Eficacitatea și siguranța virusului oncolitic combinat cu chimioterapie sau inhibitori ai punctelor de control imun la pacienții cu tumori solide: o meta-analiză

Front Pharmacol. 2022; 13: 1023533.

Publicat online 2022 Nov 14. doi:  10.3389/fphar.2022.1023533

PMCID: PMC9702820 PMID: 36452227

Xiangxing Liu , ¹ Jiaojiao Zhang , ^{1 , *} Keqing Feng , ² Simin Wang , ¹ Liming Chen , ^{3 , *} Suping Niu , ⁴ Qian Lu , ^{5 , *} și Yi Fang ^{6 , *}

informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Date asociate

Materiale suplimentareDeclarație de disponibilitate a datelor

Abstract

Context: În ultimii ani, mai multe studii clinice s-au concentrat pe virusul oncolitic (OV) combinat cu chimioterapie sau inhibitori ai punctelor de control imun (ICI) la pacienții cu tumori solide, care au arătat efecte încurajatoare. Cu toate acestea, puține studii s-au concentrat pe rezumatul privind siguranța și eficacitatea tratamentelor combinate. Prin urmare, am efectuat această meta-analiză pentru a explora siguranța și efectul curativ al terapiei combinate.

Metode: Am căutat în bazele de date PubMed, Cochrane Library, Embase și Clinicaltrials.gov pentru a selecta cuprinzător articole despre OV combinate cu chimioterapie sau ICI pentru tratamentul tumorii solide. Supraviețuirea globală (SG), supraviețuirea fără progresie (PFS), rata de supraviețuire la 1 an, rata de supraviețuire la 2 ani, rata de răspuns obiectiv (ORR) și evenimentele adverse (EA) au fost rezultatele.

Rezultate: 15 studii cu 903 pacienți au fost incluse în această meta-analiză. ORR combinat a fost de 32% [interval de încredere (IC): 27–36%, I ² = 24,9%, p = 0,239]. OS mediană și PFS mediană au fost de 6,79 luni (IC: 4,29–9,30, I ² = 62,9%, p = 0,044) și, respectiv, 3,40 luni (IC: 2,59–4,22, I ² = 0,0%, p = 0,715). Rata de supraviețuire la un an a fost de 38% (IC: 0,29–0,47, I ² = 62,9%, p = 0,044), iar rata de supraviețuire la 2 ani a fost de 24% (IC: 12–37%, I ² = 0,0% , p = 0,805). Cele mai frecvente reacții adverse au fost febra (63%, IC: 57–69%, I ² = 2,3%, p= 0,402), oboseală (58%, CI: 51–65%, I ² = 49,2%, p = 0,096), frig (52%, CI: 43–60%, I ² = 0,0%, p = 0,958), și neutropenie (53%, CI: 47–60%, I ² = 0,0%, p = 0,944).

Concluzie: OV-urile combinate cu ICI au arătat o eficacitate mai bună decât OV-urile combinate cu chimioterapie, ceea ce oferă sprijin pentru studiile clinice ulterioare ale OV combinate cu ICI. În plus, OV combinate cu pembrolizumab pot exercita o siguranță și eficacitate crescute. Toxicitatea gradelor ≥3 trebuie monitorizată și observată cu atenție. Cu toate acestea, ar trebui finalizate studii clinice de înaltă calitate, la scară largă, pentru a confirma în continuare eficacitatea și siguranța OV combinate cu ICI.

Înregistrare de revizuire sistematică : [ https://www.crd.york.ac.uk/PROSPERO/login.php ], identificator [RD42022348568].

Mergi la:

Introducere

Cancerul este o cauză principală de deces și de probleme de sănătate publică la nivel mondial, necesitând o colaborare pe termen lung între o țară mare și o comunitate mare. Se estimează că 19,3 milioane de cazuri noi de cancer (18,1 milioane excluzând cancerul de piele non-melanomic) și aproape 10,0 milioane de decese prin cancer (9,9 milioane excluzând cancerul de piele non-melanomic) au fost raportate în 2020 (Sung și colab., 2021 ) .

Chimioterapia este un tratament tradițional pentru cancer. Cu toate acestea, adesea nu produce rezultate satisfăcătoare din cauza citotoxicității sale, a țintirii scăzute, a rezistenței la medicamente, a efectelor secundare intolerabile și a riscului ridicat de recurență ( Garmaroudi și colab., 2022 ). În ultimii ani, inhibitorii punctelor de control imun (ICI) au apărut ca tratament pentru cancer. Din păcate, monoterapia cu ICI prezintă unele provocări din cauza infiltrației insuficiente a celulelor T, procesării și prezentării defectuoase a antigenului și expresiei slabe a receptorilor de moarte programată (cum ar fi PD-L1) (Zhou și colab., 2022 ) . Un studiu a raportat o rată de răspuns obiectiv (ORR) de 9% în monoterapia ICI ( Zhu et al., 2021 ).

Terapia cu virusul oncolitic (OV) este de așteptat să apară ca o metodă cu potențial mare pentru tratamentul tumorilor solide. Terapia OV a început în 1904. S-a raportat că o femeie cu leucemie cronică s-a îmbunătățit în mod neașteptat după ce a contractat gripa ( Garmaroudi și colab., 2022 ). OV-urile sunt împărțite în virusuri ARN oncolitice și virusuri ADN oncolitice. Virușii ARN oncolitici includ reovirusuri, paramixovirusuri și picornavirusuri. Virusurile ADN oncolitice includ virusurile herpes, adenovirusurile și poxvirusurile ( Li Z și colab., 2020). La nivel global, patru OV au fost aprobate pentru tratamentul cancerului. În urma aprobării Talimogene Laherparepvec (T-VEC) de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), au fost efectuate o serie de studii clinice relevante. Cu toate acestea, monoterapia cu OV a fost mai puțin eficientă. S-a raportat că monoterapia cu OV a avut un ORR de 25%, în timp ce OV combinate cu ICI au avut o ORR de 45% pentru tratamentul avansat al melanomului ( Zou et al., 2020 ). OV combinate cu chimioterapie (de exemplu, 5-fluorouracil, paclitaxel, doxorubicină sau ciclofosfamidă) și ICI (de exemplu, pembrolizumab sau ipilimumab) sunt disponibile și se desfășoară un număr tot mai mare de studii clinice (Puzanov și colab., 2016; Villalona- ) . Calero și colab., 2016 ; Mahalingam și colab., 2017 ;Bernstein și colab., 2018 ; Eigl şi colab., 2018 ; Mahalingam și colab., 2020 ; Puzanov și colab., 2020 ). În unele studii, OV combinate cu chimioterapie și ICI au demonstrat activitate in vitro ( Sei și colab., 2009 ; Rajani și colab., 2016 ). S-a raportat că OV combinate cu cisplatină și 5-fluorouracil la pacienții cu cancer recidivant de cap și gât au atins un ORR de 53% ( Khuri și colab., 2000 ), iar T-VEC combinat cu ipilimumab în stadiul IIIB netratat anterior, nerezecabil. -Melanomul IV a atins un ORR de 50% ( Puzanov et al., 2016). Mai multe studii au confirmat că combinarea OV cu chimioterapie (de exemplu, gemcitabină, docetaxel sau carboplatină) sau ICI (de exemplu, pembrolizumab sau ipilimumab) are o eficacitate încurajatoare și arată potențialul de dezvoltare în cercetări ulterioare (Khuri și colab., 2000; Lu et al . al., 2004 ; Villalona-Calero și colab., 2016 ; Cohn și colab., 2017 ; Mahalingam și colab., 2017 ; Kelly și colab., 2020 ; Mahalingam și colab., 2020 ; Soliman și colab., 2021 ). Studiile clinice finalizate au oferit, de asemenea, sprijin pentru a îmbunătăți răspunsurile terapeutice la tratamentele combinate ( Harrington și colab., 2020 ; Mahalingam și colab., 2020).; Puzanov și colab., 2020 ; Bazan-Peregrino et al., 2021 ; Soliman și colab., 2021 ).

O meta-analiză a lui Li Y și colab. ( 2020 ) au comparat OV combinate cu tratamentul tradițional și tratamentul tradițional singur la pacienții cu cancer. Cu toate acestea, nu am putut evalua efectul OV combinate cu ICI. În plus, deși combinația OV-chimio/imunoterapie are un efect terapeutic pozitiv, siguranța și eficacitatea sa merită atenție. Prin urmare, am efectuat acest studiu pentru a evalua efectele terapiei OV combinate și am sperat că rezultatele pe care le-am obținut ar putea oferi o opțiune disponibilă pentru tratamentul tumorii solide.

Mergi la:

Metode

Strategia de căutare a literaturii

Am căutat studii în PubMed, Cochrane Library și EMBASE. Am căutat până la 17 mai 2022. Studiile publicate pe ClinicalTrials.gov au fost, de asemenea, verificate. Engleza era o restricție de limbă. Au fost folosiți următorii termeni de căutare: „virus oncolitic”, sau „viroterapie oncolitică”, sau „terapie combinată cu virusul oncolitic”, sau „virus oncolitic combinat cu chimioterapie”, sau „virus oncolitic combinat cu terapia ICI”, sau „virus oncolitic combinat cu pembrolizumab sau nivolumab sau ipilimumab”. Studiile incluse au fost filtrate condiționat și articole relevante pe acest subiect au fost revizuite, în timp ce cele care nu au fost pe acest subiect au fost excluse. Studiul a fost realizat conform Preferred Reporting Item for Systematic Reviews and Meta-Analyses (PRISMA) ( Page și colab., 2021).) și a fost înregistrată în baza de date PROSPERO (CRD42022348568).

Criterii de includere și excludere

Studiile eligibile: 1) au fost selectate studii randomizate controlate (RCT) sau studii clinice cu un singur braț cu chimioterapie combinată cu OV sau tratamente ICI la pacienții cu tumori solide; 2) studiile au raportat cel puțin unul dintre următoarele rezultate: rata de răspuns obiectiv (ORR), supraviețuirea fără progresie (PFS), supraviețuirea globală (SG), rata de supraviețuire la 1 an, rata de supraviețuire la 2 ani sau evenimente adverse ( EA) cu incidență ≥50% sau grad ≥3; 3) au fost incluse și studii care au publicat cea mai recentă versiune și date; 4) pentru RCT, grupul experimental a inclus pacienți tratați cu OV combinate cu chimioterapie sau imunoterapie, în timp ce grupul de control a inclus pacienți tratați numai cu chimioterapie sau imunoterapie. Pentru studiile cu un singur braț, grupul experimental a fost tratat cu OV combinate cu chimioterapie sau ICI;

Criteriile de excludere au fost următoarele: 1) rapoartele de caz, scrisorile, recenziile, rezumatele conferinței, studiile pe animale și studiile in vitro au fost neselectate; 2) au fost excluse studiile publicate fără limba engleză; și 3) studiile cu date suprapuse sau duplicate și studiile cu aceleași numere de studii clinice identice au fost, de asemenea, eliminate.

Evaluarea calitatii

Instrumentul Cochrane privind riscul de părtinire a fost utilizat pentru a evalua calitatea RCT. Șapte itemi (generarea aleatorie a secvenței (disturbirea selecției), ascunderea alocării (disturbirea selecției), orbirea participanților și a personalului (disturbirea performanței), orbirea evaluării rezultatelor (disturbirea de detecție), datele incomplete ale rezultatelor (disturbirea de uzură), raportarea selectivă (disturbirea de raportare) ), și alte părtiniri au fost incluse în instrumentul Cochrane privind riscul de părtinire. Fiecare intrare a fost împărțită în risc ridicat, risc scăzut și risc neclar. Un element a fost identificat ca având un risc neclar de părtinire dacă nu conținea suficiente informații. Pentru sing arm trials, a fost utilizat Riscul de părtinire în studii non-randomizate-de intervenții (ROBINS-I) ( Morche și colab., 2020 ).

În analiza de sensibilitate, un singur studiu a fost exclus, iar meta-analiză a fost reconduită pentru a evalua efectul cuprinzător. Prejudecățile de publicare a fost testată folosind diagrame funnel. Prejudecățile de publicare nu a fost necesară pentru a fi efectuată dacă au existat <10 studii incluse ( Li Y și colab., 2020 ).

Extragerea datelor

Ecranele cu text complet ale studiilor incluse și extragerea datelor au fost efectuate independent de doi investigatori. Orice diferență de opinie a fost rezolvată de un al treilea investigator. Au fost extrase primul autor, anul, publicația, rasa, terapia combinată, vârsta, faza clinică, modul de injectare, numărul total de pacienți, momentul urmăririi, tipurile de cancer și obiectivele clinice. Au fost, de asemenea, revizuite cu atenție documente suplimentare sau anexe la studiile incluse.

analize statistice

În acest studiu, RevMan 5.3 a fost aplicat pentru a evalua calitatea RCT, iar versiunea 14 a Stata a fost utilizată pentru analiza statistică. Au fost rezumate ORR, OS, PFS, rata de supraviețuire la 1 an, rata de supraviețuire la 2 ani și AE. Eterogenitatea dintre studii a fost evaluată utilizând testul chi-pătrat și I ² . Sa aplicat un model cu efecte fixe dacă eterogenitatea I ² < 50% sau p > 0,05. În caz contrar, a fost utilizat modelul cu efecte aleatoare ( Chen și Benedetti, 2017 ). În plus, eterogenitatea ridicată a fost ajustată prin analiza de subgrup. Testul lui Begg și testul lui Egger au fost utilizate pentru a evalua cu precizie părtinirea de publicare a studiilor eligibile ( Higgins, 2003 ).

Mergi la:

Rezultate

Căutarea literaturii și selecția studiilor

În total, 10.122 de înregistrări au fost identificate în PubMed, Cochrane Library, EMBASE și ClinicalTrials.gov. Apoi au fost reținute 108 înregistrări în urma ștergerii duplicatelor și a înregistrărilor irelevante. Dintre acestea, 77 de referințe au fost păstrate în urma selecției titlurilor și rezumatelor, iar 62 de studii au fost șterse din următoarele motive: recenzii, rezumate ale conferințelor, raport de caz, rezultate irelevante și același număr de studiu clinic. În cele din urmă, 15 studii clinice prospective cu 903 pacienți au fost încorporate în această meta-analiză. Șase au fost RCT, iar nouă au fost studii cu un singur braț. Detalii despre selecția studiului și procesul de selecție pot fi găsite înfigura 1.

FIGURA 1

Organigrama procesului de selecție a studiilor.

Caracteristicile studiilor incluse

Caracteristicile majore ale acestor studii sunt prezentate întabelul 1. Toate studiile incluse au fost publicate până la 17 mai 2022. Au fost incluse patru OV: virusul herpes simplex tip 1 (HSV-1) ( n = 4), reovirus ( n = 8), virusul vaccinia ( n = 1) și adenovirus ( n = 2). Tipurile de tumori erau diverse. Rasele au fost albe, afro-americane, caucaziene, hispanice, asiatice și negre.

TABELUL 1

Principalele caracteristici ale studiilor incluse.

Studiu	N	Terapie combinată	Tipul tumorii	Modul de injecție	Cursele	Tipul încercărilor
Soliman şi colab. (2021)	9	T-VEC + paclitaxel și doxorubicină/ciclofosfamidă	Cancer mamar	ACEASTA	Alb, afro-american, altele	Cu un singur braț
Mahalingam și colab. (2020)	11	Pelareorep + pembrolizumab, 5-fluorouracil, gemcitabină sau irinotecan	Adenocarcinom pancreatic	IV	hispanic/non-hispanic	Cu un singur braț
Puzanov și colab. (2020)	198	T-VEC + ipilimumab	Melanomul	ACEASTA	alb	RCT
Harrington şi colab. (2020)	36	T-VEC + pembrolizumab	Carcinom cu celule scuamoase al capului și gâtului (R/M HNSCC)	ACEASTA	Hispanic sau Latino/Non-Hispanic sau Latino	Cu un singur braț
Kelly și colab. (2020)	20	T-VEC + pembrolizumab	Sarcom avansat sau metastatic	ACEASTA	alb	Cu un singur braț
Moehler și colab. (2019)	129	Pexa-Vec (JX-594) + cea mai bună îngrijire de susținere (BSC)	Carcinom hepatocelular avansat	ACEASTA	asiatic, alb	RCT
Bernstein şi colab. (2018)	74	Pelareorep + paclitaxel	Cancer de sân metastatic	IV	Canada	RCT
Mahalingam și colab. (2018)	34	Pelareorep + gemcitabină	Adenocarcinom pancreatic avansat	IV	caucazian, negru, hispanic, asiatic	Cu un singur braț
Eigl şi colab. (2018)	85	Pelareorep + docetaxel	Cancer de prostată metastatic rezistent la castrare	IV	Canada	RCT
Mahalingam și colab. (2017)	14	Pelareorep + carboplatină și paclitaxel	Melanomul malign avansat	IV	caucazian/non-hispanic/hispanic	Cu un singur braț
Cohn şi colab. (2017)	100	Pelareorep + paclitaxel	Cancer recurent ovarian, tubar sau peritoneal	IV	alb	RCT
Villalona-Calero și colab. (2016)	37	Pelareorep + paclitaxel și carboplatină	Cancer pulmonar cu celule non-mici metastatic sau recurent	IV	Alb, afro-american	Cu un singur braț
Anne și colab. (2016)	73	Pelareorep + carboplatină și paclitaxel	Adenocarcinom pancreatic metastatic	IV	afro-american, caucazian	RCT
Lu şi colab. (2004)	46	H101 + chimioterapie, H101	Cancerele avansate	ACEASTA	asiatic	Cu un singur braț
Khuri şi colab. (2000)	37	ONYX-015 + cisplatină și 5-fluorouracil	Cancer recurent la cap și gât	ACEASTA	N / A	Cu un singur braț

Deschide într-o fereastră separată

NA= necunoscut. RCT, studiu randomizat controlat. IT, intratumoral. IV, intravenos. T-VEC, Talimogene Laherparepvec, tip virus herpes simplex (HSV-1); Pelareoprep, reovirus; H101 şi ONYX-015, adenovirus; Virusul Pexa-Vec (JX-594), virusul vaccinului.

Evaluarea calitatii

În evaluarea noastră, unele RCT au încorporat alocarea aleatorie efectuată și utilizarea metodei de generare aleatoare a secvenței. Non-orbirea nu a avut un efect semnificativ asupra evaluării calității literaturii și, prin urmare, a fost considerat un factor de risc scăzut. Pentru studiile cu un singur braț, majoritatea criteriilor de evaluare au arătat un risc scăzut de părtinire ( material suplimentar ).

Mergi la:

Prejudecata de publicare

Evaluarea ORR combinată nu a identificat o eroare semnificativă de publicare printre studiile incluse ( p = 0,725 pentru testul Egger și p = 0,805 pentru testul Begg). Graficul pâlnie este afișat în Material suplimentar .

Eficacitate

Rata de răspuns obiectiv

Opt studii au raportat o ORR. Am efectuat o analiză de sensibilitate deoarece am constatat că ORR combinat a avut o eterogenitate semnificativă (I ² = 53,1%, p = 0,037) (Figura 2A). După excluderea studiului lui Khuri și colab., am demonstrat în cele din urmă o ORR combinată de 32% (IC: 27–36%, I ² = 24,9%, p = 0,239) (Figura 2B), iar rezultatul a indicat că ORR combinat a fost de încredere studiul lui Khuri și colab.

FIGURA 2

Graficul forestier al ratei grupate de răspuns obiectiv (ORR) la OV combinate cu chimioterapie sau ICI. Opt studii au raportat ORR. Am efectuat o analiză de sensibilitate deoarece am constatat că ORR-ul grupat are o eterogenitate semnificativă (I2=53,1%, p=0,037) (Figura 2). După excluderea studiului lui Khuri și colab., am obținut în cele din urmă un ORR combinat de 32% (IC: 27–36%, I2=24,9%, p = 0,239) (Figura 2). În toate parcelele forestiere pe care le-am prezentat, pătratul reprezintă mărimile efectului dintr-un singur studiu, iar latura reprezintă greutatea; diamantul reprezintă rezultatul cumulat al unui singur studiu; linia punctată roșie reprezintă media datelor grupate; linia orizontală reprezintă un singur studiu; lungimea liniei orizontale reprezintă intervalul de încredere (IC) de 95% a mărimii efectului unui singur studiu; linia continuă perpendiculară pe axa X reprezintă linia nulă iar coordonata valorii efectului este 0 (variabilă continuă); I ² > 50% au indicat că datele reunite au fost foarte eterogene; greutatea reprezintă proporția unui singur studiu.

Supravieţuire

Patru studii au raportat rata de supraviețuire la un an (38%, CI: 0,29–0,47, I ² = 0,0%, p = 0,000) (Figura 3A), iar două studii au raportat rata de supraviețuire la 2 ani (24%, CI: 12–37%, I ² = 0,0%, p = 0,805) (Figura 3B). OS mediană a fost de 6,79 luni (IC: 4,29–9,30, I ² = 62,9%, p = 0,044) (Figura 3C), iar PFS mediană a fost de 3,40 luni (IC: 2,59–4,22, I ² = 0,0%, p = 0,715) (Figura 3D).

FIGURA 3

Graficul forestier al datelor cumulate de supraviețuire, inclusiv (A) rata de supraviețuire la 1 an, (B) rata de supraviețuire la 2 ani, (C) supraviețuirea globală mediană (OS) și (D) supraviețuirea mediană fără progresie (PFS) .

Toxicităţi

În studiul nostru, EI cu incidență ≥50% au fost febră (63%, CI: 57–69%, I ² = 2,3%, p = 0,402) (Figura 4A), oboseală (58%, CI: 51–65%, I ² = 49,2%, p = 0,096) (Figura 4B), frig (52%, CI: 43–60%, I ² = 0,0%, p = 0,958) (Figura 4C), și neutropenie (53%, CI: 47–60%, I ² = 0,0%, p = 0,944) (Figura 4D). În plus, am analizat EA de grad ≥ 3. Printre aceste EA, toxicitatea non-hematologică, cum ar fi febra (3%, CI: 0–6%, I ² = 0,0%, p = 0,841) (Figura 5A), durere (4%, CI: 1–8%, I ² = 46,6%, p = 0,132) (Figura 5B), oboseală (8%, CI:5–11%, I ² = 56,7%, p = 0,031) (Figura 5C), greață sau vărsături (4%, CI:2–6%, I ² = 12,6%, p = 0,329) (Figura 5D), frig (2%, CI: 0–4%, I ² = 0,0%, p = 0,582) (Figura 5E), diaree (9%, CI:3–15%, I ² = 0,0%, p = 0,948) (Figura 5F), și artralgie (10%, CI: 3–23%, I ² = 0,0%, p = 0,882) (Figura 5G) și toxicitate hematologică precum anemia (8%, CI: 5–10%, I ² = 64,7%, p = 0,004) (Figura 5H), neutropenie (23%, CI:17–29%, I ² = 79,4%, p = 0,000) (Figura 5I), leucopenie (26%, CI:16–36%, I ² = 49,6%, p = 0,114) (Figura 5J), și trombocitopenie (3%, CI: 0–5%, I ² = 0,0%, p = 0,852) (Figura 5K) au fost observate.

FIGURA 4

Graficul forestier al datelor cumulate care indică incidența AE ≥50%, inclusiv (A) febră, (B) oboseală, (C) frig și (D) neutropenie.

FIGURA 5

Graficul forestier al datelor cumulate indică incidența incidenței EA de gradul 3 sau mai mare, inclusiv (A) febră, (B) durere, (C) oboseală, (D) greață sau vărsături, (E) frig, (F) diaree , (G) artralgie, (H) anemie, (I) neutropenie, (J) leucopenie și (K) trombocitopenie.

Analize de subgrup

Am efectuat o ORR combinată de 26% (IC: 20–32%, I ² = 0,0%, p = 0,972) în virusul ARN oncolitic și 36% (IC: 31–42%, I ² = 1,7%, p = 0,361) (Figura 6A) în virusul ADN oncolitic. De asemenea, am demonstrat o ORR combinată de 32% (IC: 28–37%, I ² = 56,3%, p = 0,076) în ECR și 28% (IC: 15–41%, I ² = 0,0%, p = 0,673) (Figura 6B) în probele cu un singur braţ. În plus, am efectuat o analiză de subgrup în funcție de tratament. ORR combinat a fost de 39% (IC: 32–45%, I ² = 0,0%, p = 0,729) în ICI combinate cu OV și 26% (IC: 21–32%, I ² = 0,0%, p = 0,988) (Figura 6C) în OV-uri chimioterapie combinată. S-a efectuat și analiza de subgrup pe tip de cancer (32% ORR, CI: 27–36%, I ² = 24,9%, p = 0,239) (Figura 6D). Rezultatul a fost în concordanță cu ORR combinat menționat mai sus (Figura 2B). Am observat o eterogenitate scăzută în datele cumulate privind vârsta ( material suplimentar ).

FIGURA 6

Graficul forestier al ratelor de răspuns obiective (ORR) în diferite subgrupe, inclusiv (A) Subgrup după specii de virus (B) Subgrup după tipul de studii (C) Subgrup după tratament (D) Subgrup după cancer.

Incidența oboselii de grad ≥ 3 a fost de 4% (IC: 0,0–8%, I ² = 0,0%, p = 0,475) în virusul ADN oncolitic și 14% (IC: 9–19%, I ² = 0,0%, p = 0,558) în virusul ARN oncolitic (Figura 7A), incidența anemiei de grad ≥ 3 a fost de 7% (IC: 3–13%, I ² = 42,4%, p = 0,139) în virusul ADN oncolitic și de 8% (IC: 4–13%, I ² = 80,6 ). %, p = 0,001) în virusul ARN oncolitic (Figura 7B), iar incidența neutropeniei de grad ≥ 3 a fost de 29% (IC: 18–41%, I ² = 0,0%, p = 0,791) în virusul ADN oncolitic și 24% (IC: 5–42%, I ² = 88,7%, p = 0,000) în virusul ARN oncolitic (Figura 7C).

FIGURA 7

Graficul forestier al ratei cumulate în funcție de speciile de virus care incidența EA de gradul 3 sau mai mare, inclusiv (A) oboseală, (B) anemie și (C) neutropenie.

Mergi la:

Discuţie

În această meta-analiză, explorăm eficacitatea și siguranța chimio/imunoterapiei OV în mai multe tumori solide. Comparativ cu alte meta-analize ( Li Y et al., 2020 ; Li Z et al., 2020 ; Zou et al., 2020 ), am inclus studiile cu un singur braț, colectând cât mai multe date posibil despre terapia combinată cu OV și minimizarea potențialelor părtiniri.

În comparație cu meta-analiza realizată de Zou și colab. ( 2020 ), am demonstrat o ORR mai mică în tratamentul OV combinate cu ICI [39% (IC; 32–45%) vs. 45% (IC: 38–52%), p = 0,218]. O explicație a diferenței ar putea fi faptul că am exclus datele din rezumat și conferință, rezultând date mai puțin combinate. În plus, în studiul nostru, ORR nu a fost o diferență semnificativă între RCT și studiile cu un singur braț. În special, am constatat că aplicarea virusului ADN oncolitic a arătat o ORR mai bună decât virusul ARN oncolitic. Ne-am gândit că un motiv pentru aceasta poate fi legat de metoda de injectare a OV-urilor. Imunitatea înnăscută este un obstacol major în aplicarea OV. În meta-analiza noastră actuală, Pelareorep (virusul ARN oncolitic) a fost administrat prin injecție intravenoasă, în timp ce T-VEC, Pexa-Vec (JX-594), H101 și ONYX-015 (virusul ADN oncolitic) au fost administrate prin injecție intratumorală. Am crezut că injecția intravenoasă crește expunerea OV, făcând mai probabil să apară răspuns antiviral.White și colab., 2008 ). Spre deosebire de injecția intravenoasă, injecția intratumorală a vizat în mod eficient OV la locul tumorii și a redus expunerea, prevenind astfel răspunsurile antivirale. Deși OV-urile pot crește riscul de infectare a celulelor tumorale și pot spori efectul anti-tumoral, răspunsurile anti-virale pot fi totuși un obstacol. Studiu anterior realizat de Power et al. ( Power et al., 2007 ) a venit cu ideea că folosirea celulelor tumorale ca purtător OV. Celulele purtătoare au fost țintite la locul tumorii și apoi celulele tumorale infectate prin replicare și lizare OV, care au exercitat efectul maxim și au evitat efectiv răspunsul antiviral. Un alt studiu a raportat că OV-urile au îmbunătățit eficacitatea terapiei cu celule CAR-T ( Zarezadeh Mehrabadi și colab., 2022), care a sugerat o metodă potențială pentru tratamentul cancerului. Recent, a fost în curs de desfășurare un studiu clinic asupra adenovirusului oncolitic binar în combinație cu CAR VST autologe specifice HER2, tumori solide avansate HER2 pozitive ( NCT03740256 ), care ar putea oferi mai multe dovezi de susținere în combinația OV.

O altă constatare importantă a fost că OV combinate cu ICI au arătat o ORR mai bună decât OV combinate cu chimioterapie. Recent, ICI-urile au ajuns să fie considerate ca un standard de îngrijire în tumorile maligne ( Minichsdorfer și colab., 2022 ). Cu toate acestea, doar un număr mic de pacienți răspund la terapia cu ICI, în timp ce mulți pacienți au fost în primul rând rezistenți la ICI ( Ribas și colab., 2017 ). Monoterapia ICI se îndreaptă acum către terapia combinată. În mod încurajator, ICI combinate cu terapia OV s-a dovedit că oferă rezultate terapeutice superioare ( Zhou et al., 2022 ). În meta-analiza efectuată de Zou et al. ( 2020), s-a ajuns la concluzia că ORR ar putea fi îmbunătățită la 45% dacă OV sunt combinate cu ICI pentru melanomul avansat. Lizarea celulelor gazdă prin auto-replicare formează un efect direct al OV ( Achard et al., 2018 ). Distrugerea micromediului tumoral (TME) și inducerea răspunsului anti-tumoral sunt mecanismele majore ale OV ( Bai și colab., 2019 ; Wang și colab., 2022 ). Cu aceste mecanisme, OV-urile oferă un suport pentru terapia ICI prin reglarea PD-L1 a celulelor tumorale ( Zhou et al., 2022 ). În special, sincronizarea ICI-urilor combinate cu OV este esențială pentru obținerea unor rezultate optime. Un studiu realizat de Liu et al. ( 2017) a verificat că administrarea simultană de OV și ICI a arătat un efect mai bun. Cu toate acestea, s-ar putea obține o eficacitate bună dacă OV-urile sunt administrate mai întâi ( Zheng și colab., 2019 ). OV-urile sunt eliminate prematur dacă ICI-urile sunt administrate mai întâi și ar fi prea dificil să fie eficient dacă ICI-urile sunt administrate prea târziu. În mai multe studii, s-a raportat că OV combinate cu chimioterapie nu au obținut rezultatele dorite ( Noonan și colab., 2016 ; Eigl și colab., 2018 ), în timp ce în alte studii, terapia combinată a atins rezultate satisfăcătoare ( Cohn și colab. , 2017 ; Mahalingam și colab., 2017 ; Bernstein și colab., 2018 ; Soliman și colab., 2021). Aceste diferențe ar putea fi legate de starea de boală a pacienților. Mutația KRAS este frecventă în unele tumori solide (de exemplu, cancerul pancreatic, cancerul pulmonar și cancerul de colon), ceea ce duce la un prognostic dezamăgitor. În studiul efectuat de Noonan și colab., la majoritatea pacienților a fost observată mutația KRAS (omologul oncogenei virale a sarcomului de șobolan Kirsten).

În analiza de sensibilitate, am exclus fiecare studiu din rezultate unul câte unul și, în final, am eliminat studiul lui Khuri și colab. ( 2000 ). Un motiv pentru aceasta a fost faptul că tumorile la pacienți au fost toate injectate, ceea ce a condus la o potențială părtinire de selecție. Nu a existat o eterogenitate ridicată în PFS mediană, rata de supraviețuire la 1 an și rata de supraviețuire la 2 ani în ceea ce privește efectul curativ. S-a observat o eterogenitate ridicată în OS mediană combinată. Un motiv ar putea că am inclus o gamă prea restrânsă de studii. În plus, doza, intervalul și perioada de administrare a OV ar putea fi, de asemenea, o sursă de eterogenitate. Tropismul tumoral, imunogenitatea și speciile OV ar fi putut afecta eficacitatea.

În ceea ce privește siguranța, am constatat că efectele adverse cu incidență ≥50% au inclus febră, oboseală, frig și neutropenie. Evenimentele adverse cu incidență ≥10% și grad ≥3 au inclus oboseală, artralgie, anemie, neutropenie și leucopenie. Este clar că incidența toxicității hematologice a fost mai mare decât a toxicității non-hematologice. În meta-analiza efectuată de Li și colab. ( 2020), a raportat că OV combinate cu chimioterapia au avut o incidență semnificativ mai mare a efectelor adverse de grad ≥ 3 decât chimioterapia în monoterapie. Cu toate acestea, autorii notează că această concluzie ar fi putut fi fals pozitivă și sunt necesare mai multe studii pentru a determina acest lucru. Mai mult, în meta-analiză, o incidență a anemiei de grad ≥3, trombocitopenie, oboseală, boli asemănătoare gripei și efecte adverse gastrointestinale nu au arătat diferențe semnificative între grupurile experimentale și grupurile de control. Cu toate acestea, incidența neutropeniei de grad ≥3 a arătat o diferență semnificativă între grupurile experimentale și grupurile de control. Prin urmare, ne-am gândit că neutropenia ar putea fi relevantă pentru OV. Într-un studiu realizat de Barnes et al. ( 2017), incidența anemiei, trombocitopeniei și neutropeniei au fost de asemenea observate în chimioterapia citotoxică. Deși am observat că toxicitatea a fost parțial crescută în OV-uri combinate cu chimioterapia pentru tratamentul tumorilor solide, rezultatele au fost în concordanță cu meta-analiza efectuată de Li și colab. În special, ar trebui remarcate unele reacții adverse care au apărut în studii în afara domeniului nostru de aplicare. O hemoragie arterială fatală a fost raportată în combinația de OV și pembrolizumab pentru tratamentul carcinomului cu celule scuamoase recidivante sau metastatice al capului și gâtului ( Harrington și colab., 2020).). În acest studiu, incidența EA de orice grad a fost de 55,6% și orice grad ≥ 3 a fost de 13,9%, ceea ce indică faptul că OV combinate cu pembrolizumab ar putea fi o potențială combinație în tratamentul tumorilor solide. Este de remarcat faptul că unele reacții adverse, cum ar fi boala asemănătoare gripei, pirexia, neuropatia periferică, pneumonia, septicemia, hipertensiunea arterială, febra neutropenică și reacțiile adverse respiratorii grave pot apărea în terapia combinată (Eigl și colab., 2018; Harrington și colab . ., 2020 ; Kelly și colab., 2020 ). În cele din urmă, toxicitatea hematologică în terapia combinată trebuie monitorizată și observată cu atenție.

Căutând în ClinicalTrials.gov, am găsit unele studii clinice pe OV (de exemplu, virusul Seneca Valley, vaccinia recombinată GM-CSF, reovirusul, virusul herpes simplex, virusul rujeolic oncolitic, adenovirusul oncolitic și virusul Newcastle) au fost combinate cu chimioterapie sau ICI în tratamentul tumorilor solide (de exemplu, cancer pancreatic, cancer pulmonar, glioblastom, cancer cerebral și carcinom avansat al vezicii urinare) sunt în curs de recrutare. Cu toate acestea, am constatat că au existat puține studii clinice pe OV tratate pentru boli hematologice. Un studiu de fază I a examinat efectele secundare și cea mai bună doză de reovirus de tip sălbatic (pelareorep) atunci când sunt administrate împreună cu dexametazonă, carfilzomib și nivolumab în tratarea pacienților cu mielom multiplu este activ ( NCT03605719). S-a raportat că s-a obținut un prognostic îmbunătățit folosind OV combinate cu chimioterapie sau ICI în boli hematologice, inclusiv mielom multiplu (MM), leucemie mieloidă acută (AML), leucemie mieloidă cronică (LMC) și leucemie limfocitară cronică (LLC) (Innao) . , 2021 ). Pe măsură ce aceste studii clinice continuă și datele lor sunt publicate, credem că eficacitatea și siguranța terapiei combinate cu OV vor fi pe deplin validate.

Această meta-analiză a avut mai multe puncte forte. În primul rând, includem studii cu un singur braț pentru a explora în mod cuprinzător eficacitatea și siguranța terapiei combinate cu OV. În al doilea rând, am inclus și analizat cele mai recente versiuni ale rezultatelor și date nepublicate anterior pentru a preveni potențialele greșeli. În al treilea rând, au putut fi evaluate rezultatele OS, PFS, rata de supraviețuire la 1 an și rata de supraviețuire la 2 ani, ceea ce nu a putut fi făcut în alte meta-analize. Pentru a analiza eficacitatea, am efectuat ORR în funcție de tratamente, tipuri de OV și studii clinice. În ceea ce privește siguranța, am combinat datele privind incidența ≥50% EA și gradul ≥3AE. În plus, am efectuat o analiză de subgrup în funcție de toxicitatea hematologică și non-hematologică. Meta-analize anterioare ( Li Y et al., 2020 ; Li Z et al., 2020 ;Zou și colab., 2020 ; Xie și colab., 2021 ) au investigat doar o serie de comparații în perechi, așa că nu au reușit să facă comparații fără studii clinice eligibile. În acest studiu, am inclus nu numai RCT, ci și studii cu un singur braț selectat și, prin urmare, am adunat date cuprinzătoare. Deși nu am putut identifica dacă tratamentul combinat a fost mai bun decât monoterapia OV, monoterapia cu chimioterapie sau monoterapia ICI, deoarece studiul s-a bazat pe comparații singure, am comparat diferența cu alte meta-analize bazate pe RCT.

Trebuie menționate limitele acestui studiu. În primul rând, nu putem identifica dacă tratamentul combinat a fost mai bun decât monoterapia cu OV, monoterapia cu chimioterapie sau monoterapia cu ICI, deoarece studiul s-a bazat pe comparații izolate. Mai mult, nu putem determina că profilul de siguranță al terapiei combinate este mai bun decât monoterapia cu OV. În al doilea rând, nu am luat în considerare tipurile de tumoră din cauza numărului insuficient de studii prospective care analizează același cancer. În plus, nu am efectuat o analiză de grup pentru sex, rasă sau doză din cauza insuficienței datelor. În al treilea rând, puține studii au furnizat date relevante, cum ar fi cele privind OS, PFS, rata de supraviețuire la 1 an și rata de supraviețuire la 2 ani, care ar fi putut crea un rezultat insuficient de convingător. În cele din urmă, dintre cele 15 studii, 2 au fost identificate ca fază I, iar 13 au fost identificate ca fază II. Nu au fost incluse studii clinice de fază III. Multe studii clinice pe OV sunt încă în desfășurare. Astfel, aceste rezultate s-ar putea schimba dacă sunt finalizate studii suplimentare.

Mergi la:

Concluzie

Am observat o incidență ridicată a toxicității hematologice de grad ≥3 în terapia combinată cu OV, de exemplu, neutropenie, anemie și trombocitopenie, ceea ce este în concordanță cu studiul lui Li și colab. Ne-am gândit că OV combinate cu ICI ar putea fi o abordare potențială în tratamentul tumorilor solide. Deși s-a observat toxicitate hematologică, terapia combinată a demonstrat o eficacitate încurajatoare. Deoarece doar câteva studii clinice controlate randomizate au fost implicate în OV combinate cu ICI, sunt necesare mai multe studii de înaltă calitate și la scară largă pentru a evalua în continuare eficacitatea și siguranța. Credem că, pe măsură ce numărul de studii crește, OV-urile combinate cu ICI vor juca un rol din ce în ce mai important în tratamentul tumorilor solide.

Mergi la:

Mulțumiri

Dorim să exprimăm o recunoștință specială întregului personal care a susținut sau a ajutat la această meta-analiză. Am apreciat cele două proiecte de „studiu privind tehnologiile critice și mecanismul de funcționare al evaluării consecvenței gliquidonei, pitavastainului și a altor medicamente genirice majore la Beijing” și „Proiect demonstrativ de construcție a secției de cercetare (4102000007) deoarece acest studiu a fost finanțat de cele două proiecte” .

Mergi la:

Declarație de disponibilitate a datelor

Contribuțiile originale prezentate în studiu sunt incluse în articol/ Material suplimentar . Întrebări suplimentare pot fi îndreptate către autorul corespunzător.

Mergi la:

Contribuții ale autorului

YF a conceput ideea pentru studiu. JZ și KF au selectat studii pentru includere și au rezumat datele. SW și LC au făcut analizele statistice și au interpretat datele. QL și SN au revizuit critic lucrarea pentru conținut intelectual important. XL a scris prima schiță. QL, SN și YF au revizuit critic lucrarea pentru conținut intelectual important. Toți autorii au aprobat proiectul final.

Mergi la:

Conflict de interese

Autorii declară că cercetarea a fost efectuată în absența oricăror relații comerciale sau financiare care ar putea fi interpretate ca un potențial conflict de interese.

Mergi la:

Nota editorului

Toate revendicările exprimate în acest articol sunt exclusiv ale autorilor și nu le reprezintă neapărat pe cele ale organizațiilor lor afiliate sau pe cele ale editorului, editorilor și recenzenților. Orice produs care poate fi evaluat în acest articol, sau revendicare care poate fi făcută de producătorul său, nu este garantat sau susținut de editor.

Mergi la:

Material suplimentar

Materialul suplimentar pentru acest articol poate fi găsit online la https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fphar.2022.1023533/full#supplementary-material

Faceți clic aici pentru un fișier de date suplimentar. ^{(407K, docx)}

Mergi la:

Abrevieri

AE, evenimente adverse; AML, leucemie mieloidă acută; LLC, leucemie limfocitară cronică; LMC, leucemie mieloidă cronică; DC, celule dendritice; ICI, inhibitori ai punctelor de control imun; MM, mielom multiplu; NK, celule ucigase naturale; KRAS, omolog oncogen viral al sarcomului de șobolan Kirsten; ORR, rata de răspuns obiectiv; OS, supraviețuire globală; OV, virus oncolitic; PFS, supraviețuire fără progresie; RCT, studii clinice randomizate; TME, micromediu tumoral.

Mergi la:

Referințe

• Achard C., Surendran A., Wedge M., Ungerechts G., Bell J., Ilkow CS (2018). Aprinderea unui foc în micromediul tumoral folosind imunoterapie oncolitică . EBioMedicine 31 , 17–24. 10.1016/j.ebiom.2018.04.020 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Anne N., Farren MR, Geyer SM, Huang Y., Tahiri S., Ahn D. (2016). Studiu randomizat de fază 2 a virusului oncolitic Pelareorep (Reolysin) în tratamentul inițial al adenocarcinomului pancreatic metastatic . Terapia moleculară 24 , 1150–1158. 10.1038/mt.2016.66 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Bai Y., Hui P., Du X., Su X. (2019). Actualizări ale mecanismului antitumoral al virusului oncolitic . Torac. Cancer 10 , 1031–1035. 10.1111/1759-7714.13043 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Barnes TA, Amir E., Templeton AJ, Gomez-Garcia S., Navarro B., Seruga B., et al. (2017). Eficacitatea, siguranța, tolerabilitatea și prețul medicamentelor nou aprobate în tumorile solide . Tratamentul Cancerului. Apoc. 56 , 1–7. 10.1016/j.ctrv.2017.03.011 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Bazan-Peregrino M., Garcia-Carbonero R., Laquente B., Alvarez R., Mato-Berciano A., Gimenez-Alejandre M., et al. (2021). VCN-01 perturbă stroma cancerului pancreatic și exercită efecte antitumorale . J. Immunother. Cancer 9 , e003254. 10.1136/jitc-2021-003254 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Bernstein V., Ellard SL, Dent SF, Mates M., Dhesy-Thind SK, et al. (2018). Un studiu randomizat de fază II al paclitaxel săptămânal cu sau fără pelareorep la pacienții cu cancer de sân metastatic: Analiza finală a grupului de studii canadiane de cancer IND.213 . Cancer mamar Res. Trata. 167 , 485–493. 10.1007/s10549-017-4538-4 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Chen B., Benedetti A. (2017). Cuantificarea eterogenității în meta-analiză a datelor individuale ale participanților cu rezultate binare . Syst. Rev. 6 , 243. 10.1186/s13643-017-0630-4 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Cohn DE, Sill MW, Walker JL, O’Malley D., Nagel CI, Rutledge TL, et al. (2017). Evaluarea randomizată de fază IIB a paclitaxelului săptămânal comparativ cu paclitaxelul săptămânal cu reovirus oncolitic (Reolysin®) în cancerul ovarian, tubar sau peritoneal recurent: Un studiu NRG Oncology/Gynecologic Oncology Group . Ginecol. Oncol. 146 , 477–483. 10.1016/j.ygyno.2017.07.135 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Eigl BJ, Chi K., Tu D., Hotte SJ, Winquist E., Booth CM, et al. (2018). Un studiu randomizat de fază II cu pelareorep și docetaxel sau docetaxel în monoterapie la bărbați cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare: studiu CCTG IND 209 . Oncotarget 209 , 8155–8164. 10.18632/oncotarget.24263 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Garmaroudi GA, Karimi F., Naeini LG, Kokabian P., Givtaj N. (2022). Eficacitatea terapeutică a virusurilor oncolitice în lupta împotriva cancerului: progrese recente și perspectivă . Oxid. Med. Celulă. Longev. 2022 , 3142306. 10.1155/2022/3142306 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Harrington KJ, Kong A., Mach N., Chesney JA, Fernandez BC, Rischin D., et al. (2020). Talimogene laherparepvec și pembrolizumab în carcinomul cu celule scuamoase recurente sau metastatice al capului și gâtului (MASTERKEY-232): Un studiu multicentric, de fază 1b . Clin. Cancer Res. 26 , 5153–5161. 10.1158/1078-0432.CCR-20-1170 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Higgins JP. (2003) Prejudecăți de publicare în meta-analiză . Int. J. Technol. Evalua. Health Care , 19 , 557–560. [ Google Scholar ]
• Innao VRVA, Rizzo V., Allegra AG, Musolino C., Allegra A. (2021). Virușii oncolitici și afecțiuni hematologice maligne: O nouă clasă de medicamente pentru imunoterapie . Curr. Oncol. 28 , 159–183. 10.3390/curroncol28010019 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Kelly CM, Antonescu CR, Bowler T., Munhoz R., Chi P., Dickson MA, et al. (2020). Rata de răspuns obiectiv în rândul pacienților cu sarcom local avansat sau metastatic tratați cu Talimogene laherparepvec în asociere cu pembrolizumab: un studiu clinic de fază 2 . JAMA Oncol. 6 , 402–408. 10.1001/jamaoncol.2019.6152 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Khuri FR, Nemunaitis J., Ganly I., Arseneau J., Tannock IF, RomeL L., et al. (2000). Un studiu controlat al ONYX-015 intratumoral, un adenovirus cu replicare selectivă, în combinație cu cisplatină și 5-fluorouracil la pacienții cu cancer recidivant de cap și gât . Nat. Med. 6 , 879–885. 10.1038/78638 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Li Y., Shen Y., Tang T., Tang Z., Song W., Yang Z., și colab. (2020). Virusul oncolitic combinat cu tratamentul tradițional versus tratamentul tradițional singur la pacienții cu cancer: o meta-analiză . Int. J. Clin. Oncol. 25 , 1901–1913. 10.1007/s10147-020-01760-4 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Li Z., Jiang Z., Zhang Y., Huang X., Liu Q. (2020). Eficacitatea și siguranța virusurilor oncolitice în studiile controlate randomizate: o revizuire sistematică și meta-analiză . Cancers 12 , 1416. 10.3390/cancers12061416 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Liu Z., Ravindranathan R., Kalinski P., Guo ZS, Bartlett DL (2017). Combinația rațională a virusului vaccinal oncolitic și blocarea PD-L1 funcționează sinergic pentru a spori eficacitatea terapeutică . Nat. comun. 8 , 14754. 10.1038/ncomms14754 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Lu W., Zheng S., Li XF, Huang JJ, Zheng X., Li Z. (2004). Injectarea intra-tumorală de H101, un adenovirus recombinant, în combinație cu chimioterapie la pacienții cu cancer avansat: un studiu pilot de fază II . Lumea J. Gastroenterol. 10 , 3634–3638. 10.3748/wjg.v10.i24.3634 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Mahalingam D., Goel S., Aparo S., Arora SP, Noronha N., Tran H., et al. (2018). Un studiu de fază a II al pelareorep (REOLYSIN®) în combinație cu gemcitabină pentru pacienții cu adenocarcinom pancreatic avansat . Cancers 10 ( 6 ), 160. 10.3390/cancers10060160 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Mahalingam D., Fountzilas C., Moseley J., Noronha N., Tran H., Chakrabarty R., et al. (2017). Un studiu de fază II al REOLYSIN(®) (pelareorep) în combinație cu carboplatin și paclitaxel pentru pacienții cu melanom malign avansat . Cancer Chemother. Pharmacol. 79 , 697–703. 10.1007/s00280-017-3260-6 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Mahalingam D., Wilkinson GA, Eng KH, Fields P., Raber P., Moseley JL, et al. (2020). Pembrolizumab în combinație cu virusul oncolitic pelareorep și chimioterapie la pacienții cu adenocarcinom pancreatic avansat: un studiu de fază ib . Clin. Cancer Res. 26 , 71–81. 10.1158/1078-0432.CCR-19-2078 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Minichsdorfer C., Gleiss A., Aretin M., Schmidinger M., Fuereder T. (2022). Parametrii serici ca biomarkeri de prognostic într-o populație de pacienți cu cancer din lumea reală tratată cu terapie anti PD-1/PD-L1 . Ann. Med. 54 , 1339–1349. 10.1080/07853890.2022.2070660 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Moehler M., Heo J., Lee HC, Tak WY, Chao Y., Paik SW și colab. (2019). Imunoterapie oncolitică pe bază de vaccin Pexastimogene Devacirepvec la pacienții cu carcinom hepatocelular avansat după eșecul sorafenib: un studiu multicentric randomizat de fază IIb (TRAVERSE) . OncoImmunology 8 , 1615817. 10.1080/2162402X.2019.1615817 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Morche J., Freitag S., Hoffmann F., Rissling O., Langer G., NuBbaumer-Streit B., et al. (2020). Ghidurile GRADE: 18. Cum ar trebui utilizate ROBINS-I și alte instrumente pentru a evalua riscul de părtinire în studiile nerandomizate pentru a evalua certitudinea unui corp de dovezi . Z. Evid. Fortbild. Cal. Gesundhwes. 150-152 , 124–133. 10.1016/j.zefq.2019.11.003 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Noonan AM, Farren MR, Geyer SM, Huang Y., Tahiri S., Ahn D. și colab. (2016). Studiu randomizat de fază 2 a virusului oncolitic pelareorep (reolizină) în tratamentul inițial al adenocarcinomului pancreatic metastatic . Mol. Acolo. 24 , 1150–1158. 10.1038/mt.2016.66 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Page MJ, McKenzie JE, Bossuyt PM, Boutron I., Hoffmann TC, Mulrow CD și colab. (2021). Actualizarea ghidurilor pentru raportarea revizuirilor sistematice: Dezvoltarea declarației PRISMA 2020 . J. Clin. Epidemiol. 134 , 103–112. 10.1016/j.jclinepi.2021.02.003 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Power AT, Wang J., Falls TJ, Paterson JM, Parato KA, Lichty BD și colab. (2007). Livrarea pe bază de celule purtătoare a unui virus oncolitic eludează imunitatea antivirală . Mol. Acolo. 15 , 123–130. 10.1038/sj.mt.6300039 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Puzanov I., Chesney J., Collichio F., Singh P., Milhem M., Glaspy J., et al. (2020). Talimogene laherparepvec (T-VEC) în combinație cu ipilimumab (IPI) versus ipi singur pentru melanom avansat: analiză intermediară de 4 ani a unui studiu de fază 2, randomizat, deschis . J. Clin. Oncol. 8 , A263–A264. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]
• Puzanov I., Milhem MM, Minor D., Hamid O., Li A., Chen L., et al. (2016). Talimogene laherparepvec în asociere cu ipilimumab în melanomul în stadiul IIIB-IV nerezecabil, netratat anterior . J. Clin. Oncol. 34 , 2619–2626. 10.1200/JCO.2016.67.1529 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Rajani K., Parrish C., Kottke T., Thompson J., Zaidi S., Ilett L., et al. (2016). Terapia combinată cu reovirus și blocarea anti-PD-1 controlează creșterea tumorii prin răspunsuri imune înnăscute și adaptative . Mol. Acolo. 24 , 166–174. 10.1038/mt.2015.156 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Ribas A., Dummer R., Puzanov I., VanderWalde A., Andtbacka RHI, Michielin O., et al. (2017). Viroterapia oncolitică promovează infiltrarea intratumorală a celulelor T și îmbunătățește imunoterapia anti-PD-1 . Celulă. 170 , 1109–1119. 10.1016/j.cell.2017.08.027 [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Sei S., Mussio JK, Yang Q., Nagashima K., Parchment RE, Coffey MC, et al. (2009). Activitatea antitumorală sinergică a reovirusului oncolitic și a agenților chimioterapeutici în celulele canceroase pulmonare fără celule mici . Mol. Cancer 8 , 47. 10.1186/1476-4598-8-47 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Soliman H., Hogue D., Han H., Mooney B., Lima Barros Costa R., Lee MC, et al. (2021). Un studiu de fază I cu Talimogene laherparepvec în combinație cu chimioterapie neoadjuvantă pentru tratamentul cancerului de sân triplu negativ nonmetastatic . Clin. Cancer Res. 27 , 1012–1018. 10.1158/1078-0432.CCR-20-3105 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Sung H., Ferlay J., Siegel RL, Laversanne M., Soerjomataram I., Jemal A., et al. (2021). Statistici globale de cancer 2020: estimările GLOBOCAN ale incidenței și mortalității la nivel mondial pentru 36 de tipuri de cancer în 185 de țări . Ca. Cancer J. Clin. 71 , 209–249. 10.3322/caac.21660 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Villalona-Calero MA, Lam E., Otterson GA, Zhao W., Timmons M., Subramaniam D., et al. (2016). Reovirusul oncolitic în combinație cu chimioterapie la pacienții cu cancer pulmonar cu celule non-mici metastatice sau recurente cu tumori activate de KRAS . CANCER 122 , 875–883. 10.1002/cncr.29856 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Wang L., Chard Dunmall LS, Cheng Z., Wang Y. (2022). Remodelarea micromediului tumoral prin virusuri oncolitice: dincolo de oncoliza celulelor tumorale pentru tratamentul cancerului . J. Immunother. Cancer 10 , e004167. 10.1136/jitc-2021-004167 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• White CL, Twigger KR, Vidal L., De Bono JS, CoffeyM., Heinemann L., et al. (2008). Caracterizarea răspunsului imun adaptativ și înnăscut la reovirusul oncolitic intravenos (Dearing tip 3) în timpul unui studiu clinic de fază I. Gene Ther. 15 , 911–920. 10.1038/gt.2008.21 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Xie R., Bi X., Shang B., Zhou A., Shi H., Shou J. (2021). Eficacitatea și siguranța virusurilor oncolitice în cancerul avansat sau metastatic: o meta-analiză de rețea . Virol. J. 18 , 158. 10.1186/s12985-021-01630-z [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Zarezadeh Mehrabadi A., Roozbahani F., Ranjbar R., Farzanehpour M., Shahriary A., Dorostkar R., et al. (2022). Prezentare generală a studiilor preclinice și clinice despre utilizarea terapiei cu celule CAR-T a cancerului combinat cu virusuri oncolitice . Lumea J. Surg. Oncol. 20 , 16. 10.1186/s12957-021-02486-x [ articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Zheng M., Huang J., Tong A., Yang H. (2019). Viruși oncolitici pentru terapia cancerului: bariere și progrese recente . Mol. Acolo. Oncolitice 15 , 234–247. 10.1016/j.omto.2019.10.007 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Zhou P., Wang X., Xing M., Yang X., Wu M., Shi H., și colab. (2022). Livrarea intratumorală a unui nou adenovirus oncolitic care codifică anticorp uman împotriva PD-1 determină o eficacitate antitumorală sporită . Mol. Acolo. Oncolitice 25 , 236–248. 10.1016/j.omto.2022.04.007 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Zhu J., Yan L., Wang Q. (2021). Eficacitatea inhibitorilor PD-1/PD-L1 în cancerul ovarian: o meta-analiză cu un singur braț . J. Ovarian Res. 14 , 112. 10.1186/s13048-021-00862-5 [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
• Zou P., Tang R., Luo M. (2020). Viroterapia oncolitică, singură sau în combinație cu inhibitori ai punctelor de control imun, pentru melanom avansat: o revizuire sistematică și meta-analiză . Int. Imunofarmacol. 78 , 106050. 10.1016/j.intimp.2019.106050 [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

---

Articole din 

Frontiers in Pharmacology sunt oferite aici prin amabilitatea 

Frontiers Media SA

Un studiu clinic de fază I de injecție intratumorală ghidată de EUS a virusului oncolitic, HF10 pentru cancerul pancreatic local avansat nerezecabil

BMC Cancer. 2018; 18: 596.

