Arhive

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

 

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

Dr. PAVEL CHIRILĂ – „Numai Dumnezeu poate vindeca orice suferinţă şi orice boală”

– D-le doctor, sunteţi cunoscut ca un medic pen­tru care profesia nu poate fi despărţită de cre­dinţă. V-aţi confruntat vreodată cu cazuri de vinde­care provocată prin rugăciuni?

– De-a lungul carierei mele de medic, am constatat multe cazuri de vindecări prin rugăciune. Mi-amintesc acum de o toxicomană, un copil cu epilepsie şi o tâ­nă­ră cu septicemie. Acel copil cu epi­lep­sie făcea zilnic 30-40 de crize mi­nore. După prima împărtăşanie, ca prin mi­nune, crizele i-au scăzut la trei pe zi… E sigur că pe acei oameni i-a vindecat credinţa în Dumnezeu şi ru­gă­ciunea, întrucât acele cazuri evo­luau de multă vreme, fără vin­de­care, în ciuda trata­men­telor cla­sice apli­cate. S-au însă­nătoşit în clipa când au început să fie făcute rugăciuni pentru ei sau când ei înşişi s-au întors spre Biserică.
„Mecanismului” vindecării nu-i tre­buie asociat ceva misterios. Nu! Me­canismul vindecării prin rugă­ciu­ne e simplu: apelăm la Creator, Cel care a făcut Cerul şi Pă­mântul şi pe Om, ca pe o încununare a Crea­ţiei. Numai El poate vindeca orice boală şi orice su­ferinţă. Sigur, se pune problema unor etape ale vin­decării prin rugă­ciune: 1. Pocăinţa – cu care omul trebuie să înceapă; 2. Asu­ma­rea bolii, a sufe­rin­ţei – ca o ispăşire a păcatelor proprii; 3. Mulţumirea – în rugăciunile sale, omul tre­buie ca, după ce s-a pocăit şi şi-a asumat boala, să-i mulţumească lui Dumnezeu-Creatorul, pentru tot: că există, că a cunoscut lumea şi pentru tot ce a primit în viaţă… Abia după aceea ur­mează rugăciunea fierbinte pentru iertarea pă­ca­telor şi rugăciunea pentru vinde­care. Nu trebuie nicio­dată uitat ca-n finalul unei rugă­ciuni să-i dăm slavă lui Dum­nezeu.

„Trupul este degradabil până la moar­­te. Sufletul este perfectibil până la mântuire”

– Rugăciunea adevărată, care sperăm să fie pri­mită de Dumnezeu, are un anumit protocol? Există o anume structură a ei?

– Am avut o pacientă – medic – cu can­cer la sân. Era speriată, pentru că ştia ce o aşteaptă. Mi-a spus c-a citit un studiu recent, privind efectele benefice ale rugăciunii, dar nu ştia cum să se roage. Am trimis-o la un preot şi el i-a spus foarte simplu: „Cheamă nu­me­le lui Dumne­zeu şi zi din toată inima ta: «Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă, vindecă-mă, miluieşte-mă, ca să pot să slăvesc numele Tău, până la sfârşitul vieţii mele»”. În afară de rugăciunea spon­tană, cum a fost cea de mai înainte, există şi rugăciuni rânduite de Bi­se­rică: dez­legări, rugă­ciuni pentru diferite suferinţe, ru­găciu­nile Sfân­tului Va­sile cel Mare, Molif­tele Sfân­tului Va­sile cel Mare, rugă­ciu­nile Sfântului Maslu.

Noţiunea de sănătate şi de boa­lă trebuie să ex­pri­me le­gătura in­di­solu­bilă dintre trup şi suflet, atât din punct de vedere al suferinţei, cât şi din punct de vede­­re al vin­de­­cării. Trupul este degradabil până la moar­­­­­­te. Sufletul este per­fectibil până la mântuire. Pen­­tru acest adevăr omul trebuie să se roa­ge până la moar­te, chiar dacă sufe­rinţa lui trupeas­că nu se amelio­rează şi tre­buie să şi-o poarte toată viaţa. Pentru suflet este dator să se roage, pentru că sufletul su­feră împreu­nă cu tru­pul, dar sufle­tul are şansa mântuirii, a vieţii veş­ni­ce şi de-aceea nu trebuie pără­sit nicio­dată.

„Rugaţi-vă neîncetat!”
Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii
Dr. PAVEL CHIRILĂ

– Pe vremea când conduceaţi aşe­ză­mântul medical „Christiana”, aţi ridicat şi o capelă în mijlocul spita­lului. Care era rostul ei?
– Am gândit ca în acel aşezământ să li se întoc­meas­că bolnavilor o foaie de ob­­ser­vaţie clinică – fă­cută de me­dic – şi o foaie de observaţie, întocmită de preot. Voiam să corelăm suferinţa medi­cală, bio­logi­că, cu suferinţa spi­ri­tuală a bolnavului. Bolnavii, în schimb, au primit în mod diferit acest gest al nostru de a des­chide în spital o ca­pelă. Am avut bolnavi care-şi cereau internarea acolo, pen­tru că exista o capelă şi o asistenţă spirituală sus­ţi­nută, dar am avut şi bolnavi care au refuzat categoric să intre în capelă în primele zile de spitalizare, au refuzat asis­tenţa preotului. Important e că majoritatea au plecat din spital întorşi spre Dum­ne­zeu şi con­vertiţi, în cele din urmă.

– Domnule doctor, aţi tipărit în 1992 – alături de părintele Mihai Valica – o carte de excepţie: „Me­di­taţie la medicina bibli­că”. Ce v-a determinat să scrieţi o carte ală­turi de un preot?

– Studiul pentru această carte fusese înce­put în ur­mă cu mulţi ani, în perioada regi­mu­lui ateu când – din experienţa mea cu bolnavii – am văzut că foarte pu­ţini erau aceia care-L chemau pe Dum­nezeu la pa­tul lor de suferinţă. N-o făceau nici chiar atunci când erau pe moarte. Şi această depărtare a bolnavului de Dum­ne­zeu m-a impresionat foarte mult şi atunci m-am gândit să caut în Sfânta Scriptură pro­ble­me me­dicale, pe care le-am scos la lumi­nă, ca să arăt oame­nilor ce important este să cerceteze Sfân­ta Scriptură pe patul de sufe­rinţă…
De aceea ar fi bine să ne aducem aminte de cu­vin­tele Apostolului Pavel, care a spus: „Rugaţi-vă ne­în­­ce­tat!”. Şi dacă el a zis să facem asta, când suntem să­nă­toşi, cu atât mai mult s-o facem când suntem bol­navi!

– D-le doctor, aţi înfiinţat lângă Bucu­reşti, în oraşul Voluntari, Centrul de în­grijiri paliative „Sf. Irina”, care se ocupă cu asis­ta­rea medicală şi spirituală a bolnavilor de cancer în fază terminală, iar în prezent, repetaţi a­ceastă ini­ţiativă şi în Banat, pe Valea Nerei, unde se ridică un nou centru de re­cuperare oncologică. Cum se aso­ciază credinţa şi ru­găciunea în actul me­dical?

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

– Conceptul de fericire creştină are o bază antro­pologică. Pentru omul credincios, care crede cu tărie că este o fiinţă creată şi că Dumnezeu este Creatorul lui, este absolut firesc să îl roage pe Creator să-l vin­dece atunci când are o suferinţă oarecare. De pildă, Pă­rintele Paisie Aghioritul spunea aşa: „Dumnezeu îmi va dărui ceea ce-I cer, dacă eu însumi sunt dăruit Lui”. Savanţii şi-au pus problema, mai ales în ultimul secol, cum pot proba ştiinţific efectul rugăciunii. Aşa au apărut în SUA două studii care au fost făcute în cli­nici universitare de vârf, în secţii de asis­tare a bolna­­vilor coronarieni. Oamenii de ştiinţă au făcut o cer­ce­tare „dublu-orb”, în care au testat două lo­turi de bol­navi. Asupra unuia s-au făcut rugăciuni susţinute, iar celălalt nu a fost inclus în programul de ru­găciune. Du­pă câteva luni, au fost cercetate evolu­ţiile acestor bol­navi, complicaţiile apărute, mortali­ta­tea, tulbură­rile de ritm cardiac, insuficienţele cardia­ce, recidivele de infarct, intervenţiile chirurgicale pe cord etc. Toate aceste observaţii au fost contorizate şi, când s-au ana­lizat rezultatele, s-a constatat că lotul de bolnavi asu­pra căruia se făcuseră rugăciuni a evo­luat mult mai bine. După o vreme, studiul s-a re­luat în altă parte a A­mericii şi s-a ajuns exact la ace­leaşi re­zul­tate. Deci, există şi o dovadă ştiinţifică des­pre faptul că rugăciu­nea are un efect terapeutic, atunci când e făcută de bol­­navul însuşi, ca şi atunci când e făcută de comuni­ta­tea în care trăieşte. Şi noi am făcut astfel de obser­va­ţii, în centrul de îngrijiri paliative, unde sunt doar bol­navi grav. A contat foarte mult fap­tul că, aflaţi în această situaţie, cei mai mulţi s-au re­întors cu faţa că­tre Dumnezeu, şi din 3.000 de bolnavi care au ajuns în centru, doar mai puţin de 10% au re­fu­zat Taina Măr­­turisirii şi a Împărtăşaniei, înainte de moarte. Au fost oameni care s-au împăcat cu semenii lor şi cu Dum­ne­zeu. Acum construim Clinica de recu­perare onco­lo­gică de pe Valea Nerei, care se va adresa bol­navilor aflaţi în faza iniţială a bolii canceroase (sta­diile I, II), unde terapia psihologică de susţinere este extrem de importantă. Multe studii efectuate în ţările occidentale au dovedit că, dacă în această fază bol­na­vul este sus­ţi­nut psihologic, şansele de supravieţuire sunt maxime.

Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ – „Un laser al gândirii”

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii
Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ

– Sunteţi om de ştiinţă şi, în cadrul cursurilor de siner­ge­tică pe care le-aţi ţinut la Uni­ver­sitatea Eco­logică din Bucureşti, v-aţi ocu­pat de legătura dintre rugă­ciune şi sănătate. Cum ex­pli­caţi efectele sacroterapiei?

– Dincolo de funcţia ei reli­gi­oasă, spi­rituală, noi inter­pretăm rugăciunea ca fiind un laser al gân­dirii, indiferent de modul în care credinciosul îşi reprezintă în minte Divini­ta­tea, de apartenenţa la o religie sau alta. Mai exact, noţiu­nea de laser o utilizăm în sensul con­­centrării atenţiei într-o sin­gură direcţie, prin am­pli­ficarea energiei numită spirit, cu efecte ce pot fi con­siderate de-a dreptul mira­cu­loase.
Terapiile realizate cu ajutorul rugăciunii pot fi denumite, într-o accepţiune mai lar­gă, sacroterapie sau spiritoterapie şi pot duce la ame­lio­rarea sau chiar vin­decarea unor maladii. Aceste terapii se aseamănă cu psihoterapiile, cu gândirea pozitivă – acceptate deja de psihologia oficială ca fiind în măsură să schim­­be, în anumite situaţii, realitatea obiectivă. Pu­terea rugăciunii – bine făcută, nu for­mală, nu mi­mată – a fost relevată ca având rezultate miraculoase de Alexis Carell, celebrul om de ştiinţă, lau­reat al Pre­miului Nobel.

– Ce înţelegeţi prin „rugăciune bine făcută”?

– În momentul rugăciunii, concentrarea spre a in­tra în comuniune cu Dumnezeu trebuie să fie ma­xi­mă. Nu e suficientă împreunarea mâinilor şi re­ci­tarea unei rugăciuni. Cel mai important este ca gândurile să fie canalizate spre o sin­gură di­rec­ţie, spre Cel de Sus. Primul efect pozitiv al rugă­ciu­nii este înlă­tura­rea aproa­pe in­stantanee a senza­ţiei de anxie­tate, de tea­mă, de depresie – fac­tori ce influ­en­ţează, de altfel, com­portamen­tul uman şi gră­besc evoluţia bolilor. În final, se înregistrează o accelerare cu totul aparte a proce­sului de vin­decare. Vă voi da două exemple din care veţi înţelege mai bine efectele rugăciunii…

1. Cu mai mulţi ani în urmă, am cunoscut un domn care fuma din cale afară de mult. El mi-a povestit cum, cu 15 ani înainte, tot din pricina fumatului excesiv, ajun­sese în Spitalul de Ftiziologie de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti. Avea tuber­cu­loză în ultimul grad. Medicii nu mai aveau ce-i face şi l-au externat ca să moară-n patul lui. Marele lui noroc a fost un vecin de salon, pa­cient ca şi el, un preot. Când şi-au luat „rămas bun”, preotul i-a spus: „Dom­nule, când vei simţi că ţi se-apropie ceasul, roagă-te!”. Omul s-a dus acasă, fără să fi luat prea tare în seamă spu­sele preotului. Dar sta­rea lui se-nrăutăţea pe zi ce trecea. Într-o seară, şi-a dat sea­ma că nu va mai apu­ca zorii. Şi-atunci, şi-a amintit de cuvintele preo­tului. A în­ge­nun­cheat şi s-a rugat cum n-o mai făcuse vreo­dată în viaţa lui, şi nici după aceea. Dimineaţa nu mai avea nimic!

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

2. Acum vreo 15 ani, o renumită doctoriţă ho­meopată mi-a trimis să studiez un caz mai deosebit: o tânără grav bolnavă, că­reia medicii nu reuşeau să-i stabi­lească un diag­nostic. Organismul fetei era com­plet răvăşit şi nu reacţiona de­loc la niciun trata­ment. Împreună cu câţiva spe­cialişti, am reuşit să-i depis­tăm boala şi să-i prescriem tratamen­tul adecvat (fata avea de mulţi ani giar­dioză, care de acum nu mai apărea la ana­lize, îi atacase chiar siste­mul ner­vos, dar îi apăreau şi simptome false). Sunt convins că, singur, tratamen­tul nos­tru n-ar fi fost eficient în acea fază a bolii, dacă n-ar fi fost dublat de în­crederea ei că Dumnezeu o va vindeca. Acesta a fost marele ei avantaj: era deosebit de credincioasă. Şi astăzi mă sună mama ei să-mi mul­ţumească… Deşi, credinţa ei a vindecat-o!

 

http://www.formula-as.ro/2014/1129/spiritualitate-39/despre-forta-vindecatoare-a-rugaciunii-18102

Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie

Dionysios-Farasiotis-Marii-initiati-ai-Indiei-si-Parintele-Paisie

Doamne ajuta!!!

Viata si minunile Sfantului Nectarie

Imi doresc si cer bunului Dumnezeu sa aveti rabdare sa il vedeti tot.Doamne ajuta!

http://sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/minuni.html

http://sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/rugaciuni.html

sfantul Nectarie vindecator Cancer si Boli trupesti si sufletesti

sfantul Nectarie vindecator Cancer si Boli trupesti si sufletesti

Pentru rugaciunile sfantului Nectarie, ale Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, Doamne , Te rugam miluieste-ne pe noi!

