angelova și colab. (2009a) într-un model de limfom uman. O singură injecție intratumorală de H-1PV la șoarecii SCID purtători de limfom Burkitt umani a dus la o regresie rapidă a tumorii. Mai mult, s-a demonstrat că dozele mici de H-1PV pot obține și un efect terapeutic puternic, chiar și atunci când virusul a fost aplicat în stadii avansate ale bolii. Analizele histochimice au demonstrat răspândirea H-1PV la tumori îndepărtate, netratate cu virus, în plus față de replicarea intratumorală și exprimarea proteinelor în țesuturile tumorale tratate cu virus.

Wang şi colab. (2012) au raportat că într-un model de carcinom gastric uman in vivo , expresia NS1 indusă ex vivo în celulele canceroase gastrice slab diferențiate le împiedică să formeze tumori la șoarecii nuzi. Acest studiu a fost în acord cu un raport anterior ( Zhang et al., 1997 ) care arată că aplicarea intratumorală a H-1PV la șoarecii purtători de carcinom gastric uman are ca rezultat o inhibare eficientă a tumorii. Important este că această oncosupresie nu a fost însoțită de nicio reacție secundară toxică, chiar și atunci când virusul a fost aplicat atât timp cât de două ori pe săptămână timp de 3 săptămâni. Lipsa similară de toxicitate a fost observată după un tratament intraperitoneal la animale.

Regresia tumorii și remisiunea completă la șoarecii nuzi purtători de carcinom pancreatic uman ( Angelova și colab., 2009b ) sau șoareci NOD/SCID ( Li și colab., 2013 ) au fost observate după ce doza critică de H-1PV a fost atinsă într-o doză de virus- experiment de escaladare. Această regresie nu a fost asociată cu toxicitatea detectabilă. Foarte important, materialul tumoral primar derivat din carcinomul pancreatic a fost utilizat în studiul lui Li și colab. (2013) .

Testarea preclinice a tratamentelor combinatorii pe bază de H-1PV

Pentru a evalua capacitatea de cooperare a H-1PV și a gemcitabinei pentru suprimarea creșterii carcinomului pancreatic într-un model de șobolan ortotopic, animalele purtătoare de tumori au fost tratate secvenţial mai întâi cu gemcitabină și 2 săptămâni mai târziu cu H-1PV într-un protocol în două etape (Tabelul). 4). Deoarece cei doi agenți induc căi diferite de moarte (apoptoză și, respectiv, moartea celulară mediată de catepsină), se așteaptă ca oncoliza declanșată de H-1PV să evite caracteristicile antiapoptotice (adică rezistența la gemcitabină) dobândite de multe celule tumorale în timpul progresiei PDAC. Datele au demonstrat într-adevăr că potențialul anti-PDAC al medicamentului a fost îmbunătățit semnificativ atunci când parvovirusul a fost adăugat la tratament. Tratamentul combinat nu a fost însoțit de toxicitate aditivă, așa cum este ilustrat de rezultatele unei evaluări toxicologice extinse efectuate în acest model ( Angelova și colab., 2009b).). Funcțiile măduvei osoase, ficatului și rinichilor de șobolan au fost monitorizate prin măsurarea factorilor de decizie relevanți clinic. Markerii din sânge ai activității măduvei osoase nu au fost afectați, cu excepția scăderii induse de gemcitabină a nivelurilor reticulocitelor și monocitelor. Nivelurile de bilirubină, aspartat aminotransferază (ASAT) și alanin aminotransferază (ALAT) au fost crescute atât la grupurile de animale netratate, cât și la cele tratate cu gemcitabină, reflectând procesele litice de grad scăzut, tipice ficatului șobolanilor purtători de PDAC. Aplicarea H-1PV ca tratament de linia a doua a restabilit nivelurile acestor markeri la intervalele lor fiziologice normale respective. Nivelurile creatininei au rămas stabile după tratamentul combinatoriu, arătând un clearance renal nealterat.Tabelul 4

TABELUL 4 . SIGURANȚA TRATAMENTELOR COMBINATORII PE BAZĂ DE H-1PV .

Observații similare au fost făcute atunci când celulele PDAC sau carcinom cervical stabilite, precum și materialul tumoral PDAC primar derivat de la pacient, au fost utilizate pentru implantare la șobolani imunodeficienți sau, respectiv, la șoareci NOD/SCID (Li et al., 2013), pentru a evalua eficacitatea antitumorală și biosecuritatea H-1PV combinată cu acid valproic (VPA). VPA aparține clasei de inhibitori ai histon deacetilazei (HDAC) și s-a dovedit că întărește citotoxicitatea multor OV, inclusiv virusul stomatitei veziculoase ( Alvarez-Breckenridge și colab., 2012 ), virusul herpes simplex ( Otsuki și colab., 2008). ), și adenovirusuri ( Van Oosten și colab., 2007), prin inhibarea expresiei genelor celulare implicate în răspunsurile imune antivirale și/sau prin stimularea expresiei genelor necesare pentru ciclul de viață viral ( Nguyen și colab., 2010 ). In vitro , s-a demonstrat că VPA îmbunătățește citotoxicitatea mediată de H-1PV NS1 prin creșterea acetilării proteinelor și a activității transcripționale reglate în sus ( Li și colab., 2013 ). În acord cu datele in vitro , tratamentul cu H-1PV in vivo , urmat de administrarea de VPA, a fost lipsit de pierdere în greutate sau alte semne de toxicitate și a dus la regresia tumorală sinergică și prelungirea supraviețuirii. În plus, această abordare combinatorie a permis reducerea dozelor de H-1PV la un nivel care este suboptim într-un cadru monoterapeutic.

În total, datele preclinice argumentează în mod convingător împotriva unui risc semnificativ ca parvovirusul H-1 oncolitic să inducă efecte toxice severe atunci când este aplicat la pacientul uman. Mai mult decât atât, este puțin probabil ca tratamentul cu H-1PV să prezinte un risc de mutageneză inserțională, deoarece nu se știe că parvovirusurile autonome se integrează în genomul celulei gazdă ( Richards și Armentrout, 1979 ; Ron și Tal, 1985 ). Acest profil de siguranță extrem de favorabil (Figura 4 ) împreună cu activitățile anticancer proeminente justifică luarea în considerare a H-1PV ca alternativă de tratament mono-, combinată sau de linia a doua la strategiile toxice convenționale actuale.Figura 4

FIGURA 4. DOVEZI PRECLINICE ALE SIGURANȚEI H-1PV .

Dovezi clinice ale tolerabilității H-1PV

În ciuda izolării frecvente a H-1PV din țesuturile pacienților cu cancer și din tumorile transplantabile sau ca contaminant al liniilor celulare derivate din tumori umane în anii 1970 ( Toolan și colab., 1960 ), toate încercările de a izola virusul din țesuturile umane normale nemaligne au eșuat. ( Toolan şi colab., 1962 ; Rommelaere şi Tattersall, 1989 ). Nicio dovadă experimentală convingătoare a unei asocieri între vreo boală umană și o infecție anterioară cu H-1PV nu a putut fi găsită. Indicațiile inițiale ale unui posibil rol al H-1PV în problemele gestaționale nu au fost confirmate de studiile ulterioare, care nu au reușit să dezvăluie prezența anticorpilor specifici H-1PV sau a virionilor H-1PV în seruri sau probe de țesut obținute după avorturi umane spontane ( Monif şi colab., 1965 ;Neuman şi colab., 1970 ).

Dovezi clinice timpurii importante care arată că aplicarea H-1PV la oameni este bine tolerată și lipsită de toxicitate secundară au fost furnizate după infecția experimentală a pacienților cu cancer uman, în cadrul unui acord de utilizare compasivă. În studiul de pionierat al lui Toolan și colab. (1965) , doi pacienți (o fată de 12 și 13 ani) cu osteosarcom diseminat avansat au fost inoculați intramuscular cu H-1PV la o doză de aproximativ 1 × ¹⁰⁹unități formatoare de plăci (pfu) ale unei formulări de virus non-GMP. La unul dintre pacienți a fost aplicată și o injecție directă de virus în tumora din zona șoldului drept. Unul dintre pacienți a dezvoltat febră de până la 38,5°C în primele 10 zile după administrarea virusului, dar nu a fost în mod clar atribuită inoculării virusului din cauza prezenței unei infecții concomitente a tractului urinar. Temperatura corpului a revenit la normal după 5 zile. Pacienta a fost externată în ziua 15 fără simptome clinice suplimentare, dar a murit din cauza progresiei tumorii la scurt timp după readmisia la spital în ziua 38 după tratamentul cu H-1PV. Al doilea pacient care suferă de boală metastatică avansată nu a prezentat efecte secundare asociate tratamentului viral. La ambii pacienti, Injecția cu H-1PV a condus la o viremie extinsă și la producerea de anticorpi neutralizanți specifici H-1PV. În general, nu au putut fi observate efecte secundare specifice de organ induse de virus și siguranța și tolerabilitatea H-1PV au fost considerate bune la ambii pacienți.

Într-un studiu ulterior, care a avut loc în Franța în cadrul unui studiu clinic intitulat „Studiu clinic de fază I privind posibila utilizare a parvovirusului H-1 în tratamentul cancerului”, 12 pacienți cu metastaze cutanate provenite din diferite tipuri de tumori solide (de sân). adenocarcinomul, melanomul, carcinomul pulmonar cu celule mari, carcinomul pancreatic și leiomiosarcomul renal) au fost supuse unei creșteri intralezionale a dozei (1 × 10 8 , 1 × ¹⁰ 9 ^, 1 × 10 ¹⁰ pfu) tratament cu H-1PV ( Le Cesne și colab. ., 1993). Virusul a fost administrat în mod repetat, cu intervale de 10 zile fără tratament. Seroconversia a fost detectată în zilele 10-15 după prima injecție cu virus. Doar o febră moderată până la aproximativ 38°C (la 3 din cei 12 pacienți), o creștere izolată a creatininei și gamma-glutamil transferazei (GGT), dar nu au putut fi observate alte reacții adverse toxice asociate cu H-1PV, argumentând pentru un profil excelent de siguranță al acestui virus oncolitic la om. De asemenea, este de remarcat faptul că la doi din șapte pacienți cu carcinom mamar boala stabilă a fost documentată pe toată perioada de observație. Prezența ADN-ului/proteinelor virale în extractele tumorale a fost investigată la patru subiecți și la toți au putut fi găsite genomi/proteine ​​virale după administrarea de H-1PV atât în ​​leziunile țintă (metastaze la care a fost administrat virusul), cât și în leziunile martor. (metastaze la distanță de locul injectării). Aceasta a confirmat o expunere sistemică la virus, așa cum a demonstrat deja viremie.

Cu sprijinul acestor date încurajatoare privind siguranța la om, a fost planificat și inițiat un următor studiu clinic cu H-1PV la pacienții cu tumori cerebrale maligne ( Geletneky et al., 2012 , 2014a , b) .). Acest studiu a folosit trei moduri de aplicare a virusului care nu au fost testate în rapoartele din 1965 și 1993, și anume injectarea intratumorală, injectarea direct în parenchimul cerebral care mărginește tumora și injecțiile intravenoase. Din punct de vedere al siguranței și tolerabilității, aceste căi de administrare a parvovirusului au fost potențial mai dificile, deoarece particulele virale active din sistemul nervos central (SNC) ar putea duce la encefalită sau meningită, iar o perfuzie intravenoasă ar putea duce la o expunere sistemică mai rapidă în comparație cu eliberarea H-1PV în circulație după injectare intramusculară, subcutanată sau intracutanată. Studiul a fost planificat ca un studiu de creștere a dozei la intervale de doze de 1 × 10 ⁶ , 5 × 10 ⁷ și 1 × 10 ⁹pfu. Preparatul H-1PV a fost produs conform standardelor GMP, oferind astfel concentrații și puritate certificate de virus.

Tratamentul inițial a fost prin injectarea intratumorală a jumătate din doza totală per pacient, urmată de o perioadă de observație de 9 zile în care virusul ar putea interacționa cu tumora. Rezecția tumorii a fost efectuată în ziua 10 și a doua jumătate a dozei a fost administrată prin injecții multiple în creierul din jurul tumorii. Au fost tratați trei pacienți per grup de doză și, din motive de siguranță, a fost permis un interval de timp de 28 de zile (între primul și al doilea pacient) sau de 18 zile (între al doilea și al treilea pacient dintr-un grup). Toate injecțiile cu virus au fost bine tolerate, fără efecte secundare sau patologie asociate virusului. Au fost detectate unele efecte adverse, dar acestea au fost evaluate fără legătură cu tratamentul cu virus și nu a fost găsită nicio toxicitate care limitează doza. Nu am detectat niciun semn de febră sau simptome asemănătoare gripei și în special niciun semn de patologie a SNC. Măsurătorile genomilor virali din sânge au arătat rezultate pozitive în grupul cu doze intermediare și cu doze mari, indicând pătrunderea H-1PV prin bariera hematoencefalică, din nou fără semne de toxicitate sistemică.

După ce datele de siguranță ale brațului pacientului intratumoral au fost revizuite de experți externi și de agenția federală responsabilă (Institutul Paul-Ehrlich, Langen, Germania), a fost acordată permisiunea de a trece la brațul de testare intravenoasă (Geletneky și colab. , 2014a , b ). Aici, pacienților li s-a injectat o doză totală de 5 × 10 ⁷ sau 1 × 10 ⁹pfu de H-1PV. Toți pacienții au primit zilnic infuzii virale de 10% din doza totală în zilele 1 până la 5, urmate de o perioadă de recuperare de 4 zile. În ziua 10, au fost efectuate intervenții chirurgicale și injectarea intraparenchimatoase a celei de-a doua jumătate a dozei planificate de H-1PV, ca și în primul braț de studiu. De asemenea, după injectarea intravenoasă, nu am observat niciun efect secundar, în special, nicio febră și niciun semn de infecții cu virus tipice. Măsurătorile farmacocinetice au arătat concentrații măsurabile de H-1PV în primele 5 zile (și la unii pacienți pentru încă una), iar ADN-ul virusului a fost prezent constant în perioada de 22 de ore dintre injecțiile zilnice indicând expunere continuă.

Un alt aspect important al siguranței tratamentului cu H-1PV este biosecuritatea și posibila eliminare a virusului de către pacienții tratați. Prin urmare, pacienții au fost internați în condiții de carantină până când au generat un răspuns cu anticorpi sau s-au dovedit a fi negativi pentru H-1PV în probele de evacuare (fecale, urină și salivă). Doar cantități mici de ADN virus au putut fi detectate în unele sonde de fecale, în timp ce saliva și urina au fost în mod constant negative. Încă nu se știe dacă rezultatele pozitive ale testului indică virusul activ și infecțios sau numai acizii nucleici virali.

În concluzie, pe baza a trei aplicații la om, H-1PV poate fi considerat sigur și bine tolerat cel puțin la o doză cumulată de 1 × 10 ⁹ pfu. Simptomele asemănătoare gripei pot apărea în timpul tratamentului, dar acest lucru nu a putut fi confirmat în ultimul studiu cu virusul GMP. Astfel, nu se poate exclude ca aceste simptome să fie legate de impuritățile preparatului viral și nu cauzate de virusul în sine. O altă consecință a datelor actuale de siguranță este că necesitatea ca pacienții să fie ținuți în izolare ar trebui reconsiderată pentru studiile viitoare.

Declarație privind conflictul de interese

Jean Rommelaere a primit granturi de cercetare de la ORYX GmbH & Co.KG. Assia L. Angelova, Karsten Geletneky și Jean Rommelaere au un interes de proprietate (inclusiv brevete) în Centrul German de Cercetare a Cancerului. Jürg PF Nüesch nu are niciun conflict de interese de declarat.

Mulțumiri

AA a fost susținută de un grant de cercetare de la ORYX GmbH & Co.KG. Primul studiu clinic de fază I/IIa cu parvovirus H-1 la pacienții cu glioblastom multiform (ParvOryx01) a fost finanțat de ORYX GmbH & Co.KG. Autorii ar dori să-i mulțumească dr. Jacek Hajda pentru evaluarea datelor de siguranță ParvOryx01 și dr. Michael Dahm pentru discuțiile utile.