Publicat online 25 mai 2018. doi:  10.1186/s12885-018-4453-z

PMCID: PMC5970460 PMID: 29801474

Yoshiki Hirooka , ¹ Hideki Kasuya , ² Takuya Ishikawa , ³ Hiroki Kawashima , ³ Eizaburo Ohno , ^3 Itzel B. Villalobos , ² Yoshinori Naoe , ² Toru Ichinose , 2 Nobuto Koyama , ^4 Maki Kodera , Yami Tanaksu ³ și ⁴ Maki Tanaku

Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Date asociate

Materiale suplimentareDeclarație de disponibilitate a datelor

Mergi la:

Abstract

fundal

Prognosticul cancerului pancreatic este prost, cu o rată de supraviețuire la 5 ani de doar 7%. Deși mai multe tratamente noi de chimioterapie au arătat rezultate promițătoare, toți pacienții vor progresa în cele din urmă și trebuie să dezvoltăm tratamente de chimioterapie mai noi pentru a îmbunătăți ratele de răspuns și supraviețuirea globală (OS). HF10 este un virus oncolitic cu mutații spontane derivat dintr-un virus herpes simplex-1 și are potențialul de a arăta un efect antitumoral puternic împotriva afecțiunilor maligne, fără a deteriora țesutul normal. Ne-am propus să evaluăm siguranța și eficacitatea antitumorală în studiul de fază I de creștere a dozei de injectare directă a HF10 în cancerul pancreatic avansat local nerezecabil sub îndrumarea ecografiei endoscopice (EUS) în combinație cu administrarea de erlotinib și gemcitabină.

Metode

Acesta a fost un studiu deschis de fază I cu un singur braț. HF10 a fost injectat o dată la 2 săptămâni și a continuat de până la patru ori în total, cu excepția cazului în care apare toxicitate limitatoare de doză (DLT). Un total de nouă subiecți din trei cohorte cu creșterea dozei au fost planificate să fie înrolați în acest studiu. Obiectivul principal a fost evaluarea siguranței, iar obiectivul secundar a fost evaluarea eficacității.

Rezultate

Doisprezece pacienți s-au înrolat în acest studiu clinic și zece subiecți au primit această terapie. Cinci pacienți au prezentat mielosupresie de gradul III și doi pacienți au dezvoltat evenimente adverse (EA) grave (perforație a duodenului, disfuncție hepatică). Cu toate acestea, toate aceste evenimente au fost considerate ca AE fără legătură cu HF10. Răspunsurile tumorale au fost trei răspunsuri parțiale (PR), patru boli stabile (SD) și două boli progresive (PD) din nouă subiecți care au finalizat tratamentul. Răspunsurile leziunii țintă au fost trei PR și șase SD. Supraviețuirea mediană fără progresie (PFS) a fost de 6,3 luni, în timp ce mediana OS a fost de 15,5 luni. Doi subiecți din Cohorta 1 și 2 au prezentat un downstaging și în cele din urmă au obținut răspuns chirurgical complet (RC).

Concluzii

Injecția directă cu HF10 sub ghidul EUS în combinație cu erlotinib și gemcitabină a fost un tratament sigur pentru cancerul pancreatic local avansat. Terapia combinată cu HF10 și chimioterapia ar trebui explorată în continuare în studii prospective ample. Înregistrarea studiului: Acest studiu a fost înregistrat prospectiv în UMIN-CTR (UMIN000010150) pe 4 martie 2013.

Material electronic suplimentar

Versiunea online a acestui articol (10.1186/s12885-018-4453-z) conține materiale suplimentare, care sunt disponibile utilizatorilor autorizați.

Cuvinte cheie: cancer pancreatic, virus oncolitic, HF10, ghid EUS

Mergi la:

fundal

Numărul deceselor din cauza cancerului pancreatic a crescut și acum este a patra cauză de mortalitate prin cancer în Statele Unite, cu o rată de supraviețuire la 5 ani de 7% [1], care a fost similară în populația japoneză [ 2 ]. Chirurgia oferă singura șansă de vindecare, dar majoritatea pacienților prezintă un stadiu avansat și doar 15-20% dintre aceștia sunt candidați pentru rezecția curativă [ 3 , 4] .]. Chimioterapia poate juca un rol mai important în tratamentul cancerului pancreatic avansat sau inoperabil. Deși apariția mai multor tratamente noi de chimioterapie a arătat o îmbunătățire a supraviețuirii, toți pacienții vor progresa în cele din urmă și vor muri din cauza bolii. Prin urmare, trebuie să dezvoltăm noi tratamente anti-cancer pentru a obține o îmbunătățire suplimentară a prognosticului.

Datorită caracteristicilor lor distincte în replicare și răspunsuri imune antitumorale, virusurile oncolitice (OV) sunt considerate a fi o nouă opțiune în terapia cancerului. Majoritatea OV-urilor dezvoltate în trecut au fost generate pentru a crește selectivitatea și eficacitatea tumorii. Cu toate acestea, spre deosebire de acești mutanți OV modificați artificial, HF10 este un OV mutat spontan derivat dintr-un virus herpes simplex-1 (HSV-1). Din punct de vedere genetic, HF10 îi lipsește în mod natural expresia UL43 , UL49.5 , UL55 , UL56 și transcrierile asociate latenței și supraexprimă UL53 și UL54 [ 5]]. Deși efectul acestor modificări genetice este încă în curs de investigare, pe baza studiilor anterioare, caracteristicile HF10 pot fi rezumate în următoarele cinci puncte: 1. selectivitate tumorală ridicată, 2. replicare virală ridicată, 3. inițierea unui efect citopatic, 4. intermedierea efectului puternic de observator și 5. efect antitumoral puternic împotriva diferitelor afecțiuni maligne [ 5 ]. În plus, s-a raportat că lipsa expresiei UL 56 poate reduce neuroinvazivitatea [ 6 ]. În urma acestor rezultate, au fost raportate studii clinice de succes cu rezultate promițătoare în diferite tipuri de cancer, inclusiv cancer de sân metastatic recurent [ 7 , 8 ], carcinom cu celule scuamoase recidivante de cap și gât (HNSCC) [ 9 ]], cancer pancreatic nerezecabil [ 10 ], cancere refractare și superficiale [ 11 ] și melanom [ 12 ].

Până în prezent, OV nu au prezentat toxicități grave sau rezistență terapeutică, spre deosebire de medicamentele chimioterapeutice care pot provoca toxicități severe de limitare a dozei (DLT). Întrucât OV și medicamentele chimioterapeutice au mecanisme de acțiune diferite între ele, este de așteptat ca terapia combinată să crească efectul antitumoral cu efecte secundare limitate. Deși datele privind HF10 din studiile preclinice și clinice sugerează că aplicațiile terapeutice pot fi dezvoltate cu o marjă de siguranță ridicată, terapiile combinate ideale cu chimioterapie sau agenți imunoterapeutici necesită încă mai multe investigații [5] .]. În acest studiu, am efectuat studiul de fază I de escaladare a dozei de injectare directă cu HF10 în cancerul pancreatic avansat local nerezecabil sub îndrumarea EUS în combinație cu administrarea de erlotinib și gemcitabină. Am evaluat siguranța și eficacitatea antitumorală a unei noi terapii triple combinate. Rezultatele pe termen mediu au fost raportate anterior [ 13 ] și aici raportăm rezultatele finale ale studiului nostru.

Mergi la:

Metode

Design de studiu

Acesta a fost un studiu deschis de fază I cu un singur braț. Acest studiu a fost înregistrat în UMIN-CTR (UMIN000010150) și a fost aprobat de Comitetul de etică din institutul nostru. Consimțământul informat scris de participare a fost obținut de la toți pacienții din acest studiu.

Următoarele criterii de includere au fost utilizate pentru selecția pacienților: 1) Pacienți diagnosticați histopatologic cu cancer pancreatic prin aspirație cu ac fin ghidată de EUS (EUS-FNA) și considerați ca nerezecabile local avansat fără metastaze la distanță (inclusiv metastaze ganglionare non-regionale). ) după discuții cu departamentul de chirurgie pe baza Ghidurilor de practică clinică NCCN în oncologie [ 14 ] (Fișier suplimentar  1: Tabelul S1); 2) Accesibil pentru injectarea de HF10 sub îndrumarea EUS; 3) Cel puțin o leziune măsurabilă conform criteriilor de evaluare a răspunsului în tumorile solide (RECIST); 4) Starea de performanță (PS) a Eastern Cooperative Oncology Group (ECOG) de 0–2; 5) Speranța de viață estimată mai mare de 3 luni; 6) Peste 20 de ani și mai mic de 80 de ani; 7) funcție adecvată a măduvei osoase (număr de globule albe ≧ 4000/mm ³ , număr de neutrofile ≧ 2000/mm ³ , număr de trombocite ≧ 100.000/mm ^{3 )}); 8) Funcție renală adecvată (clearance-ul creatininei (ecuația Cockroft-Gault)≧60 ml/min); 9) Funcție hepatică adecvată (bilirubina totală seric ≦ 2 ori limitele superioare ale normalului (ULN), transaminaze ≦ 1,5 ori ULN); 10) Pacienții care au furnizat consimțământul informat în scris; 11) Anticorp HSV-1 pozitiv.

Criteriile de excludere au fost următoarele: diateză hemoragică; Ascită, revărsat pleural, revărsat cardiac de tratat; Infecție activă; Cancerele active duplicate (cancer duplicat sincron sau cancer metacron cu mai puțin de 5 ani de perioadă fără boală); Creșterea presiunii intracraniene de tratat din cauza metastazelor cerebrale; femeile însărcinate sau care alăptează; Alergic la vaccinul viu; Utilizarea medicamentelor anti HSV; Implementarea imunoterapiei pentru cancer; Antigen HBs pozitiv, anticorp HCV sau anticorp HIV; Insuficiență suprarenală, hemodializă, rinichi unilateral.

Tratament

După un ciclu de terapie cu erlotinib și gemcitabină (gemcitabină 1000 mg/m2 săptămânal timp de 3 săptămâni, urmată de o repaus de 1 săptămână; erlotinib 100 mg oral, o dată pe zi), cei considerați tolerabili pentru ciclul următor au fost candidații finali. Injecția cu HF 10 a fost începută în ziua 1 a ciclului 2. Numărul de injecții cu HF10 conform ghidului EUS trebuia să fie de patru ori în total (o dată la 2 săptămâni), cu excepția cazului în care apare DLT. DLT a fost definit ca toxicitate non-hematologică mai mare decât gradul III, conform criteriilor comune de terminologie pentru evenimente adverse, versiunea 4.0 (CTCAE v4.0), neutropenie febrilă sau trombocitopenie care necesită transfuzie. Trei cohorte, un total de nouă subiecți au fost planificate să fie înrolați în acest studiu [Cohorta 1 (1 × 10 ⁶ pfu/zi × 4 ori): trei subiecți, Cohorta 2 (3 × 10 ⁶pfu/zi x de 4 ori): trei subiecți, Cohorta 3 (1 × 10 ⁷ pfu/zi x de 4 ori): trei subiecți] (Fig. 1). Dacă nu a existat DLT în primele trei cazuri ale fiecărei cohorte, studiul a fost continuat cu următoarea cohortă până când a fost determinată doza maximă tolerată (MTD). Dacă unul din trei cazuri a prezentat DLT, trei cazuri suplimentare au fost înregistrate pentru aceeași cohortă. Dacă nu a existat DLT în cele trei cazuri suplimentare, procesul a fost continuat cu următoarea cohortă. Dacă unul dintre ei prezenta DLT, doza nu a fost crescută având în vedere că a depășit MTD. Dacă două din trei cazuri au prezentat DLT, nu au mai fost adăugate cazuri.

Fig. 1

Programul tratamentului

Injecția de HF10 a fost efectuată sub îndrumarea EUS pentru a livra virusul în tumoră.

Evaluări

Obiectivul principal a fost evaluarea siguranței (frecvența și gradul de toxicitate). Evenimentele adverse (EA) au fost clasificate conform criteriilor comune de terminologie pentru evenimente adverse, versiunea 3.0 (CTCAE v3.0). Un Comitet de Evaluare a Securității a fost organizat periodic în timpul studiului și a fost discutată corelația dintre injectarea de HF 10 și AE. Obiectivul secundar a fost evaluarea eficacității (răspuns complet (RC), răspuns parțial (PR), boală stabilă (SD) și boală progresivă (PD)), care a fost efectuată printr-o tomografie computerizată (CT), care a fost efectuată la cel putin o data la 4 saptamani conform criteriilor RECIST. Un CR a fost definit ca dispariția tuturor bolilor cunoscute determinată de două observații la cel puțin 3 săptămâni distanță. Un CR realizat după abord chirurgical a fost definit ca CR chirurgical. Un PR a fost definit ca o scădere cu cel puțin 30% a bolii măsurabile prin două observații la cel puțin 3 săptămâni distanță și nicio dovadă a vreunei leziuni noi sau progresia oricărei leziuni existente. Incapacitatea de a demonstra o scădere cu 30% a dimensiunii tumorii sau o creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni, precum și nicio leziune nouă timp de mai mult de 6 săptămâni, a fost definită ca SD. O creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni măsurabile sau apariția oricăror leziuni noi a fost definită ca PD. Supraviețuirea fără progresie (PFS) a fost măsurată de la data înscrierii până la data PD. Supraviețuirea globală (OS) a fost calculată de la data înscrierii până la data decesului. Incapacitatea de a demonstra o scădere cu 30% a dimensiunii tumorii sau o creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni, precum și nicio leziune nouă timp de mai mult de 6 săptămâni, a fost definită ca SD. O creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni măsurabile sau apariția oricăror leziuni noi a fost definită ca PD. Supraviețuirea fără progresie (PFS) a fost măsurată de la data înscrierii până la data PD. Supraviețuirea globală (OS) a fost calculată de la data înscrierii până la data decesului. Incapacitatea de a demonstra o scădere cu 30% a dimensiunii tumorii sau o creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni, precum și nicio leziune nouă timp de mai mult de 6 săptămâni, a fost definită ca SD. O creștere cu 20% a dimensiunii uneia sau mai multor leziuni măsurabile sau apariția oricăror leziuni noi a fost definită ca PD. Supraviețuirea fără progresie (PFS) a fost măsurată de la data înscrierii până la data PD. Supraviețuirea globală (OS) a fost calculată de la data înscrierii până la data decesului.

Mergi la:

Rezultate

Evaluarea siguranței

Din iunie 2013 până în mai 2015, 12 pacienți au fost înrolați în studiu. Două cazuri au fost excluse înainte de injectarea HF10 din cauza pneumoniei interstițiale și a metastazelor ganglionare după un ciclu de terapie cu erlotinib și gemcitabină. Zece subiecți, inclusiv un subiect care abandonează, au primit această terapie (Tabel 1). Cinci din zece subiecți au prezentat mielosupresie (gradul III) cauzată de chimioterapie. Doi din zece subiecți au dezvoltat reacții adverse grave. Un caz a dezvoltat peritonită perforativă după stenoză duodenală. Un alt caz a dezvoltat disfuncție hepatică de gradul IV la 1 săptămână după a treia injecție de HF10, iar tratamentul a fost întrerupt în acest moment (Tabel 2). Toate aceste evenimente au fost considerate ca AE fără legătură cu HF10. Nu a existat nicio complicație legată de EUS sau injecția ghidată de EUS de HF10.

tabelul 1

Profilele pacienților

Pacientul nr.		Vârstă	Conținut (pfu) X Ora	Locul de injectare	Stadializarea unui (radiologic)	Stadializarea unui (postoperator)
Cohorta 1	HF-1-02	anii 60	1X10 6 X4	Capul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-1-04	anii 60	1X10 6 X4	Capul pancreasului (procesul uncinat)	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-1-05	anii 60	1X10 6 X4	Corpul pancreasului	III (T4N0M0)	IIA (T3N0M0)
Cohorta 2	HF-2-01	anii 60	3X10 6 X4	Corpul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-2-02	anii 60	3X10 6 X4	Capul pancreasului (procesul uncinat)	III (T4N0M0)	IIA (T3N0M0)
	HF-2-03	anii 60	3X10 6 X4	Corpul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA
Cohorta 3	HF-3-01	anii 60	1X10 7 X3	Corpul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-3-02	anii 50	1X10 7 X4	Capul pancreasului (procesul uncinat)	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-3-03	anii 60	1X10 7 X4	Corpul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA
	HF-3-04	anii 60	1X10 7 X4	Capul pancreasului	III (T4N0M0)	ACEA

Deschide într-o fereastră separată

^a Pe baza Ghidurilor NCCN de practică clinică în oncologie [ 13 ]

masa 2

Evaluarea siguranței

Pacientul nr.		Toxicitatea HF10	DLT	Evaluare (CTCAE ver. 4.0)
Cohorta 1	HF-1-02	(−)	(−)	Scăderea numărului de neutrofile și trombocite de gradul III, stenoză duodenală, peritonită perforativă
	HF-1-04	(−)	(−)	Febră de gradul II, creșterea bilirubinei sanguine (insuficiență a stentului), pneumonie interstițială (după tratament)
	HF-1-05	(−)	(−)	ACEA
Cohorta 2	HF-2-01	(−)	(−)	Scăderea neutrofilelor de gradul III
	HF-2-02	(−)	(−)	Scăderea neutrofilelor de gradul III
	HF-2-03	(−)	(−)	Scăderea neutrofilelor de gradul III și creșterea ALT de gradul II
Cohorta 3	HF-3-01	(−)	(−)	Tulburare hepatobiliară de gradul IV
	HF-3-02	(−)	(−)	ACEA
	HF-3-03	(−)	(−)	ACEA
	HF-3-04	(−)	(−)	Scăderea neutrofilelor de gradul III

Deschide într-o fereastră separată

Toxicitate limitatoare de doză de DLT

Evaluarea eficacității

Nouă subiecți care au efectuat patru injecții cu HF10 au fost incluși pentru evaluarea eficacității.

Răspunsurile generale au fost trei PR, patru SD și două PD. Răspunsurile leziunii țintă au fost trei PR, șase SD din nouă subiecți. Răspunsul efectiv global (PR + SD) a fost de 78%. Mediana PFS a fost de 6,3 luni, în timp ce mediana OS a fost de 15,5 luni. Doi subiecți din Cohorta 1 și 2 au prezentat o stadializare scăzută, fiind reevaluați ca cancer rezecabil și, în final, au obținut CR chirurgical (Tabel 3).

Tabelul 3

Evaluarea eficacității

Pacientul nr.		Evaluare (RECIST ver. 1.1)			Timp până la răspuns (zile)	Durata răspunsului (zile)	PFS (zile)	OS (zile)
		Răspunsul țintă	Răspuns general	Răspunsul chirurgical
Cohorta 1	HF-1-02	SD	PD				119	150
	HF-1-04	SD	PD				91	465
	HF-1-05	relatii cu publicul	relatii cu publicul	CR	48	288	335	611
Cohorta 2	HF-2-01	SD	SD				663	1211
	HF-2-02	relatii cu publicul	relatii cu publicul	CR	13	444	456	1189
	HF-2-03	SD	SD				48	336
Cohorta 3	HF-3-02	SD	SD				217	694
	HF-3-03	SD	SD				69	273
	HF-3-04	relatii cu publicul	relatii cu publicul		34	156	189	255

Deschide într-o fereastră separată

Supraviețuirea fără progresie a PFS , supraviețuirea globală a OS , răspunsul parțial PR , boala SD stabilă, răspunsul complet CR

Cazuri cu CR chirurgical

Primul caz a fost o femeie de 66 de ani din Cohorta 1 care a primit HF10 de 1,0 x 10 ⁶ pfu × 4 ori și a avut radioterapie de 1,8 Gy × 28 de ori după studiul clinic. Pancreatectomia distală a fost efectuată la 5 luni de la înregistrare, iar specimenul rezecat a arătat o dispariție de 99% a celulelor canceroase din tumoră (Fig. 2). Am examinat infiltrarea celulelor CD4+ și CD8+ prin imunocolorare. Infiltrarea celulelor CD4+ și CD8+ a fost semnificativă în fibroza din apropierea celulelor canceroase reziduale și a devenit obscură pe măsură ce zonele s-au retras din celulele canceroase (Fig. 3). Din păcate, ea a dezvoltat diseminare peritoneală la 6 luni după operație și timpul de supraviețuire a fost de 22 de luni. Al doilea caz a fost un bărbat de 65 de ani din Cohorta 2 care a primit HF10 de 3,0 x 10 ⁶ pfu x 4 ori. Acest pacient a avut radioterapie de 1,8 Gy × 28 de ori înainte de studiul clinic. Invazia plexului arterei mezenterice superioare a arătat o scădere a dimensiunii după injectarea HF10, iar el a suferit pancreaticoduodenectomie la 7 luni de la înregistrare. Specimenul rezecat a arătat o dispariție de 90% a celulelor canceroase (Fig. 4). La imunocolorare, a fost detectată infiltrarea celulelor CD8+ alături de celulele canceroase (Fig. 5). Deși scanarea CT a evidențiat recidiva în ganglionii limfatici mezenterici la 6 luni după intervenție chirurgicală, s-a obținut supraviețuire pe termen lung și timpul de supraviețuire a fost de 39,6 luni.

Fig. 2

a O suprafață tăiată a corpului pancreatic a arătat un țesut fibros în zona în care a fost localizată tumora (HF-1-05). b La analiza histologică, 99% din celulele canceroase au dispărut și au fost înlocuite cu țesut fibrotic. c Fotomicrografia de mare putere a dezvăluit un mic țesut canceros rezidual (cerc)

Fig. 3

Evaluarea infiltrării celulelor CD4+ și CD8+ în jurul țesutului canceros (HF-1-05). a Au fost evaluate trei zone aflate la distanțe diferite (cerc) față de cancerul rezidual (cerc cu linie de puncte). b , c Infiltrarea celulelor CD4+ și CD8+ a fost semnificativă în fibroza din apropierea țesutului canceros rezidual (zona 3) și a devenit obscură pe măsură ce zonele s-au retras din țesutul canceros

Fig. 4

a O suprafață tăiată a capului pancreatic al HF-2-02. Imaginea din stânga a arătat fibroză în mijloc, iar cea din dreapta a arătat o imagine mărită. b Constatările histopatologice ale tumorii la nivelul capului pancreatic au arătat o dispariție de 90% a celulelor canceroase cu fibroză

Fig. 5

Evaluarea infiltrării celulelor CD4+ și CD8+ în jurul țesutului canceros (HF-2-02). a Au fost evaluate trei zone diferite (cerc). b , c Fotomicrografia de mare putere a arătat persistența difuză a celulelor canceroase (săgeată), iar infiltrarea celulelor CD8+ a fost detectată de-a lungul celulelor canceroase

Mergi la:

Discuţie

În acest studiu, am efectuat un studiu de fază I de creștere a dozei de terapie cu injecție directă cu HF10 pentru cancerul pancreatic avansat local nerezecabil sub îndrumarea EUS în combinație cu administrarea de erlotinib și gemcitabină, care a fost sigur și eficient cu toate dozele (1 × ¹⁰⁶ , 3 × 10 ⁶ sau 1 × 10 ⁷ pfu/zi × 4 ori).

Din 1997, terapia cu gemcitabină a fost tratamentul standard de primă linie pentru pacienții cu cancer pancreatic nerezecabil local avansat sau metastatic, cu o rată medie de supraviețuire de 4,4–5,6 luni [15 , 16 ] . Au fost investigate mai multe tratamente combinate pe bază de gemcitabină; cu toate acestea, majoritatea nu au îmbunătățit semnificativ supraviețuirea față de gemcitabină în monoterapie [ 17-29 ], cu excepția terapiei combinate cu gemcitabină plus elrotinib, care a arătat o îmbunătățire semnificativă a supraviețuirii globale timp de 2 săptămâni în medie [ 30 ] . Mai recent, terapia cu FOLFIRINOX (leucovorină, fluorouracil, irinotecan și oxaliplatin) [ 31 ] și terapia cu gemcitabină plus nab-paclitaxel [ 32] au fost aprobate pentru cancerul pancreatic nerezecabil în Japonia. Au îmbunătățit semnificativ supraviețuirea și sunt acum utilizate ca chimioterapie de primă linie pentru cancerele pancreatice nerezecabile. Cu toate acestea, deoarece majoritatea pacienților progresează în cele din urmă cu aceste terapii, sunt necesare terapii noi.

HF10 a arătat un efect antitumoral promițător cu o marjă de siguranță ridicată în studiile clinice inițiate de investigator pentru cancerul pancreatic [ 5 ]. Studiul clinic de fază I folosind HF10 în cancerul pancreatic avansat a fost raportat de la departamentul de chirurgie II de la Universitatea Nagoya din Japonia [ 10 ]. Ei au inițiat studii pilot prin injectarea a șase pacienți cu cancer pancreatic nerezecabil cu trei doze de HF10 (1 × 10 ⁵ / doi pacienți, 5 × 10 ⁵ / un pacient și 1 × 10 ^{6 )}/trei pacienţi). Ei au observat un potențial terapeutic bazat pe nivelurile markerului tumoral, supraviețuire, constatări patologice și radiografie de diagnostic. Important este că nu au existat efecte secundare adverse la acești pacienți. Deoarece gemcitabina este un medicament anticancer care a fost bine investigat în combinație cu multe OV în diferite afecțiuni maligne, inclusiv cancerul pancreatic [ 33 – 37 ], combinația de HF10 și gemcitabină poate fi o terapie ideală împotriva cancerului pancreatic pentru a obține un efect antitumoral puternic cu minim. efecte secundare. Având în vedere rezultatele unui studiu japonez de fază II privind cancerul pancreatic folosind gemcitabină și erlotinib cu toleranță acceptabilă și efecte adverse ușoare [ 38], am decis să combinăm HF10 cu gemcitabină și erlotinib în studiul nostru. Cinci din 10 pacienți au prezentat mielosupresie de gradul III și un pacient a prezentat pneumonie interstițială după tratament, dar toți și-au revenit prin întreruperea tratamentului. Din păcate, doi pacienți au dezvoltat reacții adverse grave (peritonită perforativă și disfuncție hepatică). În ceea ce privește peritonita perforativă a HF-1-02, tumora a prezentat radiologic invazie directă a duodenului de la început. În cele din urmă, tumora a provocat obstrucția duodenului cu presiune crescută în interiorul lumenului, ceea ce a dus la perforație. Ca rezultat, toate AE apărute în studiul nostru au fost considerate ca AE fără legătură cu HF10 și nu a existat nicio creștere a AE în funcție de doza de HF10, crescând până la 1 × 10 7 pfu/zi x de 4 ^ori .

Este de remarcat faptul că, deși mediana PFS în studiul nostru a fost relativ scurtă, de 6,3 luni, mediana OS a fost de 15,5 luni și doi pacienți au obținut supraviețuire pe termen lung peste 3 ani. Interesant este că pacientul care a obținut cea mai lungă supraviețuire nu a suferit o intervenție chirurgicală și cel mai bun răspuns global a fost SD, sugerând dezvoltarea imunității dobândite prin acest tratament. În ceea ce privește constatările histopatologice, studiile clinice anterioare au arătat că HF10 a crescut numărul de celule CD4+, CD8+ și natural killer din tumoră, ceea ce poate duce la reducerea creșterii tumorii și la prelungirea ratelor de supraviețuire [5 , 7 , 8 ]]. În două cazuri care au fost operate în studiul nostru, infiltrarea celulelor CD4+ sau CD8+ a fost bine detectată în zona din apropierea celulelor canceroase reziduale. Se consideră că efectele antitumorale ale OV nu sunt doar distrugerea directă a celulelor canceroase, ci și stimularea imunității antitumorale, iar aceste rezultate susțin ipoteza de mai sus.

Mergi la:

Concluzii

Terapia cu injecție directă cu HF10 pentru cancerul pancreatic avansat local nerezecabil, sub îndrumarea EUS, în combinație cu administrarea de erlotinib și gemcitabină, a fost sigură și a demonstrat eficacitate antitumorală cu cele mai mari decât cele utilizate în studiile anterioare. Terapia combinată cu HF10 ar trebui explorată în continuare în studii prospective mari. În viitorul apropiat, intenționăm să efectuăm un studiu clinic în combinație de HF10 și gemcitabină cu tratament cu nab-paclitaxel, care vizează cancerul pancreatic nerezecabil, cu sau fără metastaze.

Mergi la:

Fișier suplimentar

Fișier suplimentar 1: ^{(19K, docx)}

Tabelul S1. Criterii care definesc starea de rezecabilitate. (DOCX 18 kb)

Mergi la:

Mulțumiri

Autorii doresc să-i mulțumească Dr. Yukihiro Nishiyama (Universitatea Nagoya) pentru invenția HF10 și doamnei Kazue Kawamura (Centrul de Cercetare pentru Terapia Imună a Cancerului, Școala de Medicină a Universității Nagoya) pentru consolidarea datelor.

Finanțarea

Autorii declară că nu a fost primită nicio finanțare pentru cercetare.

Disponibilitatea datelor și materialelor

Seturile de date utilizate și analizate în timpul studiului curent sunt disponibile de la autorul corespunzător, la cerere rezonabilă.

Respectarea ghidurilor CONSORT

Acest studiu aderă la ghidul CONSORT și o listă de verificare CONSORT completă a fost trimisă ca fișier suplimentar.

Mergi la:

Abrevieri

AE	Eveniment advers
CR	Răspuns complet
CT	Tomografie computerizata
CTCAE	Criterii comune de terminologie pentru evenimente adverse
DLT	Toxicitate limitatoare de doză
ECOG	Grupul Cooperativ de Oncologie de Est
EUS	Ecografia endoscopică
EUS-FNA	Aspirație cu ac fin ghidată de EUS
HNSCC	Carcinom cu celule scuamoase de cap și gât
HSV-1	Virusul herpes simplex-1
MTD	doza maximă tolerată
OS	Supraviețuirea generală
OV	Virusul oncolitic
PD	Boală progresivă
PFS	Supraviețuire fără progresie
relatii cu publicul	Răspuns parțial
PS	Starea de performanță
RECISTĂ	Criterii de evaluare a răspunsului în tumorile solide
SD	Boală stabilă
datoria externă	Limitele superioare ale normalului

Mergi la:

Contribuțiile autorilor

Concepție și design: HY, KH1 (Hideki Kasuya), IT1 (Takuya Ishikawa), VIB, NY. Elaborarea metodologiei: HY, NY, IT2 (Toru Ichinose). Achizitie de date: KH2 (Hiroki Kawashima), IT2, KN, GH. Analiza și interpretarea datelor: OE, TM, KY. Scrierea, revizuirea și/sau revizuirea manuscrisului: HY, KH1, IT1, KH2, OE, VIB, NY, IT2, KN, TM, KY, GH. Suport administrativ, tehnic sau material (de exemplu, raportarea sau organizarea datelor, construirea bazelor de date): HY, IT2, NY, TM. Supravegherea studiului: KH1, KY, GH. Toți autorii au citit și în cele din urmă au aprobat manuscrisul.

Mergi la:

Note

Mergi la:

Aprobarea etică și acordul de participare

Acest studiu a fost aprobat de Comitetul de etică al Spitalului Universitar Nagoya (Număr de referință: 3299). Consimțământul informat scris de participare a fost obținut de la toți pacienții din acest studiu.

Mergi la:

Interese concurente

Autorii declară că nu au interese concurente.

Mergi la:

Nota editorului

Springer Nature rămâne neutră în ceea ce privește revendicările jurisdicționale în hărțile publicate și afilierile instituționale.

Mergi la:

Note de subsol

Adnotare: Rezultatele pe termen mediu ale acestui studiu au fost prezentate în reuniunea Asociației Internaționale de Pancreatologie (IAP) din 2016 (Sendai, Japonia) (Hirooka Y, Kawashima H, Ohno E, Kasuya H, Tanaka M, Goto H: Faza 1 de escaladare a dozei studiu clinic de injectare ghidată de EUS de HF10 pentru cancerul pancreatic local avansat nerezecabil Pancreatology 2016, 16(4, Suppliment): S17).

Material electronic suplimentar

Versiunea online a acestui articol (10.1186/s12885-018-4453-z) conține materiale suplimentare, care sunt disponibile utilizatorilor autorizați.

Mergi la:

Informații despre colaborator

Yoshiki Hirooka, Telefon: +81-52-744-2602, E-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@akoorih .

Hideki Kasuya, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@ayusak .

Takuya Ishikawa, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@ukatihsi .

Hiroki Kawashima, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@awak-h .

Eizaburo Ohno, E-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@onoe .

Itzel B. Villalobos, Email: pj.ca.u-ayogan.dem@leztisotsub .

Yoshinori Naoe, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@eoany .

Toru Ichinose, Email: pj.ca.u-ayogan.dem@esonihci-t .

Nobuto Koyama, E-mail: pj.oc.oib-arakat@namayok .

Maki Tanaka, Email: pj.oc.oib-arakat@ymakanat .

Yasuhiro Kodera, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@aredoky .

Hidemi Goto, e-mail: pj.ca.u-ayogan.dem@otogh .

Mergi la:

Referințe

1. 

Siegel RL, Miller KD, Jemal A. Statistica cancerului, 2016. CA Cancer J Clin. 2016; 66 (1):7–30. doi: 10.3322/caac.21332. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]2. 

Furuse J, Gemma A, Ichikawa W, Okusaka T, Seki A, Ishii T. Studiu de supraveghere post-marketing al erlotinib plus gemcitabină pentru cancerul pancreatic în Japonia: analiza finală POLARIS. Jpn J Clin Oncol. 2017; 47 (9):1–8. doi: 10.1093/jjco/hyx075. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]3. 

Sener SF, Fremgen A, Menck HR, Winchester DP. Cancer pancreatic: un raport al tendințelor de tratament și de supraviețuire pentru 100.313 de pacienți diagnosticați în perioada 1985-1995, folosind Baza Națională de Date despre Cancer. J Am Coll Surg. 1999; 189 (1):1–7. doi: 10.1016/S1072-7515(99)00075-7. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]4. 

Myrehaug S, Sahgal A, Russo SM, Lo SS, Rosati LM, Mayr NA, Lock M, Small W, Jr, Dorth JA, Ellis RJ, et al. Radioterapie corporală stereotactică pentru cancerul pancreatic: progrese recente și direcții viitoare. Expert Rev Anticancer Ther. 2016; 16 (5):523–530. doi: 10.1586/14737140.2016.1168698. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]5. 

Eissa IR, Naoe Y, Bustos-Villalobos I, Ichinose T, Tanaka M, Zhiwen W, Mukoyama N, Morimoto T, Miyajima N, Hitoki H și colab. Semnătura genomică a virusului herpes simplex oncolitic natural HF10 și rolul său terapeutic în studiile preclinice și clinice. Front Oncol. 2017; 7 :149. doi: 10.3389/fonc.2017.00149. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]6. 

Koshizuka T, Goshima F, Takakuwa H, Nozawa N, Daikoku T, Koiwai O, Nishiyama Y. Identificarea și caracterizarea produsului genei UL56 al virusului herpes simplex tip 2. J Virol. 2002; 76 (13):6718–6728. doi: 10.1128/JVI.76.13.6718-6728.2002. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]7. 

Kimata H, Imai T, Kikumori T, Teshigahara O, Nagasaka T, Goshima F, Nishiyama Y, Nakao A. Studiu pilot al terapiei virale oncolitice folosind virusul herpes simplex mutant (HF10) împotriva cancerului mamar metastatic recurent. Ann Surg Oncol. 2006; 13 (8):1078–1084. doi: 10.1245/ASO.2006.08.035. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ][ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] 8. 

Nakao A, Kimata H, Imai T, Kikumori T, Teshigahara O, Nagasaka T, Goshima F, Nishiyama Y. Injectarea intratumorală a virusului herpes simplex HF10 în cancerul de sân recurent. Ann Oncol. 2004; 15 (6):988–989. doi: 10.1093/annonc/mdh225. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar9. 

Fujimoto Y, Mizuno T, Sugiura S, Goshima F, Kohno S, Nakashima T, Nishiyama Y. Injectarea intratumorală a virusului herpes simplex HF10 în carcinomul cu celule scuamoase recidivante de cap și gât. Acta Otolaryngol. 2006; 126 (10):1115–1117. doi: 10.1080/00016480600702100. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]10. 

Nakao A, Kasuya H, Sahin TT, Nomura N, Kanzaki A, Misawa M, Shirota T, Yamada S, Fujii T, Sugimoto H și colab. Un studiu clinic de fază I cu creșterea dozei de injectare intratumorală directă intraoperatorie a virusului oncolitic HF10 la pacienții nerezecabile cu cancer pancreatic avansat. Gena cancerului Ther. 2011; 18 (3):167–175. doi: 10.1038/cgt.2010.65. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]11. 

Ferris RL, Gross ND, Nemunaitis JJ, Andtbacka RHI, Argiris A, Ohr J, Vetto JT, Senzer NN, Bedell C, Ungerleider RS, et al. Studiul de fază I de terapie intratumorală folosind HF10, un HSV-1 oncolitic, demonstrează siguranța la pacienții cu HSV plus /HSV- cu cancere refractare și superficiale. J Clin Oncol. 2014; 32 (15 Suppl): 6082. [ Google Scholar ]12. 

Andtbacka RHI, Ross MI, Agarwala SS, Taylor MH, Vetto JT, Neves RI, Daud A, Khong HT, Ungerleider RS, Boran A, et al. Rezultatele preliminare ale studiului de fază II a tratamentului combinat cu HF10, un virus oncolitic HSV-1 competent de replicare și ipilimumab la pacienții cu melanom nerezecabil sau metastatic în stadiul Mb, Inc sau IV. J Clin Oncol. 2016; 34 (15 Suppl): 9543. [ Google Scholar ]13. 

Hirooka Y, Kawashima H, Ohno E, Kasuya H, Tanaka M, Goto H. Studiu clinic de fază 1 cu escaladare a dozei de injecție ghidată de EUS de HF10 pentru cancerul pancreatic avansat local nerezecabil. Pancreatologie. 2016; 16 (4, Supliment): S17. doi: 10.1016/j.pan.2016.06.071. [ CrossRef ] [ Google Scholar ]14. 

Tempero MA, Malafa MP, Al-Hawary M, Asbun H, Bain A, Behrman SW, Benson AB, 3rd, Binder E, Cardin DB, Cha C, et al. Adenocarcinom pancreatic, versiunea 2.2017, ghiduri de practică clinică NCCN în oncologie. J Natl Compr Cancer Netw. 2017; 15 (8):1028–1061. doi: 10.6004/jnccn.2017.0131. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]15. 

Burris HA, 3rd, Moore MJ, Andersen J, Green MR, Rothenberg ML, Modiano MR, Cripps MC, Portenoy RK, Storniolo AM, Tarassoff P și colab. Îmbunătățiri ale supraviețuirii și beneficiului clinic cu gemcitabină ca terapie de primă linie pentru pacienții cu cancer de pancreas avansat: un studiu randomizat. J Clin Oncol. 1997; 15 (6):2403–2413. doi: 10.1200/JCO.1997.15.6.2403. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]16. 

Katopodis O, Souglakos J, Stathopoulos E, Christopoulou A, Kontopodis E, Kotsakis A, Kalbakis K, Kentepozidis N, Polyzos A, Hatzidaki D și colab. Tratamentul de primă linie cu gemcitabină, oxaliplatin și erlotinib pentru tratamentul cancerului pancreatic avansat sau metastatic: un studiu multicentric de fază II al Hellenic Oncology Research Group (HORG) Cancer Chemother Pharmacol. 2014; 74 (2):333–340. doi: 10.1007/s00280-014-2509-6. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]17. 

Berlin JD, Catalano P, Thomas JP, Kugler JW, Haller DG, Benson AB., Al treilea studiu de fază III al gemcitabinei în combinație cu fluorouracil față de gemcitabină în monoterapie la pacienții cu carcinom pancreatic avansat: Eastern Cooperative Oncology Group Trial E2297. J Clin Oncol. 2002; 20 (15):3270–3275. doi: 10.1200/JCO.2002.11.149. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]18. 

Colucci G, Giuliani F, Gebbia V, Biglietto M, Rabitti P, Uomo G, Cigolari S, Testa A, Maiello E, Lopez M. Gemcitabină în monoterapie sau cu cisplatină pentru tratamentul pacienților cu pancreas local avansat și/sau metastatic carcinom: un studiu prospectiv, randomizat de fază III al Gruppo Oncologia dell’Italia Meridionale. Cancer. 2002; 94 (4):902–910. doi: 10.1002/cncr.10323. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]19. 

Abou-Alfa GK, Letourneau R, Harker G, Modiano M, Hurwitz H, Tchekmedyian NS, Feit K, Ackerman J, De Jager RL, Eckhardt SG și colab. Studiu randomizat de fază III cu exatecan și gemcitabină comparativ cu gemcitabină în monoterapie în cancerul pancreatic avansat netratat. J Clin Oncol. 2006; 24 (27):4441–4447. doi: 10.1200/JCO.2006.07.0201. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]20. 

Bramhall SR, Rosemurgy A, Brown PD, Bowry C, Buckels JA, Marimastat Pancreatic Cancer Study G Marimastat ca terapie de primă linie pentru pacienții cu cancer pancreatic nerezecabil: un studiu randomizat. J Clin Oncol. 2001; 19 (15):3447–3455. doi: 10.1200/JCO.2001.19.15.3447. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]21. 

Heinemann V, Quietzsch D, Gieseler F, Gonnermann M, Schonekas H, Rost A, Neuhaus H, Haag C, Clemens M, Heinrich B și colab. Studiu randomizat de fază III cu gemcitabină plus cisplatină comparativ cu gemcitabină în monoterapie în cancerul pancreatic avansat. J Clin Oncol. 2006; 24 (24):3946–3952. doi: 10.1200/JCO.2005.05.1490. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]22. 

Herrmann R, Bodoky G, Ruhstaller T, Glimelius B, Bajetta E, Schuller J, Saletti P, Bauer J, Figer A, Pestalozzi B și colab. Gemcitabină plus capecitabină în comparație cu gemcitabină în monoterapie în cancerul pancreatic avansat: un studiu randomizat, multicentric, de fază III al Swiss Group for Clinical Cancer Research și Central European Cooperative Oncology Group. J Clin Oncol. 2007; 25 (16):2212–2217. doi: 10.1200/JCO.2006.09.0886. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]23. 

Kindler HL. Cancerul pancreatic: o actualizare. Curr Oncol Rep. 2007; 9 (3):170–176. doi: 10.1007/s11912-007-0018-z. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]24. 

Louvet C, Labianca R, Hammel P, Lledo G, Zampino MG, Andre T, Zaniboni A, Ducreux M, Aitini E, Taieb J, et al. Gemcitabină în asociere cu oxaliplatină comparativ cu gemcitabină în monoterapie în cancerul pancreatic local avansat sau metastatic: rezultatele unui studiu de fază III GERCOR și GISCAD. J Clin Oncol. 2005; 23 (15):3509–3516. doi: 10.1200/JCO.2005.06.023. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]25. 

Moore MJ, Hamm J, Dancey J, Eisenberg PD, Dagenais M, Fields A, Hagan K, Greenberg B, Colwell B, Zee B și colab. Comparația gemcitabinei față de inhibitorul de metaloproteinază matriceală BAY 12-9566 la pacienții cu adenocarcinom pancreas avansat sau metastatic: un studiu de fază III al Grupului de studii clinice Institutului Național al Cancerului din Canada. J Clin Oncol. 2003; 21 (17):3296–3302. doi: 10.1200/JCO.2003.02.098. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]26. 

Oettle H, Richards D, Ramanathan RK, van Laethem JL, Peeters M, Fuchs M, Zimmermann A, John W, Von Hoff D, Arning M și colab. Un studiu de fază III pemetrexed plus gemcitabină versus gemcitabină la pacienții cu cancer pancreatic nerezecabil sau metastatic. Ann Oncol. 2005; 16 (10):1639–1645. doi: 10.1093/annonc/mdi309. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]27. 

Rocha Lima CM, Green MR, Rotche R, Miller WH, Jr, Jeffrey GM, Cisar LA, Morganti A, Orlando N, Gruia G, Miller LL. Irinotecan plus gemcitabină nu are un avantaj de supraviețuire în comparație cu monoterapia cu gemcitabină la pacienții cu cancer pancreatic local avansat sau metastatic, în ciuda ratei crescute de răspuns tumoral. J Clin Oncol. 2004; 22 (18):3776–3783. doi: 10.1200/JCO.2004.12.082. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]28. 

Stathopoulos GP, Syrigos K, Aravantinos G, Polyzos A, Papakotoulas P, Fountzilas G, Potamianou A, Ziras N, Boukovinas J, Varthalitis J și colab. Un studiu multicentric de fază III care compară irinotecan-gemcitabină (IG) cu monoterapia cu gemcitabină (G) ca tratament de primă linie la pacienții cu cancer pancreatic local avansat sau metastatic. Br J Cancer. 2006; 95 (5):587–592. doi: 10.1038/sj.bjc.6603301. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]29. 

Van Cutsem E, van de Velde H, Karasek P, Oettle H, Vervenne WL, Szawlowski A, Schoffski P, Post S, Verslype C, Neumann H și colab. Studiu de fază III cu gemcitabină plus tipifarnib în comparație cu gemcitabină plus placebo în cancerul pancreatic avansat. J Clin Oncol. 2004; 22 (8):1430–1438. doi: 10.1200/JCO.2004.10.112. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]30. 

Moore MJ, Goldstein D, Hamm J, Figer A, Hecht JR, Gallinger S, Au HJ, Murawa P, Walde D, Wolff RA și colab. Erlotinib plus gemcitabină în comparație cu gemcitabină în monoterapie la pacienții cu cancer pancreatic avansat: un studiu de fază III al Grupului de studii clinice Institutului Național al Cancerului din Canada. J Clin Oncol. 2007; 25 (15):1960–1966. doi: 10.1200/JCO.2006.07.9525. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]31. 

Conroy T, Desseigne F, Ychou M, Bouche O, Guimbaud R, Becouarn Y, Adenis A, Raoul JL, Gourgou-Bourgade S, de la Fouchardiere C, et al. FOLFIRINOX versus gemcitabină pentru cancerul pancreatic metastatic. N Engl J Med. 2011; 364 (19):1817–1825. doi: 10.1056/NEJMoa1011923. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]32. 

Von Hoff DD, Ervin T, Arena FP, Chiorean EG, Infante J, Moore M, Seay T, Tjulandin SA, Ma WW, Saleh MN, et al. Supraviețuire crescută în cancerul pancreatic cu nab-paclitaxel plus gemcitabină. N Engl J Med. 2013; 369 (18):1691–1703. doi: 10.1056/NEJMoa1304369. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]33. 

Bhattacharyya M, Francis J, Eddouadi A, Lemoine NR, Hallden G. Un adenovirus oncolitic defect în legarea pRb (dl922-947) poate elimina eficient celulele canceroase pancreatice și tumorile in vivo în combinație cu 5-FU sau gemcitabină. Gena cancerului Ther. 2011; 18 (10):734–743. doi: 10.1038/cgt.2011.45. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]34. 

Cherubini G, Kallin C, Mozetic A, Hammaren-Busch K, Muller H, Lemoine NR, Hallden G. Adenovirusul oncolitic AdDeltaDelta îmbunătățește uciderea selectivă a celulelor canceroase în combinație cu medicamente care dăunează ADN-ului în modelele de cancer pancreatic. Gene Ther. 2011; 18 (12):1157–1165. doi: 10.1038/gt.2011.141. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]35. 

Kangasniemi L, Parviainen S, Pisto T, Koskinen M, Jokinen M, Kiviluoto T, Cerullo V, Jalonen H, Koski A, Kangasniemi A, et al. Efectele adenovirusurilor oncolitice modificate cu capside și combinațiile lor cu gemcitabină sau silicagel asupra cancerului pancreatic. Int J Cancer. 2012; 131 (1):253–263. doi: 10.1002/ijc.26370. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]36. 

Leitner S, Sweeney K, Oberg D, Davies D, Miranda E, Lemoine NR, Hallden G. Mutanții adenovirali oncolitici cu deleții ale genei E1B19K sporesc apoptoza indusă de gemcitabină în celulele carcinomului pancreatic și eficacitatea anti-tumorală in vivo. Clin Cancer Res. 2009; 15 (5):1730–1740. doi: 10.1158/1078-0432.CCR-08-2008. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]37. 

Onimaru M, Ohuchida K, Nagai E, Mizumoto K, Egami T, Cui L, Sato N, Uchino J, Takayama K, Hashizume M, et al. Combinația cu gemcitabină în doză mică și adenovirusul replicativ condiționat dependent de promotorul hTERT crește citotoxicitatea prin mecanismele lor de diafonie în cancerul pancreatic. Rac Lett. 2010; 294 (2):178–186. doi: 10.1016/j.canlet.2010.01.034. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]38. 

Okusaka T, Furuse J, Funakoshi A, Ioka T, Yamao K, Ohkawa S, Boku N, Komatsu Y, Nakamori S, Iguchi H și colab. Studiu de fază II al erlotinib plus gemcitabină la pacienții japonezi cu cancer pancreatic nerezecabil. Cancer Sci. 2011; 102 (2):425–431. doi: 10.1111/j.1349-7006.2010.01810.x. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

---

Articole de la 

BMC Cancer sunt furnizate aici prin amabilitatea 

BioMed Central

Selectivitatea tumorală a parvovirusurilor oncolitice: de la modele in vitro și animale la pacienții cu cancer

Assia L. Angelova¹ , Karsten Geletneky^1,2 , Jürg PF Nüesch¹ și Jean Rommelaere¹ *

• ¹ Programul de infecții și cancer, Divizia de Virologie Tumorală, Centrul German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Heidelberg, Germania
• ² Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea din Heidelberg, Heidelberg, Germania

Viroterapia oncoliticăde cancer se numără printre modalitățile inovatoare aflate în curs de dezvoltare și mai ales promițătoare pentru țintirea tumorilor, care sunt rezistente la tratamentele convenționale. În prezent, cel puțin o duzină de viruși, aparținând la nouă familii diferite de virusuri, sunt testați în cadrul diferitelor studii clinice la pacienții cu cancer. Dovezile preclinice în continuă creștere care arată că parvovirusul autonom de șobolan H-1 (H-1PV) este capabil să omoare celulele tumorale care rezistă tratamentelor convenționale și să obțină o vindecare completă a diferitelor tumori umane pe modele animale, argumentează pentru includerea sa în arsenalul de oncolitice. viruși cu un potențial deosebit de promițător de traducere de la preclinic la clinic. Administrarea sigură a parvovirusului oncolitic la om se bazează pe preferința intrinsecă a acestor agenți pentru proliferarea rapidă, metabolică,selectivitate tumorală sau oncotropism ). Prezenta revizuire rezumă și discută (i) dovezile preclinice ale inocuității H-1PV pentru celulele normale și țesuturile sănătoase in vitro și, respectiv, la animale, (ii) evaluările toxicologice ale terapiei mono- sau combinate cu H-1PV în virusul purtător de tumori- modele animale permisive, precum și (iii) rezultate istorice ale infecției experimentale a pacienților cu cancer uman cu H-1PV. În total, aceste date pledează împotriva riscului ca H-1PV să inducă efecte toxice semnificative la pacienții umani. Acest profil de siguranță extrem de favorabil a permis traducerea cercetării preclinice H-1PV într-un studiu clinic de fază I/IIa aflat în curs de desfășurare.

Conceptul de viroterapie oncolitică pentru tratamentul cancerului

Viroterapia oncolitică este una dintre modalitățile inovatoare în curs de dezvoltare pentru a viza tumorile care sunt refractare la tratamentele chirurgicale convenționale și radio/chimioterapice. În timp ce posibilitatea utilizării unor viruși pentru a lupta împotriva cancerului a fost propusă la începutul secolului al XX-lea, domeniul a cunoscut o revigorare izbitoare în ultimele trei decenii, odată cu dezvoltarea virologiei moleculare și a ingineriei genetice. Termenul „viruși oncolitici” (OV) desemnează virușii vii nepatogeni care pot infecta și ucide celulele maligne fără a provoca daune țesuturilor normale. Din cauza constrângerilor de spațiu, conceptul de viroterapie oncolitică va fi subliniat pe scurt mai jos, iar citările vor fi limitate la unele articole de recenzie recente ( Liu și colab., 2007 ; Haseley și colab., 2009).; Meerani și Yao, 2010 ; Wong și colab., 2010 ; Friedman și colab., 2012 ; Russel și colab., 2012 ; Singh și colab., 2012 ; Ahmed, 2013 ; Bartlett și colab., 2013 ; Goldufsky și colab., 2013 ; Vacchelli şi colab., 2013 ; Lichty et al., 2014 ; Vähä-Koskela și Hinkkanen, 2014 ; Woller et al., 2014 ), la care cititorii sunt consultați pentru mai multe detalii.

Viroterapia cancerului se bazează pe patru proprietăți principale ale OV, așa cum este prezentat în Figura 1 .

(i) Oncoselectivitatea este o condiție sine qua non- evidentă pentru viroterapie oncolitică. Selectivitatea infecției cu OV și a replicării celulelor tumorale este o caracteristică inerentă a anumitor specii de virus sau un rezultat al adaptării virusului sau al ingineriei genetice țintite. Acest oncotropism reflectă dependența etapelor distincte ale ciclului de viață OV de modificările moleculare (epi)genetice specifice tumorii. Rezultă în special din faptul că, pe de o parte, majoritatea tumorilor au dezvoltat mecanisme de suprimare a răspunsurilor utilizate de celulele normale pentru a limita infecția cu virus și, pe de altă parte, căile de semnalizare care promovează creșterea celulelor tumorale favorizează și replicarea virusului.

(ii) Oncoliza poate fi indusă într-un mod direct de către OV ca rezultat al replicării virusului și/sau al exprimării produselor genice citotoxice virale în celulele tumorale infectate. Un atu major al OV constă în modul lor multimecanistic de ucidere a celulelor maligne, care diferă de procesele de moarte celulară declanșate de agenții convenționali anti-cancer. Această particularitate poate fi raționalizată de nevoia virusului de a preveni interferarea efectelor citopatice premature (CPE) cu producerea virusului și este exploatată terapeutic pentru a depăși rezistența dezvoltată de multe celule tumorale la terapiile convenționale.

(iii) Efecte oncolitice indirecte ale observatorilor contribuie, de asemenea, într-o măsură semnificativă la activitatea oncosupresivă a OV, care poate media în acest fel uciderea celulelor canceroase neinfectate. Aceste efecte oncolitice indirecte induse de OV pot rezulta din perturbarea vasculaturii tumorale și angiogeneză, eliberarea de citokine toxice din celulele imune infectate rezidente tumorale sau infiltrate și chiar mai important, din răspunsurile imune sistemice antitumorale. Într-adevăr, moartea celulelor tumorale cauzată de OV este adesea imunogenă, ceea ce duce la activarea celulelor imune înnăscute și la prezentarea eficientă a antigenelor asociate tumorii care provoacă imunitate adaptivă antitumorală. Viroterapia oncolitică poate fi considerată fie din punct de vedere virocentric, fie din punct de vedere imunocentric, în funcţie de faptul dacă se pune accent pe oncoliza directă indusă de virus sau pe stimularea mediată de virus a răspunsurilor imune antitumorale. La modelele animale, ambele mecanisme par să acționeze în combinație, având în același timp greutăți relative diferite în funcție de tumora țintă individuală.

(iv) OV-urile competente pentru replicare sunt utilizate în speranța de a obține amplificarea intratumorală a inoculului inițial și producerea de virioni descendenți, care se pot răspândi la celulele tumorale neinfectate, inclusiv metastazele la distanță, până când întregul țesut tumoral este afectat. În timp ce această multiplicare a fost observată în unele modele de tumori animale, răspândirea extinsă a OV la locurile de creștere a tumorii rămâne să fie documentată în mediile clinice.Figura 1

FIGURA 1. EFECTELE ANTITUMORALE DIRECTE ȘI INDIRECTE ALE VIRUSURILOR ONCOLITICE (OV). Celulele normale rezistă infecției cu OV din cauza blocării ciclului de viață viral înainte de inducerea efectelor citopatice. În schimb, OV-urile pot perturba cel puțin trei tipuri de celule în cadrul tumorii. Celulele canceroase infectate suferă un tip de moarte imunogenă (oncoliză directă), care este uneori (de exemplu, figura), dar nu întotdeauna însoțită de producția de virus; această oncoliză duce la activarea diferitelor celule imunitare (verzi), indiferent de infecția lor directă cu virusul, generând astfel răspunsurile imune anti-cancer. În plus, infecția cu OV (avortivă) a celulelor imune și endoteliale din interiorul tumorii are ca rezultat producerea de citokine citotoxice și, respectiv, efecte anti-vasculare/angiogenice, care ambele contribuie la oncoliza mediată de virus într-un mod indirect. Celulele tumorale neinfectate pot servi și ca ținte pentru aceste efecte oncolitice indirecte.