Primul ACATIST al Sfântului Nectarie Taumaturgul

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Pe steaua cea noua stralucitoare a Ortodoxiei, pe al Bisericii nou zid de aparare, cu bucurie în inimi sa îl laudam. Izvoraste tamaduiri si har bogat. Pentru aceea îi strigam: bucura-te, Parinte Nectarie!


Icosul 1

Om purtator al bucuriilor celor ceresti, te-ai aratat in lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, in viata neprihanita petrecand, drept, cuvios si de Dumnezeu inspirat, in toate daruit; pentru aceasta si de la noi auzi unele ca acestea:

Bucura-te, cel prin care se înalta cei credinciosi ;
Bucura-te, cel prin care sunt risipiti cei dusmanosi ;
Bucura-te, vas aurit al întelepciunii ;
Bucura-te, cel prin care se învinge rautatea lumii ;
Bucura-te, locas al sfinteniei si al lucrarii ceresti ;
Bucura-te, carte dumnezeiasca a noii cetati îngeresti ;
Bucura-te, cel care pe deplin sfant te-ai aratat ;
Bucura-te, cel care de cele materiale te-ai lepadat ;
Bucura-te, a credintei rasplata stralucitoare ;
Bucura-te, mijlocitor al Harului cucernic si tare ;
Bucura-te, cel prin care Biserica se slaveste ;
Bucura-te, cel pe care insula Eghina se veseleste ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 2-lea

Întelepciune având înca din tinerete, de raza cea dumnezeiasca ti-ai luminat sufletul si stralucirii poruncilor celor sfinte ai urmat, Cuvioase. De aceea, în virtuti înaintând, de mic copil ai cântat lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mergând în orasul Sfântului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca indrumator si cercetarea celor sfinte ca aparator.De aceea, hranindu-te din intelepciunea cea dumnezeiasca, pe cei pe care cu cuvantul tau i-ai umplut de bucurie sfanta, ii auzi strigand unele ca acestea:

Bucura-te, viţă a vesniciei ;
Bucura-te, nectar al ambroziei ;
Bucura-te, ca de Mântuitorul ne-ai fost trimis vindecator luminat ;
Bucura-te, ca Parintilor celor din vechime ai urmat ;
Bucura-te, piatra cea noua a zidirii cugetatoare ;
Bucura-te, cununa nou împletita a Bisericii drept maritoare ;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat ca un trandafir proaspat înflorit ;
Bucura-te, cel ce de Dumnezeu ai fost daruit ;
Bucura-te, steaua cea noua a credintei poporului ;
Bucura-te, cel ce stralucesti în slava Creatorului ;
Bucura-te, bunule chivernisitor al poruncilor ceresti ;
Bucura-te, chip al slavitelor virtuti îngeresti ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 3-lea

Slavita întelepciune ai cautat-o si ti-ai dorit-o din tineretile tale si pe Hristos l-ai rugat cu lacrimi fierbinti ca sa te împodobeasca cu înalta ei frumusete. Pentru aceea Nectarie, cu credinta si plecaciune strigi catre Domnul: Aliluia!

Icosul al 3-lea

S-a bucurat sufletul tau, ca oarecand al marilor Parinti, Vasile si Grigorie, mergand la Atena sa dobândesti învatatura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie îti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al luminii celei ceresti ;
Bucura-te, vlastar al evlaviei celei îngeresti ;
Bucura-te, cel ce ai fugit de amagirile cele lumesti ;
Bucura-te, ca cele spre îndumnezeire n-ai încetat sa doresti ;
Bucura-te, minte purtatoare de Dumnezeu, plina de întelesuri divine ;
Bucura-te, carbune al dumnezeiescului Duh, focul aprins al cugetarii crestine;
Bucura-te, cel ce viata fara de pata ai trait ;
Bucura-te, cel ce înselaciunea lui Veliar ai zdrobit ;
Bucura-te, cel ce ai deschis usa sufletului, iubirii lui Hristos ;
Bucura-te, cel în care a înflorit savârsirea binelui luminos ;
Bucura-te, sprijinul cel tare al celor credinciosi ;
Bucura-te, sageata de mult plâns a celor dusmanosi ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 4-lea

Avînd în tine râvna cea dumnezeiasca a Cuviosilor Parinti, fara încetare ti-ai dorit viata cea îngereasca. De aceea, in Hios, cu bucurie ai intrat în cerescul cin monahal si pe vrasmasul l-ai lasat pagubit, cântând Domnului neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

   Auzit-a Arhiereul Cel dintru înaltime rugaciunea ta, strigat-ai catre Dansul din toata inima ta. De aceea, degraba a linistit apele marii si furtuna a potolit. Vazând acestea, cei ce au fost salvati prin rugaciunile tale, cu multumire si credinta iti canta unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecator ;
Bucura-te, izvor nesecat al minunilor ;
Bucura-te, astru cel nou al Bisericii, prealuminat ;
Bucura-te, ca în rândul tuturor Sfintilor ai intrat ;
Bucura-te, vas nepretuit al darurilor ceresti ;
Bucura-te, gradina înflorita a fericitelor virtuti îngeresti ;
Bucura-te, cel ce furtuna marii o linistesti ;
Bucura-te, ca strigatul hulitorilor îl potolesti ;
Bucura-te, noule ales al lui Hristos ;
Bucura-te, al virtutilor gradinar cuvios ;
Bucura-te, iubitorule de viata duhovniceasca ;
Bucura-te, cel ce ai fost rasplatit cu bucuria cereasca ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 5-lea

Sfant Ierarh te-ai aratat, in aceste vremuri de pe urma, vrednic de cinstire, ca oarecand Sfintii cei de demult. Caci in acelasi chip ca si ei viata ti-ai petrecut si slavite minuni ai savârsit, izbavindu-i din toate necazurile pe cei care striga: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Arhiereu întelept ales de Dumnezeu te-ai aratat cu adevarat in tara Egiptului, pastor luminat al Pentapolisului, alergând, ca oarecand Pavel, spre viata lui Hristos. De aceea si cei credinciosi, cunoscând virtutile tale, cu glas de bucurie striga unele ca acestea:

Bucura-te, a cetatii marire ;
Bucura-te, a evlaviei fire ;
Bucura-te, cel asemenea Cuviosilor pustiei ;
Bucura-te, podoaba cea noua a preotiei ;
Bucura-te, vas al blândetii si tezaurului iubirii ;
Bucura-te, datatorul pacii si izvorâtorul milei ;
Bucura-te, ca Bisericii te-ai aratat stralucitor ;
Bucura-te, ca celor cuviosi te arati îndrumator ;
Bucura-te, chip al trairii celei neprihanite ;
Bucura-te, candela a indumnezeirii primite ;
Bucura-te, ca Arhiereu desavârsit celor înalte slujesti ;
Bucura-te, cuvântator neîntrecut al celor dumnezeiesti ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 6-lea

Vazut-au crestinii din toata Biserica Egiptului, ca esti un adevarat pastor al Evangheliei. Pentru aceea, multimea credinciosilor ce ascultau cuvântul învataturii tale, gândeau ca au dobândit un nou Sfânt Parinte, ce cu putere învata. Si împreuna cu tine nu încetau sa strige Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucit-ai si in pamantul elen, asemenea unui nou Apostol, luminând inimile credinciosilor cu focul sfintelor învataturi si cu razele vietii tale Cuvioase. Pentru aceasta, luminati fiind si noi de stralucirea ta, îti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, luminator al Bisericii Domnului ;
Bucura-te, trâmbita cea tare a adevarului ;
Bucura-te, cel ce ai avut râvna Apostolilor ;
Bucura-te, izvorul harului si al vindecarilor ;
Bucura-te, retor îndumnezeit al cuvintelor vietii ;
Bucura-te, ca pline de har sunt omiliile tale, întelept al cetatii ;
Bucura-te, cel ce cureti sufletele, de robia patimilor ;
Bucura-te, ca potolesti pornirile inimilor ;
Bucura-te, mare învatator al credinciosilor ;
Bucura-te, ascet tare, lui Hristos urmator ;
Bucura-te, ca multe ispite ai îndurat ;
Bucura-te, ca sufletele spre Hristos le-ai îndreptat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 7-lea

Mare între Ierarhi si întelept între învatatori, dar si smerit ascet al lui Hristos n-ai încetat a fi, Cuvioase. De aceea, parinte duhovnicesc al celor ce se pregateau pentru slujirea preoteasca, ai fost chemat. Cu ei împreuna, te slavim si strigam: Aliluia!

Icosul al 7-lea

        Nectar al dreptatii si fruct de viata sfânta, căii dumnezeiesti ai urmat si norului duhovnicesc; iar pe noi cei aflati la vreme de strâmtoare, neîncetat ne-ai izbavit. Pentru aceasta, sufletele noastre se bucura, când îti cânta tie unele ca acestea:

 

Bucura-te, carare a bucuriei ;
Bucura-te, adiere a vesniciei ;
Bucura-te, cel ce izvorasti apele harului ;
Bucura-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului ;
Bucura-te, primavara sfinteniei, ce alungi iarna din gând ;
Bucura-te, stralucire ce luminezi întunericul cel adânc ;
Bucura-te, cel ce încurci gândurile celor pacatosi ;
Bucura-te, cel ce bucuri inima celor credinciosi ;
Bucura-te, sprijin al dreptmaritorilor ;
Bucura-te, nimicitorul ereziilor ;
Bucura-te, caderea defaimatorilor ;
Bucura-te, vindecatorul bolnavilor ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 8-lea

Straine minuni Parinte, izvorasc din mila ta cea mare, si ii ridica pe cei aflati în dureri. De aceea, si la Sfânta Manastire, fara incetare soseste multime de lume, cerând vindecarea si izbavirea de boli si cântându-ti neincetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

 Liman izbavitor, in insula Eghina, este Manastirea ta, Sfinte. Aici, sufletele monahiilor le-ai condus duhovniceste spre mântuire si le-ai îndreptat cu intelepciune spre Hristos. Pentru acestea, neîncetat se vor ruga catre tine zicând:

Bucura-te, a mintii sfânta lucrare ;
Bucura-te, ocean de rabdare ;
Bucura-te, chip viu al smereniei ;
Bucura-te, tezaur sfânt al curatiei ;
Bucura-te, candela a puritatii si chivot al nepatimirii ;
Bucura-te, locas al virtutilor si sanctuar al cumpatarii ;
Bucura-te, ca spre Dumnezeu conduci Manastirea ta ;
Bucura-te, ca toata puterea si râvna ti-ai pus pentru ea ;
Bucura-te, al Eghinei stralucit veghetor ;
Bucura-te, ca degrab’ credinciosilor le dai ajutor ;
Bucura-te, ca pe multi din pericole i-ai salvat ;
Bucura-te, ca pe amagitorul, în prapastia cea adânca l-ai aruncat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 9-lea 

Pline de har sfânt si de miros de buna mireasma duhovniceasca sunt Sfintele tale Moaste. Mirul ce izvoraste din ele bine înmiresmeaza nu doar Sfânta ta Manastire, ci si întreaga insula a Eghinei, sfintindu-i pe aceia care nu înceteaza a striga catre tine: Aliluia!

Icosul al 9-lea 

Izvoratoare de har sunt Sfintele tale Moaste si de bogate daruri ceresti. Multime de bolnavi sunt vindecati si cei slabanogi îndreptati. De aceea si noi, împreuna cu dânsii, strigam unele ca acestea:

Bucura-te, scaldatoarea vindecarilor ;
Bucura-te, dezlegarea suferintelor ;
Bucura-te, cel ce degraba alergi în ajutor ;
Bucura-te, ca în vis sau în chip tainic te arati tuturor ;
Bucura-te, fântâna ce parinteasca iubire izvorasti ;
Bucura-te, liman al bucuriei sufletesti ;
Bucura-te, ca de îngrozitorul cancer pe multi i-ai vindecat ;
Bucura-te, ca demonilor rana de mult plâns le-ai dat ;
Bucura-te, cel ce vanitatea întelepciunii lumesti ai îngenunchiat ;
Bucura-te, ca în chip minunat pe credinciosi i-ai ajutat ;
Bucura-te, podoaba de mult pret a Ierarhilor ;
Bucura-te, cel ce luminezi mintea nestiutorilor ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 10-lea

  Ajutor si acoperitor te numesc toti credinciosii, care s-au indulcit de hrana binefacerilor tale . Caci dintre cei ce te-au chemat cu credinta, nici unul nu a ramas nemângâiat prin harul tau. De aceea, toti cu bucurie cânta:Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vestea minunilor tale s-a raspândit pretutindeni, purtatorule de Dumnezeu,. Iar tu, si celor de departe, degraba le-ai venit in ajutor salvandu-i de pericole si de necazuri. De aceea, catre tine alearga zicând:

Bucura-te, ca Mare ai fost numit între Parinti ;
Bucura-te, ca loc de cinste ai între Sfinti ;
Bucura-te, ca la fel cu cei de demult esti laudat ;
Bucura-te, ca între Sfintii Parinti ai fost încununat ;
Bucura-te, triumf al credintei, zid de aparare crestinilor ;
Bucura-te, izvor al Harului, rusinarea necredinciosilor ;
Bucura-te, cel ce ne descoperi slava adevarului ;
Bucura-te, cel ce pecetluiesti gura pacatosului ;
Bucura-te, bucuria si puterea credinciosilor ;
Bucura-te, sprijinul si întarirea sufletelor ;
Bucura-te, cel prin care Hristos se slaveste ;
Bucura-te, cel prin care diavolul se stârpeste ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 11-lea

Imne de multumire nenumarate, iti inaltam tie Parinte, noi cei izbaviti sub acoperamântul tau. Caci în toate necazurile noastre, degraba ai venit sa ne alungi tristetea. De aceea, cu ajutorul tau, Îl slavim pe Hristos strigând:Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ai ars zelul demonilor, cu flacarile minunilor tale si cu osardie ai venit în ajutorul credinciosilor, in suferinte grele le-ai stins durerea si i-ai vindecat de multime de boli. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:

Bucura-te, vindecatorul bolnavilor ;
Bucura-te, spaima demonilor ;
Bucura-te, ca pe cei chinuiti de friguri i-ai vindecat ;
Bucura-te, ca pe slabanogi i-ai îndreptat ;
Bucura-te, cel ce ai înmultit apa fântânii secate ;
Bucura-te, ca ai binecuvântat Eghina, cu rugaciuni neîncetate ;
Bucura-te, ca prin tine, mila lui Dumnezeu se arata ;
Bucura-te, cel ce seceta ai oprit si-ai dat ploaie bogata ;
Bucura-te, izvorul harului nesecat ;
Bucura-te, stea care pe toti i-ai luminat ;
Bucura-te, cel care al Manastirii iscusit duhovnic te-ai aratat ;
Bucura-te, ca de la monahii imne auzi neîncetat ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 12-lea

Harul Mângâietorului, cu bogatie se revarsa prin Sfintele tale Moaste. Si asemenea unui izvor nesecat, adapa sufletele chinuite si vindeca bolile trupesti ale celor ce striga neîncetat catre Domnul: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand impreuna cu Cetele cele ingeresti, imnul Treimii Celei intreit Sfinte, priveste dintru inaltime si spre noi pacatosii si cu milostivirea ta cea mare, nu înceta sa ne ajuti, pe cei ce cu credinta strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al Silivriei ;
Bucura-te, slava Bisericii ;
Bucura-te, mândria Eghinei ;
Bucura-te, pazitorul Eladei ;
Bucura-te, chip si model de cucernic Ierarh ;
Bucura-te, pavaza si scapare pentru orice monah ;
Bucura-te, Luceafarul cel nou al Bisericii ;
Bucura-te, darul prin care se întaresc cucernicii ;
Bucura-te, cel prin care patimile se curatesc ;
Bucura-te, ca prin tine pe Dumnezeu Îl slavesc ;
Bucura-te, aparator neobosit al credinciosilor ;
Bucura-te, grabnic mijlocitor catre Creator ;
Bucura-te, Parinte Nectarie !