Referințe

Adair, RA, Roulstone, V., Scott, KJ, Morgan, R., Nuovo, GJ, Fuller, M. și colab. (2012). Transportul celular, livrarea și replicarea selectivă a unui virus oncolitic în tumoare la pacienți. Sci. Transl. Med. 4, 138ra77. doi: 10.1126/scitranslmed.3003578

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, R. și Pintel, DJ (2012). Replicarea virusului minut al șoarecilor în celulele murine este facilitată de epuizarea p21 indusă viral. J. Virol. 86, 8328–8332. doi:10.1128/JVI.00820-12

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, RO, Landry, S., Davis, ME, Weitzman, MD și Pintel, DJ (2010). Virusul parvovirus minut al șoarecilor induce un răspuns la deteriorarea ADN-ului care facilitează replicarea virală. PLoS Pathog. 6:e1001141. doi:10.1371/journal.ppat.1001141

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, RO și Pintel, DJ (2014). Depleția ciclinei B1 indusă de parvovirus previne intrarea mitotică a celulelor infectate. PLoS Pathog. 10:e1003891. doi:10.1371/journal.ppat.1003891

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Ahmed, M. (2013). Virușii oncolitici ca agenți terapeutici pentru cancerul de prostată. Adv. Teh. Biol. Med. 1, 107. doi:10.4172/atbm.1000107

CrossRef Full Text | Google Academic

Allaume, X., El-Andaloussi, N., Leuchs, B., Bonifati, S., Kulkarni, A., Marttila, T., et al. (2012). Redirecționarea parvovirusului H-1PV de șobolan către celulele canceroase prin inginerie genetică a capsidei virale. J. Virol. 86, 3452–3465. doi:10.1128/JVI.06208-11

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Alvarez-Breckenridge, CA, Yu, J., Price, R., Wei, M., Wang, Y., Nowicki, MO, et al. (2012). Acidul valproic inhibitor al histonei deacetilazei diminuează acțiunea celulelor NK împotriva celulelor de glioblastom infectate cu virusul oncolitic prin inhibarea semnalizării STAT5/T-BET și generarea de interferon gamma. J. Virol. 86, 4566–4577. doi:10.1128/JVI.05545-11

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Angelova, AL, Aprahamian, M., Balboni, G., Delecluse, HJ, Feederle, R., Kiprianova, I., et al. (2009a). Parvovirusul oncolitic de șobolan H-1PV, un candidat pentru tratamentul limfomului uman: studii in vitro și in vivo. Mol. Acolo. 17, 1164–1172. doi:10.1038/mt.2009.78

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Angelova, AL, Aprahamian, M., Grekova, SP, Hajri, A., Leuchs, B., Giese, NA, et al. (2009b). Îmbunătățirea terapiei pe bază de gemcitabină a carcinomului pancreatic prin parvovirusul oncolitic H-1PV. Clin. Cancer Res. 15, 511–519. doi:10.1158/1078-0432.CCR-08-1088

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bär, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JPF (2013). Transportul vezicular al particulelor de parvovirus descendenți prin ER și Golgi reglează maturarea și citoliza. PLoS Pathog. 9:e1003605. doi:10.1371/journal.ppat.1003605

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bär, S., Rommelaere, J. și Nuesch, JPF (2015). Fosforilarea PDK1 determinată de PKCη/Rdx: un mecanism nou care promovează supraviețuirea celulelor canceroase și permisivitatea pentru liza indusă de parvovirus. PLoS Pathog. 11:e1004703. doi:10.1371/journal.ppat.1004703

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bartlett, DL, Liu, Z., Sathaiah, M., Ravindranathan, R., Guo, Z., He, Y., și colab. (2013). Virușii oncolitici ca vaccinuri terapeutice împotriva cancerului. Mol. Cancer 12, 103. doi:10.1186/1476-4598-12-103

CrossRef Full Text | Google Academic

Bashir, T., Horlein, R., Rommelaere, J. și Willwand, K. (2000). Ciclina A activează mecanismul de alungire dependent de delta ADN polimerază in vitro: un model de replicare a ADN-ului parvovirus. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 97, 5522–5527. doi:10.1073/pnas.090485297

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Breitbach, CJ, Arulanandam, R., De Silva, N., Thorne, SH, Patt, R., Daneshmand, M., și colab. (2013). Virusul vacciniei oncolitice perturbă vascularizația asociată tumorii la om. Cancer Res. 73, 1265–1275. doi:10.1158/0008-5472.CAN-12-2687

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Breitbach, CJ, Burke, J., Jonker, D., Stephenson, J., Haas, AR, Chow, LQ și colab. (2011). Livrarea intravenoasă a unui poxvirus oncolitic multi-mecanistic țintit împotriva cancerului la om. Natura 477, 99–104. doi:10.1038/nature10358

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Chen, YQ, de Foresta, F., Hertoghs, J., Avalosse, BL, Cornelis, JJ și Rommelaere, J. (1986). Uciderea selectivă a fibroblastelor umane transformate cu virusul simian 40 de către parvovirusul H-1. Cancer Res. 46, 3574–3579.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Chen, YQ, Tuynder, MC, Cornelis, JJ, Boukamp, ​​P., Fusenig, NE, şi Rommelaere, J. (1989). Sensibilizarea keratinocitelor umane la uciderea de către parvovirus H-1 are loc în timpul transformării lor maligne, dar nu necesită ca acestea să fie tumorigene. Carcinogeneza 10, 163–167. doi:10.1093/carcin/10.1.163

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Cornelis, JJ, Deleu, L., Koch, U. și Rommelaere, J. (2006). „Parvovirus oncosuppression”, în The Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 365–384.

Google Academic

Cotmore, SF, Agbandje-McKenna, M., Chiorini, JA, Mukha, DV, Pintel, DJ, Qiu, J., et al. (2014). Familia Parvoviridae. Arc. Virol. 159, 1239–1247. doi:10.1007/s00705-013-1914-1

CrossRef Full Text | Google Academic

Cotmore, SF, Christensen, J. și Tattersall, P. (2000). Două site-uri de legare a inițiatorului distanțate larg creează o origine de replicare a parvovirusului dependentă de HMGB1. J. Virol. 74, 1332–1341. doi:10.1128/JVI.74.3.1332-1341.2000

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Cotmore, SF și Tattersall, P. (1998). Proteinele grupului 1/2 cu mobilitate ridicată sunt esențiale pentru inițierea replicării ADN-ului de tip cerc rulant la originea acului de păr parvovirus. J. Virol. 72, 8477–8484.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Cotmore, SF și Tattersall, P. (2014). Parvovirusuri: mic nu înseamnă simplu. Annu. Pr. Virol. 1, 517–537. doi:10.1146/annurev-virology-031413-085444

CrossRef Full Text | Google Academic

Daeffler, L., Hörlein, R., Rommelaere, J. și Nüesch, JP (2003). Modularea activităților citotoxice ale virusului minut al șoarecilor prin mutageneză direcționată în cadrul regiunii de codificare NS. J. Virol. 77, 12466–12478. doi:10.1128/JVI.77.23.12466-12478.2003

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Deleu, L., Pujol, A., Faisst, S., and Rommelaere, J. (1999). Activarea promotorului P4 al virusului parvovirus minut autonom la șoareci în faza S timpurie este necesară pentru infecția productivă. J. Virol. 73, 3877–3885.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Dettwiler, S., Rommelaere, J. şi Nüesch, JP (1999). Funcțiile de derulare ADN ale proteinei NS1 ale virusului minut al șoarecilor sunt modulate în mod specific de izoforma lambda a proteinei kinazei C. J. Virol. 73, 7410–7420.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Di Piazza, M., Mader, C., Geletneky, K., Herrero Y Calle, M., Weber, E., Schlehofer, J., et al. (2007). Activarea citosolică a catepsinelor mediază uciderea indusă de parvovirus H-1 a celulelor gliom rezistente la cisplatină și TRAIL. J. Virol. 81, 4186–4198. doi:10.1128/JVI.02601-06

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Dupressoir, T., Vanacker, JM, Cornelis, JJ, Duponchel, N. și Rommelaere, J. (1989). Inhibarea de către parvovirusul H-1 a formării tumorilor la șoareci și colonii nuzi in vitro de către celulele epiteliale mamare umane transformate. Cancer Res. 49, 3203–3208.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Eichwald, V., Daeffler, L., Klein, M., Rommelaere, J. și Salomé, N. (2002). Proteinele NS2 ale virusului parvovirus minute la șoareci sunt necesare pentru evacuarea nucleară eficientă a virionilor descendenți în celulele de șoarece. J. Virol. 76, 10307–10319. doi:10.1128/JVI.76.20.10307-10319.2002

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Faisst, S., Guittard, D., Benner, A., Cesbron, JY, Schlehofer, JR, Rommelaere, J., et al. (1998). Regresia dependentă de doză a tumorilor derivate din celulele HeLa la șoarecii SCID după infecția cu parvovirus H-1. Int. J. Cancer 75, 584–589. doi:10.1002/(SICI)1097-0215(19980209)75:4<584::AID-IJC15>3.3.CO;2-G

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Faisst, S., Schlehoffer, JR și zur Hausen, H. (1989). Transformarea celulelor umane de către virusurile oncogene susține permisivitatea pentru propagarea parvovirusului H-1. J. Virol. 63, 2152–2158.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Finlayson, E. și Birkmeyer, JD (2003). Efectele volumului spitalicesc asupra speranței de viață după operații selectate de cancer la adulții în vârstă: o analiză a deciziei. J. Am. col. Surg. 196, 410–417. doi:10.1016/S1072-7515(02)01753-2

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Friedman, GK, Cassady, KA, Beierle, EA, Markert, JM și Gillespie, GY (2012). Direcționarea celulelor stem canceroase pediatrice cu viroterapie oncolitică. Pediatr. Res. 71(4 Pt 2), 500–510. doi:10.1038/pr.2011.58

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Fuks, F., Deleu, L., Dinsart, C., Rommelaere, J. şi Faisst, S. (1996). Activarea dependentă de oncogene Ras a promotorului P4 al virusului minut al șoarecilor printr-un element P4 proximal care interacționează cu familia Ets de factori de transcripție. J. Virol. 70, 1331–1339.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Gaertner, DG, Smith, AL și Jacoy, RO (1996). Inducerea eficientă a infecției persistente și prenatale cu parvovirus la șobolani. Virus Res. 44, 67–78. doi:10.1016/0168-1702(96)01351-2

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Garber, K. (2006). China aprobă prima terapie cu virus oncolitic din lume pentru tratamentul cancerului. J. Natl. Cancer Inst. 98, 298–300. doi:10.1093/jnci/djj111

CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Huesing, J., Rommelaere, J., Schlehofer, JR, Leuchs, B., Dahm, M., et al. (2012). Studiu de fază I/IIa al administrării intratumorale/intracerebrale sau intravenoase/intracerebrale a parvovirusului H-1 (ParvOryx) la pacienții cu glioblastom multiform progresiv primar sau recurent: protocolul ParvOryx01. BMC Cancer 12:99. doi:10.1186/1471-2407-12-99

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Angelova, A., Leuchs, B., Bhat, R., Just, A., Capper, D. și colab. (2014a). Combinație de injectare intravenoasă și intracerebrală a parvovirusului oncolitic H-1 într-un studiu clinic de fază I/IIa la pacienți cu glioblastom multiform recurent: penetrarea virusului H-1 peste bariera hemato-encefalică. Neuro-oncologie 16 (Suppl. 5), v83–v84. doi:10.1093/neuonc/nou255.21

CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Huesing, J., Rommelaere, J., Schlehofer, JR, Leuchs, B., Dahm, M., et al. (2014b). Prima aplicare combinată intravenoasă și intracerebrală a unui virus oncolitic, parvovirusul H-1, într-un studiu clinic de fază I/Iia la pacienții cu glioblastom multiform recurent (ParvOryx01). J. Clin. Oncol. 32, 5s. doi:10.1186/1471-2407-12-99

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Kiprianova, I., Ayache, A., Koch, R., Herrero Y Calle, M., Deleu, L., et al. (2010). Regresia glioamelor avansate de șobolan și uman prin tratament local sau sistemic cu parvovirus H-1 oncolitic la modele de șobolan. Neuro-oncologie 12, 804–814. doi:10.1093/neuonc/noq023

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Leoni, AL, Pohlmeyer-Esch, G., Loebhard, S., Baetz, A., Leuchs, B., et al. (2015a). Patologia, distribuția organelor și răspunsurile imune după injecția intravenoasă unică și repetată la șobolani cu parvovirus H1 de grad clinic. Comp. Med. 65, 23–35.

Google Academic

Geletneky, K., Leoni, AL, Pohlmeyer-Esch, G., Loebhard, S., Leuchs, B., Hoefer, C. și colab. (2015b). Biodisponibilitatea, biodistribuția și toxicitatea SNC a parvovirusului H1 de grad clinic după injectarea intravenoasă și intracerebrală la șobolani. Comp. Med. 65, 36–45.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Goldufsky, J., Sivendran, S., Harcharik, S., Pan, M., Bernardo, S., Stern, RH, şi colab. (2013). Terapia cu virus oncolitic pentru cancer. Virother oncolitic. 2, 31–46. doi:10.2147/OV.S38901

CrossRef Full Text | Google Academic

Grekova, S., Aprahamian, M., Giese, N., Schmitt, S., Giese, T., Falk, CS și colab. (2010a). Celulele imune participă la activitatea oncosupresivă a parvovirusului H-1PV și sunt activate ca urmare a infecției lor abortive cu acest agent. Cancer Biol. Acolo. 10, 1280–1289. doi:10.4161/cbt.10.12.13455

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Grekova, S., Zawatzky, R., Hörlein, R., Cziepluch, C., Mincberg, M., Davis, C., și colab. (2010b). Activarea unui răspuns antiviral în celulele de șoarece normale, dar netransformate: un nou determinant al oncotropismului virusului mic al șoarecilor. J. Virol. 84, 516–531. doi:10.1128/JVI.01618-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Haseley, A., Alvarez-Breckenridge, C., Chaudhury, AR și Kaur, B. (2009). Progrese în terapia cu virus oncolitic pentru gliom. Brevetul recent. CNS Drug Discov. 4, 1–13. doi:10.2174/157488909787002573

CrossRef Full Text | Google Academic

Hristov, G., Krämer, M., Li, J., El-Andaloussi, N., Mora, R., Daeffler, L., et al. (2010). Prin proteina sa nestructurală NS1, parvovirusul H-1 induce apoptoza prin acumularea de specii reactive de oxigen. J. Virol. 84, 5909–5922. doi:10.1128/JVI.01797-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Hughes, T., Coffin, RS, Lilley, CE, Ponce, R. și Kaufman, HL (2014). Analiza critică a unui herpesvirus oncolitic care codifică factor de stimulare a coloniilor granulocite-macrofage pentru tratamentul melanomului malign. Virother oncolitic. 3, 11–20. doi:10.2147/OV.S36701

CrossRef Full Text | Google Academic

Jacoby, RO și Ball-Goodrich, L. (1995). Infecții cu parvovirus la șoareci și șobolani. Semin. Virol. 6, 329–337. doi:10.1006/smvy.1995.0039

CrossRef Full Text | Google Academic

Jacoby, RO, Bhatt, PN și Jonas, AM (1979). „Boli virale”, în The Laboratory Rat, voi. 1: Biologie și boli , eds HJ Baker, JR Lindsey și SH Weisbroth (New York, NY: Academic Press), 271–306.

Google Academic

Jemal, A., Siegel, R., Ward, E., Murray, T., Xu, J. și Thun, MJ (2007). Statistica cancerului, 2007. CA Cancer J. Clin. 57, 43–66. doi:10.3322/canjclin.57.1.43

CrossRef Full Text | Google Academic

Kaufman, HL, Kim, DW, DeRaffele, G., Mitcham, J., Coffin, RS și Kim-Schulze, S. (2010). Imunitatea locală și la distanță indusă de vaccinarea intralezională cu un virus herpes oncolitic care codifică GM-CSF la pacienții cu melanom în stadiul IIIc și IV. Ann. Surg. Oncol. 17, 718–730. doi:10.1245/s10434-009-0809-6

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Kiprianova, I., Thomas, N., Ayache, A., Fischer, M., Leuchs, B., Klein, M. și colab. (2011). Regresia gliomului la modele de șobolan prin aplicarea intranazală a parvovirusului H-1. Clin. Cancer Res. 17, 5333–5342. doi:10.1158/1078-0432.CCR-10-3124

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lachmann, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JPF (2003). Noul PKCeta este necesar pentru a activa funcțiile replicative ale proteinei majore nestructurale NS1 a virusului minut al șoarecilor. J. Virol. 77, 8048–8060. doi:10.1128/JVI.77.14.8048-8060.2003

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lachmann, S., Bär, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JP (2008). Interferența parvovirusului cu semnalizarea intracelulară: mecanismul activării PKCeta în fibroblastele A9 infectate cu MVM. Celulă. Microbiol. 10, 755–769. doi:10.1111/j.1462-5822.2007.01082.x

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lacroix, J., Leuchs, B., Li, J., Hristov, G., Deubzer, HE, Kulozik, AE și colab. (2010). Parvovirusul H1 induce selectiv efecte citotoxice asupra celulelor neuroblastomului uman. Int. J. Cancer 127, 1230–1239. doi:10.1002/ijc.25168

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lacroix, J., Schlund, F., Leuchs, B., Adolph, K., Sturm, D., Bender, S., şi colab. (2014). Efectele oncolitice ale parvovirusului H-1 în meduloblastom sunt asociate cu reprimarea regulatorilor principali ai neurogenezei precoce. Int. J. Cancer 134, 703–716. doi:10.1002/ijc.28386

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Le Cesne, A., Dupressoir, T., Janin, N., Spielmann, M., Le Chevalier, T., Sancho-Garnier, H., et al. (1993). Administrarea intralezională a unui virus viu, parvovirus H1 (PVH-1) la pacienții cu cancer: un studiu de fezabilitate. Proc. A.m. Soc. Clin. Oncol. 12, 297.