Potențialul abordării viroterapeutice oncolitice este susținut de dovezi substanțiale ale efectelor oncosupresive induse de OV atât la nivel preclinic, cât și la nivel clinic. Peste o mie de pacienți au fost tratați acum cu OV prin injecție intratumorală și/sau perfuzie intravenoasă în timpul studiilor clinice de fază I-III. Dovezi convingătoare ale imunității anti-cancer induse de OV au fost obținute pentru un virus herpes simplex oncolitic recombinant, arătând că administrarea sa intratumorală la pacienții cu melanom malign metastatic a condus la regresia completă a tumorilor injectate și neinjectate la 8/50 de pacienți tratați (Kaufman et . al., 2010 ). De asemenea, s-a demonstrat că un virus oncolitic vaccinia poate ajunge la locurile tumorale prin extravazarea din vasele de sânge tumorale ( Breitbach et al., 2013).), acordând credit utilizării administrării sistemice de OV pentru țintirea metastazelor. Într-adevăr, într-un studiu clinic anterior, autorii au arătat că un poxvirus oncolitic derivat din vaccinul vaccinului, utilizat ca vehicul pentru livrarea și exprimarea transgenelor, realizează replicarea selectivă a cancerului după perfuzia intravenoasă la pacienții cu tumori solide avansate, refractare la tratament ( Breitbach și colab., 2011 ). Răspândirea OV la locurile tumorii după administrare sistemică a fost demonstrată clinic cu încă un virus. Un reovirus oncolitic a fost perfuzat intravenos înainte de intervenția chirurgicală pentru a rezeca metastazele hepatice ale cancerului colorectal. S-au realizat transportul și livrarea celulelor imune ale reovirusului, precum și recuperarea virusului replicat din tumoră, confirmând țintirea reovirusului intravenos a carcinomului de colon metastatic (Adair și colab., 2012 ). OV, care sunt cele mai avansate în dezvoltarea clinică, includ herpes simplex oncolitic, vaccinia, reo- și adenovirusurile, acestea din urmă fiind autorizate în China pentru utilizare împotriva cancerului de cap și gât ( Garber, 2006 ). Ritmul activităților clinice în domeniu s-a accelerat considerabil, iar OV-urile aparținând nu mai puțin de nouă familii diferite de virusuri fac în prezent obiectul diferitelor studii clinice la pacienții cu cancer.

Aceste studii clinice au confirmat că OV, așa cum era de așteptat din oncoselectivitatea lor, pot fi administrate în siguranță la oameni. Într-adevăr, tolerabilitatea clinică a OV a fost în general excelentă, iar toxicitățile limitatoare ale dozei au fost observate doar rar. Interesant este că cele mai frecvente efecte adverse – simptome asemănătoare gripei tranzitorii – nu se suprapun cu cele cauzate de alți agenți anticancerigen, susținând posibilitatea combinării viroterapiei oncolitice cu modalitățile terapeutice actuale. Deoarece studiile viitoare vor utiliza probabil doze mai mari de OV, nu este garantat că viroterapie eficientă va fi întotdeauna lipsită de toxicitate. Cu toate acestea, această îngrijorare trebuie să fie echilibrată cu riscul terapiilor curente, care se apropie de limita superioară a tolerabilității. Un risc de siguranță specific OV se referă la răspândirea virală de la pacientul tratat la contacte. In orice caz,Makower şi colab., 2003 ; Pecora și Lorence, 2007 ; Hughes et al., 2014 ).

Printre OV, parvovirusul autonom H-1 de șobolan, subiectul acestei revizuiri, merită o considerație specială ca agent anti-cancer candidat. Dovezile preclinice în continuă creștere demonstrează capacitatea acestui virus de a ucide celulele tumorale care rezistă tratamentelor convenționale anti-cancer și de a obține o vindecare completă a diferitelor tumori pe modele animale, ceea ce este important, fiind în același timp inofensiv pentru celulele netransformate și țesuturile normale (Rommelaere et . al., 2010 ). În prezent, parvovirusul H-1 se află într-un studiu clinic de fază I/IIa conceput pentru a documenta doza maximă tolerată și profilul de siguranță la pacienții cu glioblastom multiform recurent.

Parvovirusul oncolitic H-1

Parvovirusul oncolitic H-1 (H-1PV) aparține familiei Parvoviridae , subfamiliei Parvovirinae , genului Protoparvovirus și speciei Rodent protoparvovirus 1 (Figura 2 ). Ca toate parvovirusurile, H-1PV este un virus mic (25 nm în diametru) neînvelit caracterizat printr-o capsidă icosaedrică și un genom liniar ADN monocatenar de aproximativ 5.000 de nucleotide (Tattersall, 2006 ) . ADN-ul genomic viral cuprinde două unități de transcripție care sunt controlate de promotorii P4 și P38 și codifică proteinele virale nestructurale (NS) și structurale (VP), respectiv (Cotmore și Tattersall, 2014 ; Cotmore și colab., 2014).). Proteina NS NS1 joacă un rol major în ciclul de viață viral, fiind esențială pentru replicarea ADN-ului viral, expresia genelor și efectele citotoxice induse de virus (Nüesch, 2006; Hristov și colab., 2010; Nüesch și colab . , 2012 ) . Li și colab., 2013 ). H-1PV se replică autonom în celulele țintă, în strânsă dependență de proliferarea celulară și factorii de diferențiere ( Cornelis și colab., 2006 ). Gazda naturală a H-1PV este șobolanul, infecția căruia poate fi fie patogenă și chiar letală (la fetușii și nou-născuții neprotejați imunologic) sau inaparentă clinic (la animalele adulte). După cum se documentează mai jos, sub in vitroîn condiții, virusul se replică de preferință în și ucide culturi de celule umane și de șobolan transformate sau derivate din tumori, fără a induce citotoxicitate în omologii lor corespunzători netransformați/nemaligni (Rommelaere și colab., 2005 , 2010 ) . Mai mult decât atât, observațiile de mai sus care ilustrează oncoselectivitatea parvovirusului H-1 au fost extinse în continuare la modelele animale, în care s-a raportat că H-1PV suprimă eficient formarea tumorii și provoacă o regresie izbitoare a tumorilor stabilite ( oncosupresie , vezi mai jos) ( Rommelaere și Cornelis ). , 1991 ).Figura 2

FIGURA 2. CARACTERISTICILE PARVOVIRUSULUI H-1 . (A) MODEL in silico al suprafeței capsidei H-1PV care arată cele două, trei și cinci axe de simetrie ( Allaume et al., 2012 ). (B) Harta simplificată a expresiei genelor virale. Genomul ADN viral monocatenar (ss) se termină în secvențe palindromice unice (Pal), care servesc ca origini auto-amorsante ale replicării pentru sinteza formelor de replicare dublu catenară/șabloane de transcripție. Transcripția este controlată de promotorii P4 și P38 care sunt indicați prin săgeți și expresia directă a proteinelor nestructurale (NS) și respectiv a capsidei (VP). (C)Schema simplificată a ciclului de viață viral care descrie pașii principali care conduc la producerea virusului și inducerea efectelor citopatice (CPE). Pașii stimulați de transformare oncogenă cunoscuți și presupusi sunt indicați prin cercuri roșii întregi și, respectiv, întrerupte.

Mecanisme de oncoselectivitate a protoparvovirusului rozătoarelor

Oncoselectivitatea intrinsecă a parvovirusului este un fenomen complex bazat parțial pe mai mulți determinanți specifici celulei tumorale, care sunt subreprezentați în celulele nemaligne. Disponibilitatea factorilor de replicare și transcripție celulară, supraexprimarea proteinelor celulare cunoscute că interacționează cu cele parvovirale (în special cu NS1), activarea căilor metabolice implicate în reglarea funcțională a NS1, toate contribuie la preferința parvovirusului pentru tumoră, si nu pentru celulele normale. Căile moleculare implicate în țintirea celulelor tumorale H-1PV sunt trecute în revistă într-o publicație recentă a laboratorului nostru ( Nüesch et al., 2012 ), în timp ce cele mai importante in vitroși studiile pe animale care oferă dovezi ale oncoselectivității și inofensiunii parvovirusului într-un mediu non-malign sunt rezumate în prezenta revizuire (vezi secțiunile următoare). Deși este fezabilă atenuarea PV prin inginerie genetică ( Daeffler și colab., 2003 ), utilizarea acestor viruși ca agenți anti-cancer nu se bazează pe această strategie, deoarece inocuitatea PV de tip sălbatic pentru țesuturile normale evită necesitatea de a atenuează toxicitatea nedorită.

Din cunoștințele noastre, nu există dovezi care să indice că preferința PV pentru infectarea celulelor tumorale rezultă dintr-o competență mai mare a acestor celule pentru legarea și internalizarea virusului. În schimb, celulele neoplazice par să ofere un mediu intracelular care este deosebit de permisiv pentru cel puțin o parte sau întregul curs al ciclului de viață PV. Această permisivitate mai mare a celulelor tumorale nu poate fi urmărită la un singur factor, ci mai degrabă implică mai mulți factori celulari care controlează diferiți pași ai ciclului de viață PV și fiecare dă infecție un impuls distinct (Figura 2) .). Astfel, acești factori sunt probabil să coopereze în promovarea infecției cu virus, impactul factorilor care acționează mai târziu depinzând de finalizarea etapelor anterioare din ciclul viral. Un număr de celule tumorale furnizează toți factorii necesari pentru replicarea completă a virusului, rezultând în producția de particule descendente și liza celulară. Alte celule tumorale sunt semi-permisive (și sunt ucise în absența eliberării de virioni descendenți), iar câteva rămân rezistente la infecție. De asemenea, trebuie precizat că omul nu este gazda naturală a rozătoarelor PV, iar celulele umane normale pot prezenta restricții diferite și/sau suplimentare pentru infecția cu PV, în comparație cu celulele rozătoarelor.Lachmann şi colab., 2008 ; Bär et al., 2015 ). În consecință, activarea constitutivă a acestei cascade printr-un mecanism neconvențional în celulele tumorale umane reprezintă un determinant specific uman al oncoselectivității PV.

Majoritatea determinanților celulari ai oncoselectivității PV, așa cum au fost identificați până acum, controlează ciclul de viață viral într-un mod pozitiv (Figura 3 ).

• Unii dintre acești factori nu sunt strict specifici tumorii, ci caracteristici celulelor în proliferare. Exemple ale acestora sunt ciclina A/CDK2 ( Bashir și colab., 2000 ; Adeyemi și Pintel, 2012 ) și E2F ₍ Deleu și colab., 1999).), care sunt markeri celulari de fază S și controlează conversia genomului ADN monocatenar PV în forme replicative dublu catenar/șabloane de transcripție și, respectiv, activarea promotorului precoce PV P4. Ambii factori sunt astfel esențiali pentru debutul replicării PV, contribuind la dependența de faza S a acestor viruși. Deși o parte din celulele tumorale poate fi latente și unele țesuturi normale se auto-reînnoiesc rapid, componenta proliferativă a multor tumori le diferențiază de țesuturile normale din jur, în mod esențial repaus, oferind o țintă pentru infecția PV și contribuind astfel la îmbunătățirea replicării virusului și CPE în țesuturile neoplazice versus normale.

• Alți determinanți ai oncoselectivității PV sunt mai specifici pentru celulele transformate malign în care sunt supraexprimați sau activați ca urmare a modificărilor (epi)genetice care apar în aceste celule. S-a demonstrat că câțiva factori de acest tip promovează pași distincti ai ciclului de viață PV. Acești pași includ:

(i) intrare virală : ruperea anvelopei nucleare dependentă de PKCα și CDK1 ( Porwal și colab., 2013 ).

(ii) expresia genei virale : activarea promotorului PV timpuriu P4 de către Ets și factorii de transcripție ATF ( Perros și colab., 1995 ; Fuks și colab., 1996 ).

(iii) amplificarea ADN viral : activarea proteinei replicative PV NS1 prin fosforilarea mediată de PDK1, PKC și radixină (Rdx) ( Dettwiler și colab., 1999 ; Lachmann și colab., 2003 , 2008 ; Nüesch și colab., 2009). Bär et al., 2015 ); iniţierea dependentă de HMGB1 a amplificării ADN-ului de la originea virală din dreapta ( Cotmore şi Tattersall, 1998 ; Cotmore şi colab., 2000 ); facilitarea replicării virale printr-un răspuns la deteriorarea ADN-ului mediat de kinaza ATM ( Adeyemi și colab., 2010 ).

(iv) ansamblu de capside de descendență virală : transport nuclear dependent de fosforilare Raf-1 al intermediarilor de capside ( Riolobos și colab., 2010 ).

(v) maturarea virionilor : ieșire dependentă de XPO1, PKB, PKC și Rdx ( Eichwald și colab., 2002 ; Nüesch și colab., 2009 ; Bär și colab., 2013 , 2015 ).

(vi) efecte citopatice : expresia țintelor potențiale PV, inclusiv izoforme distincte de tropomiozină (TPM) ( Nüesch și Rommelaere, 2007 ) sau factori de control, de exemplu, ciclina B1 ( Adeyemi și Pintel, 2014 ); producerea de efectori citotoxici, cum ar fi catepsina B (CTSB) ( Di Piazza și colab., 2007 ) și CKII ( Nüesch și Rommelaere, 2006 ); Activarea dependentă de PDK1 și PKCι a funcției citotoxice NS1 ( Nüesch și Rommelaere, 2006 ; Bär și colab., 2015 ).Figura 3

FIGURA 3. DETERMINANȚII CELULARI PRESUPUTIVI AI ONCOSELECTIVITĂȚII PV. Pașii indicați ai ciclului de viață PV (dreptunghiuri) s-au dovedit a fi controlați de factori celulari (cercuri) cunoscuți a fi reglați la amplificarea genelor, expresia și nivelurile funcționale prin proliferarea celulară (albastru) și transformarea oncogenă (roșu). Lista factorilor nu este exhaustivă și exemplifică mediatorii candidați ai permisivității sporite a celulelor neoplazice pentru infecția cu PV. Dovezile privind contribuția acestor factori la oncotropismul PV sunt experimentale pentru câțiva dintre ei (PDK1, PKCη, Ets, ATF, Raf-1), dar circumstanțiale pentru ceilalți. Pentru mai multe detalii, vezi textul principal (pag. 4–5). CDK2, kinaza 2 dependentă de ciclină; PDK1, kinaza 1 dependentă de fosfoinozitide; PKC, protein kinaza C; Rdx, radixină; HMGB1, proteina 1 a grupului cu mobilitate ridicată; ATM, proteină mutantă de ataxie-telangiectazie; Raf-1, proteina fibrosarcom-1 accelerată rapid; XPO1, exportin-1; PKB, protein kinaza B; E2F, factor de transcripție E2F; Ets, factor de transcripție specific transformării E26; ATF, factor de transcripție activator; CKII, cazein kinaza II; TPM, tropomiozină; CTSB, catepsina B.

Rolul jucat de unii dintre acești factori în oncotropismul PV a fost susținut de faptul că funcția lor de ajutor a fost stimulată în celulele transformate, salvând cel puțin într-o oarecare măsură defectul ciclului de viață viral din celulele normale.

Oncoselectivitatea unui număr de OV poate fi urmărită și din deficiența frecventă, în celulele tumorale, a mecanismelor care permit celulelor normale să contracareze infecția cu virus, în special, interferonul de tip I și răspunsurile la stres. De-a lungul acestei linii, s-a demonstrat că Protoparvovirusul MVM de șoarece induce răspunsul la interferon de tip I și este sensibil la acesta în celulele normale de șoarece, în timp ce un mecanism de evaziune încă evaziv părea să fie declanșat de virus în omologii lor transformați, împiedicând interferonii să fie produs ( Grekova et al., 2010a , b). Rezultă că în acest sistem, oncoselectivitatea PV a constat într-o componentă suplimentară, și anume, absența modulatorilor negativi ai infecției PV în celulele transformate. Nu este clar dacă aceste date pot fi extrapolate la celulele neoplazice umane față de cele normale. S-a raportat recent că diferite celule tumorale umane nu reușesc să dezvolte un răspuns cu interferon de tip I la infecția cu PV (inclusiv H-1PV). Cu toate acestea, acest eșec a fost observat și în celulele umane normale ( Paglino și colab., 2014), punând la îndoială dacă răspunsul interferonului joacă vreun rol în oncoselectivitatea protoparvovirusurilor rozătoarelor din celulele umane. Ar trebui reamintit din nou în această privință că omul nu este gazda naturală a protoparvovirusurilor rozătoarelor și, prin urmare, unii dintre factorii care limitează ciclul de viață viral pot diferi între celulele din gazde naturale și heterologe.

Dovezi in vitro a oncoselectivității H-1PV

Observațiile de pionierat care demonstrează că H-1PV nu reușește să inducă CPE în culturi umane normale (de exemplu, rinichi embrionari și amnios) au fost publicate de Toolan și Ledinko (1965) . Inocuitatea H-1PV pentru celulele non-maligne a fost confirmată ulterior într-un număr de studii in vitro , așa cum este rezumat în Tabelul 1 .Tabelul 1

TABELUL 1 . DOVEZI IN VITRO ALE ONCOSELECTIVITĂȚII H-1PV .

De exemplu, infecția cu H-1PV a fost comparată cantitativ într-o serie de culturi nepermanente de fibroblaste (ante)de piele umane normale și omologii lor respectivi transformați cu SV40. Deși virusul a fost adsorbit și preluat atât de celulele normale, cât și de cele transformate, numai în acestea din urmă, H-1PV a fost capabil să inducă uciderea și degenerarea progresivă a culturii. În plus, a fost găsită o diferență izbitoare în capacitatea fibroblastelor normale față de cele transformate de a susține ADN-ul viral și sinteza proteinelor. Doar transformanții SV40, dar nu și omologii lor netransformați, ar putea oferi mediul intracelular necesar pentru a sprijini finalizarea ciclului litic H-1PV și eliberarea virionilor descendenți infecțioși (Chen și colab., 1986; Faisst și colab . , 1989). Observații similare au fost făcute atunci când au fost utilizate linii de celule de keratinocite stabilite derivate din carcinomul cu celule scuamoase umane. Uciderea eficientă indusă de virus și infecția productivă au fost observate în keratinocitele derivate din carcinomul cu celule scuamoase ale limbii umane, obrajilor, supraglotei și feței. În contrast, celulele epidermice umane normale izolate din sânul adult sănătos și utilizate după o trecere in vitro (culturi cu număr redus de treceri) au fost rezistente la infecția cu H-1PV ( Chen și colab., 1989 ; Faisst și colab., 1989 ). Într-un alt studiu, s-au stabilit linii sau culturi in vitro cu număr redus de treceri derivate fie din specimene de tumoră mamară umană, fie din țesut mamar peritumoral normal.de la același pacient au fost utilizate pentru a evidenția oncoselectivitatea H-1PV. Efectele citotoxice izbitoare induse de virusul oncolitic observate în culturile derivate din tumori au fost absente în respectivele controale normale derivate din ţesut ( Dupressoir şi colab., 1989 ; Van Pachterbeke şi colab., 1993 , 1997 ). În plus, în celulele derivate din carcinomul mamar invaziv, spre deosebire de epiteliul normal de sân, a fost documentat un model distinct de fosforilare a proteinei citotoxice virale majore NS1 ( Muharram et al., 2010 ). De asemenea, a fost raportată uciderea selectivă indusă de H-1PV a celulelor de carcinom hepatic uman față de hepatocite normale. Culturi cu număr de trecere scăzut stabilite din țesut hepatic sănătosnu a reușit să susțină expresia NS1 și, prin urmare, au fost refractare la infecția litică ( Moehler și colab., 2001 ). În scopul pregătirii unei platforme preclinice pentru aplicarea clinică a H-1PV la pacienții cu tumori cerebrale și la pacienții cu alte tumori originare din sistemul nervos, toxicitatea virusului a fost evaluată în astrocitele umane primare normale , celulele gliale și neuronii corticali.de asemenea. Datele au arătat că morfologia, activitatea metabolică și integritatea membranei celulelor de mai sus au rămas nemodificate chiar și după infecția cu H-1PV în doză mare. În timp ce în celulele de neuroblastom maligne, s-a observat o expresie abundentă a NS1 și sa constatat că are ca rezultat stoparea celulară a G2, nu au putut fi detectate niveluri scăzute de NS1 în astrocite normale și culturi gliale mixte. Într-adevăr, deși acesta din urmă ar putea crește un virus recombinant care transduce EGFP, eficiența transducției a fost de peste 10 ori mai mică decât în ​​linia celulară de neuroblastom raportată a fi cea mai puțin sensibilă la citotoxicitatea indusă de H-1PV (Lacroix și colab., 2010) . , 2014 ). În acord cu aceste date, inocuitatea virusului pentru astrocitele adulte umane normalea fost de asemenea descris. S-a demonstrat că, în timp ce declanșează permeabilizarea membranei lizozomale și moartea mediată de catepsină în celulele derivate din gliom uman, H-1PV a fost netoxic pentru culturile normale de astrocite ( Di Piazza și colab., 2007 ). Datele experimentale care ilustrează absența toxicității induse de H-1PV în celulele normale au provenit și din studii care au folosit modele preclinice de limfom non-Hodgkin. Spre deosebire de celulele derivate din limfomul Burkitt, care erau foarte susceptibile la distrugerea indusă de H-1PV și susțineau niveluri ridicate de producție de virioni descendenți, limfocitele B nemaligne, inclusiv celulele B cu memorie normale, s-a dovedit a rezista infecției, toxicitatea minoră fiind observată numai atunci când culturile au fost infectate cu doze mari de H-1PV. Deoarece limfocitele B normale nu au putut să exprime EGFP după transducția cu un virus recombinant care transduce EGFP, acest efect toxic minim nu a avut legătură cu expresia genei virale ( Angelova și colab., 2009a ). Rezistența normală a celulelor imune umane la infecția cu PV a fost raportată și de alți autori. S-a demonstrat că celulele și monocitele dendritice imature sau mature își păstrează viabilitatea după provocarea cu H-1PV ( Moehler și colab., 2003 ), în timp ce, în contrast, linia celulară de monocite U937 derivată din limfomul histiocitar uman este printre cele in vitro .sistemele fiind cele mai sensibile la efectele litice H-1PV ( Rayet et al., 1998 ). Dovezile inofensivității PV pentru celulele mononucleare normale din sângele periferic sunt de o importanță deosebită având în vedere aplicațiile clinice actuale și viitoare ale H-1PV. S-a demonstrat că, deși nivelurile bazale ale formelor replicative ADN virale au fost detectate în ultimele celule, nu a putut fi observată nicio infecție productivă, chiar și după stimularea mitogenului ( Grekova și colab., 2010a , b ). Rezultate similare au fost raportate de Moralès et al. (2012) și Raykov și colab. (2013) .

Dovezi in vivo a oncoselectivității H-1PV

După ce experimentele in vitro folosind diferite culturi primare și cu număr de trecere scăzut au demonstrat că infecția cu H-1PV a celulelor umane normale este abortivă, nu duce la moartea celulelor și nu induce CPE sau nu induce CPE minor (vezi mai sus), diferite modele de tumori animale au fost explorat apoi în laboratorul nostru pentru a testa oncoselectivitatea PV sub in vivoconditii. Cele mai extinse studii pe animale au fost efectuate folosind două modele tumorale, și anume gliom și adenocarcinom ductal pancreatic (PDAC), care se disting printr-un prognostic sumbru și reprezintă ținte potențiale pentru aplicațiile clinice de viroterapie oncolitică bazată pe H-1PV. Șobolanii, adică gazda permisivă naturală a virusului, au fost grefați cu tumorile respective și s-a efectuat o urmărire pe termen lung a animalelor după tratamentul cu H-1PV, pentru a evalua capacitatea de suprimare a tumorii a virusului. și pentru a dezvălui orice semne de toxicitate indusă de virus și/sau alte efecte adverse.

Gliom

Doar aproximativ 50% dintre pacienții cu tumori cerebrale maligne de origine glială supraviețuiesc la 1 an de la diagnosticul inițial. În plus, opțiunile de tratament standard duc doar la îmbunătățiri modeste ale rezultatului gliomului ( Stummer și colab., 2006 ). H-1PV oncolitic, a cărui capacitate de a ucide selectiv celulele derivate din gliom printr-un mecanism mediat de catepsină a fost demonstrată in vitro ( Di Piazza et al., 2007).), se crede că reprezintă o alternativă terapeutică promițătoare. În acest sens, dovezile experimentale obținute în laboratorul nostru care arată că injecția intracerebrală sau sistemică de H-1PV duce la regresia gliomului la șobolanii imunocompetenți purtători de tumori autologe RG-2 ortotopice și la animalele imunodeficiente implantate cu glioame U87 umane fără a provoca efecte secundare toxice, este de importanță preclinică majoră ( Di Piazza și colab., 2007 ; Geletneky și colab., 2010 ; Kiprianova și colab., 2011)). Aceste efecte nu au putut fi atinse numai prin terapia intratumorală locală directă, ci și după inoculare intravenoasă și chiar intranazală a virusului, deși pentru aplicare sistemică a trebuit să se utilizeze doze semnificativ mai mari de virus. Efectul injecției intracerebrale de H-1PV aplicată la șobolani sănătoși sau purtători de gliom asupra activității CTSB a fost investigat de Di Piazza și colab. (2007) . În creierul sănătos, activitatea CTSB s-a dovedit a fi foarte scăzută și nu este afectată semnificativ de tratamentul cu H-1PV. În schimb, în ​​glioamele tratate cu H-1PV a fost detectată o îmbunătățire izbitoare a activității CTSB, împreună cu o creștere a cantității totale de enzimă asociată tumorii. Examinarea histologică a glioamelor tratate cu H-1PV crescute la șobolani imunocompetenți ( Geletneky și colab., 2010) a demonstrat că, pe lângă cauzarea remisiunii și îmbunătățirea supraviețuirii animalelor, tratamentul cu H-1PV nu a fost asociat cu afectarea normală a țesutului cerebral sau a altor organe și a fost însoțit doar de semne minore de inflamație. În acord cu datele anterioare in vitro și in vivo ( Di Piazza și colab., 2007), activarea CTSB a fost observată numai în celulele tumorale infectate cu H-1PV, dar nu și în țesutul peritumoral din jur. ADN-ul parvoviral a putut fi detectat în tumoră și în țesutul cerebral peritumoral la 48 de ore după infecție (pi). Răspândirea virusului a crescut și mai mult cu timpul și la 72 h pi ADN-ul viral a putut fi detectat suplimentar în emisfera creierului controlaterală, în cerebel și în organe îndepărtate (inima, plămânii, ficat, splină și rinichi), dar doar tranzitoriu, deoarece nu există virusuri. ADN-ul ar putea fi dezvăluit în orice țesut normal 2 săptămâni pi Transcripția virusului și acumularea NS1 au fost puternic limitate la resturile tumorale, deși nedetectabile în țesuturile normale din jur, argumentând astfel replicarea selectivă a H-1PV în celulele tumorale. Pentru a confirma această afirmație, replicarea virusului a fost comparată în două grupuri de animale, adică, la purtători de gliom și la șobolani martor sănătoși. Producția de virus infecțios în creierul șobolanilor purtători de tumori tratați cu H-1PV a fost cu două ordine de mărime mai mare decât în ​​creierul animalelor martor, care nu aveau tumori, dar au fost injectate cu aceeași cantitate de virus. Această replicare preferențială a H-1PV în țesutul neoplazic, fără a induce modificări histopatologice în țesutul normal al creierului, a oferit dovezi convingătoare că H-1PV păstrează oncotropismul afișat în culturile celulare subși în condiții in vivo ( Geletneky și colab., 2010 ).

Într-un model de șobolan cu imunodeficiență de gliom uman, s-au testat atât administrări intratumorale, cât și multiple sistemice (intravenoase) de H-1PV și s-au dovedit a avea ca rezultat suprimarea tumorii fără a fi însoțită de niciun efect secundar asociat tratamentului. Toate animalele supuse viroterapiei H-1PV au rămas active și au crescut în greutate până la sfârșitul perioadei de observație ( Geletneky și colab., 2010).). Expresia proteinei PV NS1 a fost detectată în zonele tumorale necrotice, dar nu în țesutul cerebral normal din jur, în acord cu observațiile făcute la animalele imunocompetente purtătoare de gliom (vezi mai sus). Lucrarea lui Geletneky et al. a ridicat în continuare întrebarea dacă o aplicare intranazală H-1PV ar putea, de asemenea, să obțină eficiență terapeutică și să suprime creșterea xenogrefelor de gliom uman la șobolanii imunodeficienți. După cum au raportat Kiprianova și colab. (2011), o singură instilare intranazală a virusului a condus la o regresie semnificativă a gliomului și la prelungirea supraviețuirii animalelor, fără nicio toxicitate pentru toate, cu excepția țesuturilor tumorale. Într-adevăr, toți markerii de replicare a virusului au fost exprimați exclusiv în tumoră. Aceste rezultate sugerează o alternativă sigură și eficientă la administrarea H-1PV prin calea intracraniană invazivă standard.

Adenocarcinom ductal pancreatic

Adenocarcinomul ductal pancreatic este una dintre cele mai letale afecțiuni gastrointestinale, provocând fiecare al șaselea deces cauzat de cancer în Europa ( Jemal și colab., 2007 ). Boala este foarte rezistentă la tratamentele actuale: rezecția chirurgicală, care realizează cea mai bună supraviețuire pe termen lung de până acum, este fezabilă doar la o minoritate de pacienți ( Finlayson și Birkmeyer, 2003 ). S-a demonstrat că infecția oncolitică cu H-1PV a celulelor derivate din PDAC in vitro are ca rezultat moartea eficientă a celulelor induse de virus, chiar și atunci când celulele au fost rezistente la chimioterapice standard, de exemplu, gemcitabină ( Angelova și colab., 2009b ). Mai mult, capacitatea H-1PV de a suprima PDAC a fost studiată și in vivo. Într-un model de șobolan ortotopic singeneic al PDAC, o singură injecție intratumorală de H-1PV a fost aplicată la 2 săptămâni după implantarea celulelor de carcinom pancreatic de șobolan în pancreas. Evaluarea expresiei virusului a demonstrat că H-1PV a fost exprimat selectiv în tumoră, spre deosebire de țesuturile normale. O explozie inițială a expresiei virusului în tumoră și țesutul pancreatic din jur a fost observată la scurt timp după injectarea virusului. Transcrierile H-1PV au fost de asemenea detectate în organele limfoide. Din ziua 10 încolo, expresia virusului s-a estompat în țesuturile pancreatice normale și în alte țesuturi viscerale îndepărtate, dar a rămas persistentă în tumoră ( Angelova și colab., 2009b ). Într-un mediu imunodeficient, o țintire selectivă similară a tumorii și absența toxicității au fost observate la șobolanii nuzi tratați cu H-1PV purtători de PDAC ( Li și colab., 2013).).

Într-un alt studiu, șobolanii nuzi purtători de xenogrefă de carcinom cervical uman au fost utilizați pentru a demonstra o oprire și regresie a creșterii tumorii dependente de doză de virus. Expresia NS1 a fost detectată numai în rinichi și la niveluri foarte scăzute. În mod remarcabil, nicio pierdere în greutate sau alte efecte adverse nu au fost documentate la niciunul dintre animalele tratate ( Li et al., 2013 ).

Recent, au fost inițiate două experimente pe animale la scară largă folosind șobolani imunocompetenți permisivi de virus pentru a oferi dovezi preclinice suplimentare ale profilului de siguranță favorabil H-1PV. Virusul a fost aplicat intravenos la șobolani sănătoși, fie ca o singură doză mare, fie ca injecții multiple. Dozele de virus au fost considerate echivalente sau mai mari decât cele rezultate din amplificarea virală după infectarea tumorilor cerebrale. Se știe că șobolanul este gazda naturală a H-1PV și acesta din urmă poate persista în populațiile normale de șobolani printr-un mecanism încă necunoscut. Această persistență indică faptul că și șobolanii care nu poartă tumori sunt capabili pentru replicarea parvovirusului, făcând acest model animal o alegere potrivită pentru detectarea posibilelor efecte secundare ale aplicării terapeutice H-1PV. Indiferent de regimul de administrare utilizat, mortalitatea animalelor sau modificări macroscopice ale organelor nu au fost observate. Hiperplazia difuză minimă a tractului biliar și dezvoltarea centrului germinativ în splină au fost detectate după multiple aplicații H-1PV. Cu toate acestea, modificările hepatice au fost reversibile într-o perioadă de recuperare de 2 săptămâni. Nu au putut fi evidențiate efecte toxice induse de virus prin măsurarea parametrilor sanguini (hematologie, chimie, coagulare). In acord cudate in vitro , celulele mononucleare din sânge nu au prezentat modificări funcționale după injectarea virusului și a putut fi detectată eliberarea măsurabilă de citokine. Tratamentul cu H-1PV a condus la dezvoltarea anticorpilor IgG. Virusul a fost eliminat în principal prin fecale ( Geletneky et al., 2015a ). Mai mult, aceiași autori au demonstrat că H-1PV este nepatogen la șobolanii adulți și infecția nu afectează funcțiile sistemului nervos central sau autonom, chiar și după o injecție directă în creier (Geletneky et al., 2015b ) .

Luate împreună, datele descrise mai sus furnizează dovezi experimentale ale oncoselectivității H-1PV la animalele adulte de la gazda sa naturală, șobolanul, rezultând suprimarea tumorii în absența oricăror semne patologice (Tabelul 2 ) . Această inocuitate a fost demonstrată și la șobolanii tineri ( Jacoby și Ball-Goodrich, 1995 ; Gaertner și colab., 1996 ), în concordanță cu studiile anterioare care arătau că efectele patologice ar putea fi observate numai dacă infecția animalelor a avut loc în primele câteva zile. după naștere ( Jacoby și colab., 1979 ). În general, acest profil de siguranță favorabil sprijină traducerea în continuare a aplicațiilor H-1PV în clinică.Masa 2

TABELUL 2 . DOVEZI IN VIVO ALE ONCOSELECTIVITĂȚII H-1PV .

Evaluarea eficacității antitumorale H-1PV utilizând modele de xenogrefe la șoareci nepermisivi

Au fost efectuate studii suplimentare (rezumate în Tabelul 3 ) pentru a testa activitatea supresoare a H-1PV pe xenogrefele tumorale umane la șoarecii primitori imunodeficienți. Deoarece șoarecele este o gazdă nepermisivă pentru H-1PV, aceste studii nu sunt informative în ceea ce privește oncoselectivitatea H-1PV, dar sunt mult relevante pentru evaluarea capacității de suprimare a virusului împotriva țintelor tumorii umane.Tabelul 3

TABELUL 3 . SUPRIMAREA INDUSĂ DE H-1PV A XENOGREFELOR TUMORALE UMANE LA MODELE DE ȘOARECE .

Capacitatea H-1PV de a inhiba creșterea tumorilor umane xenotransplantate la șoarecii primitori imunocompromiți a fost documentată pentru prima dată de Dupressoir și colab. (1989) și susținută în continuare de Faisst și colab. (1998) . Dupressoir et al. au raportat că atât aplicarea locală (intratumorală) cât și cea sistemică (intravenoasă) a virusului duc la suprimarea semnificativă a creșterii carcinomului mamar uman și, în unele cazuri, la revenire, fără efecte secundare dăunătoare detectabile asociate infecției. În munca lui Faisst și colab., carcinoamele subcutanate cu creștere rapidă au fost stabilite prin implantarea carcinomului cervical uman.celule la șoareci SCID imunodeficienți. Animalele purtătoare de tumori au fost ulterior injectate intratumoral cu diferite doze de H-1PV. Au fost observate expresia intratumorală a genei H-1PV și regresia tumorală dependentă de doză. Acest studiu a furnizat dovezi experimentale care arată că o singură injecție locală de H-1PV este suficientă pentru a induce regresia, într-un mediu receptor imunodeficient, a anumitor carcinoame solide umane.

Observații similare au fost făcute de Angelova și colab. (2009a) într-un model de limfom uman. O singură injecție intratumorală de H-1PV la șoarecii SCID purtători de limfom Burkitt umani a dus la o regresie rapidă a tumorii. Mai mult, s-a demonstrat că dozele mici de H-1PV pot obține și un efect terapeutic puternic, chiar și atunci când virusul a fost aplicat în stadii avansate ale bolii. Analizele histochimice au demonstrat răspândirea H-1PV la tumori îndepărtate, netratate cu virus, în plus față de replicarea intratumorală și exprimarea proteinelor în țesuturile tumorale tratate cu virus.

Wang şi colab. (2012) au raportat că într-un model de carcinom gastric uman in vivo , expresia NS1 indusă ex vivo în celulele canceroase gastrice slab diferențiate le împiedică să formeze tumori la șoarecii nuzi. Acest studiu a fost în acord cu un raport anterior ( Zhang et al., 1997 ) care arată că aplicarea intratumorală a H-1PV la șoarecii purtători de carcinom gastric uman are ca rezultat o inhibare eficientă a tumorii. Important este că această oncosupresie nu a fost însoțită de nicio reacție secundară toxică, chiar și atunci când virusul a fost aplicat atât timp cât de două ori pe săptămână timp de 3 săptămâni. Lipsa similară de toxicitate a fost observată după un tratament intraperitoneal la animale.

Regresia tumorii și remisiunea completă la șoarecii nuzi purtători de carcinom pancreatic uman ( Angelova și colab., 2009b ) sau șoareci NOD/SCID ( Li și colab., 2013 ) au fost observate după ce doza critică de H-1PV a fost atinsă într-o doză de virus- experiment de escaladare. Această regresie nu a fost asociată cu toxicitatea detectabilă. Foarte important, materialul tumoral primar derivat din carcinomul pancreatic a fost utilizat în studiul lui Li și colab. (2013) .

Testarea preclinice a tratamentelor combinatorii pe bază de H-1PV

Pentru a evalua capacitatea de cooperare a H-1PV și a gemcitabinei pentru suprimarea creșterii carcinomului pancreatic într-un model de șobolan ortotopic, animalele purtătoare de tumori au fost tratate secvenţial mai întâi cu gemcitabină și 2 săptămâni mai târziu cu H-1PV într-un protocol în două etape (Tabelul). 4). Deoarece cei doi agenți induc căi diferite de moarte (apoptoză și, respectiv, moartea celulară mediată de catepsină), se așteaptă ca oncoliza declanșată de H-1PV să evite caracteristicile antiapoptotice (adică rezistența la gemcitabină) dobândite de multe celule tumorale în timpul progresiei PDAC. Datele au demonstrat într-adevăr că potențialul anti-PDAC al medicamentului a fost îmbunătățit semnificativ atunci când parvovirusul a fost adăugat la tratament. Tratamentul combinat nu a fost însoțit de toxicitate aditivă, așa cum este ilustrat de rezultatele unei evaluări toxicologice extinse efectuate în acest model ( Angelova și colab., 2009b).). Funcțiile măduvei osoase, ficatului și rinichilor de șobolan au fost monitorizate prin măsurarea factorilor de decizie relevanți clinic. Markerii din sânge ai activității măduvei osoase nu au fost afectați, cu excepția scăderii induse de gemcitabină a nivelurilor reticulocitelor și monocitelor. Nivelurile de bilirubină, aspartat aminotransferază (ASAT) și alanin aminotransferază (ALAT) au fost crescute atât la grupurile de animale netratate, cât și la cele tratate cu gemcitabină, reflectând procesele litice de grad scăzut, tipice ficatului șobolanilor purtători de PDAC. Aplicarea H-1PV ca tratament de linia a doua a restabilit nivelurile acestor markeri la intervalele lor fiziologice normale respective. Nivelurile creatininei au rămas stabile după tratamentul combinatoriu, arătând un clearance renal nealterat.Tabelul 4

TABELUL 4 . SIGURANȚA TRATAMENTELOR COMBINATORII PE BAZĂ DE H-1PV .

Observații similare au fost făcute atunci când celulele PDAC sau carcinom cervical stabilite, precum și materialul tumoral PDAC primar derivat de la pacient, au fost utilizate pentru implantare la șobolani imunodeficienți sau, respectiv, la șoareci NOD/SCID (Li et al., 2013), pentru a evalua eficacitatea antitumorală și biosecuritatea H-1PV combinată cu acid valproic (VPA). VPA aparține clasei de inhibitori ai histon deacetilazei (HDAC) și s-a dovedit că întărește citotoxicitatea multor OV, inclusiv virusul stomatitei veziculoase ( Alvarez-Breckenridge și colab., 2012 ), virusul herpes simplex ( Otsuki și colab., 2008). ), și adenovirusuri ( Van Oosten și colab., 2007), prin inhibarea expresiei genelor celulare implicate în răspunsurile imune antivirale și/sau prin stimularea expresiei genelor necesare pentru ciclul de viață viral ( Nguyen și colab., 2010 ). In vitro , s-a demonstrat că VPA îmbunătățește citotoxicitatea mediată de H-1PV NS1 prin creșterea acetilării proteinelor și a activității transcripționale reglate în sus ( Li și colab., 2013 ). În acord cu datele in vitro , tratamentul cu H-1PV in vivo , urmat de administrarea de VPA, a fost lipsit de pierdere în greutate sau alte semne de toxicitate și a dus la regresia tumorală sinergică și prelungirea supraviețuirii. În plus, această abordare combinatorie a permis reducerea dozelor de H-1PV la un nivel care este suboptim într-un cadru monoterapeutic.

În total, datele preclinice argumentează în mod convingător împotriva unui risc semnificativ ca parvovirusul H-1 oncolitic să inducă efecte toxice severe atunci când este aplicat la pacientul uman. Mai mult decât atât, este puțin probabil ca tratamentul cu H-1PV să prezinte un risc de mutageneză inserțională, deoarece nu se știe că parvovirusurile autonome se integrează în genomul celulei gazdă ( Richards și Armentrout, 1979 ; Ron și Tal, 1985 ). Acest profil de siguranță extrem de favorabil (Figura 4 ) împreună cu activitățile anticancer proeminente justifică luarea în considerare a H-1PV ca alternativă de tratament mono-, combinată sau de linia a doua la strategiile toxice convenționale actuale.Figura 4

FIGURA 4. DOVEZI PRECLINICE ALE SIGURANȚEI H-1PV .

Dovezi clinice ale tolerabilității H-1PV

În ciuda izolării frecvente a H-1PV din țesuturile pacienților cu cancer și din tumorile transplantabile sau ca contaminant al liniilor celulare derivate din tumori umane în anii 1970 ( Toolan și colab., 1960 ), toate încercările de a izola virusul din țesuturile umane normale nemaligne au eșuat. ( Toolan şi colab., 1962 ; Rommelaere şi Tattersall, 1989 ). Nicio dovadă experimentală convingătoare a unei asocieri între vreo boală umană și o infecție anterioară cu H-1PV nu a putut fi găsită. Indicațiile inițiale ale unui posibil rol al H-1PV în problemele gestaționale nu au fost confirmate de studiile ulterioare, care nu au reușit să dezvăluie prezența anticorpilor specifici H-1PV sau a virionilor H-1PV în seruri sau probe de țesut obținute după avorturi umane spontane ( Monif şi colab., 1965 ;Neuman şi colab., 1970 ).

Dovezi clinice timpurii importante care arată că aplicarea H-1PV la oameni este bine tolerată și lipsită de toxicitate secundară au fost furnizate după infecția experimentală a pacienților cu cancer uman, în cadrul unui acord de utilizare compasivă. În studiul de pionierat al lui Toolan și colab. (1965) , doi pacienți (o fată de 12 și 13 ani) cu osteosarcom diseminat avansat au fost inoculați intramuscular cu H-1PV la o doză de aproximativ 1 × ¹⁰⁹unități formatoare de plăci (pfu) ale unei formulări de virus non-GMP. La unul dintre pacienți a fost aplicată și o injecție directă de virus în tumora din zona șoldului drept. Unul dintre pacienți a dezvoltat febră de până la 38,5°C în primele 10 zile după administrarea virusului, dar nu a fost în mod clar atribuită inoculării virusului din cauza prezenței unei infecții concomitente a tractului urinar. Temperatura corpului a revenit la normal după 5 zile. Pacienta a fost externată în ziua 15 fără simptome clinice suplimentare, dar a murit din cauza progresiei tumorii la scurt timp după readmisia la spital în ziua 38 după tratamentul cu H-1PV. Al doilea pacient care suferă de boală metastatică avansată nu a prezentat efecte secundare asociate tratamentului viral. La ambii pacienti, Injecția cu H-1PV a condus la o viremie extinsă și la producerea de anticorpi neutralizanți specifici H-1PV. În general, nu au putut fi observate efecte secundare specifice de organ induse de virus și siguranța și tolerabilitatea H-1PV au fost considerate bune la ambii pacienți.

Într-un studiu ulterior, care a avut loc în Franța în cadrul unui studiu clinic intitulat „Studiu clinic de fază I privind posibila utilizare a parvovirusului H-1 în tratamentul cancerului”, 12 pacienți cu metastaze cutanate provenite din diferite tipuri de tumori solide (de sân). adenocarcinomul, melanomul, carcinomul pulmonar cu celule mari, carcinomul pancreatic și leiomiosarcomul renal) au fost supuse unei creșteri intralezionale a dozei (1 × 10 8 , 1 × ¹⁰ 9 ^, 1 × 10 ¹⁰ pfu) tratament cu H-1PV ( Le Cesne și colab. ., 1993). Virusul a fost administrat în mod repetat, cu intervale de 10 zile fără tratament. Seroconversia a fost detectată în zilele 10-15 după prima injecție cu virus. Doar o febră moderată până la aproximativ 38°C (la 3 din cei 12 pacienți), o creștere izolată a creatininei și gamma-glutamil transferazei (GGT), dar nu au putut fi observate alte reacții adverse toxice asociate cu H-1PV, argumentând pentru un profil excelent de siguranță al acestui virus oncolitic la om. De asemenea, este de remarcat faptul că la doi din șapte pacienți cu carcinom mamar boala stabilă a fost documentată pe toată perioada de observație. Prezența ADN-ului/proteinelor virale în extractele tumorale a fost investigată la patru subiecți și la toți au putut fi găsite genomi/proteine ​​virale după administrarea de H-1PV atât în ​​leziunile țintă (metastaze la care a fost administrat virusul), cât și în leziunile martor. (metastaze la distanță de locul injectării). Aceasta a confirmat o expunere sistemică la virus, așa cum a demonstrat deja viremie.

Cu sprijinul acestor date încurajatoare privind siguranța la om, a fost planificat și inițiat un următor studiu clinic cu H-1PV la pacienții cu tumori cerebrale maligne ( Geletneky et al., 2012 , 2014a , b) .). Acest studiu a folosit trei moduri de aplicare a virusului care nu au fost testate în rapoartele din 1965 și 1993, și anume injectarea intratumorală, injectarea direct în parenchimul cerebral care mărginește tumora și injecțiile intravenoase. Din punct de vedere al siguranței și tolerabilității, aceste căi de administrare a parvovirusului au fost potențial mai dificile, deoarece particulele virale active din sistemul nervos central (SNC) ar putea duce la encefalită sau meningită, iar o perfuzie intravenoasă ar putea duce la o expunere sistemică mai rapidă în comparație cu eliberarea H-1PV în circulație după injectare intramusculară, subcutanată sau intracutanată. Studiul a fost planificat ca un studiu de creștere a dozei la intervale de doze de 1 × 10 ⁶ , 5 × 10 ⁷ și 1 × 10 ⁹pfu. Preparatul H-1PV a fost produs conform standardelor GMP, oferind astfel concentrații și puritate certificate de virus.

Tratamentul inițial a fost prin injectarea intratumorală a jumătate din doza totală per pacient, urmată de o perioadă de observație de 9 zile în care virusul ar putea interacționa cu tumora. Rezecția tumorii a fost efectuată în ziua 10 și a doua jumătate a dozei a fost administrată prin injecții multiple în creierul din jurul tumorii. Au fost tratați trei pacienți per grup de doză și, din motive de siguranță, a fost permis un interval de timp de 28 de zile (între primul și al doilea pacient) sau de 18 zile (între al doilea și al treilea pacient dintr-un grup). Toate injecțiile cu virus au fost bine tolerate, fără efecte secundare sau patologie asociate virusului. Au fost detectate unele efecte adverse, dar acestea au fost evaluate fără legătură cu tratamentul cu virus și nu a fost găsită nicio toxicitate care limitează doza. Nu am detectat niciun semn de febră sau simptome asemănătoare gripei și în special niciun semn de patologie a SNC. Măsurătorile genomilor virali din sânge au arătat rezultate pozitive în grupul cu doze intermediare și cu doze mari, indicând pătrunderea H-1PV prin bariera hematoencefalică, din nou fără semne de toxicitate sistemică.

După ce datele de siguranță ale brațului pacientului intratumoral au fost revizuite de experți externi și de agenția federală responsabilă (Institutul Paul-Ehrlich, Langen, Germania), a fost acordată permisiunea de a trece la brațul de testare intravenoasă (Geletneky și colab. , 2014a , b ). Aici, pacienților li s-a injectat o doză totală de 5 × 10 ⁷ sau 1 × 10 ⁹pfu de H-1PV. Toți pacienții au primit zilnic infuzii virale de 10% din doza totală în zilele 1 până la 5, urmate de o perioadă de recuperare de 4 zile. În ziua 10, au fost efectuate intervenții chirurgicale și injectarea intraparenchimatoase a celei de-a doua jumătate a dozei planificate de H-1PV, ca și în primul braț de studiu. De asemenea, după injectarea intravenoasă, nu am observat niciun efect secundar, în special, nicio febră și niciun semn de infecții cu virus tipice. Măsurătorile farmacocinetice au arătat concentrații măsurabile de H-1PV în primele 5 zile (și la unii pacienți pentru încă una), iar ADN-ul virusului a fost prezent constant în perioada de 22 de ore dintre injecțiile zilnice indicând expunere continuă.

Un alt aspect important al siguranței tratamentului cu H-1PV este biosecuritatea și posibila eliminare a virusului de către pacienții tratați. Prin urmare, pacienții au fost internați în condiții de carantină până când au generat un răspuns cu anticorpi sau s-au dovedit a fi negativi pentru H-1PV în probele de evacuare (fecale, urină și salivă). Doar cantități mici de ADN virus au putut fi detectate în unele sonde de fecale, în timp ce saliva și urina au fost în mod constant negative. Încă nu se știe dacă rezultatele pozitive ale testului indică virusul activ și infecțios sau numai acizii nucleici virali.

În concluzie, pe baza a trei aplicații la om, H-1PV poate fi considerat sigur și bine tolerat cel puțin la o doză cumulată de 1 × 10 ⁹ pfu. Simptomele asemănătoare gripei pot apărea în timpul tratamentului, dar acest lucru nu a putut fi confirmat în ultimul studiu cu virusul GMP. Astfel, nu se poate exclude ca aceste simptome să fie legate de impuritățile preparatului viral și nu cauzate de virusul în sine. O altă consecință a datelor actuale de siguranță este că necesitatea ca pacienții să fie ținuți în izolare ar trebui reconsiderată pentru studiile viitoare.

Declarație privind conflictul de interese

Jean Rommelaere a primit granturi de cercetare de la ORYX GmbH & Co.KG. Assia L. Angelova, Karsten Geletneky și Jean Rommelaere au un interes de proprietate (inclusiv brevete) în Centrul German de Cercetare a Cancerului. Jürg PF Nüesch nu are niciun conflict de interese de declarat.

Mulțumiri

AA a fost susținută de un grant de cercetare de la ORYX GmbH & Co.KG. Primul studiu clinic de fază I/IIa cu parvovirus H-1 la pacienții cu glioblastom multiform (ParvOryx01) a fost finanțat de ORYX GmbH & Co.KG. Autorii ar dori să-i mulțumească dr. Jacek Hajda pentru evaluarea datelor de siguranță ParvOryx01 și dr. Michael Dahm pentru discuțiile utile.

Referințe

Adair, RA, Roulstone, V., Scott, KJ, Morgan, R., Nuovo, GJ, Fuller, M. și colab. (2012). Transportul celular, livrarea și replicarea selectivă a unui virus oncolitic în tumoare la pacienți. Sci. Transl. Med. 4, 138ra77. doi: 10.1126/scitranslmed.3003578

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, R. și Pintel, DJ (2012). Replicarea virusului minut al șoarecilor în celulele murine este facilitată de epuizarea p21 indusă viral. J. Virol. 86, 8328–8332. doi:10.1128/JVI.00820-12

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, RO, Landry, S., Davis, ME, Weitzman, MD și Pintel, DJ (2010). Virusul parvovirus minut al șoarecilor induce un răspuns la deteriorarea ADN-ului care facilitează replicarea virală. PLoS Pathog. 6:e1001141. doi:10.1371/journal.ppat.1001141

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Adeyemi, RO și Pintel, DJ (2014). Depleția ciclinei B1 indusă de parvovirus previne intrarea mitotică a celulelor infectate. PLoS Pathog. 10:e1003891. doi:10.1371/journal.ppat.1003891

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Ahmed, M. (2013). Virușii oncolitici ca agenți terapeutici pentru cancerul de prostată. Adv. Teh. Biol. Med. 1, 107. doi:10.4172/atbm.1000107

CrossRef Full Text | Google Academic

Allaume, X., El-Andaloussi, N., Leuchs, B., Bonifati, S., Kulkarni, A., Marttila, T., et al. (2012). Redirecționarea parvovirusului H-1PV de șobolan către celulele canceroase prin inginerie genetică a capsidei virale. J. Virol. 86, 3452–3465. doi:10.1128/JVI.06208-11

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Alvarez-Breckenridge, CA, Yu, J., Price, R., Wei, M., Wang, Y., Nowicki, MO, et al. (2012). Acidul valproic inhibitor al histonei deacetilazei diminuează acțiunea celulelor NK împotriva celulelor de glioblastom infectate cu virusul oncolitic prin inhibarea semnalizării STAT5/T-BET și generarea de interferon gamma. J. Virol. 86, 4566–4577. doi:10.1128/JVI.05545-11

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Angelova, AL, Aprahamian, M., Balboni, G., Delecluse, HJ, Feederle, R., Kiprianova, I., et al. (2009a). Parvovirusul oncolitic de șobolan H-1PV, un candidat pentru tratamentul limfomului uman: studii in vitro și in vivo. Mol. Acolo. 17, 1164–1172. doi:10.1038/mt.2009.78

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Angelova, AL, Aprahamian, M., Grekova, SP, Hajri, A., Leuchs, B., Giese, NA, et al. (2009b). Îmbunătățirea terapiei pe bază de gemcitabină a carcinomului pancreatic prin parvovirusul oncolitic H-1PV. Clin. Cancer Res. 15, 511–519. doi:10.1158/1078-0432.CCR-08-1088

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bär, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JPF (2013). Transportul vezicular al particulelor de parvovirus descendenți prin ER și Golgi reglează maturarea și citoliza. PLoS Pathog. 9:e1003605. doi:10.1371/journal.ppat.1003605

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bär, S., Rommelaere, J. și Nuesch, JPF (2015). Fosforilarea PDK1 determinată de PKCη/Rdx: un mecanism nou care promovează supraviețuirea celulelor canceroase și permisivitatea pentru liza indusă de parvovirus. PLoS Pathog. 11:e1004703. doi:10.1371/journal.ppat.1004703

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Bartlett, DL, Liu, Z., Sathaiah, M., Ravindranathan, R., Guo, Z., He, Y., și colab. (2013). Virușii oncolitici ca vaccinuri terapeutice împotriva cancerului. Mol. Cancer 12, 103. doi:10.1186/1476-4598-12-103

CrossRef Full Text | Google Academic

Bashir, T., Horlein, R., Rommelaere, J. și Willwand, K. (2000). Ciclina A activează mecanismul de alungire dependent de delta ADN polimerază in vitro: un model de replicare a ADN-ului parvovirus. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 97, 5522–5527. doi:10.1073/pnas.090485297

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Breitbach, CJ, Arulanandam, R., De Silva, N., Thorne, SH, Patt, R., Daneshmand, M., și colab. (2013). Virusul vacciniei oncolitice perturbă vascularizația asociată tumorii la om. Cancer Res. 73, 1265–1275. doi:10.1158/0008-5472.CAN-12-2687

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Breitbach, CJ, Burke, J., Jonker, D., Stephenson, J., Haas, AR, Chow, LQ și colab. (2011). Livrarea intravenoasă a unui poxvirus oncolitic multi-mecanistic țintit împotriva cancerului la om. Natura 477, 99–104. doi:10.1038/nature10358

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Chen, YQ, de Foresta, F., Hertoghs, J., Avalosse, BL, Cornelis, JJ și Rommelaere, J. (1986). Uciderea selectivă a fibroblastelor umane transformate cu virusul simian 40 de către parvovirusul H-1. Cancer Res. 46, 3574–3579.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Chen, YQ, Tuynder, MC, Cornelis, JJ, Boukamp, ​​P., Fusenig, NE, şi Rommelaere, J. (1989). Sensibilizarea keratinocitelor umane la uciderea de către parvovirus H-1 are loc în timpul transformării lor maligne, dar nu necesită ca acestea să fie tumorigene. Carcinogeneza 10, 163–167. doi:10.1093/carcin/10.1.163

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Cornelis, JJ, Deleu, L., Koch, U. și Rommelaere, J. (2006). „Parvovirus oncosuppression”, în The Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 365–384.