Condacul al 13-lea

O, Preabunule Parinte, luminatorul Ortodocsilor, Ierarhule al lui Hristos, Nectarie! Stând în fata Tronului lui Dumnezeu, roaga-te, neîncetat, pentru iertarea pacatelor noastre si pentru întoarcerea noastra spre înfierea harului. Caci neîncetat catre Mântuitorul strigam: Aliluia!
( Acest condac se rosteste de trei ori ).

     Pe steaua cea luminoasa a ortodoxiei si pe al Bisericii nou zid de aparare, cu bucurie in inimi sa il laudam.
  Slavit fiind de lucrarea Duhului, Izvoraste tamaduiri si har bogat. Pentru aceea ii strigam, bucura-te, parinte Nectarie.

Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Om purtator al bucuriilor celor ceresti,…) siCondacul 1 ( Pe steaua cea noua stralucitoare…). Apoi se zice aceasta rugaciune:

                   Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robii tai, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugam ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloşia noastră. Vezi bubele sufletelor si ale trupurilor noastre. Ne rugam ţie, Sfinte Nectarie, grabeste de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni si ne sprijineşte pe noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii si scârbiţii, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi vieţuieşti luminat in împărăţia cea gătita sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credinţa ti s-a rugat, nu a rămas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit ? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in dureri fiind si alergând spre ajutorul tau, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pe noi, ticăloşii si scârbiţii, sa te chemam sa ne vii in ajutor. Am auzit ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări in noi credinţa in înviere. Am auzit si ca, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte sa se răspândească in toata lumea. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai facut, nou doctor fără-de-arginti arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă si nici durere pe care sa nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu sa nu ii poţi aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pe mulţi bolnavi i-ai ajutat sa se întăreasca in credinţa si in răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceştia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pe noi a crede ca la orice facere de bine eşti gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. De aceea suntem încredinţaţi ca pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţa ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credinţa noastră este slaba, dar fiind scârbiţi si in paguba, alergam la tine  cu credinţa si cu lacrimi. Îngenunchind, ne rugam ţie, Sfinte Ierarh Nectarie, ca sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit si te-a primit in cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutaţi si miluiţi pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviţi, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru-tot-lăudatul si prea-puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Se face otpustul.

click pentru Al doilea Acatist al Sfantului Nectarie
click pentru Vechiul Paraclis al Sfantului Nectarie
click pentru Noul Paraclis al Sfantului Nectarie
click pentru Slujba Sfantului Nectarie
click pentru A doua Rugaciune catre Sfantului Nectarie

Minuni săvârşite de Dumnezeu prin icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer

Minuni săvârşite de Dumnezeu prin  icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer

Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de bolnavi  cancer vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

Iată câteva minuni(vindecari de cancer) săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa, culese din bogata arhivă a Mănăstirii Vatoped.

• Pe data de 30 septembrie 1990, ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sfântul Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată, a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede, şi îndată strălucirea razelor a încetat. „Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sfântul Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune”, a mărturisit Părintele Evdochim.

• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir, şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea — chiar şi la spital — mereu cu dânsa. În timpul operaţiei, însă, nu s-a reuşit extirparea completă a tumorii, existând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta, avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să meargă şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital, deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat, iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început, membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles, emoţionaţi, că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile, mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca.

Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?”

„Nu” i-a răspuns bolnava.

„Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!”

Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

• La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11 noiembrie 1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent, o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.

• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire, am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci, mama s-a vindecat complet.”

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul «Macarios» din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului «Logos» şi vorbea Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat, a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului «Macarios» au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: «Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!» Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22 decembrie 1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă, nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că, dacă mă fac bine, voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi, când vă scriu, sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.

• În ziua de 18 martie 1996, o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul Bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova — unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa — un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical, doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum, acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Așa l-a salvat Maica Domnului pe acest tânăr de la moarte.

• Liudmila avea o tumoră malignă, de dimensiunea unei măsline, în regiunea feţei, tumoră care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).

• Nadejda, din Moscova, a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulară cu deplasare). Era chinuită continuu de dureri şi nu putea face nici douăzeci de paşi. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei şi avea o eczemă pe faţă. După ce s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet (iunie 1996).

• O credincioasă citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova pentru rudele sale atee. La puţină vreme, aceştia au început să frecventeze biserica (august 1996).

• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie în 5 septembrie 1996: „Acum două zile, am sunat la Mănăstirea Vatopedi ca să-mi faceţi un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slăvit să-i fie numele!) pentru că aveam un chist ovarian mare, iar medicul mi-a spus că e nevoie de operaţie. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astăzi însă, mergând la medic, mi-a spus că nu am nimic şi că nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală, deoarece chistul a dispărut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slăvit să fie Domnul!”

• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin şi medicii i-au propus intervenţie chirurgicală. A venit îndată la biserică pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Înainte de operaţie, la examenul medical, s-a descoperit că dispăruse complet tumora uterină.

• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, în vârstă de 48 de ani, avea o slăbire totală a sistemului nervos. Rudele au început să citească pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.

• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumoră pe creier. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa. Tumora a dispărut.

• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumoră în ţesutul medular din coloana vertebrală. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai găsit nici o urmă a tumorii.

• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o formă rară de cancer şi medicii au propus-o pentru operaţie. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul şi s-a propus urgent intervenţia chirurgicală. Femeia s-a dus la biserică, s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, iar acasă a continuat să citească Acatistul icoanei. După o lună de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost găsită.

• Moscova, iulie 1997. Maria avea cancer uterin. A citit Paraclisul Pantanassei şi în două săptămâni cancerul a dispărut.

• August 1997. Alexandru, din oraşul Ulianovsk, suferea încă din ianuarie 1997 de cancer la rinichi, vezica urinară şi prostată. A început să se roage la icoana Pantanassa. Peste puţin timp, la control s-a constatat că boala dispăruse complet.

• Moscova, septembrie 1997. Olga avea cancer uterin de gradul 4. A citit la biserică Paraclisul Pantanassei, iar acasă Acatistul icoanei, timp de 40 de zile. La control s-a observat dispariţia tumorii.

• Ianuarie 1998. Bisericii cu hramul Sfântul Ioan de Kronstadt din Udmurtia (lângă munţii Ural) i-a fost dăruită o copie după icoana Pantanassa şi ulei sfinţit la Paraclisul săvârşit în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova. Astfel au avut loc multe vindecări de boli incurabile, iar astăzi se citeşte săptămânal Acatistul icoanei în biserică.

• Ianuarie 1998. Un tânăr se ruga în biserica Tuturor sfinţilor din Moscova pentru mama sa care suferea de cancer şi care citea şi ea, acasă, Acatistul icoanei. La puţin timp după aceea, cancerul a dispărut.

• Moscova, ianuarie 1998. Maria avea cancer la unul dintre sâni, care se umfla încontinuu. A cerut să i se facă Paraclisul icoanei Pantanassa la biserică. După trei zile s-a simţit mai bine, iar după o săptămână era complet vindecată.

• Moscova, februarie 1998. O femeie trebuia să facă operaţie pentru extirparea ganglionilor, însă nu dorea. A început să citească Acatistul icoanei Pantanassa. Peste trei zile s-a prezentat la medic, care i-a spus că nu mai are nimic şi că este complet sănătoasă.

• Moscova, martie 1998. Talina avea cancer intestinal. A făcut operaţie. La un control ulterior s-a constatat că tumora avea metastaze la ficat şi splină. Rugându-se în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet.

• Moscova, primăvara anului 1998. Roman avea hepatită tip C, care îi provoca dureri de stomac şi somnolenţă. Mama lui se ruga în faţa icoanei Pantanassa şi îl ungea cu ulei din candela de la icoană. În scurt timp, tânărul s-a vindecat.

• Iunie 1998. O pruncă pe nume Ana era internată la Centrul Oncologic Infantil din Moscova, cu diagnosticul de cancer abdominal de gradul 3. Acasă, părinţii citeau Acatistul icoanei Pantanassa. Într-o lună de zile, tumora a dispărut.

• O tânără pe nume Ana a fost diagnosticată cu peritonită. A citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa şi s-a vindecat complet (Moscova, 7 iunie 1998).

• Un copil suferea de patru ani de lepră. Mama lui a citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a participat la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor şi a luat ulei de la candela icoanei, cu care l-a uns pe copil. Acesta s-a vindecat complet (Moscova, 13 august 1998).

• Alexandru din Moscova avea cancer la vezica urinară. După ce a citit Acatistul Pantanassei şi s-a uns cu ulei de la icoană, s-a vindecat (ianuarie 1999).

• Natalia Marinova, din Bulgaria, scria pe data de 24 februarie 1999, la Mănăstirea Vatopedi: „Am aflat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se cheamă Pantanassa şi m-am bucurat mult. Ştiu că vă rugaţi pentru oamenii care suferă de cancer. De aceea, am prins curaj şi m-am hotărât să vă deranjez, rugându-vă să mijlociţi pentru o femeie în vârstă care are cancer. Nepotul dânsei merge la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul nostru. Acum câteva zile, am văzut la biserica din centrul oraşului Varna Acatistul Maicii Domnului Pantanassa (tradus în bulgăreşte), împreună cu icoana pe care o aveţi la mănăstire. I-am dus femeii bolnave Acatistul — femeia se numeşte Veselina — şi a început să-l citească. Astăzi, nepotul ei mi-a spus că, pe măsură ce citeşte Acatistul, Veselina se simte din ce în ce mai bine. De aceea m-am decis să vă scriu, ca să vă cer să vă rugaţi pentru dânsa…”.

• Un bărbat din Moscova, pe nume George, avea soţia bolnavă de cancer la sân. A citit Acatistul icoanei Pantanassa şi a luat ulei din candelă pentru soţie. În scurt timp, aceasta s-a vindecat complet (martie 1999).

• Angelica suferea de cancer. Medicii erau neputincioşi, nu se mai putea face nimic. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa şi s-a uns cu ulei din candelă în zona bolnavă, vindecându-se complet (Moscova, aprilie 1999).

• Micuţul Chiril Soprokov, în vârstă de 3 ani şi jumătate, din oraşul Oral, a fost diagnosticat de către medici cu leucemie. Părinţii lui au început să se roage fierbinte în faţa icoanei Pantanassa. După opt luni, băiatul s-a vindecat (4 iunie 1999).

• O femeie suferea de o boală gravă la pancreas. Medicii nu puteau face nimic. Fiica ei, Tania, a început să se roage la icoana Pantanassa şi, peste câteva zile, mama ei şi-a mai revenit. La reexaminare, medicii nu au mai găsit nimic (Moscova, iulie 1999).

• Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA), în epistola sa din 7 iulie 1999, scrie despre o întâmplare legată de o copie a icoanei Pantanassa, pe care a cumpărat-o de la Vatopedi pentru enoriaşii din parohia sa. Într-o duminică, a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral. Nu suferea însă de cancer. Femeia locuia cu cele două fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a întâmpinat bucuroasă. Cealaltă însă, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci stătea lângă patul mamei cu ochii ţintuiţi în podea, legănându-se pe marginea patului. Preotul a crezut că fata se comportă astfel deoarece era supărată pe el. După ce a rostit rugăciunea de împărtăşire a bolnavei, a aşezat lângă dânsa, în pat, icoana Pantanassa. În acel moment, Elisabeth, ca şi cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit în ochi, i-a luat icoana din mâini şi a apropiat-o de bolnavă ca să o sărute şi au rostit împreună rugăciunile de împărtăşire. Apoi n-a mai scos nici un cuvânt şi, după Sfânta Împărtăşanie, a început iarăşi să privească podeaua şi să se legene pe pat. Întorcându-se acasă, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o întrebe despre comportamentul ciudat al acesteia. Tânăra i-a răspuns că, imediat după plecarea lui, Elisabeth a căzut dintr-o dată la pământ, fără simţire. Au dus-o repede cu ambulanţa la spital şi astfel au aflat explicaţia comportării sale: Elisabeth avea o tumoră mare pe creier, ca recidivă a unui cancer al sânului care stagnase de mulţi ani. Fata nu avea nimic cu preotul, însă nu putea vorbi şi nu se putea mişca din pricina crizei pe care o avea, cu excepţia momentelor în care s-a rugat împreună cu mama ei şi s-au închinat la icoană! După efectuarea tomografiei, medicii i-au acordat fetei doar câteva săptămâni de viaţă. La următoarea reexaminare s-a constatat însă că tumora a dispărut cu desăvârşire, medicii neputându-şi explica decât printr-o minune vindecarea fetei.

• Eugenia Constantinova avea nevralgie de trigemen, cu dureri insuportabile. A citit timp de 40 de zile Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a mers la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova şi s-a uns cu ulei din candela icoanei, vindecându-se. Aceasta s-a petrecut în septembrie 1999.

• Lidia Biţcova Dimitrievna, din Moscova, avea o jenă în regiunea stomacului. După biopsie, a fost diagnosticată cu tumoră malignă, medicii propunându-i intervenţie chirurgicală. În final, operaţia a fost stabilită peste trei luni. În timpul acesta, femeia a citit zilnic Acatistul şi s-a uns cu ulei din candela icoanei Pantanassa. La următorul examen medical, cancerul dispăruse (7 septembrie 1999).

• Nina, din Moscova, suferea de o degradare profundă a organelor vitale (rinichi, pancreas, ficat). S-a chinuit vreme de șase ani, fără a afla vreun remediu. Cineva i-a spus despre icoana făcătoare de minuni Pantanassa. A mers la Liturghie şi apoi a cerut ulei din candela icoanei. La scurt timp, s-a vindecat complet (9 ianuarie 2000).

• Natalia Galiţ Gherknevna, din Orsk, regiunea Orenburg, avea cancer la piept. După citirea timp de 40 de zile a Acatistului Pantanassei, s-a vindecat (29 ianuarie 2000).

• Liudmila avea cancer la colon de gradul 4 şi tumori canceroase la uter şi ficat. După operaţie, medicii i-au acordat doar două săptămâni de viaţă. Muribunda a început să se roage fierbinte şi să cânte Acatistul Maicii Domnului în faţa icoanei Pantanassa. Acum, după trei ani de zile, Liudmila trăieşte şi îi dă slavă Atotîmpărătesei pentru minune (Moscova, februarie 2000).