Google Academic

Li, J., Bonifati, S., Hristov, G., Marttila, T., Valmary-Degano, S., Stanzel, S., et al. (2013). Combinație sinergică de acid valproic și parvovirus oncolitic H-1PV ca terapie potențială împotriva carcinoamelor cervicale și pancreatice. EMBO Mol. Med. 5, 1537–1555. doi:10.1002/emmm.201302796

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lichty, BD, Breitbach, CJ, Stojdl, DF și Bell, JC (2014). Devine virală cu imunoterapie împotriva cancerului. Nat. Apoc. 14, 559–567. doi:10.1038/nrc3770

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Liu, TC, Galanis, E. și Kirn, D. (2007). Rezultatele studiilor clinice cu viroterapie oncolitică: un secol de promisiune, un deceniu de progres. Nat. Clin. Practică. Oncol. 4, 101–117. doi:10.1038/ncponc0736

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Makower, D., Rozenblit, A., Kaufman, H., Edelman, M., Lane, ME, Zwiebel, J., și colab. (2003). Studiu clinic de fază II de administrare intralezională a adenovirusului oncolitic ONYX-015 la pacienții cu tumori hepatobiliare cu studii p53 corelative. Clin. Cancer Res. 9, 693–702.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Meerani, S. și Yao, Y. (2010). Viruși oncolitici în terapia cancerului. EURO. J. Sci. Res. 40, 156–171.

Google Academic

Moehler, M., Blechacz, B., Weiskopf, N., Zeidler, M., Stremmel, W., Rommelaere, J., și colab. (2001). Infecție eficientă, uciderea celulelor apoptotice și transferul de gene al celulelor de hepatom uman, dar nu al hepatocitelor primare de către parvovirus H1 și vectori derivați. Gena cancerului Ther. 8, 158–167. doi:10.1038/sj.cgt.7700288

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Moehler, M., Zeidler, M., Schede, J., Rommelaere, J., Galle, PR, Cornelis, JJ, și colab. (2003). Parvovirusul oncolitic H1 induce eliberarea proteinei de șoc termic72 în celulele tumorale umane susceptibile, dar este posibil să nu afecteze celulele imune primare. Gena cancerului Ther. 10, 477–480. doi:10.1038/sj.cgt.7700591

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Monif, GR, Sever, JL și Cochran, WD (1965). Virusurile H-1 și RV și sarcina: studii serologice ale anumitor grupuri de femei gravide. J. Pediatr. 67, 253–256. doi:10.1016/S0022-3476(65)80248-7

CrossRef Full Text | Google Academic

Moralès, O., Richard, A., Martin, N., Mrizak, D., Sénéchal, M., Miroux, C. și colab. (2012). Activarea unui răspuns al celulelor T CD4+ umane ajutătoare și nu reglatoare de către parvovirusul H-1 oncolitic. PLoS ONE 7:e32197. doi:10.1371/journal.pone.0032197

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Muharram, G., Le Rhun, E., Loison, I., Wizla, P., Richard, A., Martin, N. și colab. (2010). Parvovirusul H-1 induce efecte citopatice în culturile derivate din carcinomul mamar. Cancer mamar Res. Trata. 121, 23–33. doi:10.1007/s10549-009-0451-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Neuman, SJ, McCallin, PF și Sever, JL (1970). Încercările de a izola virusul H-1 din avorturile umane spontane: un raport negativ. Teratologie 3, 279–281. doi:10.1002/tera.1420030311

CrossRef Full Text | Google Academic

Nguyen, TL, Wilson, MG și Hiscott, J. (2010). Virușii oncolitici și inhibitori ai histon-deacetilazei – o strategie cu mai multe direcții de a viza celulele tumorale. Cytokine Growth Factor Rev. 21, 153–159. doi:10.1016/j.cytogfr.2010.03.002

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JP, Bär, S., Lachmann, S. și Rommelaere, J. (2009). Proteinele familiei Ezrin-radixin-moesin sunt implicate în replicarea și răspândirea parvovirusului. J. Virol. 83, 5854–5863. doi:10.1128/JVI.00039-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JP, Lacroix, J., Marchini, A. și Rommelaere, J. (2012). Căi moleculare: parvovirusurile rozătoarelor – mecanisme de oncoliză și perspective pentru tratamentul clinic al cancerului. Clin. Cancer Res. 18, 3516–3523. doi:10.1158/1078-0432.CCR-11-2325

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JPF (2006). „Regularea funcțiilor proteinelor non-structurale prin sinteză diferențială, modificare și trafic”, în Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 275–287.

Google Academic

Nüesch, JPF și Rommelaere, J. (2006). Interacțiunea NS1 cu CKII alfa: complex proteic nou care mediază citotoxicitatea indusă de parvovirus. J. Virol. 80, 4729–4739. doi:10.1128/JVI.80.10.4729-4739.2006

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JPF și Rommelaere, J. (2007). O proteină adaptor virală care modulează activitatea cazein kinazei II induce efecte citopatice în celulele permisive. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 104, 12482–12487. doi:10.1073/pnas.0705533104

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Otsuki, A., Patel, A., Kasai, K., Suzuki, M., Kurozumi, K., Chiocca, EA, et al. (2008). Inhibitorii histonei deacetilazei măresc eficacitatea antitumorală a virusurilor oncolitice pe bază de herpes. Mol. Acolo. 16, 1546–1555. doi:10.1038/mt.2008.155

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Paglino, JC, Andres, W. și van den Pol, AN (2014). Parvovirusurile autonome nici nu stimulează și nici nu sunt inhibate de răspunsul interferonului de tip I în celulele umane normale sau canceroase. J. Virol. 88, 4932–4942. doi:10.1128/JVI.03508-13

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Pecora, AL și Lorence, RM (2007). „Experiența clinică de fază I cu administrarea intravenoasă a PV701, un virus oncolitic”, în Cancer Drug Discovery and Development: Gene Therapy for Cancer , eds KK Hunt, SA Vorburger și SG Swisher (Totowa, NJ: Humana Press Inc), 399– 411.

Google Academic

Perros, M., Deleu, L., Vanacker, JM, Kherrouche, Z., Spruyt, N., Faisst, S., et al. (1995). CRE-urile din amonte participă la activitatea bazală a virusului minut al promotorului P4 de șoareci și la stimularea acestuia în celulele transformate cu ras. J. Virol. 69, 5506–5515.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Porwal, M., Cohen, S., Snoussi, K., Popa-Wagner, R., Anderson, F., Dugot-Senant, N., și colab. (2013). Parvovirusurile provoacă distrugerea anvelopei nucleare prin activarea enzimelor cheie ale mitozei. PLoS Pathog. 9:e1003671. doi:10.1371/journal.ppat.1003671

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rayet, B., Lopez-Guerrero, JA, Rommelaere, J. şi Dinsart, C. (1998). Inducerea morții celulare programate de către parvovirus H-1 în celulele U937: conexiune cu calea de semnalizare a TNFα. J. Virol. 72, 8893–8903.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Raykov, Z., Grekova, SP, Hörlein, R., Leuchs, B., Giese, T., Giese, NA, și colab. (2013). TLR-9 contribuie la detectarea imunității înnăscute antivirale a parvovirusurilor de rozătoare MVMp și H-1PV de către celulele imune umane normale. PLoS ONE 8:e55086. doi:10.1371/journal.pone.0055086

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Richards, RG și Armentrout, RW (1979). Evenimente timpurii în replicarea parvovirusului: lipsa integrării virusului minut al șoarecilor în ADN-ul celulei gazdă. J. Virol. 30, 397–399.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Riolobos, L., Valle, N., Hernando, E., Maroto, B., Kann, M. și Almendral, JM (2010). Oncoliză virală care vizează controlul semnalizării Raf-1 al transportului nuclear. J. Virol. 84, 2090–2099. doi:10.1128/JVI.01550-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J. şi Cornelis, JJ (1991). Activitatea antineoplazică a parvovirusurilor. J. Virol. Metodele 33, 233–251. doi:10.1016/0166-0934(91)90024-T

CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J., Giese, N., Cziepluch, C. și Cornelis, JJ (2005). „Parvoviruses as anticancer agents”, în Viral Therapy of Human Cancers , eds JG Sinkovics și JC Horvath (New York, NY: Marcel Dekker), 627–675.

Google Academic

Rommelaere, J., Geletneky, K., Angelova, AL, Daeffler, L., Dinsart, C., Kiprianova, I., et al. (2010). Parvovirusurile oncolitice ca terapii pentru cancer. Cytokine Growth Factor Rev. 21, 185–195. doi:10.1016/j.cytogfr.2010.02.011

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J. şi Tattersall, P. (1989). „Oncosupresia de către parvovirusuri”, în CRC Handbook of Parvoviruses , ed. P. Tijssen (Boca Raton, FL: CRC Press), 41.

Google Academic

Ron, D. și Tal, J. (1985). Coevoluția celulelor și a virusului ca mecanism pentru persistența virusului minut limfotrop al șoarecilor în celulele L. J. Virol. 55, 424–430.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Russel, SJ, Peng, KW și Bell, JC (2012). Viroterapia oncolitică. Nat. Biotehnologia. 30, 658–670. doi:10.1038/nbt.2287

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Singh, PK, Doley, J., Ravi Kumar, G., Saho, AP și Tiwari, AK (2012). Virușii oncolitici și direcționarea lor specifică către celulele tumorale. Indian J. Med. Res. 136, 571–584.

Google Academic

Stummer, W., Pichlmeier, U., Meinel, T., Wiestler, OD, Zanella, F., Reulen, HJ, și colab. (2006). Chirurgie ghidată de fluorescență cu acid 5-aminolevulinic pentru rezecția gliomului malign: un studiu multicentric de fază III randomizat controlat. Lancet Oncol. 7, 392–401. doi:10.1016/S1470-2045(06)70665-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Tattersall, P. (2006). „Evoluția taxonomiei parvovirale”, în The Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 5–14.

Google Academic

Toolan, H. şi Ledinko, N. (1965). Creșterea și citopatogenitatea virusurilor H în culturile de celule umane și simiene. Natura 208, 812–813. doi:10.1038/208812a0

CrossRef Full Text | Google Academic

Toolan, HW, Buttle, GAH și Kay, HEM (1962). Izolarea virusurilor H-1 și H-3 direct din embrioni umani. Proc. A.m. conf. univ. Cancer Res. 3, 368.

Google Academic

Toolan, HW, Dalldorf, G., Barclay, M., Chandra, S. şi Moore, AE (1960). Un agent neidentificat, filtrabil, izolat din tumori umane transplantate. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 46, 1256–1258. doi:10.1073/pnas.46.9.1256

CrossRef Full Text | Google Academic

Toolan, HW, Saunders, EL, Southam, CM, Moore, AE și Levin, AG (1965). Viremia virusului H-1 la om. Proc. Soc. Exp. Biol. Med. 119, 711–715. doi:10.3181/00379727-119-30278

CrossRef Full Text | Google Academic

Vacchelli, E., Eggermont, A., Sautès-Fridman, C., Galon, J., Zitvogel, L., Kroemer, G., și colab. (2013). Viruși oncolitici pentru terapia cancerului. Oncoimunologie 2, e24612. doi:10.4161/onci.24612

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Vähä-Koskela, M. și Hinkkanen, A. (2014). Restricții tumorale la virusul oncolitic. Biomedicine 2, 163–194. doi:10.3390/biomedicines2020163

CrossRef Full Text | Google Academic

Van Pachterbeke, C., Tuynder, M., Cosyn, JP, Lespagnard, L., Larsimont, D. şi Rommelaere, J. (1993). Parvovirusul H-1 inhibă creșterea culturilor de țesut mamar pe termen scurt derivate din tumori, dar nu normale. Int. J. Cancer 55, 672–677. doi:10.1002/ijc.2910550427

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Van Pachterbeke, C., Tuynder, M., Brandenburger, A., Leclercq, G., Borras, M. şi Rommelaere, J. (1997). Sensibilitate variabilă a celulelor de carcinom mamar uman la efectul toxic al parvovirusului H-1. EURO. J. Cancer 33, 1648–1653. doi:10.1016/S0959-8049(97)00153-6

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Van Oosten, RL, Earel, JK Jr. și Griffith, TS (2007). Inhibitorii histonei deacetilazei sporesc distrugerea Ad5-TRAIL a celulelor tumorale de prostată rezistente la TRAIL prin creșterea activității caspazei-2. Apoptoza 12, 561–571. doi:10.1007/s10495-006-0009-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Wang, YY, Liu, J., Zheng, Q., Ran, ZH, Salomé, N., Vogel, M., și colab. (2012). Efectul proteinei nestructurale parvovirus H-1 NS1 asupra tumorigenicității celulelor canceroase gastrice umane. J. Dig. Dis. 13, 366–373. doi:10.1111/j.1751-2980.2012.00601.x

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Woller, N., Gürlevik, E., Ureche, CI, Schumacher, A. și Kühnel, F. (2014). Virușii oncolitici ca vaccinuri anticanceroase. Față. Oncol. 4:188. doi:10.3389/fonc.2014.00188

CrossRef Full Text | Google Academic

Wong, HH, Lemoine, NR și Wang, Y. (2010). Viruși oncolitici pentru terapia cancerului: depășirea obstacolelor. Virușii 2, 78–106. doi:10.3390/v2010078

CrossRef Full Text | Google Academic

Zhang, SY, Chen, LJ și Yang, QL (1997). Efectul parvovirusului H-1 asupra adenocarcinomului stomacal uman transplantat la șoareci nuzi. laborator. Anim. Comp. Med. 17, 137–138.

Google Academic

Cuvinte cheie: viroterapie oncolitică a cancerului, virusuri oncolitice, oncotropism, oncoselectivitate, parvovirus H-1, evaluare preclinică, studii toxicologice, profil de siguranță

Referire: Angelova AL, Geletneky K, Nüesch JPF și Rommelaere J (2015) Tumor selectivity of oncolitic parvoviruses: from in vitro and animal models to cancer patients. Față. Bioing. Biotehnologia. 3:55. doi: 10.3389/fbioe.2015.00055

Primit: 16 decembrie 2014; Lucrare în așteptare publicată: 25 februarie 2015;
Acceptat: 05 aprilie 2015; Publicat: 22 aprilie 2015

Editat de:John M. Hardham , Zoetis Inc., SUA

Revizuite de:Isabel Cristina Pires , Universitatea din Trás-os-Monts și Alto Douro, Portugalia

Caroline Breitbach , Jennerex Inc., SUA

Copyright: © 2015 Angelova, Geletneky, Nüesch și Rommelaere. Acesta este un articol cu ​​acces liber distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons (CC BY) . Utilizarea, distribuirea sau reproducerea pe alte forumuri este permisă, cu condiția să fie creditați autorii originali sau licențiatorul și să fie citată publicația originală din această revistă, în conformitate cu practica academică acceptată. Nu este permisă nicio utilizare, distribuție sau reproducere care nu respectă acești termeni.

* Corespondență: Jean Rommelaere, Programul de infecții și cancer, Divizia de virologie tumorală, Centrul German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Im Neuenheimerfeld 280, Heidelberg 69120, Germania j.rommelaere@dkfz-heidelberg.de

Declinare a răspunderii: Toate revendicările exprimate în acest articol sunt exclusiv ale autorilor și nu le reprezintă neapărat pe cele ale organizațiilor lor afiliate sau pe cele ale editorului, editorilor și recenzenților. Orice produs care poate fi evaluat în acest articol sau revendicare care poate fi făcută de către producătorul său nu este garantat sau aprobat de către editor.