Google Academic

Cotmore, SF, Agbandje-McKenna, M., Chiorini, JA, Mukha, DV, Pintel, DJ, Qiu, J., et al. (2014). Familia Parvoviridae. Arc. Virol. 159, 1239–1247. doi:10.1007/s00705-013-1914-1

CrossRef Full Text | Google Academic

Cotmore, SF, Christensen, J. și Tattersall, P. (2000). Două site-uri de legare a inițiatorului distanțate larg creează o origine de replicare a parvovirusului dependentă de HMGB1. J. Virol. 74, 1332–1341. doi:10.1128/JVI.74.3.1332-1341.2000

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Cotmore, SF și Tattersall, P. (1998). Proteinele grupului 1/2 cu mobilitate ridicată sunt esențiale pentru inițierea replicării ADN-ului de tip cerc rulant la originea acului de păr parvovirus. J. Virol. 72, 8477–8484.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Cotmore, SF și Tattersall, P. (2014). Parvovirusuri: mic nu înseamnă simplu. Annu. Pr. Virol. 1, 517–537. doi:10.1146/annurev-virology-031413-085444

CrossRef Full Text | Google Academic

Daeffler, L., Hörlein, R., Rommelaere, J. și Nüesch, JP (2003). Modularea activităților citotoxice ale virusului minut al șoarecilor prin mutageneză direcționată în cadrul regiunii de codificare NS. J. Virol. 77, 12466–12478. doi:10.1128/JVI.77.23.12466-12478.2003

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Deleu, L., Pujol, A., Faisst, S., and Rommelaere, J. (1999). Activarea promotorului P4 al virusului parvovirus minut autonom la șoareci în faza S timpurie este necesară pentru infecția productivă. J. Virol. 73, 3877–3885.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Dettwiler, S., Rommelaere, J. şi Nüesch, JP (1999). Funcțiile de derulare ADN ale proteinei NS1 ale virusului minut al șoarecilor sunt modulate în mod specific de izoforma lambda a proteinei kinazei C. J. Virol. 73, 7410–7420.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Di Piazza, M., Mader, C., Geletneky, K., Herrero Y Calle, M., Weber, E., Schlehofer, J., et al. (2007). Activarea citosolică a catepsinelor mediază uciderea indusă de parvovirus H-1 a celulelor gliom rezistente la cisplatină și TRAIL. J. Virol. 81, 4186–4198. doi:10.1128/JVI.02601-06

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Dupressoir, T., Vanacker, JM, Cornelis, JJ, Duponchel, N. și Rommelaere, J. (1989). Inhibarea de către parvovirusul H-1 a formării tumorilor la șoareci și colonii nuzi in vitro de către celulele epiteliale mamare umane transformate. Cancer Res. 49, 3203–3208.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Eichwald, V., Daeffler, L., Klein, M., Rommelaere, J. și Salomé, N. (2002). Proteinele NS2 ale virusului parvovirus minute la șoareci sunt necesare pentru evacuarea nucleară eficientă a virionilor descendenți în celulele de șoarece. J. Virol. 76, 10307–10319. doi:10.1128/JVI.76.20.10307-10319.2002

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Faisst, S., Guittard, D., Benner, A., Cesbron, JY, Schlehofer, JR, Rommelaere, J., et al. (1998). Regresia dependentă de doză a tumorilor derivate din celulele HeLa la șoarecii SCID după infecția cu parvovirus H-1. Int. J. Cancer 75, 584–589. doi:10.1002/(SICI)1097-0215(19980209)75:4<584::AID-IJC15>3.3.CO;2-G

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Faisst, S., Schlehoffer, JR și zur Hausen, H. (1989). Transformarea celulelor umane de către virusurile oncogene susține permisivitatea pentru propagarea parvovirusului H-1. J. Virol. 63, 2152–2158.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Finlayson, E. și Birkmeyer, JD (2003). Efectele volumului spitalicesc asupra speranței de viață după operații selectate de cancer la adulții în vârstă: o analiză a deciziei. J. Am. col. Surg. 196, 410–417. doi:10.1016/S1072-7515(02)01753-2

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Friedman, GK, Cassady, KA, Beierle, EA, Markert, JM și Gillespie, GY (2012). Direcționarea celulelor stem canceroase pediatrice cu viroterapie oncolitică. Pediatr. Res. 71(4 Pt 2), 500–510. doi:10.1038/pr.2011.58

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Fuks, F., Deleu, L., Dinsart, C., Rommelaere, J. şi Faisst, S. (1996). Activarea dependentă de oncogene Ras a promotorului P4 al virusului minut al șoarecilor printr-un element P4 proximal care interacționează cu familia Ets de factori de transcripție. J. Virol. 70, 1331–1339.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Gaertner, DG, Smith, AL și Jacoy, RO (1996). Inducerea eficientă a infecției persistente și prenatale cu parvovirus la șobolani. Virus Res. 44, 67–78. doi:10.1016/0168-1702(96)01351-2

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Garber, K. (2006). China aprobă prima terapie cu virus oncolitic din lume pentru tratamentul cancerului. J. Natl. Cancer Inst. 98, 298–300. doi:10.1093/jnci/djj111

CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Huesing, J., Rommelaere, J., Schlehofer, JR, Leuchs, B., Dahm, M., et al. (2012). Studiu de fază I/IIa al administrării intratumorale/intracerebrale sau intravenoase/intracerebrale a parvovirusului H-1 (ParvOryx) la pacienții cu glioblastom multiform progresiv primar sau recurent: protocolul ParvOryx01. BMC Cancer 12:99. doi:10.1186/1471-2407-12-99

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Angelova, A., Leuchs, B., Bhat, R., Just, A., Capper, D. și colab. (2014a). Combinație de injectare intravenoasă și intracerebrală a parvovirusului oncolitic H-1 într-un studiu clinic de fază I/IIa la pacienți cu glioblastom multiform recurent: penetrarea virusului H-1 peste bariera hemato-encefalică. Neuro-oncologie 16 (Suppl. 5), v83–v84. doi:10.1093/neuonc/nou255.21

CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Huesing, J., Rommelaere, J., Schlehofer, JR, Leuchs, B., Dahm, M., et al. (2014b). Prima aplicare combinată intravenoasă și intracerebrală a unui virus oncolitic, parvovirusul H-1, într-un studiu clinic de fază I/Iia la pacienții cu glioblastom multiform recurent (ParvOryx01). J. Clin. Oncol. 32, 5s. doi:10.1186/1471-2407-12-99

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Kiprianova, I., Ayache, A., Koch, R., Herrero Y Calle, M., Deleu, L., et al. (2010). Regresia glioamelor avansate de șobolan și uman prin tratament local sau sistemic cu parvovirus H-1 oncolitic la modele de șobolan. Neuro-oncologie 12, 804–814. doi:10.1093/neuonc/noq023

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Geletneky, K., Leoni, AL, Pohlmeyer-Esch, G., Loebhard, S., Baetz, A., Leuchs, B., et al. (2015a). Patologia, distribuția organelor și răspunsurile imune după injecția intravenoasă unică și repetată la șobolani cu parvovirus H1 de grad clinic. Comp. Med. 65, 23–35.

Google Academic

Geletneky, K., Leoni, AL, Pohlmeyer-Esch, G., Loebhard, S., Leuchs, B., Hoefer, C. și colab. (2015b). Biodisponibilitatea, biodistribuția și toxicitatea SNC a parvovirusului H1 de grad clinic după injectarea intravenoasă și intracerebrală la șobolani. Comp. Med. 65, 36–45.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Goldufsky, J., Sivendran, S., Harcharik, S., Pan, M., Bernardo, S., Stern, RH, şi colab. (2013). Terapia cu virus oncolitic pentru cancer. Virother oncolitic. 2, 31–46. doi:10.2147/OV.S38901

CrossRef Full Text | Google Academic

Grekova, S., Aprahamian, M., Giese, N., Schmitt, S., Giese, T., Falk, CS și colab. (2010a). Celulele imune participă la activitatea oncosupresivă a parvovirusului H-1PV și sunt activate ca urmare a infecției lor abortive cu acest agent. Cancer Biol. Acolo. 10, 1280–1289. doi:10.4161/cbt.10.12.13455

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Grekova, S., Zawatzky, R., Hörlein, R., Cziepluch, C., Mincberg, M., Davis, C., și colab. (2010b). Activarea unui răspuns antiviral în celulele de șoarece normale, dar netransformate: un nou determinant al oncotropismului virusului mic al șoarecilor. J. Virol. 84, 516–531. doi:10.1128/JVI.01618-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Haseley, A., Alvarez-Breckenridge, C., Chaudhury, AR și Kaur, B. (2009). Progrese în terapia cu virus oncolitic pentru gliom. Brevetul recent. CNS Drug Discov. 4, 1–13. doi:10.2174/157488909787002573

CrossRef Full Text | Google Academic

Hristov, G., Krämer, M., Li, J., El-Andaloussi, N., Mora, R., Daeffler, L., et al. (2010). Prin proteina sa nestructurală NS1, parvovirusul H-1 induce apoptoza prin acumularea de specii reactive de oxigen. J. Virol. 84, 5909–5922. doi:10.1128/JVI.01797-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Hughes, T., Coffin, RS, Lilley, CE, Ponce, R. și Kaufman, HL (2014). Analiza critică a unui herpesvirus oncolitic care codifică factor de stimulare a coloniilor granulocite-macrofage pentru tratamentul melanomului malign. Virother oncolitic. 3, 11–20. doi:10.2147/OV.S36701

CrossRef Full Text | Google Academic

Jacoby, RO și Ball-Goodrich, L. (1995). Infecții cu parvovirus la șoareci și șobolani. Semin. Virol. 6, 329–337. doi:10.1006/smvy.1995.0039

CrossRef Full Text | Google Academic

Jacoby, RO, Bhatt, PN și Jonas, AM (1979). „Boli virale”, în The Laboratory Rat, voi. 1: Biologie și boli , eds HJ Baker, JR Lindsey și SH Weisbroth (New York, NY: Academic Press), 271–306.

Google Academic

Jemal, A., Siegel, R., Ward, E., Murray, T., Xu, J. și Thun, MJ (2007). Statistica cancerului, 2007. CA Cancer J. Clin. 57, 43–66. doi:10.3322/canjclin.57.1.43

CrossRef Full Text | Google Academic

Kaufman, HL, Kim, DW, DeRaffele, G., Mitcham, J., Coffin, RS și Kim-Schulze, S. (2010). Imunitatea locală și la distanță indusă de vaccinarea intralezională cu un virus herpes oncolitic care codifică GM-CSF la pacienții cu melanom în stadiul IIIc și IV. Ann. Surg. Oncol. 17, 718–730. doi:10.1245/s10434-009-0809-6

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Kiprianova, I., Thomas, N., Ayache, A., Fischer, M., Leuchs, B., Klein, M. și colab. (2011). Regresia gliomului la modele de șobolan prin aplicarea intranazală a parvovirusului H-1. Clin. Cancer Res. 17, 5333–5342. doi:10.1158/1078-0432.CCR-10-3124

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lachmann, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JPF (2003). Noul PKCeta este necesar pentru a activa funcțiile replicative ale proteinei majore nestructurale NS1 a virusului minut al șoarecilor. J. Virol. 77, 8048–8060. doi:10.1128/JVI.77.14.8048-8060.2003

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lachmann, S., Bär, S., Rommelaere, J. și Nüesch, JP (2008). Interferența parvovirusului cu semnalizarea intracelulară: mecanismul activării PKCeta în fibroblastele A9 infectate cu MVM. Celulă. Microbiol. 10, 755–769. doi:10.1111/j.1462-5822.2007.01082.x

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lacroix, J., Leuchs, B., Li, J., Hristov, G., Deubzer, HE, Kulozik, AE și colab. (2010). Parvovirusul H1 induce selectiv efecte citotoxice asupra celulelor neuroblastomului uman. Int. J. Cancer 127, 1230–1239. doi:10.1002/ijc.25168

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lacroix, J., Schlund, F., Leuchs, B., Adolph, K., Sturm, D., Bender, S., şi colab. (2014). Efectele oncolitice ale parvovirusului H-1 în meduloblastom sunt asociate cu reprimarea regulatorilor principali ai neurogenezei precoce. Int. J. Cancer 134, 703–716. doi:10.1002/ijc.28386

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Le Cesne, A., Dupressoir, T., Janin, N., Spielmann, M., Le Chevalier, T., Sancho-Garnier, H., et al. (1993). Administrarea intralezională a unui virus viu, parvovirus H1 (PVH-1) la pacienții cu cancer: un studiu de fezabilitate. Proc. A.m. Soc. Clin. Oncol. 12, 297.

Google Academic

Li, J., Bonifati, S., Hristov, G., Marttila, T., Valmary-Degano, S., Stanzel, S., et al. (2013). Combinație sinergică de acid valproic și parvovirus oncolitic H-1PV ca terapie potențială împotriva carcinoamelor cervicale și pancreatice. EMBO Mol. Med. 5, 1537–1555. doi:10.1002/emmm.201302796

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Lichty, BD, Breitbach, CJ, Stojdl, DF și Bell, JC (2014). Devine virală cu imunoterapie împotriva cancerului. Nat. Apoc. 14, 559–567. doi:10.1038/nrc3770

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Liu, TC, Galanis, E. și Kirn, D. (2007). Rezultatele studiilor clinice cu viroterapie oncolitică: un secol de promisiune, un deceniu de progres. Nat. Clin. Practică. Oncol. 4, 101–117. doi:10.1038/ncponc0736

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Makower, D., Rozenblit, A., Kaufman, H., Edelman, M., Lane, ME, Zwiebel, J., și colab. (2003). Studiu clinic de fază II de administrare intralezională a adenovirusului oncolitic ONYX-015 la pacienții cu tumori hepatobiliare cu studii p53 corelative. Clin. Cancer Res. 9, 693–702.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Meerani, S. și Yao, Y. (2010). Viruși oncolitici în terapia cancerului. EURO. J. Sci. Res. 40, 156–171.

Google Academic

Moehler, M., Blechacz, B., Weiskopf, N., Zeidler, M., Stremmel, W., Rommelaere, J., și colab. (2001). Infecție eficientă, uciderea celulelor apoptotice și transferul de gene al celulelor de hepatom uman, dar nu al hepatocitelor primare de către parvovirus H1 și vectori derivați. Gena cancerului Ther. 8, 158–167. doi:10.1038/sj.cgt.7700288

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Moehler, M., Zeidler, M., Schede, J., Rommelaere, J., Galle, PR, Cornelis, JJ, și colab. (2003). Parvovirusul oncolitic H1 induce eliberarea proteinei de șoc termic72 în celulele tumorale umane susceptibile, dar este posibil să nu afecteze celulele imune primare. Gena cancerului Ther. 10, 477–480. doi:10.1038/sj.cgt.7700591

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Monif, GR, Sever, JL și Cochran, WD (1965). Virusurile H-1 și RV și sarcina: studii serologice ale anumitor grupuri de femei gravide. J. Pediatr. 67, 253–256. doi:10.1016/S0022-3476(65)80248-7

CrossRef Full Text | Google Academic

Moralès, O., Richard, A., Martin, N., Mrizak, D., Sénéchal, M., Miroux, C. și colab. (2012). Activarea unui răspuns al celulelor T CD4+ umane ajutătoare și nu reglatoare de către parvovirusul H-1 oncolitic. PLoS ONE 7:e32197. doi:10.1371/journal.pone.0032197

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Muharram, G., Le Rhun, E., Loison, I., Wizla, P., Richard, A., Martin, N. și colab. (2010). Parvovirusul H-1 induce efecte citopatice în culturile derivate din carcinomul mamar. Cancer mamar Res. Trata. 121, 23–33. doi:10.1007/s10549-009-0451-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Neuman, SJ, McCallin, PF și Sever, JL (1970). Încercările de a izola virusul H-1 din avorturile umane spontane: un raport negativ. Teratologie 3, 279–281. doi:10.1002/tera.1420030311

CrossRef Full Text | Google Academic

Nguyen, TL, Wilson, MG și Hiscott, J. (2010). Virușii oncolitici și inhibitori ai histon-deacetilazei – o strategie cu mai multe direcții de a viza celulele tumorale. Cytokine Growth Factor Rev. 21, 153–159. doi:10.1016/j.cytogfr.2010.03.002

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JP, Bär, S., Lachmann, S. și Rommelaere, J. (2009). Proteinele familiei Ezrin-radixin-moesin sunt implicate în replicarea și răspândirea parvovirusului. J. Virol. 83, 5854–5863. doi:10.1128/JVI.00039-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JP, Lacroix, J., Marchini, A. și Rommelaere, J. (2012). Căi moleculare: parvovirusurile rozătoarelor – mecanisme de oncoliză și perspective pentru tratamentul clinic al cancerului. Clin. Cancer Res. 18, 3516–3523. doi:10.1158/1078-0432.CCR-11-2325

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JPF (2006). „Regularea funcțiilor proteinelor non-structurale prin sinteză diferențială, modificare și trafic”, în Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 275–287.

Google Academic

Nüesch, JPF și Rommelaere, J. (2006). Interacțiunea NS1 cu CKII alfa: complex proteic nou care mediază citotoxicitatea indusă de parvovirus. J. Virol. 80, 4729–4739. doi:10.1128/JVI.80.10.4729-4739.2006

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Nüesch, JPF și Rommelaere, J. (2007). O proteină adaptor virală care modulează activitatea cazein kinazei II induce efecte citopatice în celulele permisive. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 104, 12482–12487. doi:10.1073/pnas.0705533104

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Otsuki, A., Patel, A., Kasai, K., Suzuki, M., Kurozumi, K., Chiocca, EA, et al. (2008). Inhibitorii histonei deacetilazei măresc eficacitatea antitumorală a virusurilor oncolitice pe bază de herpes. Mol. Acolo. 16, 1546–1555. doi:10.1038/mt.2008.155

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Paglino, JC, Andres, W. și van den Pol, AN (2014). Parvovirusurile autonome nici nu stimulează și nici nu sunt inhibate de răspunsul interferonului de tip I în celulele umane normale sau canceroase. J. Virol. 88, 4932–4942. doi:10.1128/JVI.03508-13

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Pecora, AL și Lorence, RM (2007). „Experiența clinică de fază I cu administrarea intravenoasă a PV701, un virus oncolitic”, în Cancer Drug Discovery and Development: Gene Therapy for Cancer , eds KK Hunt, SA Vorburger și SG Swisher (Totowa, NJ: Humana Press Inc), 399– 411.

Google Academic

Perros, M., Deleu, L., Vanacker, JM, Kherrouche, Z., Spruyt, N., Faisst, S., et al. (1995). CRE-urile din amonte participă la activitatea bazală a virusului minut al promotorului P4 de șoareci și la stimularea acestuia în celulele transformate cu ras. J. Virol. 69, 5506–5515.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Porwal, M., Cohen, S., Snoussi, K., Popa-Wagner, R., Anderson, F., Dugot-Senant, N., și colab. (2013). Parvovirusurile provoacă distrugerea anvelopei nucleare prin activarea enzimelor cheie ale mitozei. PLoS Pathog. 9:e1003671. doi:10.1371/journal.ppat.1003671

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rayet, B., Lopez-Guerrero, JA, Rommelaere, J. şi Dinsart, C. (1998). Inducerea morții celulare programate de către parvovirus H-1 în celulele U937: conexiune cu calea de semnalizare a TNFα. J. Virol. 72, 8893–8903.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Raykov, Z., Grekova, SP, Hörlein, R., Leuchs, B., Giese, T., Giese, NA, și colab. (2013). TLR-9 contribuie la detectarea imunității înnăscute antivirale a parvovirusurilor de rozătoare MVMp și H-1PV de către celulele imune umane normale. PLoS ONE 8:e55086. doi:10.1371/journal.pone.0055086

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Richards, RG și Armentrout, RW (1979). Evenimente timpurii în replicarea parvovirusului: lipsa integrării virusului minut al șoarecilor în ADN-ul celulei gazdă. J. Virol. 30, 397–399.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Riolobos, L., Valle, N., Hernando, E., Maroto, B., Kann, M. și Almendral, JM (2010). Oncoliză virală care vizează controlul semnalizării Raf-1 al transportului nuclear. J. Virol. 84, 2090–2099. doi:10.1128/JVI.01550-09

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J. şi Cornelis, JJ (1991). Activitatea antineoplazică a parvovirusurilor. J. Virol. Metodele 33, 233–251. doi:10.1016/0166-0934(91)90024-T

CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J., Giese, N., Cziepluch, C. și Cornelis, JJ (2005). „Parvoviruses as anticancer agents”, în Viral Therapy of Human Cancers , eds JG Sinkovics și JC Horvath (New York, NY: Marcel Dekker), 627–675.

Google Academic

Rommelaere, J., Geletneky, K., Angelova, AL, Daeffler, L., Dinsart, C., Kiprianova, I., et al. (2010). Parvovirusurile oncolitice ca terapii pentru cancer. Cytokine Growth Factor Rev. 21, 185–195. doi:10.1016/j.cytogfr.2010.02.011

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Rommelaere, J. şi Tattersall, P. (1989). „Oncosupresia de către parvovirusuri”, în CRC Handbook of Parvoviruses , ed. P. Tijssen (Boca Raton, FL: CRC Press), 41.

Google Academic

Ron, D. și Tal, J. (1985). Coevoluția celulelor și a virusului ca mecanism pentru persistența virusului minut limfotrop al șoarecilor în celulele L. J. Virol. 55, 424–430.

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | Google Academic

Russel, SJ, Peng, KW și Bell, JC (2012). Viroterapia oncolitică. Nat. Biotehnologia. 30, 658–670. doi:10.1038/nbt.2287

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Singh, PK, Doley, J., Ravi Kumar, G., Saho, AP și Tiwari, AK (2012). Virușii oncolitici și direcționarea lor specifică către celulele tumorale. Indian J. Med. Res. 136, 571–584.

Google Academic

Stummer, W., Pichlmeier, U., Meinel, T., Wiestler, OD, Zanella, F., Reulen, HJ, și colab. (2006). Chirurgie ghidată de fluorescență cu acid 5-aminolevulinic pentru rezecția gliomului malign: un studiu multicentric de fază III randomizat controlat. Lancet Oncol. 7, 392–401. doi:10.1016/S1470-2045(06)70665-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Tattersall, P. (2006). „Evoluția taxonomiei parvovirale”, în The Parvoviruses , eds JR Kerr, SF Cotmore, ME Bloom, RM Linden și CR Parrish (Londra: Hodder Arnold), 5–14.

Google Academic

Toolan, H. şi Ledinko, N. (1965). Creșterea și citopatogenitatea virusurilor H în culturile de celule umane și simiene. Natura 208, 812–813. doi:10.1038/208812a0

CrossRef Full Text | Google Academic

Toolan, HW, Buttle, GAH și Kay, HEM (1962). Izolarea virusurilor H-1 și H-3 direct din embrioni umani. Proc. A.m. conf. univ. Cancer Res. 3, 368.

Google Academic

Toolan, HW, Dalldorf, G., Barclay, M., Chandra, S. şi Moore, AE (1960). Un agent neidentificat, filtrabil, izolat din tumori umane transplantate. Proc. Natl. Acad. Sci. SUA 46, 1256–1258. doi:10.1073/pnas.46.9.1256

CrossRef Full Text | Google Academic

Toolan, HW, Saunders, EL, Southam, CM, Moore, AE și Levin, AG (1965). Viremia virusului H-1 la om. Proc. Soc. Exp. Biol. Med. 119, 711–715. doi:10.3181/00379727-119-30278

CrossRef Full Text | Google Academic

Vacchelli, E., Eggermont, A., Sautès-Fridman, C., Galon, J., Zitvogel, L., Kroemer, G., și colab. (2013). Viruși oncolitici pentru terapia cancerului. Oncoimunologie 2, e24612. doi:10.4161/onci.24612

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Vähä-Koskela, M. și Hinkkanen, A. (2014). Restricții tumorale la virusul oncolitic. Biomedicine 2, 163–194. doi:10.3390/biomedicines2020163

CrossRef Full Text | Google Academic

Van Pachterbeke, C., Tuynder, M., Cosyn, JP, Lespagnard, L., Larsimont, D. şi Rommelaere, J. (1993). Parvovirusul H-1 inhibă creșterea culturilor de țesut mamar pe termen scurt derivate din tumori, dar nu normale. Int. J. Cancer 55, 672–677. doi:10.1002/ijc.2910550427

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Van Pachterbeke, C., Tuynder, M., Brandenburger, A., Leclercq, G., Borras, M. şi Rommelaere, J. (1997). Sensibilitate variabilă a celulelor de carcinom mamar uman la efectul toxic al parvovirusului H-1. EURO. J. Cancer 33, 1648–1653. doi:10.1016/S0959-8049(97)00153-6

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Van Oosten, RL, Earel, JK Jr. și Griffith, TS (2007). Inhibitorii histonei deacetilazei sporesc distrugerea Ad5-TRAIL a celulelor tumorale de prostată rezistente la TRAIL prin creșterea activității caspazei-2. Apoptoza 12, 561–571. doi:10.1007/s10495-006-0009-9

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Wang, YY, Liu, J., Zheng, Q., Ran, ZH, Salomé, N., Vogel, M., și colab. (2012). Efectul proteinei nestructurale parvovirus H-1 NS1 asupra tumorigenicității celulelor canceroase gastrice umane. J. Dig. Dis. 13, 366–373. doi:10.1111/j.1751-2980.2012.00601.x

Pubmed Rezumat | Text complet Pubmed | CrossRef Full Text | Google Academic

Woller, N., Gürlevik, E., Ureche, CI, Schumacher, A. și Kühnel, F. (2014). Virușii oncolitici ca vaccinuri anticanceroase. Față. Oncol. 4:188. doi:10.3389/fonc.2014.00188

CrossRef Full Text | Google Academic

Wong, HH, Lemoine, NR și Wang, Y. (2010). Viruși oncolitici pentru terapia cancerului: depășirea obstacolelor. Virușii 2, 78–106. doi:10.3390/v2010078

CrossRef Full Text | Google Academic

Zhang, SY, Chen, LJ și Yang, QL (1997). Efectul parvovirusului H-1 asupra adenocarcinomului stomacal uman transplantat la șoareci nuzi. laborator. Anim. Comp. Med. 17, 137–138.

Google Academic

Cuvinte cheie: viroterapie oncolitică a cancerului, virusuri oncolitice, oncotropism, oncoselectivitate, parvovirus H-1, evaluare preclinică, studii toxicologice, profil de siguranță

Referire: Angelova AL, Geletneky K, Nüesch JPF și Rommelaere J (2015) Tumor selectivity of oncolitic parvoviruses: from in vitro and animal models to cancer patients. Față. Bioing. Biotehnologia. 3:55. doi: 10.3389/fbioe.2015.00055

Primit: 16 decembrie 2014; Lucrare în așteptare publicată: 25 februarie 2015;
Acceptat: 05 aprilie 2015; Publicat: 22 aprilie 2015

Editat de:John M. Hardham , Zoetis Inc., SUA

Revizuite de:Isabel Cristina Pires , Universitatea din Trás-os-Monts și Alto Douro, Portugalia

Caroline Breitbach , Jennerex Inc., SUA

Copyright: © 2015 Angelova, Geletneky, Nüesch și Rommelaere. Acesta este un articol cu ​​acces liber distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons (CC BY) . Utilizarea, distribuirea sau reproducerea pe alte forumuri este permisă, cu condiția să fie creditați autorii originali sau licențiatorul și să fie citată publicația originală din această revistă, în conformitate cu practica academică acceptată. Nu este permisă nicio utilizare, distribuție sau reproducere care nu respectă acești termeni.

* Corespondență: Jean Rommelaere, Programul de infecții și cancer, Divizia de virologie tumorală, Centrul German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Im Neuenheimerfeld 280, Heidelberg 69120, Germania j.rommelaere@dkfz-heidelberg.de

Declinare a răspunderii: Toate revendicările exprimate în acest articol sunt exclusiv ale autorilor și nu le reprezintă neapărat pe cele ale organizațiilor lor afiliate sau pe cele ale editorului, editorilor și recenzenților. Orice produs care poate fi evaluat în acest articol sau revendicare care poate fi făcută de către producătorul său nu este garantat sau aprobat de către editor.

Reovirusul oncolitic ca agent combinat antiviral și antitumoral pentru tratamentul cancerului hepatic

 

1. Adel Samson 1 ,Matthew J Bentham 1 ,Karen Scott 1 ,Gerard Nuovo 2 ,Abigail Bloy 1 ,Elizabeth Appleton 1 ,Robert A Adair 1 ,Rajiv Dave 1Adam Peckham-Cooper 1 ,Giles Toogood 1 ,Seishi Nagamori ,Matthew Coffey 3 , 4 ,Richard Vile 1 , 5 , 6 ,Kevin Harrington 6 ,Peter Selby 1 ,Fiona Errington-Mais 1 ,Alan Melcher 6 ,
2. http://orcid.org/0000-0002-7233-5243Stephen Griffin 1
3. Corespondență cu Dr. Stephen Griffin și Prof. Alan Melcher, Facultatea de Medicină și Sănătate, Institutul de Cancer și Patologie Leeds, Universitatea din Leeds, Clădirea Wellcome Trust Brenner, Spitalul Universitar St James, Leeds LS7 9TF, Marea Britanie; sdcgriffin@leeds.ac.uk și aamelcher@leeds.ac.uk

Abstract

Obiectiv Virușii oncolitici (OV) reprezintă tratamente proinflamatoare pentru cancer. Aici, am explorat dacă răspunsurile imune înnăscute induse de OV ar putea inhiba simultan HCV în timp ce suprimă carcinomul hepatocelular (HCC). În plus, am extins acest exemplu la alte modele de cancer asociat virusului.

Design și rezultate Ortoreovirusul oncolitic de grad clinic (Reo) a provocat activarea imună înnăscută în țesutul hepatic primar uman în absența citotoxicității și independent de replicarea genomului viral. Pe lângă realizarea terapiei în modelele preclinice de HCC prin activarea celulelor imune degranulante înnăscute, răspunsurile citokinelor induse de Reo au suprimat eficient replicarea HCV atât in vitro, cât și in vivo. În plus, răspunsurile înnăscute induse de Reo au fost, de asemenea, eficiente împotriva modelelor de HCC asociate VHB, precum și a unui model endogen alternativ de limfom asociat virusului Epstein-Barr. Interesant, Reo a părut superior majorității OV în capacitatea sa de a provoca răspunsuri inflamatorii înnăscute din țesutul hepatic primar.

Concluzii Propunem că Reo și alte OV proinflamatorii selectate pot fi utilizate în tratamentul cancerelor multiple asociate cu infecții cu virus oncogene, reducând simultan atât impulsul oncogen asociat virusului, cât și sarcina tumorală. În cazul HCC asociat cu HCV (HCV-HCC), Reo ar trebui să fie considerat un agent alternativ pentru a suplimenta și a sprijini terapiile actuale HCV-HCC, în special în acele țări în care accesul la noi tratamente antivirale HCV poate fi limitat.

Acesta este un articol cu ​​acces deschis distribuit în conformitate cu termenii licenței Creative Commons Attribution (CC BY 4.0), care permite altora să distribuie, să remixe, să adapteze și să construiască pe această lucrare, pentru uz comercial, cu condiția ca lucrarea originală să fie citată corespunzător. . Consultați: http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/

http://dx.doi.org/10.1136/gutjnl-2016-312009

permisiuni

Dacă doriți să refolosiți unul sau tot acest articol, vă rugăm să utilizați linkul de mai jos, care vă va duce la serviciul RightsLink al Centrului de clearance-ul drepturilor de autor. Veți putea obține un preț rapid și permisiunea instantanee de a reutiliza conținutul în multe moduri diferite.

Solicitați permisiuni

Semnificația acestui studiu

Ce se știe deja pe acest subiect?

• Majoritatea carcinoamelor hepatocelulare (HCC) sunt legate de o infecție cu virus oncogen subiacent, și anume HBV (54%) sau HCV (31%), care determină oncogeneza atât prin mecanisme inflamatorii indirecte, cât și prin mecanisme carcinogene directe. În consecință, suprimarea infecțiilor cu VHB/VHC poate îmbunătăți rezultatele clinice ale HCC, dar puțini pacienți cu HCC din întreaga lume sunt vindecați de infecțiile cu hepatită din cauza costurilor, complianței și problemelor de toxicitate a tratamentului.
• Terapia pentru pacienții cu HCC avansat este limitată; Sorafenib îmbunătățește supraviețuirea medie doar cu 2-3 luni, este asociat cu efecte secundare semnificative și nu a fost recomandat de Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire din Marea Britanie.
• Virușii oncolitici (OV) prezintă potențial ca terapii pentru cancer, ucigând celulele maligne prin mecanisme directe și mediate imun.

Care sunt noile descoperiri?

• Ortoreovirusul oncolitic de grad clinic (Reo) a provocat secreția de interferon (IFN) și activarea imună înnăscută în țesutul hepatic primar uman în absența citotoxicității și independent de replicarea genomului viral.
• Reo a realizat terapia în modele de linie celulară și murină de HCC pozitiv pentru virusul hepatitic/negativ pentru virusul hepatitic și a suprimat eficient replicarea HCV in vitro prin efectele replicării reprimate in vitro și in vivo, prin efectele IFN-urilor de tip I.
• Efectele antivirale ale Reo au fost aplicabile și modelelor endogene in vitro de HBV-HCC și limfom asociat virusului Epstein-Barr. Dintre celelalte OV testate, doar tulpina Edmonston a virusului rujeolic a recapitulat efectele antivirale puternice ale Reo.

Cum ar putea avea impact asupra practicii clinice în viitorul apropiat?

• Se preconizează că desfășurarea unor OV selecționate concentrate pe IFN la pacienții cu cancer care adăpostesc infecții subiacente cu virus oncogeni, fie ca agenți unici, fie în terapie combinată, va suprima infecțiile patogene, îmbunătățind sănătatea organelor și extinzând supraviețuirea specifică cancerului.

Introducere

Carcinomul hepatocelular (HCC) este printre cele mai mari cauze de mortalitate asociată cancerului și are opțiuni terapeutice limitate. Majoritatea HCC sunt legate de o infecție cu virus oncogen subiacent, și anume HBV (54%) sau HCV (31%). 1 HCC asociat VHC (HCV-HCC) are un risc deosebit de mare de recidivă în urma intervențiilor chirurgicale, în comparație fie cu HCC-VHB, fie cu alte tipuri de HCC. 2 , 3 Tratamentul antiviral de succes înainte de rezecția hepatică și/sau transplantul de ficat reduce semnificativ acest risc, 4totuși, toxicitatea asociată terapiei convenționale pentru VHC pe bază de interferon sistemic (IFN) a exclus din trecut mulți pacienți nou diagnosticați cu HCC-VHC de la un astfel de tratament. Noile antivirale cu acțiune directă (DAA) cu profiluri de siguranță îmbunătățite revoluționează terapia HCV, totuși problemele de conformitate sunt comune 5 , iar costul ridicat al AAD limitează profund utilizarea lor în țările mai sărace, unde prevalența HCV-HCC este cea mai mare.

Semnificația acestui studiu

• Cum ar putea avea impact asupra practicii clinice în viitorul apropiat?
• Se preconizează că desfășurarea unor OV selecționate concentrate pe IFN la pacienții cu cancer care adăpostesc infecții subiacente cu virus oncogeni, fie ca agenți unici, fie în terapie combinată, va suprima infecțiile patogene, îmbunătățind sănătatea organelor și extinzând supraviețuirea specifică cancerului.

Pentru pacienții cu HCC avansat, puține sunt cunoscute cu privire la impactul terapiei antivirale asupra tumorilor existente. Dogma atribuie apariția și progresia HCV-HCC unui fenomen observator, determinat de inflamația hepatică cronică. Cu toate acestea, dovezile tot mai mari indică faptul că VHC este, de asemenea, direct oncogen, susținând și mai mult necesitatea terapiei combinate antivirale și antitumorale. Mai exact, terapia antivirală îmbunătățește rezultatele pacientului în limfomul asociat VHC; 6 HCC este mai frecvent în ficatul VHC-pozitiv comparativ cu hepatita autoimună; 7 Proteinele VHC sunt direct oncogene în modelele preclinice 8iar HCV-HCC este mai probabil să mențină expresia miRNA122 supresor tumoral, un cofactor esențial al HCV, evidențiind un rol critic pentru HCV în oncogeneză. 9 Terapia pentru pacienții cu CHC avansat este limitată; Sorafenib îmbunătățește supraviețuirea medie doar cu 2-3 luni, este asociat cu efecte secundare semnificative și nu a fost recomandat de Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire din Marea Britanie. 10–12 Chimioterapia trans -arterială este utilizată în mod obișnuit pentru pacienții cu boală avansată local/ca terapie de legătură cu transplant și a fost, de asemenea, testată ca tratament sistemic, dar este frecvent complicată de reactivarea/exacerbarea infecțiilor subiacente cu VHC/VHB. 13 , 14Astfel, având în vedere prognosticul prost pentru majoritatea pacienților cu HCC, o terapie combinată antiviral și antitumoral ar putea aduce beneficii semnificative pentru pacient.

Virușii oncolitici (OV) prezintă potențial ca terapii pentru cancer; în mod clasic, uciderea selectivă a tumorii apare din liza celulară directă accelerată de trăsăturile asociate virusului care favorizează replicarea în celulele maligne. Cu toate acestea, OV sunt, de asemenea, inductori puternici ai imunității gazdei, care este din ce în ce mai recunoscut ca fiind componenta majoră a eficacității lor antitumorale. 15 Răspunsuri încurajatoare au fost observate în testele clinice în stadiu avansat fără toxicitate semnificativă, primul OV recent licențiat pentru tratamentul melanomului 16 („T-Vec”, virusul herpes simplex tip 1 (HSV-1) care codifică colonia de macrofage granulocite umane. factor de stimulare (GM-CSF)). Ficatul și HCC au făcut obiectul mai multor studii clinice OV, 17inclusiv JX-594, un virus vaccinia modificat (VV) care codifică GM-CSF, 18 și propriile noastre investigații folosind Orthoreovirus oncolitic (Reo) în tratamentul cancerului colorectal metastatic (CRC). 19

Am emis ipoteza că natura proinflamatoare a imunoterapiei OV poate exercita beneficii concomitente atât asupra cancerului, cât și asupra infecției cu virus oncogen subiacent prin stimularea răspunsurilor înnăscute, și anume IFN. În consecință, răspunsurile imune înnăscute induse de Reo în țesutul hepatic primar au efectuat simultan distrugerea tumorii și suprimarea replicării HCV in vitro și in vivo. Aceste răspunsuri nu au necesitat replicare productivă Reo și au fost aplicabile altor modele de tumori asociate virusului. Propunem că acest mod dublu de acțiune, combinat cu un record de siguranță excelent, poate favoriza desfășurarea rapidă a OV, cum ar fi Reo, pentru pacienții dezavantajați cu HCC avansat, asociat virusului.

Rezultate

Răspunsurile imune înnăscute induse de reo apar atât în ​​ficatul normal, cât și în ficatul canceros

Am confirmat anterior că Reo vizează eficient metastazele hepatice CRC după perfuzia intravenoasă, în ciuda anticorpilor de neutralizare a pacientului. 19 Transportul virusului mediat de celule a permis replicarea Reo în cadrul tumorilor și recuperarea virusului infecțios din explantele tumorale. Cu toate acestea, colorarea țesutului hepatic normal din jur a fost, de asemenea, demonstrată la un număr de pacienți, dar virusul infecțios nu a putut fi izolat. Acest lucru ne-a determinat să reexaminăm țesutul normal al pacientului cu ficat, confirmând expresia proteinei Reo la 5 din 10 subiecți ( figura 1 A).

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

figura 1

Reo ajunge la țesutul hepatic normal după injectarea intravenoasă și stimulează secreția de interferon (IFN) din celulele hepatice ex vivo. (A) Imunohistochimie (IHC) pentru proteina capsidei Reo σ3 (maro) din țesut hepatic normal derivat de la un pacient tratat intravenos cu Reo (stânga) sau un martor netratat (dreapta). Lamele sunt reprezentative pentru seria de studii clinice sau pentru șase martori netratate. (B) Test de viabilitate pentru hepatocite îmbogățite ex vivo tratate utilizând soluție salină tamponată cu fosfat (PBS) sau 10 PFU/celulă Reo timp de 72 de ore și analizată pentru integritatea membranei prin colorare cu albastru tripan. (C) transcriptază inversă cantitativă (qRT)-PCR pentru Reo σ3. Hepatocitele umane primare au fost tratate folosind 1 PFU/celulă Reo sau uv-Reo și incubat timp de 24 sau 48 de ore înainte de extracția ARN. (D) Western blot pentru Reo σ3 și β-actină. Hepatocitele umane primare au fost tratate folosind 1 PFU/celulă Reo sau uv- Reo și incubate timp de 24 sau 48 de ore. Hepatocitele tratate cu simulare (M) și ARN purificat din stocurile de reolizină (+) au servit drept martori negativi și pozitivi. (E) Hepatocitele umane au fost infectate cu Reo sau uv -Reo ca mai sus și supuse analizei de imunofluorescență pentru proteina capsidei Reo σ3, cu colorant nuclear Hoechst. (F) ELISA pentru IFN-α, IFN-β, interleukină (IL)-28b/IL-29 și IFN-γ derivate din celule hepatice mixte ex vivo, hepatocite îmbogățite și celule mononucleare hepatice (LMC) după stimularea cu Reo sau PBS Control. * semnifică p<0,005.

Apoi, am examinat infecția cu Reo a țesutului hepatic uman ex vivo normal, generând suspensii unicelulare. Celulele hepatice mixte au fost fracționate în subpopulații de hepatocite și celule mononucleare hepatice (LMC) îmbogățite (a se vedea figura suplimentară online S1a ). Important, expunerea populațiilor de hepatocite primare îmbogățite la Reo nu a provocat toxicitate celulară ( figura 1 B), dar a dus la transcrierea limitată a ARN viral ( figura 1 C) și expresia proteinei la 24 de ore după infecție (figura 1 D, E) în absența producției de virion infecțios de novo (a se vedea figura suplimentară online S1b). Interesant, expresia ARN-ului și proteinei a scăzut între 24 și 48 de ore, ceea ce sugerează inducerea mecanismelor antivirale celulare ( figura 1 D, E). În schimb, Reo s-a replicat eficient într-o gamă largă de linii HCC in vitro, producând noi virioni infecțioși (vezi figura suplimentară online S1c ) și inducând citotoxicitate (vezi figura suplimentară online S1d ), în primul rând prin apoptoză (vezi figura suplimentară online S1e ). Foarte important, au fost observate răspunsuri puternice ale citokinelor la ex vivo la Reo a celulelor hepatice mixte, a fracțiilor îmbogățite cu hepatocite sau LMC la Reo ( figura 1).F). Toate tipurile de celule au exprimat IFN-β, în timp ce IFN-α și IFN-y s-au segregat în principal în fracția LMC, iar IFN-λ (interleukina (IL)-28b/IL-29) a fost mai proeminent în fracțiile îmbogățite cu hepatocite. Astfel, Reo are potențialul de a stimula imunitatea înnăscută într-o proporție semnificativă a ficatului, mai degrabă decât să fie limitat la celulele tumorale și/sau LMC asociate tumorii.

Material suplimentar

[gutjnl-2016-312009supp.pdf]

Răspunsurile imune înnăscute induse de reo mediază terapia anti-HCC

Pentru a evalua eficacitatea lui Reo împotriva modelelor de HCC cu/fără VHC, am folosit șoareci cu imunodeficiență combinată severă (SCID) imunocompromiși, purtând xenogrefe subcutanate de celule Huh7 sau Huh7-JFH1, purtând un replicon subgenomic de VHC (izolat de genotip 2a, JFH1). O singură injecție de Reo în tumorile palpabile (ziua 5 postimplantare) a întârziat creșterea tumorii pe parcursul unui experiment de 3-4 săptămâni, producând tumori mici, mai puțin vasculare macroscopic ( figura 2 A). Examenul histologic al tumorilor a confirmat expresia proteinei nestructurale (NS)5A a VHC și asocierea antigenului Reo cu necroza și caspaza 3 scindată ( figura 2 B). Cu toate acestea, șoarecii imunodeficienți tratați cu Reo au dezvoltat o toxicitate considerabilă evidențiată de pierderea în greutate (vezi figura suplimentară online S2a), necesitând sacrificii premature.

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

Figura 2

Răspunsurile imune înnăscute induse de reo sunt suficiente pentru terapia anti-carcinom hepatocelular (HCC). (A) Tumorile de flanc subcutanate excizate de la șoareci SCID după o singură injecție Itu de PBS sau 1 x 106 ^PFU Reo. (B) Colorare reprezentativă IHC (maro) pentru proteina nestructurală a VHC (NS) 5A, proteina capsidei Reo σ3 și caspaza 3 scindată în xenogrefe subcutanate Huh7 și Huh7-JFH1 la șoarecii SCID tratați cu o singură injecție Itu de 1 x ¹⁰⁶ PFU Reo în a 6-a zi după implantarea tumorii. (C) Volumul tumorii de xenogrefe subcutanate de flanc Huh7 (stânga) și Huh7-JFH1 (dreapta) la șoareci SCID tratați cu injecții Itu de 3 ori pe săptămână de PBS sau 1 x ¹⁰⁶PFU uv-Reo timp de 4 săptămâni începând cu a 6-a zi după implantarea tumorii. (D) ELISA pentru interferon (IFN)-α, IFN-p, IFN-y și interleukină (IL)-28b/IL-29 derivate din celule hepatice mixte ex vivo după stimularea cu control UV-Reo sau PBS. (E) Creșterea tumorii a tumorilor singeneice subcutanate 1MEA la șoareci BALB/c tratați cu Itu PBS de 3 ori pe săptămână, injecții 1 x 106 ^PFU Reo sau 1 x 106 ^PFU uv-Reo, începând cu a șasea zi după implantarea tumorii. * semnifică p<0,005.

Pentru a evita problemele de toxicitate și pentru a delimita terapia imună, mai degrabă decât terapia litică, am revizuit studiile anterioare în modele de melanom, în care Reo ( uv -Reo) inactivat cu UV (vezi figura suplimentară online S2b ) a amorsat răspunsurile imune antitumorale în comparație cu virusul viu. 20 În consecință, uv -Reo a provocat o întârziere semnificativă atât a creșterii tumorii HCV-pozitive, cât și a HCV-negative ( figura 2 C). uv -Reo a provocat, de asemenea, răspunsuri înnăscute de citokine din suspensiile primare de celule hepatice mixte umane, deși acest lucru a fost mai concentrat pe IFN-β ( figura 2).D). În cele din urmă, un model subcutanat de HCC imunocompetent (celule 1MEA la șoarecii Balb/c singenici) a evidențiat reduceri similare ale creșterii tumorii pentru Reo și uv -Reo, susținând un mecanism de acțiune condus de imun, mai degrabă decât un mecanism de acțiune oncolitic ( figura 2 E). Luată împreună, imunitatea înnăscută indusă de Reo pare suficientă pentru efectele anti-HCC în modelele preclinice, independent de replicarea genomică Reo, indicând un rol major pentru un astfel de mecanism la oamenii care urmează tratament cu virus viu de grad clinic.

Răspunsurile anti-HCC induse de reo necesită activarea mediată de IFN a limfocitelor ucigașe naturale

Examinarea histologică a tumorilor 1MEA tratate cu Reo a evidențiat o infiltrație semnificativă de celule natural killer (NK), indicând faptul că acestea pot reprezenta o componentă efectoră a răspunsului antitumoral ( figura 3 A), așa cum se observă pentru alte OV. 21 , 22 În consecință, tratamentul cu uv -Reo a fost ineficient împotriva xenogrefelor Huh7 în cadrul șoarecilor SCID/Beige cărora le lipsește degranularea funcțională a celulelor imune, în concordanță cu o cerință terapeutică pentru activitatea celulelor NK ( figura 3 B). Interesant, creșterea tumorală crescută nu a fost observată în SCID/Beige în comparație cu contextul SCID, sugerând că celulele degranulante nu ar putea controla eficient creșterea tumorii în absența stimulării exogene.

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

Figura 3

Interferonul reostimulat (IFN) conduce răspunsurile imune anti-carcinomului hepatocelular (HCC) prin activarea celulelor natural killer (NK). (A) Colorare reprezentativă IHC (maro) pentru celule NK în tumori singeneice subcutanate 1MEA la șoareci BALB/c tratați cu injecții Itu de 3 ori pe săptămână cu PBS sau 1 x 106 PFU ^Reo . (B) Creșterea tumorii a xenogrefelor subcutanate Huh7 la șoareci SCID/bej tratați cu injecții Itu de 3 ori pe săptămână cu PBS sau 1 x ¹⁰⁶PFU uv-Reo. (C) Diagrama de suprapunere a citometriei în flux (stânga) și cuantificarea (dreapta) a intensității mediane a fluorescenței (MFI) pentru expresia NK CD69 în celulele mononucleare hepatice (LMC) tratate folosind PBS, 1 PFU/celulă Reo, 1 PFU/celulă Reo și tip I Anticorpi blocanți IFN sau 1 PFU/celulă Reo și anticorpi izotip. (D) Similar cu (C), dar LMC-urile au fost tratate cu PBS, 1 PFU/celulă Reo sau 1 PFU/celulă uv-Reo. (E) Test de degranulare care arată procentul de celule NK hepatice CD107-pozitive. LMC-urile au fost pretratate cu PBS sau 1 PFU/celulă Reo timp de 24 de ore, apoi au fost coincubate cu ținte Huh7 sau Huh7-JFH1 timp de 4 ore. (F) Test de eliberare ^{a 51} Cr folosind LMC-uri pretratate cu PBS sau 1 PFU/celulă Reo timp de 24 de ore, apoi spălate și coincubate cu ținte Huh7 sau Huh7-JFH1 marcate cu ^{51 Cr timp de 4 ore.} Datele sunt ⁵¹Eliberarea de Cr ca procent din maximul potențial. *semnifica p<0,005.

În conformitate cu modelele murine și cu datele noastre anterioare, Reo a stimulat eficient celulele NK derivate din ficat uman ex vivo printr-un mecanism dependent de IFN de tip 1 (figura 3 C) , activând astfel o fracțiune majoră în cadrul populației LMC (a se vedea figura suplimentară online S1a ) . De asemenea, stimularea UV -Reo a LMC a dus, de asemenea, la activarea celulelor NK ( figura 3 D), la fel ca și Reo, ducând, de asemenea, la uciderea îmbunătățită a țintelor Huh7 HCV-pozitive și HCV-negative ( figura 3 E, F). Mai mult, epuizarea celulelor NK din celulele mononucleare din sângele periferic (PBMC) a prevenit uciderea HCC stimulată prin Reo (vezi figura suplimentară online S3a), susținând în continuare celulele NK ca efectori înnăscuți majori în terapia mediată de OV. Astfel, imunitatea anti-HCC indusă de Reo depinde de IFN de tip 1, care, la rândul său, activează celulele NK, permițându-le să recunoască și să omoare ținte tumorale.

Imunitatea indusă de reo exercită efecte anti-HCV puternice in vitro

Având în vedere inducerea puternică a citokinelor inflamatorii la ex vivo la Reo a celulelor hepatice umane ex vivo, am considerat că supernatanții de cultură condiționate rezultați ar trebui să exercite efecte antivirale. Mediile condiționate filtrate (CM) au fost preparate în urma stimulării controlului sau Reo (reovirus-CM (RCM)) a celulelor hepatice mixte, a populațiilor fracționate îmbogățite cu hepatocite și LMC sau a celulelor HCC primare mixte. Toate RCM au exercitat efecte inhibitoare dependente de doză asupra replicării HCV în celulele Huh7 ( figura 4 A). Comparația cu IFN-α, IFN-β sau IL-29 purificat, derivat din leucocite sau cu combinații ale acestora, a evidențiat un model compatibil cu un mecanism mediat în principal de IFN-β (vezi figura suplimentară online S4a); IFN-p a fost semnificativ mai puternic în capacitatea sa de a inhiba replicarea HCV comparativ cu IFN-a sau IL-29, iar combinațiile de citokine nu au inhibat replicarea HCV mai mult decât IFN-p singur. Blocarea IFN a atenuat în mod semnificativ efectul inhibitor al HCV al celulelor hepatice mixte RCM ( figura 4 B), fără efecte citotoxice sau de inhibiție a creșterii măsurabile asupra celulelor Huh7-JFH1 (a se vedea figura suplimentară online S4b ).

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

Figura 4

Interferonul reostimulat (IFN)-β inhibă puternic HCV in vitro. (A) Testul luciferazei folosind celule Huh7-JFH1 tratate timp de 24 de ore cu o serie de diluții de mediu condiționat (CM) sau reovirus-CM (RCM) derivat din celule hepatice mixte, celule mononucleare hepatice (LMC), hepatocite îmbogățite sau primare mixte celule de carcinom hepatocelular (HCC). Activitatea luciferazei a fost calculată ca procent din valorile mediului de control. (B) Testul luciferazei utilizând celule Huh7-JFH1 tratate timp de 4 ore cu RCM de celule hepatice mixte (diluție 1:16), RCM de celule hepatice mixte și anticorpi de blocare a IFN de tip I sau RCM de celule hepatice mixte și anticorpi izotip. Celulele au fost apoi incubate în mediu de creștere complet fără tratament timp de încă 20 de ore înainte de analiză. (C) ELISA pentru secreția de IFN-p (stânga) și interleukină (IL)-28b/IL-29 (dreapta) dintr-un panou de linii celulare HCC după tratament timp de 72 de ore cu PBS sau 1 PFU/celulă Reo. (D) Testul luciferazei folosind celule Huh7-JFH1 tratate timp de 24 de ore cu o gamă de diluții de CM sau RCM derivate din celule JHH1, HLE sau JHH2. Liniile roșii punctate reprezintă procentul estimat al activității luciferazei în funcție de concentrațiile RCM IFN-β, așa cum este prezis din ecuația liniei de tendință pentru inhibarea repliconului folosind IFN-β purificat (vezi onlinefigura suplimentară 4SA ). (E) Imunofluorescență reprezentativă pentru proteina nestructurală (NS)5A a VHC în celulele Huh7-JFH1 tratate timp de 24 de ore cu CM sau RCM la o diluție de 1:16 derivată din celule JHH1, HLE sau JHH2. (F) Testele luciferazei folosind celule Huh7 infectate cu HCV, tratate timp de 24 de ore cu CM sau RCM derivat din celule JHH1, HLE sau JHH2 la o diluție de 1:16. * semnifică p<0,005.

Expunerea mai multor linii de HCC la Reo a dus la modele variabile de inducție a citokinelor, lipsită de IFN-α, dar cu cantități semnificative de IFN-β și IFN-λ ( figura 4 C). Am definit RCM derivat din celulele stimulate JHH1, HLE și JHH2 ca reținând un conținut ridicat, mediu și, respectiv, scăzut de IFN-β. Efectele antivirale s-au corelat direct cu nivelurile RCM IFN-β, oglindând ecuația liniei de tendință pentru citokină purificată derivată din leucocite (corelația de rang Spearman de 0,929, p = 0,001) (figura 4 D, vezi figura suplimentară online S4a ) . Scăderea concomitentă a expresiei proteinei VHC a fost observată atât prin imunofluorescență ( figura 4 E), cât și prin western blot (vezi figura suplimentară online S4c).), din nou fără efecte citotoxice perceptibile (a se vedea figura suplimentară online S4d ). În mod critic, activitatea antivirală a RCM a fost aplicabilă și la VHC infecțios de lungime completă, din nou cu corelație directă cu nivelurile de IFN-β, măsurate prin reduceri ale activității reporterului NS5A-luciferazei (figura 4 F, vezi figura suplimentară online S4e), ARN genomic al VHC ( vezi figura suplimentară online S5a ) și fluorescența genei reporter NS5A-Green Fluorescent Protein (GFP) (vezi figura suplimentară online S5b, c ).