• Valentina, din oraşul Orel, avea tumoră malignă. Medicii nu o puteau ajuta. A început să citească Acatistul Atotîmpărătesei. În scurt timp, tumora a dispărut (20 martie 2000).

• Lidia, din Munţii Altai, avea cancer la stomac. I s-a extirpat o porţiune bolnavă, însă cancerul s-a extins. A început să citească Acatistul şi să bea zilnic puţină aghiazmă sfinţită în timpul Paraclisului săvârşit la biserica Tuturor Sfinţilor. Metastaza a încetat. Acum este vie şi sănătoasă (mai 2000).

• Olga Axenova are o soră la Nijni Novgorod, care suferea de cancer gastric. Medicii au propus-o pentru operaţie. A început să se roage citind Acatistul Atotîmpărătesei şi, la scurtă vreme, s-a vindecat (27 septembrie 2000).

• Arhidiaconul Serghie Reinhardt, din oraşul belgian Silly, prezenta cancer în metastază, care atacase câteva organe interne. A trimis o scrisoare la biserica Tuturor sfinţilor din Moscova, unde se află copia icoanei Pantanassa, cerând să i se facă rugăciuni. După puţin timp, starea sănătăţii s-a ameliorat, iar în câteva luni s-a vindecat complet (14 ianuarie 2001).

(Mărturie athonită în România, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos, 2004, 188-193)

Vindecare cancer, alte boli trupesti si sufletesti prin Sfantul Maslu

Vindecare cancer, alte boli trupesti si sufletesti prin Sfantul Maslu

IISUS HRISTOS -DOCTOR si SANATATEA TRUPURILOR SI A SUFLETELOR NOASTRE

 

De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. „Sfanta Scriptură(Iacov 5, 14-15).
Maslul este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi iertare de păcate.
Fiecare taină are trei lucruri pe care se cuvine a le avea:
I materia din afară;
II a aduce înăuntru dar;
III să fie legiuită de Domnul.
Şi pe toate trei le întruneşte şi taina aceasta: Materia dinafară este untdelemnul curat, aduce înăuntru dar, căci iartă păcatele şi este legiuită de Domnul (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6) . Această Sfântă Taină dovedeşte, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credinţă, câtă întemeiere este în privinţa celor ce se săvârşesc de către preoţi. Sfânta rugăciune a preoţilor şi ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, noi o numim «Maslu», dar, pe lângă aceasta, ea mai are şi alte numiri – care însă se folosesc mai rar –, cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (avheleon), ungere cu untdelemn sfinţit etc. Potrivit învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu şi-au găsit leacuri la doctori. Deşi doctorii sunt şi ei buni pentru bolile trupeşti, căci şi pe ei i-a făcut Domnul (Sir. 38, 12), sunt totuşi boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul(oficial) (lepra, cancerul, oftica, epilepsia, orbirea, muţenia şi surzenia totală ş.a.).
Însă ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (Matei 19, 26; Luca 1, 37).
Astfel, vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate şi prin cetăţi, tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor (Matei 4, 23–25; 8, 1–4; 9, 27–35).
Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinţei că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).
Prin puterea Duhului Sfânt şi pe temeiul credinţei si a dorintei de indreptare, Domnul Hristos a dat acest dar şi apostolilor Săi, dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: Şi mergând, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (Matei 10, 1, 7–8). Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa, scoţând demonii şi prin ungere cu untdelemn, vindecând pe mulţi bolnavi (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Iată, deci, că apostolii tămăduiau pe bolnavi prin ungerea cu untdelemn – după cum îi învăţase Domnul (Marcu 6, 12–13) –, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris şi Sfântul Apostol Iacov: De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iacov 5, 14– 15).
Astfel, pe temeiul cuvântului «preoţii», Sfânta Biserică învaţă că la bolnavul căruia i se face Sfântul Maslu, este necesar să fie chemaţi cel puţin doi sau trei preoţi. Pot fi şi mai mulţi (cel mai indicat este şapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puţin doi. Numai la cazuri de mare urgenţă şi nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoţi, se admite şi unul.

Foarte puternică, a şaptea Taină a Bisericii, ajută la vindecări de tot felul, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Cu puterea rugăciunilor săvârşite de preoţi şi prin ungerea cu untdelemnul sfinţit în cadrul acestei sfinte slujbe, multe şi nebănuite sunt tămăduirile pe care oamenii le primesc. Au fost vindecate boli foarte grave, boli incurabile la care medicii nu mai dădeau nicio şansă de ameliorare, cu atât mai puţin de vindecare, dar bolnavii au venit cu inima deschisă la Taina Sfântului Maslu, au dorit sa se indrepte, s-au rugat, au crezut in puterea lui Dumnezeu şi s-au vindecat.

Chiar în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou au fost cazuri de cancer în formă avansată care s-au tămăduit. După ce s-au însănătoşit oamenii au venit şi au mărturisit minunea vindecării prin Sfântul Maslu.

Însuşi Mântuitorul a trimis pe sfiinţii apostoli la propovăduire şi le-a zis: „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”, (Marcu XVI, 17—18). Sfinţii apostoli L-au asculata şi au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovăduire : „Si scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”, (Marcu VI, 13).

De aici vedem cât de puternică este rugăciunea rostită în cadrul acestei sfinte taine dacă este însoţită de credinţă. Celor care participă la Taina Sfântului Maslu le sunt iertate păcatele pe care le-a făcut şi pe care a uitat să le mărturisească la Taina Sfintei Spovedanii. De la aceştia sunt îndepărtate toate relele, blestemele, farmecele, toate apăsările şi durerile ce tulbură liniştea sufletului şi a trupului.

E bine să veniţi pregătiţi, aşa cum în faţa medicului nu ne putem înfăţişa oricum, aşa nici în faţa Mântuitorului nu putem veni nepregătiţi. Pregătirea constă în mărturisirea păcatelor la duhovni, iar în ziua în care participaţi la Sfântul Maslu trebuie să postiţi, mai ales acum, când ne aflăm în Postul Mare. Este şi una din condiţiile pentru care această taină se face în zilele de post, respectiv miercuri şi vineri.

Taina Sfântului Maslu se face în biserică, cu excepţia situaţiilor în care cel bolnav nu se poate ridica din pat şi atunci merge preotul la el acasă sau la spital şi îi citeşte la căpătâi. Prin rugăciuni şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, creştinul se împărtăşeşte cu Harul lui Dumnezeu. Rugăciunea este rostită de şapte ori şi ungerea trupului cu untdelemn tot de atâtea ori se face.

Sfântul Apostol Iacob spune că cel bolnav „să cheme preoţii Bisericii” să se roage pentru el, nu doar un singur preot, de aceea la rugăciunea rostită de şapte ori şi ungerea trupului cu untdelemn de şapte ori participă cel puţin doi preoţi, dar pot participa chiar şi şapte preoţi.

Puterea acestei rugăciuni este nemărginită, chiar Sfântul Apostol Iacov spune că se iartă păcatele şi se vindecă sufletul şi trupul: “Rugaciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15)

E bine ca atunci când veniţi, să veniţi pregătiţi din toate punctele de vedere:

  • spovedanie

  • credinţă deplină

  • rugăciune din atâncul inimii

  • post cu tot ce înseamnă acesta: abţinerea de la mâncare, dar şi de la fapte, vorbe şi/sau gânduri rele, viclene

  • împăcarea cu ceilalţi

  • milostenie

Rezultatele sunt pe măsura efortului:

  • vindecări de boli trupeşti

  • vindecări de boli sufleteşti

  • pace, linişte

  • smerenie

  • întărirea credinţei

  • nădejdea mântuirii

  • alungarea gândurilor rele

  • îndepărtarea fricilor de orice fel

Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.

Atunci când cineva suferă un accident grav și este rănit la limită, găsește puterea de a lupta pentru supraviețuire atunci când vede medicul alături, prezența lui devine sursă de curaj și speranță de vindecare. Taina Sfântului Maslu are același efect încurajator însă mult mai complex, după cum vom vedea din tâlcuirile celor șapte Evanghelii.

Prima Evanghelie…

…a Samarineanului milostiv ne plasează în lumea reală din viața reală a fiecăruia, și anume că viața e un drum din Ierihonul pământesc către Ierusalimul ceresc, drum plin de primejdii, de tâlhari specializați în furtul calificat de timp, de pace, de liniște, de curaj, de credință, de Dumnezeu care, după ce atacă lasă victime nenumărate în agonia disperării și a deznădejdii, plini de răni adânci – numite patimi. Adică noi cei după chipul lui Dumnezeu, odată răniți suntem infestați cu veninul urii și devenim după chipul celuilalt – adică aproape morți. Ca un duș rece, această Evanghelie ne smulge din fantazia reclamelor și ne repune realitatea vieții cotidiene, însă, totodată ne prezintă și ne asigură de realitatea Marelui Doctor, veșnicul Călător, Care, deși venit special pentru căutare și vindecare, lasă permanent impresia că toate vindecările sunt simple coincidențe „omul potrivit la locul potrivit”.

Deci prima Evanghelie ne asigură că de două mari realități, prima că fiecare ascunde în el boli mai mult sau mai puțin evidente dar și mortale dacă sunt netratate, a doua că nu suntem singuri în suferința noastră, că Dumnezeu știe perfect unde zacem, cine ne-a făcut rău, și cum se poate vindeca – știe pentru că nu suntem priviți de sus printr-o lupă, ci Dumnezeu este alături – aproape, lângă noi, iar o dată găsiți suntem duși la casa de oaspeți și îngrijiți. De asemenea, se cunoaște aici cauza, sau microbul cauzator de moarte pentru fiecare și anume diluarea până la încetare a iubirii din noi – de aceea Evanghelia începe cu acel dialog referitor la iubire, care este sângele sufletului – un om care urăște este un om cu inima de gheață, rece, muribund spiritual.

A doua Evanghelie…

…a lui Zaheu vameșul, ne confirmă că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos, iar căutarea este valabilă chiar dacă are intensitatea firavă a acestui vameș. Curiozitatea lui nespectaculoasă a fost producătoare de mântuire, deoarece căutarea noastră este cea mai frumoasă invitație pe care o putem face lui Dumnezeu, Care se autoinvită în casa sufletului fiecărui om curios duhovnicește. Deși Dumnezeu nu-i cere nimic lui Zaheu și nici nu-i face observație, sau măcar aluzie la modul avar de viețuire, el își „injectează” singur medicamentul dăruirii primit tainic prin prezența Mântuitorului în viața lui, in casa lui – ”căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut”.

A treia Evanghelie…

…continuă povestea omului căzut în mâinile tâlharilor, care, dus la o casă de oaspeți are parte de servicii de calitate, profesioniste, harice căci „gazda” chiar se pricepe să primească și să îngrijească „oaspeții” – care de fapt sunt aduși de Dumnezeu fiecare în parte pe asinul Lui – adică smerenia Lui, căci atragerea cuiva în Biserică este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în fiecare suflet. Gazda este instruită bine și mai ales investită cu putere, cu har, cu viața lui Hristos în ea, și are toate instrumentele și medicamentele cu garanție nelimitată – Sfintele Taine. Ele sunt atât de eficace că pot „ămădui orice boală și orice neputință din popor”. O altă calitate este oferirea ca dar din dar a acestor „servicii medicale ”.

Evanghelia a patra…

…ne clarifică faptul că tot ceea ce primim bun de la Dumnezeu nu ne este dat nici ca merit, nici ca obligație, ci pur și simplu dintr-o dragoste pe cât de dezinteresată pe atât de nefirească, Lui Dumnezeu îi face plăcere să ne ia neputințele si să ne poarte bolile doar pentru a vedea acel zâmbet frumos și binefăcător de pe chipul nostru. Profetul Isaia, menționat in Evanghelie, arată că această calitate minunată de Tată presupune asumarea imediată și fără compromis a durerilor fiilor – atitudine de altfel probată de fiecare părinte care are copii. De aceea, vindecarea este gratuită, dezinteresată, fără scoatere de ochi, fără judecată, fără a cere socoteală, fără aducere aminte. Dumnezeu nu se așteaptă la gesturi fantastice de recunoștință, mai ales că de multe ori nu are unde să-și plece capul, nu găsește un adăpost în sufletele noastre, care, poate câteodată, speculează mai mult astfel de momente.

Evanghelia a cincea…

…oferă din textul ei un cuvânt pe care se sprijină întreaga omenire cu viața ei cu tot și anume „întârzierea” Mirelui, adică răbdarea ieșită din comun și de multe ori nejustificată (asta ca să fim sinceri) a lui Dumnezeu în ceea ce privește dorința noastră de întoarcere, de vindecare. ”Din mila Sfântului, facem umbră pământului” spunea cu precizie Mihai Eminescu, întruchipând într-un vers toată taina vieții noastre.  Nu este nefiresc să mai rămânem fără untdelemn în candele,dar este strigător la cer de sfidător să nu încercăm să o umplem măcar – curată nebunie. Refuzul categoric al ajutorului, a mâinii întinse a lui Dumnezeu duce inevitabil la veșnica și permanenta izolare de El.

Evanghelia a șasea…

…reprezintă apogeul lucrării de vindecare dar mai ales reprezintă contrastul prin excelență cu Evanghelia a doua. Zaheu și samarineanca, doi căutători, doi mărturisitori, doi suferinzi, două boli asemănătoare (aceleași duhuri negre și rele), doi primitori de vindecare unul „astăzi”, celălalt „în ceasul acela”.

Putem înțelege niște adevăruri zguduitoare de aici și anume:

Universalitatea vindecării, atât ca persoane candidate la vindecări (nu contează neamul, originea, etc, ci dorința de a cunoaște și a iubi), cât și ca moduri de vindecare – fiecare om este unic și se deosebește ce ceilalți, iar Dumnezeu respectă această calitate și se oferă spre descoperire în tot atâtea moduri câte inimi sunt.

Amândoi au un curaj nebun, unul mărturisește public că este hoț și nedrept, iar femeia de alt neam mărturisește public că este câine – ce aflăm de aici că dorința și lucrarea în sine de a ne vindeca reciproc presupune „curaj cu tona” iar eliberarea definitivă se produce în urma mărturisirii tip explozie la spovedanie, a patimii aferente. Astăzi a devenit un trend să te consideri păcătos – e un tertip ieftin de împăcare a conștiinței, curajos este să te numești cu patima care te domină (e mai greu sau chiar imposibil să ne facem pe noi înșine vipere, trădători, desfrânați, scorpii, invidioși, etc).

Un alt mare adevăr ascuns aici este acela pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl descoperă și anume că „de cele mai multe ori nu ne dorim cu adevărat ceea ce-I cerem lui Dumnezeu. Nu primi pentru că nu cerem ci doar simulăm infricoșați de răspunderea ajutorului pe care il dorim”. Cum ne rugăm pentru copii nostri acum și cum ne-am ruga dacă ar fi in pericol de moarte – sesizăm diferența. De aceea femeia cananeancă este un adevărat profesor și mentor al dorinței sincere și nezdruncinate de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. De aceea sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă să rugăm astfel „Doamne ajută-mă să-mi doresc cu adevărat ceea ce-ți voi cere”.

Evanghelia a șaptea…

…vine și ne dă „mândria” de a fi bolnavi, de a fi păcătoși. E foarte interesant că această mândrie are eficiență atunci când se conștientizează această stare. Alcoolicii, când încep terapia de recuperare prima dată se ridică în picioare și recunosc în plen „sunt alcoolic”, și 50% din terapie s-a încheiat. Numai cei care se consideră bolnavi și cu nevoie stringentă de ajutor stau la masă cu Dumnezeu. Cei inconștienți de neputințele lor fac parte din „elita” celor din a patra Evanghelie „morții care-și îngroapă morții lor”. Ești cu adevărat sănătos când te consideri cu putere bolnav, și ești cu adevărat viu când te vezi cu încăpățânare mort.

Taina Sfântului Maslu reprezintă tainic dar real prezența lui Dumnezeu lângă noi, prezență ce aduce mângâiere, curaj, putere de viață.

Să ne grăbim cu bucurie, câini fiind, cu candele ruginite și uleioase, să ne târâim sufletele ferfeniță în palmele găurite de „dragostea noastră” ale Mântuitorului Hristos strigând: înviază-mă Cuvinte cu mila Ta pe mine cel singur vinovat şi de moartea Ta şi de moartea mea.

exemplu concret: Fiul meu este vindecat

prin puterea sfinţilor

Iată povestea: În postul Paştelui anului 2007, într-o vineri, am aflat de boala copilului meu, o boală necruţătoare, care la ora actuală bântuie lumea, secerând fără milă bătrâni şi copii, anume – cancer Hodkin gr. III. Doctorii i-au dat trei săptămâni de viaţă după ce i-au făcut biopsia, dar iată că Bunul Dumnezeu nu a vrut acest lucru şi a hotărât altfel, întărindu-mă, înainte de toate, pe mine. În momentul când am auzit diagnosticul, în loc să mă prăbuşesc în disperare, am spus: „Este o încercare de la Bunul Dumnezeu.”

Apoi am luat drumul bisericii cu copilul de mână, ca să particip la taina Sfântului Maslu. Aşa am făcut. Primul Maslu la care am participat împreună a fost la biserica Sfântul Antonie cel Mare, mare făcător de minuni, unde slujba se ţine marţea. Următorul pas, înainte de a începe tratamentul cu citostatice, a fost să mergem la un mare şi dumnezeiesc duhovnic al nostru, al românilor, care încă mai este printre noi şi pentru care trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu, anume părintele Iustin Pârvu, de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă.

Când am ajuns acolo, pentru a putea lua o binecuvântare de la dânsul, l-am întrebat: „Credeţi că băiatul meu se va vindeca?”. Iar dânsul a răspuns: „Numai o minune dumnezeiască îl mai poate vindeca”. Acest cuvânt spus de dânsul mi-a dat cea mai mare speranţă şi am crezut din acea clipă în minuni. Băiatul a început tratamentul, iar eu nu am încetat a mă ruga, a merge la sfinte mănăstiri, a trimite acatiste. În cele din urmă, s-a întâmplat şi minunea de care mi-a spus părintele Iustin Pârvu, şi anume: am ajuns cu totul întâmplător şi fără nici un ban la Eghina, în Grecia, la Sfântul Nectarie, chiar de ziua lui, datorită unei prietene care ştia de boala fiului meu. L-am rugat pe Sfântul Nectarie, cu lacrimi fierbinţi, să mă ierte dacă am greşit, dar să-l vindece pe fiul meu. Iar rugăciunea mi-a fost ascultată.

Acum, după 18 luni, când fiul meu a făcut o nouă analiză pe un computer tomograf, boala nu mai există! Şi oare nu este aceasta o minune? Ba este, şi din cauza asta doresc să spun lumii întregi: „Rugaţi-vă, oameni buni, rugaţi-vă şi iarăşi rugaţi vă sfinţilor, ei vă aud şi vă îndeplinesc cererile.” Drept dovadă, fiul meu este vindecat prin puterea sfinţilor lui Dumnezeu şi a sfinţilor pe care încă îi mai avem printre noi. Doamne, slavă Ţie şi tuturor sfinţilor Tăi din cer şi de pe pământ!

(Elena E. – Azuga, judeţul Prahova)

Iar daca in plus la acestea aplicati si cele lasate de Domnul sa ne fie de ajutor, aveti toate sansele:

1.Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul
2.Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar.
3. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat.
4. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele.
5. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui?
6. Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate.
7. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea;
8. Spiţerul cu acestea va face alifiile. Nu este sfârşit lucrurilor Domnului şi pace de la El este peste faţa pământului.
9.Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui.
10. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre faptele drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta.
11.Dă miros cu bună mireasmă şi pomenire de făină de grâu şi junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile.(din Vechiul Testament, nu mai e necesara jertfa de animale)
12. Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă.
13.Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă.
14.Că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă.
15.Cel care păcătuieşte împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului.

Utilizarea plantelor medicinale este, întâi de toate, o problemă teologică.

Dumnezeu, știind mai dinainte că în urma căderii vor apărea și bolile, a rânduit plante medicinale pentru alinarea și tămăduirea celor suferinzi.

Tot Dumnezeu a înțeleptit pe medici, ajutându-i să descopere proprietățile tămăduitoare ale plantelor. ”Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu le va defăima. Și El a dat oamenilor știința, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate” (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 38, 4-6).

Despre importanța plantelor Sf. Ioan Damaschin ne învață astfel: ”Dintre plante și ierburi, pământul produce unele cu rod, altele pentru mâncare, altele mirositoare; florile sunt dăruite spre desfătarea noastră, spre exemplu trandafirul și cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor. Căci nu este vreo viețuitoare, nici vreo plantă în care Creatorul să nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare oamenilor. Căci Dumnezeu, cunoscând pe toate înainte de facerea lor, a știut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca și să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuința lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele pe pământ și pe altele în apă”.

Tot așa ne învață și Sf. Vasile cel Mare: ”Niciuna din ierburile făcute de Dumnezeu nu-i de prisos, nu-i nefolositoare: sau dau hrana uneia dintre necuvântătoare, sau sunt descoperite de știinta medicală pentru vindecarea bolilor noastre. Chiar și plantele otrăvitoare ne sunt și nouă folositoare în unele ocazii. Cu mătrăguna doctorii vindecă insomniile, cu sucul de mac potolesc durerile cumplite ale trupurilor, iar cu spânzul au vindecat boli învechite.

Dar vedeti ca DOAR plantele FARA dorinta de indreptare si de curatire a pacatului, fara rugaciune de multe ori nu sunt suficiente.In plus si doctorul trebuie sa isi faca leacurile din plante(cu stiinta ) si sa SE ROAGE PENTRU CEI BOLNAVI

DOAMNE AJUTA!

p.s.:Sectarul: Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această aşa zisă Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul. De aceea nu poate fi admisă şi nici socotită ca taină.
Preotul: Dar ce dovezi scripturistice îţi mai trebuie, omule rătăcit şi tuturor celor asemenea ţie? Nu ţi-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de Sfinţii Apostoli din însăşi porunca Domnului? (Marcu 6, 12–13). Oare ai fost cu totul surd la cele ce ai auzit mai înainte? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbeşte despre această Taină şi cum învaţă să o practicăm şi noi? (Iacov 5, 14–15). Cum puteţi voi – sectarilor rătăciţi de la adevăr – să vă închipuiţi şi să credeţi că această ungere cu untdelemn a celor bolnavi ar fi vreo inovaţie făcută de Sfinţii Apostoli fără voia Învăţătorului lor? Mare orbire la înţelegerea Sfintelor Scripturi şi mare întunecare a minţii se vede la voi. Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori (I Cor. 4, 1). Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.
Sectarul: Maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute şi fără de untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut şi fără untdelemn (Marcu 16, 18; Fapte 14, 10; 28, 8 ş.a.).
Preotul: Sfântul Maslu este o Taina aşezată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, iar nu o lucrare simbolică, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Iar din faptul că Mântuitorul sau Sfinţii Apostoli făceau vindecări şi fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că Sfântul Maslu nu ar fi o Taină sau că untdelemnul poate lipsi de la săvârşirea acestei Taine. Niciodată noi nu vom crede nebuniilor voastre, ci învăţăturii Sfinţilor Apostoli, care ne arată prea clar şi luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi (Marcu 6, 12–13; Iacov 5, 14–15).
Sectarul: Dacă Maslul este o Taină prin care se împărtăşeşte Sfântul Duh (harul vindecător); de ce nu se vindecă toţi bolnavii care se împărtăşesc de ea?
Preotul: De ce mă ispiteşti, omule viclean şi făţarnic, ca şi cum nu ai ştii sau nu ai înţelege acest lucru? Nu ştii doară că nici Însuşi Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria sa», la localnici, pricina fiind numai necredinţa lor? (Marcu 6, 1, 5–6). Iar când vindeca pe bolnavi, mărturisea în faţa tuturor credinţa celor ce se învredniceau de binefacerile şi tămăduirile Sale (Matei 9, 22–29; 8, 10; 15, 28 ş.a.).
Sectarul: Dar de ce la romano-catolici Taina Sfântului Maslu nu poate fi săvârşită decât de episcopi şi numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte, fapt pentru care ei o numesc «ungere din urmă» (extrema uncţio)?
Preotul: În Sfânta Scriptură, şi anume unde se vorbeşte despre practicarea acestei Taine (Iacov 5, 14–15), nu ni se spune să fie chemaţi episcopii la săvârşirea ei, ci «preoţii». E adevărat că, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze şi pe episcopi, aşa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea este adevărat că Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Sfinţii Apostoli (Marcu 6; 7, 12–13), dar nu ni se spune că săvârşirea ei ar fi rezervată numai episcopilor şi nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte, ci «dacă este cineva bolnav»; ba chiar apostolul spune limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel bolnav. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund.
Aşadar, învăţătura romano-catolică despre Sfântul Maslu nu este conformă cu Sfânta scriptura.

 

 

Minuni ale Parintelui Justin Parvu – Vindecător de cancer

Minuni ale Parintelui Justin Parvu – Vindecător de cancer

Tămăduieşte cancerul de esofag

Cu puţin timp înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, în urma bolii necruţătoare de care suferea, au intrat în chilia Părintelui Justin un tânăr de 22 de ani, Cosmin, cu mama sa. Erau din Brăila şi Cosmin suferea de cancer de esofag într-o fază destul de avansată, încât abia reuşea să mai mănânce acuzând dureri mari la înghiţire. Veniseră la Părintele să îl întrebe dacă să înceapă tratamentul de chimioterapie şi sa ia o binecuvântare, cu multă nădejde în rugăciunile sfinţiei sale. Părintele i-a binecuvântat şi le-a spus să nu înceapă chimioterapia, ci să urmeze un tratament naturist. Cosmin, pe lângă durerea fizică pe care o suferea, mai purta în suflet o durere şi mai mare – părinţii lui erau despărţiţi şi îşi dorea cu tot sufletul ca aceştia să se împace pentru a-şi reîntregi familia, în sânul căreia a crescut. S-a rugat în taină Părintelui şi a plecat.

Cosmin şi mama sa au ascultat întocmai cuvântul Părintelui şi, cu rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au biruit boala. După un nou consult la medic, cancerul dispăruse şi Cosmin putea înghiţi uşor. Nu după mult timp, în săptămâna luminată, Cosmin se întorcea la mănăstire să îi mulţumească Părintelui Justin pentru darul vindecării cu care l-a binecuvântat. Nu l-a mai văzut însă pe părinte. Mare i-a fost uimirea când a auzit că Părintele era internat în spital, suferind de aceeaşi boală, cancerul.

A mulţumit în faţa uşii chiliei Părintelui, nu doar pentru tămăduirea cancerului, ci şi pentru minunea că familia i se reîntregise; părinţii lui se împăcaseră.

Tămăduieşte cancerul de tiroidă

Cu o săptămâna înainte de a trece la Domnul Părintele Justin, aflându-se pe patul de suferinţă din chilia sa, din mănăstirea de maici, Paltin, o femeie plângea sfâşietor la uşa chiliei Părintelui şi o săruta cu multă evlavie.

Maicile au întrebat-o de ce face acest gest iar femeia, cu lacrimi în ochi, a început să povestească modul minunat în care Părintele Justin o vindecase de cancer. Ne-a spus că ea nu mai locuieşte în ţară de multă vreme şi că e stabilită în Barcelona, Spania, unde lucrează. Cu trei ani în urmă fusese diagnosticată cu cancer la tiroidă, aflat în ultima fază de metastază. Doctorii refuzau să o mai opereze, spunând că nu mai are decât maxim două luni de trăit şi că operaţia este în zadar.

Sfârşită de durere, s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute. În noaptea aceea l-a visat însă pe Părintele Justin, pe care nu îl cunoscuse decât din auzite şi de pe internet. Îl vede venind în picioare lângă ea şi îi introduce pe gât nişte metanii cu care îi scoate cancerul afară, după care îi spune: „Operează-te, pentru că eu te voi ajuta”!

Mulţumindu-i Părintelui Justin pentru această încredinţare, femeia s-a dus la doctori să se opereze, convinsă fiind că Părintele Justin o va ajuta. Şi într-adevăr aşa a fost. Operaţia a fost reuşită, iar cancerul a dispărut cu desăvârşire, iar acum femeia revenea în ţară doar pentru a-i mulţumi Părintelui Justin pentru ajutorul minunat.
articol apărut în nr. 29 al revistei ATITUDINI

Lamuriri experiente moarte clinica, Duh, Suflet , Trup

Referitor la  documentarele despre moartea clinica, experiente extracorporale si , de ce nu, viata dincolo de trup/moartea fizica1:
https://tratamenteanticancer.wordpress.com/2013/12/24/cadou-craciun/

Exista DUMNEZEU si RAI:

https://tratamenteanticancer.wordpress.com/2015/05/02/exista-dumnezeu-si-rai/

 

iata lamurirea de la Sf. Serafim Rose:

Ier.-Serafim-Rose-Sufletul-dupa-moarte (1)

Puteti citi apoi si :

https://archive.org/stream/SfantulLucaAlCrimeii-Duh-Suflet-TrupputereaInimii_487/SfantulLucaAlCrimeii-Duh-Suflet-TrupputereaInimii#page/n0/mode/2up

Doamne ajuta!

În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă: „Singura intrare
dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura creştină şi punerea
întru lucrare a nevoinţei creştine. Singura cunoaştere dreaptă a
duhurilor este urcuşul duhovnicesc şi desăvârşirea creştină”
(pag. 53).
Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu şi care
numai de El este ştiută, vom intra fără greş în lumea duhurilor.
Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca
Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa
pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii
noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute şi să
putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, aşa încât, pe
această temelie, când vom ieşi din trup, să ne putem număra în
rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).
Învăţătura Episcopului Ignatie Brianceaninov, scrisă cu
peste o sută de ani în urmă, ar fi putut foarte bine să fie scrisă şi
astăzi, prezentând cu atâta limpezime ispitele duhovniceşti ale
vremurilor noastre, când „porţile simţirii” (pentru a folosi
expresia popularizată de către un lucrător în acest domeniu,
Aldous Huxley) au fost deschise în oameni, într-o măsură
77
nevisată în vremea Episcopului Ignatie.
Aceste cuvinte nu mai au nevoie de nici un comentariu.
Cititorul cu bun simţ, poate că deja a început să le pună întru
lucrare în experienţele de „după moarte” pe care le-am înfăţişat
în aceste pagini şi aşa a început să-şi dea seama de primejdia
îngrozitoare a acestor experienţe pentru sufletul omului. Cine
cunoaşte această învăţătură ortodoxă nu poate decât să
socotească cu uimire şi înfricoşare uşurătatea cu care „creştinii”
de astăzi se încred în vedenii şi arătări, care ajung acum să fie
atât de obişnuite. Pricina acestei necunoaşteri este limpede:
romano-catolicismul şi protestantismul, desprinse de veacuri de
învăţătura ortodoxă şi de rânduiala vieţii duhovniceşti, au
pierdut toată iscusinţa pentru dreapta socoteală limpede asupra
duhurilor. Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în
gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină.
Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt
poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a
veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită
să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o
„nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt.
Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se
„creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul
„minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de
pe urmă (Apocalipsa 16, 14).
Trebuie să adăugăm că înşişi creştinii ortodocşi, în vreme ce
se află teoretic întru cunoaşterea adevăratei învăţături creştine,
arareori sunt conştienţi de aceasta, şi adesea sunt înşelaţi cu
aceeaşi uşurinţă ca şi ne-ortodocşii. Este vremea ca această
învăţătură să fie dobândită din nou de către aceia care au acest
drept al întâilor născuţi!
Cei care istorisesc acum experienţele lor de „după moarte”,
se vădesc a fi la fel de încrezători în experienţele lor, ca oricare
alţii care s-au rătăcit în trecut. În toată literatura contemporană
despre acest subiect, sunt foarte puţine situaţii în care o persoană
socoteşte cu dreaptă judecată, că cel puţin o parte a experienţei
ar putea să vină de la diavol. De bună seamă, cititorul ortodox
îşi va pune această întrebare şi va încerca să priceapă aceste
experienţe în în lumina învăţăturii duhovniceşti a părinţilor şi a sfinţilor ortodocşi.

 

in final , un extras din biblia ortodoxa despre cei care au plecat dintre noi si cei ramasi:

16. Fiule! Pentru cel mort varsă lacrimi şi, ca şi cum ai fi pătimit grele încercări, începe plângerea.
17. Şi după cuviinţă tu acoperă trupul lui şi nu trece cu vederea înmormântarea lui.
18. Amară plângere fă şi fierbinte tânguire.
19. Şi te jeleşte, după vrednicia lui, o zi sau două, pentru a goni clevetirea şi te mângâie de întristare.
20. Că din întristare vine moarte, şi întristarea inimii slăbeşte virtutea.
21. Necazul statornic este mai rău decât moartea şi o viaţă împovărată împinge inima la blestem.
22. NU da întristării inima ta, ci o depărtează de ea, aducându-ţi aminte de cele de pe urmă.
23. Şi nu uita că nu este întoarcere pentru cel răposat şi acestuia nu vei folosi şi ţie însuţi vei face rău.
24. Adu-ţi aminte de judecata lui, că aşa va fi şi a ta; mie ieri, şi ţie azi.
25. Cu odihna mortului fă să înceteze pomenirea lui şi te mângâie despre el pentru ieşirea duhului lui.
26. Înţelepciunea cărturarului pe încet se câştigă şi cel care nu ia aminte prea mult la grijile vieţii se va înţelepţi.

Plangeti pe cei plecati cateva zile dar nu ramaneti intristati de plecarea lor(poate ei sunt mai bine acolo unde sunt si daca nu sunt , dati de pomana si faceti milostenii pentru ei; duhul lor oricum a iesit din trup si nu se mai intoarce si va veti face singuri rau, poate chiar moarte – caci din intristare vine moartea.)

Doamne ajuta!

 

 

Vindecarea celor zece leprosi

Vindecarea celor zece leprosi – Predica la Duminica a 29-a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

Dumnezeiasca Evanghelie de astazi ne impartaseste 10 vindecari trupesti si o mantuire. E vorba de vindecarea celor zece leprosi. Dar unul din cei zece vindecati – asa ne incredinteaza cuvantul aratat – s-a vindecat si sufleteste. Rugam Duhul Sfant sa ne impartaseasca lumina ca sa va impartasim adevarul cat mai adanc al dumnezeiestii descoperiri – cuvantul Evangheliei.

Precum citim, in vremea aceea (anume cand Mantuitorul mergea spre Ierusalim, spre jertfa lui cea de bunavoie si mantuitoare),

“Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe, si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-i, El le-a zis: Mergeti si aratati-va preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean. Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, si care este de alt neam? Si i-a zis: Scoala-te si mergi; credinta ta te-a mantuit”. (Luca 17, 12-19).
Cei noua s-au vindecat. Acesta primeste alt raspuns: s-a mantuit.

Avem in fata ochilor mintii imaginea teribilei stari – intalnita de atunci pana aproape in zilele noastre – a bolnavului de lepra. Maladia poate cunoaste o forma mai usoara, in care apar pete pe trup, care incep sa puroieze, sau o forma mai grava, in care organele trupului – ale fetei, ale restului trupului, maini, picioare – incep sa se desfaca din trup. Si deodata sa simti cum mori de viu; sa fii martor viu al descompunerii trupului tau. In starea asta sa cugeti, sa vezi cum trupul tau parca se desface din incheieturi. Si sa-ti pui intrebarea adanca a legaturii sufletului cu trupul.

Caci noi credem si marturisim, si acesta este adevarul, ca sufletul e in trup si trupul e in suflet. E o unitate de negrait. Nu trebuie sa le gandim ca doua existente radical si total despartite, ci intr-o unitate dumnezeieasca. Judecata mai adanc: Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu, “Dumnezeu-Cuvantul (Dumnezeu-Logosul, Dumnezeu-Ratiunea, Dumnezeu-Mintea divina) trup S-a facut si S-a salasluit printre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Singurului nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (Ioan 1, 14). De aceea spun dumnezeiestii Parinti ca omul e creat dupa chip si asemanare nu numai prin suflet, ci si prin trup. Pecetea, se intelege, e in suflet; dar sufletul e intr-o unitate de nedesfacut cu trupul. Sa retinem acest adevar dumnezeiesc, etern: Fiul lui Dumnezeu S-a facut trup. Fiul lui Dumnezeu, vesnicul Dumnezeu, Necreatul S-a unit cu creatura, S-a unit pe veci. Caci omul n-a pastrat aceasta legatura care i-a fost incredintata la zidire, cand Dumnezeu a suflat din El suflarea divina de viata. N-a pastrat-o, n-a fost credincios harului. Si atunci, in Hristos se unesc pe veci dumnezeiescul si pamantescul. Asa intelegem unirea aceasta intre suflet si trup. Si cand spune cuvantul Evangheliei: “Am vazut slava Lui (adica a Fiului lui Dumnezeu facut Om) stralucind, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar”, gandim atunci si la noi, la aceasta unire adanca a sufletului cu trupul. Caci sufletul, primind har spre indumnezeire (cum de atatea ori marturisim dupa dumnezeiestii Parinti, ca harul lui Dumnezeu se face suflet al sufletului nostru, ca lumina a lui), face partas si trupul. Iubitilor, ganditi-va: atunci cand suntem luminati launtric de credinta, de nadejde, de dragoste, de o bucurie negraita – a sanatatii, a rugaciunii, a unei fapte bune – o, Doamne, cum straluceste trupul nostru! Se ilumineaza. Si, dimpotriva, cum pacatul – desfrau, betie si altele – te schimonoseste, te urateste. Dante spune cum, undeva in Infern, vede chinuit un sarman pacatos pe care sarpele il incolaceste si-l strange, iar el se zvarcoleste; si fata lui, sarmanul, seamana cu chipul celui rau.

Atunci, cum sa nu cugetam adanc la aceasta legatura, intre suflet si trup, intre prezenta harului lui Dumnezeu si prezenta raului? O gandire inalta, sublima, nu se manifesta, nu se implineste ea, la un artist, la un savant, prin lucrul deopotriva al sufletului si al mainilor lui? Sau rugaciunea insasi, metania pe care o fac, semnul crucii, jertfa pe care o aduc, fapta buna pe care o savarsesc – toate le savarsesc prin unitatea aceasta sfanta intre suflet si trup, intre spirit si materie, in care simti ca trupul este intr-adevar o revelatie a sufletului tau.

In stare de boala, la sarmanul lepros, revelatia sufletului in trup e inspaimantatoare, ca la orice bolnav. Aici e una din cele mai adanci teme ale constiintei umane, anume: nu in sarmanul trup e taina descompunerii, ci in nefericitul suflet, in pierderea unitatii lui. Taina tainelor este unitatea; adica lupta impotriva descompunerii, a disolutiei mele trupesti incepe in suflet. O, iubitilor, fiecare dintre noi, in clipa aceasta, sa constientizam, in adancul nostru, acel virus, acel microb al raului care ne descompune sufletul, de unde vine si descompunerea trupului si moartea insasi.

Dumnezeiescul apostol Pavel, in cuvantul care s-a grait astazi ne invata: “Fratilor, cand se va arata Hristos, Care este viata voastra, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru marire (intru slava). Drept aceea omorati madularele voastre, ale omului pamantesc (adica ale omului care vede numai in materie, numai in trup): desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea, lacomia, care este o inchinare la idoli” (Coloseni 3, 4-5). Si ce-au fost idolii daca nu tocmai o zeificare, o indumnezeire a patimilor omenesti si a lumii acesteia dezradacinate – in constiinta lor, nu in fiinta ei – din Dumnezeu? Si zice iarasi Apostolul: “Acum deci lepadati si voi toate acestea: mania, iutimea, rautatea, defaimarea, cuvantul de rusine din gura voastra. Nu va mintiti unul pe altul, fiindca v-ati dezbracat de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si v-ati imbracat in omul cel nou, care se innoieste, spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit (adica al Mantuitorului Hristos)” (Coloseni 3, 8-10). Tatal, din vointa Lui dumnezeiasca ne-a zidit pe toti, prin Fiul si dupa chipul Fiului, in Duhul Sfant. Apostolul, deci, iubitilor, ne spune acest adevar: lepadati toate aceste forme ale raului, care va descompun! Prin care va pierdeti unitatea adanca cu Dumnezeu si unitatea dinlauntrul vostru. Caci nu e unitate a sufletului fara legatura cu Cel Unul Dumnezeu; si aceasta unitate se intipareste apoi in faptura mea.

De aceea, cele doua laturi ale iubirii sunt, asa cum le cunoastem: “Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta, puterea ta, cugetul tau, vartutea ta, inima ta, iar pe aproapele (citim in Vechiul Testament) ca pe tine insuti”, iar Mantuitorul a zis: “Asa sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit”. Atunci, in iubire sta unitatea. Lumina si iubirea, sensul si viata ma indumnezeiesc. Si sensul e Dumnezeu – din Tatal in Fiul (Logosul), iar viata in Duhul Sfant. Acestea-mi dau unitatea. Iar neiubirea si lipsa luminii dumnezeiesti, pacatele ma descompun. Trebuie inteles acest lucru. Negrait, aici e toata taina suferintei, bolii, stricaciunii si mortii.

Cei care ne impartasim – unii adeseori – sa citim cu atentie rugaciunile dinaintea Sfintei Impartasanii, spre pilda Rugaciunea a patra, a Sfantului Simeon Metafrastul: “… Ci vezi, Doamne, smerenia mea, si-mi iarta toate pacatele mele; vezi, ca s-au inmultit mai mult decat perii capului meu faradelegile mele. Ce rau n-am savarsit? Ce pacat n-am facut? Ce rau nu mi-am inchipuit in sufletul meu? Ca iata, si cu faptele am facut (si desfasoara acest tablou tragic, ruinator, distrugator al unitatii si al fiintei mele): desfranare si preadesfranare, mandrie, trufie, batjocura, hula, vorba desarta, infierbantare la ras, betie, lacomie a pantecelui, mancare fara masura, rautate, pizmuire, iubire de argint, iubire de avutie, camatarie, iubire de mine insumi, iubire de marire, hrapire, nedreptate, agonisire de rusine, invidie, graire de rau, faradelege; toate simtirile si toate madularele mi le-am intinat si le-am stricat si de nici o treaba le-am facut (daca s-au imbolnavit, ce treaba, ce fapta buna sa mai fac?), ajungand cu totul salas diavolului”. In traducerile mai vechi: “ajungand cu totul pravalie diavolului” – adica acolo unde isi pune el marfa lui si de unde ii trimite si pe altii sa cumpere; ca sa devii pe urma tu contagiune pentru cealalta lume, sa-i strici si pe ceilalti.

Sa spuna si savantii, si psihologii, si toti analistii sufletului omenesc: toate aceste patimi, ele ma descompun. Eu traiesc atunci – nu numai in lepra, in orice boala – contempland tragic descompunerea trupului meu; dar, intai, descompunerea sufletului; de acolo pleaca aceasta tragedie a sufletului.

Si de aceasta tragedie de care sufereau cei zece leprosi i-a vindecat Mantuitorul. I-a vindecat cum? Doar privindu-i. Aruncandu-Si asupra lor, odata cu privirea, iubirea si cuvantul Lui: “Mergeti si aratati-va preotilor!”. Asa era legea la evrei: preotii erau si medici; aveau pregatire la templu. Erau si medici, de buna seama, in vremea aceea. In Vechiul Testament se spune: “Da cinste medicului, si el e tot de la Dumnezeu”, iar Mantuitorul spune: “N-au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi”. Asadar, preotii aveau o dubla misiune: odata cu rugaciunea, cu darul pe care-l primeau de la Dumnezeu, aveau si aceasta investitura deosebita, sa constate insanatosirea suferinzilor si sa-i declare, deci, in fata multimii, a poporului, de acum curatiti, sanatosi, ca ei sa poata intra in comunitate, in societate. Caci altfel, precum stim, erau izolati. Si trebuia, cand se apropiau oameni de ei, sa strige: “Necurat! Necurat!”; iar in sinagoga li se crea un loc special, unde erau acceptati, totusi. In aceasta stare tragica, de moarte vie, Mantuitorul rosteste doar cuvantul: “Aratati-va preotilor!”. Ei merg sa se arate. Pe cale s-au vindecat. Preotii au constatat. Si, amanunt atat de revelator: unul dintre leprosi se intoarce si vine la Mantuitorul, Ii cade in genunchi, se pleaca si “da slava lui Dumnezeu”, Ii multumeste. Iar Mantuitorul rosteste: “Au nu toti zece s-au vindecat? Dar cei noua unde sunt? Numai unul s-a aflat sa dea slava lui Dumnezeu…?” – nu simplu “sa multumeasca”. E o nuanta adanca, tot atat de revelatoare. “… numai acesta, si care este de alt neam?” (era samarinean).