Parvovirusul H-1 ca agent de ucidere a cancerului: trecut, prezent și viitor

Viruși. iunie 2019; 11(6): 562.

Publicat online 18 iunie 2019. doi:  10.3390/v11060562

PMCID: PMC6630270 PMID: 31216641

Clemens Bretscher ¹ și Antonio Marchini ^1, 2, *

Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Abstract

Protoparvovirusul H-1PV de șobolan este nepatogen la om, se repetă de preferință în celulele canceroase și are activități oncolitice și oncosupresive naturale. Virusul este capabil să omoare celulele canceroase prin activarea mai multor căi de moarte celulară. Moartea celulelor canceroase mediată de H-1PV este adesea imunogenă și declanșează răspunsuri imune anticancer. Siguranța și tolerabilitatea tratamentului cu H-1PV au fost demonstrate în studiile clinice timpurii la pacienții cu gliom și carcinom pancreatic. Tratamentul cu virus a fost asociat cu semne surogat de eficacitate, inclusiv conversia imună a micromediului tumoral, distribuția efectivă a virusului în patul tumorii chiar și după administrarea sistemică și supraviețuirea globală îmbunătățită a pacientului în comparație cu controlul istoric. Cu toate acestea, utilizarea monoterapeutică a virusului nu a putut eradica tumorile. Prin urmare, sunt necesare studii suplimentare pentru a îmbunătăți profilul anticancer al H-1PV. În această revizuire, descriem proprietățile anticancer ale H-1PV și discutăm eforturile recente de îmbunătățire a eficacității H-1PV și, prin urmare, rezultatul clinic al terapiilor bazate pe H-1PV.

1. Viruși oncolitici: o introducere generală

Virușii oncolitici (OV) sunt o nouă clasă de agenți anticanceriși cu autopropagare care acționează într-un mod multimodal pentru a ucide celulele canceroase [ 1 ]. Baza mecanismului lor de acțiune este capacitatea de a viza selectiv, de a se replica în și, în cele din urmă, de a liza celulele canceroase fără a afecta celulele, țesuturile sau organele normale. Acest oncotropism poate fi fie o proprietate naturală a virusului, fie rezultatul ingineriei virusului la nivelul pătrunderii în celulele virusului (de exemplu, modificarea capsidei virusului pentru a redirecționa OV mai specific către receptorii supraexprimați în celulele canceroase) sau replicarea virusului (de ex. , inserarea miARN-urilor specifice cancerului în promotorii virali, ceea ce restricționează replicarea în celulele transformate).

În plus față de această activitate de ucidere directă, OV-urile pot angaja sistemul imunitar în lupta împotriva cancerului [ 2 ]. În micromediul tumoral, o varietate de mecanisme diferite împiedică sistemul imunitar să atace celulele canceroase [ 3 , 4 ]. OV-urile au capacitatea de a remodela micromediul tumoral și de a restabili supravegherea imună, acționând astfel ca adjuvanți ai vaccinului [ 5] .]. Într-adevăr, pe lângă diseminarea de noi particule virale descendenți, liza celulelor canceroase indusă de OV este asociată cu eliberarea de modele moleculare asociate pericolelor, modele moleculare asociate patogenilor și antigene asociate tumorilor, care declanșează răspunsuri imune inflamatorii îndreptate nu numai împotriva virusul (prin producerea de anticorpi de neutralizare a virusului) dar și tumora. Sistemul imunitar devine așadar cel mai bun aliat al virusului în eliminarea celulelor canceroase, chiar și a celor neinfectate direct de virus (de exemplu, metastaze mici diseminate).

În plus, unele OV au o capacitate naturală de a perturba vascularizația tumorii, inducând astfel necroza celulelor tumorale din cauza privării de oxigen și nutrienți [ 6 , 7 , 8 ].

Tratamentul a mii de pacienți cu cancer cu diferite OV a demonstrat că siguranța și tolerabilitatea lor sunt excelente și că OV sunt asociate doar cu efecte secundare minore, care sunt limitate la simptome asemănătoare gripei, cum ar fi oboseala, febra și frisoanele [9, 10 ] . ].

Talimogene laherparepvec (T-Vec sau Imlygic) a fost primul OV aprobat de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente și Agenția Europeană pentru Medicamente, la sfârșitul anului 2015, pentru tratamentul melanomului metastatic malign [11 , 12 ] . Este un virus herpes simplex modificat genetic (HSV) care poartă factorul de stimulare a coloniilor granulocite-macrofage (GM-CSF), care are scopul de a întări răspunsul imunitar. T-Vec dezvăluie o altă proprietate interesantă a OV: potențialul lor anticancer poate fi întărit prin inserarea unei transgene terapeutice în genomul lor, de exemplu, un inductor de apoptoză cu efecte observatoare pentru a ucide celulele canceroase care în cele din urmă devin rezistente la virus sau modulatoare imunitare ( de exemplu, GM-CSF) pentru a promova o imunitate antitumorală mai susținută.

Ca urmare a proprietăților lor anticancerigene, nu mai puțin de patruzeci de OV din cel puțin zece familii sunt în prezent testate în studii clinice împotriva unui număr de indicații maligne, singure sau în combinație cu alte modalități anticanceroase (de exemplu, chimioterapie, radioterapie și imunoterapie) [ 13 ]. Pe lângă HSV, lista include adenovirusul (Ad), virusul vaccinia, virusul rujeolic, virusul coxsackie, poliovirusul, reovirusul, virusul bolii Newcastle, virusul stomatitei veziculoase, virusul Seneca Valley și protoparvovirusul (PV) [13]. Fiecare dintre aceste OV are un mecanism distinct de acțiune, tropism tumoral, imunogenitate, posibilitatea de exprimare a transgenelor terapeutice, risc potențial de patogenitate, stabilitate și avantaje și limitări specifice asociate cu procesul de producție. Aceste variații justifică dezvoltarea continuă a acestor diferite platforme de virus. Unii dintre acești virusuri au intrat într-o fază târzie de dezvoltare clinică și sperăm că vor deveni în curând o opțiune terapeutică pentru pacienții cu cancer.

Studiile clinice au arătat că tratamentul cu OV este adesea eficient doar la un procent mic de pacienți, ceea ce subliniază importanța dezvoltării de noi strategii pentru a îmbunătăți rezultatul clinic. Ca și în cazul altor tratamente anticancerigene, se crede că combinația de OV cu alte terapii îmbunătățește eficacitatea tratamentului. Prin urmare, proiectarea de noi terapii combinate bazate pe OV este subiectul unei cercetări intense pentru toate OV în curs de dezvoltare clinică [ 14 ]. Deosebit de promițătoare sunt combinațiile de OV cu alte forme de imunoterapie (de exemplu, blocarea punctelor de control) [ 2 , 15 , 16 , 17 ].

În secțiunea următoare, prezentăm unul dintre OV relevante clinic, protoparvovirusul H-1PV de șobolan. Discutăm principalele sale caracteristici și aplicațiile clinice, împreună cu progresele recente în îmbunătățirea activităților sale anticanceroase. Este important de menționat că au fost efectuate studii paralele folosind și alte protoparvovirusuri de rozătoare ca agenți anticancerigen [ 18 , 19 , 20 , 21 , 22 ]. Având în vedere focalizarea revizuirii asupra H-1PV, aceste studii nu vor fi discutate în întregime aici.

Mergi la:

2. Protoparvovirusul șobolanului (PV) H-1PV: O schiță biologică

H-1PV a fost descoperit pentru prima dată de Toolan și colegii de muncă la sfârșitul anilor 1950 (prima publicație în 1960) din tumori umane transplantabile [ 23 ]. S-a realizat curând că infecția nu a fost cauzatoare a tumorii, ci mai degrabă oportunistă și că virusul a afișat un tropism natural pentru celulele canceroase umane [ 24 ]. În anii 1960 și mai târziu în 1982, laboratorul lui Toolan a arătat în continuare că H-1PV a suprimat tumorile induse virale și chimice, precum și a redus incidența tumorilor spontane la modelele animale [25 , 26 , 27 ] . Aceste descoperiri au fost fundamentale în stabilirea conceptului că capacitatea H-1PV de a infecta celulele tumorale umane ar putea fi utilizată terapeutic.

H-1PV este un membru al familiei Parvoviridae , genul Protoparvovirus (figura 1), care include, de asemenea, virusul șobolanului Kilham, virusul minut al șobolanului, virusul LuIII, parvovirusul șoarecelui, virusul minut al șoarecilor (MVM) și virusul tumoral X [28 ] . Unele dintre aceste virusuri fac în prezent obiectul unor investigații preclinice menite să evalueze potențialul lor ca terapii anticanceroase. H-1PV este printre cele mai mici virusuri cunoscute, cu un diametru de 25 nm, aproximativ de dimensiunea unui ribozom. Gazdele naturale ale H-1PV sunt șobolanii. H-1PV este eliminat de la animale prin fecale, iar transmiterea are loc pe cale oronazală. În condiții normale, virusul este stabil timp de câteva luni în mediu.

figura 1

Cartea de identitate a lui H-1PV. O prezentare generală a clasificării H-1PV și a principalelor caracteristici. Genomul virusului este o moleculă de ADN monocatenar (ssDNA) care include doi promotori. Promotorul P4 controlează unitatea nestructurală (NS), care codifică proteinele nestructurale NS1 și NS2; iar promotorul P38 reglează expresia unității genei VP, care codifică proteinele capside VP1 și VP2. La extremitățile sale, genomul viral conține secvențe palindromice (reprezentate cu gri) care sunt importante pentru amplificarea ADN-ului virusului. Este prezentat un model in silico al capsidei virusului [ 41 ]. Consultați textul pentru o descriere mai detaliată.

Capsida virală H-1PV conține o moleculă de ADN liniară, monocatenar, cu o lungime de aproximativ 5100 de baze. Izolatul original de H-1PV a fost derivat dintr-o infecție accidentală a liniei celulare de hepatom Hep-1 uman, transplantată la șobolani imunosuprimați cu cortizon [ 23] .]. De atunci, virusul a fost propagat în continuare în linii celulare transformate umane. Prin urmare, actualul H-1PV poate diferi de izolatele de câmp autentice. Mici diferențe în lungimea și secvența genomului pot apărea în mod natural ca urmare a adaptării virusului la diferite celule gazdă prin dobândirea de mutații missense sau mici deleții în regiunile codificatoare și necodificatoare ale genomului viral (vezi mai jos). Genomul viral include doi promotori: promotorul P4 timpuriu controlează expresia unității de transcripție nestructurale (NS), care codifică proteinele nestructurale NS1 și NS2; iar promotorul P38 târziu reglează expresia unității de transcripție a particulelor virale (VP), care codifică proteinele capsidei VP1 și VP2 și proteina nestructurală tradusă alternativ (SAT). La extremitățile sale,29 , 30 ].

Proteina nestructurală de 83 kDa NS1 este exprimată devreme după infecție și joacă multiple roluri esențiale în timpul ciclului de viață a virusului. Activitățile NS1 sunt modulate de modificări post-translaționale, cum ar fi fosforilarea și acetilarea (vezi mai jos) [ 31 ]. Datorită activităților sale de ATPază și helicază, NS1 este regulatorul major al replicării ADN-ului viral. De asemenea, joacă un rol esențial în transcripția genelor virale, având în vedere capacitatea sa de a modula transcripția propriului promotor P4 și de a activa promotorul P38 prin legarea specifică de ADN [32] (pentru o revizuire detaliată a mecanismelor de acțiune NS1 , vezi Nüesch și Rommelaere, 2014 [ 33]). NS1 este, de asemenea, principalul efector al citotoxicității virusului (vezi mai jos), iar expresia sa este suficientă pentru a declanșa oprirea ciclului celular și apoptoza – similar cu expresia întregului virus [34 ] . Rolul H-1PV NS2 este mai puțin înțeles, dar, pe baza studiilor privind parvovirusul MVM strâns înrudit, se crede că implică modularea replicării ADN-ului viral, traducerea ARNm viral, asamblarea capsidei și citotoxicitatea virusului [35 ] .

Capsida H-1PV, ca și cea a altor parvovirusuri, constă din 60 de subunități proteice: 10 copii ale VP1 și 50 de copii ale VP2 [ 36 ]. VP1 (81 kDa) și VP2 (65 kDa) sunt traduse din același ARN prin splicing alternativ, dar diferă în N-terminal. VP1 este cu 142 de aminoacizi mai lung decât VP2 (735 față de 593 de aminoacizi). Regiunea VP1-N-terminală a fost asociată cu activitate asemănătoare fosfolipazei A2 (PLA2) și conține semnale de localizare nucleară. Ambele proprietăți sunt importante pentru transferul genomului viral din compartimentul endocitar la nucleul celular [ 37 , 38 , 39 , 40]]. În virionii complet infecțioși, maturi, dar nu în capsidele goale lipsite de ADN viral, VP2 suferă clivarea proteolitică a 18-21 de aminoacizi la capătul său N-terminal pentru a forma VP3, care devine componenta majoră a capsidei virale [36 ] .

Analiza cristalografică structurală a capsidei H-1PV a dezvăluit capsida tipică a parvovirusurilor: o structură cilindrică înconjurată de o depresiune asemănătoare canionului la axele cinci ori, proeminențe de vârf la axele triple icosaedrice și o depresiune asemănătoare gropiței la axele duble. care pare să fie implicat în recunoașterea și legarea suprafeței celulare [ 36 ].

Receptorii celulari specifici H-1PV rămân de identificat, deși s-a demonstrat că acidul sialic terminal joacă un rol esențial în legarea și intrarea la suprafața celulei H-1PV [41 ] . Într-adevăr, tratamentul cu neuraminidază, care scindează acidul sialic de la suprafața celulară, reduce puternic infecția cu H-1PV prin afectarea atașării celulelor virusului. Rolul esențial al acidului sialic în recunoașterea suprafeței celulelor H-1PV a fost confirmat în celulele ovarelor de hamster chinezesc (CHO). În timp ce celulele parentale CHO Pro-5, care exprimă acid sialic pe suprafața lor, sunt complet sensibile la infecția cu H-1PV, cei doi mutanți izogeni CHO Lec 1 și Lec 2, cărora le lipsește acidul sialic, sunt rezistenți. Două reziduuri la depresiunea dublă, I368 și H374, sunt esențiale pentru legarea la acidul sialic [ 41 ].

Pe baza omologiei cu alți membri ai familiei Parvoviridae , se crede că intrarea în celulele H-1PV are loc după legarea membranei celulare virale, prin endocitoză mediată de clatrină (pentru o revizuire cuprinzătoare a mecanismelor de intrare a PV, a se vedea recenzia de la Ros și colab., 2017 [ 42 ]). Cu toate acestea, căile de intrare în celulele H-1PV rămân de elucidat. După traficul în citosol, H-1PV pătrunde în nucleu. Pentru replicarea ADN-ului viral, virusul are nevoie de celule în proliferare, dar el însuși nu este capabil să inducă o celulă repaus să intre în faza S. Odată ce celula intră în faza S, genomul monocatenar este convertit în forme active dublu catenare care sunt accesibile pentru transcripție [ 42 , 43] .]. De îndată ce capsidele goale sunt asamblate în nucleul celulei, genomul viral monocatenar este transferat în cochilii, iar virusurile descendenți sunt transportate în citoplasmă. La încheierea ciclului său de viață, virusul induce liza celulară, care este asociată cu eliberarea extracelulară a particulelor virale descendențe. Acești noi virioni pot iniția a doua runde de infecție litică în celulele vecine [ 42 ].

Mergi la:

3. H-1PV la nivel preclinic: obținerea licenței pentru a ucide celulele canceroase

În acest paragraf discutăm principalele caracteristici care fac din H-1PV un virus oncolitic (OV) atractiv.

3.1. Non-patogenitate la om

Gazda naturală a H-1PV este șobolanul. Oamenii nu sunt în mod natural infectați cu virusul. Nu a fost stabilită nicio legătură între virus și bolile umane și nicio imunitate preexistentă la H-1PV nu a fost demonstrată la om. Acesta din urmă reprezintă un avantaj al H-1PV față de OV-urile bazate pe agenți patogeni umani (de exemplu, HSV și Ad), deoarece H-1PV poate avea o fereastră terapeutică mai mare înainte de apariția anticorpilor neutralizanți. Studiile de laborator au demonstrat că, deși H-1PV poate pătrunde în celulele normale, netransformate, această infecție nu reușește să producă noi particule de virus (adică, este o infecție abortivă) și să induce liza celulară [44 ] . Studiile clinice au arătat că tratamentul cu H-1PV este sigur, bine tolerat și nu este asociat cu efecte secundare nedorite (vezi mai jos).