Imunitatea indusă de reo eradică HCV din cultura celulară și exercită efecte antivirale in vivo

Apoi am examinat dacă expunerea la RCM ar putea vindeca în mod eficient celulele Huh7-JFH-1. Huh7-JFH-1 au fost expuși la RCM sau medii de control timp de 14 zile în absența selecției. Reprovocarea cu G418 a condus la o lipsă de colonii viabile în celulele tratate cu JHH1 RCM sau cu IFN-β, cu activitate luciferazei nedetectabilă în populațiile în vrac ( figura 5 A).

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

Figura 5

Răspunsurile inflamatorii induse de reo eradicează HCV din cultura celulară și exercită efecte antivirale in vivo. (A) Celulele Huh7-JFH1 au fost tratate timp de 14 zile cu reovirus-CM (RCM) sau mediu condiționat (CM) derivat din celule JHH1 la o diluție de 1:16 sau cu medii de control sau interferon purificat (IFN)-β la 50 pg/mL. Celulele au fost apoi fie cuantificate pentru activitatea luciferazei (dreapta jos), fie însămânțate la densitățile afișate în dreapta sus și cultivate în mediu care conține G418 timp de 4 zile înainte de fixare și colorare în albastru de metilen (stânga). (B) Imagini reprezentative ale sistemului de imagistică in vivo (IVIS) ale activității repliconului luciferazei HCV în xenogrefele subcutanate Huh7-JFH1 la șoarecii SCID. Șoarecii au fost tratați cu injecții Itu de două ori pe săptămână cu PBS sau 1× ¹⁰⁵ PFU uv-Reo, începând imediat după evaluarea inițială. (C) (stânga) Cuantificarea intensității luciferazei IVIS din (B). Graficul arată activitatea luciferazei procentuale în raport cu valorile inițiale din ziua 0 post-tratament. (Dreapta) Volumul tumorii xenogrefe prezentate în (B).

Apoi, am testat dacă imunitatea stimulată cu UV -Reo ar putea exercita un efect antiviral în modelul preclinic SCID Huh7-JFH-1. Xenogrefele subcutanate palpabile Huh7-JFH-1 au fost tratate intratumoral fie cu uv -Reo în doză mică, fie cu PBS pe o perioadă de 9 zile, măsurând creșterea tumorii, precum și luciferaza exprimată de HCV în tumori folosind un sistem de imagistică in vivo (IVIS). Tumorile au fost normalizate și separate în grupuri echivalente de control/tratament pe baza citirilor IVIS din ziua 0. În timp ce citirile luciferazei au scăzut în mod natural la controale din cauza lipsei de G418, tratamentul cu doze mici de UV-Reo a condus la o reducere suplimentară semnificativă a citirilor IVIS . , independent de creșterea tumorii ( figura 5B, C). Mai mult, examinarea histologică a tumorilor Huh7-JFH-1 suplimentare tratate cu o singură injecție de Reo viu a evidențiat reduceri marcate ale expresiei proteinei NS5A a VHC în zone ale tumorii distincte de cele care suferă modificări necrotice sau colorații pentru antigenul Reo, care susțin un trans- efect antiviral mediat de citokine (a se vedea figura suplimentară online S6a ). În consecință, RCM generată din expunerea la UV -Reo a celulelor hepatice de murină mixte a păstrat activitatea anti-HCV în celulele HUH7-JFH1 (a se vedea figura suplimentară online S6b), deși redus semnificativ în comparație cu RCM uman. Prin urmare, în timp ce RCM/IFN murin stimulează parțial receptorii IFN Huh7, modelele de xenogrefă murine subestimează probabil magnitudinea inhibării potențial realizabilă într-un context uman.

Răspunsurile antivirale induse de reo sunt realizabile în alte modele de cancer asociat virusului

Am motivat că o eficacitate antivirală similară poate fi obținută în alte modele de cancer asociat virusului. Am evaluat efectele imunității reostimulate împotriva celulelor PLC/PRF/5 care conțin HBV integrat și celulelor Daudi, care sunt derivate dintr-un limfom Burkitt pozitiv pentru virusul Epstein-Barr (EBV), cunoscut ca fiind rezistent la citotoxicul indus de Reo. efecte. 23

Secreția de antigen de suprafață PLC/PRF/5 HBV (HBsAg) servește ca un marker al expresiei genei virale. 24 RCM derivat atât din celulele LMC primare, cât și din celulele JHH-1 au obținut reduceri ale secreției de HBsAg comparabile cu IFN-β purificat pe o perioadă de 5 zile (figura 6 A, vezi figura suplimentară online S7a), fără efecte observabile de inhibare a creșterii (a se vedea figura suplimentară online S7b ). Apoi am testat capacitatea lui Reo de a suprima reactivarea EBV din celulele Daudi tratate cu tetradecanoilphorbol-13-acetat (TPA)/butirat. Atât tratamentul direct cu Reo al celulelor Daudi, cât și expunerea la RCM derivat din PBMC au condus la o reducere semnificativă a celulelor pozitive pentru antigenul timpuriu (EA) EBV ( figura 6).B, C). Deoarece celulele Daudi nu sunt gazde permisive, acest efect a fost probabil atribuit citokinelor induse de Reo.

• Descărcați figura
• Deschide într-o filă nouă
• Descărcați powerpoint

Figura 6

Răspunsurile antivirale induse de reo inhibă HBV și virusul Epstein-Barr (EBV) in vitro. (A) ELISA pentru antigenul de suprafață al HBV (HBsAg) secretat din celulele PLC/PRF/5 tratate timp de 5 zile folosind o gamă de diluții de mediu condiționat (CM) sau reovirus-CM (RCM) derivat din celulele mononucleare hepatice (LMC) ( sus) sau celule JHH1 (jos). (B) Imunofluorescență reprezentativă (stânga) pentru antigenul timpuriu EBV (EA) și cuantificarea celulelor Daudi EA-pozitive (dreapta). Celulele au fost tratate folosind PBS timp de 48 de ore, 1 PFU/celulă Reo timp de 48 de ore, inhibitor de histon deacetilază (HDI) timp de 24 de ore sau 1 PFU/celulă Reo timp de 48 de ore, urmat de HDI timp de 24 de ore. (C) (stânga) ELISA pentru interferon (IFN)-α, IFN-p, IFN-y și interleukina (IL)-28b/IL-29 derivat din sângele periferic MC (PBMC) după stimularea cu control Reo sau PBS. (Dreapta) Cuantificarea celulelor Daudi pozitive EA tratate timp de 24 de ore folosind medii de control, PBMC CM, PBMC RCM, toate urmate de un tratament suplimentar de 24 de ore folosind fie PBS, fie HDI. (D) Testul luciferazei folosind celule Huh7-JFH1 tratate timp de 24 de ore cu o gamă de diluții de CM sau 10 PFU/celulă virus oncolitic (OV)-CM derivat din celule hepatice mixte. * semnifică p<0,005.

În cele din urmă, am evaluat dacă Reo a fost unic în capacitatea sa de a genera răspunsuri puternice de citokine anti-HCV din celulele hepatice mixte primare umane. Dintr-un grup de OV cercetate în mod obișnuit, numai CM generată de expunerea la virusul rujeolic tulpina Edmonston (MV-Edm) a recapitulat eficacitatea anti-HCV observată pentru Reo împotriva celulelor Huh7-JFH-1 (figura 6 D ) . Expunerea la concentrații foarte mari de HSV-1 CM a generat doar efecte modeste, în timp ce VV nu a provocat răspunsuri antivirale apreciabile. În plus, corelația dintre efectele antivirale și cele prezise a fi atribuibile inducerii IFN-β (vezi figura suplimentară online S7c) a fost semnificativ (p<0,05) pentru toate OV, cu excepția VV; niveluri scăzute de citokine au fost prezente în VV CM la concentrații similare cu cele eliberate din celulele hepatice tratate simulat, dar niciunul nu a exercitat efecte antivirale asupra celulelor Huh7-JFH-1. Prin urmare, alți factori prezenți în mediile de control pot ameliora efectele IFN de nivel scăzut sau aceste niveluri scăzute pot să nu corespundă cu ecuația predictivă (a se vedea figura suplimentară online S7c ). Luat împreună, Reo pare capabil să inducă răspunsuri antivirale puternice, conduse de IFN-β, care sunt eficiente atât împotriva virusurilor tumorale ARN, cât și împotriva ADN-ului, dar această capacitate nu este omniprezentă printre OV.

Discuţie

Aici, am furnizat primele dovezi că răspunsurile inflamatorii înnăscute induse de OV vizează simultan infecțiile cu virus oncogene, precum și tumorile asociate, folosind în primul rând exemplul de HCV-HCC, dar cu dovezi suplimentare de principiu pentru alte modele. Inducerea IFN de tip I a fost un mecanism cheie, unificator, care determină atât eficacitatea antivirală, cât și antitumorală în sistemele noastre model, iar eficacitatea obținută folosind uv -Reo pledează împotriva unui rol semnificativ pentru țintirea/liza directă a tumorii. În plus, astfel de calități nu erau omniprezente în rândul OV-urilor, făcând selecția agentului pentru aplicații viitoare o considerație importantă.

IFN-ul reo-indus a exercitat atât efecte antivirale directe asupra replicării virusului in vitro, cât și efecte antitumorale in vivo prin activarea celulelor imune înnăscute degranulante, cel mai probabil celule NK. Prin urmare, șoarecii SCID/bej nu au putut să răspundă la terapia UV- Reo, dar acest lucru nu a fost compromis de lipsa imunitații adaptive în contextul SCID. Celulele NK sunt activate indirect de IFN, 25 și probabil contribuie, de asemenea, la efecte antivirale in vivo prin uciderea celulelor tumorale/hepatocitelor infectate. 26

Efectele antivirale și antitumorale mediate de IFN-β în modelele preclinice nu au fost dependente de replicarea Reo, deoarece uv -Reo a generat răspunsuri similare din celulele hepatice umane. Acest lucru amintește de alte studii OV, în care capacitatea de a finaliza un ciclu infecțios complet este nelipsită pentru amorsarea imunității antitumorale mediată de IFN. 20 , 22 , 27 Cu toate acestea, este probabil ca virusul competent de replicare să ofere alte avantaje clinice atunci când se tratează pacienți umani preimuni, cum ar fi potențiala amplificare la situsurile tumorale, 19 și transportul mediat celular 28 pentru a atenua răspunsurile anticorpilor existente; dacă acesta din urmă apare pentru uv-virusul inactivat este necunoscut, iar acest lucru ar fi în prezent imposibil de testat in vivo, având în vedere absența reactivului de grad clinic. Genomii ortoreovirusului uman dsRNA sunt recunoscuți de receptorii de recunoaștere a modelelor, inclusiv RIG-I, 29 , deși nu este clar dacă acest lucru este valabil și pentru uv -Reo. Alți reovirusuri, cum ar fi reovirusul Carp, sunt, de asemenea, cunoscuți că declanșează răspunsuri prin căile receptorilor Toll-like, 30 totuși măsura în care acestea sunt activate de uv- Reo în celulele hepatice umane este necunoscută. Nu putem exclude o contribuție a imunității adaptive la terapie în modelele singeneice 1MEA, dar aceasta ar fi probabil în plus față de răspunsul anti-tumoral înnăscut esențial.

Acest studiu oferă o nouă dimensiune antivirală răspunsurilor înnăscute induse de OV, care, la rândul lor, mediază o mare parte din eficacitatea lor antitumorală. Acest lucru ar putea avea beneficii semnificative pentru cancerele precum HCC, pentru care opțiunile terapeutice sunt limitate și majoritatea apar ca urmare a infecției cu VHB sau VHC. Modelele preclinice disponibile pentru studiul infecției/replicației cu VHC sau într-adevăr cu VHB rămân sever limitate și toate sunt stabilite în medii genetice modificate sau imunocompromis indus. 31 , 32În plus, sistemele murine transgenice care dezvoltă spontan HCC într-un context HCV exprimă în mod necesar proteine ​​virale sub promotori autologi, mai degrabă decât într-un context replicativ, făcându-le inadecvate pentru testarea terapiei mediate de OV. Modelele de xenogrefă Huh7-JFH1 folosite în studiul de față sunt, de asemenea, limitate, dar oferă avantajul de a replica HCV într-un context HCC, unde răspunsurile la semnalizarea imună înnăscută rămân intacte.

Noile AAD care vizează HCV s-au dovedit recent a fi bine tolerate la pacienții cu HCV-HCC. 33 În mod interesant, s-a demonstrat recent că răspunsurile DAA susținute la pacienții cu VHC cronic se corelează cu restabilirea homeostaziei de semnalizare a IFN hepatic de tip I și expresia crescută a unei serii definite de gene stimulate de IFN (ISG) la încetarea tratamentului. 34Tratamentul cu OV combinat cu DAA ar putea îmbunătăți rata la care are loc o astfel de expresie intrahepatică a ISG, îmbunătățind în mod eficient clearance-ul viral la pacienții cu HCC. Cu toate acestea, probabilitatea este ca majoritatea pacienților cu acces la AAD să aibă infecția cu VHC vindecată înainte de apariția HCC, iar dovezile acumulate că VHC este direct oncogen oferă o justificare solidă pentru adoptarea aceleiași practici pentru pacienții cu HCC avansat. . Astfel, Reo ar putea avea o relevanță deosebită în țările care nu sunt capabile să susțină administrarea pe scară largă a AAD, unde atât prevalența HCV, cât și deci și HCC pot fi mai mari. În plus, efectele Reo anti-HCC ar putea susține sau servi ca terapie de linia a doua la standardul de îngrijire Sorafenib sau să formeze combinații cu trans-chimioterapia arterială. Acest lucru poate deveni din ce în ce mai relevant în lumina recentelor studii controversate care susțin că terapia DAA poate să nu fie la fel de eficientă ca IFN în prevenirea reapariției HCV-HCC după intervenția chirurgicală, deși acest lucru așteaptă confirmarea în cohorte mult mai mari de pacienți. 35 , 36

Am demonstrat anterior că imunitatea indusă de Reo este aplicabilă unui număr de scenarii tumorale variate, iar aici arătăm că această activare imună înnăscută prezintă eficacitate antivirală. Cu toate acestea, această trăsătură nu a fost comună tuturor celorlalte OV testate, doar MV-Edm împărtășind capacitatea Reo de a induce puternic expresia IFN de tip I în celulele hepatice umane primare. Poate deloc surprinzător, acest lucru sugerează că OV provenind din diferite familii de virusuri pot varia în principalul mecanism prin care exercită efecte anti-tumorale. Interesant, VV, platforma pentru JX-594 modificat, a fost un activator slab al răspunsurilor înnăscute în țesutul hepatic primar; este posibil ca o gamă considerabilă de antagonişti imuni înnăscuţi codificaţi de VV să contribuie la acest rezultat. 37În mod interesant, terapia cu JX-594 a redus încărcările cu VHB la o cohortă mică de pacienți cu HCC într-un substudiu de probă, dar acest lucru nu a fost atribuit direct stimulării imune hepatice. 38

Potențialul clinic al Reo de a acționa ca terapie antivirală și antitumorală combinată în contextul HCV-HCC este susținut de descoperirea noastră că virusul poate accesa țesutul hepatic normal, precum și tumorile, după livrarea intravenoasă la pacienți. În consecință, ex vivo celulele hepatice primare ex vivo la Reo a dus atât la transcripția ARN viral, cât și la exprimarea proteinei, deși acest lucru nu a culminat cu secreția de particule infecțioase de novo. Aceasta s-a corelat cu inducerea puternică de IFN în celulele hepatice umane normale în absența toxicității evidente; prin urmare, deducem că astfel de răspunsuri limitează, mai degrabă decât previn, replicarea virală în țesutul normal in vivo, în timp ce acest lucru este mai puțin probabil să apară într-un context tumoral, modificând astfel subtil modelul clasic pentru specificitatea tumorii OV. Ca atare, profilul de siguranță favorabil al Reo este potrivit pentru starea avansată de boală hepatică la pacienții cu HCC, majoritatea având ciroză subiacentă. În mod încurajator, biopsiile HCC de la pacienții injectați cu OV în studiile clinice au arătat infiltrație difuză de limfocite,18 care susțin în continuare utilizarea OV ca imunoterapii combinate antivirale și anti-HCC. Pe baza înregistrărilor lor excelente de siguranță, propunem ca desfășurarea unor OV selectați la pacienții cu cancer care adăpostesc infecții subiacente cu virusul oncogen să fie explorată în studiile clinice. Cercetările viitoare ar trebui să combine OV concentrat pe IFN, cum ar fi Reo, cu alți agenți imunostimulatori, inclusiv inhibitori ai punctelor de control imune (CI). Interesant este că aplicarea inversă a CI ca antivirale este explorată pentru infecțiile cronice precum HIV, 39 sugerând că atât OV-uri asemănătoare Reo, cât și CI pot forma terapii combinate antivirale/antitumorale eficiente.

Materiale și metode

Standarde etice

Țesuturile hepatice normale și maligne ex vivo au fost obținute de la pacienții supuși unei intervenții chirurgicale de rutină planificate legate de cancer la Spitalul Universitar St. James, Leeds, Marea Britanie. Consimțământul informat scris a fost obținut în conformitate cu revizuirea și aprobarea etică instituțională locală.

Imunohistochimie

Am folosit un sistem automat Bond Max (Leica Biosystems) așa cum este descris. 40 anticorpi Reovirus σ3 și caspaza 3 scindați au fost diluați la 1:1000. Detectarea HCV NS5A a inclus extragerea antigenului și diluarea anticorpilor de 1:100. CD117 a reprezentat un marker specific celulei NK. 41

Microscopia cu fluorescență

Ser policlonal de oaie anti-NS5A (1:2000, de la Mark Harris, Leeds), 42 clone de șoarece anti-EBV EA-D (0261) (Santa Cruz, 1:100), anticorpi secundari conjugați Alexa Fluor (Invitrogen, 1: 200) sau fluorescența directă GFP a fost fotografiată folosind un sistem de imagistică celulară EVOS FL sau un zoom Incuyte. 4F2 (anticorp reovirus σ3) a fost depus pe DSHB de către Dermody, TS (DSHB Hybridoma Product 4F2 (reovirus)). Celulele Huh7-JFH1 au fost tratate cu CM sau RCM diluat 1:16 timp de 24 de ore. Celulele Daudi au fost tratate cu 20 ng/mL TPA și 3 mM butirat de sodiu.

Prepararea și cuantificarea ARN-ului VHC

ARN total a fost extras din celulele Huh7 care conțin HCV utilizând reactiv TRIzol (Ambion), urmând protocolul producătorului. Transcripția inversă a fost efectuată folosind un kit de sinteză SensiFAST cDNA (Bioline). Cuantificarea transcriptelor HCV a fost efectuată utilizând SYBR Green Real-Time PCR Master Mix (Applied Biosystems) pe un sistem Applied Biosystems 7500 Fast Real-Time PCR System, folosind condiții standard, cu o temperatură de recoacere de 63°C. Secvențele primerului au fost specifice pentru 5′ UTR HCV; Fwd, 5′-agcgtctagccatggcgt-3′ și Rev, 5′-ggtgtactcaccggttccg-3′, rezultând un amplicon de 95 bp.

Generarea de (virus-)CM

CM și virus-CM (RCM) au fost derivate din celule hepatice mixte sau hepatocite îmbogățite tratate cu reovirus oncolitic, MV-Edm, VV sau HSV-1 la 10 PFU/celulă sau PBS, timp de 72 de ore. Liniile de hepatom, LMC și PBMC au fost tratate cu Reo la 1 PFU/celulă timp de 72 de ore. Supernatanții au fost clarificați la 400 x g timp de 5 minute, apoi au fost filtrati de două ori (2 µm (Corning) urmat de OptiScale 25 Capsule (Millipore) pentru a îndepărta virusul rezidual) și stocați la -80°C.

Blocarea IFN de tip I

Celulele Huh7-JFH1 au fost tratate cu 1,25% (v/v) lanțul receptorului IFN-α/β anti-uman sau 1,25% (v/v) izotip IgG2a, sisteme de cercetare și dezvoltare, iar RCM este amestecat cu 0,75% (v/v) antiuman IFN-a și 0,75% (v/v) IFN-p anti-uman, sisteme de cercetare și dezvoltare sau 1,5% (v/v) control ser de oaie inactivat la căldură, Sigma și incubat separat timp de 1 oră înainte de amestecare. După 4 ore, mediul a fost înlocuit fără tratament. Testele MTT/luciferazei au fost efectuate după încă 20 de ore. LMC-urile au fost tratate cu 1 oră înainte de stimularea Reo și incubate timp de 24 de ore înainte de citometria în flux.

Excluderea Trypan Blue

Hepatocitele primare îmbogățite au fost tratate cu PBS sau 10 PFU/celulă Reo timp de 72 de ore, diluate 1:1 cu 0,4% albastru tripan (Sigma) și viabilitatea a fost determinată din trei replici a 200 de celule numărate.

Citometrie în flux

Citometria în flux a fost efectuată folosind un citometru în flux BD LSRII și datele au fost analizate pe software-ul FACSDiva (BD Biosciences). Toți anticorpii au cuprins IgG1 monoclonal de șoarece conjugat fluorescent.

Celula NK hepatică CD69 : LMC-urile spălate au fost marcate cu anticorpi IgG1 PerCP-CD3 și PE-CD69 (toți BD Biosciences) cu izotiocianat de fluoresceină (FITC)-CD56. Martorii au fost marcați cu izotipul IgG1 conjugat cu PE.

Degranulare CD107 a/b : LMC-urile au fost incubate timp de 24 de ore cu 1 PFU/celulă reovirus sau PBS, spălate de două ori în soluție de sare echilibrată Hanks (HBSS) (Sigma) și coincubate cu celule țintă într-un raport de 5:1 timp de 4 ore . La 1 oră, celulele au fost marcate cu anticorpi FITC-CD107a, FITC-CD107b (BD Biosciences), PE-CD56 (AbD Serotec) și PerCP-CD3 (BD ​​Biosciences), cu soluție de Brefeldin A (Biolegend).

ELISA

IFN-a (Mabtech), IFN-p (Verikine Human IFN Beta ELISA Kit (PBL)), IFN-y (BD Biosciences) și IL-28b/IL-29 (R&D Systems) au fost detectate folosind perechi de anticorpi HBsAg potrivite. Celulele PLC/PRF/5 au fost tratate cu RCM timp de 5 zile cu înlocuire zilnică, urmată de un tratament final de 3 ore evaluat pentru HBsAg folosind kitul Monolisa HBsAg ULTRA (Bio-Rad), conform instrucțiunilor producătorului.

Testul luciferazei

Sistemele de testare Luciferaza Firefly (VHC subgenomic) sau Renilla (VHC infecțios) (Promega) au fost evaluate conform protocoalelor producătorului utilizând un luminometru MITHRAS (Berthold Technologie).

⁵¹ Test de eliberare a cromului

⁵¹ Eliberarea de crom a fost măsurată conform descrierii. 43 Celulele efectoare (LMC sau PBMC) au fost preincubate timp de 24 de ore cu 1 PFU/celulă de reovirus sau PBS și distribuite în trei exemplare la raporturile efector/țintă stabilite.

Experimente in vivo

Șoarecii CB17-Prkdc ^SCID (SCID) au fost furnizați de Serviciul Biomedical St. James (SBS). Șoarecii BALB/c și CB17 (Prkdc ^SCID , Lyst ^bg „SCID/Beige”) au fost achiziționați de la Charles River Laboratories International. Șoarecii SCID și SCID/Beige au fost găzduiți în cuști izolatoare, în timp ce șoarecii BALB/c au fost găzduiți în cuști ventilate individual. S-au confirmat linii celulare lipsite de agenți patogeni murini (Charles River Laboratories). Șoarecii au fost examinați în mod regulat pentru semne de deteriorare a sănătății sau pierdere în greutate.

Liniile celulare au fost recoltate, spălate de două ori în PBS și resuspendate în 100 ui PBS pentru injectare subcutanată. Toate tratamentele au fost în 50 uL de fluid vehicul (PBS pentru Reo/ uv -Reo sau pentru Sorafenib prin gavaj oral în vehicul; PBS, 25% polietilen glicol 400 (Sigma), 5% Tween-20, 5% etanol).

Creșterea tumorii a fost măsurată în două dimensiuni folosind șublere și șoarecii au fost sacrificați în mod obișnuit când s-a atins 15 mm în orice dimensiune. Volumele tumorii au fost calculate conform formulei elipsoidale modificate. 44

Pentru IVIS (Caliper Life Sciences), șoarecii SCID au fost anesteziați prin inhalare de izofluoran 1,5% și injectați intraperitoneal cu 80 uL de 150 mg/mL Firefly D-luciferin sare de potasiu (Caliper Life Sciences) dizolvată în PBS. Activitatea luciferazei a fost măsurată după 10 minute. Datele au fost analizate folosind Living Image Software pentru IVIS (Perkin Elmer) prin cuantificarea luminiscenței totale emise într-o zonă circulară corespunzătoare locului de injectare a tumorii și scăzând emisia de fond.

Statistici

Valorile p au fost calculate prin testul t pereche pe două fețe pentru puncte sau grupuri unice, iar semnificația statistică este notată cu *p<0,05. Celulele sau supernatanții au fost testați în trei exemplare atunci când este posibil și datele reprezintă media și SEM între experimentele repetate sau probe de la diferiți donatori.

Mulțumiri

Recunoaștem sprijinul Consiliului European de Cercetare, Centrului de Medicină Experimentală a Cancerului Leeds și Institutul Național de Cercetare în Sănătate (NIHR) Leeds Clinical Research Facility. KH recunoaște sprijinul din partea Institutului de Cercetare a Cancerului (ICR)/RM NIHR Biomedical Research Facility. De asemenea, suntem recunoscători profesorului Graham Cook (Universitatea din Leeds) și Dr. Andrew Macdonald (Universitatea din Leeds) pentru discuțiile utile. De asemenea, mulțumim lui Teklu Egnuni, Martyna Michniewicz, Jan Bilton și Debra Evans de la serviciile biomedicale St James pentru asistență cu modelele preclinice.

Referințe

1. ↵
   1. Boyle P ,
   2. Levin B
   . Raportul mondial asupra cancerului 2008 . Lyon : Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului , 2008 .Google Academic
2. ↵
   1. Franssen B ,
   2. Alshebeeb K ,
   3. Tabrizian P , şi colab
   . Diferențele de rezultate chirurgicale între carcinomul hepatocelular legat de hepatita B și hepatita C: o analiză retrospectivă a unui singur centru nord-american . Ann Surg 2014 ; 260 : 650 – 6 ; discuție 656–8 . doi:10.1097/SLA.0000000000000917Google Academic
3. ↵
   1. Utsunomiya T ,
   2. Shimada M. _
   3. Kudo M , şi colab.
   . O comparație a rezultatelor chirurgicale la pacienții cu carcinom hepatocelular HBV-pozitiv, HCV-pozitiv și non-B non-C: un studiu la nivel național pe 11.950 de pacienți . Ann Surg 2015 ; 261 : 513 – 20 . doi:10.1097/SLA.0000000000000821Google Academic
4. ↵
   1. Hsu CS ,
   2. Chao YC ,
   3. Lin HH , şi colab
   . Revizuire sistematică: impactul terapiei pe bază de interferon asupra carcinomului hepatocelular legat de VHC . Sci Rep 2015 ; 5 : 9954 . doi:10.1038/srep09954Google Academic
5. ↵
   1. Hagan H ,
   2. Campbell J ,
   3. Thiede H , şi colab
   . Starea anticorpilor împotriva virusului hepatitei C auto-raportate și comportamentul de risc la tinerii injectați . Public Health Rep 2016 ; 121 : 710 – 19 .Google Academic
6. ↵
   1. Viswanatha DS ,
   2. Dogan A
   . Virusul hepatitei C și limfomul . J Clin Pathol 2007 ; 60 : 1378 – 83 . doi:10.1136/jcp.2007.051870Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
7. ↵
   1. diavolul A ,
   2. Weinmann A ,
   3. Centner C , şi colab
   . Carcinom hepatocelular la pacienții cu hepatită autoimună . World J Gastroenterol 2009 ; 15 : 578 – 82 .CrossRefPubMedGoogle Academic
8. ↵
   1. Wang AG ,
   2. Lee DS ,
   3. Moon HB și colab.
   . Proteina nestructurală 5A a virusului hepatitei C induce o serie de patologii hepatice la șoarecii transgenici . J Pathol 2009 ; 219 : 253 – 62 . doi:10.1002/path.2592CrossRefPubMedGoogle Academic
9. ↵
   1. Bandiera S. _
   2. Pfeffer S ,
   3. Baumert TF , şi colab
   . miR-122 – un factor cheie și țintă terapeutică în boala hepatică . J Hepatol 2015 ; 62 : 448 – 57 . doi:10.1016/j.jhep.2014.10.004CrossRefPubMedGoogle Academic
10. ↵
    1. Llovet JM ,
    2. Ricci S ,
    3. Mazzaferro V , şi colab
    . Sorafenib în carcinomul hepatocelular avansat . N Engl J Med 2008 ; 359 : 378 – 90 . doi:10.1056/NEJMoa0708857CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
11. ↵
    1. Cheng AL ,
    2. Kang YK ,
    3. Chen Z , şi colab
    . Eficacitatea și siguranța sorafenibului la pacienții din regiunea Asia-Pacific cu carcinom hepatocelular avansat: un studiu de fază III randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo . Lancet Oncol 2009 ; 10 : 25 – 34 . doi:10.1016/S1470-2045(08)70285-7CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
12. ↵FRUMOS . Sorafenib pentru tratamentul carcinomului hepatocelular avansat | Îndrumări și orientări | GROZAV. Publicat online primul: 2010. http://www.nice.org.uk/guidance/TA189 (accesat la 6 iulie 2014 ).Google Academic
13. ↵
    1. Lao XM ,
    2. Luo G ,
    3. Ye LT , și colab.
    . Efectele terapiei antivirale asupra reactivării virusului hepatitei B și asupra funcției hepatice după rezecție sau chemoembolizare pentru carcinomul hepatocelular . Liver Int 2013 ; 33 : 595 – 604 . doi:10.1111/liv.12112Google Academic
14. ↵
    1. Mahale P_ _
    2. Kontoyiannis DP ,
    3. Chemaly RF , şi colab
    . Acute exacerbation and reactivation of chronic hepatitis C virus infection in cancer patients. J Hepatol 2012;57:1177–85. doi:10.1016/j.jhep.2012.07.031CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Scholar
15. ↵
    1. Melcher A, 
    2. Parato K, 
    3. Rooney CM, et al
    . Thunder and lightning: immunotherapy and oncolytic viruses collide. Mol Ther 2011;19:1008–16. doi:10.1038/mt.2011.65CrossRefPubMedGoogle Scholar
16. ↵
    1. Andtbacka RHI, 
    2. Kaufman HL, 
    3. Collichio F , şi colab
    . Talimogene laherparepvec îmbunătățește rata de răspuns durabil la pacienții cu melanom avansat . J Clin Oncol 2015 ; 33 : 2780 – 8 . doi:10.1200/JCO.2014.58.3377Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
17. ↵
    1. Jebar A.H. _
    2. Errington-Mais F ,
    3. Vile RG , şi colab
    . Progrese în terapia clinică pe bază de virus oncolitic pentru carcinomul hepatocelular . J Gen Virol 2015 ; 96 (Pt 7 ): 1533 – 50 . doi:10.1099/vir.0.000098Google Academic
18. ↵
    1. Hei J ,
    2. Reid T ,
    3. Ruo L și colab
    . Studiu clinic randomizat de determinare a dozei de vaccinia imunoterapeutică oncolitică JX-594 în cancerul hepatic . Nat Med 2013 ; 19 : 329 – 36 . doi:10.1038/nm.3089CrossRefPubMedGoogle Academic
19. ↵
    1. Air UK ,
    2. Roulstone V ,
    3. Scott KJ , şi colab
    . Transportul celular, livrarea și replicarea selectivă a unui virus oncolitic în tumoare la pacienți . Sci Transl Med 2012 ; 4 : 138ra77 . doi:10.1126/scitranslmed.3003578Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
20. ↵
    1. Prestwich RJ ,
    2. Ilett EJ ,
    3. Errington F , şi colab
    . Activitatea antitumorală mediată imun a reovirusului este necesară pentru terapie și este independentă de oncoliza și replicarea virală directă . Clin Cancer Res 2009 ; 15 : 4374 – 81 . doi:10.1158/1078-0432.CCR-09-0334Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
21. ↵
    1. Prestwich RJ ,
    2. Errington F ,
    3. Steele LP , şi colab
    . Interacțiunile reciproce dintre celulele dendritice umane și celulele ucigașe naturale induc activitate antitumorală în urma infecției celulelor tumorale cu reovirusul oncolitic . J Immunol 2009 ; 183 : 4312 – 21 . doi:10.4049/jimmunol.0901074Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
22. ↵
    1. Zhang J ,
    2. Tai LH _
    3. Ilkow CS , şi colab
    . Virusul Maraba MG1 îmbunătățește funcția celulelor ucigașe naturale prin intermediul celulelor dendritice convenționale pentru a reduce boala metastatică postoperatorie . Mol Ther 2014 ; 22 : 1320 – 32 . doi:10.1038/mt.2014.60CrossRefPubMedGoogle Academic
23. ↵
    1. Alain T_ _
    2. Hirasawa K ,
    3. Pon KJ , şi colab
    . Terapia cu reovirus a tumorilor maligne limfoide . Blood 2002 ; 100 : 4146 – 53 . doi:10.1182/blood-2002-02-0503Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
24. ↵
    1. Yamashita Y ,
    2. Koike K ,
    3. Takaoki M , şi colab
    . Suprimarea producției de HBsAg în linia celulară de hepatom uman PLC/PRF/5 de către interferoni . Microbiol Immunol 1988 ; 32 : 1119 – 26 . doi:10.1111/j.1348-0421.1988.tb01476.xPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
25. ↵
    1. Tu Z ,
    2. Bozorgzadeh A. _
    3. Pierce RH , şi colab
    . Discuție încrucișată dependentă de TLR între celulele Kupffer umane și celulele NK . J Exp Med 2008 ; 205 : 233 – 44 . doi:10.1084/jem.20072195Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
26. ↵
    1. Creme B ,
    2. boabe C ,
    3. Kebschull M , şi colab.
    . Expresia ridicată a natural killer p46 definește un subset de celule natural killer care este potențial implicat în controlul replicării virusului hepatitei C și în modularea fibrozei hepatice . Hepatologie 2012 ; 56 : 1201 – 13 . doi:10.1002/hep.25804CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
27. ↵
    1. Wongthida P ,
    2. Diaz RM ,
    3. Galivo F și colab
    . Viroterapia oncolitică VSV în modelul B16 depinde de semnalizarea MyD88 intactă . Mol Ther 2011 ; 19 : 150 – 8 . doi:10.1038/mt.2010.225CrossRefPubMedGoogle Academic
28. ↵
    1. Illett E ,
    2. Kottke T ,
    3. Donnelly O , şi colab
    . Condiționarea cu citokine îmbunătățește livrarea sistemică și terapia unui virus oncolitic . Mol Ther 2014 ; 22 : 1851 – 63 . doi:10.1038/mt.2014.118CrossRefGoogle Academic
29. ↵
    1. Loo YM ,
    2. Fornek J ,
    3. Crochet N , şi colab
    . Semnalizarea distinctă RIG-I și MDA5 de către virusurile ARN în imunitatea înnăscută . J Virol 2008 ; 82 : 335 – 45 . doi:10.1128/JVI.01080-07Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
30. ↵
    1. Rao Y. _
    2. Su J
    . Perspective asupra imunității antivirale împotriva reovirusului crapului ierb (Ctenopharyngodon idella) (GCRV) la crapul ierb . J Immunol Res 2015 ; 2015 : 670437 . doi:10.1155/2015/670437CrossRefGoogle Academic
31. ↵
    1. Dorner M ,
    2. Horwitz JA ,
    3. Robbins JB , şi colab.
    . Un model de șoarece umanizat genetic pentru infecția cu virusul hepatitei C. Natura 2011 ; 474 : 208 – 11 . doi:10.1038/nature10168CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
32. ↵
    1. Mercer DF ,
    2. Schiller DE ,
    3. Elliott JF , şi colab
    . Replicarea virusului hepatitei C la șoareci cu ficat uman himeric . Nat Med 2001 ; 7 : 927 – 33 . doi:10.1038/90968CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
33. ↵
    1. Curry MP ,
    2. Forns X ,
    3. Chung RT , şi colab
    . Sofosbuvir și ribavirina previn reapariția infecției cu VHC după transplantul de ficat: un studiu deschis . Gastroenterologie 2015 ; 148 : 100 – 7.e1 . doi:10.1053/j.gastro.2014.09.023CrossRefPubMedGoogle Academic
34. ↵
    1. Meissner EG ,
    2. Wu D ,
    3. Osinus A , şi colab
    . IFN-uri intrahepatice endogene și asocierea cu rezultatul tratamentului VHC fără IFN . J Clin Invest 2014 ; 124 : 3352 – 63 . doi:10.1172/JCI75938CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
35. ↵
    1. Reig M ,
    2. Marino Z ,
    3. Perelló C și colab
    . Rată ridicată neașteptată de recidivă tumorală precoce la pacienții cu HCC legat de VHC, supuși terapiei fără interferon . J Hepatol 2016 ; 65 : 719 – 26 . doi:10.1016/j.jhep.2016.04.008Google Academic
36. ↵
    1. Conti F ,
    2. Buonfiglioli F ,
    3. Scuteri A, et al
    . Apariția precoce și reapariția carcinomului hepatocelular în ciroza legată de VHC tratată cu antivirale cu acțiune directă . J Hepatol 2016 ; 65 : 727 – 33 . doi:10.1016/j.jhep.2016.06.015CrossRefPubMedGoogle Academic
37. ↵
    1. Smith GL ,
    2.  CTO Benfield ,
    3. Maluquer de Motes C , et al
    . Evaziunea imună a virusului Vaccinia: mecanisme, virulență și imunogenitate . J Gen Virol 2013 ; 94 : 2367 – 92 . doi:10.1099/vir.0.055921-0CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic
38. ↵
    1. Liu TC ,
    2. Hwang T ,
    3. Park BH , și colab
    . Poxvirusul oncolitic țintit JX-594 demonstrează activități antitumorale, antivasculare și anti-HBV la pacienții cu carcinom hepatocelular . Mol Ther 2008 ; 16 : 1637 – 42 . doi:10.1038/mt.2008.143CrossRefPubMedGoogle Academic
39. ↵
    1. om de afaceri DE ,
    2. Walker BD
    . Căile de cosemnalizare inhibitoare PD-1 și CTLA-4 în infecția cu HIV și potențialul de intervenție terapeutică . J Immunol 2009 ; 182 : 5891 – 7 . doi:10.4049/jimmunol.0803771Abstract/FREE Full TextGoogle Scholar
40. ↵
    1. Nuovo GJ, 
    2. Garofalo M, 
    3. Valeri N, et al
    . Reovirus-associated reduction of microRNA-let-7d is related to the increased apoptotic death of cancer cells in clinical samples. Mod Pathol 2012;25:1333–44. doi:10.1038/modpathol.2012.95CrossRefPubMedGoogle Scholar
41. ↵
    1. Hughes T, 
    2. Becknell B, 
    3. McClory S, et al
    . Celulele ucigașe naturale umane imature din stadiul 3 găsite în țesutul limfoid secundar exprimă constitutiv și selectiv citokina TH17 interleukina-22 . Sânge 2009 ; 113 : 4008 – 10 . doi:10.1182/blood-2008-12-192443Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
42. ↵
    1. Macdonald A ,
    2. Crowder K ,
    3. Strada A , și colab
    . Proteina nestructurală NS5A a virusului hepatitei C inhibă activarea funcției proteinei-1 prin perturbarea semnalizării căii ras-ERK . J Biol Chem 2003 ; 278 : 17775 – 84 . doi:10.1074/jbc.M210900200Rezumat / Text complet GRATUITGoogle Academic
43. ↵
    1. Errington F ,
    2. Jones , J.
    3. Merrick A , şi colab
    . Fuziunea celulelor tumorale mediată de glicoproteină membranară fuzogenă activează celulele dendritice umane pentru producția îmbunătățită de IL-12 și amorsarea celulelor T. Gene Ther 2006 ; 13 : 138 – 49 . doi:10.1038/sj.gt.3302609CrossRefPubMedGoogle Academic
44. ↵
    1. Tomayko MM ,
    2. Reynolds CP
    . Determinarea dimensiunii tumorii subcutanate la șoarecii atimici (nuzi) . Cancer Chemother Pharmacol 1989 ; 24 : 148 – 54 . doi:10.1007/BF00300234CrossRefPubMedWeb of ScienceGoogle Academic

Note de subsol

• AM și SG au contribuit în mod egal.
• Contributori Experimente concepute și planificate: SG, AM, FE-M și AS; experimente efectuate: AS, MJB, KS, GN, AB, EA, RAA, RD și AP-C; au furnizat reactivi cheie: GT, SN și MC; manuscris revizuit: RV, KH, PS și FE-M; a scris manuscrisul: SG, AM și AS.
• Finanțarea AS a fost beneficiarul unei burse clinice Cancer Research UK acordată de Cancer Research UK Leeds Center către SG/AM.
• Interese concurente MC este angajat al Oncolytics Biotech, Calgary, Canada. SG și AM au primit granturi de cercetare de la Oncolytics.
• Aprobare etică Comitetul de etică din North East Leeds, Spitalul Universitar St. James, Leeds, Marea Britanie. Modelele animale in vivo au fost aprobate de comitetul local de evaluare etică al Universității din Leeds.
• Proveniență și evaluare inter pares Nu este comisionat; revizuit extern.

Parvovirusul oncolitic H-1 arată siguranța și semnele activității imunogene într-un studiu de primă fază I/IIa cu glioblastom

nota autorului L terapia se face si la clinica privata Praxis für Hyperthermie Dr. Hüseyin Sahinbas Dusseldorf

Address: Reichsstraße 59, 40217 Düsseldorf, Germany

Phone: +49 211 31600422

Mol Ther. 6 dec 2017; 25(12): 2620–2634.

Publicat online 24 aug 2017. doi:  10.1016/j.ymthe.2017.08.016

PMCID: PMC5768665 PMID: 28967558

Karsten Geletneky , ^1, 15, 18 Jacek Hajda , ^2, 15 Assia L. Angelova , ^3, 16 Barbara Leuchs , ^3, 16 David Capper , ^4, 5, 19 Andreas J. Bartsch , ⁶ Jan-Oliver Neumann , ¹ Tilman Schöning , ⁷ Johannes Hüsing , ² Birgit Beelte , ² Irina Kiprianova , ³ Mandy Roscher , 

³ Rauf Bhat , ³ Andreas von Deimling , ^4, 5 Wolfgang Brück , ⁸ Alexandra Just , ³ Veronika Frehtman , ³ Stephanie Löbhard , ⁹ Elena Terletskaia ^– Ladwig , ^10, 20 ^Jeremy Fry , ¹¹ Karin Jochims , ¹² Volkert ,Daniel , ^{1 Krem 13} Volker ¹⁴ Bernard Huber , ¹⁴ Andreas Unterberg , ^1, 17 și Jean Rommelaere ^3,

^17, *

Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Abstract

Viroterapia oncolitică poate fi un mijloc de îmbunătățire a prognosticului sumbru al tumorilor cerebrale maligne. Parvovirusul H-1 de șobolan (H-1PV) suprimă tumorile în modelele preclinice de gliom, atât prin oncoliză directă, cât și prin stimularea răspunsurilor imune anticancer. Aceasta a stat la baza ParvOryx01, primul studiu clinic de fază I/IIa a unui parvovirus oncolitic la pacienții cu glioblastom recurent. H-1PV (doză crescătoare) a fost administrată prin injecție intratumorală sau intravenoasă. Tumorile au fost rezecate la 9 zile după tratament, iar virusul a fost readministrat în jurul cavităţii de rezecţie. Obiectivele principale au fost siguranța și tolerabilitatea, distribuția virusului și doza maximă tolerată (MTD). Au fost investigate, de asemenea, supraviețuirea fără progresie și globală și nivelurile markerilor virali și imunologici din tumoră și din sângele periferic. Tratamentul cu H-1PV a fost sigur și bine tolerat și nu a fost atins niciun MTD. Virusul ar putea traversa bariera hematoencefalică/tumorală și s-ar putea răspândi pe scară largă prin tumoră. A arătat o farmacocinetică favorabilă, a indus formarea de anticorpi într-o manieră dependentă de doză și a declanșat răspunsuri specifice celulelor T. Markeri de replicare a virusului, activarea microglia/macrofagului și infiltrarea celulelor T citotoxice au fost detectați în tumorile infectate, sugerând că H-1PV poate declanșa un stimul imunogen. Supraviețuirea mediană a fost extinsă în comparație cu meta-analizele recente. În total, rezultatele ParvOryx01 oferă un impuls pentru dezvoltarea clinică ulterioară a H-1PV. și a declanșat răspunsuri specifice celulelor T. 

Introducere

Glioblastomul este cea mai agresivă tumoare primară a creierului uman. În prezent, supraviețuirea mediană este în intervalul de numai 13-15 luni la primul diagnostic la 1 și 6-9 luni la recidivă. 2 Tratamentele îmbunătățite sunt așadar necesare urgent.

O abordare nouă, viroterapia oncolitică, exploatează capacitatea de replicare a virusurilor oncolitice (OV) de a ucide selectiv celulele tumorale, 3 așa cum s-a demonstrat atât în ​​medii preclinice, cât și în diferite studii clinice. 4 Dovezile tot mai mari arată că infecția cu OV poate induce, de asemenea, efecte imune antitumorale specifice, atât prin producerea sau eliberarea (la liza celulară) de neo-antigene, cât și printr-un proces imunogen declanșat de virus care provoacă moartea celulelor tumorale. 5 Inoculul viral poate acționa astfel ca un vaccin oncolitic, iar conceptele pentru combinarea infecției cu OV cu imunoterapiile actuale, cum ar fi inhibarea punctului de control, sunt în curs de investigare. 6

Testele inițiale de viroterapie oncolitică în glioblastom au fost efectuate cu virusul herpes simplex, 7 , 8 , 9 , 10 adenovirus, 11 sau reovirus 12 , 13 injectat fie direct în tumoră, fie în creierul adiacent. Ei au demonstrat siguranța acestei abordări, dar nici o eficacitate clinică. Recent, un al doilea val de studii a fost finalizat (dar nu a fost raportat încă). Un studiu de fază I extins, folosind un retrovirus replicat care adăpostește o enzimă de conversie a promedicamentului, a dat rezultate promițătoare. 14

Aici, raportăm despre prima utilizare a parvovirusului H-1 oncolitic (H-1PV), un virus ADN mic, neînvelit, monocatenar 15 a cărui gazdă naturală este șobolanul, 16 la pacienții cu glioblastom recurent. Oamenii nu sunt infectați în mod natural și, prin urmare, nu au anticorpi neutralizanți. 17 Două aplicații anterioare ale H-1PV la oameni nu au evidențiat efecte patogenice legate de virus. 18 , 19 Activitatea oncosupresivă a H-1PV a fost demonstrată în numeroase studii preclinice în glioblastom și alte modele tumorale. 20 , 21 La șobolani, H-1PV poate traversa bariera hemato-encefalică, determinând regresia tumorii intracraniene după injectarea intravenoasă. 22Celulele tumorale sunt vulnerabile la acțiunea citotoxică directă a H-1PV deoarece conțin niveluri mai mari decât celulele normale de multipli determinanți esențiali pentru reglarea proteinei oncotoxice H-1PV NS1 (factori de replicare și transcripție celulară, componente ale căilor metabolice). 23 La modelele animale, s-a descoperit că răspunsurile imune celulare potențează efectul oncosupresiv al H-1PV. 20

ParvOryx01, primul studiu clinic de creștere a dozei de H-1PV (formulare farmaceutică: ParvOryx) la pacienții cu tumori cerebrale maligne, a investigat tratamentul local și sistemic cu H-1PV la pacienții cu glioblastom. Obiectivele principale au fost de a determina siguranța și tolerabilitatea, farmacocinetica virusului, eliminarea și o doză maximă tolerată (MTD). Dovezile activității antitumorale au fost evaluate prin supraviețuirea fără progresie (PFS) și supraviețuirea globală (OS) și prin modificări histologice, imunologice și virologice în specimenele tumorale. Spre deosebire de majoritatea studiilor anterioare, proiectul ParvOryx01 24 prevedea investigarea țesutului tumoral după tratament, o condiție prealabilă pentru a obține o înțelegere aprofundată a modului de acțiune al agentului utilizat și pentru a concepe posibile îmbunătățiri.

Mergi la:

Rezultate

Pacienți și tratament

Optsprezece pacienți (vârsta medie: 57,8 ± 10,6 ani) cu antecedente de rezecție anterioară de glioblastom și radioterapie ulterioară au fost înrolați în ParvOryx01 (figura 1A;tabelul 1). Criteriile cheie de eligibilitate au fost: vârsta ≥18 ani; glioblastom solid, nemetastatic, progresiv primar sau recurent programat pentru rezecție completă sau subtotală; speranța de viață ≥3 luni; scor de performanță Karnofsky ≥60; și evitarea expunerii la indivizi imunocompromiși și sugari cu vârsta ≤18 luni timp de 28 de zile după prima doză de ParvOryx. Tratamentul cu substanțe anti-angiogene în 21 de zile, radioterapia în 90 de zile și chimioterapia în 4 săptămâni înainte de includerea în studiu nu au fost permise. Cincisprezece pacienți au primit concomitent temozolomidă (TMZ) ca terapie de primă linie, în timp ce trei au fost tratați în schimb cu bevacizumab și irinotecan. 25 MGMT (O ⁶-metilguanină-ADN metiltransferază) metilarea promotorului a fost prezentă la doi pacienți și toți au fost negativi la mutația izocitrat dehidrogenazei 1 (IDH1). Majoritatea pacienților nu au prezentat simptome sau au avut puține simptome, după cum a fost evaluat prin statutul Karnofsky. Dimensiunea tumorii, definită ca aria maximă a secțiunii transversale de îmbunătățire a contrastului pe planurile RMN axiale, a diferit substanțial între pacienți individuali, dar a fost obținută rezecția subtotală la totală la toți pacienții.

figura 1

Programul de administrare ParvOryx și diagrama de flux a procesului

(A) Organigrama procesului conform declarației CONSORT. Intervalul de timp alocat fiecărui grup și nivel de doză reprezintă perioada calendaristică de înscriere a pacienților în cohorta corespunzătoare. (B) Reprezentarea schematică a programului de administrare a ParvOryx. Panoul superior: tratament în G1 și G3. Administrarea intratumorală a fost efectuată printr-un cateter intracranian timp de aproximativ 30 de minute. Panou inferior: tratament în G2. Toate cele cinci administrări au fost administrate sub formă de perfuzii intravenoase de 2 ore. În toate grupurile în ziua 10, restul de 50% din doza totală de ParvOryx a fost injectat în pereții cavității de rezecție în mai multe locații. PFU, unități formatoare de plăci.

tabelul 1

Caracteristicile pacientului la intrarea în studiu

ID subiect	Varsta (ani)	Sex	Grup de tratament	Doza (PFU)	Terapii anterioare	Metilarea MGMT	Mutația IDH1	Aria secțiunii transversale (mm 2 )	KPS
1-01	51	masculin	G1-L1	1E6	S, RAD, TMZ	ND	neg	112	100
1-02	42	masculin	G1-L1	1E6	S, RAD, TMZ	Nu	neg	108	80
1-03	62	masculin	G1-L1	1E6	S, RAD, TMZ	Nu	neg	266	100
2-04	70	masculin	G1-L2	5E7	S, RAD, TMZ	N / A	neg	288	100
2-05	53	Femeie	G1-L2	5E7	S, RAD, TMZ	Nu	neg	3.300	100
2-06	64	masculin	G1-L2	5E7	S, RAD, TMZ	Nu	neg	2.772	80
3-07	48	Femeie	G1-L3	1E9	S, RAD, TMZ	Nu	neg	805	80
3-08	44	masculin	G1-L3	1E9	S, RAD, BEV, IRI	Nu	neg	731	100
3-09	45	masculin	G1-L3	1E9	S, RAD, BEV, IRI	Nu	neg	638	70
4-10	69	masculin	G2-L2	5E7	S, RAD, TMZ	Nu	neg	1.925	60
4-11	47	masculin	G2-L2	5E7	S, RAD, BEV, IRI	Nu	neg	629	100
4-12	64	masculin	G2-L2	5E7	S, RAD, TMZ	N / A	N / A	770	90
5-13	66	masculin	G2-L3	1E9	S, RAD, TMZ	ND	neg	1.519	90
5-14	52	masculin	G2-L3	1E9	S, RAD, TMZ	da	neg	336	90
5-15	55	Femeie	G2-L3	1E9	S, RAD, TMZ	Nu	neg	1.056	100
6-16	62	Femeie	G3-L4	5E9	S, RAD, TMZ	Nu	neg	575	90
6-17	76	masculin	G3-L4	5E9	S, RAD, TMZ	da	neg	2.184	100
6-18	71	masculin	G3-L4	5E9	S, RAD, TMZ	Nu	neg	1.881	90

Deschide într-o fereastră separată

BEV, bevacizumab; IDH1, izocitrat dehidrogenaza 1; IRI, irinotecan; KPS, starea de performanță Karnofsky; MGMT, O6 ^– metilguanin-ADN metiltransferaza; NA, nu este disponibil; ND, nedeterminabil; neg, negativ; PFU, unități formatoare de plăci; RAD, radioterapie; S, chirurgie; TMZ, temozolomidă.

Cei 18 pacienți au fost repartizați la două brațe de tratament care diferă în modul de aplicare a primului virus. În brațul 1, care cuprinde grupele 1 și 3 (G1 și G3), prima doză de ParvOryx a fost injectată intratumoral. În brațul 2, care conținea G2, pacienții au primit inițial cinci perfuzii de virus intravenos în zilele 1-5. În ziua 10, toți pacienții ambelor brațe au suferit rezecție tumorală și virusul a fost reinjectat în jurul cavității de rezecție (figura 1B).

Toleranță la tratament

Indiferent de calea de administrare, tratamentul cu ParvOryx nu a prezentat efecte secundare dependente de doză sau toxicitate limitatoare de doză (DLT). Nu a avut niciun impact asupra parametrilor de laborator de siguranță, cu excepția unei creșteri izolate, ușoare până la moderate a proteinei C reactive, fără simptome clinice, observată la 3 zile după injectarea intratumorală la toți cei trei pacienți G3-L4. Nu au fost observate modificări ale electrocardiogramei sau ale semnelor vitale. Toate evenimentele adverse intercurente (AE) cu excepția unuia au fost legate de boala de bază sau de complicațiile acesteia și nu au avut legătură cu ParvOryx. Douăsprezece reacții adverse au fost clasificate drept „grave”, adică au necesitat spitalizare sau au pus viața în pericol sau au fost relevante din punct de vedere medical ( Tabelele S1 și S2). Singurul eveniment posibil cauzat de ParvOryx a fost observat la pacientul 6-16 (G3-L4), întrunind criteriile unei reacții adverse grave neașteptate suspectate (SUSAR). Acest prim pacient din subgrupul cu cea mai mare doză a prezentat o deteriorare progresivă a nivelului de conștiență începând cu ziua 12 de tratament, la 2 zile după administrarea intracerebrală a ParvOryx. Tomografia computerizată (CT) postoperatorie a fost în concordanță cu noi semne de hidrocefalie care necesită intervenții chirurgicale. În timpul reoperației, totuși, nu a fost observată presiune intracraniană crescută. Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) a arătat niveluri ridicate de proteine ​​și lactat, dar nu un număr crescut de celule. Nu au fost găsite particule de virus infecțios în LCR în niciun moment. Pe baza analizelor de laborator și auxiliare (electroencefalogramă, RMN), se poate exclude inflamația activă (de exemplu, encefalită, meningită), deteriorare metabolică și convulsii și nicio cauză directă legată de ParvOryx nu a putut fi stabilită. În timpul evaluării evenimentului, sponsorul a suspendat temporar și voluntar recrutarea pentru probă. Pacientul nu și-a recăpătat niciodată cunoștința și, după 6 luni, suportul de viață a fost suspendat la cererea familiei. După o discuție amănunțită a cazului cu Consiliul de monitorizare a siguranței datelor (DSMB) și autoritatea de reglementare germană (Paul-Ehrlich-Institut [PEI], Langen, Germania), evenimentul nu a fost considerat ca DLT din cauza cauzalității nedovedite, iar procesul a fost continuat conform planului. Următorii doi pacienți G3-L4 nu au prezentat efecte secundare posibil legate de ParvOryx. În timpul evaluării evenimentului, sponsorul a suspendat temporar și voluntar recrutarea pentru probă. Pacientul nu și-a recăpătat niciodată cunoștința și, după 6 luni, suportul de viață a fost suspendat la cererea familiei. După o discuție amănunțită a cazului cu Consiliul de monitorizare a siguranței datelor (DSMB) și autoritatea de reglementare germană (Paul-Ehrlich-Institut [PEI], Langen, Germania), evenimentul nu a fost considerat ca DLT din cauza cauzalității nedovedite, iar procesul a fost continuat conform planului. Următorii doi pacienți G3-L4 nu au prezentat efecte secundare posibil legate de ParvOryx. În timpul evaluării evenimentului, sponsorul a suspendat temporar și voluntar recrutarea pentru probă. Pacientul nu și-a recăpătat niciodată cunoștința și, după 6 luni, suportul de viață a fost suspendat la cererea familiei. După o discuție amănunțită a cazului cu Consiliul de monitorizare a siguranței datelor (DSMB) și autoritatea de reglementare germană (Paul-Ehrlich-Institut [PEI], Langen, Germania), evenimentul nu a fost considerat ca DLT din cauza cauzalității nedovedite, iar procesul a fost continuat conform planului. Următorii doi pacienți G3-L4 nu au prezentat efecte secundare posibil legate de ParvOryx. După o discuție amănunțită a cazului cu Consiliul de monitorizare a siguranței datelor (DSMB) și autoritatea de reglementare germană (Paul-Ehrlich-Institut [PEI], Langen, Germania), evenimentul nu a fost considerat ca DLT din cauza cauzalității nedovedite, iar procesul a fost continuat conform planului. Următorii doi pacienți G3-L4 nu au prezentat efecte secundare posibil legate de ParvOryx. După o discuție amănunțită a cazului cu Consiliul de monitorizare a siguranței datelor (DSMB) și autoritatea de reglementare germană (Paul-Ehrlich-Institut [PEI], Langen, Germania), evenimentul nu a fost considerat ca DLT din cauza cauzalității nedovedite, iar procesul a fost continuat conform planului. Următorii doi pacienți G3-L4 nu au prezentat efecte secundare posibil legate de ParvOryx.

Rezultat clinic

Informațiile despre răspunsurile clinice individuale sunt date înmasa 2şi Figura S1 . În general, în timpul urmăririi regulate a studiului (până la 6 luni după înscriere), 12 pacienți au prezentat boală progresivă sau au murit. PFS la 6 luni a fost de 27%, iar PFS mediană a fost de 111 zile. Cinci pacienți au murit în timpul urmăririi de 6 luni. OS a fost de aproximativ 72%, iar OS mediana a fost de 464 de zile. Deoarece mai puțin de 9 pacienți au murit la 6 luni, calculul OS median s-a bazat pe datele de supraviețuire pentru toți cei 18 pacienți, obținute prin vizite continue la centrul de studiu sau interviuri telefonice. PFS și OS au fost independente de doza sau calea de administrare de ParvOryx.

tabel 2

Răspunsuri clinice individuale la toți cei 18 pacienți

Grup de tratament	ID subiect	Supraviețuire fără progresie (PFS) a		Supraviețuirea generală (OS) b
		Zilele c	Documentare directă d	Zilele c	Documentare directă d
G1-L1	1-01	171	Nu	822	da
	1-02	18	da	464	da
	1-03	170	Nu	770	da
G1-L2	2-04	161	Nu	1226	da
	2-05	19	da	357	da
	2-06	15	da	151	da
G1-L3	3-07	111	da	503	da
	3-08	119	da	492	da
	3-09	53	da	337	da
G2-L2	4-10	55	Nu	97	da
	4-11	28	da	181	da
	4-12	169	Nu	220	Nu
G2-L3	5-13	17	da	543	Nu
	5-14	111	da	507	Nu
	5-15	112	da	196	Nu
G3-L4	6-16	46	Nu	184	da
	6-17	56	da	153	da
	6-18	19	da	101	da

Deschide într-o fereastră separată

^a Conform protocolului de studiu, vizitele de studiu ar putea avea loc într-un interval de 2 săptămâni înainte sau după datele respective. Prin urmare, valorile PFS individuale pot varia ușor față de cele predeterminate.

^b Ori de câte ori a fost cazul, pacienții au fost urmăriți pentru OS dincolo de perioada obișnuită de urmărire a studiului de 6 luni prin interviuri telefonice sau vizite la centrul de studiu. Prin urmare, perioada de cenzură reală pentru sistemul de operare individual poate depăși 6 luni.

^c PFS, zile după operație; OS, la zile după prima administrare de ParvOryx.

^d PFS, boală progresivă documentată prin investigații specifice studiului (scanari RM) versus comunicarea terță parte; OS, data decesului cunoscută versus cenzurarea la sfârșitul studiului.

Farmacocinetica

Concentrațiile sanguine ale genomilor virali H-1PV (Vg) și ale particulelor infecțioase au fost măsurate pentru a determina disponibilitatea virusului sistemic. După administrarea intratumorală, atât Vg, cât și particule de virus infecțios au apărut în sângele a opt dintre cei nouă pacienți din subgrupele G1-L2, G1-L3 și G3-L4, în timp ce nu au fost detectate Vg în sângele niciunui pacient G1-L1. , indicând faptul că H-1PV poate traversa bariera hematoencefalică/tumorală într-o manieră dependentă de doză și la oameni (Figura 2A, panouri superioare). După administrarea intravenoasă, concentrațiile sanguine Vg au crescut continuu în fiecare perioadă de perfuzie. În intervalul de doză investigat a fost observată o subproporționalitate de doză a expunerii sistemice, raportul dintre concentrațiile maxime fiind de aproximativ un ordin de mărime. Acest lucru face ca farmacocinetica virusului să fie previzibilă în mod fiabil. După fiecare vârf post-perfuzie, concentrațiile de Vg au scăzut rapid, cu aproximativ două ordine de mărime în 22 de ore (Figura 2A, panouri inferioare). Acest lucru s-a datorat cel mai probabil distribuției largi a virusului către organele corpului nețintă, în conformitate cu datele preclinice care arată cele mai mari concentrații în ficat și splină. 26 La toți cei șase pacienți administrați intravenos, nivelurile sanguine scăzute de Vg au fost detectabile până în ziua 10, când ParvOryx a fost reinjectat intracerebral după îndepărtarea (sub)totală a tumorii. Încrucișarea dependentă de doză a barierei hematoencefalice/tumorale a fost din nou observată la toți pacienții după injectarea multifocală în jurul cavității de rezecție (la 30-60 de locuri, în funcție de dimensiunea cavității) după rezecția tumorii.

Figura 2

Farmacocinetică și seroconversie

(A) Concentrația în timp, pe cohortă, a genomurilor virusului (Vg; simboluri de contur) și a particulelor infecțioase (PFU; simboluri solide) în sânge. Valorile sub limitele inferioare de cuantificare (LLOQ) sunt notate prin linii punctate. (B) Cursul în timp al anticorpilor antidrog (ADA) pe cohortă, așa cum a fost detectat într-un test de inhibare a hemaglutinării.

Formarea anticorpilor specifici H-1PV

S-a observat o seroconversie anti-H-1PV dependentă de doză de virus. Deși nu au fost detectați anticorpi specifici H-1PV prin testul de inhibare a hemaglutinării (HI) la niciun pacient cu G1-L1, G1-L2 și G2-L2 între zilele 1 și 30, toate G1-L3, G3-L4 și G2 – Pacienții L3 au prezentat seroconversie (Figura 2B). Dozele mai mari au condus la apariția mai timpurie a anticorpilor și la titruri de anticorpi mai mari (G3-L4 versus G1-L3). La aceeași doză totală de virus de unități formatoare de plăci (PFU) 1E9, pacienții tratați intravenos au prezentat seroconversie mai devreme și mai puternică în comparație cu pacienții tratați intratumoral (G2-L3 versus G1-L3). Într-un test de infectivitate, anticorpii au prezentat capacitate de neutralizare (datele nu sunt prezentate).

Transmiterea virusului de la pacienții studiului la terțe persoane: evaluarea riscului

Au fost testate probe de fecale, salivă și urină pentru prezența Vg și, atunci când sunt pozitive, a virusului infecțios. După cum era de așteptat din datele preclinice la rozătoare, 27Vg au fost excretate în principal prin fecale, iar concentrațiile au fost dependente de doză (maxim: 376 Vg/mg la un pacient G3-L4). La pacienții tratați intratumoral, excreția fecală de H-1PV a fost detectată numai la cea mai mare doză de virus (G3-L4), în timp ce toți pacienții tratați intravenos, cu excepția unuia, au fost testați pozitiv la doze mai mici (G2-L2 și G2-L3). Niciun pacient nu a avut Vg detectabilă în fecale după ziua 20. În urină, Vg au fost detectate numai la pacienții G2-L3, dar la concentrații scăzute (maxim: 11 Vg/μL) și nu după ziua 11. Toate probele de salivă au fost testate negative. Este important că nu au fost detectate particule virale infecțioase în nicio probă de fecale sau de urină cu un nivel Vg peste limitele inferioare de cuantificare (LLOQ) (datele nu sunt afișate). Acest lucru exclude riscul transmiterii virusului de la pacienții studiului în intervalul de doze administrate.

Expresia H-1PV în țesutul tumoral

Deoarece virusul a fost suspendat în soluție Ringer cu 48% iodixanol (un agent de contrast cu raze X), a fost posibil să se vizualizeze distribuția inițială a ParvOryx după injectarea locală prin CT efectuată în 30 de minute după operație (Figurile 3A–3D). Distribuția observată a dovedit că injecția lentă (1 ml în 30 de minute) a menținut ParvOryx în principal în țesutul tumoral și că nicio doză de virus nu a fost pierdută prin refluxul de-a lungul cateterului, o problemă comună a injecțiilor locale în creier.

Figura 3

Distribuția intratumorală a virusului și capacitatea de a traversa bariera hemato-encefalică/tumorală

(A-D) Distribuția inoculului H-1PV după injecția intratumorală (scanare CT, pacient 3-08). (A) Verificarea plasării corecte a cateterului într-o tumoră occipitală stângă prin CT intraoperator înainte de injectare. (B) Scanare CT după injectarea a 1 ml de inocul viral (cerc magenta). (C) Segmentarea tridimensională a inoculului viral. (D) Suprapunerea tumorii reconstruite (galben) cu inocul viral (magenta), arătând foarte puțin semnal de virus în afara marginilor tumorii. (E și F) Distribuția virusului după injectarea intratumorală (pacient 3-09). (E) Colorarea FISH împotriva ARN-ului H-1PV al tumorii rezecate în bloc cu urmă de cateter vizibilă (asterisc). Bară de scară, 2.000 μm. O zonă îndepărtată de calea cateterului (caseta albă) este mărită în (F) (săgeata albă). (F) Mărire mai mare (bara de scară a întregii imagini, 50 μm; bara de scară a zonei mărite, 100 μm) care arată un semnal puternic de hibridizare pentru ARN-ul H-1PV (roșu) la o distanță de 7.000 μm de cateter, demonstrând astfel o distribuție largă a virusului prin tumoră după injectarea locală. (G și H) Detectarea intratumorală a transcriptelor H-1PV de către FISH după injecția intravenoasă (pacientul 4-10) indicând traversarea barierei hematoencefalice/tumorale. Semnalele de hibridizare sunt detectate atât în ​​jurul vaselor de sânge intratumorale (G), cât și în zonele tumorale îndepărtate ale vaselor de sânge (H). Bare de scară, 50 μm. Semnalele de hibridizare sunt detectate atât în ​​jurul vaselor de sânge intratumorale (G), cât și în zonele tumorale îndepărtate ale vaselor de sânge (H). Bare de scară, 50 μm. Semnalele de hibridizare sunt detectate atât în ​​jurul vaselor de sânge intratumorale (G), cât și în zonele tumorale îndepărtate ale vaselor de sânge (H). Bare de scară, 50 μm.

Prezența și distribuția H-1PV în țesutul tumoral rezecat au fost determinate prin hibridizare fluorescență in situ (FISH). ADN-ul viral a fost dezvăluit la 11 din 12 tumori ale pacienților tratați intratumoral (Tabelul 3). Acest lucru a fost confirmat de PCR cantitativ în timp real și de detectare a particulelor de virus infecțios. Virionii proveniți din trei tumori rezecate (pacienții 3-07, 3-08 și 3-09) au fost analizați pentru integritatea lor genomică. Nu au fost detectate mutații în comparație cu ADN-ul virusului de intrare (GenBank: JX505432.1 ) prin secvențierea întregului Vg. Tumorile tuturor (cu excepția a doi pacienți G1-L1) au prezentat pozitivitate ParvOryx dependentă de doză pentru transcriptele H-1PV (Figura 4A;Tabelul 3). Semnalele pozitive FISH nu au fost limitate la locul de inoculare a virusului, ci au apărut și în zonele tumorale la distanță de cateter, confirmând faptul că injecția locală cu ParvOryx poate duce la o penetrare semnificativă în țesutul tumoral (Figurile 3E și 3F). Prezența ARN-ului H-1PV a corelat cu cea a proteinei virale citotoxice NS1 (Figura 4B;Tabelul 3). Celulele NS1-pozitive au fost găsite grupate în regiuni ale țesutului tumoral solid confirmat histologic ( Figurile S2 A și S2B). Celulele care acumulează transcriptele H-1PV și NS1 au fost găsite în principal în zonele colorate pozitive pentru expresia proteinei gliale fibrilare acide (GFAP) și a receptorului factorului de creștere epidermic (EGFR), sugerând replicarea virusului în celulele tumorale (Figura 4C). Pentru a evalua posibila replicare a virusului în microglia/macrofage asociate tumorii (TAM), am efectuat colorarea CD68-FISH. Deși s-a observat o transcriere a virusului la nivel scăzut într-o fracțiune minoră TAM, niveluri ridicate de transcriere H-1PV (notat ca +++;Tabelul 3) au fost detectate exclusiv în celule non-macrofage (Figura 4D, stânga). Acest lucru este paralel cu descoperirile anterioare care au stimulat celulele mononucleare din sângele periferic uman (PBMC) susțin doar infecția abortivă cu H-1PV. 28 După administrarea intravenoasă de ParvOryx, ARN-ul H-1PV a fost dezvăluit în patru din șase tumori rezecate (Tabelul 3;Figurile 3G și 3H). ADN-ul viral a fost detectat în trei din șase tumori (Tabelul 3). Aceste observații au fost confirmate prin PCR cantitativă în timp real. Împreună cu rezultatele studiilor preclinice de distribuție a virusului la șobolani, aceste date demonstrează că H-1PV poate traversa bariera hematoencefalică/tumorală din sânge în tumoare. Spre deosebire de terapia locală, nicio NS1 nu a putut fi detectată la niciun pacient după injectarea intravenoasă cu ParvOryx (Tabelul 3).

Figura 4

Analiza in situ a tumorilor rezecate după administrarea locală de ParvOryx

(A-E) Replicarea virusului intratumoral și reacția inflamatorie a gazdei (pacient 6-17). (A și B) Transcrierile H-1PV (A) și proteinele NS1 (B) au fost detectate în țesutul tumoral injectat cu virus (stânga), dar nu și în controalele istorice (dreapta). (C) S-a efectuat o colorare dublă pentru ARN viral (stânga) (roșu) și proteina acidă fibrilară glială (verde) sau (dreapta) NS1 virală (roșu) și receptorul factorului de creștere epidermic (verde). (D) Celule tumorale acumulatoare de transcript H-1PV (roșu) colorate negativ pentru markerul macrofag CD68 (verde) (stânga). În schimb, majoritatea celulelor pozitive pentru catepsină B (CTSB) (roșu) au exprimat CD68 (verde) (dreapta). CTSB ⁺ /CD68 ⁻au fost de asemenea detectate celule (săgeată). (E) Expresia crescută a CTSB a fost observată în tumora tratată cu ParvOryx (stânga), în comparație cu controlul istoric (dreapta). (F–I) Infiltrare tumorală cu celule imune activate (pacient 6-16). (F) Două panouri superioare: tumora tratată a prezentat o infiltrație leucocitară (CD45 ^{+ ) crescută (stânga) comparativ cu controlul istoric (dreapta).} Două panouri din mijloc: infiltratele tumorale (CD45, stânga) constau predominant din limfocite T CD3 ⁺ (dreapta). Două panouri inferioare: populația de celule T a inclus atât CD8 ⁺ (stânga) cât și CD4 ⁺(dreapta) limfocite. (G-I) Mai mulți markeri ai activării celulelor imune au fost detectați și în tumora tratată cu ParvOryx: (G) granzima B (stânga) și perforină (dreapta), (H) IFN-γ (stânga) și IL-2 (dreapta). ) și (I) CD25 (stânga) și CD154 (CD40L) (dreapta). Bare de scară, 50 μm.

Tabelul 3

Răspunsuri locale și sistemice la administrarea H-1PV

Pacientul nr.		Țesut analizat
		Tumora a					Sânge periferic b
		Parametri virali			Parametrii gazdei		Răspunsuri specifice celulelor T anti-H-1PV
		ADN	ARN	NS1	CTSB	CD45	Anti-NS	Anti-VP
G1-L1	1-01	+++	−	−	+	++	−	−
	1-02	+	++	+	+++	+++	N / A	N / A
	1-03	−	−	−	+	+	−	++
G1-L2	2-04	++	++	+	+	+	+++	+
	2-05	+	++	+	N / A	N / A	N / A	N / A
	2-06	+	+++	+	+++	++	N / A	N / A
G1-L3	3-07	+(++)	+(++)	+	++	+	N / A	N / A
	3-08	+(+)	+(++)	+(+)	+++	+++	++	+++
	3-09	+(+)	+(++)	+(++)	+++	+++	−	+
G3-L4	6-16	+++	+++	++	+++	+++	−	+++
	6-17	+(+)	+(+)	+(+)	+++	+	N / A	N / A
	6-18	+(+)	+(++)	+	+(+)	+(+)	N / A	N / A
G2-L2	4-10	−	+(+)	−	+++	++	+	++
	4-11	−	−	−	+	+++	−	−
	4-12	+	+	−	N / A	N / A	+	+++
G2-L3	5-13	+	+(+)	−	+	+	+	+++
	5-14	−	+(+)	−	++	++	+	+++
	5-15	+	−	−	+	++	−	−

Deschide într-o fereastră separată

NA, neanalizat.

^a Prezența acizilor nucleici H-1PV și a proteinei NS1, expresia catepsinei B (CTSB) și infiltrarea limfocitară au fost analizate prin FISH și imunofluorescență (IF) în mai multe zone ale aceleiași tumori. Parantezele indică variații, dacă există, în intensitățile semnalului (sau numărul de celule pozitive) între diferite zone.

^b Răspunsurile specifice celulelor T anti-H-1PV au fost analizate utilizând celule mononucleare din sângele periferic ale pacienților izolați și epitopi peptidici virali sau proteine ​​virale complete ca stimuli. Pentru o descriere detaliată a criteriilor de punctare, consultați și 

Materiale și Metode .

Inducerea catepsinei B după administrarea locală de ParvOryx

Pentru a analiza în continuare interacțiunile H-1PV cu celulele glioblastomului și micromediul acestora, am examinat în țesuturile rezecate expresia catepsinei B (CTSB). În acord cu rezultatele noastre dintr-un model de gliom de șobolan, în care infecția cu H-1PV a dus la supraexprimarea CTSB, 29 toți pacienții G1-L3 și G3-L4 au prezentat inducerea CTSB (Tabelul 3;Figura 4E, stânga), spre deosebire de controalele negative istorice (Figura 4E, dreapta). Celulele care supraexprimă CTSB au fost observate în principal în zonele tumorale cu reactivitate NS1 ridicată ( Figura S2 C). Majoritatea celulelor care supraexprima CTSB au fost identificate ca microglia/macrofage (Figura 4D, dreapta). Cu toate acestea, au fost detectate și celule non-macrofage pozitive pentru CTSB (Figura 4D, panoul din dreapta, săgeată) și s-a dovedit a supraexprima EGFR (datele nu sunt afișate), ceea ce sugerează originea tumorii lor. Pentru un pacient G1-L1 (1-02), materialul a fost disponibil din rezecția tumorii primare care nu fusese expusă la ParvOryx. Analizele acestei probe de control nu au reușit să dezvăluie inducerea CTSB și a markerului de competență fagocitară microglia/macrofag Iba1, care a fost de obicei detectat după aplicarea virusului ( Figurile S3 A ​​și S3B). La pacienții injectați intravenos, expresia CTSB a fost mai mică decât la cei tratați intratumoral, deși mai mare decât la controalele istorice testate (n = 10).

Infiltrarea tumorilor cu celule imunitare activate

Au fost prezente infiltrate proeminente de celule imune la pacienții tratați cu ParvOryx (Tabelul 3;Figura 4F, stânga sus), dar nu au fost observate nici la controalele negative istorice (Figura 4F, dreapta sus) nici în materialul tumoral primar ( Figura S3 C). Leucocitele infiltrante tumorale (TIL) exprimau CD45 (Figura 4F, stânga mijloc) și markerul CD3 specific limfocitelor T (Figura 4F, dreapta mijloc). Limfocitele B nu au fost detectate, iar celulele NK au fost rare. Colorarea pentru co-receptorii CD4 și CD8 care se exclud reciproc a demonstrat că CD8 (Figura 4F, stânga jos) și într-o măsură mai mică CD4 (Figura 4Limfocitele T pozitive F, dreapta jos) au fost cele două subpopulații majore. Starea de activare a celulelor T cu infiltrare tumorală (Figurile 4G-4I) a fost evaluat de granzima B (Figura 4G, stânga) și perforină (Figura 4G, dreapta) colorare. Ambii markeri, care indică potențialul citotoxic al celulelor T, au fost detectați împreună cu citokinele imunostimulatoare interferon-γ (IFN-γ) (Figura 4H, stânga) și interleukina (IL)-2 (Figura 4H, dreapta). În consecință, a fost demonstrată și expresia CD25 (lanțul alfa al receptorului IL-2) (Figura 4Am plecat). Exprimarea moleculei co-stimulatoare CD154 (CD40L), un membru al superfamiliei proteinelor factorului de necroză tumorală cu rol major în recunoașterea celulelor prezentatoare de antigen, a fost, de asemenea, observată (Figura 4eu, corect). Analizele in situ FOXP3 au evidențiat doar câteva celule T reglatoare (Treg), împrăștiate ca celule unice în întreaga tumoră, dar nu concentrate în infiltratul imun principal ( Figura S4 ).

Răspunsuri specifice celulelor T în sângele periferic al pacienților tratați cu ParvOryx

Doisprezece pacienți au fost testați pentru inducerea răspunsurilor imune celulare specifice virusului prin măsurarea reactivității celulelor T lor la determinanții antigenici virali în testele IFN-γ ELISpot. Stimulantii utilizați au fost proteine ​​virale de lungime completă (NS1, capside goale din VP1/2) și/sau derivați peptidici prezentați anterior pe un panou de linii celulare de gliom pentru a fi prezentate de HLA-I (Tabelul S3 ) . S-a descoperit că nouă dintre cei 12 pacienți testați prezintă un răspuns antiviral semnificativ al celulelor T împotriva epitopilor NS (6 pacienți) și/sau VP (toți cei 9 pacienți) (Tabelul 3). Celulele T reactive la virus au fost detectate la pacienții din toate grupurile de tratament la toate nivelurile de doză în decurs de 2-8 săptămâni de la primul tratament cu ParvOryx și au persistat timp de câteva luni (Figura 5). Interesant este că cei patru pacienți la care transcrierile virale nu au fost detectate de FISH (pacienții 1-01, 1-03, 4-11 și 5-15) nu au reușit, de asemenea, să dezvolte un răspuns specific al celulelor T NS1 (Tabelul 3). Acest lucru argumentează pentru dependența acestui răspuns de producția de novo de NS1 de către celulele tumorale infectate, deoarece copia preexistentă legată de genom a polipeptidei NS1 prezentă pe suprafața exterioară a virionului de intrare a fost îndepărtată în timpul purificării ParvOryx prin digestia cu ADNază. secvență de atașare situată extern la care NS1 este atașat covalent. Pentru a determina în continuare specificitatea limfocitelor activate, am testat peptide virale mai scurte (9-mer) și unice. Acest lucru a condus la identificarea epitopilor distincti ai limfocitelor T citotoxice specifice virusului (CTL). Deoarece peptidele prezentate de HLA I detectate în liniile celulare de gliom uman infectate cu H-1PV includ o serie de epitopi presupusi de antigen de gliom ( Tabelul S3), am testat reactivitatea celulelor T împotriva acestor peptide de gliom la pacienții al căror tip HLA se potrivea îndeaproape cu cel al liniilor celulare de gliom. După cum este exemplificat înFigura 5A, trei din șase astfel de pacienți au prezentat un răspuns scăzut, dar semnificativ al celulelor T la antigenele de gliom.

Figura 5

Evaluarea răspunsurilor celulelor T la antigenele H-1PV și gliom prin testul IFN-γ ELISpot

(A și B) Răspunsurile imune celulare sunt prezentate pentru doi pacienți tratați cu ParvOryx prin (A) calea intratumorală și intracerebrală (pacientul 2-04) sau (B) calea intravenoasă și intracerebrală (pacientul 5-14). PBMC-urile au fost izolate în zilele indicate înainte de (ziua 0) sau după (zilele 10-120) tratament. După incubarea cu stimulenți corespunzători, au fost numărate celulele formatoare de puncte (SFC) producătoare de IFN-y. Stimulantii de testare au fost peptide virale sau gliom ( Tabelul S3) sau proteine ​​virale de lungime completă (NS1 sau capside goale formate din VP1 și VP2). Fitohemaglutinina (PHA) și citomegalovirusul, virusul Epstein-Barr și grupele de peptide ale virusului gripal (CEF) au servit ca stimuli de control pozitiv. Valorile de control negative (celule nestimulate) au variat de la 0 la 21 SFC per milion de PBMC și au fost scăzute din valorile eșantionului stimulat corespunzătoare. Sunt afișate mediile (coloanele) și SEM (barele) măsurătorilor în trei exemplare. Asteriscurile indică semnificație statistică (*p ≤ 0,05; SFC medie − 2 SEM > 2× control negativ).

Mergi la:

Discuţie

ParvOryx01 a fost primul studiu la om pentru utilizarea H-1PV la pacienții cu glioblastom recurent. În ciuda discrepanțelor din cadrul populației de studiu care erau așteptate de la criteriile de includere destul de largi în ceea ce privește sexul, vârsta, dimensiunea tumorii și tratamentele anterioare, ParvOryx a fost în general bine tolerat pe întreaga gamă de doze investigate. Astfel, obiectivul principal de siguranță și tolerabilitate a fost îndeplinit. Nu au existat semne de inflamație sistemică, activare imunitară excesivă sau toxicitate pentru organul principal. Absența mutațiilor detectabile în genomul virusurilor recuperate din tumorile rezecate a argumentat împotriva apariției unor variante adaptate de H-1PV în intervalul de timp studiat, în concordanță cu rapoartele Vg/PFU similare ale acestora față de virusul de intrare. SUSAR observat la un pacient G3-L4 a rămas un eveniment singular, și deși primele simptome au apărut la scurt timp după a doua administrare de ParvOryx, nu s-a putut stabili o legătură cauzală neechivocă între LCR patologic, diagnosticul radiologic de hidrocefalie și medicamentul de studiu. În special, propagarea intraventriculară a H-1PV și patologia legată de virus, cum ar fi encefalita activă și/sau meningita, ar putea fi excluse și, cel mai probabil, evenimentul sa datorat unui răspuns imun aberant, potențial declanșat de tendința imună individuală a pacientului în SNC. . Prin urmare, nu a fost reglementat ca DLT, iar DSMB precum și organismele de reglementare au permis continuarea procesului. Deoarece nu au mai avut loc evenimente, MTD de ParvOryx nu a fost atins. diagnosticul radiologic al hidrocefaliei și medicamentul de studiu. În special, propagarea intraventriculară a H-1PV și patologia legată de virus, cum ar fi encefalita activă și/sau meningita, ar putea fi excluse și, cel mai probabil, evenimentul sa datorat unui răspuns imun aberant, potențial declanșat de tendința imună individuală a pacientului în SNC. . Prin urmare, nu a fost reglementat ca DLT, iar DSMB precum și organismele de reglementare au permis continuarea procesului. Deoarece nu au mai avut loc evenimente, MTD de ParvOryx nu a fost atins. diagnosticul radiologic al hidrocefaliei și medicamentul de studiu. În special, propagarea intraventriculară a H-1PV și patologia legată de virus, cum ar fi encefalita activă și/sau meningita, ar putea fi excluse și, cel mai probabil, evenimentul sa datorat unui răspuns imun aberant, potențial declanșat de tendința imună individuală a pacientului în SNC. . Prin urmare, nu a fost reglementat ca DLT, iar DSMB precum și organismele de reglementare au permis continuarea procesului. Deoarece nu au mai avut loc evenimente, MTD de ParvOryx nu a fost atins. potenţial declanşat de tendinţa imună individuală a pacientului în SNC. Prin urmare, nu a fost reglementat ca DLT, iar DSMB precum și organismele de reglementare au permis continuarea procesului. Deoarece nu au mai avut loc evenimente, MTD de ParvOryx nu a fost atins. potenţial declanşat de tendinţa imună individuală a pacientului în SNC. Prin urmare, nu a fost reglementat ca DLT, iar DSMB precum și organismele de reglementare au permis continuarea procesului. Deoarece nu au mai avut loc evenimente, MTD de ParvOryx nu a fost atins.

ParvOryx01 a demonstrat pentru prima dată la oameni capacitatea H-1PV de a trece, într-o manieră dependentă de doză, de la o tumoare pe creier în fluxul sanguin și invers. Acest lucru confirmă descoperirile preclinice la șobolani, arătând disponibilitatea sistemică a virusului după injectarea intracerebrală. 22 , 27 Având în vedere că pacienții cu tumori cerebrale au o vasculatură mai scursă decât cea normală, această observație deschide noi oportunități terapeutice, în special pentru glioblastom, care se caracterizează prin migrarea precoce a celulelor tumorale intracerebrale care necesită administrare sistemică suplimentară de terapie.

Analiza noastră a distribuției H-1PV după injectarea locală demonstrează că o singură injecție lentă printr-un cateter standard a dus la o direcționare excelentă a inoculului către zona tumorii și o distribuție largă a H-1PV prin țesutul tumoral. Viitoarele studii clinice care utilizează ParvOryx pentru acest sau alte tipuri de tumori ar putea evita astfel explorarea unor metode mai complicate de administrare locală, cum ar fi livrarea îmbunătățită prin convecție.

Prezența ARN viral în celulele tumorale după perfuzia intravenoasă cu ParvOryx indică faptul că terapia sistemică este o opțiune și ar trebui să ia în considerare faptul că producția de NS1 a fost dependentă de doză și a fost detectată numai după injectarea locală la L2 sau mai sus. Observațiile favorabile terapiei sistemice includ: (1) o bună predictibilitate a farmacocineticii medicamentului, minimizarea riscului de supradozaj neintenționat și a efectelor secundare legate de expunere; (2) un volum mare de distribuție a H-1PV după injectarea intravenoasă, sugerând o diseminare largă în diferite țesuturi, 26și, prin urmare, potențiala aplicabilitate la diferite afecțiuni maligne (deși pierderea necontrolată a H-1PV la organele nețintă ar putea fi un obstacol în calea unui tratament eficient); și (3) absența riscurilor de pericol biologic pentru populația generală după administrarea ParvOryx în intervalul de doze investigat. În studiile viitoare, măsurile de precauție pentru pacienții tratați cu ParvOryx pot fi astfel reduse considerabil.

H-1PV se compară favorabil cu alte OV testate, deoarece anticorpii specifici H-1PV preexistenți sunt absenți în populația generală. În termen de 10 zile de la administrarea ParvOryx la cele mai mari doze testate, au apărut anticorpi specifici H-1PV, oferind o fereastră de cel puțin 10 zile pentru reaplicarea de rapel neinhibată. Cu toate acestea, viitoarele programe de tratament ParvOryx prelungite vor trebui să țină cont de momentul apariției anticorpilor neutralizanți, accelerând clearance-ul H-1PV din sânge.

Estimările eficacității clinice, un obiectiv secundar, trebuie luate în considerare cu prudență deoarece ParvOryx01 a inclus doar 18 pacienți destul de eterogene și a fost realizat ca un studiu de creștere a dozei cu diferite căi de administrare. În cohorta noastră de pacienți, răspunsul clinic nu a depins de doza sau modul de administrare a ParvOryx. În mod obiectiv, o PFS de 15,9 săptămâni și un OS de 464 de zile s-au comparat favorabil cu datele publicate ale meta-analizelor pacienților cu glioblastom recurent și au fost în intervalul rezultatelor pozitive raportate recent dintr-un studiu care a utilizat un retrovirus armat competent pentru replicare. 14 O posibilă confuzie este efectul intervenției chirurgicale repetate, care în mai multe studii mici, unicecentrale și o analiză multicentrică recentă 30părea să îmbunătățească rezultatul. În schimb, într-o analiză mai amplă și cuprinzătoare raportată de North American Brain Tumor Consortium în 2007, acest efect a fost minim: mediana PFS a variat de la 7,9 (fără intervenție chirurgicală) la 8,3 săptămâni (cu intervenție chirurgicală), iar OS la 6 luni a fost de 51% fără sau 56% cu îndepărtarea tumorii. 31

În timpul planificării studiului, a fost luată o decizie împotriva biopsiilor pentru a confirma diagnosticul înainte de injectarea virusului, pe baza unei analize risc-beneficiu. Histologia tumorii rezecate a confirmat glioblastomul recurent în toate cazurile, astfel încât această abordare sa dovedit corectă. Cu toate acestea, prelevarea de probe tumorale înainte de injectarea cu ParvOryx ar fi facilitat compararea și interpretarea constatărilor histologice și imunologice in situ și poate fi luată în considerare în studiile viitoare. Cu toate acestea, a fost posibil să se obțină material tumoral primar de la unul dintre pacienți. Deși ținând cont de faptul că tumora recurentă tratată cu ParvOryx a fost supusă radioterapiei și chimioterapiei înainte de expunerea la virus, acest material tumoral primar a servit ca un control pre-tratament „fără virus”, împreună cu panoul de cazuri istorice de glioblastom recurent examinate.

Examenul histopatologic al tumorilor rezecate a evidențiat prezența mai multor zone necrotice, semn distinctiv al glioblastomului. Grupuri de celule tumorale infectate care exprimă NS1 au fost găsite în apropierea unor astfel de zone, în așa-numitele palisade de țesut tumoral activ, dar dacă virusul contribuie efectiv la inducerea necrozei necesită investigații suplimentare. Tumorile de la pacienții tratați cu ParvOryx care erau pozitivi pentru NS1 și/sau ARN viral au afișat markeri ai activării locale a microgliilor/macrofagelor asociate tumorii, cum ar fi CTSB. 32 Microglia activată poate, la rândul său, să secrete factori care ucid eficient celulele gliomului în cultură, în condiții în care atât neuronii, cât și astrocitele normale prezintă o viabilitate nedeteriorată. 33În plus, producția de CTSB de către microglia activată este asociată cu gliom, dar nu cu apoptoza celulelor normale. 34 În celulele de gliom uman, infecția cu H-1PV duce la dereglarea CTSB care induce moartea celulelor. 29 În consecință, o fracțiune minoră a celulelor care supraexprimă CTSB la pacienții tratați cu ParvOryx au prezentat un fenotip EGFR-pozitiv non-macrofag, sugerând că inducerea endogenă a CTSB poate contribui, de asemenea, la uciderea celulelor tumorale.

Tumorile de la șase pacienți tratați cu ParvOryx au prezentat o infiltrație leucocitară puternică, clar diferită de martorii negativi netratați, iar în toate tumorile, cu excepția uneia, prezența infiltratelor leucocitare dense a coincis cu detectarea ADN-ului, ARN-ului și proteinei NS1 H-1PV. Populațiile de celule leucocitare predominante au fost limfocitele T CD8 ⁺ și CD4 ^{+ .} Se raportează că TIL apar în principal în glioblastoamele din clasa transcripțională mezenchimală, în timp ce depleția semnificativă a TIL a fost observată în cazurile de glioblastom clasic. 35Interesant, niciuna dintre tumorile infectate cu H-1PV puternic infiltrate nu ar putea fi atribuită subgrupului tipic de glioblastom mezenchimal, argumentând în continuare rolul tratamentului cu ParvOryx în inducerea acumulării intratumorale de TIL. Deoarece o populație proeminentă de celule Treg imunoinhibitoare este prezentă în mod obișnuit în micromediul glioblastomului, acțiunea celulelor imune efectoare care infiltrează tumorile este adesea suprimată. 36 În contrast, tumorile CD8 ⁺ T pozitive ale pacienților cu ParvOryx01 au avut foarte puține celule Treg care invadează tumorile, în conformitate cu observațiile recente conform cărora H-1PV poate inhiba activitatea de supresie a celulelor Treg in vitro. 37Un sprijin suplimentar pentru o contribuție a tratamentului cu ParvOryx la stabilirea unui mediu intratumoral imunogen vine din detectarea în tumorile tratate local a mai multor markeri de activare a celulelor imune, și anume perforina, granzima B, IFN-γ, IL-2, CD25 și CD40L. .

Rezultatele testelor IFN-y ELISpot în PBMC au evidențiat o inducere precoce a răspunsurilor CTL persistente la antigenele virale structurale și/sau nestructurale. Chiar dacă răspunsurile imune declanșate de virus ar putea interfera cu replicarea virusului, s-a raportat că reacțiile imune celulare induse de alte OV se corelează cu răspunsul la tratament prin promovarea imunității antitumorale. 38 Prin urmare, răspunsurile observate ale celulelor T specifice H-1PV apar într-o lumină favorabilă din punct de vedere clinic, în special pentru că o populație mică, dar semnificativă de CTL-uri a recunoscut, de asemenea, epitopi peptidici derivați de la antigenele de gliom cunoscute. Deși specificitatea pentru glioamele pacienților nu a putut fi testată, aspectul acestor CTL susține o imunitate celulară antitumorală provocată de H-1PV.

În concluzie, datele studiului ParvOryx01 confirmă siguranța și tolerabilitatea H-1PV. Acestea oferă dovezi ale lipsei de ectotoxicitate, capacității H-1PV de a traversa bariera hemato-encefală/tumorală și supraviețuire favorabilă (fără progresie) în comparație cu martorii istorici. În cele din urmă, acest studiu indică capacitatea H-1PV de a stabili un micromediu tumoral imunogen, făcând H-1PV un candidat interesant pentru dezvoltarea clinică ulterioară.

Mergi la:

Materiale și metode

Design de studiu

ParvOryx01 a fost un studiu deschis, necontrolat, cu trei grupuri, cu escaladare a dozei intra-grup, un singur centru, folosind o formulare farmaceutică de bună practică de fabricație (GMP) a H-1PV (ParvOryx). Designul său este raportat în Geletneky et al. 24 și descris înfigura 1. Obiectivele principale au inclus evaluarea siguranței și tolerabilității ParvOryx, determinarea MTD și investigarea viremiei și a eliminarii H-1PV. Obiectivele secundare au fost dovada de concept, PFS6 și OS6. Ori de câte ori a fost cazul, pacienții au fost urmăriți pentru OS dincolo de perioada obișnuită de urmărire a studiului de 6 luni prin interviuri telefonice sau vizite continue la centrul de studiu.

ParvOryx01 a fost înregistrat în bazele de date de studii clinice (EudraCT: 2011-000572-33 și ClinicalTrials.gov: NCT01301430 ), efectuate conform principiilor Declarației de la Helsinki și aprobate de autoritatea competentă germană PEI și Comitetul de etică al Facultății Medicale. Heidelberg. Un DSMB a revizuit în mod regulat datele privind siguranța pacienților tratați și a oferit recomandări cu privire la progresia studiului.

Inițial, a fost planificat să se trateze un număr egal de pacienți în fiecare braț de tratament. Acest plan a fost revizuit, având în vedere că pacienții care au primit ParvOryx intratumoral la al treilea nivel de doză (G1-L3, 1E9 PFU) au prezentat niveluri de expunere sistemică la H-1PV similare cu cele așteptate (pe baza experimentelor pe animale) pentru cea mai mică doză. subgrupul brațului intravenos. Prin urmare, după aprobarea unei modificări a protocolului, cei trei pacienți programați inițial pentru tratament intravenos la G2-L1 au fost repartizați la G3-L4 și au primit în schimb ParvOryx intratumoral la o doză de virus (5E9 PFU în total) de cinci ori mai mare decât G1-L3. pacienți ( Tabelul S4). Protocolul a necesitat finalizarea tratamentului intratumoral în G1 înainte de a continua cu tratamentul în G2 și G3. Măsurile de igienă au inclus obligația de a rămâne strict izolat în centrul de studiu până la prima apariție a anticorpilor specifici H-1PV sau până când nu au mai fost detectate pierderi de Vg în fecale, urină sau salivă. Personalul medical și vizitatorii au respectat măsuri suplimentare de igienă predefinite. După externarea pacientului, au fost programate patru vizite de urmărire ambulatorie (ziua 28 și lunile 2, 4 și 6) ( Tabelele S5 și S6 ).

Parametrii de siguranță și tolerabilitate investigați au fost: AE (grave), electrocardiograme cu 12 derivații, temperatura corpului, tensiunea arterială, frecvența cardiacă, chimia clinică, hematologia și coagularea. Concentrațiile de Vg în sânge, urină, salivă și fecale au fost determinate prin PCR cantitativă în timp real la screening, zilnic între zilele 1 și 18 de studiu și la fiecare vizită de urmărire. În G2, două probe suplimentare de sânge au fost prelevate în fiecare zi de administrare intravenoasă conform unui program prestabilit. LLOQ-urile au fost de 40 Vg/μL pentru sânge, 20,9 Vg/mg pentru fecale, 8,57 Vg/μL pentru urină și 9E4 Vg/tampon pentru saliva. Titrurile de anticorpi serici au fost măsurate la screening, zilnic între zilele 1 și 18 de studiu și la fiecare vizită de urmărire. Titrurile de anticorpi serici au fost determinate cu un test HI. PFS a fost evaluată după criteriile Macdonald. 39

Hibridizare in situ prin fluorescență

Testul FISH 40 , 41 a folosit sonde de hibridizare a acidului nucleic blocat (LNA) marcate cu digoxină specifică acidului nucleic viral, proiectate personalizat de Exiqon (Vedbaek, Danemarca) (Tabelul S7 ). Sonda sens recunoaște atât genomii virionului, cât și catena negativă a formelor replicative ADN virale. Sonda antisens detectează ARNm viral și catena pozitivă a formelor replicative ADN. Semnalele generate de sonda antisens, fiind în mare parte sensibile la RNază, au fost folosite ca indicatori ai sintezei transcriptului viral. Pentru analiza cantitativă a semnalelor pozitive, pachetul de procesare a imaginilor Fiji 42 ImageJ 43a fost folosit. Macro-urile personalizate au fost dezvoltate de Dr. D. Krunic (Centrul German de Cercetare a Cancerului, Heidelberg, Germania), iar analiza imaginilor a fost realizată cu setări de procesare constante. Rezultatele au fost prezentate ca intensități medii ale semnalelor pozitive (în unități arbitrare [au]) pe câmp de observare al microscopului (diametrul câmpului vizual [dFOV] ​​= 1.000 μm). Fluorescența de fond a controalelor negative istorice a definit limita dintre semnalele pozitive și negative. Intensitatea semnalului în intervalele 11.500–30.000 au, 30.000–50.000 au și >50.000 au a fost notată ca +, ++ și, respectiv, +++.

Analiza cantitativă PCR în timp real a tumorilor

Acizii nucleici virali au fost extrași din țesutul tumoral încorporat în parafină (~10 mg) cu Kit-ul AllPrep ADN/ARN FFPE (QIAGEN, Hilden, Germania). Pentru asigurarea calității, s-au folosit controale cu matrice pozitivă (întărite cu ADN și ARN viral definit) și controale cu matrice negativă. Acizii nucleici extrași au fost cuantificați cu un NanoDrop 2000 (Thermo Scientific, Darmstadt, Germania). Pentru cuantificarea ADN-ului, probele au fost amestecate cu TaKaRa Premix ExTaq Mastermix (TAKARA Bio, Kusatsu, Japonia) care conține ROX, primeri specifici secvenței și sondă NS care asigură amplificarea ADN-ului (nt 1,079–1,219). 44Pentru cuantificarea ARN, probele au fost amestecate cu TaqMan ARN-to-CT 1-Step Kit Mastermix (Life Technologies, Darmstadt, Germania) care conține transcriptază inversă, primeri specifici secvenței (primer invers: 5′-GGCGTACTTCTCGGAGTCAGA-3′, primer direct: 5′-GAGCGCAGTGGATGACATGA-3′) și sondă (5′-[6FAM]CAAAAAGTTCAATGCGCTCA[MGB]-3′) asigurând amplificarea ADNc (nt 491–2.032 regiune exon-exon). Concentrațiile de acid nucleic viral au fost exprimate ca ADN viral/μg ADN total sau ARN viral/μg ARN total.

Imunofluorescență

Anticorpul monoclonal de șoarece 3D9 specific pentru proteina H-1PV NS1 a fost furnizat de Dr. N. Salomé (DKFZ [Centrul German de Cercetare a Cancerului], Heidelberg, Germania). Au fost utilizați diverși anticorpi primari disponibili comercial pentru a detecta CTSB și markerii (activare) ale celulelor imune ( Tabelul S8)). Celulele NS1-pozitive pe câmp de observație (dFOV = 2.000 μm) au fost numărate, iar abundența lor a fost notată ca +, ++ sau +++, dacă au fost detectate 1–10, 10–50 sau ≥50 celule pozitive, respectiv . Semnalul specific CTSB a fost marcat ca +, ++ sau +++ atunci când numărul de celule pozitive CTSB pe câmp de observare al microscopului (dFOV = 1.000 μm) a fost ≤5, 5–10 sau, respectiv, ≥10. Au fost luate în considerare numai celulele care supraexprimă CTSB (intensitatea medie a semnalului peste limita determinată pe controalele negative istorice). Pentru analiza cantitativă a intensității semnalului CTSB, a fost folosit software-ul Fiji ImageJ (a se vedea mai sus) și a fost efectuată analiza automată cu macrocomenzi dezvoltate special (Dr. D. Krunic, DKFZ) și setări de procesare constante. Infiltrarea tumorii limfocitare a fost notată ca +, ++ sau +++ dacă numărul de TIL-uri pe câmp de observare al microscopului (dFOV = 1,

Imunohistochimie

Protocoale de rutină și o platformă automată de colorare cu acces aleatoriu (Ventana Medical Systems, Basel, Elveția) au fost utilizate pentru detectarea CD45, CD3, CD4, CD8, CD68 și FOXP3.

Testul IFN-y ELISpot

PBMC-urile au fost preparate din sânge integral recoltat de la pacienți înainte și la intervale de timp după administrarea ParvOryx înainte și după rezecție. Celulele T care răspund au fost cuantificate ca celule formatoare de puncte per milion de PBMC, utilizând testul imunospot legat de enzima IFN-γ (ELISpot) (ProImmune, Oxford, Marea Britanie). Stimulantii de testare au inclus proteina H-1PV NS1 purificata, 45 de capside goale din VP1/2 46 (10 μg/mL) si grupuri de peptide sintetice (5 μM) din proteinele H-1PV NS sau VP sau antigeni de gliom cunoscuti (Tabelul S3) . ). Peptidele de testare au fost identificate în prealabil cu ProPresent Antigen Presentation Assay (ProImmun) ca fiind HLA I-prezentate pe un panou de linii celulare de gliom infectate cu H-1PV (U138, U87, A172, U373 și NCH89).

Detectarea H-1PV infecțioasă

Titrurile infecțioase de parvovirus în sânge și tumoră au fost determinate prin analiza plăcii. Probele (200 μL de sânge sau 25 mg de tumoră aduse la un volum total de 500 μL cu mediu MEM fără ser fetal bovin [FBS]) au fost omogenizate prin trei cicluri de îngheț-dezgheț și sonicate la 48 W timp de 1 minut într-un Sonorex Super 10 P. omogenizator cu ultrasunete (Bandelin, Germania). Alicote (500 μl) de diluții în serie au fost inoculate pe monostraturi confluente de 60% de celule renale nou-născute (NB-324K). Culturile au fost procesate în esență așa cum este descris de Tattersall și Bratton, 47iar titrurile de virus au fost exprimate în PFU per mililitru de sânge sau miligram de tumoare. LLOQ a fost de 5 PFU/ml sânge sau 40 PFU/g tumoră. Când titrul a fost sub 3 PFU/200 μL sânge sau 3 PFU/25 mg tumoră, proba originală a fost propagată pe celule de gliom de șobolan RG-2 (trei cicluri de incubare de 5 zile) înainte de titrarea plăcii. Raportul Vg/PFU al virusurilor propagate din tumoră și din sânge a fost determinat după îndepărtarea ADN-ului neambalat prin tratamentul cu DNază și s-a dovedit a fi similar cu cel al virusului de intrare (în jur de 1E3).

Secvențierea ADN-ului H-1PV

După multiplicarea in vitro, virusurile recuperate din omogenate tumorale rezecate au fost supuse extracției ADN-ului utilizând kit-ul QIAamp MinElute Virus Spin (QIAGEN, Hamburg, Germania). Secvențierea cu acoperire de două ori a întregului genom (cu excepția acelor de păr terminale) a fost efectuată în condițiile ISO 17025 de către Eurofins Medigenomix (Ebersberg, Germania), folosind metoda de terminare a lanțului. 48

Cuantificarea Vg în fluidele corporale

ADN-ul extras cu truse comerciale (QIAGEN, Hilden, Germania sau Epicenter, Madison, WI, SUA) din sânge, salivă, urină și fecale a fost analizat prin PCR cantitativă în timp real. Testul a fost validat și efectuat de BSL Bioservice (München, Germania) într-un LightCycler 480 (Roche, Mannheim, Germania). Pentru calibrare, au fost utilizate două controale negative și șapte vârfuri Vg duplicate (genomi 5E1–5E7 per PCR). Primerii și sonda de detecție Vg fluorogenă au fost: primer primer (5′-GCG CGG CAG AAT TCA AAC T-3′), primer invers (5′-CCA CCT GGT TGA GCC ATC AT-3′), sonda (5′- [6FAM]ATG CA*G CCA* GA*CA*GT TA[TAMRA]-3′ [*, LNA funcționalizat]). Reacția a fost inițializată timp de 10 minute la 95°C, urmată de 45 de cicluri de 95°C timp de 15 s și 60°C timp de 60 s, și extensia finală timp de 10 minute la 40°C. Concentrațiile de Vg au fost exprimate pe microlitru (sânge, urină), tampon (salivă),

HI Test

Titrurile de anticorpi au fost măsurate prin inhibarea hemaglutinării mediate de virus. Testul HI a fost validat și efectuat de Labor Enders (Stuttgart, Germania), utilizând diluții în serie 1:2 ale serului pacientului epuizat de factori de hemaglutinare nespecifici prin incubare prealabilă cu 5% (v/v) eritrocite de pui. Probele de testat au fost suplimentate cu H-1PV (aproximativ 5E9 capside/godeu) și eritrocite de pui (0,125%). Titrurile de anticorpi au fost determinate ca fiind cea mai mare diluție a serului care determină HI completă.

Testarea anticorpilor de neutralizare

Anticorpii de neutralizare specifici virusului au fost detectați prin măsurarea capacității serului de a inhiba infecția litică a celulelor permisive NB-324K de către H-1PV. Viabilitatea celulară a fost determinată prin colorarea cu cristal violet și cuantificarea fotometrică a celulelor reziduale la 4 zile după infecție (0,1 PFU/celulă) în prezența și absența serului pacientului diluat în serie. Curbele doză-răspuns au fost calculate cu SigmaPlot și modelul 4PL. Titrul de anticorp neutralizant a fost definit ca diluția serului care provoacă inhibarea cu 50% a toxicității induse de virus.

Planificarea Statistică

Studiul a fost planificat ca un studiu de determinare a dozei cu o schemă de trei o dată, cu escaladare la următoarea doză atunci când nu a avut loc niciun eveniment limitator de doză și trecerea la reevaluarea continuă 49 după primul eveniment limitator de doză .

Analize statistice

Variabilele continue au fost tabulate pe subgrup ca medii cu SD; numărările au fost tabulate ca frecvențe absolute pe subgrup. Datele de timp până la eveniment au fost estimate pe subgrup și pe grup folosind metoda Kaplan-Meier. Au fost generate tabele de schimb pentru toate valorile de laborator per subgrup și vizită. Concentrația genomului viral a fost împrăștiată pe o scară logaritmică în timp pentru G2. Toate analizele au fost pre-specificate într-un plan de analiză statistică, care a fost finalizat înainte ca baza de date a studiului să fie închisă.

Mergi la:

Contribuții ale autorului

J. Hajda, KG, JR, J. Hüsing, KJ, OK, MD și BH au conceput acest studiu. KG, AU, J.-ON și TS au fost responsabili pentru desfășurarea procesului. KG, AU, J. Hajda, BB și AJB au obținut și/sau interpretat date clinice. DC, AvD, VD, BL, IK, ALA, MR, AJ, VF, SL, JF, WB, RB și ET-L. efectuat măsurători de laborator. BL, ALA, JR, IK, DC, KG, J. Hajda, JF, RB, OK și MD au analizat și interpretat rezultatele de laborator. J. Hüsing a fost responsabil de analiza statistică. KG, J. Hajda, ALA, BL, J. Hüsing, JR și AU au scris manuscrisul și/sau au revizuit critic conținutul său intelectual. Toți autorii au aprobat versiunea finală a manuscrisului.

Mergi la:

Conflicte de interes

Studiul clinic ParvOryx01 a fost sponsorizat de ORYX GmbH & Co. KG. Sponsorii nu au avut niciun rol în decizia de publicare sau în scrierea manuscrisului. OK, MD și BH sunt angajați ai ORYX GmbH & Co. KG. KG, ALA, BL, IK și JR sunt co-inventatori în diferite brevete/cereri de brevet referitoare la conținutul acestei lucrări.

Mergi la:

Mulțumiri

Dorim să mulțumim tuturor participanților la studiu și familiilor lor, precum și personalului medical, de asistență medicală și personalului tehnic al Departamentului de Neurochirurgie, Spitalul Universitar Heidelberg. Recunoaștem sprijinul dedicat și expert al lui Bernhard Beigel în neuronavigația intraoperatorie. Mulțumim lui Marcus Müller, Barbara Liebetrau, Silvia Münstermann, Milena Barf (DKFZ, Heidelberg, Germania) și Ludmilei Umansky (Centrul Național pentru Boli Tumorale, Heidelberg, Germania) pentru asistența tehnică excelentă și lui Damir Krunic, Manuela Brom și Felix Bestvater (DKFZ, Light Microscopy Facility) pentru asistență cu imagistica și analiza imaginilor. Îi suntem datori lui Philipp Beckhove (Centrul Național pentru Boli Tumorale, Heidelberg, Germania) pentru efectuarea analizelor de citokine. Suntem recunoscători lui Jörg Schlehofer (DKFZ, Heidelberg, Germania) și Magnus von Knebel Doeberitz (Spitalul Universitar Heidelberg) pentru contribuția lor la inițierea acestui studiu. Mulțumim lui Jürg Nüesch (DKFZ, Heidelberg, Germania) pentru furnizarea proteinei H-1PV NS1, Oliver Rossmann (Eurofins Medigenomix GmbH, Ebersberg, Germania) pentru analiza de secvențiere, Anne Régnier-Vigouroux (Universitatea Johannes Gutenberg, Mainz, Germania) pentru discuții utile și sugestii și Kathleen Broman pentru lectura critică a manuscrisului. Producția GMP a medicamentului (ParvOryx) a fost efectuată de IDT Biologika (Dessau-Rosslau, Germania). Probele de glioblastom recurent încorporat în parafină pentru a fi utilizate ca controale negative istorice au fost furnizate de banca de țesuturi a Centrului Național pentru Boli Tumorale (NCT, Heidelberg, Germania) în conformitate cu reglementările băncii de țesuturi și cu aprobarea comitetului de etică al Universității Heidelberg. Procesul ParvOryx01 a fost susținut de ORYX GmbH & Co. KG.

Mergi la:

Note de subsol

Informațiile suplimentare includ patru figuri și opt tabele și pot fi găsite cu acest articol online la http://dx.doi.org/10.1016/j.ymthe.2017.08.016 .

Mergi la:

Informatii suplimentare

Documentul S1. Figurile S1–S4 și tabelele S1–S8:

Click aici pentru a vizualiza. ^{(28M, pdf)}

Documentul S2. Articol plus informații suplimentare:

Click aici pentru a vizualiza. ^{(30M, pdf)}

Mergi la:

Referințe

1. 

Stupp R., Hegi ME, Mason WP, van den Bent MJ, Taphoorn MJ, Janzer RC, Ludwin SK, Allgeier A., ​​Fisher B., Belanger K., Organizația Europeană pentru Cercetarea și Tratarea Tumorilor și Radiațiilor Creierului Cancerului Grupuri de oncologie. Grupul de studii clinice de la Institutul Național al Cancerului din Canada Efectele radioterapiei cu temozolomidă concomitentă și adjuvantă comparativ cu radioterapia în monoterapie asupra supraviețuirii în glioblastom într-un studiu randomizat de fază III: analiza pe 5 ani a studiului EORTC-NCIC. Lancet Oncol. 2009; 10 :459–466. [ PubMed ] [ Google Scholar ]2. 

Clarke JL, Ennis MM, Yung WK, Chang SM, Wen PY, Cloughesy TF, Deangelis LM, Robins HI, Lieberman FS, Fine HA, North American Brain Tumor Consortium Este operația la progresie un marker de prognostic pentru îmbunătățirea progresiei la 6 luni -supraviețuire liberă sau supraviețuire globală pentru pacienții cu glioblastom recurent? Neuro-oncol. 2011; 13 :1118–1124. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]3. 

Russell SJ, Peng K.-W., Bell JC Viroterapia oncolitică. Nat. Biotehnologia. 2012; 30 :658–670. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]4. 

Miest TS, Cattaneo R. Viruși noi pentru terapia cancerului: satisfacerea nevoilor clinice. Nat. Rev. Microbiol. 2014; 12 :23–34. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]5. 

Lichty BD, Breitbach CJ, Stojdl DF, Bell JC Devine virală cu imunoterapie împotriva cancerului. Nat. Rev. Cancer. 2014; 14 :559–567. [ PubMed ] [ Google Scholar ]6. 

Cockle JV, Rajani K., Zaidi S., Kottke T., Thompson J., Diaz RM, Shim K., Peterson T., Parney IF, Short S. Viroimunoterapie combinată cu inhibarea punctului de control pentru tratarea gliomului, în funcție de localizare -profilarea tumorii specifice. Neuro-oncol. 2016; 18 :518–527. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]7. 

Markert JM, Razdan SN, Kuo HC, Cantor A., ​​Knoll A., Karrasch M., Nabors LB, Markiewicz M., Agee BS, Coleman JM Un studiu de fază 1 cu HSV-1 oncolitic, G207, administrat în combinație cu radiații pentru GBM recurent demonstrează siguranța și răspunsurile radiografice. Mol. Acolo. 2014; 22 :1048–1055. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]8. 

Harrow S., Papanastassiou V., Harland J., Mabbs R., Petty R., Fraser M., Hadley D., Patterson J., Brown SM, Rampling R. HSV1716 injectare în creier adiacent tumorii după intervenția chirurgicală rezecția gliomului de grad înalt: date de siguranță și supraviețuire pe termen lung. Gene Ther. 2004; 11 :1648–1658. [ PubMed ] [ Google Scholar ]9. 

Markert JM, Medlock MD, Rabkin SD, Gillespie GY, Todo T., Hunter WD, Palmer CA, Feigenbaum F., Tornatore C., Tufaro F., Martuza RL Mutantul virusului herpes simplex cu replicare condiționată, G207 pentru tratamentul gliom malign: rezultatele unui studiu de fază I. Gene Ther. 2000; 7 :867–874. [ PubMed ] [ Google Scholar ]10. 

Rampling R., Cruickshank G., Papanastassiou V., Nicoll J., Hadley D., Brennan D., Petty R., MacLean A., Harland J., McKie E. Evaluarea toxicității virusului herpes simplex competent pentru replicare (ICP 34.5 mutant nul 1716) la pacienții cu gliom malign recurent. Gene Ther. 2000; 7 :859–866. [ PubMed ] [ Google Scholar ]11. 

Chiocca EA, Abbed KM, Tatter S., Louis DN, Hochberg FH, Barker F., Kracher J., Grossman SA, Fisher JD, Carson K. Un studiu deschis de fază I, cu escaladare a dozei, multi-instituțional de injectare cu un adenovirus E1B-Atenuat, ONYX-015, în regiunea peritumorală a gliomelor maligne recurente, în cadru adjuvant. Mol. Acolo. 2004; 10 :958–966. [ PubMed ] [ Google Scholar ]12. 

Kicielinski KP, Chiocca EA, Yu JS, Gill GM, Coffey M., Markert JM Studiul clinic de fază 1 de perfuzie intratumorală cu reovirus pentru tratamentul gliomelor maligne recurente la adulți. Mol. Acolo. 2014; 22 :1056–1062. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]13. 

Forsyth P., Roldán G., George D., Wallace C., Palmer CA, Morris D., Cairncross G., Matthews MV, Markert J., Gillespie Y. Un studiu de fază I de administrare intratumorală a reovirusului la pacienți cu glioame maligne recidivante confirmate histologic. Mol. Acolo. 2008; 16 :627–632. [ PubMed ] [ Google Scholar ]14. 

Cloughesy TF, Landolfi J., Hogan DJ, Bloomfield S., Carter B., Chen CC, Elder JB, Kalkanis SN, Kesari S., Lai A. Studiul de fază 1 cu vocimagene amiretrorepvec și 5-fluorocitozină pentru hipertensiune recurentă gliom de grad. Sci. Transl. Med. 2016; 8 :341ra75. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]15. 

Cotmore SF, Tattersall P. Parvovirusuri: mic nu înseamnă simplu. Annu. Pr. Virol. 2014; 1 :517–537. [ PubMed ] [ Google Scholar ]16. 

Jacoby RO, Bhatt PN, Jonas AM Viral diseases. În: Baker HJ, Lindsey JR, Weisbroth SH, editori. Şobolanul de laborator (Vol. 1, Biologie şi boli) Academic Press; 1979. p. 271–306. [ Google Scholar ]17. 

Newman SJ, McCallin PF, Sever JL Încercările de a izola virusul H-1 din avorturile umane spontane: un raport negativ. Teratologie. 1970; 3 :279–281. [ PubMed ] [ Google Scholar ]18. 

Le Cesne A., Dupressoir T., Janin N., Spielman M., Le Chevalier T., Sancho-Garnier H., Paoletti C., Rommelaere J., Stehelin D., Tursz T. Intra-lesional administration of un virus viu, parvovirus H1 (PVH-1) la pacienții cu cancer: un studiu de fezabilitate. Proc. Ann. Întâlni. A.m. Soc. Clin. Oncol. 1993; 12 :297. [ Google Scholar ]19. 

Toolan HW, Saunders EL, Southam CM, Moore AE, Levin AG H-1 viremia virusului la om. Proc. Soc. Exp. Biol. Med. 1965; 119 :711–715. [ PubMed ] [ Google Scholar ]20. 

Geletneky K., Nüesch JP, Angelova A., Kiprianova I., Rommelaere J. Double-faceted mechanism of parvoviral oncosuppression. Curr. Opinează. Virol. 2015; 13 :17–24. [ PubMed ] [ Google Scholar ]21. 

Rommelaere J., Geletneky K., Angelova AL, Daeffler L., Dinsart C., Kiprianova I., Schlehofer JR, Raykov Z. Oncolytic parvoviruses as cancer therapeutics. Cytokine Growth Factor Rev. 2010; 21 :185–195. [ PubMed ] [ Google Scholar ]22. 

Geletneky K., Kiprianova I., Ayache A., Koch R., Herrero Y Calle M., Deleu L., Sommer C., Thomas N., Rommelaere J., Schlehofer JR Regression of advanced rat and human glioams by tratament local sau sistemic cu parvovirus H-1 oncolitic la modele de șobolan. Neuro-oncol. 2010; 12 :804–814. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]23. 

Nüesch JP, Lacroix J., Marchini A., Rommelaere J. Molecular pathways: rodent parvoviruses—mechanisms of oncolysis and perspectives for clinical cancer treatment. Clin. Cancer Res. 2012; 18 :3516–3523. [ PubMed ] [ Google Scholar ]24. 

Geletneky K., Huesing J., Rommelaere J., Schlehofer JR, Leuchs B., Dahm M., Krebs O., von Knebel Doeberitz M., Huber B., Hajda J. Faza I/IIa studiului intratumoral/ administrarea intracerebrală sau intravenoasă/intracerebrală de Parvovirus H-1 (ParvOryx) la pacienții cu glioblastom multiform progresiv primar sau recurent: protocol ParvOryx01. BMC Cancer. 2012; 12:99 . [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]25. 

Herrlinger U., Schäfer N., Steinbach JP, Weyerbrock A., Hau P., Goldbrunner R., Leutgeb B., Urbach H., Stummer W., Glas M. Studiul randomizat, multicentric GLARIUS care investighează bevacizumab/irinotecan vs temozolomid standard la pacienții nou diagnosticați cu glioblastom nemetilat MGMT: rezultate finale de supraviețuire și calitatea vieții. Neuro-oncol. 2014; 16 :ii23–ii24. [ Google Scholar ]26. 

Geletneky K., Leoni AL, Pohlmeyer-Esch G., Loebhard S., Baetz A., Leuchs B., Roscher M., Hoefer C., Jochims K., Dahm M. Patologia, distribuția organelor și răspunsul imun după injectarea intravenoasă unică și repetată la șobolani cu parvovirus H1 de grad clinic. Comp. Med. 2015; 65 :23–35. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]27. 

Geletneky K., Leoni AL, Pohlmeyer-Esch G., Loebhard S., Leuchs B., Hoefer C., Jochims K., Dahm M., Huber B., Rommelaere J. Bioavailability, biodistribution, and CNS toxicity of parvovirus H1 de grad clinic după injectare intravenoasă și intracerebrală la șobolani. Comp. Med. 2015; 65 :36–45. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]28. 

Grekova S., Aprahamian M., Giese N., Schmitt S., Giese T., Falk CS, Daeffler L., Cziepluch C., Rommelaere J., Raykov Z. Celulele imune participă la activitatea oncosupresivă a parvovirusului H. -1PV și sunt activate ca urmare a infecției lor abortive cu acest agent. Cancer Biol. Acolo. 2010; 10 :1280–1289. [ PubMed ] [ Google Scholar ]29. 

Di Piazza M., Mader C., Geletneky K., Herrero Y Calle M., Weber E., Schlehofer J., Deleu L., Rommelaere J. Cytosolic activation of cathepsins mediates parvovirus H-1-induced killing of cisplatin și celule gliom rezistente la TRAIL. J. Virol. 2007; 81 :4186–4198. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]30. 

Suchorska B., Weller M., Tabatabai G., Senft C., Hau P., Sabel MC, Herrlinger U., Ketter R., Schlegel U., Marosi C. Rezecția completă a volumului tumorii care crește contrastul este asociată cu o supraviețuire îmbunătățită în glioblastom recurent-rezultate din studiul DIRECTOR. Neuro-oncol. 2016; 18 :549–556. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]31. 

Ballman KV, Buckner JC, Brown PD, Giannini C., Flynn PJ, LaPlant BR, Jaeckle KA Relația dintre supraviețuirea fără progresie la șase luni și punctele finale de supraviețuire globală la 12 luni pentru studiile de fază II la pacienții cu glioblastom multiform . Neuro-oncol. 2007; 9 :29–38. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]32. 

Kingham PJ, Pocock JM catepsina B secretată microglial induce apoptoza neuronală. J. Neurochem. 2001; 76 :1475–1484. [ PubMed ] [ Google Scholar ]33. 

Kees T., Lohr J., Noack J., Mora R., Gdynia G., Tödt G., Ernst A., Radlwimmer B., Falk CS, Herold-Mende C., Régnier-Vigouroux A. Microglia izolat de la pacienții cu gliom câștigă activități antitumorale pe stimularea poli (I:C). Neuro-oncol. 2012; 14 :64–78. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]34. 

Hwang SY, Yoo BC, Jung JW, Oh ES, Hwang JS, Shin JA, Kim SY, Cha SH, Han IO Inducerea apoptozei gliomului de către moleculele secretate de microglia: rolul oxidului nitric și al catepsinei B. Biochim . Biophys. Acta. 2009; 1793 :1656–1668. [ PubMed ] [ Google Scholar ]35. 

Rutledge WC, Kong J., Gao J., Gutman DA, Cooper LA, Appin C., Park Y., Scarpace L., Mikkelsen T., Cohen ML Limfocitele cu infiltrare tumorală în glioblastom sunt asociate cu modificări genomice specifice și legate de clasa transcripțională. Clin. Cancer Res. 2013; 19 :4951–4960. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]36. 

Hussain SF, Yang D., Suki D., Aldape K., Grimm E., Heimberger AB Rolul microglia/macrofagelor care infiltra gliom uman în mediarea răspunsurilor imune antitumorale. Neuro-oncol. 2006; 8 :261–279. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]37. 

Moralès O., Richard A., Martin N., Mrizak D., Sénéchal M., Miroux C., Pancré V., Rommelaere J., Caillet-Fauquet P., de Launoit Y., Delhem N. Activation of un răspuns ajutător și nu reglator al celulelor T CD4+ umane de către parvovirusul H-1 oncolitic. Plus unu. 2012; 7 :e32197. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]38. 

Cassady KA, Haworth KB, Jackson J., Markert JM, Cripe TP La infecție și nu numai: mecanismele anti-cancer pe mai multe direcții ale virusurilor oncolitice. Viruși. 2016; 8:43 . [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]39. 

Macdonald DR, Cascino TL, Schold SC, Jr., Cairncross JG Criterii de răspuns pentru studiile de fază II ale gliomului malign supratentorial. J. Clin. Oncol. 1990; 8 :1277–1280. [ PubMed ] [ Google Scholar ]40. 

Nehmé B., Henry M., Mouginot D. Hibridizare combinată fluorescentă in situ și imunofluorescență: factori limitatori și o strategie de substituție pentru secțiuni de țesut montate pe lame. J. Neurosci. Metode. 2011; 196 :281–288. [ PubMed ] [ Google Scholar ]41. 

Silahtaroglu AN, Tommerup N., Vissing H. FISHing with locked nucleic acids (LNA): evaluarea diferitor mixmeri LNA/DNA. Mol. Celulă. Sonde. 2003; 17 :165–169. [ PubMed ] [ Google Scholar ]42. 

Schindelin J., Arganda-Carreras I., Frize E., Kaynig V., Longair M., Pietzsch T., Preibisch S., Rueden C., Saalfeld S., Schmid B. Fiji: an open-source platform pentru analiza biologic-imagine. Nat. Metode. 2012; 9 :676–682. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]43. 

Schneider CA, Rasband WS, Eliceiri KW NIH Image to ImageJ: 25 de ani de analiză a imaginii. Nat. Metode. 2012; 9 :671–675. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]44. 

Lacroix J., Leuchs B., Li J., Hristov G., Deubzer HE, Kulozik AE, Rommelaere J., Schlehofer JR, Witt O. Parvovirus H1 induce selectiv efecte citotoxice asupra celulelor neuroblastomului uman. Int. J. Cancer. 2010; 127 :1230–1239. [ PubMed ] [ Google Scholar ]45. 

Nüesch JPF, Corbau R., Tattersall P., Rommelaere J. Activitățile biochimice ale virusului minut al proteinei nonstructurale NS1 de șoareci sunt modulate in vitro de starea de fosforilare a polipeptidei. J. Virol. 1998; 72 :8002–8012. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]46. 

​​Leuchs B., Roscher M., Müller M., Kürschner K., Rommelaere J. Proces de producție standardizat la scară largă H-1PV cu monitorizare eficientă a calității și cantității. J. Virol. Metode. 2016; 229 :48–59. [ PubMed ] [ Google Scholar ]47. 

Tattersall P., Bratton J. Interacțiuni reciproce productive și restrictive virus-celulă ale tulpinilor imunosupresoare și prototip ale virusului minut al șoarecilor. J. Virol. 1983; 46 :944–955. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]48. 

Institutul de standarde clinice și de laborator. (2014). MM09-A2/Metode de secvențiere a acidului nucleic în medicina de laborator de diagnosticare: Ghid aprobat, ediția a doua. document CLSI MM09-A2 (CSLI).49. 

O’Quigley J., Pepe M., Fisher L. Metoda de reevaluare continuă: un design practic pentru studiile clinice de fază 1 în cancer. Biometrie. 1990; 46 :33–48. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

Efectele fizioterapiei intensive asupra calității vieții (QoL) după rezecția cancerului pancreatic: un studiu controlat randomizat

BMC Cancer. 2022; 22: 520.

Publicat online 2022 mai 9. doi:  10.1186/s12885-022-09586-1

PMC9082826PMID: 35534822

Dirk Weyhe , ^# Dennis Obonyo , ^# Verena Uslar ,și Navid Tabriz

 Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Date asociate

Declarație de disponibilitate a datelor

Abstract

fundal

Pacienții au scoruri QoL semnificativ mai mici după rezecția pancreatică din cauza cancerului în domeniile fizic și psihologic, comparativ cu martorii sănătoși sau cu alți pacienți cu cancer. Fizioterapia sau antrenamentul fizic intensificat pot crește calitatea de vie prin reducerea nivelului de oboseală și îmbunătățirea funcționării fizice. Cu toate acestea, lipsesc date privind efectele pe termen lung ale fizioterapiei intensive sau supravegheate. Scopul acestui studiu explorator este evaluarea QoL în grupul de intervenție, folosind diverse chestionare QoL în traducerile lor validate în limba germană și adună date despre fezabilitatea acestuia în contextul chimioterapiei cu o urmărire de 12 luni (și dezvoltă concepte pentru a îmbunătăți QoL după rezecția cancerului pancreatic).

Metode

Cincizeci și șase de pacienți (vârsta medie: 66,4 ± 9,9 ani) au fost randomizați în acest studiu în grupul de intervenție (cohorta A, n  = 28) sau grup de control (cohorta B, n ). = 28). Intervenția programului de kinetoterapie intensificat a constat în exerciții de rezistență și forță musculară cu ajutorul cicloergometrului. În grupul de control, kinetoterapie a fost limitată la durata spitalizării și a fost programată pentru 20 de minute, câte 5 zile pe săptămână. Vizitele clinice au avut loc cu 2 zile preoperator, 1 săptămână, 3 luni, 6 luni și 12 luni postoperator. Ambele grupuri au participat la programul de urmărire. QoL a fost evaluată utilizând Short Physical Performance Battery (SPPB), Short Form-8 Health Survey (SF-8) și chestionarele QLQ-C30 ale Organizației Europene pentru Cercetare și Tratamentul Cancerului (EORTC) și modulul specific pentru cancerul pancreatic QLQ-PAN26. . Cursul QoL a fost evaluat folosind un ANOVA cu măsuri repetate și un design per protocol.

Rezultate

Din cei 56 de pacienti randomizati initial, 34 au terminat perioada de urmarire de 12 luni. Nu au existat evenimente adverse datorate intervenției și 80% dintre pacienții din grupul de intervenție au fost aderenți. Nu a existat nicio influență semnificativă asupra performanței fizice măsurate prin SPPB și chestionarul SF-8. Cu toate acestea, după 6 luni, pacienții din grupul de intervenție și-au recăpătat condiția fizică anterioară, în timp ce grupul de control nu a făcut-o. Fizioterapia intensivă a influențat în mod pozitiv diverși factori ai calității de vie măsurați cu chestionarul C30, cum ar fi funcționarea fizică ( p  = 0,018), funcționarea rolului ( p  = 0,036) și pierderea apetitului ( p) . = 0,037), chiar și după 6 luni. Nu s-au observat efecte negative la pacienții supuși chimioterapiei comparativ cu cei fără chimioterapie.

Concluzie

Acest prim studiu controlat randomizat cu o urmărire de 12 luni arată că fizioterapie supravegheată sau exerciții fizice prescrise la domiciliu după rezecția cancerului pancreatic sunt sigure și fezabile și ar trebui propuse și începute cât mai curând posibil pentru a îmbunătăți anumite aspecte ale QoL.

Înregistrarea procesului

Registrul german de studii clinice (Nr: DRKS00006786 ); Data inregistrarii: 01.10.2014.

Cuvinte cheie: QLQ-C30, QLQ-PAN26, mobilizare timpurie, exerciții la domiciliu, urmărire pe termen lung

Mergi la:

fundal

Cancerul pancreatic este al 12-lea cel mai frecvent cancer la nivel mondial și a patra cauză de deces cauzat de cancer, după cancerul pulmonar, colorectal și de sân în Europa 2018 [ 1 , 2 ]. În prezent, intervenția chirurgicală combinată cu chimioterapia oferă singura șansă de vindecare, deși cu o supraviețuire de 5 ani variind de la 8-17% [ 3 ]. Acest lucru pare în principal din cauza faptului că 80%-85% dintre pacienți sunt diagnosticați în stadiu avansat local sau metastatic [ 4 , 5 ]. În special în lumina acestei supraviețuiri generale scurte, pare important să se asigure o calitate bună a vieții pacientului. Cu toate acestea, intervenția chirurgicală în sine și următoarea terapie adjuvantă par să aibă un impact mare asupra calității de vie [ 6 ].]. De asemenea, 65–97% dintre pacienții cu cancer pancreatic prezintă deja fragilitate sau oboseală, sarcopenie și/sau scădere în greutate, ceea ce reduce în general calitatea de vie a pacienților chiar înainte de intervenția chirurgicală [ 7 , 8 ] și, de asemenea, se știe că acești factori au a fost asociat cu o supraviețuire globală slabă [ 9 , 10 ].

Interesul clinic și științific pentru calitatea vieții (QoL) a pacienților cu cancer a crescut din anii 1990 [ 11 ]. S-a demonstrat că activitatea fizică intensificată poate crește măsurabil QoL, adică prin îmbunătățirea sau restabilirea forței musculare, a funcționării fizice și reducerea nivelului de oboseală al pacienților cu cancer [ 7 , 12 – 14 ]. Câteva studii care au abordat problema QoL și au dezvoltat concepte de îmbunătățire a QoL a pacienților după rezecția pancreatică [ 7 , 15 – 17 ]]. Yeo și colab. a constatat că pacienții cu cancer pancreatic și periampular care au suferit rezecție beneficiază de un program de mers structurat în ceea ce privește oboseala, durerea, funcționarea fizică și sănătatea mintală [ 7 ]. Steindorf și colegii săi au evaluat eficacitatea antrenamentului de rezistență de 6 luni asupra funcției fizice și a rezultatelor legate de calitatea vieții la 65 de pacienți cu cancer pancreatic [ 17 ].], dintre care 47 de pacienți au finalizat faza de intervenție de 6 luni După 6 luni nu au fost observate efecte ale antrenamentului de rezistență. Cu toate acestea, datele pentru QoL după 6 luni încă lipsesc, chiar dacă chimioterapia este cunoscută că influențează QoL, iar pacienții o primesc adesea pentru o perioadă mai lungă de timp. Chimioterapia influențează mai multe domenii ale QoL fie negativ (adică greață, pierderea poftei de mâncare și starea globală de sănătate)[ 18 ], fie pozitiv, deoarece unele subscale ale QoL se îmbunătățesc în timpul chimioterapiei, adică funcționarea fizică și emoțională, durerea și tulburările de somn [ 19 ] .

Pe baza protocolului de studiu deja publicat, suntem, din cunoștințele noastre, unul dintre primii care a investigat efectul fizioterapiei intensive după rezecția cancerului pancreatic cu o urmărire de 12 luni [ 20 .]. Scopul principal al acestui studiu este de a investiga dacă kinetoterapie intensivă, constând dintr-o combinație de exerciții de rezistență și forță musculară, îmbunătățește calitatea de vie a pacienților după rezecția cancerului pancreatic sau a tumorilor, folosind chestionare specifice bolii și nespecifice pe parcursul urmărirea în comparație cu kinetoterapie standard sau îngrijire obișnuită. Obiectivele secundare ale acestui studiu au inclus analiza subscalelor chestionarelor pentru a determina care aspecte ale calității de vie suferă cel mai mult după intervenție chirurgicală și performanța fizică. În plus, au fost documentate influența asupra ratei de supraviețuire la un an, abandonului studiului și ratei de recurență a tumorii după 6 și 12 luni. Scopul general a fost de a aduna date care ar trebui să permită dezvoltarea conceptelor de îmbunătățire a calității de vie după rezecția cancerului pancreatic,

Mergi la:

Metode

Studiul a fost aprobat de comitetul de etică medicală al Universității Carl von Ossietzky din Oldenburg (Nr: 59/2014). S-a desfășurat în conformitate cu Declarația de la Helsinki. Studiul a fost înregistrat în Registrul german de studii clinice (Nr: DRKS00006786; Data înregistrării: 01/10/2014) și a fost conform cu declarația CONSORT (Declarație consolidată de raportare a studiilor) 2010 [ 21 ]. Pentru mai multe detalii, ne referim și la publicarea noastră a protocolului de studiu [ 20 ].

Populația de studiu

Acest studiu a fost realizat ca un studiu intervențional randomizat prospectiv și a constat din pacienți programați pentru o intervenție chirurgicală pentru cancer sau tumori pancreatice rezecabile. Alte criterii de includere au fost vârsta ≥ 18 ani și intervenția chirurgicală și spitalizarea inițială postoperatorie în Clinica de Chirurgie Generală și Viscerală, Spitalul Pius Oldenburg, Germania. Recrutarea a început la 01.02.2016 și s-a încheiat la 20.11.2018. Perioada de urmărire s-a încheiat la 28.11.2019. Recrutarea s-a oprit conform planificării, când a fost atins numărul necesar de participanți.

Criteriile de excludere au fost lipsa consimțământului scris, incapacitatea fizică de a participa la programul de kinetoterapie intensificat, analfabetismul, incapacitatea limbii germane, dizabilitățile fizice sau mintale care împiedică participarea la programul de kinetoterapie intensificat și lipsa conformității (pentru criteriile de aderență, vezi mai jos) . Criteriile individuale de întrerupere au fost retragerea consimțământului pacientului pentru participarea la studiu, noul profil de risc cardiac ca infarct miocardic sau insuficiență cardiacă congestivă, evoluția complicată după pancreatectomie ca ventilație mecanică postoperatorie în prima săptămână postoperatorie și incapacitatea fizică sau psihică de a participa la tratamentul intensificat. program de fizioterapie. Toți pacienții înscriși au furnizat un consimțământ informat scris.

Design de studiu

Pacienții incluși au fost randomizați într-un grup intervențional (fizioterapie intensificată = cohorta A) și grup de control (fizioterapie standard = cohorta B). În acest scop, a fost utilizat un script bazat pe MATLAB care a generat o listă pentru 84 de înscrieri la studii cu blocuri permutate aleatoare și o dimensiune a blocului de 6 cu alocare 1:1. Pe baza acestei liste, 84 de plicuri numerotate au fost pregătite de o persoană care nu este direct implicată în acest studiu, fiecare conținând o foaie de hârtie cu misiunea de grup. Aceste plicuri opace au fost deschise în ordine consecutivă în prezența pacienților după includere.

Fizioterapia intensificată a cohortei A a avut loc după cum urmează: a început în primele 24 de ore după extubare cu 3 runde de ciclism în pat pe zi, fiecare rundă durand 10 minute (vezi și Fig. 1). Din a doua săptămână postoperatorie, pacienților li s-a cerut să meargă de 3 ori/zi (15 minute fiecare), să efectueze exerciții musculare folosind un „Theraband” (bandă de rezistență) și un cicloergometru, gantere de 2 kg și genuflexiuni modificate 5 zile pe săptămână, conform descrierii. prin protocolul nostru de studiu [ 21]. Fizioterapeuții au fost instruiți să respecte designul studiului și au fost informați lunar. Kinetoterapeuții cu experiență și-au folosit raționamentul clinic pentru a observa fezabilitatea și practicabilitatea exercițiului pentru a asigura siguranța pacientului. Aderarea kinetoterapeuților care efectuează antrenamentul intensificat a fost verificată prin utilizarea unei liste pe care kinetoterapeutul trebuia să o completeze în timpul și după fiecare sesiune de antrenament, descriind durata și intensitatea antrenamentului. Unul dintre autori a discutat personal sau la telefon o dată pe săptămână cu kinetoterapeuții pentru a se întreba despre eventualele dificultăți și a verifica aderența pentru a evita abaterile de la designul studiului.

Fig. 1

Pacient cu bicicleta de pat

După externarea din clinica de reabilitare până în a 12-a lună postoperatorie, pacienții din cohorta A au fost încurajați să meargă conform programului de mers absolvit Every Step Counts cu modificările minore ale lui Yeo și colab. pentru pacienții cu cancer de pancreas rezecat și periampular [ 7 ]] și li se cere să-și continue exercițiile musculare de cel puțin 3 ori pe săptămână (adică 15–20 de minute pentru fiecare sesiune). Pentru a încuraja mersul pe jos și alte exerciții fizice, pacienții din cohorta A au primit un pedometru (HiTrax Walk de TFA Dostmann GmbH & Co. KG), un Theraband și un jurnal în care au documentat pașii zilnici și alte activități fizice. Kinetoterapie standard în cohorta B a depins de condiția fizică și dorința pacientului și a fost limitată la durata spitalizării și a fost programată pentru 20 de minute pe 5 zile pe săptămână. A constat în terapie individuală cu exerciții de relaxare și mobilizare, mers pe jos și, eventual, chiar urcarea scărilor. La externare, pacienții din cohorta B au primit, de asemenea, jurnalul, dar nu pedometrul sau Theraband. Ambele grupuri au fost supuse unui program de urmărire de 12 luni. Pentru a minimiza terapia de reabilitare ca factor de confuzie, majoritatea pacienților noștri au primit reabilitare în aceeași clinică. Pacienții au fost chemați o dată pe lună de către asistentele de studiu prin telefon și le-au adresat următoarele întrebări: 1. Efectuați kinetoterapie intensificată prescrisă? 2. Dacă nu, din ce motiv? În plus, au fost înregistrate starea medicală curentă sau terapia în curs, inclusiv posibilele efecte secundare legate de tratament. Pacienții care nu au aderat la program au fost excluși din analiză. Respectarea a fost definită ca prezența și finalizarea sesiunilor programate sau prescrise. Cu toate acestea, toți pacienții au fost urmăriți până la deces sau până la sfârșitul perioadei de urmărire. Rata sau gradul de aderență a fost verificată după ultima urmărire prin screening-ul jurnalelor pacienților și al kinetoterapeuților la revenirea acestora.

Rezultatele studiului

Rezultatul primar a fost QoL după 12 luni, măsurat de SF-8, și chestionarele EORTC QLQ-C30 / QLQ-PAN26 specifice bolii în traducerea germană validată în fiecare cohortă [ 11 , 22 – 24 ].

Punctele finale secundare au fost abandonul studiului și performanța fizică măsurată prin „Short Physical Performance Battery” (SPPB) [ 25 ]. În plus, au fost de asemenea investigate influența asupra ratei de supraviețuire la un an, efectele potențialei terapii adjuvante asupra QoL și rata de recurență a tumorii după 6 și 12 luni. Dezvoltarea longitudinală a QoL a fost măsurată prin chestionarele SF-8 și QLQ-C30/PAN26. Diferitele domenii ale chestionarelor menționate au fost evaluate separat.

Vizitele clinice au avut loc cu 2 zile preoperator (ziua includerii), 1 săptămână, 3 luni, 6 luni și 12 luni postoperator. La prima vizită, pacienții au fost întrebați despre activitățile lor fizice tipice și despre intensitatea lor înainte de diagnosticare. Toate vizitele au inclus următoarele măsuri: evaluarea QoL cu cele trei chestionare, documentarea medicației și a tratamentului adjuvant, precum și documentarea markerilor tumorali CEA și CA 19-9, evaluarea mobilității folosind SPPB [ 25 ] și starea nutrițională. În plus, au fost măsurați următorii parametri: indicele de masă corporală (IMC) și măsurarea grăsimii corporale prin utilizarea metodei pliului cu șapte locuri. Rezultatele acelor parametri și ale stării nutriționale sunt raportate în profunzime în altă parte [ 26]. În plus, au fost efectuate scanări CT ale abdomenului la 6 și 12 luni postoperator.

analize statistice

Datele au fost analizate descriptiv prin calcularea mediilor și abaterilor standard, sau a numerelor și a procentelor. Pentru caracteristicile pacientului, pentru datele scalate nominale și ordinale s-a folosit fie testul Chi ² , fie testul exact Fishers (în funcție de numărul de pacienți din oricare celulă din tabelele de contingență respective), iar pentru datele scalate pe interval a fost utilizat testul Mann-Whitney U. deoarece testul Shapiro-Wilk a fost semnificativ pentru toate variabilele, indicând date nedistribuite în mod normal. Pentru supraviețuire, au fost calculate supraviețuirea globală medie și intervalele de încredere (IC) respective. Datele pentru rezultatele SPPB și subscalele SF-8, C30 și PAN26 au fost analizate utilizând IBM SPSS 26 cu analize per protocol într-un design ANOVA cu măsuri repetate. În cazul valorilor p semnificative ( p ≤ 0,05) pentru diferențele dintre cohorte au fost efectuate teste post-hoc (test tukey) pentru a evalua pentru ce vizite a existat o diferență semnificativă între cohorte. Corecția Benjamini-Hochberg a fost aplicată pentru teste multiple folosind un instrument online [ 27 , 28 ]. Toate valorile p date mai jos sunt valorile corectate. Deoarece acesta a fost un studiu explorator, au fost efectuate numai calcule de putere post-hoc, bazate pe datele adunate aici, pentru a stabili numărul de cazuri necesare pentru studiile viitoare cu GPower Versiunea 3.1.

Mergi la:

Rezultate

Caracteristicile pacientului

Șaptezeci și cinci de pacienți au fost considerați a avea tumori rezecabile și au fost invitați să participe la acest studiu. Dintre aceștia, 38 de pacienți au fost randomizați în grupul de intervenție (cohorta A), iar 37 au fost randomizați în grupul de control (cohorta B; vezi și diagrama de flux a studiului din Fig. 2). Cohortele au fost comparabile în ceea ce privește rutina lor anterioară de antrenament și activitățile fizice. Nouăsprezece pacienți au fost excluși postoperator (10 în cohorta A; 9 în cohorta B) deoarece fie histopatologia a arătat rezultate non-maligne, fie pacienții au fost inrezecabili. Caracteristicile pacientului celorlalți 56 de pacienți sunt afișate în tabel​Tabelul 1.1. Nu au existat diferențe relevante între ambele grupuri, care ar putea servi drept factori de confuzie în ceea ce privește principalele rezultate. Au fost necesare reintervenții în 9 cazuri (echivalent cu Calvien Dindo gradul IIIb-IV), 7 dintre ele din cauza scurgerii anastomotice și 2 fiind explorări din cauza markerilor de inflamație crescuti, dar nu au fost detectate complicații în timpul explorării. Au fost înregistrate cinci complicații minore (grad Clavien Dindo ≤ II), adică hematom ( n  = 2) sau scurgeri biochimice ( n  = 3), care au fost tratate conservator. Treizeci și patru de pacienți au finalizat perioada de urmărire de 12 luni (18 în cohorta A, 16 în cohorta B). Rata abandonului a fost de 36% (10 pacienți) în cohorta A și 43% (12 pacienți) în cohorta B. Majoritatea abandonului ( n  = 10 în cohorta A șin  = 7 în cohorta B) s-au datorat decesului pacienților (vezi și Tabelul​Tabelul 1).1). Cinci pacienți au abandonat la cererea lor (1 în cohorta A; 4 în cohorta B). În cohorta A 36% dintre pacienți au murit în timpul urmăririi și 25% în cohorta B. Nu au fost observate evenimente adverse legate de exercițiul prescris. Supraviețuirea globală medie a fost de 23,2 luni (IC 95%: 16,1 – 30,2 luni) pentru cohorta A și 24,2 luni (17,5 – 30,9 luni) pentru cohorta B.

Fig. 2

Diagramă de studiu; *Un pacient din cohorta B a renunțat la cererea sa înainte de vizita postoperatorie de 1 săptămână. Trei pacienți din cohorta B și unul din cohorta A au renunțat la cererea lor la un moment dat între vizita postoperatorie de 1 săptămână și 3 luni. Toate celelalte abandonuri ( n  = 17) s-au datorat decesului pacientului

tabelul 1

Caracteristicile pacientului

	per total	cohorta A	cohorta B	valoarea p *
	n  = 56	n  = 28	n  = 28
sex (m/f)	33/23	18/10	15/13	0,666
vârsta (ani; medie ± SD)	66,4 ± 9,9	68,0 ± 8,9	64,8 ± 10,8	0,666
IMC (media ± SD)	26,8 ± 5,2	25,9 ± 4,7	27,0 ± 5,5	0,705
ASA (n)				0,666
1	1	1	0
2	18	8	10
3	34	19	15
4	1		1
tip de intervenție chirurgicală (n)				0,666
conservarea pilorului	47	22	25
rezecție pancreatică stângă	9	6	3
tip de carcinom (n)				0,666
Adenocarcinom	48	23	25
NET	4	3	1
carcinom IPMN	3	3	0
Carcinom cu celule acinare	1		1
stadionul UICC (n)				0,666
in absenta	2	1	1
IB	6	3	3
IIA	10	8	2
IIB	22	7	15
III	10	4	6
IV	4	4	0
Stare CRM (R0 > 1 mm/R1 ≤ 1 mm)	32/24	18/10	14/14	0,666
CTx primit (n)	39	18	21	0,666
complicatii				0,666
Clavien Dindo Grad III-IV	7	2	5
Clavien Dindo < III	5	1	4
Şederea la UTI (zile; medie ± SD)	6,3 ± 5,5	5,4 ± 2,9	7,2 ± 7,3	0,666
Starea în spital (zile; medie ± SD)	23,0 ± 17,8	20,0 ± 8,0	26,4 ± 24,3	0,666
recurenta (n)	27	15	12	> 0,999
mortalitate la 30 de zile (n)	5	2	3	> 0,999
deces în timpul urmăririi (n)	17	10	7	0,666

Deschide într-o fereastră separată

NET Tumora neuroendocrină

IPMN Intraductal Papilar Mucinos Neoplasm Carcinom Asociat

Marja de rezecție circumferențială CRM

Chimioterapia CTx

Indicele de masă corporală IMC

Clasificarea stării fizice a Societății Americane a Anestezilor ASA

Uniunea UICC pentru Controlul Internațional al Cancerului

Unitatea de Terapie Intensivă UTI

^{* valorile} p corectate (rata false de descoperire); pentru datele la scară ordinală sau nominală s-a folosit testul Chi ² sau testul exact Fisher, pentru datele la scară de interval s-a folosit testul Mann-Whitney U

În ceea ce privește aderarea la protocolul prescris în timpul șederii în spital, este în medie șederea postoperatorie în spital de 20 de zile, rezultând aproximativ 50 până la 60 de întâlniri (de obicei de trei ori pe zi) cu kinetoterapeuții și sesiuni de antrenament autoconduse per pacient. Conform documentației furnizate de kinetoterapeuți și pacienți, aproximativ 50% din toți pacienții din cohorta A au ratat până la 5 ședințe pe parcursul spitalizării, în principal din cauza disconfortului temporar. Cu toate acestea, niciun pacient nu a ratat mai mult de 10 ședințe de kinetoterapie. Conform jurnalelor de exerciții distribuite tuturor pacienților pentru exercițiile prescrise la domiciliu, 80% dintre pacienții din cohorta A au respectat exercițiile prescrise pe parcursul întregii urmăriri,

Evaluare fizică conform SPPB

Evaluarea fizică folosind SPPB a fost comparabilă între grupuri la prima vizită. Acest lucru este în concordanță cu faptul că activitatea fizică auto-raportată înainte de debutul bolii și starea nutrițională măsurată la prima vizită a fost comparabilă între grupuri. În general, kinetoterapie intensivă nu are o influență semnificativă asupra performanței fizice, măsurată de SPPB (F(1,26) = 0,684; p  = 0,416; vezi Fig. 3). Cu toate acestea, după 3 și 6 luni, pacienții din cohorta A aproape își recapătă condiția fizică comparabilă cu cea dinaintea operației, în ciuda faptului că chimioterapia are loc în acea perioadă pentru majoritatea pacienților ( n  = 18 în cohorta A și n  = 21 în cohorta B), în timp ce performanța în cohorta B tinde să rămână mai scăzută.

Fig. 3

Media și IC 95% pentru media pentru Scorul scurt al bateriei de performanță fizică împărțit pe vizita clinică și cohorte. Valorile mai mari indică o performanță mai bună

Evaluarea calității vieții conform SF-8

Evaluarea conform SF-8 nu a arătat nicio diferență semnificativă între cele două cohorte (Fig. 4). Cu toate acestea, după 6 și 12 luni a existat o diferență notabilă între cohorte, cohorta A atingând nivelul preoperator sau mai bine, iar cohorta B neatingând QoL preoperator.

Fig. 4

Media și IC 95% pentru media pentru Scorul QoL SF-8 împărțit pe vizita clinică și cohorte. Valorile mai mici indică o calitate mai bună

Evaluarea calității vieții conform EORTC QLQ-C30

Evaluarea conform QLQ-C30 nu a arătat diferențe semnificative în ANOVA Măsuri repetate între cohorte pentru subscalele Stare de sănătate globală, funcționare emoțională, funcționare cognitivă, funcționare socială, greață și vărsături, durere, dispnee, insomnie, pierderea poftei de mâncare, constipație, și diaree (Tabel​(Masa 2).2). Diferențele semnificative între cohorte au putut fi găsite doar pentru:

• pierderea poftei de mâncare (F(1,31) = 4,761; p  = 0,037; mărimea efectului η ² _p  = 0,133), testele post-hoc fiind semnificative doar la 1 săptămână postoperator ( p  = 0,038),
• funcționarea fizică (F(1,31) = 6,269; p  = 0,018; η ² _p  = 0,168), testele post-hoc fiind semnificative de la 3—12 luni postoperator ( p  < 0,018 pentru toate vizitele)
• funcționarea rolului (F(1,26) = 4,903; p  = 0,036; η ² _p  = 0,159), testele post-hoc fiind semnificative după 6 până la 12 luni ( p  = 0,038, respectiv p  = 0,014).

masa 2

Medii și IC 95% pentru fiecare chestionar QoL și SPPB pentru fiecare vizită stratificat pe cohortă. Valoarea p pentru efectul dintre subiecți al cohortelor, calculată prin ANOVA cu măsuri repetate, este afișată de asemenea (italicile indică diferențe semnificative) ca numărul de pacienți necesar pentru a obține 1 – ß > 0,8 conform analizei de putere post-hoc

	2d preoperator		1w postoperator		3 m postoperator		6 m postoperator		12 m postoperator		valoarea p (RM ANOVA)	n necesar pentru 1 – ß > 0,8
	Cohorta A	Cohorta B	Cohorta A	Cohorta B	Cohorta A	Cohorta B	Cohorta A	Cohorta B	Cohorta A	Cohorta B
SPPB	9,9 (9,4;10,5)	10,2 (9,5;10,8)	6,1 (4,8;7,3)	4,9 (3,7;6,1)	9,8 (8,8;10,7)	8,2 (6,7;9,7)	9,8 (8,8;10,8)	8,8 (6,6;10,4)	8,7 (7,0;10,4)	8,3 (6,4;10,2)	.416	~ 120
SF-8	22,1 (19,7; 24,4)	19,0 (16,8;21,3)	28,5 (26,3;30,7)	27,5 (24,6;30,4)	19,4 (15,8;23,0)	22,7 (19,9; 25,5)	20,7 (17,9; 23,6)	21,7 (17,7;25,7)	23,3 (19,0;27,6)	21,0 (16,5;25,5)
Chestionarul C30
Starea de sănătate globală	55,5 (46,5;64,4)	62,9 (55,6;70,2)	34,9 (26,1;43,6)	40,7 (31,4;50,0	64,4 (55,1;73,6)	55,2 (44,9;65,4)	65,4 (54,9;75,9)	54,8 (43,7;65,8)	62,3 (49,8;74,7)	50,0 (37,9; 62,1)	.458	~ 100
Funcționarea fizică	79,0 (70,2;87,8)	81,8 (74,7;88,9)	36,3 (24,9;47,7)	25,8 (14,5;37,2)	78,5 (69,8;87,2)	59,3 (47,0;71,6)	79,0 (69,1;88,9)	57,8 (45,5;70,0)	78,8 (68,3;89,3)	55,8 (41,5;70,1)	.018	~ 19
Funcționarea rolului	68,1 (56,3;80,0)	76,0 (65,6;86,4)	22,0 (9,8;34,2)	19,7 (4,4;35,0)	67,4 (54,3;80,6)	54,0 (37,1;70,8)	70,8 (56,2;85,4)	46,8 (30,6;63,0)	73,5 (58,2;88,9)	43,9 (27,8;59,9)	.036	~ 36
Funcționarea emoțională	57,8 (47,7;67,9)	58,8 (48,5;69,1)	57,7 (46,2;69,3)	48,2 (35,7;60,7)	70,5 (58,8;82,1)	50,4 (34,4;66,4)	70,4 (58,1;82,8)	58,3 (46,1;70,6)	67,2 (54,4;79,9)	53,5 (37,0;70,0)	.287	~ 100
Funcționarea cognitivă	80,2 (70,7;89,8)	76,0 (67,7;84,3)	64,8 (53,2;76,4)	58,7 (46,1;71,2)	81,8 (71,8;91,9)	71,4 (58,6;84,2)	82,5 (73,2;91,8)	67,5 (56,5;78,4)	73,5 (59,2;87,8)	64,9 (52,2;77,6)	.350	~ 100
Funcționarea socială	68,2 (55,7;80,8)	76,0 (65,9;86,0)	44,9 (30,4;59,3)	43,1 (25,9; 60,2)	67,4 (53,6;81,3)	69,0 (53,5;84,5)	70,0 (57,6;82,5)	60,3 (43,5;77,1)	71,6 (56,8;86,3)	53,5 (36,8;70,2)	.653	~ 100
Oboseală	40,0 (30,3;49,7)	37,9 (27,5;48,3)	72,0 (60,7;83,3)	68,9 (57,5;80,3)	38,4 (28,4;48,4)	53,4 (39,0;67,9)	40,0 (28,5;51,5)	62,4 (49,9;75,0)	37,9 (27,7;48,1)	55,0 (40,6;69,3)	.256	~ 100
Greață și vărsături	15,2 (7,6;22,8)	10,8 (4,6;16,9)	28,4 (16,1;40,7)	16,7 (4,4;28,9)	8,3 (1,3;15,4)	13,5 (1,3;15,4)	9,2 (-0,7;19,1)	11,1 (0,2; 22,0)	7,8 (-4,1;19,8)	5,3 (0,9;9,6)	.563	> 600
Durere	27,5 (16,7;38,2)	28,9 (17,2;40,6)	56,2 (43,2;69,1)	37,3 (26,1;48,5)	22,7 (10,8;34,6)	33,3 (18,2;48,5)	30,0 (17,8;42,2)	35,7 (21,2; 50,2)	24,5 (9,7;39,4)	38,6;26,1;51,1)	.529	~ 100
Dispnee	30,3 (18,1;42,5)	22,6 (11,1;33,5)	48,2 (35,4;60,9)	42,7 (28,8;56,5)	33,3 (19,1;47,6)	28,3 (13,9;42,8)	33,3 (19,9;46,7)	36,5 (22,3;50,7)	21,7 (5,8;37,4)	36,8 (20,4;53,3)	.906	> 1400
Insomnie	47,1 (33,8;60,3)	36,3 (24,5;48,1)	66,7 (53,6;79,7)	53,3 (37,8;68,9)	37,9 (21,1;54,7)	50,8 (36,8;64,8)	36,7 (21,8;51,6)	50,0 (33,9;66,1)	39,2 (24,1;54,3)	59,7 (41,2;78,1)	.548	~ 34
Pierderea poftei de mâncare	35,3 (23,6;47,0)	21,2 (11,0;31,4)	60,5 (48,4;72,6)	40,0 (25,4;54,6)	25,8 (12,2;39,3)	22,2 (7,0;37,4)	23,3 (9,0;37,6)	19,0 (3,7;34,4)	13,7 (1,1;26,3)	18,5 (7,7;29,4)	.037	> 750
Constipație	19,6 (8,9;30,3)	17,7 (6,9; 28,4)	41,3 (24,8;57,9)	33,3 (17,3;49,3)	21,2 (7,3;35,2)	15,9 (5,2;26,6)	11,7 (1,9; 21,5)	11,1 (2,9; 19,3)	11,8 (4,0;19,6)	17,5 (3,1;32,0)	.248	~ 100
Diaree	26,0 (15,2;36,9)	32,4 (20,5;44,2)	17,3 (6,6;28,0)	24,0 (8,7;39,3)	10,6 (2,7;18,5)	27,0 (11,6;42,4)	18,3 (7,2;29,4)	34,9 (19,6;50,2)	17,7 (2,7;32,6)	24,6 (7,4;41,8)	.106	~ 100
Dificultăți financiare	7,3 (0,3;14,3)	9,4 (2,1;16,7)	11,1 (2,6;19,7)	12,5 (2,2; 22,8)	22,7 (7,0;38,5)	16,7 (7,8;25,5)	23,3 (9,0;37,6)	28,1 (12,1;44,1)	9,8 (0,5;19,1)	28,1 (12,9;43,3)	.319	> 750
Chestionarul PAN26
Dureri pancreatice	25,5 (17,4;33,6	32,3 (22,5;42,2)	50,6 (39,4;61,8)	41,0 (30,7;51,3)	19,7 (12,9;26,5)	31,4 (20,0;42,7)	22,1 (13,4;30,7)	27,9 (20,0;35,8)	19,1 (10,4;27,8)	40,4 (28,3;52,4)	.120	> 100
Balonare	30,4 (18,3;42,5)	23,7 (12,7;34,7)	43,6 (31,2;56,0)	32,0 (19,2;44,8)	15,2 (5,8;24,5)	30,2 (17,5;42,8)	23,3 (11,6;35,0)	28,6 (14,1;43,0)	21,7 (9,1;34,0)	35,1 (19,7; 50,5)	.961	> 100
Simptome digestive	32,4 (21,7;43,0)	22,7 (12,7;32,8)	77,6 (65,6;89,6)	80,7 (69,2;92,1)	34,9 (22,3;47,4)	44,4 (30,3;58,6)	29,2 (16,8;41,5)	34,1 (18,9;49,3)	23,5 (9,5;37,6)	35,1 (21,0;49,2)	.962	> 100
Gust	15,7 (6,4; 24,9)	19,2 (9,3;29,1)	26,7 (12,6;40,8)	32,0 (17,2;46,8)	27,3 (11,4;43,2)	28,6 (12,8;44,4)	25,0 (13,5;36,5)	34,9 (19,0;50,9)	11,8 (0,6;22,9)	31,6 (17,0;46,1)	.276	> 100
Indigestie	29,4 (16,8;42,0)	34,3 (21,2;47,5)	55,1 (40,2;70,1)	61,3 (47,4;75,3)	28,8 (16,4;41,2)	42,9 (27,8;57,9)	30,0 (17,6;42,5)	39,7 (25,7; 53,7)	19,6 (9,8;29,4)	38,6 (23,4;53,8)	.162	> 100
flatulență	33,3 (22,3;44,4)	29,3 (18,4;40,2)	44,9 (32,4;57,4)	36,0 (21,0; 51,1)	36,4 (21,5;51,2)	18,3 (9,5;27,2)	40,0 (26,9; 53,1)	36,5 (23,8;49,2)	39,2 (22,2;56,2)	40,4 (23,4;57,4)	.105	> 100
Pierdere în greutate	32,4 (18,7;46,0)	33,3 (20,3;46,4)	32,0 (17,2;46,8)	28,0 (12,6;43,4)	31,8 (16,6;47,0)	50,0 (30,2;69,8)	35,0 (17,6;52,4)	34,9 (17,2; 52,7)	19,6 (7,0;32,2)	40,4 (21,9; 58,8)	.718	> 100
Slăbiciune la brațe și picioare	21,6 (12,5;30,7)	22,2 (11,7;32,7)	54,7 (40,6;68,7)	60,0 (45,4;74,6)	39,4 (24,7;54,1)	54,0 (38,0;70,0)	33,3 (19,1;47,6)	55,6 (40,4;70,7)	19,6 (4,7;34,5)	52,6 (33,7;71,5)	.051	> 100
Gură uscată	29,4 (19,2 (39,7)	38,4 (28,1;48,7)	68,0 (56,2;79,7)	66,7 (53,6;79,7)	34,9 (20,3;49,4)	42,9 (27,2;58,6)	31,7 (15,6;47,7)	50,8 (34,8;66,8)	29,4 (12,7;46,1)	38,9 (24,7;53,1)	.618	> 100
Simptome hepatice	28,4 (18,2;38,7)	30,8 (20,6;41,1)	21,2 (11,5;30,8)	19,3 (7,5;31,2)	10,3 (4,2; 16,5)	8,3 (-0,1;16,7)	10,8 (1,6;20,1)	7,9 (1,0;14,9)	13,7 (4,3;23,1)	14,0 (4,9; 23,1)	.801	> 100
Alterarea obiceiurilor intestinale	29,3 (18,3;40,3)	30,2 (19,2;41,2)	15,3 (5,7;24,9)	23,3 (9,2;37,5)	22,0 (10,1;22,8)	31,0 (17,6;44,3)	35,0 (20,4;49,6)	38,9 (25,5;52,3)	28,4 (14,8;42,1)	28,7 (13,6;43,8)	.507	> 100
Imaginea corpului	22,0 (12,9;31,2)	21,9 (13,0;30,7)	40,0 (28,2; 51,8)	29,0 (18,5;39,5)	25,4 (13,1;37,7)	31,0 (17,6;44,3)	29,8 (15,8;43,9)	36,7 (21,9; 51,4)	25,5 (14,6;36,4)	35,1 (22,1;48,0)	.475	> 100
Probleme cu efectele secundare	28,0 (17,0;38,9)	29,2 (19,1;39,2)	62,8 (53,7;71,9)	61,1 (48,3;74,0)	45,5 (32,2;58,7)	49,2 (32,6;65,8)	43,9 (29,7;58,0)	54,0 (36,8;71,1)	35,3 (22,2;48,4)	50,0 (33,9;66,1)	.488	> 100
Griji viitoare	78,1 (67,7;88,5)	65,7 (52,2;79,1)	73,1 (61,0;85,1)	66,7 (52,6;80,8)	63,6 (50,1;77,2)	69,8 (53,0;86,7)	55,0 (39,8;70,2)	65,1 (49,8:80,4)	54,9 (39,1;70,7)	73,7 (57,4;89,9)	.733	> 100
Activități de planificare	40,6 (26,9;54,3)	44,4 (31,2;57,7)	62,8 (46,5;79,2)	68,1 (51,6;84,5)	40,9 (27,4;54,5)	46,0 (28,9; 63,2)	28,3 (12,4;44,2)	50,8 (34,2;67,4)	29,4 (14,7;44,1)	49,1 (31,6;66,7)	.180	> 100
Satisfacția cu îngrijirea sănătății	11,9 (4,0;19,8)	26,6 (14,4;38,7)	12,2 (4,6;19,8)	13,9 (3,5;24,2)	20,0 (6,5;33,5)	25,0 (12,3;37,7)	33,3 (17,1;49,5)	16,7 (4,2;29,2)	27,8 (12,9;42,6)	5,9 (1,1;10,7)	.048	> 100
Sexualitate	27,5 (16,1;38,9)	14,5 (4,4;24,6)	17,8 (4,1;31,5)	22,2 (5,5;39,0)	24,5 (11,9;37,1)	11,5 (1,5; 21,6)	30,2 (18,2;42,2)	7,7 (-1,1;16,5)	25,6 (11,0;40,1)	6,1 (-0,6;12,7)	.474	> 100

Deschide într-o fereastră separată

În chestionarul C30 în subscalele simptomelor, cum ar fi pierderea poftei de mâncare, valorile ridicate indică sarcini mari de simptome. Astfel, pierderea poftei de mâncare este mai mare în cohorta A la 1 săptămână postoperator. În plus, trebuie menționat că pentru toate vizitele post-spitalizare subscalele oboseală, insomnie și diaree au prezentat diferențe relevante clinic (adică > 10 puncte) între cohorte, cohorta B prezentând întotdeauna o povară simptomatică mai mare. La o săptămână postoperator, subscala durerii a arătat valori semnificativ mai mari (însemnând mai rele) pentru cohorta A.