Iubitilor, doua idei se desprind de aici si ne lumineaza constiinta. Din cei zece, unul vine si-I da multumire lui Dumnezeu. Unul, care-si descopera unicitatea si care raspunde dureros la una din temele noastre obisnuite. Cand ne-am intrebat adesea ce inseamna sanatatea sufletului, sanatatea mintala sau normalitatea, si am cercetat la diversi oameni de stiinta, savanti, mai ales la psihiatri, am gasit definita sanatatea, normalitatea, drept “integrarea in mediu, in societate”. Mi-am zis atunci: deci societatea il face pe om sanatos?! Acest mediu social trebuie inteles in diversitatea lui, pentru ca, daca unul se integreaza foarte bine intr-un mediu de talhari, intr-o mafie, inseamna ca el e normal? Altfel spus, lumea, ea iti da tie sanatatea? Erau in societate cei zece, nu? Dar unul dintre ei n-a acceptat, pur si simplu, sa ramana in societatea aceea. A fost singurul care s-a rupt de ea si a inteles ca nu lumea l-a vindecat pe el. Si el vine – in unicitatea lui, in constiinta lui unica – la Mantuitorul. Si spune Scriptura: “sa-I dea slava”; nu simplu “sa-I multumeasca”. E ceea ce numim indeobste “recunostinta”. Dar ce inseamna recunostinta? Re-cunosc, imi recunosc obarsia in Dumnezeu. De aceea spune Mantuitorul “sa dea slava lui Dumnezeu”: taina slavei, a preamaririi lui Dumnezeu, din care eu ma impartasesc. Iar in alt loc: “Slava de la oameni nu caut”. Pentru ca Mantuitorul descopera slava nu pentru Sine, ci pentru noi. Nu spune El Tatalui, pentru ucenici: “Tata, slava pe care Mi-ai dat-o Mie Eu le-am dat-o lor”? Slava lui Dumnezeu nu e pentru a se preamari pe Sine Dumnezeu, ci pentru a ne impartasi noua slava – lumina, iubirea, bucuria, puterea, sanatatea. E altceva decat slava pe care o aducem noi, oamenii. Iertati, imi vine in gand cuvantul lui Eminescu: “Iar deasupra tuturora s-o scula vreun mititel / Nu slavindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”. Aceasta e nefericita noastra stare, de a schimba talcul, sensul slavei lui Dumnezeu. Slava Lui, pe care o impartaseste cu noi, cum adesea pomenim cuvantul Sfantului Grigorie Palama: “Dumnezeu, fire mai presus de fire, nu are a sui la slava mai inalta. Slava Lui se descopera prin coborarea la cele smerite”. Slava lui Dumnezeu in smerenia Lui ni s-a descoperit, in chipul robului pe care L-a luat si al crucii pe care S-a rastignit deschizand bratele Lui si imbratisandu-ne pe noi, pentru a ne darui noua slava.

Si acest unu a inteles Cine l-a vindecat, spre deosebire de sarmanii lui confrati de suferinta, care nu s-au intors la El. Trupeste s-au vindecat; intrebarea este: s-au vindecat si sufleteste? Or Mantuitorul spune: “Numai acesta s-a aflat sa dea slava lui Dumnezeu?”. Si-i zice: “Mergi! Credinta ta te-a mantuit”. De aceea am spus la inceput: cei noua s-au vindecat trupeste; acesta s-a mantuit; cand a crezut (credinta in Hristos). Si a primit slava Lui – mantuirea!

Asadar, revin asupra normalitatii, a sanatatii mintale, adica nu numai a trupului, ci si a sufletului . Cum intelegem noi taina aceasta a sanatatii mintale, a normalitatii, a pastrarii unitatii mele cu Dumnezeu si cu lumea? M-a intrebat cineva, rascolitor in adancul sufletului: “Parinte, pentru trup, intreb medicii, dar pentru suflet, asa am socotit, ca se cuvine sa intreb un preot: ce inseamna sanatatea sufleteasca?”. Am stat o clipa… In chip firesc, spontan, mi-am inaltat sufletul la Dumnezeu si am cugetat ca e cuvios sau cuvenit sa raspund asa: “Daca trupeste simt sanatatea atunci cand toate organele mele trupesti, aparatele – creierul, inima, ficatul, plamanii, rinichii, stomacul, ochii, urechile –, toate isi implinesc menirea lor inscrisa fiziologic in trupul meu si care, prin urmare, functioneaza pentru ca se afa in organica unitate, la fel si puterile mele sufletesti (cele firesti – intelectul, sentimentele, vointa; cele morale – intelepciunea, dreptatea, barbatia sau curajul, cumpatarea si infranarea, stapanirea patimilor placerii, a desfraului, a patimilor maniei si stapanirea de sine; si cele teologice – credinta, nadejdea, dragostea si, impreuna cu ele: bunatatea, pacea, indelunga rabdare, asceza, postul), toate aceste puteri sufletesti, virtuti morale, virtuti teologice, isi implinesc menirea lor pozitiva, afirmativa (Dumnezeu este da si numai da; si eu raspund zidirii mele dupa chipul lui Dumnezeu: “Da, Doamne, cred si Te marturisesc!”), atunci si numai atunci cand aceste puteri sufletesti ma zidesc pe mine, ma construiesc pe mine in credinta, in adevar, in iubire, si eu devin un punct, smerit, de contagiune mantuitoare, nu distrugatoare. Atunci eu simt in aceasta unitate a fapturii mele (chiar in boala si in orice situatie a vietii), prin Dumnezeu, prin radacina mea, prin Ziditorul meu, simt sanatatea sufletului.

Iata, aceste daruri pe care le-am evocat sunt, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, “insusiri ale Dumnezeirii care in noi devin virtutile noastre”, “materia spirituala” a sufletului si a vietii noastre, daca putem spune asa. Acestea toate constituie fiintial existenta noastra, zidirea noastra si mantuirea noastra, asa cum ele sunt descoperite in Iisus Hristos, Modelul.

Deci Fiul lui Dumnezeu facut Om, El le-a intrupat pe toate in plinatate, si nu poti dobandi sanatatea fara aceasta icoana a Mantuitorului Hristos. In toate acestea e cuprinsa, fireste, si societatea; e cuprins si mediul, sunt cuprinse toate. Dar toate pleaca din radacina lor si merg spre sensul, spre telul lor. Pentru ca lumea aceasta nu poate oferi nici modelul moral absolut – nu poate intemeia o etica, zice stiinta –, nu poate oferi nici sensul existentei, care este Hristos Domnul. Eu tin seama de mediu, de lume, dar totdeauna ma ridic la Obarsia mea, la Chip, la Modelul meu, la Hristos.

Pentru care spun si aici cuvantul luminat de Dumnezeu, pe care l-a rostit Eminescu, vorbind de jertfa Mantuitorului, care in momentele acelea de suferinta suprema pe cruce Se jertfeste cerand iertare Parintelui Ceresc, pentru rastignitori; Se jertfeste deci pentru toti. Asa a inteles Eminescu jertfa Mantuitorului pe cruce: “Astfel, a te jertfi din iubire pentru altii, nu din dispret, cum o faceau filosofii vechi, stoicii, nu din respectul unei legi, ci in numele lui Dumnezeu si pentru semenul tau, din iubire pentru lume, e cea mai inalta forma a existentei umane. In ea e acel sambure de adevar – iubirea in stare sa dizolve intreaga dizarmonie dintre oameni si asprimea luptei pentru existenta, ce bantuie natura intreaga”.

O, Doamne, fa-ne vrednici pe toti, sa invatam si de la el, de la acest poet al neamului, cum a invatat el de la Tine, taina iubirii, taina vindecarii de tot raul, taina mantuirii. “Iubirea, cea mai inalta forma a existentei umane”, pe care Tu ne-ai descoperit-o, Doamne. Si vindecatul lepros Ti-a dat slava… Astfel nu numai ca s-a vindecat trupeste, ci s-a si mantuit. Fa-ne vrednici, Doamne, de acest dar, ca noi, cei care Te cinstim pe Tine, sa fim deplin sanatosi – sufleteste intai, si trupeste; prin credinta in Tine, prin lumina vietii Tale, prin iubirea Ta, Doamne!

Observati: de ce rugaciunea pe care am citit-o adineauri, in care sunt aratate patimile care ne descompun, sau alta rugaciune – a treia: “Cel ce ai primit cu trupul Tau patimile cele de viata facatoare si mantuitoare – crucea, piroanele, sulita, moartea – omoara-mi patimile cele trupesti, care imi strica sufletul!”, de ce aceste rugaciuni sunt puse inainte de Sfanta Impartasanie? Tocmai pentru ca ele ne pregatesc sa ne impartasim – odata cu credinta in Hristos, odata cu primirea cuvantului Evangheliei – si cu trupul Lui, pentru trupul si sufletul nostru. Astfel ne vindecam.

Asa, Tu Doamne, “Cel ce cu ingroparea Ta ai pradat imparatia iadului, ingroapa sfaturile mele cele viclene, prin ganduri bune, si risipeste duhurile cele viclene. Cel ce cu Invierea Ta cea de a treia zi si de viata purtatoare ai ridicat pe stramosul cel cazut, ridica-ma si pe mine, cel ce am alunecat in pacat, punandu-mi inainte chipuri de pocainta. Cel ce cu preaslavita inaltarea Ta la cer ai indumnezeit trupul pe care l-ai luat si l-ai cinstit cu sederea de-a dreapta Tatalui”, invredniceste-ma, Doamne, cu impartasirea din cuvantul Tau, din virtutile Tale. Caci virtutile sunt daruri de la Dumnezeu venind in trupul nostru. Si prin impartasirea cu Trupul si Sangele Tau, Doamne, sa dobandim deplina noastra sanatate sufleteasca si trupeasca si mantuirea de tot raul. Cu rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Dialoguri in pridvor: Monica Pillat -fosta bolnava de cancer

 

Dialoguri in pridvor: Monica Pillat

„N-as lua cu mine nimic la judecata de-apoi, decat iubirea”

Profesoara, prozatoare, poetesa si traducatoare de literatura engleza, Monica Pillat (n. 1947) descinde dintr-o ilustra familie boiereasca si de artisti. Este fiica scriitorului Dinu Pillat (nepot al Bratienilor) si a reputatei specialiste in arta medievala, Cornelia Pillat. Bunicii sai paterni sunt poetul traditionalist Ion Pillat si pictorita Maria Pillat Brates. Inzestrata cu o sensibilitate aparte, Monica Pillat isi traieste viata modest, intr-un apartament din Drumul Taberei, ca intr-o chilie cu amintiri. Camerele mici sunt innobilate de mobile vechi, iar icoanele lumineaza fotografii de familie. O candela arde permanent pe o masuta joasa.
Monica Pillat gaseste in credinta in Dumnezeu ratiunea de a fi, iar in scris, drumul catre Imparatia Lui. Ultimii zece ani si i-a dedicat editarii operei parintilor si bunicilor sai, dar si publicarii unor volume proprii: „Cultura ca interior” (2001), „Drumul spre Emaus” (2002), „Povesti din lumea jumatatilor de zambet” (2004), „Dorul de rai” (2005).

Moartea suspendata

– Descindeti dintr-o familie cu radacini boieresti si artistice, care a dat nume mari in istoria Romaniei. V-a fost de folos in viata acest blazon?

– Faptul ca familia mea are radacini in boierime a fost pentru mine un mare balast. La scoala ma temeam sa rostesc numele Bratianu. Si in condamnarea la moarte a tatalui meu, in celebrul proces al intelectualilor „Noica-Pillat” (1959), a atarnat foarte mult ca era nepotul Bratienilor. Pe de alta parte, am avut privilegiul sa cresc si sa ma formez intr-un cerc de oameni deosebiti, prieteni ai parintilor si bunicilor mei, ca Vasile Voiculescu, Nicu Steinhardt, Olga Greceanu, Marcel Avramescu, o lume de mare noblete intelectuala si sufleteasca, a carei esenta n-a fost atinsa de comunism. Chiar si suferinta noastra familiala a avut momente de gratie, de sublim. Pot spune chiar ca am fost martora unei minuni. Dupa ce tata a fost condamnat la moarte, i s-a comutat pedeapsa in temnita pe viata, si apoi a fost eliberat, cu toti detinutii politici, dupa cinci ani. Cand a venit din puscarie, noi n-am vrut sa stim nimic din ce i s-a intamplat. Nu suportam sa ne povesteasca suferintele prin care a trecut. Voiam sa tinem raul departe de noi.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Casa cu amintiri

Si mama ii spunea mereu sa nu mai vorbeasca deschis la telefon, sa fie atent cu cine se intalneste. Eram mai traumatizate decat el. Intr-un fel, era normal, fiind inchis, el nu s-a mai temut si a considerat ca nu mai are nimic de pierdut, nu se gandea ca mai iese din inchisoare. Noi, in schimb, am fost infricosate, ne-am cenzurat, ne-am pierdut libertatea, desi eram in afara inchisorii.

– V-a schimbat viata spaima si suferinta de-atunci?

– Pot sa va dau raspunsul pe care l-a dat Soljenitin la o intrebare asemanatoare. Suferinta ne apropie de Dumnezeu, iar fara aceasta suferinta, avem o existenta larvara.

– Exista o imprejurare anume, legata de intalnirea dvs. cu Dumnezeu?

– Tata m-a crescut in credinta. Ma ducea la biserica duminica, iar in fiecare seara ingenuncheam impreuna langa patul meu si ne rugam. Tot atunci m-a invatat sa-mi fac un bilant la sfarsitul fiecarei zile, sa-i spun, fara teama, ce-am facut bine, si daca nu am facut, sa-mi propun sa fac a doua zi. Se numea „ora confidentelor”. Si am facut asta pana pe la 11 ani, cand el a fost inchis.

Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Cornelia si Dinu Pillat

Tata era un om plin de fervoare religioasa. Si bunicul meu, Ion Pillat, a fost credincios. Amintiti-va ca a scris „Povestea Maicii Domnului”, un ciclu de poeme care aduce episoade din Noul Testament, in mediul romanesc; este o autohtonizare a acestei drame biblice. Bunica mea, Maria Pillat – Brates, care era pictorita, a ilustrat „Povestea Maicii Domnului”, facand-o pe Fecioara Maria in chip de taranca, in costum national romanesc, in decorul rustic de la noi.
Mama a studiat, si ea, pictura murala bisericeasca, si toata copilaria si adolescenta mea, m-a luat cu ea pe la biserici si manastiri. Asa incat am trait intr-un mediu religios. Daca m-as fi nascut baiat, mi-ar fi placut sa fiu preot. Si chiar mi-a trecut prin cap sa ma calugaresc pe la 15 ani, dar nu la modul serios. Am petrecut multe veri la manastirea Varatec, cand eram adolescenta, asa incat voiam sa ma fac maicuta. Intr-o zi, cand lipsea monahia care ne gazduia, mi-am pus vesmintele ei si tocmai ma uitam in oglinda, cand s-a intors si m-a prins. „Ce faci?”, m-a intrebat. „Pai, voiam sa vad cum imi sta ca maica”. „N-ai sa te calugaresti, ca prea iti joaca ochii in cap”, a spus. Si tata a intentionat sa se calugareasca, dar deja avea familie si, deci, o alta responsabilitate, asa ca n-a facut-o.

Intalnirea cu Iisus

– Rezistenta in inchisorile comuniste s-a bazat, in mare masura, pe credinta in Dumnezeu. O experienta spirituala si sufleteasca covarsitoare, pe care a trait-o, cu siguranta, si parintele dvs., Dinu Pillat.

– Este cert. Tata avea o constitutie foarte fragila, a fost bolnav de tuberculoza, chiar inainte de a intra in inchisoare. Era imposibil sa-ti imaginezi ca omul acesta va rezista fizic, chiar si cinci ani.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Tatal mult adorat – Dinu Pillat

Mai ales ca a fost batut, torturat, tinut cu lanturi la picioare, pentru ca era un om care nu renunta la crezul si la ideile lui. Nu existau interogatorii fara bata, iar cand se intorcea in celula, era cuprins de neputinta, oboseala si disperare. Intr-o noapte, cand a fost adus de la o astfel de ancheta, unde fusese torturat, L-a vazut in dreptul usii pe Iisus, rastignit pe cruce. Il privea. Si-atunci a inteles de ce suferea. In momentul in care intelegi de ce ti s-a dat suferinta, poti sa treci peste orice. Revelatia ca prin suferinta s-a apropiat de Iisus i-a dat o putere spirituala atat de mare, incat mi-a spus: „Si de atunci, nimic nu mi s-a parut de neindurat”. De acolo cred ca i-a venit si curajul, desi tata avea, oricum, stofa de erou. Inainte sa iasa din inchisoare, un ofiter de Securitate i-a cerut sa semneze un angajament de informator. Tata i-a spus ca a avut revelatia lui Dumnezeu in temnita si ca asta il impiedica sa faca orice intelegere neonoranta, sa tradeze sau sa faca rau. De altfel, vorbesc despre aceasta marturie a lui si notele informative date de altii despre tata, aflate in dosarul sau de la Securitate, acum in arhivele CNSAS. Informatorii au scris ca Dinu Pillat le-a spus ca nu poate fi cumparat dupa aceasta revelatie.
Exercitii de mers pe apa

– Ati mostenit pe linie de familie, nu doar talentul literar al inaintasilor dvs., ci si credinta in Dumnezeu. V-a fost de folos in momentele grele ale vietii?

– La mine, credinta si scrisul merg mana in mana. Am descoperit mai intai scrisul ca fictiune. Cand eram mica, minteam ingrozitor, mai ales la scoala.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Familia Dinu Pillat, inainte sa inceapa calvarul

Si asta a devenit o problema a familiei, pentru ca inventam tot felul de lucruri, poate pentru ca familia mea traia sub tensiune continua, dupa venirea comunistilor la putere. De frica, invatasem sa traiesc dublu. O prietena a mamei, profesoara de germana, a sfatuit-o sa ma puna sa scriu. Am inceput sa scriu de pe la sapte ani, tot felul de povesti, si de atunci n-am mai mintit, nu mai simteam nevoia. Scrisul imi disciplina fantezia rebela. Mai tarziu, am descoperit scrisul ca drum spre Dumnezeu. Am inceput sa scriu un fel de jurnal, dar nu despre ce mi se intampla, ci cu „exercitii de mers pe apa”, cum le-am spus eu. Cand eram prea ingrijorata sau suparata, imi propuneam sa „merg pe apa” cu mintea, sa nu ma scufund. Nu conteaza ce am scris, dar m-a ajutat mult. Incepeam, ca stare de spirit, de foarte jos, dar pe masura ce scriam, simteam ca ma desprind de pamant, de toate cele materiale, de tot ce te trage in jos. La capatul exercitiului eram senina, caci aveam certitudinea ca l-am intalnit pe Dumnezeu. La un moment dat, mi-am zis sa incerc sa scriu fara gandul ca vreau sa ajung undeva. Sa hoinaresc, pur si simplu. Si am avut o experienta, as spune, diavoleasca. Am intitulat aceasta scriere „Spovedanie in fata marii”. Titlul spune tot, ca nu te spovedesti in fata marii, care e un simbol al schimbarii, al nemarginirii si al golului. Am scris ceva care m-a uluit. Era confesiunea unei eroine complet diferita de mine. Si chiar scrisul era altfel, stufos, muzical, plin de incantatii, si cu o vraja a cuvintelor pe care eu nu o aveam. Eroina mea nu-si afla locul nicaieri, nu era a nimanui si pleca de colo-colo. Lipsa de apartenenta este primul semn al diavolului. Tot ce se intampla in povestea mea ma ducea nicaieri. Si-mi parea ca povestea se destrama in urma, pe masura ce eu inaintam. Lasandu-ma purtata de scris, ajungeam in abisuri si zone de umbra, care nu stiu daca erau ale mele…
Pe urma, am captat experienta cuiva din inchisoare, pe care eu nu aveam de unde s-o cunosc si la care nu ma gindisem, pe care am descris-o ca sub dictare. Intr-un tarziu, mi-am dat seama ca aceasta experienta este distructiva, ca nu mai aveam de ce ma agata ca sa raman aici, in prezent. Si am avut un vis, in care eram cu tata, iar in jurul nostru, totul se prabusea, lucruri, pereti… Tata mi-a luat caietul in care scriam si mi l-a rupt in bucati, zambind. Am inteles ca nimic din ce scrisesem nu conta si m-am oprit. Mai tarziu am scris o carte, „Drumul spre Emaus”, care cuprinde diverse amintiri. Am descoperit scriind ca, in anumite momente ale vietii, m-am intalnit constant cu Iisus, prin cei pe care i-am iubit. Inteleg intalnirea cu Dumnezeu prin intalnirea cu mesagerii Lui, care uneori se intampla sa fie oameni pe care ii vad o singura data in viata.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Dinu Pillat si Nicolae Steinhardt

– Multi scriitori se multumesc sa-l aiba pe Dumnezeu doar in suflet si-acasa, „la purtator”. Credinta lor nu ajunge si la biserica. Va numarati printre ei?

– Eu merg la biserica, particip la slujbe, ma spovedesc si ma impartasesc, ma rog… Duhovnicul meu a fost, pana nu demult, parintele Nicolae Buga, de la biserica Visarion, care acum este la Philadelphia. Dar am avut noroc si de alti preoti buni si am primit multa putere de la slujbele religioase. Cred insa ca ma ajuta si scrisul in drumul meu spre Dumnezeu. Ma gandesc la parabola talantilor. Dumnezeu mi-a dat acest talant, scrisul, ca sa am cu ce-mi „plati” drumul catre El. In cazul meu, scrisul nu e o experienta livresca, este chiar ce mi s-a dat sa fac ca sa ajung acolo. In urma cu zece ani, am fost la un pas de moarte. Disperarea mea nu era ca nu m-am rugat mai mult sau ca nu am fost la biserica mai des, ca asta oricum faceam, ci ca nu am ajuns prin scris destul de departe, pe drumul spre mantuire.

– Ce s-a intamplat atunci?

– In anul 2000 am fost diagnosticata cu cancer la rinichi. Inainte de operatie, m-am dus sa ma spovedesc si sa ma impartasesc, pentru ca nu stiam daca scap cu viata. Am mers la parintele Marchis, recomandata de Alexandru Paleologu, si parintele mi-a spus: „Acum Dumnezeu te incearca, cum l-a incercat pe Iov. Si iti ia ca sa-ti dea. Dar daca nu esti atenta si nu intelegi de ce ti s-a dat, degeaba ti s-a dat aceasta incercare. Deschide bine ochii si ai sa vezi ca toate lucrurile au un rost”. Din acel moment, nu mi-a mai fost frica. Am luat-o ca pe o incercare pe care trebuie sa o trec, indiferent unde m-as fi intors, in viata asta sau in viata vesnica.

– Si-ati inteles de ce v-a dat Dumnezeu o incercare asa de grea?

– Da, pentru ca am privit mai atent in jurul meu. Cand m-am internat, am luat cu mine o sticluta cu agheasma de la Ierusalim, pe care am primit-o de la nasii mei. Inainte de operatie, mi-am dat cu apa sfintita pe frunte si pe la tample si m-am rugat.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Bunicii materni – Gheorghe si Ecaterina Ene Filipescu

Iar Dumnezeu s-a milostivit de mine si a facut o minune: dovada este ca traiesc si azi. O alta minune a facut-o cu o pacienta din acelasi salon cu mine. Era inspaimantata ca va muri in operatie, fiind diagnosticata tot cu cancer. I-am dat si ei apa sfintita, s-a dat pe frunte si a plecat. Dupa cateva minute, s-a intors vesela. Zice: „Mi-au facut o noua ecografie si nu mai am nimic”. Dar nu minunile, ci boala m-a facut sa inteleg ce datorie am pe pamant. Eram disperata, nu pentru ca mi se incheia viata prea devreme, ci pentru ca nu eram pregatita, nu facusem prea mult pentru apropierea mea de Dumnezeu. Cred ca asta e cel mai ingrozitor lucru care i se poate intampla unui om: sa fie luat din viata, inainte de a-si pregati sufletul. Odata l-am intrebat pe tata cum ar prefera sa moara: pe neasteptate, sau sa stie dinainte. Si mi-a spus: „Sa stiu, ca sa am timp”. Abia dupa ce am trecut prin spaima bolii, am inteles ce-a vrut sa spuna. Viata a devenit pentru mine mult mai pretioasa. Pana atunci eram ca un om care cheltuie, crezand ca are buzunarele pline cu bani, cheltuiam timpul fara grija. Nu zic ca ce fac acum ma justifica, dar cred ca imi da o alta seriozitate.

Iubirea face minuni

– Aveti o cheie pentru apropierea de Dumnezeu?

– Nu-i las pe-ai mei sa moara. Le ingrijesc operele si le impartasesc tuturor. Imediat dupa ce a murit tata, il visam mereu. Odata am visat ca tata – de la a carui moarte au trecut 35 de ani – tragea sa moara chiar in odaia asta, si cineva a aprins o lumanare pentru el. I-am spus acelui om ca nu poate aprinde o lumanare, ca inca n-a murit. L-am luat apoi in brate pe tata si am plecat cu el. Si unde mergeam, el traia. Traia pentru ca era cu mine. Asta arata ca atat cat voi trai eu, va trai si el. Dar poate ca trebuie sa fac ceva mai mult, ca sa traiasca si cand nu voi mai fi eu. Pentru ca eu sunt ultima din familie. Eu cred ca orice opera adevarata are un sambure de divin in ea si ca faci un mare bine, impartasind-o altora. In plus, am descoperit ce inseamna smerenia, facand munca grea de editor; nu mai am acel ego: „eu, eu, eu”. Si am mai descoperit ca iubirea face minuni.

– Este o metafora?…
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Bunicii paterni – Ion si Maria Pillat

– Nu, e adevarat. Aveam un dulapior cu arhiva familiei, manuscrise, scrisori, tot. I-am spus unui prieten: „Am acolo o comoara, dar nu ma pot uita la ea, ca sa nu impietresc de durere”. Mi-a spus: „Trebuie sa dansezi cu aceasta comoara, care nu e numai a ta, ci a tuturor”. Mi-era frica sa nu ma imbolnavesc de nostalgie, de dorul dupa parintii mei, dar n-a fost asa. Am luat la citit hartiile, cu greu, una cate una. Si am simtit ce putere are iubirea si dupa moarte. Am publicat un volum, „Biruinta unei iubiri”, cu scrisorile pe care si le-au scris parintii mei, de cand s-au cunoscut si pana au murit. M-am umplut si eu de iubirea dintre ei si am vazut cum mama a simtit iubirea tatei si dupa moartea lui. Dupa moartea tatei, mama i-a scris surorii lui, Pia, care traieste in Anglia. Din scrisorile ei se vede ca trece prin trei faze: disperarea ca l-a pierdut, revelatia iubirii de dincolo, pe care o are prin vis si, in final, recuperarea lui.

– In ce sens spuneti „recuperarea lui”?

– Cand l-a cunoscut pe tata, mama venea dintr-o familie proaspata; tatal ei era un cizmar talentat, care a ajuns patron de magazin si membru in Parlament. Pe de alta parte, Ion Pillat, bunicul meu patern, parlamentar si el, venea dintr-o mare si veche familie boiereasca. Mama spune intr-o scrisoare: „Intre noi era o diferenta de o suta de ani”, pentru ca social, ea venea dintr-o familie atat de noua, lipsita de vechimi boieresti. In plus, familia mamei nu prea credea in Dumnezeu, dar ea se casatorise cu un om profund credincios.
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Cornelia si Monica Pillat

Mama a incercat, in cei 30 de ani care i s-au dat dupa moartea tatei, sa reduca acest decalaj si sa-l inteleaga pe tata. Experienta suferintei de dupa moartea lui a facut-o vrednica de el, si atunci a putut sa moara si ea. Treptat, in scrisorile de la urma, mai ales, descopera splendoarea suferintei si cum, prin suferinta, gasesti minunea vietii. Ajunsese pana la urma pe acelasi plan cu el si il putea intalni in cealalta lume, pregatita pentru o altfel de nunta.
Iubirea este fundamentala. M-a intrebat odata un prieten, pictor: „Cu ce te duci la judecata de apoi, cu volumele tale de poezie, cu cartile pe care le-ai ingrijit?”. N-as lua cu mine nimic altceva la judecata de-apoi, decat iubirea. Daca trebuie sa ma justific in fata lui Dumnezeu, este prin ce-am iubit. Si cred ca-i destul. Prin iubire nu inteleg numai iubirea de familie, de prieteni sau de tara, ci mai ales dorul de Dumnezeu. Iar moartea nu ma mai sperie, pentru ca e o poarta catre acea iubire.

articolul este preluat dupa http://www.formula-as.ro/2010/902/spiritualitate-39/dialoguri-in-pridvor-monica-pillat-12031

Am urmarit-o pe doamna Pillat la TV acum cateva zile si pe mine unul m-a atins la suflet.Nu stiam ca este fosta bolnava de cancer.Am sa va impartasesc si dvs 2 lucruri spuse de domnia sa, pe care le-am retinut(cu referire la sarbatoarea Craciunului, a nasterii Mantuitorului nostru) :

  1. Din nou , Hristos se naste .Este Craciun.Si odata cu nasterea reincepe ciclul suferintelor si rastignirii sale(de catre NOI).Totusi, depinde de fiecare din noi  sa avem grija si sa incercam sa  NU IL mai rastignim ca in trecut.
  2. spunea doamna Monica Pillat ca mergand pe strada, intr-o oarecare zi  a intalnit un cersetor care…cerea.si mergand ea mai departe la cumparaturi cu gandul sa ii ofere ceva la iesirea din magazin…cersetorul a disparut.Si iata cum , dintr-o data doamna devenise cea saraca – i se luase cersetorul.  Sa daruim sau sa facem fata buna atunci cand avem ocazia, sa nu amanam .

Din nou, se apropie Craciunul.Haideti sa il sarbatorim crestineste.