3.2. Oncotropism natural

Din cauza informațiilor genomice limitate ale H-1PV, ciclul său de viață este strict dependent de celula gazdă. Unii dintre factorii necesari pentru o infecție cu virus productivă sunt mai abundenți sau mai activi în mod specific în celula canceroasă decât în ​​omologul său normal. Astfel, celula canceroasă oferă un mediu mai favorabil decât celula normală pentru susținerea ciclului de viață al virusului. Determinanții oncoselectivității H-1PV au fost în centrul mai multor recenzii recente și nu sunt discutați în detaliu aici [ 18 , 31 , 44]]. Unele dintre aceste interacțiuni au fost descrise pentru MVM strâns înrudit și se crede că au loc pentru alte PV, inclusiv H-1PV. Pe scurt, PV profită de unele dintre defectele (epi)genetice care disting celulele canceroase (enumerate mai jos) în multe etape ale ciclului lor de viață.

3.2.1. Proliferare necontrolată

Replicarea ADN-ului PV și, în special, conversia genomului monocatenar în forma activă dublu catenară se bazează pe factori celulari (de exemplu, complexul ciclină A/CDK2) care sunt specifici fazei S și sunt exprimați de obicei în celulele în proliferare. [ 45 , 46 ].

3.2.2. Căi de semnalizare dereglate

Diferiți factori care sunt supraexprimați în celulele canceroase sunt activi în controlul transferului nuclear PV (de exemplu, ruptura mediată de CDK1/PKCα a învelișului nuclear [47] ) , activitățile NS1 (de exemplu, implicarea PDK1/PKB/PKC în fosforilarea NS1 [47]). 48 ]), expresia genei virale (de exemplu, membrii familiilor de factori de transcripție E2F, Ets și ATF sunt necesari pentru a activa promotorul P4 [ 44 , 47 , 49 ]), replicarea virusului (de exemplu, interacțiunea cu componente ale ADN-ului). răspunsul la daune, cum ar fi RPA-P32, γH2AX, NBS1-P, ATR, ATRIP și ATM, care sunt recrutați în centrele de replicare PV subnucleare, așa-numitele corpuri APAR [50] .]), asamblarea capsidei descendenței virale și transportul nuclear (de exemplu, fosforilarea mediată de MAP3K a intermediarilor capside [ 51 ]) și ieșirea virusului (de exemplu, XPO1, PKB, PKCη și Radexin, care reglementează diferiți pași implicați în traficul virusului). în afara celulei [ 52 , 53 , 54 ]).

3.2.3. Deteriorări ale imunității antivirale înnăscute

Defecte ale sistemului imunitar înnăscut sunt frecvente în celulele canceroase, ceea ce le face adesea incapabile să contracareze eficient o infecție cu virus. Infecția cu H-1PV, în mod similar cu infecția cu MVM, declanșează un răspuns imun înnăscut antiviral care este asociat cu producerea de interferoni de tip I (IFN) în celulele normale, dar nu și în celulele canceroase. Acest răspuns antiviral a blocat eficient multiplicarea H-1PV numai în celulele normale [ 21 ]. Cu toate acestea, sensibilitatea rozătoarelor PV la IFN-urile de tip I este în prezent o chestiune de discuție științifică [ 20 , 55 , 56 , 57 , 58 ].

Toate aceste interacțiuni (și probabil multe altele încă de caracterizat) definesc dacă o anumită celulă canceroasă este sau nu susceptibilă la infecția cu H-1PV. Descoperirea de noi modulatori celulari H-1PV este extrem de importantă, deoarece aceste semnături pot servi drept markeri pentru a prezice dacă un anumit pacient este probabil să răspundă favorabil sau nu la tratamentul cu H-1PV (vezi și mai jos).

3.3. Activități oncolitice

Liniile de celule canceroase și culturile primare derivate din diferite entități tumorale, inclusiv cancerul de creier, pancreas, sân, plămân, col uterin și colorectal, melanomul și osteosarcomul, sunt susceptibile la infecția cu H-1PV și la oncoliză (revizuit în [18] ) . De asemenea, sa demonstrat că H-1PV infectează și ucide în mod eficient liniile de celule canceroase derivate din boli hematologice, cum ar fi limfomul Burkitt, limfomul difuz cu celule B mari, leucemia limfoblastică acută cu celule T și limfomul cutanat cu celule T [59 ] . S-a raportat că atât apoptoza, cât și moartea celulelor non-apoptotice sunt induse de H-1PV [ 34] .]. Mai mult, în celulele gliom, H-1PV induce moartea celulelor dependentă de lizozom cu relocarea catepsinelor active B și L (CTSB și CTSL) din lizozomi în citosol și reprimarea concomitentă a doi inhibitori ai catepsinei, cistatina B și C [60 ] . Prin inducerea acestei căi alternative de moarte celulară, H-1PV este capabil să depășească rezistența celulelor gliom la agenți citotoxici convenționali, cum ar fi cisplatină sau la liganzi de moarte solubili, cum ar fi ligandul inductor de apoptoză legat de TNF (TRAIL) inductor de pro-apoptoză.

Motivele pentru care H-1PV induce moartea celulară dependentă de lizozom în celulele gliomului, dar apoptoza sau alte forme de moarte celulară (de exemplu, necroza) în alte linii de celule canceroase, au fost investigate recent de laboratorul nostru. Am descoperit că membrii pro-supraviețuitori ai familiei BCL2 (de exemplu, BCL2, BCL2L2, BCL2L1 și MCL1), care sunt supraexprimați în celulele gliom (și alte tumori) și contribuie la rezistența lor la inductorii de apoptoză, au acționat ca modulatori negativi ai H. -1PV apoptoză indusă. Într-adevăr, adăugarea de mimetice BH3, cum ar fi ABT-737 (care inhibă proteinele BCL2 pro-supraviețuire) a salvat capacitatea H-1PV de a induce apoptoza în aceste celule, potențiind astfel puternic oncoliza celulelor de gliom H-1PV [61 ] .

Moartea celulară indusă de H-1PV este mediată de NS1 prin acumularea de specii reactive de oxigen, ceea ce duce la stres oxidativ, permeabilizarea membranei mitocondriale exterioare, deteriorarea ADN-ului, oprirea ciclului celular și, în final, activarea caspazei [34 ] .

Moartea celulară indusă de H-1PV este, de asemenea, asociată cu câțiva markeri ai morții celulare imunogene, cum ar fi eliberarea proteinei B1 [62] și a proteinei de șoc termic imunogen HSP72 [ 63 ]. Într-un experiment de cocultură în care celulele melanomului au fost crescute împreună cu celule dendritice (DC), liza celulelor indusă de H-1PV a stimulat maturarea și activarea DC [64], însoțită de producerea de citokine proinflamatorii, cum ar fi IL-6 și TNF . -α. DC mature au fost capabile să activeze celulele T citotoxice specifice antigenului, ceea ce a dus la producerea de IFNγ (discutată în problema de Angelova și Rommelaere [ 58 ]).

3.4. Activități oncosupresive

Activitățile oncosupresive ale H-1PV au fost demonstrate în diferite modele animale (revizuite în [ 18 , 44 ]). Oncosupresia este un rezultat nu numai al oncolizei tumorale H-1PV, ci și al activării răspunsurilor imune. Activitățile imunostimulatoare ale H-1PV sunt discutate în ediție de Angelova și Rommelaere [ 58 ]. Ca exemple de activități oncosupresive ale H-1PV, aici rezumăm experimentele efectuate pe modele animale de gliom și adenocarcinom ductal pancreatic (PDAC) [ 58 ].

3.4.1. Modele de gliom

Într-un model de șobolan imunocompetent în care celulele de gliom de șobolan RG2 au fost implantate în creierul șobolanilor alogeni Wistar, tratamentul intratumoral cu o singură doză de H-1PV (1 × 107 ^unități formatoare de plăci/animal) a crescut semnificativ supraviețuirea globală a tumorii- purtător de animale, cu o treime din animalele tratate suferind remisie completă a tumorii [ 65 ]. Activitate anticanceroasă similară a fost obținută după administrarea sistemică sau intranazală a H-1PV, deși au fost necesare concentrații mai mari de virus în comparație cu injectarea locală [ 65 , 66] .]. Aceste experimente arată capacitatea H-1PV de a traversa bariera hemato-encefalică pentru a ajunge la celulele tumorale. Proteina virală NS1 a fost detectată în tumori, dar nu și în țesuturile normale din jur, confirmând oncoselectivitatea H-1PV. Expresia proteinei virale oncotoxice a fost asociată cu niveluri mai mari de CTSB, confirmând rezultatele anterioare obținute în modelele de cultură celulară [ 60 ]. În plus, virusurile descendenți au fost izolați de la animale, oferind dovezi ale înmulțirii eficiente a virusului în tumori [ 65 ], dar nu și în alte organe sau țesuturi [ 67 , 68 ]. Tratamentul cu virus nu a fost asociat cu pierderea în greutate sau cu alte evenimente toxice adverse [ 65 , 66 , 68], chiar și atunci când virusul a fost injectat direct în creierul șobolanilor naivi la concentrații mari [ 67 ].

Important, a fost demonstrată și implicarea sistemului imunitar în eliminarea celulelor canceroase, deoarece depleția de anticorpi a celulelor T CD8+ a redus puternic oncosupresia mediată de virus [ 69 ].

Activitatea oncosupresivă a H-1PV a fost, de asemenea, confirmată utilizând modelul de xenogrefă U87 al glioamelor umane la șobolani rnu imunodeficienți [ 65 ]. Șobolanii Rnu nu au un timus normal și, prin urmare, nu pot forma celule T. În acest model, celulele T par a fi renunțate pentru oncosupresia H-1PV. Cu toate acestea, nu este posibil să se excludă faptul că alte componente ale sistemului imunitar, cum ar fi macrofagele și celulele natural killer (NK), care sunt încă funcționale la șobolanii rnu, ar fi putut participa la eliminarea celulelor canceroase, compensând astfel absența celulelor T. În sprijinul acestei ipoteze, sa demonstrat că H-1PV stimulează activitatea anticanceroasă a NK [ 70 ].

3.4.2. Modele de adenocarcinom ductal pancreatic (PDAC).

H-1PV a fost utilizat singur sau în combinație cu gemcitabină, tratamentul de primă linie pentru PDAC. Într-un model de șobolan ortotopic singeneic al PDAC, tratamentul cu H-1PV singur a prelungit supraviețuirea globală a animalului. Cu toate acestea, a fost observată o activitate anticancer mai puternică atunci când virusul a fost combinat cu gemcitabină [ 71 ]. Capacitatea lui H-1PV de a se replica în liniile celulare PDAC a corelat pozitiv cu nivelurile de expresie SMAD4. Într-adevăr, s-a văzut că SMAD4 s-a legat de promotorul P4, modulând astfel activitatea acestuia [ 72 ]. Un set mare de experimente a confirmat în modelele PDAC rolul central al sistemului imunitar în oncosupresia mediată de H-1PV. H-1PV are capacitatea de a evoca atât răspunsuri imune înnăscute, cât și adaptive, așa cum a fost discutat în detaliu de Angelova și Rommelaere [ 58 ].

Mergi la:

4. H-1PV merge la pacienți: îndeplinirea primelor obiective

Prima utilizare clinică a H-1PV pentru tratamentul cancerului datează din 1965 [ 73 ]. Aceste studii au oferit primele dovezi că tratamentul cu H-1PV este sigur, deși, la regimurile utilizate, nu a modificat cursul cancerelor pacienților. Aceste dovezi, împreună cu rezultatele preclinice ulterioare descrise mai sus, au pus bazele lansării în 2011 a unui studiu clinic de fază I/IIa (numit ParvOryx) folosind H-1PV pentru tratamentul pacienților care suferă de glioblastom recurent (GBM) (vezi de asemenea Angelova și Rommelaere, această problemă [ 58]). GBM este cel mai agresiv și comun tip de tumoră cerebrală malignă primară în creierul adult. GBM rămâne în mod uniform letal, cu o supraviețuire globală mediană dezamăgitoare de numai 12-15 luni și doar 4,5% dintre pacienți supraviețuind mai mult de 5 ani. Prin urmare, sunt necesare urgent noi opțiuni terapeutice [ 74 ]. ParvOryx a fost primul studiu clinic din Germania care a folosit OV. Studiul a implicat 18 pacienți, subdivizați în două brațe care au fost tratați cu doze crescânde de H-1PV administrate intratumoral sau intravenos. Rezultatele studiului sunt rezumate înFigura 2. Studiul și-a îndeplinit obiectivele, demonstrând că monoterapia cu H-1PV este sigură și, în general, bine tolerată. H-1PV a arătat capacitatea de a traversa bariera hemato-encefalică, de a se distribui pe scară largă în micromediul tumoral și de a declanșa răspunsuri inflamatorii, confirmând rezultatele anterioare obținute la nivel preclinic. În comparație cu controalele istorice, supraviețuirea fără progresie și globală a pacienților a fost îmbunătățită, deși toți pacienții au murit în cele din urmă din cauza bolii. Trebuie efectuat un studiu randomizat, dublu-orb pentru a demonstra fără echivoc eficacitatea tratamentului cu H-1PV.

Figura 2

Studiu clinic al H-1PV la pacienții cu glioblastom. (1) H-1PV a fost administrat intratumoral (a) sau intravenos (b). (2) H-1PV injectat intravenos a ajuns la tumora cerebrală prin traversarea barierei hematoencefalice. (3) H-1PV a infectat cu succes celulele canceroase, care au fost pozitive pentru ARN viral și proteina NS1 (deși expresia NS1 a fost sub limitele de detectare când virusul a fost administrat intravenos). (4) H-1PV a indus imunoconversia micromediului tumoral (TME), care a fost caracterizată prin infiltrarea celulelor T CD4+ și CD8+. Celulele T au fost găsite în starea lor activă, așa cum se deduce din expresia perforinei și a granzimei B. Microglia/microfagele au fost de asemenea observate în TME. Aceste celule au exprimat niveluri ridicate de catepsină B. În schimb, doar un număr mic de celule T reglatoare (T-reg), care au fost testate pozitiv pentru FOXP3, și au fost detectate puține celule ucigașe naturale (NK). (5) Seroconversia a avut loc după câteva zile, cu producerea de anticorpi de neutralizare a virusului.

Un al doilea studiu clinic (ParvOryx02), lansat în 2015, a folosit H-1PV pentru a trata pacienții cu PDAC. PDAC este una dintre cele mai letale forme de cancer uman, cu o rată de supraviețuire la cinci ani de aproximativ 6% și o rată medie de supraviețuire a pacientului la mai puțin de șase luni după diagnostic [75 ] . ParvOryx02 a implicat un total de șapte pacienți PDAC cu cel puțin o metastază hepatică. Doze crescătoare de H-1PV au fost administrate intravenos (40% din doză subdivizată în patru fracțiuni zilnice egale) și local în metastaze hepatice (60% într-un singur tratament) [76 ] . Recrutarea a fost finalizată, iar studiul este în prezent în etapa de evaluare. Siguranța și tolerabilitatea sunt principalele obiective ale studiului, în timp ce evaluarea activității antitumorale și eficacitatea clinică sunt obiectivele secundare.

Mergi la:

5. H-1PV Înapoi la bancă: Îmbunătățirea în continuare a profilului său anticancer

După cum sa discutat în secțiunile anterioare, rezultatele preclinice și clinice care utilizează H-1PV de tip sălbatic ca monoterapie sunt promițătoare și susțin utilizarea sa ca agent anticancer. Cu toate acestea, aceste rezultate arată, de asemenea, că, așa cum sa observat pentru alte OV, există o discrepanță între eficacitatea anticancer H-1PV obținută la nivel preclinic (de exemplu, la modelele animale) și cea observată la pacienți. Faptul că tratamentul cu H-1PV nu a eradicat tumorile indică clar necesitatea îmbunătățirii eficacității acestuia.

Domeniul terapiei cu virus oncolitic în ultimii ani s-a mutat de la a considera OV-urile ca medicamente auto-amplificatoare capabile să omoare direct celulele canceroase prin inducerea lizei lor, la o formă de imunoterapie care acționează indirect prin inducerea răspunsurilor imune anticancer. Cu toate acestea, rămâne neclar câte runde de cicluri litice sunt necesare pentru a valorifica sistemul imunitar pentru a acționa împotriva cancerului. Experiența clinică acumulată în acești ani a indicat că, cu excepția câtorva cazuri anecdotice, tratamentul cu OV nu a putut elimina toate celulele canceroase. Chiar și în cazurile în care tratamentul cu virus a dus la micșorarea tumorii și inducerea răspunsurilor imune anticanceroase, tumorile nu s-au vindecat complet și în cele din urmă au recidivat.