În subscalele de funcționare, valorile mai mari indică o funcție mai bună. Prin urmare, pentru subscalele cu diferențe între cohorte, cohorta A arată întotdeauna o funcționare mai bună postoperator. În plus, pentru toate vizitele post-spitalizare, toate scalele de funcționare arată o calitate de vie mai mare relevantă clinic pentru cohorta A, cu excepția subscalei sociale la 3 luni postoperator. După o scădere la 1 săptămână postoperator, (datorită intervenției chirurgicale), toate subscalele ating nivelul preoperator sau chiar mai bine pentru cohorta A, în timp ce scorurile din cohorta B nu ating nivelurile preoperatorii, cu excepția funcționării emoționale și a funcției cognitive într-o oarecare măsură.

Evaluarea calității vieții conform EORTC QLQ-PAN26

În afară de satisfacția semnificativ mai mică față de îngrijirea sănătății în cohorta A după 12 luni ( p  = 0,007; după Măsuri Repetate ANOVA: F (1,19) = 4,445; p  = 0,048; η ² _p = 0,190), nicio altă subscale a PAN26 nu a arătat o diferență semnificativă între cohorte. Cu toate acestea, trebuie menționat că majoritatea subscalelor arată o povară simptomatică semnificativ mai mare pentru pacienții din cohorta B în faza post-spitalizare. Excepții sunt subscalele pentru flatulență (fără diferențe între cohorte) și sexualitate (cu scoruri mai slabe pentru cohorta A). În ceea ce privește evoluția în timp a subscalei, din nou pentru ambele cohorte, pacienții au prezentat valori mai proaste la 1 săptămână postoperator. Cu toate acestea, cohorta A atinge cel puțin niveluri preoperatorii după 3 luni și în cea mai mare parte prezintă niveluri și mai bune după 12 luni, cu excepția subscalei de uscăciune a gurii, care nu se modifică semnificativ în timp. În cohorta B, doar dureri pancreatice, indigestie, gură uscată, simptome hepatice, obiceiuri alterate ale bolului,​(Masa 22).

Calculul numărului de cazuri necesare pentru studiile viitoare

Numărul de cazuri necesare depinde în mare măsură de chestionar și/sau de subscalele respective de care este interesat (vezi și ultima coloană din tabel​Masa 2).2). Conform datelor adunate aici, ar fi necesari cel puțin 120 de pacienți în total pentru a demonstra o diferență semnificativă între cohorte din cauza fizioterapiei care utilizează SPPB. Calculele pentru subscalele funcționare fizică, funcționarea rolului și pierderea poftei de mâncare ale chestionarului C30 au arătat că colectivul nostru de pacienți a fost suficient de mare sau cel puțin aproape de acesta, având nevoie de 19, 36 și, respectiv, 34 de pacienți în fiecare grup. Pentru majoritatea celorlalte subscale ale chestionarului C30, ar fi fost necesari aproximativ 100 de pacienți pentru a stabili semnificația statistică. Excepție fac subscalele greață și vărsături (> 600 de pacienți), dispneea (> 1400 de pacienți), insomnia și dificultățile financiare (> 750 de pacienți). Toate subscalele chestionarului PAN26 au nevoie de între 100 și 200 de pacienți pentru a stabili semnificația statistică.

Mergi la:

Discuţie

În acest prim studiu controlat randomizat care investighează efectele fizioterapiei intensive prescrise sau ale exercițiilor fizice cu o urmărire de 12 luni la pacienții cu cancer pancreatic nu a fost găsită nicio diferență semnificativă în subscalele majorității chestionarelor QoL. Cu toate acestea, pacienții cărora li s-a prescris fizioterapie intensivă sau exerciții fizice aproape își recapătă condiția fizică după 3-6 luni până la nivelurile inițiale, în ciuda administrării chimioterapiei. Această tendință clar recunoscută nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic. Cu toate acestea, acest lucru nu era de așteptat în această cohortă mică, monocentrică. Pacienții cărora li sa prescris fizioterapie intensivă sau exerciții fizice au prezentat diferențe semnificative în special în subscalele de funcționare fizică și funcționare a rolului. Studiul nostru a mai arătat că kinetoterapie sau exerciții fizice intense prescrise sunt sigure,

Tratamentul de ultimă oră al cancerului pancreatic rezecabil, inclusiv intervenția chirurgicală și chimioterapia, reduce calitatea de vie legată de sănătate a supraviețuitorilor cancerului pancreatic [ 18 , 29 – 32 ]. Calitatea de vie a pacientului este sever restricționată după rezecția pentru PDAC, deoarece acești pacienți au scoruri semnificativ mai mici de calitate a vieții în domeniile fizic și psihologic, comparativ cu martorii sănătoși [ 33 ]. S-a demonstrat că antrenamentul fizic intensificat crește în mod măsurabil QoL legat de sănătate la pacienții cu cancer [ 7 , 12 , 14 , 34 ]. Meta-analizele, bazate în principal pe cancerul de sân, de colon și de prostată, au raportat beneficiile exercițiilor fizice în timpul și după tratamentul cancerului.13 , 35 – 38 ]. Cu toate acestea, există puține dovezi cu privire la efectele pe termen lung ale antrenamentului în timpul și după tratamentul cancerului pancreatic în ceea ce privește chimioterapia. Studii publicate anterioare, inclusiv pacienți cu cancer pancreatic, au arătat că kinetoterapie intensivă sau supravegheată, chiar și după o perioadă de 3 luni, îmbunătățește QoL în câteva aspecte, cum ar fi funcționarea fizică, oboseala și sănătatea mintală [ 6 , 7 , 17 , 31 ]. În plus, revizuirile sistematice au demonstrat că exercițiile fizice supravegheate promovează îmbunătățiri semnificative ale rezultatelor clinice, funcționale și, în unele populații, chiar ale supraviețuirii, indiferent de tipul de cancer implicat [ 36 ,39 ].

Deoarece efectele pe termen lung și fezabilitatea fizioterapiei intensive sau a exercițiilor fizice la pacienții cu cancer pancreatic nu sunt încă studiate, putem arăta prin prezenta că activitatea fizică motivată sau prescrisă este asociată pozitiv cu îmbunătățirea funcției fizice și a calității de vie. Chiar dacă cancerul pancreatic este o boală mortală, pacienții cu cancer pancreatic care urmează un tratament ar trebui să fie motivați să facă exerciții fizice active, de preferință antrenament supravegheat sau exerciții prescrise. Spre deosebire de Steindorf et al. [ 17], putem raporta beneficii pe termen lung privind funcționarea fizică și calitatea vieții legate de sănătate chiar și după o perioadă de urmărire de 6 luni cu exerciții prescrise la domiciliu. Datele noastre demonstrează necesitatea prescripțiilor de exerciții fizice pentru a păstra sau îmbunătăți funcționarea fizică în timpul și după tratamentul cancerului pancreatic și putem arăta că este sigur și fezabil, dat fiind faptul că un număr destul de mare dintre pacienții cu cancer pancreatic se prezintă cu fragilitate sau oboseală. , sarcopenia și/sau pierderea în greutate, care în general reduce calitatea de vie a pacienților și astfel având un efect negativ asupra supraviețuirii globale [ 9 , 40 ].]. În plus, nu s-au observat scoruri negative la pacienții supuși chimioterapiei comparativ cu cei fără chimioterapie. Într-adevăr, diferite subscale ale chestionarelor QoL (adică funcționarea fizică, funcționarea rolului și pierderea apetitului) s-au îmbunătățit în timpul urmăririi la pacienții din cohorta A, chiar dacă 64% dintre aceștia au fost supuși chimioterapiei adjuvante. Descoperiri similare au fost raportate de Cormie et al. şi McLaughlin şi colab. [ 16 , 41 ].

Desigur, ar putea fi discutabil faptul că, după o urmărire de mai mult de 6 luni, aderarea la exercițiile prescrise s-ar fi putut reduce în ambele grupuri. Cu toate acestea, rata de aderență pentru acei pacienți din grupul de intervenție care a finalizat întreaga urmărire a fost de aproximativ 80%. De exemplu, detectarea recurenței locale sau la distanță la 48% din populația studiată poate fi una dintre posibilele explicații ale scăderii motivației sau aderenței la exerciții fizice. Cu toate acestea, jurnalele de exerciții furnizate de acei pacienți care au supraviețuit cel puțin până la sfârșitul perioadei de urmărire indică faptul că motivația a rămas constantă pe tot parcursul urmăririi. Pentru grupul de control, știm că cel puțin 60% dintre toți pacienții care au finalizat urmărirea au urmat regimul de exerciții cu care erau obișnuiți înainte de operație. În plus, s-ar putea argumenta că caracteristicile pacientului cum ar fi vârsta, Scorul ASA sau statutul UICC ar putea influența rezultatele prezentate aici. Cu toate acestea, nu au existat diferențe evidente între grupuri în ceea ce privește acei parametri, cu excepția reoperațiilor necesare (cohorta A: 2; cohorta B: 7). Totuși, acest lucru ar fi putut influența scorurile QoL la 1 săptămână postoperator, dar nu ar trebui să aibă nicio influență asupra scorurilor după 3 luni. Abandonul de până la 50% în perioada de urmărire de 12 luni s-a datorat în mare parte morții pacienților. Cu toate acestea, datele noastre reflectă, de asemenea, dificultatea de a implementa o fizioterapie intensivă supravegheată și/sau prescrisă sau exercițiu fizic în rutina zilnică la pacienții cu cancer pancreatic din cauza supraviețuirii generale scurte. Este de imaginat că ar putea exista o părtinire de auto-selecție a pacientului în ceea ce privește pacienții care au încheiat urmărirea de 12 luni,

Există câteva limitări în acest studiu. Este un studiu cu un singur centru cu relativ puțini participanți. Totuși, calculele numărului de cazuri arată că cel puțin în ceea ce privește cel mai important aspect al funcționării fizice, numărul participanților a fost suficient de mare pentru o afirmație validă. Starea de activitate fizică pre-diagnosticată a pacienților poate să fi influențat motivația inițială pentru participarea la studiu și, prin urmare, poate prezenta o prejudecată de selecție pe care nu am luat-o în considerare. Cu toate acestea, activitățile generale în cursul urmăririi sunt comparabile între grupuri, conform jurnalelor, chiar dacă nu au fost implementate programări de urmărire între externare și urmărirea de 3 luni. O monitorizare folosind intervale mai scurte ar fi fost interesantă aici pentru a putea observa îmbunătățirile mai îndeaproape. In orice caz,

Viitoarele studii randomizate, de preferință multicentrice, ar trebui să urmărească să evalueze în mod consecvent efectele exercițiilor supravegheate pe termen lung împotriva exercițiilor la domiciliu sau chiar exercițiilor bazate pe aplicații mobile, în timpul și după tratamentul cancerului pancreatic, nu numai asupra calității de vie per se dar pe rezultatele clinice precum aderența și supraviețuirea globală. În locul ratei de abandon din acest studiu de până la 50% pentru o perioadă de urmărire de 12 luni și a numărului de cazuri necesare pentru cele mai relevante subscale ale chestionarelor QoL implementate aici, recomandăm o dimensiune a populației de studiu de până la la 400 de pacienţi.

Punctele forte ale studiului nostru sunt de remarcat: 1. Acesta este primul studiu controlat randomizat cu o urmărire de 12 luni la pacienții cu cancer pancreatic, cu accent pe calitatea vieții, 2. Efectul posibililor factori de confuzie, cum ar fi chimioterapia adjuvantă, au fost luate în considerare ca nu au existat diferențe notabile între grupuri în ceea ce privește caracteristicile relevante ale pacienților și 3. Efectuarea unei analize pe protocol, pentru a include numai acei pacienți care au fost capabili să finalizeze întregul timp de urmărire pentru a evita părtinirea cauzată de scăderea sănătății și eventual deces în timpul urmare.

În rezumat, studiul nostru subliniază doi factori; în primul rând, exercițiile la domiciliu prescrise și exercițiile sau antrenamentele supravegheate sunt sigure și fezabile după rezecția din cauza cancerului pancreatic și, în al doilea rând, putem contribui la faptul că fizioterapie sau exerciții fizice prescrise îmbunătățesc calitatea vieții în ceea ce privește unele aspecte legate de sănătate, mai ales în timpul chimioterapiei. Cel mai remarcabil, funcționarea fizică s-a îmbunătățit semnificativ după 3-12 luni în grupul de kinetoterapie intensivă. Prin urmare, studiul nostru oferă dovezi suplimentare pentru a sprijini implementarea exercițiilor fizice ca parte a îngrijirii standard pentru a îmbunătăți calitatea de vie legată de sănătate. În plus, am putea arăta că măsurile globale QoL (SF-8 și global QoL a C30) par să nu fie suficient de specifice pentru a explica diferențele datorate fizioterapiei intensive, întrucât anumite aspecte ale QoL legate de sănătate par destul de sensibile la fizioterapie după rezecția pancreatică. În schimb, majoritatea aspectelor măsurate prin chestionarul PAN26 par puțin prea specifice bolii în sine, pentru a fi sensibile la tipul de kinetoterapie implementat.

Mergi la:

Concluzie

Conform datelor noastre, exercițiul supravegheat la pacienții și supraviețuitorii cu cancer pancreatic poate fi propus și început cât mai curând posibil pentru a îmbunătăți anumite aspecte ale QoL, deoarece implementarea controlată timpurie pare a fi sigură. De asemenea, beneficiile asupra unor simptome, inclusiv aspectele fizice și psihologice, au fost dovedite în acest studiu. Impactul asupra funcționării fizice este într-adevăr atât de puternic încât chiar și eșantionul mic din acest studiu a fost suficient pentru a demonstra efectul său semnificativ. Sunt necesare mai multe date pentru a determina frecvența și intensitatea optimă a exercițiului pe baza capacității de antrenament a fiecărui pacient sau a stadiului tumorii, deoarece o abordare a medicinei de precizie este esențială pentru a aborda problemele QoL.

Mergi la:

Mulțumiri

Dorim să mulțumim asistentelor noastre de studiu Sonja Janssen și Bianca Sahlmann pentru colectarea datelor, precum și fizioterapeuților Spitalului Pius Oldenburg pentru munca lor sârguincioasă și dedicată.

Mergi la:

Abrevieri

ANOVA	Analiza variatiei
CA	Clasificarea stării fizice a Societății Americane de Anestezologi
IMC	Indicele de masa corporala
CI	Interval de încredere
CONSORT	Declarație consolidată de raportare a încercărilor
CRM	Marginea rezecției circumferențiale
CTx	Chimioterapia
EORTC	Organizația Europeană pentru Cercetare și Tratamentul Cancerului
UTI	Unitate de terapie intensiva
IPMN	Carcinom asociat cu neoplasm mucinos papilar intraductal
NET	Tumora neuroendocrină
QoL	Calitatea vieții
QLQ-C30	Chestionarul privind calitatea vieții pentru pacienții cu cancer dezvoltat de EORTC
QLQ-PAN26	Modul suplimentar specific pentru cancerul pancreatic QLQ-C30
SD	Deviație standard
SF-8	Short Form-8 Health Survey
SPPB	Baterie scurtă de performanță fizică
UICC	Uniunea Internațională pentru Controlul Cancerului

Mergi la:

Contribuțiile autorilor

DW, DO și NT au fost implicați în conceperea studiului. DW și VU au fost implicate în principal în proiectarea studiului. NT și VU au fost implicate în achiziția și analiza datelor. VU a pregătit toate cifrele. Toți autorii au fost implicați în interpretarea datelor. NT și VU au redactat lucrarea, iar DW și DO au revizuit în mod substanțial manuscrisul. Toți autorii au aprobat versiunea trimisă. Toți autorii au convenit atât să răspundă personal pentru propriile contribuții ale autorului, cât și să se asigure că întrebările legate de acuratețea sau integritatea oricărei părți a lucrării, chiar și a celor în care autorul nu a fost implicat personal, sunt investigate, rezolvate în mod corespunzător și rezoluție documentată în literatură.

Mergi la:

Finanțarea

Finanțare cu acces deschis activată și organizată de Projekt DEAL. Grant de studiu de la „Forschungspool Fakultät VI, Carl von Ossietzky University Oldenburg, Grant No: 2014-II.

Mergi la:

Disponibilitatea datelor și materialelor

Seturile de date generate și/sau analizate în timpul studiului curent nu sunt disponibile public din motive etice și de securitate a datelor (de exemplu, potențialul de identificare a pacienților individuali), dar sunt disponibile de la autorul corespunzător la cerere rezonabilă.

Mergi la:

Declarații

Aprobarea etică și acordul de participare

Studiul și toate documentele aferente au fost aprobate de comitetul de etică medicală al Universității Carl von Ossietzky din Oldenburg (Nr: 59/2014). Studiul a fost realizat în conformitate cu ghidurile și reglementările relevante, adică Declarația de la Helsinki și standardele de bună practică clinică și științifică. Consimțământul informat de participare a fost obținut de la toți pacienții.Consimțământ pentru publicare

Nu au fost incluse date individuale sub nicio formă.Interese concurente

Autorii declară că nu au interese concurente.

Mergi la:

Note de subsol

Nota editorului

Springer Nature rămâne neutră în ceea ce privește revendicările jurisdicționale în hărțile publicate și afilierile instituționale.

Dirk Weyhe și Dennis Obonyo sunt primii autori.

Mergi la:

Referințe

1. 

Bray F, Ferlay J, Soerjomataram I, Siegel RL, Torre LA, Jemal A. Global cancer statistics 2018: GLOBOCAN estimates of incidence and mortality worldwide for 36 cancers in 185 states. CA Cancer J Clin. 2018; 68 (6):394–424. doi: 10.3322/caac.21492. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]2. 

Ferlay J, Colombet M, Soerjomataram I, Dyba T, Randi G, Bettio M, et al. Incidența cancerului și modelele de mortalitate în Europa: Estimări pentru 40 de țări și 25 de cancere majore în 2018. Eur J Cancer. 2018; 103 :356–387. doi: 10.1016/j.ejca.2018.07.005. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]3. 

Bengtsson A, Andersson R, Ansari D. Supraviețuitorii de 5 ani ai adenocarcinomului ductal pancreatic pe baza datelor din lumea reală. Sci Rep. 2020; 10 (1): 16425. doi: 10.1038/s41598-020-73525-y. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]4. 

Higuera O, Ghanem I, Nasimi R, Prieto I, Koren L, Feliu J. Management of pancreatic cancer in the elderly. World J Gastroenterol. 2016; 22 (2):764–775. doi: 10.3748/wjg.v22.i2.764. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]5. 

Shaib WL, Ip A, Cardona K, Alese OB, Maithel SK, Kooby D, et al. Managementul contemporan al cancerului pancreatic rezecabil la limită și nerezecabil local avansat. Oncolog. 2016; 21 (2):178–187. doi: 10.1634/theoncologist.2015-0316. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]6. 

Heerkens HD, van Berkel L, Tseng DS, Monninkhof EM, van Santvoort HC, Hagendoorn J și colab. Calitatea vieții pe termen lung legată de sănătate după rezecția pancreatică pentru malignitate la pacienții cu și fără complicații postoperatorii severe. HPB. 2018; 20 (2):188–195. doi: 10.1016/j.hpb.2017.09.003. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]7. 

Yeo TP, Burrell SA, Sauter PK, Kennedy EP, Lavu H, Leiby BE, et al. Un program progresiv de mers după rezecție îmbunătățește semnificativ oboseala și calitatea vieții legate de sănătate la pacienții cu cancer de pancreas și periampular. J Am Coll Surg. 2012; 214 (4):463–475. doi: 10.1016/j.jamcollsurg.2011.12.017. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]8. 

Chan MY, Chok KSH. Sarcopenia în cancerul pancreatic – efecte asupra rezultatelor chirurgicale și chimioterapiei. World J Gastrointest Oncol. 2019; 11 (7):527–537. doi: 10.4251/wjgo.v11.i7.527. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]9. 

Choi MH, Yoon SB, Lee K, Song M, Lee IS, Lee MA și colab. Sarcopenia preoperatorie și pierderea musculară accelerată postoperatorie influențează negativ supraviețuirea după rezecția cancerului pancreatic. J Caşexie Sarcopenie Muşchi. 2018; 9 (2):326–334. doi: 10.1002/jcsm.12274. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]10. 

Pausch T, Hartwig W, Hinz U, Swolana T, Bundy BD, Hackert T și colab. Cașexia, dar nu obezitatea, agravează rezultatul postoperator după pancreatoduodenectomie în cancerul pancreatic. Interventie chirurgicala. 2012; 152 (3): S81–S88. doi: 10.1016/j.surg.2012.05.028. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]11. 

Fitzsimmons D, Johnson C. Calitatea vieții după tratamentul cancerului pancreatic. Langenbecks Arch Surg. 1998; 383 (2):145–151. doi: 10.1007/s004230050106. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]12. 

Kummer F, Catuogno S, Perseus JM, Bloch W, Baumann FT. Relația dintre oboseala legată de cancer și activitatea fizică în reabilitarea cancerului în spital. Anticancer Res. 2013; 33 (8):3415–3422. [ PubMed ] [ Google Scholar ]13. 

Ferioli M, Zauli G, Martelli AM, Vitale M, McCubrey JA, Ultimo S, et al. Impactul exercițiului fizic asupra supraviețuitorilor de cancer în timpul și după tratamentele antineoplazice. Oncotarget. 2018; 9 (17): 14005. doi: 10.18632/oncotarget.24456. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]14. 

Invernizzi M, de Sire A, Venetis K, Cigna E, Carda S, Borg M, et al. Intervenții privind calitatea vieții la supraviețuitorii cancerului de sân: stadiul tehnicii în strategiile de reabilitare direcționate. Agenți anticancer Med Chem. 2022; 22 (4):801–10. doi: 10.2174/1871520621666210609095602. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]15. 

Solheim TS, Laird BJ, Balstad TR, Stene GB, Bye A, Johns N și colab. Un studiu randomizat de fezabilitate de fază II a unei intervenții multimodale pentru gestionarea cașexiei în cancerul pulmonar și pancreatic. J Caşexie Sarcopenie Muşchi. 2017; 8 (5):778–788. doi: 10.1002/jcsm.12201. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]16. 

Cormie P, Spry N, Jasas K, Johansson M, Yusoff IF, Newton RU, et al. Exercițiul ca medicament în managementul cancerului pancreatic: un studiu de caz. Med Sci Sports Exercice. 2014; 46 (4):664–670. doi: 10.1249/MSS.0000000000000160. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]17. 

Steindorf K, Clauss D, Tjaden C, Hackert T, Herbolsheimer F, Bruckner T, et al. Calitatea vieții, oboseala și problemele de somn la pacienții cu cancer pancreatic: un studiu randomizat asupra efectelor exercițiilor fizice. Dtsch Arztebl Int. 2019; 116 (27–28):471. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]18. 

Neoptolemos JP, Moore MJ, Cox TF, Valle JW, Palmer DH, McDonald AC și colab. Efectul chimioterapiei adjuvante cu fluorouracil plus acid folinic sau gemcitabină față de observație asupra supraviețuirii la pacienții cu adenocarcinom periampular rezecat: studiul randomizat ESPAC-3 pentru cancer periampular. JAMA. 2012; 308 (2):147–156. doi: 10.1001/jama.2012.7352. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]19. 

Zabernigg A, Giesinger JM, Pall G, Gamper EM, Gattringer K, Wintner LM și colab. Calitatea vieții pe liniile de chimioterapie la pacienții cu cancer de pancreas și tract biliar. BMC Cancer. 2012; 12 :390. doi: 10.1186/1471-2407-12-390. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]20. 

Richter S, Uslar V, Tabriz N, Mueser T, Weyhe D. Program de postrezecție progresivă (pPRP) după rezecția pancreatică: protocol de studiu pentru un studiu controlat randomizat. Încercări. 2016; 17:74 . doi: 10.1186/s13063-016-1200-0. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]21. 

Schulz KF, Altman DG, Moher D. Declarație CONSORT 2010: ghiduri actualizate pentru raportarea studiilor randomizate cu grupuri paralele. Încercări. 2010; 11 (1):1–8. doi: 10.1186/1745-6215-11-32. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]22. 

Ellert U, Lampert T, Ravens-Sieberer U. Măsurarea calității vieții legate de sănătate cu SF-8. Eșantion normal al populației germane. Bundesgesundheitsblatt, Gesundheitsforschung, Gesundheitsschutz. 2005; 48 (12): 1330–7. doi: 10.1007/s00103-005-1168-5. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]23. 

Aaronson NK, Ahmedzai S, Bergman B, Bullinger M, Cull A, Duez NJ și colab. Organizația Europeană pentru Cercetarea și Tratarea Cancerului QLQ-C30: un instrument de calitate a vieții pentru utilizare în studiile clinice internaționale în oncologie. J Nat Cancer Inst. 1993; 85 (5):365–76. doi: 10.1093/jnci/85.5.365. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]24. 

Eaton AA, Karanicolas P, Bottomley A, Allen P, Gonen M. Validarea psihometrică a modulului de cancer pancreatic EORTC QLQ-PAN26 pentru evaluarea calității vieții legate de sănătate după rezecția pancreatică. J Pancreas (Online) 2017; 18 (1):19–25. [ Google Scholar ]25. 

Guralnik JM, Simonsick EM, Ferrucci L, Glynn RJ, Berkman LF, Blazer DG și colab. O baterie scurtă de performanță fizică care evaluează funcția extremităților inferioare: asocierea cu dizabilitățile auto-raportate și predicția mortalității și admiterea la azil de bătrâni. J Gerontol. 1994; 49 (2):M85–M94. doi: 10.1093/geronj/49.2.M85. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]26. 

Tabriz N, Uslar VN, Obonyo D, Weyhe D. Starea micronutrițională după duodenopancreatectomia cu păstrarea pilorului: analiza datelor dintr-un studiu controlat randomizat. Sci Rep. 2021; 11 (1):1–14. doi: 10.1038/s41598-021-97438-6. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]27. 

Benjamini Y, Hochberg Y. Controlul ratei de descoperire falsă: o abordare practică și puternică a testării multiple. J Roy Stat Soc: Ser B (Metodol) 1995; 57 (1):289–300. [ Google Scholar ]28. 

Hemmerich W. Rechner zur Adjustierung des α-Niveaus: StatistikGuru. 2019 [Disponibil de la: https://statistikguru.de/rechner/adjustierung-des-alphaniveaus.html .29. 

van Dijk SM, Heerkens HD, Tseng DS, Intven M, Molenaar IQ, van Santvoort HC. Revizuirea sistematică a impactului pancreatoduodenectomiei asupra calității vieții la pacienții cu cancer pancreatic. HPB. 2018; 20 (3):204–215. doi: 10.1016/j.hpb.2017.11.002. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]30. 

Heerkens H, Tseng D, Lips I, Van Santvoort H, Vriens M, Hagendoorn J și colab. Calitatea vieții legată de sănătate după rezecția pancreatică pentru malignitate. Br J Surg. 2016; 103 (3):257–266. doi: 10.1002/bjs.10032. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]31. 

Eaton AA, Gonen M, Karanicolas P, Jarnagin WR, D’Angelica MI, DeMatteo R, et al. Calitatea vieții legată de sănătate după pancreatectomie: rezultate dintr-un studiu controlat randomizat. Ann Surg Oncol. 2016; 23 (7):2137–2145. doi: 10.1245/s10434-015-5077-z. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]32. 

Clauss D, Tjaden C, Hackert T, Schneider L, Ulrich CM, Wiskemann J, et al. Fitness cardiorespirator și forță musculară la pacienții cu cancer pancreatic. Suport Care Cancer. 2017; 25 (9):2797–2807. doi: 10.1007/s00520-017-3694-8. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]33. 

Huang JJ, Yeo CJ, Sohn TA, Lillemoe KD, Sauter PK, Coleman J și colab. Calitatea vieții și rezultatele după pancreaticoduodenectomie. Ann Surg. 2000; 231 (6): 890. doi: 10.1097/00000658-200006000-00014. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]34. 

Quist M, Langer SW, Lillelund C, Winther L, Laursen JH, Christensen KB și colab. Efectele unei intervenții cu exerciții fizice pentru pacienții cu cancer pulmonar avansat inoperabil supuși chimioterapiei: un studiu clinic randomizat. Cancer de plamani. 2020; 145 :76–82. doi: 10.1016/j.lungcan.2020.05.003. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]35. 

Speck RM, Courneya KS, Mâsse LC, Duval S, Schmitz KH. O actualizare a studiilor de activitate fizică controlată la supraviețuitorii de cancer: o revizuire sistematică și meta-analiză. J Supraviețuiește cancerul. 2010; 4 (2): 87–100. doi: 10.1007/s11764-009-0110-5. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]36. 

Buffart LM, Kalter J, Sweegers MG, Courneya KS, Newton RU, Aaronson NK, et al. Efectele și moderatorii exercițiului asupra calității vieții și funcției fizice la pacienții cu cancer: o meta-analiză a datelor individuale ale pacientului a 34 de RCT. Cancer Treat Rev. 2017; 52 :91–104. doi: 10.1016/j.ctrv.2016.11.010. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]37. 

Van Vulpen JK, Velthuis MJ, SB CN, Travier N, Van Den Buijs BJ, Backx FJ, et al. Efectele unui program de exerciții fizice la pacienții cu cancer de colon supuși chimioterapiei. Med Sci Sports Exercice. 2016; 48 (5):767–75. doi: 10.1249/MSS.0000000000000855. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]38. 

Mishra SI, Scherer RW, Geigle PM, Berlanstein DR, Topaloglu O, Gotay CC, et al. Intervenții de exerciții asupra calității vieții legate de sănătate pentru supraviețuitorii de cancer. Baza de date Cochrane de revizuiri sistematice. 2012(8). Artă. Nr.: CD007566. 10.1002/14651858.CD007566.pub2. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ]39. 

Stout NL, Baima J, Swisher AK, Winters-Stone KM, Welsh J. O revizuire sistematică a revizuirilor sistematice ale exercițiilor în literatura de specialitate (2005–2017) PM&R. 2017; 9 (9): S347–S384. doi: 10.1016/j.pmrj.2017.07.074. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]40. 

Luo H, Galvao DA, Newton RU, Lopez P, Tang C, Fairman CM, et al. Medicina exercițiului fizic în managementul cancerului pancreatic: o revizuire sistematică. Pancreas. 2021; 50 (3):280–292. doi: 10.1097/MPA.0000000000001753. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]41. 

McLaughlin M, Christie A, Campbell A. Raport de caz de exercițiu pentru atenuarea efectelor secundare ale tratamentului pentru cancerul pancreatic. Rapoarte de caz în oncologie. 2019; 12 (3):845–854. doi: 10.1159/000503815. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

---

Articole de la 

BMC Cancer sunt furnizate aici prin amabilitatea 

BioMed Central

Exercițiul ca medicament în managementul cancerului pancreatic: un studiu de caz

Rapoarte de cazMed Sci Sports Exercice

.2014 Apr;46(4):664-70.  doi: 10.1249/MSS.0000000000000160.

Prue Cormie ¹, Nigel Spry , Kevin Jasas , Mikael Johansson , Ian F Yusoff , Robert U Newton , Daniel A Galvão

• PMID: 24042308
• DOI: 10.1249/MSS.0000000000000160

Abstract

Introducere: Având în vedere prognosticul prost pentru pacienții diagnosticați cu cancer pancreatic, terapiile care sporesc capacitatea de a tolera tratamentele adjuvante, reduc pierderea funcționării fizice și optimizează calitatea vieții sunt extrem de importante. Exercițiul poate reprezenta o astfel de terapie; cu toate acestea, nicio cercetare anterioară nu a investigat impactul potențial al exercițiilor fizice asupra rezultatelor la pacienții cu cancer pancreatic.

Scop: Acest studiu și-a propus să determine siguranța și eficacitatea unui program de exerciții supravegheate de 6 luni la un pacient cu cancer pancreatic care urmează un tratament adjuvant.

Metode: A fost efectuat un studiu de caz pe un bărbat de 49 de ani diagnosticat cu cancer pancreatic în stadiul IIb. Pacientul a suferit o intervenție chirurgicală (rezectie Whipple) urmată de chimioterapie adjuvantă (gemcitabină și fluorouracil) și radioterapie (45 Gy). Pacientul a inițiat un program de exerciții supravegheate care implică rezistență de două ori pe săptămână și sesiuni de exerciții aerobice în timpul terapiei adjuvante. Rezultatele au fost evaluate la momentul inițial și după 3 și 6 luni de efort.

Rezultate: Programul de exerciții a fost bine tolerat, cu o participare de 73% pe parcursul celor 6 luni. Nicio toxicitate a tratamentului nu a împiedicat pacientul să respecte planurile de tratament adjuvant. Au fost observate îmbunătățiri considerabile atât la punctele de evaluare la 3 cât și la 6 luni pentru toate măsurile de capacitate fizică și abilități funcționale, masa slabă, nivelurile de activitate fizică, sănătatea generală și calitatea vieții specifice bolii, oboseala legată de cancer, calitatea somnului și suferinta psihologica.

Concluzii: În acest prim caz clinic raportat, exercițiile fizice au condus la îmbunătățiri într-o varietate de rezultate ale pacientului în timpul terapiei adjuvante pentru cancerul pancreatic. Aceste dovezi inițiale au implicații clinice importante, indicând faptul că exercițiile fizice pot fi o terapie adjuvantă eficientă pentru managementul cancerului pancreatic. Sunt necesare studii viitoare pentru a confirma și extinde constatările noastre inițiale.

Metformina in cancerul pancreatic cu diabet zaharat preexistent

Cureus. august 2021; 13(8): e16916.

Publicat online 2021 Aug 5. doi:  10.7759/cureus.16916 PMC8343553PMID: 34367843

Editor de monitorizare: Alexander Muacevic și John R Adler

Mallika Gyawali , ¹ Nanditha Venkatesan , ^2, 1 Opemipo D Ogeyingbo , ^1, 3, 4 Renu Bhandari , ^1, 5 Rinky A Botleroo , ¹ Roaa Kareem , ¹ Rowan Ahmed , ¹ și Abeer O Elshaikh ¹

 Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Abstract

Cancerul pancreatic este unul dintre cancerele comune la nivel global, cu un rezultat slab de supraviețuire. Metformina, un medicament anti-diabetic popular, a câștigat popularitate pentru utilizarea sa în chimioprevenirea cancerului. Cu toate acestea, rezultatele privind beneficiul de supraviețuire al metforminei în cancerul pancreatic au fost imprevizibile. În această revizuire, ne propunem să analizăm utilizarea metforminei la pacienții cu cancer pancreatic cu diabet zaharat preexistent pentru beneficiul supraviețuirii. Am efectuat sistematic o căutare a literaturii în bazele de date PubMed, Science Direct și Scopus pentru a colecta articolele relevante și le-am revizuit. În cele din urmă, 11 articole evaluate de calitate au fost incluse accesând supraviețuirea globală ca rezultat primar. Rezultatele noastre au concluzionat că metformina poate îmbunătăți în mod eficient supraviețuirea la pacienții cu cancer pancreatic cu diabet zaharat coexistent, dar rezultatele sunt încă incongruente. Prin urmare, studiile prospective și studiile clinice suplimentare sunt esențiale pentru a oferi o recomandare puternică bazată pe dovezi care va ajuta la prelungirea duratei de viață a pacienților.

Introducere și context

Pancreasul este un organ integral al corpului nostru care îndeplinește două funcții principale: funcții exocrine și endocrine [ 1 ]. Cancerul pancreatic cuprinde 3% din toate tipurile de cancer și 7% din decesele cauzate de cancer în Statele Unite [ 1 ]. Până în anul 2030, se anticipează că cancerele pancreatice vor fi a doua cea mai frecventă cauză a deceselor cauzate de cancer [ 2 ]. Un neoplasm malign primar poate apărea fie în pancreasul exocrin, fie în celulele endocrine. Adenocarcinomul ductal este cel mai frecvent tip, cuprinzând 75-92% din toate tumorile pancreatice, unde pacienții se prezintă de obicei în stadii avansate și au o rată de supraviețuire scăzută [ 3 ]]. Pentru toate etapele combinate, chiar și cu opțiunile de tratament disponibile, cum ar fi rezecția și chimioterapia, din cauza prezentării târzii cu stadiu avansat de cancer, supraviețuirea relativă la cinci ani este de doar 10% [ 1 ].

Diabetul zaharat de tip II (DZ) este legat de cancerul pancreatic printr-o asociere complexă [ 4 ]. La majoritatea pacienților cu cancer pancreatic, diabetul zaharat este diagnosticat fie concomitent cu cancerul, fie cu doi ani înainte de diagnosticarea cancerului [ 5 ]. Asocierea nu este observată între DZ de lungă durată și cancerul pancreatic, ci mai degrabă se observă că asocierea se datorează în principal diabetului cu debut recent, presupus cauzat de tumora în sine [ 5 ]. Un punct important care trebuie luat în considerare la vârstnicii care se prezintă cu DZ este că diabetul nou-debut poate fi un marker preliminar al cancerului pancreatic [ 6 ].]. Cancerul pancreatic poate duce la DZ fie prin deteriorarea celulelor insulare, fie prin declanșarea rezistenței la insulină. O astfel de rezistență periferică la insulină apare în cea mai mare parte la începutul evoluției bolii, ceea ce poate ilustra de ce diabetul se poate manifesta înainte de simptomele tumorii pancreatice [ 5 ].

Metforminul, un grup de medicamente hipoglicemiante orale de biguanide, este unul dintre cele mai utilizate medicamente pentru DZ [ 7 ]. Cu toate acestea, metformina este acum cunoscută pentru proprietățile sale anti-neoplazice [ 8 ]. Metforminul funcționează prin scăderea rezistenței la insulină și are, de asemenea, acțiune directă de inhibare a creșterii asupra diferitelor celule canceroase [ 9 ]. Multe studii au sugerat că acționează direct prin supresia dependentă de kinaza hepatică B1 (LKB1) și dependentă de protein kinaza activată de 5′ adenozin monofosfat (AMP) (AMPK) a țintei de mamifere a căii rapamicinei (mTOR), care inhibă formarea proteinelor și prin urmare multiplicarea celulelor tumorale și indirect prin scăderea creșterii tumorii mediate de insulină și prin acțiunea sa antiinflamatoare [ 10 – 12 ].]. Mecanismul este ilustrat în figura​Figura 1.1. Un studiu de cohortă amplu realizat în 2009 la pacienții din Regatul Unit diagnosticați cu DZ a arătat că cancerul a fost diagnosticat în rândul a 7,3% dintre utilizatorii de metformină, comparativ cu 11,6% dintre neutilizatorii, arătând astfel un risc redus de cancer odată cu utilizarea sa [ 13 ]. 

figura 1

Mecanismul de acțiune al metforminei în creșterea cancerului

AMPK: protein kinază activată de 5′ adenozin monofosfat, LKB1: kinaza hepatică B1, mTOR: țintă a rapamicinei la mamifere, p53: proteina tumorală p53.

Obiectivul acestei revizuiri sistematice este de a explora în continuare eficacitatea metforminei în creșterea supraviețuirii globale a pacienților cu cancer pancreatic și DZ concomitent. Am inclus pacienți cu cancer pancreatic și DZ concomitent, indiferent de vârstă, sex sau țară. Rezultatul primar a fost supraviețuirea globală (SG). Informațiile privind supraviețuirea fără boală (DFS), supraviețuirea fără progresie (PFS) și supraviețuirea specifică bolii (DSS) au fost, de asemenea, luate în considerare în această revizuire. 

Mergi la:

Revizuire

Metode

Protocol de studiu

Am implementat Preferred Reporting Items for Systematic Review and Meta-Analyses (PRISMA) 2020 Guidelines [ 14 ] și, în consecință, a fost realizată o revizuire sistematică.

Surse de colectare a datelor 

Am analizat literatura științifică din trei baze de date, PubMed, Science Direct și Scopus, utilizând cuvinte cheie și cuvinte cheie pentru titlurile subiectului medical (MeSH) între 1 aprilie și 3 aprilie 2021. Strategia MeSH a fost utilizată în PubMed, în timp ce cuvintele cheie au fost utilizate în principal în celelalte. baze de date.

Strategia de căutare

Cuvintele cheie folosite în căutarea noastră sunt următoarele: cancer pancreatic, diabet zaharat și metformin. În PubMed, strategia finală de căutare cu cuvinte cheie și MeSH utilizate a fost următoarea: Cancer pancreatic SAU Adenocarcinom de pancreas SAU neoplasme de pancreas („Neoplasme pancreatice/efecte medicamentoase”[Mesh] SAU „Neoplasme pancreatice/terapie medicamentoasă”[Mesh] SAU ” Neoplasme pancreatice/mortalitate”[Mesh] SAU „Neoplasme pancreatice/prevenire și control”[Mesh] SAU „Neoplasme pancreatice/terapie”[Mesh] ) ȘI diabet zaharat SAU DM SAU DM de tip 2 („Diabet zaharat/terapie medicamentoasă”[Mesh ] SAU „Diabet zaharat/mortalitate”[Mesh] SAU „Diabet zaharat/prevenire și control”[Mesh] SAU „Diabet zaharat/terapie”[Mesh] SAU „Diabet zaharat/complicații” [Mesh] ) ȘI metformină SAU biguanide SAU metformină clorhidrat („Metformin/administrare și dozare”[Mesh] SAU „Metformin/reacții adverse”[Mesh] SAU „Metformin/utilizare terapeutică”[Mesh] ). Bazele de date cu cuvintele cheie utilizate sunt menționate în tabel​Tabelul 11.

tabelul 1

Baze de date și strategie de căutare

Baze de date	Cuvinte cheie	rezultatele cautarii
PubMed	Strategia finală ca mai sus	1.415
Science Direct	Cancer pancreatic și diabet zaharat și metformin	213
Scopus	Cancer pancreatic și diabet zaharat și metformin	345

Deschide într-o fereastră separată

Criterii de includere și excludere

Criteriile de includere au fost următoarele: 1) Studii efectuate în ultimii cinci ani: din 2016 până în aprilie 2021. 2) Studii care includ studii clinice și studii randomizate controlate (RCT). 3) Studii cu acces gratuit la text complet. 4) Studii publicate numai în limba engleză. 5) Studii efectuate numai la oameni. Un articol din referințe a fost considerat relevant și a fost inclus. Am exclus orice studii efectuate înainte de 2016, studiile pe animale, studiile duplicate, literatura gri, studiile referitoare la toate tipurile de cancer, dar nu numai la cancerul pancreatic și studiile cu texte complete indisponibile.

Extragerea datelor

Am extras datele din studiile incluse folosind formularul standard de extragere a datelor, iar datele extrase au fost înregistrate la următoarele rubrici: autori, anul publicării, țara studiului, dimensiunea eșantionului, stadiul cancerului, criterii pentru utilizatorul de metformină, alt tratament și rezultat date inclusiv OS, DFS, PFS și DSS în grupul de intervenție. 

Evaluarea riscului și a calității

Doi recenzori (MG și NV) au obținut și evaluat individual calitatea articolelor incluse. Scala Newcastle Ottawa a fost aplicată pentru studii observaționale și Instrumentul Cochrane pentru riscuri de părtinire revizuit pentru RCT. Doar acele articole examinate care au satisfăcut > 70% din parametrii de calitate ai listei de verificare au fost incluse în studiul nostru.

Rezultate

Un total de 1.973 de articole au fost identificate după aplicarea strategiilor noastre de căutare: 1.415 de la PubMed, 213 de la Science Direct și 345 de la Scopus. Un total de 1.933 de articole au rămas după excluderea duplicatelor. Articolele au fost apoi analizate pe baza titlului și rezumatului. De asemenea, articolele au fost filtrate în funcție de conținutul textului integral și de criteriile de includere/excludere. În final, a fost efectuat un control al calității pe baza caracteristicilor studiului, după care au rămas la final 11 articole. Printre aceste articole finale, nouă studii au raportat date pentru OS, unul pentru DFS/DSS și unul pentru PFS/OS. În cele din urmă, a fost creată o diagramă de flux PRISMA, așa cum se arată în figură​Figura 22.

Figura 2

Diagrama fluxului PRISMA

DFS: Supraviețuire fără boală, DSS: supraviețuire specifică bolii, OS: supraviețuire globală, PFS: supraviețuire fără progresie, PRISMA: Elemente de raportare preferate pentru revizuiri sistematice și meta-analize.

Caracteristicile studiului

Revizuirea noastră a inclus pacienți din 10 studii de cohortă și un RCT. tabelul 2 caracteristicile studiilor incluse.

tabelul 2

Caracteristicile studiului

APC: cancer pancreatic avansat, DFS: supraviețuire fără boală, DM: diabet zaharat, DPP4: dipeptidil peptidaze-4, DSS: supraviețuire specifică bolii, N: nu, NA: nu este disponibil, NR: nu este raportat, OS: supraviețuire globală , PC: cancer pancreatic, PDAC: adenocarcinom pancreatic, PFS: supraviețuire fără progresie, RCT: studiu controlat randomizat, TZD: tiazolidindione, Y: da.

Autor	An	Țară	Design de studiu	Marime de mostra	Stadiul cancerului	Criteriile utilizatorului de metformină	Alte terapii	Analiza supraviețuirii	Concluzii	Beneficiu de supraviețuire
Tamburrino și colab. [ 15 ]	2020	Italia	Cohorta retrospectivă	430	PC resecabil	A început medicamentul cu cel puțin șase luni înainte de diagnostic	NR	DFS și DSS	Metformina a fost asociată cu DFS mai bună fără semnificație statistică și nu a fost observată nicio îmbunătățire a DSS.	N
Terasaki și colab. [ 16 ]	2020	Japonia	Cohorta retrospectivă	373	PDAC rezecabil	Medicamentul a fost luat cu peste 90 de zile înainte de diagnosticarea cancerului	Insulină, sulfoniluree, TZD, inhibitori de alfa-glucozidază	OS	S-a observat că OS este mai bun în grupul de tratament cu metformină, comparativ cu alte medicamente, cu o rată de supraviețuire la cinci ani semnificativ mai bună în grupul cu metformină.	Y
Dulskas și colab. [ 17 ]	2020	Lituania	Cohorta retrospectivă	454	PC	Solicită prescripție medicală în orice moment	Insulină, sulfoniluree, TZD, altele	OS	Improved survival was observed in the patient groups using metformin and in combinations of metformin with other anti-hyperglycemics.	Y
Toriola et al. [18]	2019	United States	Retrospective cohort	3,811	All stages of PDAC	Prescription requests at any time	Insulin, sulfonylurea, TZD, alpha-glucosidase inhibitors, DPP4 inhibitors, meglitinide	OS	No associations between metformin usage and survival in patients with PDAC were found, but there appeared to be a survival benefit in non-Hispanic White patients who were metformin naive at the time of diagnosis.	N
Frouws et al. [19]	2017	Netherlands	Retrospective cohort	907	All stages of PC	Use of drug at any time for at least 30 days	Sulfonylurea	OS	No interconnection was observed between OS, pancreatic cancer, and metformin use.	N
E  et al. [20]	2017	United States	Cohort	5.621	PDAC	Utilizarea medicamentului cu cel puțin trei luni înainte de diagnostic	Insulină	OS	Au fost observate beneficii semnificative ale statinelor, dar nu ale metforminei asupra supraviețuirii în rândul pacienților vârstnici cu PDAC.	N
Lee şi colab. [ 21 ]	2016	Coreea	Cohorta retrospectivă	237	Toate etapele PC-ului	Utilizarea metforminei la momentul diagnosticului	Insulină, sulfoniluree, inhibitori de TZD, DPP4	OS	Utilizarea metforminei a fost asociată cu beneficii de supraviețuire la pacienții cu cancer pancreatic cu DZ de tip II preexistent, în special în rândul celor cu un stadiu avansat de cancer.	Y
Choi și colab. [ 22 ]	2016	Coreea	Cohorta retrospectivă	349	PC avansat	Utilizarea medicamentului la diagnosticarea DZ	Insulină, sulfoniluree	OS	Tratamentul cu metformină se corelează cu OS mai lung la pacienții cu APC supuși chimioterapiei paliative.	Y
Cerullo și colab. [ 23 ]	2016	Statele Unite	Cohorta retrospectivă	3.393	PC resecabil	Dovada de prescriptie medicala	N / A	OS	Tratamentul cu metformină a fost asociat cu o creștere a OS la pacienții supuși unei proceduri chirurgicale pentru cancer pancreatic.	Y
Chaiteerakij și colab. [ 24 ]	2016	Statele Unite	Cohorta retrospectivă	980	Toate etapele PDAC	Utilizarea medicamentului la diagnosticarea DZ	N / A	OS	Constatările nu au indicat beneficiul metforminei după diagnosticul pacienților cu PDAC.	N
Reni et al. [ 25 ]	2016	Italia	RCT	60	PC metastatic	Consumul de medicamente după diagnosticul de cancer	Chimioterapia	PFS, OS	Rezultatele au arătat că suplimentarea cu metformină la doza prescrisă pentru DZ nu a crescut rezultatul de supraviețuire la pacienții cu cancer pancreatic metastatic care au primit terapie sistemică standard.	N

Deschide într-o fereastră separată

Discuţie

În timp ce revizuim toate cele 11 articole, am încercat să determinăm utilitatea tratamentului cu metformină la pacienții diabetici cu cancer pancreatic.

În cancerul pancreatic, DZ de tip II asociat este predominant și asocierea este complexă [ 4 ]. Diabetul asociat cancerului pancreatic se datorează cel mai probabil combinației dintre disfuncția celulelor beta și rezistența la insulină [ 26 ]. Deoarece majoritatea cazurilor de cancer pancreatic sunt avansate și incurabile [ 27 ], s-au făcut multe tipuri de cercetări cu privire la medicamentele care pot îmbunătăți supraviețuirea la pacienții diabetici cu cancer pancreatic [ 28 ]. Deși există un efect pozitiv între utilizarea metforminei la pacienții cu cancer pancreatic cu diabet și supraviețuirea globală, a fost raportat și opusul. Multe articole dezvăluie efecte pozitive [ 29 – 32 ], în timp ce unele nu dezvăluie efecte pozitive [ 33, 34 ]. 

Tamburrino și colab. a analizat retrospectiv o populație de 430 de pacienți cu cancer pancreatic rezecabil în Italia și a constatat că utilizatorii de metformină au avut o DFS pe trei ani de 52% față de 34% la neutilizatori, concluzionand că metformina nu este asociată cu o supraviețuire mai bună (p=0,083) [ 15 ]. Cu toate acestea, un alt studiu retrospectiv al lui Terasaki et al. privind cancerul pancreatic rezecabil a arătat că rata de supraviețuire la cinci ani a fost superioară în grupul cu metformină, spre deosebire de alte grupuri de medicamente (66,7% și, respectiv, 24,4%, cu p=0,034) [ 16 ].

Între timp, Dulskas și colab. a luat în considerare 454 de pacienți cu cancer pancreatic și a constatat că a existat o supraviețuire mai bună în grupul de utilizatori de metformină (p=0,003), iar în analiza multivariată, rata de deces a utilizatorilor de metformină a fost mai mică decât cea a altor utilizatori anti-hiperglicemic, dar a fost nesemnificativ (HR: 0,74, 95% CI: 0,54-1,02, p=0,07) [ 17 ]. Chaiteerakij și colegii săi au evaluat 980 de pacienți diabetici cu cancer pancreatic pentru a detecta că metformina nu a cauzat niciun beneficiu de supraviețuire în diferite analize de sensibilitate (HR: 0,93, 95% CI: 0,81-1,07, p=0,28) [ 24 ].

Lee şi colab. a efectuat un studiu de cohortă în Coreea de Sud și, atât în ​​testele univariate, cât și în cele multivariate, expunerea la metformină a fost cuplată cu un interval de supraviețuire mai mare (13,7 luni pentru metformină față de 8,9 luni pentru utilizatorii non-metformin) [ 21 ]. De asemenea, a fost observată o îmbunătățire pozitivă a supraviețuirii în grupul cu cancer pancreatic avansat (HR: 0,61 și p=0,001) [ 21 ]. Un studiu retrospectiv separat de Choi et al. în Coreea a constatat că tratamentul cu metformin a cauzat o mai bună SG față de alte medicamente hipoglicemiante orale la pacienții cu diabet zaharat (HR: 0,69, 95% CI: 0,49-0,97, p=0,036) și, de asemenea, în stadiul avansat al cancerului pancreatic (HR: 0,697, 95). % CI: 0,491-1,99, p=0,04) [ 22 ].

În plus, un studiu de cohortă amplu realizat de Toriola și colab. cu 3811 pacienți cu stadii întregi de cancer pancreatic au concluzionat că utilizarea metforminei nu a îmbunătățit supraviețuirea globală [ 18 ]. Dar, la pacienții care nu au utilizat metformină în momentul diagnosticării, atunci când sunt stratificați în funcție de rasă, s-a observat o supraviețuire sporită la populația albă non-hispanică (HR: 0,78, IC 95%: 0,61-0,99, p=0,04), dar nu și la Populația afro-americană (HR: 1,20, 95% CI: 0,75-1,93, p=0,45) [ 18 ]. E şi colab. a dezvăluit că utilizarea metforminei nu s-a corelat cu îmbunătățirea supraviețuirii globale la pacienții vârstnici cu adenocarcinom ductal pancreatic, nici la utilizatorii pre-diagnostic (HR: 1,02, 95% CI: 0,97-1,06, p=0,52), nici la utilizatorii post-diagnostic (HR: 0,99). , 95% CI: 0,87-1,13, p=0,88) [ 20]. În mod similar, un studiu de cohortă observațional a arătat că, după echilibrarea factorilor de confuzie, nu s-a observat niciun beneficiu semnificativ de supraviețuire la utilizatorii de metformină în comparație cu neutilizatorii (RR: 0,86, 95% CI: 0,66-1,12, p= 0,23) [ 19 ].

În 2016, Cerullo et al. a chestionat 3393 de pacienți și a constatat că utilizarea metforminei a îmbunătățit OS după 18 luni de rezecție a cancerului, indiferent de alte terapii adjuvante primite (SG la 18 luni de intervenție chirurgicală cu metformină: 59,6% față de 53,4% fără metformină, p=0,012) [ 23 ]. Reni et al. a efectuat un studiu randomizat de fază II cu 60 de pacienți și nu a evidențiat niciun avantaj în OS și PFS după adăugarea metforminei la un regim de chimioterapie cu cisplatină, epirubicină, capecitabină și gemcitabină (PEXG) în cancerul pancreatic metastatic [ 25 ]. Acest rezultat a fost în concordanță cu un alt studiu placebo efectuat de Kordes și colab. care nu a arătat nicio îmbunătățire a rezultatului cu utilizarea metforminei atunci când a fost adăugată la terapia standard cu gemcitabină și erlotinib în cancerul pancreatic avansat [ 35 ].

Limitări

Limitările acestei revizuiri sistematice includ revizuirea multor studii observaționale cu un singur studiu clinic randomizat și fără studii caz-control. Așadar, lipsesc studii mai puternice bazate pe dovezi. De asemenea, datorită metodei observaționale a studiilor incluse, consecințele confuziei nu au putut fi respinse. Deoarece populațiile au diferit în ceea ce privește stadializarea, tratamentul concomitent, timpul relativ de expunere la metformină fără informații adecvate despre dozare și perioada de urmărire, rezultatele trebuie interpretate cu atenție.

Mergi la:

Concluzii

Am studiat diferite articole care evaluează asocierea dintre metformină atunci când este utilizată la pacienții diabetici cu neoplasm pancreatic și rezultatele generale de supraviețuire. În cele din urmă, am constatat că metforminul s-a dovedit că are supraviețuire crescută în unele studii, în timp ce nu s-a observat nicio îmbunătățire în alte studii. Beneficiile tratamentului cu metformină față de absența tratamentului cu metformină trebuie luate în considerare cu atenție la pacienții diabetici cu cancer pancreatic. Pentru a stabili efectele pozitive ale metforminei la pacienții diabetici cu cancer pancreatic, trebuie să efectuăm mai multe studii clinice cu populații de studiu mai mari pentru a investiga în continuare beneficiile care pot ajuta viitorii furnizori de asistență medicală să îmbunătățească rezultatele pacienților.

Mergi la:

Note

Conținutul publicat în Cureus este rezultatul experienței clinice și/sau cercetărilor efectuate de persoane sau organizații independente. Cureus nu este responsabil pen