Arhive

SFANTA IMPARTASANIE – extras dim NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA VOL 2


SFANTA IMPARTASANIE

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
– Cine se poate imparatsi ?
– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
– Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
– Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : ” Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari „.
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
– Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
– Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : ” Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa „, sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza.
Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
– Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
– Da, avem la Sfantul Simeon al tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. Este pacat care te opreste douazeci de ani de la impartasanie.
In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
– Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
– Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
– Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.


CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.
Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
– Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
– Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu … ( Ioan 6,53 )
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

VEDETI SI FOLOSUL TRUPESC (NU DOAR DUHIVNICESC) AL IMPARTASANIEI CU CINSTITELE SI DE VIATA FACATOARELE TAINE – TRUPUL SI SANGELE  MANTUITORULUI HRISTOS PENTRU BOLNAVI CANCER  AFECTATI CHIMIOTERAPIE SI RADIATII ‘DIN GURA LOR’ :

DOAMNE , IISUSE HRISTOASE, MILUIESTE-NE PE NOI!

PARINTELE CLEOPA – SPOVEDANIA

SFANTA SPOVEDANIE


In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ” Dumnezeu sa te ierte „, pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu – ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :
1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.
2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.
3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;
4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;
5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : ” A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia „.
6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.
7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste „. Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.
Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : ” Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! ” Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.
Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer … Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ?
Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul.
Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? ” Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje – adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul „. Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua – trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet.
Sfantul Teodosie spune : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !”. Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
– Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
– O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
– Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
– Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.
dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : ” Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti „. O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este.
De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui cea fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam – Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : ” Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! ”
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : ” Mama, nu ma lasa ! „, ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii.
Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie.
N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII


Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti „.
Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste ” Putul ” sau ” Fantana ” pe romaneste : ” De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic „.
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.
In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : … si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. … iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica.
Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.
Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa : ” Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !”.
Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ?
deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.
Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor.
Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : ” Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! ” Iar diavolul vas pune atunci : ” Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !”.
Apoi va zice omului : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !”.
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele.
Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m-oi spovedi la anul !”. Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

EXTRAS DIN ‘NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA. VOL 2’ . URMATORUL ARTICOL ESTE DESPRE IMPARTASNIE.

DOAMNE AJUTA SI HAIDETI SA NE FACEM SI NOI DATORIA!

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

 

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

Dr. PAVEL CHIRILĂ – „Numai Dumnezeu poate vindeca orice suferinţă şi orice boală”

– D-le doctor, sunteţi cunoscut ca un medic pen­tru care profesia nu poate fi despărţită de cre­dinţă. V-aţi confruntat vreodată cu cazuri de vinde­care provocată prin rugăciuni?

– De-a lungul carierei mele de medic, am constatat multe cazuri de vindecări prin rugăciune. Mi-amintesc acum de o toxicomană, un copil cu epilepsie şi o tâ­nă­ră cu septicemie. Acel copil cu epi­lep­sie făcea zilnic 30-40 de crize mi­nore. După prima împărtăşanie, ca prin mi­nune, crizele i-au scăzut la trei pe zi… E sigur că pe acei oameni i-a vindecat credinţa în Dumnezeu şi ru­gă­ciunea, întrucât acele cazuri evo­luau de multă vreme, fără vin­de­care, în ciuda trata­men­telor cla­sice apli­cate. S-au însă­nătoşit în clipa când au început să fie făcute rugăciuni pentru ei sau când ei înşişi s-au întors spre Biserică.
„Mecanismului” vindecării nu-i tre­buie asociat ceva misterios. Nu! Me­canismul vindecării prin rugă­ciu­ne e simplu: apelăm la Creator, Cel care a făcut Cerul şi Pă­mântul şi pe Om, ca pe o încununare a Crea­ţiei. Numai El poate vindeca orice boală şi orice su­ferinţă. Sigur, se pune problema unor etape ale vin­decării prin rugă­ciune: 1. Pocăinţa – cu care omul trebuie să înceapă; 2. Asu­ma­rea bolii, a sufe­rin­ţei – ca o ispăşire a păcatelor proprii; 3. Mulţumirea – în rugăciunile sale, omul tre­buie ca, după ce s-a pocăit şi şi-a asumat boala, să-i mulţumească lui Dumnezeu-Creatorul, pentru tot: că există, că a cunoscut lumea şi pentru tot ce a primit în viaţă… Abia după aceea ur­mează rugăciunea fierbinte pentru iertarea pă­ca­telor şi rugăciunea pentru vinde­care. Nu trebuie nicio­dată uitat ca-n finalul unei rugă­ciuni să-i dăm slavă lui Dum­nezeu.

„Trupul este degradabil până la moar­­te. Sufletul este perfectibil până la mântuire”

– Rugăciunea adevărată, care sperăm să fie pri­mită de Dumnezeu, are un anumit protocol? Există o anume structură a ei?

– Am avut o pacientă – medic – cu can­cer la sân. Era speriată, pentru că ştia ce o aşteaptă. Mi-a spus c-a citit un studiu recent, privind efectele benefice ale rugăciunii, dar nu ştia cum să se roage. Am trimis-o la un preot şi el i-a spus foarte simplu: „Cheamă nu­me­le lui Dumne­zeu şi zi din toată inima ta: «Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă, vindecă-mă, miluieşte-mă, ca să pot să slăvesc numele Tău, până la sfârşitul vieţii mele»”. În afară de rugăciunea spon­tană, cum a fost cea de mai înainte, există şi rugăciuni rânduite de Bi­se­rică: dez­legări, rugă­ciuni pentru diferite suferinţe, ru­găciu­nile Sfân­tului Va­sile cel Mare, Molif­tele Sfân­tului Va­sile cel Mare, rugă­ciu­nile Sfântului Maslu.

Noţiunea de sănătate şi de boa­lă trebuie să ex­pri­me le­gătura in­di­solu­bilă dintre trup şi suflet, atât din punct de vedere al suferinţei, cât şi din punct de vede­­re al vin­de­­cării. Trupul este degradabil până la moar­­­­­­te. Sufletul este per­fectibil până la mântuire. Pen­­tru acest adevăr omul trebuie să se roa­ge până la moar­te, chiar dacă sufe­rinţa lui trupeas­că nu se amelio­rează şi tre­buie să şi-o poarte toată viaţa. Pentru suflet este dator să se roage, pentru că sufletul su­feră împreu­nă cu tru­pul, dar sufle­tul are şansa mântuirii, a vieţii veş­ni­ce şi de-aceea nu trebuie pără­sit nicio­dată.

„Rugaţi-vă neîncetat!”
Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii
Dr. PAVEL CHIRILĂ

– Pe vremea când conduceaţi aşe­ză­mântul medical „Christiana”, aţi ridicat şi o capelă în mijlocul spita­lului. Care era rostul ei?
– Am gândit ca în acel aşezământ să li se întoc­meas­că bolnavilor o foaie de ob­­ser­vaţie clinică – fă­cută de me­dic – şi o foaie de observaţie, întocmită de preot. Voiam să corelăm suferinţa medi­cală, bio­logi­că, cu suferinţa spi­ri­tuală a bolnavului. Bolnavii, în schimb, au primit în mod diferit acest gest al nostru de a des­chide în spital o ca­pelă. Am avut bolnavi care-şi cereau internarea acolo, pen­tru că exista o capelă şi o asistenţă spirituală sus­ţi­nută, dar am avut şi bolnavi care au refuzat categoric să intre în capelă în primele zile de spitalizare, au refuzat asis­tenţa preotului. Important e că majoritatea au plecat din spital întorşi spre Dum­ne­zeu şi con­vertiţi, în cele din urmă.

– Domnule doctor, aţi tipărit în 1992 – alături de părintele Mihai Valica – o carte de excepţie: „Me­di­taţie la medicina bibli­că”. Ce v-a determinat să scrieţi o carte ală­turi de un preot?

– Studiul pentru această carte fusese înce­put în ur­mă cu mulţi ani, în perioada regi­mu­lui ateu când – din experienţa mea cu bolnavii – am văzut că foarte pu­ţini erau aceia care-L chemau pe Dum­nezeu la pa­tul lor de suferinţă. N-o făceau nici chiar atunci când erau pe moarte. Şi această depărtare a bolnavului de Dum­ne­zeu m-a impresionat foarte mult şi atunci m-am gândit să caut în Sfânta Scriptură pro­ble­me me­dicale, pe care le-am scos la lumi­nă, ca să arăt oame­nilor ce important este să cerceteze Sfân­ta Scriptură pe patul de sufe­rinţă…
De aceea ar fi bine să ne aducem aminte de cu­vin­tele Apostolului Pavel, care a spus: „Rugaţi-vă ne­în­­ce­tat!”. Şi dacă el a zis să facem asta, când suntem să­nă­toşi, cu atât mai mult s-o facem când suntem bol­navi!

– D-le doctor, aţi înfiinţat lângă Bucu­reşti, în oraşul Voluntari, Centrul de în­grijiri paliative „Sf. Irina”, care se ocupă cu asis­ta­rea medicală şi spirituală a bolnavilor de cancer în fază terminală, iar în prezent, repetaţi a­ceastă ini­ţiativă şi în Banat, pe Valea Nerei, unde se ridică un nou centru de re­cuperare oncologică. Cum se aso­ciază credinţa şi ru­găciunea în actul me­dical?

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

– Conceptul de fericire creştină are o bază antro­pologică. Pentru omul credincios, care crede cu tărie că este o fiinţă creată şi că Dumnezeu este Creatorul lui, este absolut firesc să îl roage pe Creator să-l vin­dece atunci când are o suferinţă oarecare. De pildă, Pă­rintele Paisie Aghioritul spunea aşa: „Dumnezeu îmi va dărui ceea ce-I cer, dacă eu însumi sunt dăruit Lui”. Savanţii şi-au pus problema, mai ales în ultimul secol, cum pot proba ştiinţific efectul rugăciunii. Aşa au apărut în SUA două studii care au fost făcute în cli­nici universitare de vârf, în secţii de asis­tare a bolna­­vilor coronarieni. Oamenii de ştiinţă au făcut o cer­ce­tare „dublu-orb”, în care au testat două lo­turi de bol­navi. Asupra unuia s-au făcut rugăciuni susţinute, iar celălalt nu a fost inclus în programul de ru­găciune. Du­pă câteva luni, au fost cercetate evolu­ţiile acestor bol­navi, complicaţiile apărute, mortali­ta­tea, tulbură­rile de ritm cardiac, insuficienţele cardia­ce, recidivele de infarct, intervenţiile chirurgicale pe cord etc. Toate aceste observaţii au fost contorizate şi, când s-au ana­lizat rezultatele, s-a constatat că lotul de bolnavi asu­pra căruia se făcuseră rugăciuni a evo­luat mult mai bine. După o vreme, studiul s-a re­luat în altă parte a A­mericii şi s-a ajuns exact la ace­leaşi re­zul­tate. Deci, există şi o dovadă ştiinţifică des­pre faptul că rugăciu­nea are un efect terapeutic, atunci când e făcută de bol­­navul însuşi, ca şi atunci când e făcută de comuni­ta­tea în care trăieşte. Şi noi am făcut astfel de obser­va­ţii, în centrul de îngrijiri paliative, unde sunt doar bol­navi grav. A contat foarte mult fap­tul că, aflaţi în această situaţie, cei mai mulţi s-au re­întors cu faţa că­tre Dumnezeu, şi din 3.000 de bolnavi care au ajuns în centru, doar mai puţin de 10% au re­fu­zat Taina Măr­­turisirii şi a Împărtăşaniei, înainte de moarte. Au fost oameni care s-au împăcat cu semenii lor şi cu Dum­ne­zeu. Acum construim Clinica de recu­perare onco­lo­gică de pe Valea Nerei, care se va adresa bol­navilor aflaţi în faza iniţială a bolii canceroase (sta­diile I, II), unde terapia psihologică de susţinere este extrem de importantă. Multe studii efectuate în ţările occidentale au dovedit că, dacă în această fază bol­na­vul este sus­ţi­nut psihologic, şansele de supravieţuire sunt maxime.

Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ – „Un laser al gândirii”

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii
Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ

– Sunteţi om de ştiinţă şi, în cadrul cursurilor de siner­ge­tică pe care le-aţi ţinut la Uni­ver­sitatea Eco­logică din Bucureşti, v-aţi ocu­pat de legătura dintre rugă­ciune şi sănătate. Cum ex­pli­caţi efectele sacroterapiei?

– Dincolo de funcţia ei reli­gi­oasă, spi­rituală, noi inter­pretăm rugăciunea ca fiind un laser al gân­dirii, indiferent de modul în care credinciosul îşi reprezintă în minte Divini­ta­tea, de apartenenţa la o religie sau alta. Mai exact, noţiu­nea de laser o utilizăm în sensul con­­centrării atenţiei într-o sin­gură direcţie, prin am­pli­ficarea energiei numită spirit, cu efecte ce pot fi con­siderate de-a dreptul mira­cu­loase.
Terapiile realizate cu ajutorul rugăciunii pot fi denumite, într-o accepţiune mai lar­gă, sacroterapie sau spiritoterapie şi pot duce la ame­lio­rarea sau chiar vin­decarea unor maladii. Aceste terapii se aseamănă cu psihoterapiile, cu gândirea pozitivă – acceptate deja de psihologia oficială ca fiind în măsură să schim­­be, în anumite situaţii, realitatea obiectivă. Pu­terea rugăciunii – bine făcută, nu for­mală, nu mi­mată – a fost relevată ca având rezultate miraculoase de Alexis Carell, celebrul om de ştiinţă, lau­reat al Pre­miului Nobel.

– Ce înţelegeţi prin „rugăciune bine făcută”?

– În momentul rugăciunii, concentrarea spre a in­tra în comuniune cu Dumnezeu trebuie să fie ma­xi­mă. Nu e suficientă împreunarea mâinilor şi re­ci­tarea unei rugăciuni. Cel mai important este ca gândurile să fie canalizate spre o sin­gură di­rec­ţie, spre Cel de Sus. Primul efect pozitiv al rugă­ciu­nii este înlă­tura­rea aproa­pe in­stantanee a senza­ţiei de anxie­tate, de tea­mă, de depresie – fac­tori ce influ­en­ţează, de altfel, com­portamen­tul uman şi gră­besc evoluţia bolilor. În final, se înregistrează o accelerare cu totul aparte a proce­sului de vin­decare. Vă voi da două exemple din care veţi înţelege mai bine efectele rugăciunii…

1. Cu mai mulţi ani în urmă, am cunoscut un domn care fuma din cale afară de mult. El mi-a povestit cum, cu 15 ani înainte, tot din pricina fumatului excesiv, ajun­sese în Spitalul de Ftiziologie de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti. Avea tuber­cu­loză în ultimul grad. Medicii nu mai aveau ce-i face şi l-au externat ca să moară-n patul lui. Marele lui noroc a fost un vecin de salon, pa­cient ca şi el, un preot. Când şi-au luat „rămas bun”, preotul i-a spus: „Dom­nule, când vei simţi că ţi se-apropie ceasul, roagă-te!”. Omul s-a dus acasă, fără să fi luat prea tare în seamă spu­sele preotului. Dar sta­rea lui se-nrăutăţea pe zi ce trecea. Într-o seară, şi-a dat sea­ma că nu va mai apu­ca zorii. Şi-atunci, şi-a amintit de cuvintele preo­tului. A în­ge­nun­cheat şi s-a rugat cum n-o mai făcuse vreo­dată în viaţa lui, şi nici după aceea. Dimineaţa nu mai avea nimic!

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

2. Acum vreo 15 ani, o renumită doctoriţă ho­meopată mi-a trimis să studiez un caz mai deosebit: o tânără grav bolnavă, că­reia medicii nu reuşeau să-i stabi­lească un diag­nostic. Organismul fetei era com­plet răvăşit şi nu reacţiona de­loc la niciun trata­ment. Împreună cu câţiva spe­cialişti, am reuşit să-i depis­tăm boala şi să-i prescriem tratamen­tul adecvat (fata avea de mulţi ani giar­dioză, care de acum nu mai apărea la ana­lize, îi atacase chiar siste­mul ner­vos, dar îi apăreau şi simptome false). Sunt convins că, singur, tratamen­tul nos­tru n-ar fi fost eficient în acea fază a bolii, dacă n-ar fi fost dublat de în­crederea ei că Dumnezeu o va vindeca. Acesta a fost marele ei avantaj: era deosebit de credincioasă. Şi astăzi mă sună mama ei să-mi mul­ţumească… Deşi, credinţa ei a vindecat-o!

 

http://www.formula-as.ro/2014/1129/spiritualitate-39/despre-forta-vindecatoare-a-rugaciunii-18102

Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie

Dionysios-Farasiotis-Marii-initiati-ai-Indiei-si-Parintele-Paisie

Doamne ajuta!!!

Viata si minunile Sfantului Nectarie

Imi doresc si cer bunului Dumnezeu sa aveti rabdare sa il vedeti tot.Doamne ajuta!

http://sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/minuni.html

http://sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/rugaciuni.html

sfantul Nectarie vindecator Cancer si Boli trupesti si sufletesti

sfantul Nectarie vindecator Cancer si Boli trupesti si sufletesti

Pentru rugaciunile sfantului Nectarie, ale Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, Doamne , Te rugam miluieste-ne pe noi!

Primul ACATIST al Sfântului Nectarie Taumaturgul

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Pe steaua cea noua stralucitoare a Ortodoxiei, pe al Bisericii nou zid de aparare, cu bucurie în inimi sa îl laudam. Izvoraste tamaduiri si har bogat. Pentru aceea îi strigam: bucura-te, Parinte Nectarie!


Icosul 1

Om purtator al bucuriilor celor ceresti, te-ai aratat in lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, in viata neprihanita petrecand, drept, cuvios si de Dumnezeu inspirat, in toate daruit; pentru aceasta si de la noi auzi unele ca acestea:

Bucura-te, cel prin care se înalta cei credinciosi ;
Bucura-te, cel prin care sunt risipiti cei dusmanosi ;
Bucura-te, vas aurit al întelepciunii ;
Bucura-te, cel prin care se învinge rautatea lumii ;
Bucura-te, locas al sfinteniei si al lucrarii ceresti ;
Bucura-te, carte dumnezeiasca a noii cetati îngeresti ;
Bucura-te, cel care pe deplin sfant te-ai aratat ;
Bucura-te, cel care de cele materiale te-ai lepadat ;
Bucura-te, a credintei rasplata stralucitoare ;
Bucura-te, mijlocitor al Harului cucernic si tare ;
Bucura-te, cel prin care Biserica se slaveste ;
Bucura-te, cel pe care insula Eghina se veseleste ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 2-lea

Întelepciune având înca din tinerete, de raza cea dumnezeiasca ti-ai luminat sufletul si stralucirii poruncilor celor sfinte ai urmat, Cuvioase. De aceea, în virtuti înaintând, de mic copil ai cântat lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mergând în orasul Sfântului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca indrumator si cercetarea celor sfinte ca aparator.De aceea, hranindu-te din intelepciunea cea dumnezeiasca, pe cei pe care cu cuvantul tau i-ai umplut de bucurie sfanta, ii auzi strigand unele ca acestea:

Bucura-te, viţă a vesniciei ;
Bucura-te, nectar al ambroziei ;
Bucura-te, ca de Mântuitorul ne-ai fost trimis vindecator luminat ;
Bucura-te, ca Parintilor celor din vechime ai urmat ;
Bucura-te, piatra cea noua a zidirii cugetatoare ;
Bucura-te, cununa nou împletita a Bisericii drept maritoare ;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat ca un trandafir proaspat înflorit ;
Bucura-te, cel ce de Dumnezeu ai fost daruit ;
Bucura-te, steaua cea noua a credintei poporului ;
Bucura-te, cel ce stralucesti în slava Creatorului ;
Bucura-te, bunule chivernisitor al poruncilor ceresti ;
Bucura-te, chip al slavitelor virtuti îngeresti ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 3-lea

Slavita întelepciune ai cautat-o si ti-ai dorit-o din tineretile tale si pe Hristos l-ai rugat cu lacrimi fierbinti ca sa te împodobeasca cu înalta ei frumusete. Pentru aceea Nectarie, cu credinta si plecaciune strigi catre Domnul: Aliluia!

Icosul al 3-lea

S-a bucurat sufletul tau, ca oarecand al marilor Parinti, Vasile si Grigorie, mergand la Atena sa dobândesti învatatura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie îti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al luminii celei ceresti ;
Bucura-te, vlastar al evlaviei celei îngeresti ;
Bucura-te, cel ce ai fugit de amagirile cele lumesti ;
Bucura-te, ca cele spre îndumnezeire n-ai încetat sa doresti ;
Bucura-te, minte purtatoare de Dumnezeu, plina de întelesuri divine ;
Bucura-te, carbune al dumnezeiescului Duh, focul aprins al cugetarii crestine;
Bucura-te, cel ce viata fara de pata ai trait ;
Bucura-te, cel ce înselaciunea lui Veliar ai zdrobit ;
Bucura-te, cel ce ai deschis usa sufletului, iubirii lui Hristos ;
Bucura-te, cel în care a înflorit savârsirea binelui luminos ;
Bucura-te, sprijinul cel tare al celor credinciosi ;
Bucura-te, sageata de mult plâns a celor dusmanosi ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 4-lea

Avînd în tine râvna cea dumnezeiasca a Cuviosilor Parinti, fara încetare ti-ai dorit viata cea îngereasca. De aceea, in Hios, cu bucurie ai intrat în cerescul cin monahal si pe vrasmasul l-ai lasat pagubit, cântând Domnului neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

   Auzit-a Arhiereul Cel dintru înaltime rugaciunea ta, strigat-ai catre Dansul din toata inima ta. De aceea, degraba a linistit apele marii si furtuna a potolit. Vazând acestea, cei ce au fost salvati prin rugaciunile tale, cu multumire si credinta iti canta unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecator ;
Bucura-te, izvor nesecat al minunilor ;
Bucura-te, astru cel nou al Bisericii, prealuminat ;
Bucura-te, ca în rândul tuturor Sfintilor ai intrat ;
Bucura-te, vas nepretuit al darurilor ceresti ;
Bucura-te, gradina înflorita a fericitelor virtuti îngeresti ;
Bucura-te, cel ce furtuna marii o linistesti ;
Bucura-te, ca strigatul hulitorilor îl potolesti ;
Bucura-te, noule ales al lui Hristos ;
Bucura-te, al virtutilor gradinar cuvios ;
Bucura-te, iubitorule de viata duhovniceasca ;
Bucura-te, cel ce ai fost rasplatit cu bucuria cereasca ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 5-lea

Sfant Ierarh te-ai aratat, in aceste vremuri de pe urma, vrednic de cinstire, ca oarecand Sfintii cei de demult. Caci in acelasi chip ca si ei viata ti-ai petrecut si slavite minuni ai savârsit, izbavindu-i din toate necazurile pe cei care striga: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Arhiereu întelept ales de Dumnezeu te-ai aratat cu adevarat in tara Egiptului, pastor luminat al Pentapolisului, alergând, ca oarecand Pavel, spre viata lui Hristos. De aceea si cei credinciosi, cunoscând virtutile tale, cu glas de bucurie striga unele ca acestea:

Bucura-te, a cetatii marire ;
Bucura-te, a evlaviei fire ;
Bucura-te, cel asemenea Cuviosilor pustiei ;
Bucura-te, podoaba cea noua a preotiei ;
Bucura-te, vas al blândetii si tezaurului iubirii ;
Bucura-te, datatorul pacii si izvorâtorul milei ;
Bucura-te, ca Bisericii te-ai aratat stralucitor ;
Bucura-te, ca celor cuviosi te arati îndrumator ;
Bucura-te, chip al trairii celei neprihanite ;
Bucura-te, candela a indumnezeirii primite ;
Bucura-te, ca Arhiereu desavârsit celor înalte slujesti ;
Bucura-te, cuvântator neîntrecut al celor dumnezeiesti ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 6-lea

Vazut-au crestinii din toata Biserica Egiptului, ca esti un adevarat pastor al Evangheliei. Pentru aceea, multimea credinciosilor ce ascultau cuvântul învataturii tale, gândeau ca au dobândit un nou Sfânt Parinte, ce cu putere învata. Si împreuna cu tine nu încetau sa strige Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucit-ai si in pamantul elen, asemenea unui nou Apostol, luminând inimile credinciosilor cu focul sfintelor învataturi si cu razele vietii tale Cuvioase. Pentru aceasta, luminati fiind si noi de stralucirea ta, îti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, luminator al Bisericii Domnului ;
Bucura-te, trâmbita cea tare a adevarului ;
Bucura-te, cel ce ai avut râvna Apostolilor ;
Bucura-te, izvorul harului si al vindecarilor ;
Bucura-te, retor îndumnezeit al cuvintelor vietii ;
Bucura-te, ca pline de har sunt omiliile tale, întelept al cetatii ;
Bucura-te, cel ce cureti sufletele, de robia patimilor ;
Bucura-te, ca potolesti pornirile inimilor ;
Bucura-te, mare învatator al credinciosilor ;
Bucura-te, ascet tare, lui Hristos urmator ;
Bucura-te, ca multe ispite ai îndurat ;
Bucura-te, ca sufletele spre Hristos le-ai îndreptat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 7-lea

Mare între Ierarhi si întelept între învatatori, dar si smerit ascet al lui Hristos n-ai încetat a fi, Cuvioase. De aceea, parinte duhovnicesc al celor ce se pregateau pentru slujirea preoteasca, ai fost chemat. Cu ei împreuna, te slavim si strigam: Aliluia!

Icosul al 7-lea

        Nectar al dreptatii si fruct de viata sfânta, căii dumnezeiesti ai urmat si norului duhovnicesc; iar pe noi cei aflati la vreme de strâmtoare, neîncetat ne-ai izbavit. Pentru aceasta, sufletele noastre se bucura, când îti cânta tie unele ca acestea:

 

Bucura-te, carare a bucuriei ;
Bucura-te, adiere a vesniciei ;
Bucura-te, cel ce izvorasti apele harului ;
Bucura-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului ;
Bucura-te, primavara sfinteniei, ce alungi iarna din gând ;
Bucura-te, stralucire ce luminezi întunericul cel adânc ;
Bucura-te, cel ce încurci gândurile celor pacatosi ;
Bucura-te, cel ce bucuri inima celor credinciosi ;
Bucura-te, sprijin al dreptmaritorilor ;
Bucura-te, nimicitorul ereziilor ;
Bucura-te, caderea defaimatorilor ;
Bucura-te, vindecatorul bolnavilor ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 8-lea

Straine minuni Parinte, izvorasc din mila ta cea mare, si ii ridica pe cei aflati în dureri. De aceea, si la Sfânta Manastire, fara incetare soseste multime de lume, cerând vindecarea si izbavirea de boli si cântându-ti neincetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

 Liman izbavitor, in insula Eghina, este Manastirea ta, Sfinte. Aici, sufletele monahiilor le-ai condus duhovniceste spre mântuire si le-ai îndreptat cu intelepciune spre Hristos. Pentru acestea, neîncetat se vor ruga catre tine zicând:

Bucura-te, a mintii sfânta lucrare ;
Bucura-te, ocean de rabdare ;
Bucura-te, chip viu al smereniei ;
Bucura-te, tezaur sfânt al curatiei ;
Bucura-te, candela a puritatii si chivot al nepatimirii ;
Bucura-te, locas al virtutilor si sanctuar al cumpatarii ;
Bucura-te, ca spre Dumnezeu conduci Manastirea ta ;
Bucura-te, ca toata puterea si râvna ti-ai pus pentru ea ;
Bucura-te, al Eghinei stralucit veghetor ;
Bucura-te, ca degrab’ credinciosilor le dai ajutor ;
Bucura-te, ca pe multi din pericole i-ai salvat ;
Bucura-te, ca pe amagitorul, în prapastia cea adânca l-ai aruncat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 9-lea 

Pline de har sfânt si de miros de buna mireasma duhovniceasca sunt Sfintele tale Moaste. Mirul ce izvoraste din ele bine înmiresmeaza nu doar Sfânta ta Manastire, ci si întreaga insula a Eghinei, sfintindu-i pe aceia care nu înceteaza a striga catre tine: Aliluia!

Icosul al 9-lea 

Izvoratoare de har sunt Sfintele tale Moaste si de bogate daruri ceresti. Multime de bolnavi sunt vindecati si cei slabanogi îndreptati. De aceea si noi, împreuna cu dânsii, strigam unele ca acestea:

Bucura-te, scaldatoarea vindecarilor ;
Bucura-te, dezlegarea suferintelor ;
Bucura-te, cel ce degraba alergi în ajutor ;
Bucura-te, ca în vis sau în chip tainic te arati tuturor ;
Bucura-te, fântâna ce parinteasca iubire izvorasti ;
Bucura-te, liman al bucuriei sufletesti ;
Bucura-te, ca de îngrozitorul cancer pe multi i-ai vindecat ;
Bucura-te, ca demonilor rana de mult plâns le-ai dat ;
Bucura-te, cel ce vanitatea întelepciunii lumesti ai îngenunchiat ;
Bucura-te, ca în chip minunat pe credinciosi i-ai ajutat ;
Bucura-te, podoaba de mult pret a Ierarhilor ;
Bucura-te, cel ce luminezi mintea nestiutorilor ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 10-lea

  Ajutor si acoperitor te numesc toti credinciosii, care s-au indulcit de hrana binefacerilor tale . Caci dintre cei ce te-au chemat cu credinta, nici unul nu a ramas nemângâiat prin harul tau. De aceea, toti cu bucurie cânta:Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vestea minunilor tale s-a raspândit pretutindeni, purtatorule de Dumnezeu,. Iar tu, si celor de departe, degraba le-ai venit in ajutor salvandu-i de pericole si de necazuri. De aceea, catre tine alearga zicând:

Bucura-te, ca Mare ai fost numit între Parinti ;
Bucura-te, ca loc de cinste ai între Sfinti ;
Bucura-te, ca la fel cu cei de demult esti laudat ;
Bucura-te, ca între Sfintii Parinti ai fost încununat ;
Bucura-te, triumf al credintei, zid de aparare crestinilor ;
Bucura-te, izvor al Harului, rusinarea necredinciosilor ;
Bucura-te, cel ce ne descoperi slava adevarului ;
Bucura-te, cel ce pecetluiesti gura pacatosului ;
Bucura-te, bucuria si puterea credinciosilor ;
Bucura-te, sprijinul si întarirea sufletelor ;
Bucura-te, cel prin care Hristos se slaveste ;
Bucura-te, cel prin care diavolul se stârpeste ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 11-lea

Imne de multumire nenumarate, iti inaltam tie Parinte, noi cei izbaviti sub acoperamântul tau. Caci în toate necazurile noastre, degraba ai venit sa ne alungi tristetea. De aceea, cu ajutorul tau, Îl slavim pe Hristos strigând:Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ai ars zelul demonilor, cu flacarile minunilor tale si cu osardie ai venit în ajutorul credinciosilor, in suferinte grele le-ai stins durerea si i-ai vindecat de multime de boli. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:

Bucura-te, vindecatorul bolnavilor ;
Bucura-te, spaima demonilor ;
Bucura-te, ca pe cei chinuiti de friguri i-ai vindecat ;
Bucura-te, ca pe slabanogi i-ai îndreptat ;
Bucura-te, cel ce ai înmultit apa fântânii secate ;
Bucura-te, ca ai binecuvântat Eghina, cu rugaciuni neîncetate ;
Bucura-te, ca prin tine, mila lui Dumnezeu se arata ;
Bucura-te, cel ce seceta ai oprit si-ai dat ploaie bogata ;
Bucura-te, izvorul harului nesecat ;
Bucura-te, stea care pe toti i-ai luminat ;
Bucura-te, cel care al Manastirii iscusit duhovnic te-ai aratat ;
Bucura-te, ca de la monahii imne auzi neîncetat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 12-lea

Harul Mângâietorului, cu bogatie se revarsa prin Sfintele tale Moaste. Si asemenea unui izvor nesecat, adapa sufletele chinuite si vindeca bolile trupesti ale celor ce striga neîncetat catre Domnul: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand impreuna cu Cetele cele ingeresti, imnul Treimii Celei intreit Sfinte, priveste dintru inaltime si spre noi pacatosii si cu milostivirea ta cea mare, nu înceta sa ne ajuti, pe cei ce cu credinta strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al Silivriei ;
Bucura-te, slava Bisericii ;
Bucura-te, mândria Eghinei ;
Bucura-te, pazitorul Eladei ;
Bucura-te, chip si model de cucernic Ierarh ;
Bucura-te, pavaza si scapare pentru orice monah ;
Bucura-te, Luceafarul cel nou al Bisericii ;
Bucura-te, darul prin care se întaresc cucernicii ;
Bucura-te, cel prin care patimile se curatesc ;
Bucura-te, ca prin tine pe Dumnezeu Îl slavesc ;
Bucura-te, aparator neobosit al credinciosilor ;
Bucura-te, grabnic mijlocitor catre Creator ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 13-lea

O, Preabunule Parinte, luminatorul Ortodocsilor, Ierarhule al lui Hristos, Nectarie! Stând în fata Tronului lui Dumnezeu, roaga-te, neîncetat, pentru iertarea pacatelor noastre si pentru întoarcerea noastra spre înfierea harului. Caci neîncetat catre Mântuitorul strigam: Aliluia!
( Acest condac se rosteste de trei ori ).

     Pe steaua cea luminoasa a ortodoxiei si pe al Bisericii nou zid de aparare, cu bucurie in inimi sa il laudam.
  Slavit fiind de lucrarea Duhului, Izvoraste tamaduiri si har bogat. Pentru aceea ii strigam, bucura-te, parinte Nectarie.

Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Om purtator al bucuriilor celor ceresti,…) siCondacul 1 ( Pe steaua cea noua stralucitoare…). Apoi se zice aceasta rugaciune:

                   Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robii tai, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugam ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloşia noastră. Vezi bubele sufletelor si ale trupurilor noastre. Ne rugam ţie, Sfinte Nectarie, grabeste de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni si ne sprijineşte pe noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii si scârbiţii, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi vieţuieşti luminat in împărăţia cea gătita sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credinţa ti s-a rugat, nu a rămas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit ? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in dureri fiind si alergând spre ajutorul tau, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pe noi, ticăloşii si scârbiţii, sa te chemam sa ne vii in ajutor. Am auzit ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări in noi credinţa in înviere. Am auzit si ca, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte sa se răspândească in toata lumea. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai facut, nou doctor fără-de-arginti arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă si nici durere pe care sa nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu sa nu ii poţi aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pe mulţi bolnavi i-ai ajutat sa se întăreasca in credinţa si in răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceştia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pe noi a crede ca la orice facere de bine eşti gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. De aceea suntem încredinţaţi ca pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţa ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credinţa noastră este slaba, dar fiind scârbiţi si in paguba, alergam la tine  cu credinţa si cu lacrimi. Îngenunchind, ne rugam ţie, Sfinte Ierarh Nectarie, ca sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit si te-a primit in cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutaţi si miluiţi pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviţi, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru-tot-lăudatul si prea-puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Se face otpustul.

click pentru Al doilea Acatist al Sfantului Nectarie
click pentru Vechiul Paraclis al Sfantului Nectarie
click pentru Noul Paraclis al Sfantului Nectarie
click pentru Slujba Sfantului Nectarie
click pentru A doua Rugaciune catre Sfantului Nectarie

Minuni săvârşite de Dumnezeu prin icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer

Minuni săvârşite de Dumnezeu prin  icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer

Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de bolnavi  cancer vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

Iată câteva minuni(vindecari de cancer) săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa, culese din bogata arhivă a Mănăstirii Vatoped.

• Pe data de 30 septembrie 1990, ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sfântul Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată, a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede, şi îndată strălucirea razelor a încetat. „Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sfântul Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune”, a mărturisit Părintele Evdochim.

• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir, şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea — chiar şi la spital — mereu cu dânsa. În timpul operaţiei, însă, nu s-a reuşit extirparea completă a tumorii, existând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta, avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să meargă şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital, deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat, iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început, membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles, emoţionaţi, că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile, mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca.

Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?”

„Nu” i-a răspuns bolnava.

„Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!”

Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

• La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11 noiembrie 1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent, o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.

• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire, am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci, mama s-a vindecat complet.”

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul «Macarios» din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului «Logos» şi vorbea Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat, a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului «Macarios» au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: «Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!» Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22 decembrie 1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă, nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că, dacă mă fac bine, voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi, când vă scriu, sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.

• În ziua de 18 martie 1996, o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul Bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova — unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa — un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical, doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum, acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Așa l-a salvat Maica Domnului pe acest tânăr de la moarte.

• Liudmila avea o tumoră malignă, de dimensiunea unei măsline, în regiunea feţei, tumoră care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).

• Nadejda, din Moscova, a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulară cu deplasare). Era chinuită continuu de dureri şi nu putea face nici douăzeci de paşi. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei şi avea o eczemă pe faţă. După ce s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet (iunie 1996).

• O credincioasă citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova pentru rudele sale atee. La puţină vreme, aceştia au început să frecventeze biserica (august 1996).

• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie în 5 septembrie 1996: „Acum două zile, am sunat la Mănăstirea Vatopedi ca să-mi faceţi un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slăvit să-i fie numele!) pentru că aveam un chist ovarian mare, iar medicul mi-a spus că e nevoie de operaţie. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astăzi însă, mergând la medic, mi-a spus că nu am nimic şi că nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală, deoarece chistul a dispărut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slăvit să fie Domnul!”

• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin şi medicii i-au propus intervenţie chirurgicală. A venit îndată la biserică pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Înainte de operaţie, la examenul medical, s-a descoperit că dispăruse complet tumora uterină.

• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, în vârstă de 48 de ani, avea o slăbire totală a sistemului nervos. Rudele au început să citească pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.

• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumoră pe creier. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa. Tumora a dispărut.

• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumoră în ţesutul medular din coloana vertebrală. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai găsit nici o urmă a tumorii.

• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o formă rară de cancer şi medicii au propus-o pentru operaţie. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul şi s-a propus urgent intervenţia chirurgicală. Femeia s-a dus la biserică, s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, iar acasă a continuat să citească Acatistul icoanei. După o lună de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost găsită.

• Moscova, iulie 1997. Maria avea cancer uterin. A citit Paraclisul Pantanassei şi în două săptămâni cancerul a dispărut.

• August 1997. Alexandru, din oraşul Ulianovsk, suferea încă din ianuarie 1997 de cancer la rinichi, vezica urinară şi prostată. A început să se roage la icoana Pantanassa. Peste puţin timp, la control s-a constatat că boala dispăruse complet.

• Moscova, septembrie 1997. Olga avea cancer uterin de gradul 4. A citit la biserică Paraclisul Pantanassei, iar acasă Acatistul icoanei, timp de 40 de zile. La control s-a observat dispariţia tumorii.

• Ianuarie 1998. Bisericii cu hramul Sfântul Ioan de Kronstadt din Udmurtia (lângă munţii Ural) i-a fost dăruită o copie după icoana Pantanassa şi ulei sfinţit la Paraclisul săvârşit în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova. Astfel au avut loc multe vindecări de boli incurabile, iar astăzi se citeşte săptămânal Acatistul icoanei în biserică.

• Ianuarie 1998. Un tânăr se ruga în biserica Tuturor sfinţilor din Moscova pentru mama sa care suferea de cancer şi care citea şi ea, acasă, Acatistul icoanei. La puţin timp după aceea, cancerul a dispărut.

• Moscova, ianuarie 1998. Maria avea cancer la unul dintre sâni, care se umfla încontinuu. A cerut să i se facă Paraclisul icoanei Pantanassa la biserică. După trei zile s-a simţit mai bine, iar după o săptămână era complet vindecată.

• Moscova, februarie 1998. O femeie trebuia să facă operaţie pentru extirparea ganglionilor, însă nu dorea. A început să citească Acatistul icoanei Pantanassa. Peste trei zile s-a prezentat la medic, care i-a spus că nu mai are nimic şi că este complet sănătoasă.

• Moscova, martie 1998. Talina avea cancer intestinal. A făcut operaţie. La un control ulterior s-a constatat că tumora avea metastaze la ficat şi splină. Rugându-se în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet.

• Moscova, primăvara anului 1998. Roman avea hepatită tip C, care îi provoca dureri de stomac şi somnolenţă. Mama lui se ruga în faţa icoanei Pantanassa şi îl ungea cu ulei din candela de la icoană. În scurt timp, tânărul s-a vindecat.

• Iunie 1998. O pruncă pe nume Ana era internată la Centrul Oncologic Infantil din Moscova, cu diagnosticul de cancer abdominal de gradul 3. Acasă, părinţii citeau Acatistul icoanei Pantanassa. Într-o lună de zile, tumora a dispărut.

• O tânără pe nume Ana a fost diagnosticată cu peritonită. A citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa şi s-a vindecat complet (Moscova, 7 iunie 1998).

• Un copil suferea de patru ani de lepră. Mama lui a citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a participat la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor şi a luat ulei de la candela icoanei, cu care l-a uns pe copil. Acesta s-a vindecat complet (Moscova, 13 august 1998).

• Alexandru din Moscova avea cancer la vezica urinară. După ce a citit Acatistul Pantanassei şi s-a uns cu ulei de la icoană, s-a vindecat (ianuarie 1999).

• Natalia Marinova, din Bulgaria, scria pe data de 24 februarie 1999, la Mănăstirea Vatopedi: „Am aflat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se cheamă Pantanassa şi m-am bucurat mult. Ştiu că vă rugaţi pentru oamenii care suferă de cancer. De aceea, am prins curaj şi m-am hotărât să vă deranjez, rugându-vă să mijlociţi pentru o femeie în vârstă care are cancer. Nepotul dânsei merge la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul nostru. Acum câteva zile, am văzut la biserica din centrul oraşului Varna Acatistul Maicii Domnului Pantanassa (tradus în bulgăreşte), împreună cu icoana pe care o aveţi la mănăstire. I-am dus femeii bolnave Acatistul — femeia se numeşte Veselina — şi a început să-l citească. Astăzi, nepotul ei mi-a spus că, pe măsură ce citeşte Acatistul, Veselina se simte din ce în ce mai bine. De aceea m-am decis să vă scriu, ca să vă cer să vă rugaţi pentru dânsa…”.

• Un bărbat din Moscova, pe nume George, avea soţia bolnavă de cancer la sân. A citit Acatistul icoanei Pantanassa şi a luat ulei din candelă pentru soţie. În scurt timp, aceasta s-a vindecat complet (martie 1999).

• Angelica suferea de cancer. Medicii erau neputincioşi, nu se mai putea face nimic. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa şi s-a uns cu ulei din candelă în zona bolnavă, vindecându-se complet (Moscova, aprilie 1999).

• Micuţul Chiril Soprokov, în vârstă de 3 ani şi jumătate, din oraşul Oral, a fost diagnosticat de către medici cu leucemie. Părinţii lui au început să se roage fierbinte în faţa icoanei Pantanassa. După opt luni, băiatul s-a vindecat (4 iunie 1999).

• O femeie suferea de o boală gravă la pancreas. Medicii nu puteau face nimic. Fiica ei, Tania, a început să se roage la icoana Pantanassa şi, peste câteva zile, mama ei şi-a mai revenit. La reexaminare, medicii nu au mai găsit nimic (Moscova, iulie 1999).

• Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA), în epistola sa din 7 iulie 1999, scrie despre o întâmplare legată de o copie a icoanei Pantanassa, pe care a cumpărat-o de la Vatopedi pentru enoriaşii din parohia sa. Într-o duminică, a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral. Nu suferea însă de cancer. Femeia locuia cu cele două fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a întâmpinat bucuroasă. Cealaltă însă, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci stătea lângă patul mamei cu ochii ţintuiţi în podea, legănându-se pe marginea patului. Preotul a crezut că fata se comportă astfel deoarece era supărată pe el. După ce a rostit rugăciunea de împărtăşire a bolnavei, a aşezat lângă dânsa, în pat, icoana Pantanassa. În acel moment, Elisabeth, ca şi cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit în ochi, i-a luat icoana din mâini şi a apropiat-o de bolnavă ca să o sărute şi au rostit împreună rugăciunile de împărtăşire. Apoi n-a mai scos nici un cuvânt şi, după Sfânta Împărtăşanie, a început iarăşi să privească podeaua şi să se legene pe pat. Întorcându-se acasă, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o întrebe despre comportamentul ciudat al acesteia. Tânăra i-a răspuns că, imediat după plecarea lui, Elisabeth a căzut dintr-o dată la pământ, fără simţire. Au dus-o repede cu ambulanţa la spital şi astfel au aflat explicaţia comportării sale: Elisabeth avea o tumoră mare pe creier, ca recidivă a unui cancer al sânului care stagnase de mulţi ani. Fata nu avea nimic cu preotul, însă nu putea vorbi şi nu se putea mişca din pricina crizei pe care o avea, cu excepţia momentelor în care s-a rugat împreună cu mama ei şi s-au închinat la icoană! După efectuarea tomografiei, medicii i-au acordat fetei doar câteva săptămâni de viaţă. La următoarea reexaminare s-a constatat însă că tumora a dispărut cu desăvârşire, medicii neputându-şi explica decât printr-o minune vindecarea fetei.

• Eugenia Constantinova avea nevralgie de trigemen, cu dureri insuportabile. A citit timp de 40 de zile Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a mers la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova şi s-a uns cu ulei din candela icoanei, vindecându-se. Aceasta s-a petrecut în septembrie 1999.

• Lidia Biţcova Dimitrievna, din Moscova, avea o jenă în regiunea stomacului. După biopsie, a fost diagnosticată cu tumoră malignă, medicii propunându-i intervenţie chirurgicală. În final, operaţia a fost stabilită peste trei luni. În timpul acesta, femeia a citit zilnic Acatistul şi s-a uns cu ulei din candela icoanei Pantanassa. La următorul examen medical, cancerul dispăruse (7 septembrie 1999).

• Nina, din Moscova, suferea de o degradare profundă a organelor vitale (rinichi, pancreas, ficat). S-a chinuit vreme de șase ani, fără a afla vreun remediu. Cineva i-a spus despre icoana făcătoare de minuni Pantanassa. A mers la Liturghie şi apoi a cerut ulei din candela icoanei. La scurt timp, s-a vindecat complet (9 ianuarie 2000).

• Natalia Galiţ Gherknevna, din Orsk, regiunea Orenburg, avea cancer la piept. După citirea timp de 40 de zile a Acatistului Pantanassei, s-a vindecat (29 ianuarie 2000).

• Liudmila avea cancer la colon de gradul 4 şi tumori canceroase la uter şi ficat. După operaţie, medicii i-au acordat doar două săptămâni de viaţă. Muribunda a început să se roage fierbinte şi să cânte Acatistul Maicii Domnului în faţa icoanei Pantanassa. Acum, după trei ani de zile, Liudmila trăieşte şi îi dă slavă Atotîmpărătesei pentru minune (Moscova, februarie 2000).

• Valentina, din oraşul Orel, avea tumoră malignă. Medicii nu o puteau ajuta. A început să citească Acatistul Atotîmpărătesei. În scurt timp, tumora a dispărut (20 martie 2000).

• Lidia, din Munţii Altai, avea cancer la stomac. I s-a extirpat o porţiune bolnavă, însă cancerul s-a extins. A început să citească Acatistul şi să bea zilnic puţină aghiazmă sfinţită în timpul Paraclisului săvârşit la biserica Tuturor Sfinţilor. Metastaza a încetat. Acum este vie şi sănătoasă (mai 2000).

• Olga Axenova are o soră la Nijni Novgorod, care suferea de cancer gastric. Medicii au propus-o pentru operaţie. A început să se roage citind Acatistul Atotîmpărătesei şi, la scurtă vreme, s-a vindecat (27 septembrie 2000).

• Arhidiaconul Serghie Reinhardt, din oraşul belgian Silly, prezenta cancer în metastază, care atacase câteva organe interne. A trimis o scrisoare la biserica Tuturor sfinţilor din Moscova, unde se află copia icoanei Pantanassa, cerând să i se facă rugăciuni. După puţin timp, starea sănătăţii s-a ameliorat, iar în câteva luni s-a vindecat complet (14 ianuarie 2001).

(Mărturie athonită în România, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos, 2004, 188-193)

Vindecare cancer, alte boli trupesti si sufletesti prin Sfantul Maslu

Vindecare cancer, alte boli trupesti si sufletesti prin Sfantul Maslu

IISUS HRISTOS -DOCTOR si SANATATEA TRUPURILOR SI A SUFLETELOR NOASTRE

 

De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. „Sfanta Scriptură(Iacov 5, 14-15).
Maslul este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi iertare de păcate.
Fiecare taină are trei lucruri pe care se cuvine a le avea:
I materia din afară;
II a aduce înăuntru dar;
III să fie legiuită de Domnul.
Şi pe toate trei le întruneşte şi taina aceasta: Materia dinafară este untdelemnul curat, aduce înăuntru dar, căci iartă păcatele şi este legiuită de Domnul (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6) . Această Sfântă Taină dovedeşte, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credinţă, câtă întemeiere este în privinţa celor ce se săvârşesc de către preoţi. Sfânta rugăciune a preoţilor şi ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, noi o numim «Maslu», dar, pe lângă aceasta, ea mai are şi alte numiri – care însă se folosesc mai rar –, cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (avheleon), ungere cu untdelemn sfinţit etc. Potrivit învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu şi-au găsit leacuri la doctori. Deşi doctorii sunt şi ei buni pentru bolile trupeşti, căci şi pe ei i-a făcut Domnul (Sir. 38, 12), sunt totuşi boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul(oficial) (lepra, cancerul, oftica, epilepsia, orbirea, muţenia şi surzenia totală ş.a.).
Însă ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (Matei 19, 26; Luca 1, 37).
Astfel, vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate şi prin cetăţi, tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor (Matei 4, 23–25; 8, 1–4; 9, 27–35).
Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinţei că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).
Prin puterea Duhului Sfânt şi pe temeiul credinţei si a dorintei de indreptare, Domnul Hristos a dat acest dar şi apostolilor Săi, dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: Şi mergând, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (Matei 10, 1, 7–8). Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa, scoţând demonii şi prin ungere cu untdelemn, vindecând pe mulţi bolnavi (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Iată, deci, că apostolii tămăduiau pe bolnavi prin ungerea cu untdelemn – după cum îi învăţase Domnul (Marcu 6, 12–13) –, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris şi Sfântul Apostol Iacov: De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iacov 5, 14– 15).
Astfel, pe temeiul cuvântului «preoţii», Sfânta Biserică învaţă că la bolnavul căruia i se face Sfântul Maslu, este necesar să fie chemaţi cel puţin doi sau trei preoţi. Pot fi şi mai mulţi (cel mai indicat este şapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puţin doi. Numai la cazuri de mare urgenţă şi nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoţi, se admite şi unul.

Foarte puternică, a şaptea Taină a Bisericii, ajută la vindecări de tot felul, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Cu puterea rugăciunilor săvârşite de preoţi şi prin ungerea cu untdelemnul sfinţit în cadrul acestei sfinte slujbe, multe şi nebănuite sunt tămăduirile pe care oamenii le primesc. Au fost vindecate boli foarte grave, boli incurabile la care medicii nu mai dădeau nicio şansă de ameliorare, cu atât mai puţin de vindecare, dar bolnavii au venit cu inima deschisă la Taina Sfântului Maslu, au dorit sa se indrepte, s-au rugat, au crezut in puterea lui Dumnezeu şi s-au vindecat.

Chiar în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou au fost cazuri de cancer în formă avansată care s-au tămăduit. După ce s-au însănătoşit oamenii au venit şi au mărturisit minunea vindecării prin Sfântul Maslu.

Însuşi Mântuitorul a trimis pe sfiinţii apostoli la propovăduire şi le-a zis: „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”, (Marcu XVI, 17—18). Sfinţii apostoli L-au asculata şi au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovăduire : „Si scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”, (Marcu VI, 13).

De aici vedem cât de puternică este rugăciunea rostită în cadrul acestei sfinte taine dacă este însoţită de credinţă. Celor care participă la Taina Sfântului Maslu le sunt iertate păcatele pe care le-a făcut şi pe care a uitat să le mărturisească la Taina Sfintei Spovedanii. De la aceştia sunt îndepărtate toate relele, blestemele, farmecele, toate apăsările şi durerile ce tulbură liniştea sufletului şi a trupului.

E bine să veniţi pregătiţi, aşa cum în faţa medicului nu ne putem înfăţişa oricum, aşa nici în faţa Mântuitorului nu putem veni nepregătiţi. Pregătirea constă în mărturisirea păcatelor la duhovni, iar în ziua în care participaţi la Sfântul Maslu trebuie să postiţi, mai ales acum, când ne aflăm în Postul Mare. Este şi una din condiţiile pentru care această taină se face în zilele de post, respectiv miercuri şi vineri.

Taina Sfântului Maslu se face în biserică, cu excepţia situaţiilor în care cel bolnav nu se poate ridica din pat şi atunci merge preotul la el acasă sau la spital şi îi citeşte la căpătâi. Prin rugăciuni şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, creştinul se împărtăşeşte cu Harul lui Dumnezeu. Rugăciunea este rostită de şapte ori şi ungerea trupului cu untdelemn tot de atâtea ori se face.

Sfântul Apostol Iacob spune că cel bolnav „să cheme preoţii Bisericii” să se roage pentru el, nu doar un singur preot, de aceea la rugăciunea rostită de şapte ori şi ungerea trupului cu untdelemn de şapte ori participă cel puţin doi preoţi, dar pot participa chiar şi şapte preoţi.

Puterea acestei rugăciuni este nemărginită, chiar Sfântul Apostol Iacov spune că se iartă păcatele şi se vindecă sufletul şi trupul: “Rugaciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15)

E bine ca atunci când veniţi, să veniţi pregătiţi din toate punctele de vedere:

  • spovedanie

  • credinţă deplină

  • rugăciune din atâncul inimii

  • post cu tot ce înseamnă acesta: abţinerea de la mâncare, dar şi de la fapte, vorbe şi/sau gânduri rele, viclene

  • împăcarea cu ceilalţi

  • milostenie

Rezultatele sunt pe măsura efortului:

  • vindecări de boli trupeşti

  • vindecări de boli sufleteşti

  • pace, linişte

  • smerenie

  • întărirea credinţei

  • nădejdea mântuirii

  • alungarea gândurilor rele

  • îndepărtarea fricilor de orice fel

Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.

Atunci când cineva suferă un accident grav și este rănit la limită, găsește puterea de a lupta pentru supraviețuire atunci când vede medicul alături, prezența lui devine sursă de curaj și speranță de vindecare. Taina Sfântului Maslu are același efect încurajator însă mult mai complex, după cum vom vedea din tâlcuirile celor șapte Evanghelii.

Prima Evanghelie…

…a Samarineanului milostiv ne plasează în lumea reală din viața reală a fiecăruia, și anume că viața e un drum din Ierihonul pământesc către Ierusalimul ceresc, drum plin de primejdii, de tâlhari specializați în furtul calificat de timp, de pace, de liniște, de curaj, de credință, de Dumnezeu care, după ce atacă lasă victime nenumărate în agonia disperării și a deznădejdii, plini de răni adânci – numite patimi. Adică noi cei după chipul lui Dumnezeu, odată răniți suntem infestați cu veninul urii și devenim după chipul celuilalt – adică aproape morți. Ca un duș rece, această Evanghelie ne smulge din fantazia reclamelor și ne repune realitatea vieții cotidiene, însă, totodată ne prezintă și ne asigură de realitatea Marelui Doctor, veșnicul Călător, Care, deși venit special pentru căutare și vindecare, lasă permanent impresia că toate vindecările sunt simple coincidențe „omul potrivit la locul potrivit”.

Deci prima Evanghelie ne asigură că de două mari realități, prima că fiecare ascunde în el boli mai mult sau mai puțin evidente dar și mortale dacă sunt netratate, a doua că nu suntem singuri în suferința noastră, că Dumnezeu știe perfect unde zacem, cine ne-a făcut rău, și cum se poate vindeca – știe pentru că nu suntem priviți de sus printr-o lupă, ci Dumnezeu este alături – aproape, lângă noi, iar o dată găsiți suntem duși la casa de oaspeți și îngrijiți. De asemenea, se cunoaște aici cauza, sau microbul cauzator de moarte pentru fiecare și anume diluarea până la încetare a iubirii din noi – de aceea Evanghelia începe cu acel dialog referitor la iubire, care este sângele sufletului – un om care urăște este un om cu inima de gheață, rece, muribund spiritual.

A doua Evanghelie…

…a lui Zaheu vameșul, ne confirmă că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos, iar căutarea este valabilă chiar dacă are intensitatea firavă a acestui vameș. Curiozitatea lui nespectaculoasă a fost producătoare de mântuire, deoarece căutarea noastră este cea mai frumoasă invitație pe care o putem face lui Dumnezeu, Care se autoinvită în casa sufletului fiecărui om curios duhovnicește. Deși Dumnezeu nu-i cere nimic lui Zaheu și nici nu-i face observație, sau măcar aluzie la modul avar de viețuire, el își „injectează” singur medicamentul dăruirii primit tainic prin prezența Mântuitorului în viața lui, in casa lui – ”căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut”.

A treia Evanghelie…

…continuă povestea omului căzut în mâinile tâlharilor, care, dus la o casă de oaspeți are parte de servicii de calitate, profesioniste, harice căci „gazda” chiar se pricepe să primească și să îngrijească „oaspeții” – care de fapt sunt aduși de Dumnezeu fiecare în parte pe asinul Lui – adică smerenia Lui, căci atragerea cuiva în Biserică este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în fiecare suflet. Gazda este instruită bine și mai ales investită cu putere, cu har, cu viața lui Hristos în ea, și are toate instrumentele și medicamentele cu garanție nelimitată – Sfintele Taine. Ele sunt atât de eficace că pot „ămădui orice boală și orice neputință din popor”. O altă calitate este oferirea ca dar din dar a acestor „servicii medicale ”.

Evanghelia a patra…

…ne clarifică faptul că tot ceea ce primim bun de la Dumnezeu nu ne este dat nici ca merit, nici ca obligație, ci pur și simplu dintr-o dragoste pe cât de dezinteresată pe atât de nefirească, Lui Dumnezeu îi face plăcere să ne ia neputințele si să ne poarte bolile doar pentru a vedea acel zâmbet frumos și binefăcător de pe chipul nostru. Profetul Isaia, menționat in Evanghelie, arată că această calitate minunată de Tată presupune asumarea imediată și fără compromis a durerilor fiilor – atitudine de altfel probată de fiecare părinte care are copii. De aceea, vindecarea este gratuită, dezinteresată, fără scoatere de ochi, fără judecată, fără a cere socoteală, fără aducere aminte. Dumnezeu nu se așteaptă la gesturi fantastice de recunoștință, mai ales că de multe ori nu are unde să-și plece capul, nu găsește un adăpost în sufletele noastre, care, poate câteodată, speculează mai mult astfel de momente.

Evanghelia a cincea…

…oferă din textul ei un cuvânt pe care se sprijină întreaga omenire cu viața ei cu tot și anume „întârzierea” Mirelui, adică răbdarea ieșită din comun și de multe ori nejustificată (asta ca să fim sinceri) a lui Dumnezeu în ceea ce privește dorința noastră de întoarcere, de vindecare. ”Din mila Sfântului, facem umbră pământului” spunea cu precizie Mihai Eminescu, întruchipând într-un vers toată taina vieții noastre.  Nu este nefiresc să mai rămânem fără untdelemn în candele,dar este strigător la cer de sfidător să nu încercăm să o umplem măcar – curată nebunie. Refuzul categoric al ajutorului, a mâinii întinse a lui Dumnezeu duce inevitabil la veșnica și permanenta izolare de El.

Evanghelia a șasea…

…reprezintă apogeul lucrării de vindecare dar mai ales reprezintă contrastul prin excelență cu Evanghelia a doua. Zaheu și samarineanca, doi căutători, doi mărturisitori, doi suferinzi, două boli asemănătoare (aceleași duhuri negre și rele), doi primitori de vindecare unul „astăzi”, celălalt „în ceasul acela”.

Putem înțelege niște adevăruri zguduitoare de aici și anume:

Universalitatea vindecării, atât ca persoane candidate la vindecări (nu contează neamul, originea, etc, ci dorința de a cunoaște și a iubi), cât și ca moduri de vindecare – fiecare om este unic și se deosebește ce ceilalți, iar Dumnezeu respectă această calitate și se oferă spre descoperire în tot atâtea moduri câte inimi sunt.

Amândoi au un curaj nebun, unul mărturisește public că este hoț și nedrept, iar femeia de alt neam mărturisește public că este câine – ce aflăm de aici că dorința și lucrarea în sine de a ne vindeca reciproc presupune „curaj cu tona” iar eliberarea definitivă se produce în urma mărturisirii tip explozie la spovedanie, a patimii aferente. Astăzi a devenit un trend să te consideri păcătos – e un tertip ieftin de împăcare a conștiinței, curajos este să te numești cu patima care te domină (e mai greu sau chiar imposibil să ne facem pe noi înșine vipere, trădători, desfrânați, scorpii, invidioși, etc).

Un alt mare adevăr ascuns aici este acela pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl descoperă și anume că „de cele mai multe ori nu ne dorim cu adevărat ceea ce-I cerem lui Dumnezeu. Nu primi pentru că nu cerem ci doar simulăm infricoșați de răspunderea ajutorului pe care il dorim”. Cum ne rugăm pentru copii nostri acum și cum ne-am ruga dacă ar fi in pericol de moarte – sesizăm diferența. De aceea femeia cananeancă este un adevărat profesor și mentor al dorinței sincere și nezdruncinate de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. De aceea sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să rugăm astfel „Doamne ajută-mă să-mi doresc cu adevărat ceea ce-ți voi cere”.

Evanghelia a șaptea…

…vine și ne dă „mândria” de a fi bolnavi, de a fi păcătoși. E foarte interesant că această mândrie are eficiență atunci când se conștientizează această stare. Alcoolicii, când încep terapia de recuperare prima dată se ridică în picioare și recunosc în plen „sunt alcoolic”, și 50% din terapie s-a încheiat. Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu. Cei inconștienți de neputințele lor fac parte din „elita” celor din a patra Evanghelie „morții care-și îngroapă morții lor”. Ești cu adevărat sănătos când te consideri cu putere bolnav, și ești cu adevărat viu când te vezi cu încăpățânare mort.

Taina Sfântului Maslu reprezintă tainic dar real prezența lui Dumnezeu lângă noi, prezență ce aduce mângâiere, curaj, putere de viață.

Să ne grăbim cu bucurie, câini fiind, cu candele ruginite și uleioase, să ne târâim sufletele ferfeniță în palmele găurite de „dragostea noastră” ale Mântuitorului Hristos strigând: înviază-mă Cuvinte cu mila Ta pe mine cel singur vinovat şi de moartea Ta şi de moartea mea.

exemplu concret: Fiul meu este vindecat

prin puterea sfinţilor

Iată povestea: În postul Paştelui anului 2007, într-o vineri, am aflat de boala copilului meu, o boală necruţătoare, care la ora actuală bântuie lumea, secerând fără milă bătrâni şi copii, anume – cancer Hodkin gr. III. Doctorii i-au dat trei săptămâni de viaţă după ce i-au făcut biopsia, dar iată că Bunul Dumnezeu nu a vrut acest lucru şi a hotărât altfel, întărindu-mă, înainte de toate, pe mine. În momentul când am auzit diagnosticul, în loc să mă prăbuşesc în disperare, am spus: „Este o încercare de la Bunul Dumnezeu.”

Apoi am luat drumul bisericii cu copilul de mână, ca să particip la taina Sfântului Maslu. Aşa am făcut. Primul Maslu la care am participat împreună a fost la biserica Sfântul Antonie cel Mare, mare făcător de minuni, unde slujba se ţine marţea. Următorul pas, înainte de a începe tratamentul cu citostatice, a fost să mergem la un mare şi dumnezeiesc duhovnic al nostru, al românilor, care încă mai este printre noi şi pentru care trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu, anume părintele Iustin Pârvu, de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă.

Când am ajuns acolo, pentru a putea lua o binecuvântare de la dânsul, l-am întrebat: „Credeţi că băiatul meu se va vindeca?”. Iar dânsul a răspuns: „Numai o minune dumnezeiască îl mai poate vindeca”. Acest cuvânt spus de dânsul mi-a dat cea mai mare speranţă şi am crezut din acea clipă în minuni. Băiatul a început tratamentul, iar eu nu am încetat a mă ruga, a merge la sfinte mănăstiri, a trimite acatiste. În cele din urmă, s-a întâmplat şi minunea de care mi-a spus părintele Iustin Pârvu, şi anume: am ajuns cu totul întâmplător şi fără nici un ban la Eghina, în Grecia, la Sfântul Nectarie, chiar de ziua lui, datorită unei prietene care ştia de boala fiului meu. L-am rugat pe Sfântul Nectarie, cu lacrimi fierbinţi, să mă ierte dacă am greşit, dar să-l vindece pe fiul meu. Iar rugăciunea mi-a fost ascultată.

Acum, după 18 luni, când fiul meu a făcut o nouă analiză pe un computer tomograf, boala nu mai există! Şi oare nu este aceasta o minune? Ba este, şi din cauza asta doresc să spun lumii întregi: „Rugaţi-vă, oameni buni, rugaţi-vă şi iarăşi rugaţi vă sfinţilor, ei vă aud şi vă îndeplinesc cererile.” Drept dovadă, fiul meu este vindecat prin puterea sfinţilor lui Dumnezeu şi a sfinţilor pe care încă îi mai avem printre noi. Doamne, slavă Ţie şi tuturor sfinţilor Tăi din cer şi de pe pământ!

(Elena E. – Azuga, judeţul Prahova)

Iar daca in plus la acestea aplicati si cele lasate de Domnul sa ne fie de ajutor, aveti toate sansele:

1.Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul
2.Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar.
3. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat.
4. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele.
5. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui?
6. Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate.
7. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea;
8. Spiţerul cu acestea va face alifiile. Nu este sfârşit lucrurilor Domnului şi pace de la El este peste faţa pământului.
9.Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui.
10. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre faptele drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta.
11.Dă miros cu bună mireasmă şi pomenire de făină de grâu şi junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile.(din Vechiul Testament, nu mai e necesara jertfa de animale)
12. Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă.
13.Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă.
14.Că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă.
15.Cel care păcătuieşte împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului.

Utilizarea plantelor medicinale este, întâi de toate, o problemă teologică.

Dumnezeu, știind mai dinainte că în urma căderii vor apărea și bolile, a rânduit plante medicinale pentru alinarea și tămăduirea celor suferinzi.

Tot Dumnezeu a înțeleptit pe medici, ajutându-i să descopere proprietățile tămăduitoare ale plantelor. ”Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu le va defăima. Și El a dat oamenilor știința, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate” (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 38, 4-6).

Despre importanța plantelor Sf. Ioan Damaschin ne învață astfel: ”Dintre plante și ierburi, pământul produce unele cu rod, altele pentru mâncare, altele mirositoare; florile sunt dăruite spre desfătarea noastră, spre exemplu trandafirul și cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor. Căci nu este vreo viețuitoare, nici vreo plantă în care Creatorul să nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare oamenilor. Căci Dumnezeu, cunoscând pe toate înainte de facerea lor, a știut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca și să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuința lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele pe pământ și pe altele în apă”.

Tot așa ne învață și Sf. Vasile cel Mare: ”Niciuna din ierburile făcute de Dumnezeu nu-i de prisos, nu-i nefolositoare: sau dau hrana uneia dintre necuvântătoare, sau sunt descoperite de știinta medicală pentru vindecarea bolilor noastre. Chiar și plantele otrăvitoare ne sunt și nouă folositoare în unele ocazii. Cu mătrăguna doctorii vindecă insomniile, cu sucul de mac potolesc durerile cumplite ale trupurilor, iar cu spânzul au vindecat boli învechite.

Dar vedeti ca DOAR plantele FARA dorinta de indreptare si de curatire a pacatului, fara rugaciune de multe ori nu sunt suficiente.In plus si doctorul trebuie sa isi faca leacurile din plante(cu stiinta ) si sa SE ROAGE PENTRU CEI BOLNAVI

DOAMNE AJUTA!

p.s.:Sectarul: Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această aşa zisă Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul. De aceea nu poate fi admisă şi nici socotită ca taină.
Preotul: Dar ce dovezi scripturistice îţi mai trebuie, omule rătăcit şi tuturor celor asemenea ţie? Nu ţi-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de Sfinţii Apostoli din însăşi porunca Domnului? (Marcu 6, 12–13). Oare ai fost cu totul surd la cele ce ai auzit mai înainte? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbeşte despre această Taină şi cum învaţă să o practicăm şi noi? (Iacov 5, 14–15). Cum puteţi voi – sectarilor rătăciţi de la adevăr – să vă închipuiţi şi să credeţi că această ungere cu untdelemn a celor bolnavi ar fi vreo inovaţie făcută de Sfinţii Apostoli fără voia Învăţătorului lor? Mare orbire la înţelegerea Sfintelor Scripturi şi mare întunecare a minţii se vede la voi. Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori (I Cor. 4, 1). Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.
Sectarul: Maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute şi fără de untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut şi fără untdelemn (Marcu 16, 18; Fapte 14, 10; 28, 8 ş.a.).
Preotul: Sfântul Maslu este o Taina aşezată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, iar nu o lucrare simbolică, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Iar din faptul că Mântuitorul sau Sfinţii Apostoli făceau vindecări şi fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că Sfântul Maslu nu ar fi o Taină sau că untdelemnul poate lipsi de la săvârşirea acestei Taine. Niciodată noi nu vom crede nebuniilor voastre, ci învăţăturii Sfinţilor Apostoli, care ne arată prea clar şi luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi (Marcu 6, 12–13; Iacov 5, 14–15).
Sectarul: Dacă Maslul este o Taină prin care se împărtăşeşte Sfântul Duh (harul vindecător); de ce nu se vindecă toţi bolnavii care se împărtăşesc de ea?
Preotul: De ce mă ispiteşti, omule viclean şi făţarnic, ca şi cum nu ai ştii sau nu ai înţelege acest lucru? Nu ştii doară că nici Însuşi Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria sa», la localnici, pricina fiind numai necredinţa lor? (Marcu 6, 1, 5–6). Iar când vindeca pe bolnavi, mărturisea în faţa tuturor credinţa celor ce se învredniceau de binefacerile şi tămăduirile Sale (Matei 9, 22–29; 8, 10; 15, 28 ş.a.).
Sectarul: Dar de ce la romano-catolici Taina Sfântului Maslu nu poate fi săvârşită decât de episcopi şi numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte, fapt pentru care ei o numesc «ungere din urmă» (extrema uncţio)?
Preotul: În Sfânta Scriptură, şi anume unde se vorbeşte despre practicarea acestei Taine (Iacov 5, 14–15), nu ni se spune să fie chemaţi episcopii la săvârşirea ei, ci «preoţii». E adevărat că, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze şi pe episcopi, aşa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea este adevărat că Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Sfinţii Apostoli (Marcu 6; 7, 12–13), dar nu ni se spune că săvârşirea ei ar fi rezervată numai episcopilor şi nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte, ci «dacă este cineva bolnav»; ba chiar apostolul spune limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel bolnav. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund.
Aşadar, învăţătura romano-catolică despre Sfântul Maslu nu este conformă cu Sfânta scriptura.

 

 

Minuni ale Parintelui Justin Parvu – Vindecător de cancer

Minuni ale Parintelui Justin Parvu – Vindecător de cancer

Tămăduieşte cancerul de esofag

Cu puţin timp înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, în urma bolii necruţătoare de care suferea, au intrat în chilia Părintelui Justin un tânăr de 22 de ani, Cosmin, cu mama sa. Erau din Brăila şi Cosmin suferea de cancer de esofag într-o fază destul de avansată, încât abia reuşea să mai mănânce acuzând dureri mari la înghiţire. Veniseră la Părintele să îl întrebe dacă să înceapă tratamentul de chimioterapie şi sa ia o binecuvântare, cu multă nădejde în rugăciunile sfinţiei sale. Părintele i-a binecuvântat şi le-a spus să nu înceapă chimioterapia, ci să urmeze un tratament naturist. Cosmin, pe lângă durerea fizică pe care o suferea, mai purta în suflet o durere şi mai mare – părinţii lui erau despărţiţi şi îşi dorea cu tot sufletul ca aceştia să se împace pentru a-şi reîntregi familia, în sânul căreia a crescut. S-a rugat în taină Părintelui şi a plecat.

Cosmin şi mama sa au ascultat întocmai cuvântul Părintelui şi, cu rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au biruit boala. După un nou consult la medic, cancerul dispăruse şi Cosmin putea înghiţi uşor. Nu după mult timp, în săptămâna luminată, Cosmin se întorcea la mănăstire să îi mulţumească Părintelui Justin pentru darul vindecării cu care l-a binecuvântat. Nu l-a mai văzut însă pe părinte. Mare i-a fost uimirea când a auzit că Părintele era internat în spital, suferind de aceeaşi boală, cancerul.

A mulţumit în faţa uşii chiliei Părintelui, nu doar pentru tămăduirea cancerului, ci şi pentru minunea că familia i se reîntregise; părinţii lui se împăcaseră.

Tămăduieşte cancerul de tiroidă

Cu o săptămâna înainte de a trece la Domnul Părintele Justin, aflându-se pe patul de suferinţă din chilia sa, din mănăstirea de maici, Paltin, o femeie plângea sfâşietor la uşa chiliei Părintelui şi o săruta cu multă evlavie.

Maicile au întrebat-o de ce face acest gest iar femeia, cu lacrimi în ochi, a început să povestească modul minunat în care Părintele Justin o vindecase de cancer. Ne-a spus că ea nu mai locuieşte în ţară de multă vreme şi că e stabilită în Barcelona, Spania, unde lucrează. Cu trei ani în urmă fusese diagnosticată cu cancer la tiroidă, aflat în ultima fază de metastază. Doctorii refuzau să o mai opereze, spunând că nu mai are decât maxim două luni de trăit şi că operaţia este în zadar.

Sfârşită de durere, s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute. În noaptea aceea l-a visat însă pe Părintele Justin, pe care nu îl cunoscuse decât din auzite şi de pe internet. Îl vede venind în picioare lângă ea şi îi introduce pe gât nişte metanii cu care îi scoate cancerul afară, după care îi spune: „Operează-te, pentru că eu te voi ajuta”!

Mulţumindu-i Părintelui Justin pentru această încredinţare, femeia s-a dus la doctori să se opereze, convinsă fiind că Părintele Justin o va ajuta. Şi într-adevăr aşa a fost. Operaţia a fost reuşită, iar cancerul a dispărut cu desăvârşire, iar acum femeia revenea în ţară doar pentru a-i mulţumi Părintelui Justin pentru ajutorul minunat.
articol apărut în nr. 29 al revistei ATITUDINI

Lamuriri experiente moarte clinica, Duh, Suflet , Trup

Referitor la  documentarele despre moartea clinica, experiente extracorporale si , de ce nu, viata dincolo de trup/moartea fizica1:
https://tratamenteanticancer.wordpress.com/2013/12/24/cadou-craciun/

Exista DUMNEZEU si RAI:

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/2015/05/02/exista-dumnezeu-si-rai/

 

iata lamurirea de la Sf. Serafim Rose:

Ier.-Serafim-Rose-Sufletul-dupa-moarte (1)

Puteti citi apoi si :

https://archive.org/stream/SfantulLucaAlCrimeii-Duh-Suflet-TrupputereaInimii_487/SfantulLucaAlCrimeii-Duh-Suflet-TrupputereaInimii#page/n0/mode/2up

Doamne ajuta!

În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă: „Singura intrare
dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura creştină şi punerea
întru lucrare a nevoinţei creştine. Singura cunoaştere dreaptă a
duhurilor este urcuşul duhovnicesc şi desăvârşirea creştină”
(pag. 53).
Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu şi care
numai de El este ştiută, vom intra fără greş în lumea duhurilor.
Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca
Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa
pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii
noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute şi să
putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, aşa încât, pe
această temelie, când vom ieşi din trup, să ne putem număra în
rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).
Învăţătura Episcopului Ignatie Brianceaninov, scrisă cu
peste o sută de ani în urmă, ar fi putut foarte bine să fie scrisă şi
astăzi, prezentând cu atâta limpezime ispitele duhovniceşti ale
vremurilor noastre, când „porţile simţirii” (pentru a folosi
expresia popularizată de către un lucrător în acest domeniu,
Aldous Huxley) au fost deschise în oameni, într-o măsură
77
nevisată în vremea Episcopului Ignatie.
Aceste cuvinte nu mai au nevoie de nici un comentariu.
Cititorul cu bun simţ, poate că deja a început să le pună întru
lucrare în experienţele de „după moarte” pe care le-am înfăţişat
în aceste pagini şi aşa a început să-şi dea seama de primejdia
îngrozitoare a acestor experienţe pentru sufletul omului. Cine
cunoaşte această învăţătură ortodoxă nu poate decât să
socotească cu uimire şi înfricoşare uşurătatea cu care „creştinii”
de astăzi se încred în vedenii şi arătări, care ajung acum să fie
atât de obişnuite. Pricina acestei necunoaşteri este limpede:
romano-catolicismul şi protestantismul, desprinse de veacuri de
învăţătura ortodoxă şi de rânduiala vieţii duhovniceşti, au
pierdut toată iscusinţa pentru dreapta socoteală limpede asupra
duhurilor. Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în
gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină.
Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt
poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a
veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită
să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o
„nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt.
Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se
„creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul
„minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de
pe urmă (Apocalipsa 16, 14).
Trebuie să adăugăm că înşişi creştinii ortodocşi, în vreme ce
se află teoretic întru cunoaşterea adevăratei învăţături creştine,
arareori sunt conştienţi de aceasta, şi adesea sunt înşelaţi cu
aceeaşi uşurinţă ca şi ne-ortodocşii. Este vremea ca această
învăţătură să fie dobândită din nou de către aceia care au acest
drept al întâilor născuţi!
Cei care istorisesc acum experienţele lor de „după moarte”,
se vădesc a fi la fel de încrezători în experienţele lor, ca oricare
alţii care s-au rătăcit în trecut. În toată literatura contemporană
despre acest subiect, sunt foarte puţine situaţii în care o persoană
socoteşte cu dreaptă judecată, că cel puţin o parte a experienţei
ar putea să vină de la diavol. De bună seamă, cititorul ortodox
îşi va pune această întrebare şi va încerca să priceapă aceste
experienţe în în lumina învăţăturii duhovniceşti a părinţilor şi a sfinţilor ortodocşi.

 

in final , un extras din biblia ortodoxa despre cei care au plecat dintre noi si cei ramasi:

16. Fiule! Pentru cel mort varsă lacrimi şi, ca şi cum ai fi pătimit grele încercări, începe plângerea.
17. Şi după cuviinţă tu acoperă trupul lui şi nu trece cu vederea înmormântarea lui.
18. Amară plângere fă şi fierbinte tânguire.
19. Şi te jeleşte, după vrednicia lui, o zi sau două, pentru a goni clevetirea şi te mângâie de întristare.
20. Că din întristare vine moarte, şi întristarea inimii slăbeşte virtutea.
21. Necazul statornic este mai rău decât moartea şi o viaţă împovărată împinge inima la blestem.
22. NU da întristării inima ta, ci o depărtează de ea, aducându-ţi aminte de cele de pe urmă.
23. Şi nu uita că nu este întoarcere pentru cel răposat şi acestuia nu vei folosi şi ţie însuţi vei face rău.
24. Adu-ţi aminte de judecata lui, că aşa va fi şi a ta; mie ieri, şi ţie azi.
25. Cu odihna mortului fă să înceteze pomenirea lui şi te mângâie despre el pentru ieşirea duhului lui.
26. Înţelepciunea cărturarului pe încet se câştigă şi cel care nu ia aminte prea mult la grijile vieţii se va înţelepţi.

Plangeti pe cei plecati cateva zile dar nu ramaneti intristati de plecarea lor(poate ei sunt mai bine acolo unde sunt si daca nu sunt , dati de pomana si faceti milostenii pentru ei; duhul lor oricum a iesit din trup si nu se mai intoarce si va veti face singuri rau, poate chiar moarte – caci din intristare vine moartea.)

Doamne ajuta!