Credem că, la fel ca pentru alte OV, eforturile H-1PV ar trebui, de asemenea, direcționate în continuare nu numai pentru a îmbunătăți activitățile de modulare imună a virusului, ci și pentru a crește multiplicarea, răspândirea și oncoliza virusului în patul tumoral. Dacă un număr mai mare de celule canceroase sunt vizate și ucise de virus în primul rând, este probabil ca inducerea răspunsurilor imune anticanceroase să fie mai robustă.

De asemenea, de importanță primordială este identificarea biomarkerilor de încredere care ar putea fi utilizați pentru a identifica acei pacienți cel mai probabil să beneficieze de tratamente anticancer bazate pe H-1PV. În prezent, sunt urmărite mai multe abordări în încercarea de a îmbunătăți potențialul anticancer al H-1PV (Figura 3). Dovezi preclinice de concept pentru unele dintre aceste abordări au fost deja dobândite, garantând traducerea clinică a acestor terapii noi.

Figura 3

Îmbunătățirea terapiilor bazate pe H-1PV. ( A ) Combinație cu medicamente. Activitatea anticancer H-1PV poate fi îmbunătățită prin combinarea virusului cu alte modalități anticanceroase. ( B) Dezvoltarea vectorilor PV de a doua generație. (1) H-1PV a fost modificat genetic cu succes prin evoluție moleculară dirijată. Prin trecerea în serie a H-1PV în celulele canceroase semipermisive, virusul a dobândit mutații aleatorii (vârfuri de săgeți portocalii) care au îmbunătățit replicarea și răspândirea virusului. (2 și 3) Elementele funcționale (motive CpG sau o casetă de expresie shARN) au fost inserate în genomul H-1PV fără a afecta capacitatea sa de replicare. Aceste elemente au îmbunătățit modularea imună mediată de virus și, respectiv, oncoliza. (4) Redirecționarea virușilor. Capsida virală a fost modificată genetic prin inserarea unei peptide arginină-glicină-acid aspartic (RGD-4C), care a îmbunătățit specificitatea cancerului la nivelul pătrunderii celulelor virusului. (5) Construcția himerelor Ad-PV. O versiune proiectată a genomului H-1PV a fost inserată într-un genom de adenovirus nereplicativ (Ad). Himera Ad-PV a adus genomul H-1PV în celulele canceroase și a produs particule H-1PV complet infecțioase. Proprietățile anticancer ale himerei Ad-PV pot fi crescute prin inserarea unei transgene terapeutice în componenta Ad a genomului hibrid Ad-PV (în verde).

5.1. Terapii combinate pe bază de H-1PV

Eterogenitatea cancerului limitează adesea eficacitatea unui singur tratament anticancer, făcându-l incapabil să elimine toate celulele canceroase. O tendință comună în terapia anticancer este, prin urmare, proiectarea rațională a unor noi tratamente combinatorii care combină doi sau mai mulți agenți cu mecanisme de acțiune complementare, conducând la efecte anticancer aditive sau sinergice mai bune, fără a crește evenimentele adverse. În mod similar, o abordare logică pentru a îmbunătăți eficacitatea H-1PV (și, în general, a oricărui OV) este căutarea altor modalități anticanceroase care cresc potența virusului, păstrând în același timp profilul de siguranță (Figura 3).

5.1.1. H-1PV în combinație cu tratamente convenționale

Pentru a accelera traducerea clinică, OV-urile au fost combinate cu tratamente de primă linie, cum ar fi radioterapia și chimioterapia, adesea cu rezultate încurajatoare [ 77 , 78 ]. Geletneky și colegii săi au arătat că radioterapia a sensibilizat culturile cu trecere joasă de gliom uman la tratamentul cu H-1PV [ 79 ]. În special, pre-iradierea cu 24 de ore înainte de infecția cu H-1PV a crescut fracția de celule de gliom în faza S, făcând astfel celulele mai susceptibile la replicarea H-1PV. Acest efect a dus la creșterea uciderii celulelor chiar și în celulele gliom rezistente la radiații. Cu toate acestea, acest protocol promițător nu a fost încă validat pe modele animale. Deoarece radioterapia are și activitate imunostimulatoare [ 80], ar fi interesant de verificat dacă co-tratamentul are ca rezultat și reacții imune anticancer mai susținute.

Gemcitabina este un medicament chimioterapeutic care acționează ca un analog al citidinei. Cu toate acestea, utilizarea sa este adesea însoțită de toxicitate ridicată și eficacitate limitată datorită dobândirii rapide a rezistenței la medicamente de către celula canceroasă [ 81 ]. Tratamentul concomitent cu H-1PV/gemcitabină a arătat o activitate de distrugere aditivă in vitro care a fost asociată cu niveluri mai ridicate de catepsină B, sugerând că tratamentul concomitent a declanșat o cale de moarte a celulelor lizozomale. Au fost observate, de asemenea, niveluri mai ridicate de semnalizare a pericolului HMGB1, oferind unele indicii că activitatea de ucidere a indus răspunsuri imune anticancer mai susținute [ 62 ].

H-1PV a infectat și a ucis eficient celulele PDAC rezistente la gemcitabină, eludând astfel rezistența la medicamente a celulelor canceroase. Prin contrast, pretratamentul cu gemcitabină părea să potențeze activitatea anticancer H-1PV prin mecanisme încă necaracterizate. Într-un model de șobolan ortotopic singeneic al PDAC, combinația consecutivă de gemcitabină și H-1PV a crescut supraviețuirea globală a animalelor purtătoare de tumori fără efecte citotoxice nedorite aparent [71], justificând traducerea clinică a unui astfel de protocol . Sunt necesare studii suplimentare pentru a optimiza aceste protocoale și pentru a găsi cele mai oportune regimuri specifice, secvența de adăugare și programul temporal de tratament.

5.1.2. H-1PV în combinație cu modulatori epigenetici

Inhibitorul histon deacetilazei (HDI), acidul valproic (VPA), crește semnificativ activitatea oncolitică a H-1PV. S-a demonstrat că VPA și alte HDI induc stoparea ciclului celular și apoptoza în celulele canceroase [ 82 ]. VPA, care este în prezent în uz clinic pentru tratamentul epilepsiei, este testat în diferite studii clinice ca agent anticancer, singur sau în combinație cu alte medicamente (sursa: https://clinicaltrials.gov&nbsp;) . La doze din intervalul clinic utilizat pentru tratamentul pe termen lung al pacienților epileptici și subletale pentru celulele canceroase, VPA a stimulat activitatea oncolitică a H-1PV într-o manieră sinergică în liniile de celule canceroase derivate din carcinoamele cervicale și pancreatice, dar nu și în cazul normal, non. -culturi de celule transformate [ 83]. Activitatea anticanceroasă sinergică a fost atribuită capacității VPA de a crește starea de acetilare a proteinei NS1. Două reziduuri de lizină, K85 și K257, au fost găsite prin spectrometrie de masă ca fiind acetilate în NS1, iar nivelurile lor de acetilare au fost îmbunătățite prin adăugarea de VPA. NS1 acetilat a crescut legarea ADN-ului și activitățile transcripționale, ceea ce a dus la o replicare îmbunătățită a virusului în celulele tumorale. Tratamentul concomitent cu H-1PV și VPA a fost asociat cu o creștere semnificativă a stresului oxidativ asociat cu acumularea de specii reactive intracelulare de oxigen și deteriorarea ADN-ului. Replicarea H-1PV îmbunătățită și stresul oxidativ au contribuit la activitatea de ucidere sinergică. Cu toate acestea, din cauza acțiunii pleiotrope a VPA, rolul altor mecanisme necaracterizate (de exemplu, Modularea mediată de VPA a răspunsului imun înnăscut) nu a putut fi exclusă. Validarea protocolului pe modele animale a arătat că VPA a îmbunătățit puternic activitatea de oncosupresie a H-1PV, ceea ce a dus la o remisiune completă și de lungă durată a tumorii la toate animalele tratate concomitent în condițiile în care un singur tratament nu a avut beneficii, sau doar ușoare. pentru supraviețuirea animalelor. Acest rezultat a fost însoțit de o înmulțire mai mare a virusului, stres oxidativ și deteriorare a ADN-ului, confirmând astfel rezultatele obținute în experimentele de cultură celulară. beneficii pentru supraviețuirea animalelor. Acest rezultat a fost însoțit de o înmulțire mai mare a virusului, stres oxidativ și deteriorare a ADN-ului, confirmând astfel rezultatele obținute în experimentele de cultură celulară. beneficii pentru supraviețuirea animalelor. Acest rezultat a fost însoțit de o înmulțire mai mare a virusului, stres oxidativ și deteriorare a ADN-ului, confirmând astfel rezultatele obținute în experimentele de cultură celulară.83 ].

5.1.3. H-1PV în combinație cu inductori de apoptoză

Mai recent, s-a descoperit că mimeticul BH3 ABT-737 acționează sinergic cu H-1PV [ 61 ]. ABT-737 este un inhibitor al proteinelor Bcl-2 pro-supraviețuire/anti-apoptotice, care sunt implicate în reglarea apoptozei. Defecte ale căilor apoptotice apar frecvent în celulele canceroase. Unul dintre cele mai comune mecanisme prin care celulele canceroase contracarează stimulii apoptotici este supraexprimarea proteinelor Bcl-2 [ 84] .]. Adăugarea medicamentului a potențat semnificativ oncoliza H-1PV împotriva unui panou mare de linii de celule canceroase derivate din tumori solide, inclusiv glioame, carcinoame pancreatice și carcinoame cervicale, precum și cancere pulmonare, capului și gâtului, sânului și colonului. Acest efect anticancer puternic a fost observat și în liniile de celule canceroase care au fost slab susceptibile la oncoliza H-1PV. Mai recent, co-tratamentul a fost validat în modele de șobolan xenogrefă de gliom uman și carcinom pancreatic. În aceste modele animale, ABT-737 a stimulat semnificativ oncosupresia mediată de H-1PV, rezultând o creștere semnificativă a supraviețuirii globale a animalelor (rezultate nepublicate).

5.1.4. H-1PV în combinație cu medicamente antiangiogenice și imunomodulatoare

Datorită activităților lor imunostimulatoare și capacității de a converti un micromediu tumoral rece (TME) imunosupresor într-unul inflamat, OV-urile sunt în prezent în evaluare ca amplificatori ai altor forme de imunoterapie, cu rezultate foarte promițătoare obținute atât la nivel preclinic, cât și la nivel clinic [ 2 , 12 , 85 ]. Combinația de H-1PV cu alte terapii imune (de exemplu, blocarea punctelor de control) este foarte promițătoare, așa cum s-a discutat în ediția Angelova și Rommelaere [ 58 ] și în alte recenzii recente [ 69 , 86]]. Această promisiune a fost exemplificată de un raport recent care descrie nouă pacienți cu glioblastom primar sau recurent care au fost tratați ca parte a unui program de utilizare compasivă cu o combinație de H-1PV, anticorpul antiangiogenic bevacizumab și blocarea punctului de control PD-1, nivolumab [87] .]. Acest studiu susține puternic combinația de H-1PV cu medicamente antiangiogenice și blocarea punctelor de control și justifică investigații suplimentare pentru a defini regimurile optime de tratament. Din păcate, evaluarea preclinică a tratamentelor combinate care implică H-1PV și blocarea punctelor de control imun (de exemplu, cu anticorpi împotriva PD-1, PD-L1) este îngreunată de lipsa unei linii celulare de cancer de șoarece care este permisivă pentru infecția cu H-1PV, care exclude utilizarea modelelor de tumori singeneice de șoarece. Cu toate acestea, pe măsură ce domeniul imunoterapiei cancerului progresează rapid, anticorpii împotriva proteinelor de control imun la șobolan pot deveni disponibili în viitorul apropiat, făcând posibilă utilizarea modelelor de șobolani care sunt susceptibile la tratamentul cu H-1PV.

5.2. Vectori bazați pe H-1PV de a doua generație de propagare

Strategiile urmate până acum pentru a îmbunătăți proprietățile anticancer ale H-1PV sunt enumerate mai jos și rezumate înFigura 3B.

5.2.1. Mutanți de fitness H-1PV

H-1PV este un virus cu evoluție rapidă care se poate adapta la un mediu specific al celulei gazdă prin dobândirea de modificări genetice spontane. O variantă naturală a H-1PV a fost izolată într-o linie de celule renale umane nou-născute NB-E în cursul purificării de rutină a plăcii [ 88 ]. Virusul a prezentat o ștergere în cadru de 114 nucleotide (nt) (nt 2022-2135 a genomului viral) care cuprinde regiunea NS și o duplicare a unei secvențe repetate de 58 nt în palindromul din dreapta. Ca o consecință a deleției, proteinele NS1 și NS2 au pierdut 38 de aminoacizi la capătul C-terminal și, respectiv, intern. Eliminarea a conferit virusului o capacitate superioară la nivelul exportului și răspândirii nucleare în comparație cu H-1PV de tip sălbatic [ 89] .]. Într-un studiu ulterior, Hashemi et al. a explorat efectele mutațiilor din regiunea de codificare a H-1PV NS. Prin introducerea în genomul H-1PV a unor modificări de un singur nucleotide care s-a dovedit că îmbunătățesc fitness-ul tulpinii limfotrope strâns legate de MVM, autorii au generat variante de fitness H-1PV cu infectivitate și eficiență de transducție îmbunătățite [35 ] .

Într-un alt studiu, Nuesch et al. a generat un număr de variante adaptate prin trecerea în serie a H-1PV în culturi de celule de gliom uman semipermisive, cu trecere joasă. Variantele conțineau mici deleții și/sau mutații punctuale care conduc la substituții de un singur aminoacid atât în ​​​​regiunile de codificare (unități ale genei NS și VP), cât și în regiunile netraduse ale genomului viral [90] .]. Similar cu studiile anterioare, s-au găsit mici ștergeri între anii 2000 și 2200 ale genomului viral, sugerând că această parte a genomului poate reprezenta un punct fierbinte de variabilitate pentru adaptarea virusului la o anumită gazdă celulară. Virușii adaptați au prezentat o capacitate mai mare de a se replica în celulele gliomului și o infecțiozitate crescută. Evaluarea activității oncolitice a acestor mutanți de fitness, atât în ​​culturi celulare, cât și pe modele animale, împreună cu evaluarea profilului lor de siguranță, reprezintă un domeniu interesant de cercetare viitoare.

5.2.2. H-1PV-uri înarmate cu stimulatoare imune

Capacitatea limitată de ambalare a PV permite inserarea numai a secvențelor mici de ADN heterologe (max. 250 de baze) în genomul lor (inserția de transgene mai mari poate fi doar în detrimentul regiunii VP, făcând replicarea PV recombinantă deficitară [ 91 ] ).

Raykov și colab. a introdus motive CpG în regiunea netradusă a genomului H-1PV în aval de unitatea genei VP [ 92 ]. Aceste secvențe se găsesc frecvent în genomul microbilor și au activități imunostimulatoare. Inserarea elementelor CpG în genomul virusului nu a afectat replicarea și infectarea virusului. Virușii înarmați cu CpG au fost dotați cu imunogenitate sporită și capacitate adjuvantă atât în ​​cultura celulară, cât și în modelele animale [ 58 , 92 , 93 ].

5.2.3. H-1PV-uri înarmate cu declanșatoare de interferență ARN

Tumorile sunt adesea foarte eterogene în natură. În cadrul unei anumite tumori, o fracțiune de celule poate fi moderat susceptibilă la infecția cu H-1PV și poate supraviețui tratamentului cu virus, ducând la recidiva tumorală. Tehnologia interferenței ARN este utilizată pentru a reduce la tăcere expresia genelor implicate în carcinogeneză pentru a inversa fenotipul malign. Pentru a potența oncotoxicitatea H-1PV și pentru a oferi virusului un mod suplimentar de acțiune pentru uciderea acelor celule canceroase care sunt slab sensibile la infecția sa, am introdus casete de expresie unice de ARN (shRNA) în ac de păr în regiunea netradusă a genomului H-1PV. Într-un studiu de dovadă a conceptului, am arătat că noul virus, pe care l-am numit silencer H-1PV, a fost capabil să exprime shRNA-uri la niveluri ridicate și a fost eficient în tăcere genetică, păstrând în același timp capacitatea de a se replica și de a se propaga eficient.94 ]. Mai recent, am construit un amortizor de zgomot H-1PV care exprimă shRNA care vizează CDK9 (H-1PV sil-shCDK9), a cărui expresie și activitate sunt adesea dereglate în celulele canceroase, contribuind astfel la dezvoltarea cancerului. H-1PV sil-shCDK9 are activitate oncolitică superioară în liniile celulare de cancer semipermisive derivate din pancreas și prostată în comparație cu virusul de tip sălbatic. Validarea acestor rezultate în modelele de șobolan nud xenogrefă ale carcinoamelor pancreatice umane (AsPC-1) și de prostată (PC3) a confirmat activitatea anticanceroasă mai puternică a H-1PV sil-shCDK9, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a supraviețuirii globale a animalelor tratate. Aceste rezultate justifică dezvoltarea în continuare a acestei abordări promițătoare.

5.2.4. H-1PV redirecționate împotriva cancerului

Deși H-1PV își exprimă și replică preferabil genomul în celulele (pre)neoplazice, este, de asemenea, capabil să infecteze celulele normale într-un mod neproductiv, în care este inofensiv pentru celule. Cu toate acestea, absorbția virusului de către celulele normale sechestrează o parte semnificativă din doza virală administrată departe de ținta tumorii, reducând astfel eficacitatea acesteia [ 95 ]. Ar fi benefic să se limiteze intrarea H-1PV în mod specific la celulele canceroase, în special având în vedere livrarea sistemică a virusului în aplicații terapeutice. Allaume et al. a arătat că este posibilă modificarea genetică a capsidei H-1PV și modificarea tropismului virusului la nivelul intrării virusului [ 41 ]. Bazat pe un model in silico (figura 1), autorii au identificat două reziduuri presupuse implicate în legarea de acid sialic la axa dublă de simetrie a capsidei virusului. Schimbul de aminoacizi la unul dintre aceste situsuri (H174R) a redus puternic legarea și intrarea la suprafața celulei fără a afecta formarea capsidei virale. Acest mutant a fost folosit ca șablon pentru inserarea unei peptide ciclice arginină-glicină-acid aspartic (RGD)-4, cunoscută că leagă α _V β ₃ și α _V β ₅ , două integrine care sunt adesea supraexprimate în celulele canceroase și angiogenice. vasele de sânge [ 96 ]. Inserarea peptidei într-una dintre cele mai proeminente bucle ale vârfului triplu al capsidei virusului a salvat infectia virusului și a conferit virusului o specificitate îmbunătățită pentru celulele canceroase.

5.2.5. Adenovirus (Ad)–PV Himera

Pentru a combina titrul ridicat și capacitatea eficientă de transfer de gene a lui Ad cu potențialul anticancer al H-1PV (PV), o versiune proiectată a genomului H-1PV a fost inserată într-un vector Ad5 cu defect de replicare (șters cu E1 și E3). genomului pentru a crea o himeră Ad-PV [ 97 ]. Purtătorul de publicitate servește ca un cal troian pentru a aduce genomul H-1PV în celulele canceroase, unde ADN-ul PV este excizat din coloana vertebrală publicitară și inițiază în mod autonom un ciclu PV autentic, rezultând în producerea de particule PV. Aceste particule PV păstrează capacitatea de a infecta celulele canceroase vecine, de a le ucide și de a induce runde secundare de infecție litică, amplificând astfel activitatea citotoxică inițială a himerei (Figura 4). În consecință, himera Ad-PV exercită activități citotoxice mai puternice împotriva diferitelor linii de celule canceroase decât cele ale virusurilor PV și Ad parentale, în timp ce este încă inofensivă pentru un grup de celule umane primare normale. Himera Ad-PV oferă, de asemenea, avantajul de a depăși capacitatea de încărcare limitată a PV. Într-adevăr, coloana vertebrală Ad poate găzdui transgene terapeutice care codifică factori pro-apoptotici sau imunostimulatori, a căror activitate poate întări efectul anticancer al PV. Prin urmare, himera oferă avantajul combinării într-un singur vector,

Figura 4

Strategia himeră Ad-PV. Întregul genom oncolitic H-1PV (albastru deschis) a fost inserat într-un genom de vector Ad5 cu deleție E1 și E3 defect de replicare (Ad, în negru). Himera furnizează eficient genomul PV în celulele canceroase, din care sunt generate particulele PV descendențe. În plus, o transgenă (în verde) este exprimată din genomul vectorului și poate acționa intracelular sau extracelular. Aceste particule PV pot infecta celulele canceroase vecine, le pot ucide și induce runde secundare de infecție litică, amplificând astfel activitatea citotoxică inițială a himerei [ 97 ].

5.3. Vectori pe bază de H-1PV cu deficit de propagare recombinanți

După cum sa raportat mai sus, protoparvovirusurile au o capacitate de ambalare limitată. Ca rezultat, în genomul parvoviral pot fi inserate numai secvențe mici de ADN heterologe, fără a afecta capacitatea virusului de a se autopropaga. Înarmarea protoparvovirusurilor cu transgene mai mari este încă posibilă prin înlocuirea unei părți a unității genei VP cu o genă terapeutică [ 95 , 98] .]. Aceste PV recombinante (recPV) rețin secvențele de codificare NS1/2 (controlate de promotorul P4 parvoviral) și telomerii genomului parvoviral, care sunt necesari pentru amplificarea și ambalarea ADN-ului viral. Expresia transgenei este, în general, ținută sub controlul promotorului tardiv parvoviral autentic P38, a cărui activitate este reglată în sus de NS1. Producerea recPV are loc în liniile celulare producătoare la co-transfecția genomului viral recombinant (conținând transgena) cu o a doua plasmidă care adăpostește unitatea genei VP (Figura 5). Acesta din urmă furnizează în trans proteinele VP necesare pentru asamblarea virusului, compensând astfel perturbarea genelor structurale din genomul viral recombinant. Particulele parvovirale recombinante generate în acest mod sunt competente pentru replicarea ADN-ului, dar defectuoase la propagare și ating expresia transgenei numai în celulele infectate în primul rând ca un eveniment cu o singură lovitură. Deleția unei porțiuni din genele structurale oferă posibilitatea de a insera transgene până la aproximativ 1200 nt, în timp ce inserarea de transgene mai mari afectează puternic producția de virus. Parvovirusurile recombinante de rozătoare au fost construite folosind plasmide infecțioase MVM și H-1PV ca schele vertebrale. Exemple de produse transgene exprimate prin intermediul vectorilor H-1PV recombinanți includ apoptina pro-apoptotică [ 99], citokine/chemokine imunostimulatoare (de exemplu, IL2 umană , CCL7 și CCL2 ) [ 100 ] și modulatori antiangiogenici (de exemplu, CXCL10 și CXCL4L1) [ 101 , 102 ]. Unele dintre aceste recPV-uri sunt promițătoare din punct de vedere terapeutic, deoarece s-au dovedit a avea o activitate anticanceroasă îmbunătățită în modelele animale preclinice. Cu toate acestea, producția eficientă a acestor recombinante rămâne un obstacol major în drumul lor către clinică [ 98 ]. Co-transfecția sistemului auxiliar de mai sus cu o plasmidă care conține genele adenovirale E2a, E4(orf6) și ARN VA (de exemplu, plasmida pXX6) a îmbunătățit producția de recPV-uri de peste 10 ori [91 ]]. Pe baza acestor rezultate, a fost construit și utilizat ca ajutor un anunț care adăpostește unitatea genei VP. Acest VP care exprimă Ad a îmbunătățit în continuare randamentele recPV, deoarece a permis liniilor celulare dificil de transfectat, dar eficiente în producerea de recPV (de exemplu, NB324K) să fie utilizate conform unui protocol care se baza în întregime pe infecția cu virus [103 ] . Merită desfășurate activități suplimentare de cercetare și dezvoltare pentru a optimiza și extinde producția recPV.

Figura 5

Producerea de H-1PV recombinant. Pentru producerea de H-1PV recombinant, o parte a regiunii VP1/VP2 a genomului de tip sălbatic este îndepărtată și înlocuită cu o transgenă (în verde). Unitatea genei VP sub controlul unui citomegalovirus (CMV) sau promotor P38 este furnizată în trans de o plasmidă helper (pVP). La co-transfecția plasmidelor, linia celulară producătoare generează particule de parvovirus complet infecțioase, dar cu deficit de propagare, care conțin genomul viral recombinant.

Mergi la:

6. Unde urmează pentru H-1PV?

Cercetările asupra H-1PV ca agent oncolitic datează din anii 1960. De atunci, multe eforturi au fost dedicate elucidării ciclului de viață a virusului, a interacțiunilor stricte cu gazda celulei canceroase și a proprietăților sale anticanceroase. După mai bine de 50 de ani de cercetări preclinice, aceste eforturi au culminat cu lansarea, menționată mai sus, a primului studiu clinic la pacienții cu glioblastom recurent. Rezultatele studiului clinic au arătat că tratamentul cu H-1PV este sigur, bine tolerat și asociat cu primele semne de eficacitate anticanceroasă. Aceste rezultate oferă un nou impuls pentru activități noi de cercetare și dezvoltare care vizează întărirea în continuare a profilului anticancer H-1PV și aducerea în clinică a unor terapii mai puternice bazate pe H-1PV, care ar putea îmbunătăți rezultatul clinic.

În secțiunea 5, am oferit exemple despre modul în care acest lucru ar putea fi realizat prin proiectarea rațională a terapiilor combinate bazate pe H-1PV și/sau dezvoltarea unor vectori H-1PV noi, mai puternici, de a doua generație. Aceste studii sunt deosebit de importante și ar trebui să garanteze un portofoliu de tratamente noi, mai eficiente, bazate pe PV, care urmează să fie testate în studiile clinice. Toate aceste strategii ar trebui să urmărească creșterea oncolizei nu numai în termeni cantitativi, ci și calitativi. Într-adevăr, modul în care un anumit tratament ucide celulele canceroase determină succesul terapiei, deoarece tratamentele variază în ceea ce privește imunogenitatea și, astfel, angajează sistemul imunitar să acționeze împotriva cancerului în grade diferite. Pentru a maximiza rolul sistemului imunitar în distrugerea celulelor canceroase, combinațiile de H-1PV cu alte forme de imunoterapie sunt strategii deosebit de promițătoare.Secțiunea 5 ).

Pentru a crește rata de succes a tratamentului cu virus, este, de asemenea, foarte important să se identifice biomarkeri care ar putea prezice rezultatul terapiei. În prezent, încă ne lipsesc cunoștințele de bază despre determinanții care fac o tumoră susceptibilă sau rezistentă la infecția cu H-1PV. De exemplu, rămâne evaziv de ce unele celule canceroase susțin replicarea virusului mai eficient decât altele. De asemenea, căile de intrare utilizate de H-1PV și mecanismele care stau la baza traficului de virus în nucleu sunt în mare măsură necaracterizate. Studiile în aceste domenii pot dezvălui modulatorii celulari cheie (fie activatori, fie represori) ai ciclului de viață al virusului, care ne-ar putea ajuta să anticipăm dacă un anumit pacient este probabil să beneficieze de tratamentul cu virus. Aceste informații pot fi utilizate ca parte a unui tratament viral mai personalizat, în care o anumită terapie este selectată în funcție de structura genetică a tumorii pacientului. În același timp, aceste studii pot oferi cheia pentru îmbunătățirea tratamentului viral, de exemplu, ghidându-ne în identificarea de noi medicamente care ar putea întări replicarea și oncoliza virusului în celulele tumorale sau a unor noi mijloace de îmbunătățire a vectorilor PV de generația următoare (de ex. , shRNA care vizează modulatorii negativi ai ciclului de viață al virusului). Aceste noi evoluții pot depăși restricțiile moleculare actuale care limitează eficacitatea și, prin urmare, extind succesul terapiilor bazate pe H-1PV. de exemplu, ghidându-ne în identificarea de noi medicamente care ar putea întări replicarea și oncoliza virusului în celulele tumorale sau de noi mijloace de îmbunătățire a vectorilor PV de generația următoare (de exemplu, shRNA care vizează modulatorii negativi ai ciclului de viață al virusului). Aceste noi evoluții pot depăși restricțiile moleculare actuale care limitează eficacitatea și, prin urmare, extind succesul terapiilor bazate pe H-1PV. de exemplu, ghidându-ne în identificarea de noi medicamente care ar putea întări replicarea și oncoliza virusului în celulele tumorale sau de noi mijloace de îmbunătățire a vectorilor PV de generația următoare (de exemplu, shRNA care vizează modulatorii negativi ai ciclului de viață al virusului). Aceste noi evoluții pot depăși restricțiile moleculare actuale care limitează eficacitatea și, prin urmare, extind succesul terapiilor bazate pe H-1PV.

Mergi la:

Mulțumiri

Mulțumim Assia Angelova, Jean Rommelaere și Caroline Hadley (INLEXIO) pentru lectura critică.

Mergi la:

Contribuții ale autorului

CB și AM au scris manuscrisul și au conceput figurile.

Mergi la:

Finanțarea

Această lucrare a fost susținută parțial de granturi de cercetare de la Fundația Cancerului din Luxemburg, Télévie și Cooperarea germano-israeliană în cercetarea cancerului DKFZ-MOST către AM

Mergi la:

Conflicte de interes

AM este inventator în mai multe brevete/cereri de brevet legate de H-1PV. Niciun alt conflict de interese nu este declarat de către autori.

Mergi la:

Referințe

1. 

Kaufman HL, Kohlhapp FJ, Zloza A. Viruși oncolitici: O nouă clasă de medicamente pentru imunoterapie. Nat. Rev. Drug Discov. 2015; 14 :642–662. doi: 10.1038/nrd4663. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]2. 

Achard C., Surendran A., Wedge ME, Ungerechts G., Bell J., Ilkow CS Aprinderea unui incendiu în micromediul tumoral folosind imunoterapia oncolitică. EBioMedicine. 2018; 31 :17–24. doi: 10.1016/j.ebiom.2018.04.020. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]3. 

Najafi M., Goradel NH, Farhood B., Salehi E., Solhjoo S., Toolee H., Kharazinejad E., Mortezaee K. Micromediul tumoral: Interacțiuni și terapie. J. Cell. Physiol. 2019; 234 :5700–5721. doi: 10.1002/jcp.27425. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]4. 

Balkwill FR, Capasso M., Hagemann T. Micromediul tumoral dintr-o privire. Pt 23 J. Cell Sci. 2012; 125 :5591–5596. doi: 10.1242/jcs.116392. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]5. 

Breitbach CJ, Lichty BD, Bell JC Oncolitic Viruses: Therapeutics With an Identity Crisis. EBioMedicine. 2016; 9 :31–36. doi: 10.1016/j.ebiom.2016.06.046. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]6. 

Breitbach CJ, Arulanandam R., De Silva N., Thorne SH, Patt R., Daneshmand M., Moon A., Ilkow C., Burke J., Hwang TH și colab. Virusul vacciniei oncolitice perturbă vascularizația asociată tumorii la om. Cancer Res. 2013; 73 :1265–1275. doi: 10.1158/0008-5472.CAN-12-2687. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]7. 

Benencia F., Courreges MC, Conejo-Garcia JR, Buckanovich RJ, Zhang L., Carroll RH, Morgan MA, Coukos G. HSV oncolitic exercită activitate antiangiogenă directă în carcinomul ovarian. Zumzet. Gene Ther. 2005; 16 :765–778. doi: 10.1089/hum.2005.16.765. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]8. 

Cinatl J., Jr., Michaelis M., Driever PH, Cinatl J., Hrabeta J., Suhan T., Doerr HW, Vogel JU Virusul herpes simplex multimutat g207 este un inhibitor puternic al angiogenezei. Neoplazie. 2004; 6 :725–735. doi: 10.1593/neo.04265. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]9. 

Chiocca EA, Rabkin SD Viruși oncolitici și aplicarea lor în imunoterapia cancerului. Cancer Immunol. Res. 2014; 2 :295–300. doi: 10.1158/2326-6066.CIR-14-0015. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]10. 

Russell SJ, Peng KW, Bell JC Viroterapia oncolitică. Nat. Biotehnologia. 2012; 30 :658–670. doi: 10.1038/nbt.2287. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]11. 

Ledford H. Virușii care luptă împotriva cancerului câștigă aprobarea. Natură. 2015; 526 :622–623. doi: 10.1038/526622a. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]12. 

Conry RM, Westbrook B., McKee S., Norwood TG Talimogene laherparepvec: First in class oncolitic virotherapy. Zumzet. Vaccin Imunalt. 2018; 14 :839–846. doi: 10.1080/21645515.2017.1412896. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]13. 

Fountzilas C., Patel S., Mahalingam D. Review: Viroterapia oncolitică, actualizări și direcții viitoare. Oncotarget. 2017; 8 :102617–102639. doi: 10.18632/oncotarget.18309. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]14. 

Marchini A., Scott EM, Rommelaere J. Depășirea barierelor în viroterapie oncolitică cu inhibitori HDAC și blocare a punctelor de control imun. Viruși. 2016; 8 :9. doi: 10.3390/v8010009. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]15. 

Bommareddy PK, Shettigar M., Kaufman HL Integrarea virusurilor oncolitice în imunoterapia combinată a cancerului. Nat. Rev. Immunol. 2018; 18 :498–513. doi: 10.1038/s41577-018-0014-6. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]16. 

LaRocca CJ, Warner SG Viruși oncolitici și inhibitori ai punctelor de control: Terapia combinată în studiile clinice. Clin. Transl. Med. 2018; 7:35 . doi: 10.1186/s40169-018-0214-5. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]17. 

Samson A., Scott KJ, Taggart D., West EJ, Wilson E., Nuovo GJ, Thomson S., Corns R., Mathew RK, Fuller MJ și colab. Livrarea intravenoasă a reovirusului oncolitic la pacienții cu tumori cerebrale pregătește imunologic blocarea ulterioară a punctelor de control. Sci. Transl. Med. 2018; 10 :eaam7577. doi: 10.1126/scitranslmed.aam7577. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]18. 

Marchini A., Bonifati S., Scott EM, Angelova AL, Rommelaere J. Oncolytic parvoviruses: From basic virology to clinical applications. Virol. J. 2015; 12 :6. doi: 10.1186/s12985-014-0223-y. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]19. 

Vollmers EM, Tattersall P. Sorte distincte ale celulelor gazdă pentru melanomul malign uman vizat de parvovirusurile de rozătoare oncolitice. Virologie. 2013; 446 :37–48. doi: 10.1016/j.virol.2013.07.013. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]20. 

Paglino JC, Andres W., van den Pol AN Parvovirusurile autonome nici nu stimulează și nici nu sunt inhibate de răspunsul interferonului de tip I în celulele umane normale sau canceroase. J. Virol. 2014; 88 :4932–4942. doi: 10.1128/JVI.03508-13. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]21. 

Grekova S., Zawatzky R., Horlein R., Cziepluch C., Mincberg M., Davis C., Rommelaere J., Daeffler L. Activarea unui răspuns antiviral în celulele de șoarece normale, dar netransformate: un nou determinant al virusul minut al oncotropismului la șoareci. J. Virol. 2010; 84 :516–531. doi: 10.1128/JVI.01618-09. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]22. 

Vollmers EM, D’Abramo A., Jr., Cotmore SF, Tattersall P. Genome sequence of tumor virus x, a member of the genus protoparvovirus in the family parvoviridae. Anunțul genomului. 2014; 2 :e00758-14. doi: 10.1128/genomeA.00758-14. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]23. 

Toolan HW, Dalldore G., Barclay M., Chandra S., Moore AE Un agent filtrabil neidentificat izolat din tumorile umane transplantate. Proc. Natl. Acad. Sci. STATELE UNITE ALE AMERICII. 1960; 46 :1256–1258. doi: 10.1073/pnas.46.9.1256. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]24. 

Toolan HW Un virus asociat cu tumori umane transplantabile. Taur. NY Acad. Med. 1961; 37 :305–310. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]25. 

Toolan HW Lipsa efectului oncogen al virusurilor H pentru hamsteri. Natură. 1967; 214 :1036. doi: 10.1038/2141036a0. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]26. 

Toolan HW, Ledinko N. Inhibarea de către virusul H-1 a incidenței tumorilor produse de adenovirusul 12 la hamsteri. Virologie. 1968; 35 :475–478. doi: 10.1016/0042-6822(68)90226-2. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]27. 

Toolan HW, Rhode SL, al treilea, Gierthy JF Inhibarea tumorilor induse de 7,12-dimetilbenz(a)antracen la hamsterii sirieni prin infecția anterioară cu parvovirus H-1. Cancer Res. 1982; 42 :2552–2555. [ PubMed ] [ Google Scholar ]28. 

Cotmore SF, Agbandje-McKenna M., Chiorini JA, Mukha DV, Pintel DJ, Qiu J., Soderlund-Venermo M., Tattersall P., Tijssen P., Gatherer D. și colab. Familia Parvoviridae. Arc. Virol. 2014; 159 :1239–1247. doi: 10.1007/s00705-013-1914-1. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]29. 

Cotmore SF, Tattersall P. Parvovirusuri: Mici nu înseamnă simplu. Annu. Pr. Virol. 2014; 1 :517–537. doi: 10.1146/annurev-virology-031413-085444. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]30. 

Li L., Cotmore SF, Tattersall P. Urechile parvovirale de la capătul stâng în ac de păr sunt esențiale în timpul infecției pentru stabilirea unui șablon de transcripție intranucleară funcțională și pentru încapsidarea eficientă a genomului descendenților. J. Virol. 2013; 87 :10501–10514. doi: 10.1128/JVI.01393-13. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]31. 

Nuesch JP, Lacroix J., Marchini A., Rommelaere J. Molecular pathways: Rodent parvoviruses-Mechanisms of oncolysis and perspectives for clinical cancer treatment. Clin. Cancer Res. 2012; 18 :3516–3523. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-11-2325. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]32. 

Cotmore SF, Christensen J., Nuesch JP, Tattersall P. Polipeptida NS1 a virusului minut al parvovirusului murin al şoarecilor se leagă la secvenţele ADN care conţin motivul [ACCA]2-3. J. Virol. 1995; 69 :1652–1660. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]33. 

Nuesch JP, Rommelaere J. Tumor Suppressing Properties of Rodent Parvovirus NS1 Proteins and Their Derivatives. Adv. Exp. Med. Biol. 2014; 818 :99–124. [ PubMed ] [ Google Scholar ]34. 

Hristov G., Kramer M., Li J., El-Andaloussi N., Mora R., Daeffler L., Zentgraf H., Rommelaere J., Marchini A. Through Its Nonstructural Protein NS1, Parvovirus H-1 Induces Apoptoza prin acumularea de specii reactive de oxigen. J. Virol. 2010; 84 :5909–5922. doi: 10.1128/JVI.01797-09. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]35. 

Hashemi H., Condurat AL, Stroh-Dege A., Weiss N., Geiss C., Pilet J., Cornet Bartolome C., Rommelaere J., Salome N., Dinsart C. Mutations in the Non-Structural Protein -Secvența de codificare a Protoparvovirusului H-1PV Îmbunătățește fitness-ul virusului și arată beneficii cheie în ceea ce privește eficiența de transducție a vectorilor derivați. Viruși. 2018; 10 :150. doi: 10.3390/v10040150. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]36. 

Halder S., Nam HJ, Govindasamy L., Vogel M., Dinsart C., Salome N., McKenna R., Agbandje-McKenna M. Caracterizarea structurală a parvovirusului H-1: Comparația virionilor infecțioși cu capsidele goale. J. Virol. 2013; 87 :5128–5140. doi: 10.1128/JVI.03416-12. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]37. 

Harbison CE, Chiorini JA, Parrish CR The parvovirus capside odyssey: From the cell surface to the nucleus. Tendințe Microbiol. 2008; 16 :208–214. doi: 10.1016/j.tim.2008.01.012. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]38. 

Cotmore SF, D’Abramo AM, Jr., Ticknor CM, Tattersall P. Tranzițiile conformaționale controlate în virionul MVM expun capătul N VP1 și genomul viral fără dezasamblarea particulelor. Virologie. 1999; 254 :169–181. doi: 10.1006/viro.1998.9520. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]39. 

Mani B., Baltzer C., Valle N., Almendral JM, Kempf C., Ros C. Procesarea endozomală dependentă de pH scăzut a virusului parvovirus minut al virionului de șoarece duce la externalizarea secvenței N-terminale VP1 ( N-VP1), clivajul N-VP2 și neacoperirea genomului de lungime completă. J. Virol. 2006; 80 :1015–1024. doi: 10.1128/JVI.80.2.1015-1024.2006. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]40. 

Zadori Z., Szelei J., Lacoste MC, Li Y., Gariepy S., Raymond P., Allaire M., Nabi IR, Tijssen P. Pentru infectarea parvovirusului este necesară o fosfolipază virală A2. Dev. Celulă. 2001; 1 :291–302. doi: 10.1016/S1534-5807(01)00031-4. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]41. 

Allaume X., El-Andaloussi N., Leuchs B., Bonifati S., Kulkarni A., Marttila T., Kaufmann JK, Nettelbeck DM, Kleinschmidt J., Rommelaere J., et al. Redirecționarea parvovirusului H-1PV de șobolan către celulele canceroase prin inginerie genetică a capsidei virale. J. Virol. 2012; 86 :3452–3465. doi: 10.1128/JVI.06208-11. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]42. 

Ros C., Bayat N., Wolfisberg R., Almendral JM Protoparvovirus Cell Entry. Viruși. 2017; 9 :313. doi: 10.3390/v9110313. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]43. 

Cotmore SF, Tattersall P. Gama de gazde parvovirale și mecanismele de intrare în celule. Adv. Virus Res. 2007; 70 :183–232. [ PubMed ] [ Google Scholar ]44. 

Angelova AL, Geletneky K., Nuesch JP, Rommelaere J. Tumor Selectivity of Oncolytic Parvoviruses: From in vitro and Animal Models to Cancer Patients. Față. Bioing. Biotehnologia. 2015; 3:55 . doi: 10.3389/fbioe.2015.00055. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]45. 

Deleu L., Pujol A., Faisst S., Rommelaere J. Activarea promotorului P4 al virusului autonom parvovirus minut al șoarecilor în faza S timpurie este necesară pentru infecția productivă. J. Virol. 1999; 73 :3877–3885. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]46. 

​​Bashir T., Rommelaere J., Cziepluch C. Acumularea in vivo a ciclinei A și a factorilor de replicare celulară în virusul minut al parvovirusului autonom al corpurilor de replicare asociate șoarecilor. J. Virol. 2001; 75 :4394–4398. doi: 10.1128/JVI.75.9.4394-4398.2001. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]47. 

Porwal M., Cohen S., Snoussi K., Popa-Wagner R., Anderson F., Dugot-Senant N., Wodrich H., Dinsart C., Kleinschmidt JA, Pante N., et al. Parvovirusurile provoacă distrugerea anvelopei nucleare prin activarea enzimelor cheie ale mitozei. PLoS Pathog. 2013; 9 :e1003671. doi: 10.1371/journal.ppat.1003671. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]48. 

Bar S., Rommelaere J., Nuesch JP PKCeta/Rdx-driven phosphorylation of PDK1: Un nou mecanism care promovează supraviețuirea celulelor canceroase și permisivitatea pentru liza indusă de parvovirus. PLoS Pathog. 2015; 11 :e1004703. doi: 10.1371/journal.ppat.1004703. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]49. 

Fuks F., Deleu L., Dinsart C., Rommelaere J., Faisst S. ras activarea dependentă de oncogene a promotorului P4 al virusului minut al șoarecilor printr-un element P4 proximal care interacționează cu familia Ets de factori de transcripție. J. Virol. 1996; 70 :1331–1339. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]50. 

Majumder K., Etingov I., Pintel DJ Protoparvovirus Interactions with the Cellular DNA Damage Response. Viruși. 2017; 9 :323. doi: 10.3390/v9110323. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]51. 

Riolobos L., Valle N., Hernando E., Maroto B., Kann M., Almendral JM Oncoliză virală care vizează controlul semnalizării Raf-1 al transportului nuclear. J. Virol. 2010; 84 :2090–2099. doi: 10.1128/JVI.01550-09. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]52. 

Bar S., Daeffler L., Rommelaere J., Nuesch JP Ieșirea veziculoasă a parvovirusurilor litice non-învelite depinde de funcționarea gelsolinei. PLoS Pathog. 2008; 4 :e1000126. doi: 10.1371/journal.ppat.1000126. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]53. 

Nuesch JP, Bar S., Lachmann S., Rommelaere J. Proteinele familiei Ezrin-radixin-moesin sunt implicate în replicarea și răspândirea parvovirusului. J. Virol. 2009; 83 :5854–5863. doi: 10.1128/JVI.00039-09. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]54. 

Eichwald V., Daeffler L., Klein M., Rommelaere J., Salome N. Proteinele NS2 ale virusului minut al parvovirusului la șoareci sunt necesare pentru evacuarea nucleară eficientă a virionilor descendenți în celulele de șoarece. J. Virol. 2002; 76 :10307–10319. doi: 10.1128/JVI.76.20.10307-10319.2002. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]55. 

Grekova S., Aprahamian M., Giese N., Schmitt S., Giese T., Falk CS, Daeffler L., Cziepluch C., Rommelaere J., Raykov Z. Celulele imune participă la activitatea oncosupresivă a parvovirusului H. -1PV și sunt activate ca urmare a infecției lor abortive cu acest agent. Cancer Biol. Acolo. 2010; 10 :1280–1289. doi: 10.4161/cbt.10.12.13455. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]56. 

Mattei LM, Cotmore SF, Tattersall P., Iwasaki A. Parvovirusul evades controlul viral dependent de interferon în fibroblastele primare embrionare de șoarece. Virologie. 2013; 442 :20–27. doi: 10.1016/j.virol.2013.03.020. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]57. 

Schlehofer JR, Rentrop M., Mannel DN Parvovirusurile sunt ineficiente în inducerea interferonului-beta, a factorului de necroză tumorală-alfa sau a interleukinei-6 în celulele de mamifere. Med. Microbiol. Imunol. 1992; 181 :153–164. doi: 10.1007/BF00202055. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]58. 

Angelova A., Rommelaere J. Immune System Stimulation by Oncolytic Rodent Protoparvoviruses. Viruși. 2019; 11 :415. doi: 10.3390/v11050415. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]59. 

Angelova AL, Witzens-Harig M., Galabov AS, Rommelaere J. The Oncolytic Virotherapy Era in Cancer Management: Prospects of Applying H-1 Parvovirus to Treat Blood and Solid Cancers. Față. Oncol. 2017; 7:93 . doi: 10.3389/fonc.2017.00093. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]60. 

Di Piazza M., Mader C., Geletneky K., Herrero y Calle M., Weber E., Schlehofer J., Deleu L., Rommelaere J. Cytosolic Activation of Cathepsins Mediates Parvovirus H-1-Induced Killing of Cisplatin și celule de gliom rezistente la TRAIL. J. Virol. 2007; 81 :4186–4198. doi: 10.1128/JVI.02601-06. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]61. 

Marchini A., Li J., Schroeder L., Rommelaere J., Geletneky K. Terapia cancerului cu un parvovirus combinat cu un inhibitor Bcl-2. 9.889.169. Patent SUA. 13 februarie 2018;62. 

Angelova AL, Grekova SP, Heller A., ​​Kuhlmann O., Soyka E., Giese T., Aprahamian M., Bour G., Ruffer S., Cziepluch C., et al. Inducerea complementară a morții celulelor imunogene de către parvovirusul oncolitic H-1PV și gemcitabină în cancerul pancreatic. J. Virol. 2014; 88 :5263–5276. doi: 10.1128/JVI.03688-13. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]63. 

Moehler M., Zeidler M., Schede J., Rommelaere J., Galle PR, Cornelis JJ, Heike M. Parvovirusul oncolitic H1 induce eliberarea proteinei de șoc termic HSP72 în celulele tumorale umane susceptibile, dar este posibil să nu afecteze celulele imune primare . Gena cancerului Ther. 2003; 10 :477–480. doi: 10.1038/sj.cgt.7700591. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]64. 

Moehler MH, Zeidler M., Wilsberg V., Cornelis JJ, Woelfel T., Rommelaere J., Galle PR, Heike M. Moartea celulelor tumorale induse de parvovirus H-1 îmbunătățește răspunsul imun uman in vitro prin creșterea fagocitozei, maturării și prezentarea încrucișată de către celulele dendritice. Zumzet. Gene Ther. 2005; 16 :996–1005. doi: 10.1089/hum.2005.16.996. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]65. 

Geletneky K., Kiprianova I., Ayache A., Koch R., Herrero Y Calle M., Deleu L., Sommer C., Thomas N., Rommelaere J., Schlehofer JR Regression of advanced rat and human glioams by tratament local sau sistemic cu parvovirus H-1 oncolitic la modele de șobolan. Neuro-Oncologie. 2010; 12 :804–814. doi: 10.1093/neuonc/noq023. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [