Arhive

ADRIAN CACOVEAN – „De fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, mi-a dat”

 

ADRIAN CACOVEAN - "De fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, mi-a dat"Sânul lui Avram – frescă din sec. XVIII

Călătorie în lumea de dincolo

E medic şi nu orice medic, ci doctor în ştiin­ţe medicale, specializat în chirurgie cardiovasculară. Cu toată pregătirea sa academică de vârf, atunci când îţi vorbeşte de Dum­nezeu uiţi că eşti într-un cabinet medical şi te crezi în chilia unui călugăr. Domnul doctor Adrian Ca­co­vean are o credinţă puternică, aş zice de nezdrun­cinat, pe care şi-o vădeşte oriunde, fără obişnuita re­­zervă care îi caracterizează pe mulţi dintre in­te­lectuali. Dar nu a fost dintot­dea­u­na aşa. Hris­tos l-a purtat pe ma­rea fră­mân­tată a vieţii, dăruin­du-i câteva în­cercări care l-au apro­piat mult de bi­serică. Ultima a fost şi cea mai mare, petrecută acum trei ani, când a trecut prin experienţa morţii clinice. A călă­to­rit în lumea de din­colo, a cunoscut lumina raiu­lui şi ră­cea­la iadului, iar acum, în preajma Sfin­telor Paşti, s-a hotărât să ne vor­bească despre ele.

Marile încercări

– Domnule doctor, de când vă ştiu, sunteţi un om cu o credinţă fer­mă şi clară, fără îndoieli. Cum aţi ajuns la certitudinea asta, în pofida meseriei atât de „realiste” pe care o faceţi?

– Nu mă ţin a fi un om foarte cre­dincios, pentru că ştiu că dacă aş avea cu adevărat credinţă, nici n-ar mai trebui să le prescriu bolna­vilor tratamente. Le-aş zice doar ca Apostolii – „Ridică-ţi patul şi umblă”! Asta e adevărata cre­dinţă! Am însă nişte certitudini şi îmi este clar când o iau pe drumul greşit. Întotdeauna am crezut că există Dumnezeu, viaţă de apoi, nu am avut nicio­dată un episod de ateism, de luptă cu Dumnezeu, dar am avut episoade de neglijare a credinţei, de ignorare. Eu am crescut într-o familie cu preoţi, şi pe linia tatălui, şi pe linia mamei, preoţi pe care nu i-am cunoscut, fiind decedaţi când m-am născut eu. Dar cel mai credincios din familie pe care l-am cunoscut a fost moşul meu, bunicul din partea tatălui, care era un om foarte evlavios – mergea la biserică în fiecare duminică, ţinea toate posturile, se spovedea, se împărtăşea, nu înjura, nu l-a văzut nimeni certându-se cu cineva, nici în casă, cu bunica. Era un om cu o viaţă extrem de echilibrată. Nu a băut niciodată mai mult de un pahar cu vin la masă – şi nu la toate mesele, ci doar la masa de seară. Pe el nu l-a văzut nimeni să se clatine vreo­dată. De aceea, moşul meu nu a ştiut ce înseamnă boala, nici măcar durerea de cap! La 95 de ani, când a murit, s-a stins de bătrâneţe. Bunicul a fost mo­delul cel mai credincios din familie, deşi pe mine, băiat de oraş (m-am născut la Sibiu), nu mă im­presiona foarte tare credinţa lui, ziceam că e un fixism ţărănesc. Cu toate acestea, m-a influenţat destul cât să nu contest niciodată existenţa lui Dum­nezeu.

– Când aţi avut prima dată nevoie de ajutorul lui?

ADRIAN CACOVEAN - Dr. Adrian Cacovean

– Era prin 1994, eram medic de SMURD, în Sibiu, aveam un copil mic, mun­ceam enorm, dar o duceam foar­te rău, cu salariul de atunci nu puteam să îmi întreţin familia. Lucram pe Salvare, aveam şi gărzi, dar tot nu îmi ajungeau banii, încât să suport o chirie şi toate cheltuielile aferente unei familii, lucru care mi se părea inacceptabil. Aş fi avut nevoie de un salariu cel puţin dublu ca să mă descurc. Atunci am zis să îmi schimb specializarea, să fac o disciplină mai căutată şi mai bine plătită, văzusem eu că se câştigă bine dacă eşti chirurg cardiovascular. Şi atunci am dat la rezidenţiat la Bucureşti, la chirurgie cardio­vasculară. Am ajuns să lucrez la Fundeni, unde, bineînţeles, ca rezident nu câştigi mai nimic. M-am trezit cu o retrogradare la salariu şi la condiţiile de viaţă. Doi ani de zile am locuit într-o rezervă a spitalului. S-a întâmplat, uneori, să nu ies din incintă trei luni la rând! Eram acolo zi şi noapte, ca şi cum aş fi fost mereu de gardă, de dimineaţa până seara şi, dacă aveau nevoie, mă trezeau şi noaptea să vin să îi ajut la operaţii. Şi mă rugam lui Dum­ne­zeu şi ziceam: „Ajută-mi, Doam­ne, să iau examenul ăsta, să mă fac chirurg cardiovascular, chiar dacă o fi să dorm numai pe un pat de spital şi să mănânc numai la cantina spitalului. Oricât o fi de greu, până la urmă, să iasă om din mine şi să pot să îmi întreţin şi eu familia şi să fiu respectat pentru ceea ce fac.” Singura mea nădejde era cerul. Aici, pe pământ, nu m-a înţeles nimeni. Atunci m-am certat, practic, cu toată lumea. M-am certat cu părinţii, m-am certat cu fosta nevastă, am ajuns la divorţ, m-am certat cu cei din Sibiu, cu toată lumea m-am certat. Am trecut printr-o perioadă de stres enorm. Ştiu că mi-am făcut la un moment dat un test psihologic, cu un scor de stres, şi depăşeam de vreo 7-8 ori punctajul de la care trebuia să fi fost internat deja în spi­tal.

Spovedania din spital

ADRIAN CACOVEAN - Hristos Logosul creează Raiul – Mânăstirea Suceviţa

– Cineva v-a adus la liman?

– Dumnezeu. Am avut parte să îngrijesc la Fundeni un stareţ de la o mânăstire din Moldova. Am avut grijă de el şi am contribuit decisiv, cu homeopatia, de care mă ocupam încă de la Sibiu, la vindecarea şi întoar­cerea lui la mânăstire; a plecat viu din spital, deşi fusese grav bolnav. M-am rugat la Dumnezeu şi m-am şi plâns stareţului de necazul meu. Am ascultat de părintele, am făcut ce mi-a spus şi s-au rezolvat lucrurile foarte rapid. Cel mai important moment a fost când m-am spovedit la el. Până atunci nu o mai făcusem niciodată. A trecut mult timp, nu îmi amintesc amănunte, dar ştiu limpede că stăteam sub sutană, spuneam ce am făcut, ce nu am făcut şi apoi, după ce m-am împărtăşit, am sim­ţit o uşurare, o eliberare şi o bucurie interioară te­ri­bilă. A fost ca un fel de curăţire momentul acela. Nu au trecut 40 de zile şi s-au limpezit şi toate pro­blemele din viaţa mea. Practic, de fiecare dată când i-am cerut lui Dumnezeu ceva, am primit exact ce am cerut. Am ajuns, la un moment dat, să mă tem să îi mai cer ceva, pentru că ştiu că el îmi împlineşte cererile. Acum, de fiecare dată, îi spun: „Doamne, fă, nu după voia mea, ci cum crezi Tu că e mai bine, că eu nu ştiu ce să Îţi cer şi, decât să cer ceva greşit, să mă trezesc că se împlineşte şi ajung la mai rău, mai bine fă cum ştii Tu, că ştii mai bine ce îmi tre­buie!”

Lumea de dincolo

ADRIAN CACOVEAN - Iadul – Mânăstirea Rila, Bulgaria

– Mi-aţi povestit despre o întâmplare care v-a marcat puternic viaţa. Aţi văzut lumea de dincolo şi v-aţi întors înapoi.

– Asta s-a întâmplat acum trei ani, în februarie, 2015. Am făcut un infarct, cu două stopuri cardiace, cu moarte clinică, alternând cu comă indusă. Am simţit la început durerea aceea groaznică, cu senzaţia că se scurge viaţa din mine, ştiam că îmi scă­dea tensiunea, că inima nu mai pompa cum tre­buie. Îmi era frig, aveam transpiraţii reci şi o sen­zaţie de sufocare şi că nu mai pot face nimic, că se scurg puterile din mine, iar peste toate, teama, o frică foarte mare interioară. Îmi văzusem stopul cardiac pe EKG şi ştiam ce urmează. Ştiam că va fi o resuscitare, că pot să mă întorc sau nu, dar cu toată spaima, în momentele acelea groaznice, mi-am zis: ia să fiu eu atent, dacă tot mă duc dincolo, că dacă mă întorc, să ştiu ce să povestesc. O fac acum, prima dată. Dar să ştiţi că nu este uşor să vă explic ceea ce-am trăit. Acolo nu mai există timp şi dispare succesiunea clară a evenimentelor. Încerc, totuşi, să vă povestesc prin ce am trecut.
La început, m-am văzut undeva, pe un deal, pe unde treceam eu cu bicicleta, când mă duceam la bunici, la Sibiu. Un deal pe care mi-a apărut o staţie de navete spaţiale. Sunt nişte amintiri foarte stra­nii… Am aşteptat ca naveta aceea să plece de două ori, la primul şi la al doilea stop cardiac, practic, momentele de moarte clinică. Acum pot să disting foarte clar momentul în care a fost moarte clinică, de momentele cu comă indusă, pentru că, oricât ar fi coma de adâncă, ceva tot mai auzi din jur. Nu am vă­zut un tunel, aşa cum au văzut alţii, nu îmi amin­tesc decolarea acelei navete, a fost mai degrabă ca un fel de teleportare. Ştiu că mi-am pierdut cunoş­tinţa, tot aşteptând să plece naveta, ştiu că îmi era frig şi că sângeram şi că am tot coborât, am tot co­bo­rât, până când am ajuns într-o sală. Eram întins pe o masă, ca un catafalc, asistând la propria mea în­mor­mântare. Nu puteam să mă mişc, nu puteam să vorbesc, ceilalţi nu mă auzeau deloc, dar eram conştient şi îmi era foarte frig şi frică. Aşa cred că mi s-a prezentat mie iadul.

– Şi cum aţi ieşit de acolo?

– Am început să urc, iar în urcuşul meu s-a întâmplat ceva, un fapt care avea să certifice că tot ce am trăit nu a fost o iluzie. Cred că eram între spaţiul dintre lumi, între lumea noastră şi lumea de dincolo, când am întâlnit o fată. M-am întâlnit cu sufletul ei; avea o înfăţişare umană, arăta cum arată un corp obişnuit, era o fată foarte tânără, îmi amintesc că avea părul bălai. Fără să schimbăm niciun cuvânt, am ştiut, deodată, ce e cu ea. Ştiam tot ce i se întâmplase – că viaţa ei pe pământ a fost scurtă, că nu a trăit mult, că a avut un accident, că a fost călcată de tren, că au adus-o la spital, dar nu au reuşit să o salveze. Aveam acces la viaţa, spai­mele şi mintea ei, la tot. Era foarte speriată, îngro­zită chiar. Parcă o sfâşiau dracii, care se luptau pentru ea cu îngerii. Era o dispută şi am încercat şi eu cumva, să mă bag între ei, să o ţin, să nu-i las să o ia, dar nu am reuşit să fac nimic. Apoi am conti­nuat să urc şi am ajuns la ceea ce eu cred că a fost judecata mea. Nu ştiu cine au fost cei care m-au ju­decat, puteau să fie îngeri, apostoli… Ştiu că m-am trezit într-un spaţiu în care nu puteai să vezi decât ochi. Nu vedeam figura întreagă, era ca şi cum un om te sfredelea din priviri şi nu îi vedeai decât ochii, şi asta foarte scurt, pentru că imediat trebuia să-ţi întorci privirea, te apuca ruşinea, teama… De la aceşti ochi am primit un fel de întrebări, iar tot ei îmi corectau gândul: „Vezi că aici ai greşit!”. Nici nu apucam să-mi duc gândul la capăt şi primeam răspunsul, că nu e bine. Aşa am învăţat, rapid, cum trebuie să gândesc. Un lucru comun la toate aceste întrebări primite e că n-au fost legate de nimic din ceea ce am mărturisit la spovedanie aici, pe pământ. Toate lucrurile pe care le-am mărturisit erau şterse dincolo. Mai rămăseseră fleacurile mici, te enervezi pe primul automobil care-ţi taie calea, eşti nemul­ţumit că aştepţi la un semafor… Ăsta mi se pare lucrul cel mai important, faptul că prin preot, Dum­nezeu şterge păcatele noastre şi uşurează rucsacul cu care plecăm dincolo. Cei care nu cred n-au decât să vadă că e aşa, când o veni moartea – că de venit, vine la toţi. Apostolii au primit darul acesta direct de la Iisus, darul Duhului Sfânt, care şterge şi iartă păcatele spovedite, încă din lumea asta, iar apoi, prin punerea mâinilor, l-au transmis episcopilor, iar aceştia îl transmit preoţilor, când îi hirotonesc.

O mare de lumină

ADRIAN CACOVEAN - Balaurul iadului – Mânăstirea Rila, Bulgaria

– În rai aţi ajuns? A fost coma atât de lun­gă?

– Da, cred că am ajuns după acea jude­ca­tă la care am fost supus. Raiul este ceva foarte greu de de­scris, pentru că, pur şi sim­plu, a­veam o libertate de­plină, ini­maginabilă aici, pe pă­mânt, libertatea de a mă deplasa dintr-un loc în altul, fără nicio restric­ţie de spaţiu sau de timp! A fost contrariul iadului, un­de nu puteam face nimic. Mă puteam du­ce oriunde, unde mă ducea gândul, acolo şi ajungeam, ins­tant, şi în timp, şi în spaţiu. Şi puteam să aud, puteam să pun mâna, exis­ta o consistenţă a raiului. A fost şi cu călătorii, şi cu amin­tiri de pe pământ, am în­ţeles unde am greşit, un­de trebuia să fi făcut alt­fel… Până la urmă, aşa de mult mi-a plăcut acolo, că nici nu am mai vrut să mă în­torc. Ştiu sigur că nu mai voiam să mă întorc. A fost o mare de lumină, cu ver­dea­ţă, cu pomi, cu flori, cu apă, cu mare… Când am ajuns acolo, sus de tot, am simţit şi prezenţa lui Dum­nezeu, după tot ce s-a în­tâm­plat la judecată. Şi la judecată am sim­ţit-o, dar mai ales după aceea, când am ajuns, practic, în rai. O simţeam în mod indirect, nu în mod direct, să Îl văd faţă către faţă. E foarte greu de descris, ca o căl­dură, ca o lumină… Ştiam că există, dar nu-l ve­deam… Îmi mai amintesc faptul că, la un moment dat, acolo, sus, am văzut şi rugă­ciu­nile care se făcuseră pe pă­mânt, pentru mine, dintre care, cea mai puternică era cea de la Prislop. Când m-am trezit, soţia mea de acum mi-a con­firmat (chiar după noap­tea când am făcut sto­pul cardiac), că a doua zi dimineaţă se făcuseră ru­gă­ciuni pentru mine, în mai multe biserici, inclusiv la Prislop.

– Cum aţi revenit din călătoria dumneavoastră în lumea de dincolo?

– M-am trezit brusc, internat într-o rezervă, complet izolat de restul rezervelor din spital, cu asistenta mea de aici, de la cabinetul meu, lângă mine. Iar primul lucru pe care l-am spus după ce mi-am revenit a fost: „Păcat că n-am putut s-o ajut pe fata aia călcată de tren”. Asistenta mea a rămas blo­cată şi a întrebat-o pe cea din reanimare: „E adevărat aşa ceva? A murit cineva călcat de tren?”. Şi a aflat că totul era adevărat! Că murise o fată, chiar cu o săptămână în urmă, în timp ce eu eram în comă, o fată călcată de tren. Ceea ce era im­po­si­bil să ştiu! Până la urmă, tot ce v-am povestit eu poate fi pus sub semnul îndoielii, putea să fie produ­sul minţii mele, al educaţiei mele de dinainte sau ce­va sugerat de altcineva. Singurul lucru cu ade­vărat de netăgăduit e întâlnirea cu fata călcată de tren. Pentru că nu aveam de unde să o ştiu. Ea a fost internată în altă parte a spitalului, nu ne-am întâlnit niciodată aici, pe pământ, nu a vorbit nimeni despre ea lângă mine, iar asistenta mea, care a stat non-stop cu mine, nu a avut habar de cazul ei. Nu aveam de unde să ştiu aşa de precis nişte amănunte despre ea şi să am atâta certitudine şi siguranţă, decât dacă ne-am fi întâlnit şi am fi stat de vorbă. De întâlnit am întâlnit-o, dar nu aici, pe pământ, ci dincolo.

Student la teologie

ADRIAN CACOVEAN - Adam şi Eva în rai – Mânăstirea Suceviţa

– Călătoria dvs. în lumea de dincolo se înve­cinează cu un miracol. Cum aţi trăit după aceea? V-a marcat în vreun fel?

– Călătoria asta a mea în lumea de dincolo a fost o experienţă care m-a impresionat atât de tare încât, odată externat din spital, când am început să ies în lume, în societate, mi se părea că nu îi mai aparţin. Simţeam că, de fapt, eu nu mai sunt de aici, din lu­mea asta, că vin dintr-o altă lume în care îmi do­ream, de fapt, să mă întorc. Apoi, am rămas cu cre­dinţa puternică în faptul că Iisus nu a venit degeaba pe pământ. Acum ştiu foarte sigur că tot ceea ce ne învaţă biserica ortodoxă este adevărat. Că Iisus ne-a lăsat Duhul Sfânt, care lucrează prin preoţi, la spo­vedanie, pentru iertarea păcatelor, ca să ne uşureze povara cu care plecăm de aici, de pe pământ. Până la această experienţă mă spovedeam şi eu, când şi când, mă duceam la biserică, deşi nu prea des, ştiam că toate acestea sunt importante, dar mă gândeam că nu sosise încă vremea să mă ocup serios de ele. Viaţa de dincolo era ceva îndepărtat pentru mine. Dar după ce am trecut prin ea, am realizat că ple­carea din lumea asta se poate întâmpla oricând, cu totul neaşteptat. Când m-am trezit din comă, am rea­lizat cât de scurtă ne este existenţa, şi am ştiut că trebuie să fac ceva cu viaţa mea, aşa că am dat examen la Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar acum sunt student în anul I. Trăirea acestei ex­pe­rien­ţe mi-a oferit certitudinea unor adevăruri pe care aş vrea să le mărturisesc lu­mii, apărându-mi în felul acesta credinţa şi aducând şi eu o contribuţie la zes­trea spirituală a neamului meu.

Fotografii de GEORGE CRĂSNEAN

 

vindecarea depresiei

Depresia este o boală a sufletului care se reflectă în trup, este strigătul sufletului: „nu vreau să trăiesc fără Dumnezeu!”, un strigăt venit din nevoia primară de sens, de ADEVAR, de IUBIRE, de STABILITATE şi SIGURANTA clădită pe ceva REAL, care nu se schimbă cu timpul, societatea sau cu oamenii din viaţa noastră, şi care nu se pierde prin moarte

Sunt momente când viaţa noastră se opreşte în loc şi chiar dacă mai trăim cu trupul, sufletul nostru se coboară într-un iad unde ne este frică de orice. Ajungem astfel să ne fie frică şi de aproapele nostru şi suntem mereu zbuciumaţi ca şi Cain după ce şi-a ucis fratele (cf. Facerea 4, 8-12).

După ce am pornit cu bucurie şi entuziasm în viaţă, ajungem la un moment în care se năruie totul şi ne aflăm ca după un bombardament după care totul în jur arată dezolant, iar noi nu ne putem bucura că am scăpat cu viaţă, ci suntem dezamăgiţi de situaţie şi de felul în care înţeleg oamenii să zidească lumea lor după ce au dărâmat lumea celorlalţi.

Deprimarea poate apărea pe fondul unor slăbiciuni sufleteşti, când sensibilitatea noastră nu mai poate suporta căderea în care suntem; când ni se pare că nu mai avem nici puterea necesară pentru a ne ridica şi atunci gândim că nu mai avem nici o ieşire. Este greu de înţeles puterea pe care a avut-o Proorocul Iona în pântecele fiarei care l-a înghiţit şi cum a putut el să se roage chiar şi acolo, căci vedem la noi înşine că în momentele în care am trecut print-un iad al deznădejdii nici nu ne mai puteam ruga; însuşi Proorocul David spune că:

„Şi în iad cine te va lăuda pe tine?” (cf. Psalmi 6,5).

Depresia (de la latinescul depresio care înseamnă apăsare) este o stare de apatie, de vlăguire, de evaluare descurajant-pesimistă a ceea ce se întâmplă. Starea de apăsare poate veni si de la o suprasolicitare, însă de multe ori această suprasolicitarea ne-o provocăm şi prin felul în care abordăm lucrurile.

Ne cuprinde panica pentru orice apare în cale şi grija ne oboseşte şi ne enervează. Mai rău: această stare este molipsitoare şi riscăm să o răspândim la persoanele din jurul nostru. De ce crucea pe care trebuie să o ducem devine mai grea decât putem noi să ducem? Oare Dumnezeu ne-a dat o cruce mai grea decât putem noi să ducem? Nicidecum, ci noi singuri ne-am îngreunat-o prin faptul că nu am acceptat-o. Astfel, un necaz, o boală, o pierdere devin mult mai grele atunci când noi nu vrem să acceptăm situaţia şi se uşurează atunci când noi le primim ca fiind trimise de la Dumnezeu. Atunci primim mângâierea harului şi suferinţa noastră se transformă din iad în bucurie pentru că Hristos a coborât la noi.

Sfântul Ioan Casian ne spune că neliniştea nu dispare atunci când ne ferim de ea, ci înfruntându-o. Astfel trebuie să ne îmbărbătăm în situaţiile prin care trecem şi să ne încurajăm prin faptul că suntem în mâna lui Dumnezeu, Care veghează asupra noastră. Sfinţii Părinţi spun că depresia poate apărea şi din trândăvie, dar şi din întristarea stăruitoare.

Trândăvia contemporană este confortul care lasă un gol în sufletul nostru. În viaţa omului contemporan jertfa şi slujirea aproapelui sunt tot mai greu de găsit. Omul s-a obişnuit cu o muncă care nu-l mai solicită fizic aproape deloc, războaiele se fac din faţa calculatorului, iar copiii nu mai fug după minge, ci joaca se face tot la calculator. Omul a devenit tot mai static şi dacă se duce după cumpărături, oboseşte rău de tot.

Urmarea bună este atunci când omul îşi dă seama că trebuie să iasă din această stare de lene şi are o zvâcnire manifestată prin mânia cea bună, iar motivaţia principală a evadării din acea stare uşuratică este aproapele nostru aflat în nevoie.

“Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor acum mă voi scula, zice Domnul (cf. Psalmi 11, 5).

Iată deci un mod şi o motivaţie de a ieşi din deprimarea sufletescă în care ne aflăm. Am văzut multe exemple de acest fel, în care persoane care treceau prin mari greutăţi erau motivate pentru a nu se descuraja în greutăţile respective, fie de copiii pe care îi aveau, fie de alte persoane dragi care ar fi avut nevoie de ele. Însă asta nu înseamnă că dacă nu avem copii sau dacă cei din jur ne refuză ajutorul, noi nu avem un rol în această lume; sunt atâtea locuri unde o mână de ajutor înseamnă foarte mult, iar dacă cineva s-a înbolnăvit şi nu mai poate da nici o mână de ajutor, nici atunci nu trebuie să cadă în deznădejde, deoarece răbdarea în suferinţă poate aduce mai mari cununi decât efortul omului sănătos; doar să nu ne pierdem nădejdea şi să ne rugăm.

Întristarea stăruitoare poate să aducă omului mari tulburări de comportament. Din cele spuse de Sfinţii Părinţi, de orice patimă este legată o dorinţă şi atunci când omului îi este tăiată voia vine şi întristarea. De exemplu când trebuia să primim o sumă de bani şi nu am primit-o, când nu am fost promovaţi, sau când ne-au fost respinse sentimentele de către o persoană dragă.

Întristarea poate să vină şi din mânie, şi în acest caz Sfinţii Părinţi ne dau unele sfaturi despre cum trebuie să ne comportăm cu persoanele cu care am avut o supărare. Sfântul Ioan Casian ne spune că după ce ne-am certat cu cineva să nu ne îndepărtăm cu totul de acea persoană, deoarece procedând astfel închipuirile nu ne dau pace şi amintirile jignirilor sporesc, ci dinpotrivă păstrarea legăturilor cu celălalt duce mai degrabă la tămăduire şi în timp se va arăta că neînţelegerea a fost o ispită. Deasemeni părinţii sfinţi ne spun că se cuvine să iertăm pe cei care ne supără căci prin ei ne cunoaştem bolile şi slăbiciunile. Sfântul Ioan Casian spune că întristarea poate fi şi nemotivată, ca urmare a lucrării vrăjmaşului.

Ava Nil ne spune că

“Rugăciunea este izgonitoarea întristării şi a mâhnirii”,

deci cei în cauză pot recurge la metoda rugăciunii, atunci când cât de cât îşi revin şi se pot ruga; însă cum pot ajuta cei din jur o persoană aflată în întristare? Afară de rugăciune, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că cei întristaţi au nevoie de mângâiere. Mângâierea pe care o putem aduce celor întristaţi, afară de cuvintele de încurajare, este să împlinim o dorinţă a celui aflat în ispită. Aceata poate să-i aducă o bucurie care să-l scoată din ispita întristării.

Condiţia ca cel aflat în boala depresiei să poată fi ajutat este ca el să-şi dorească să iasă din această stare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pentru “ca omul să scape de boală, trebuie să voiască cu tărie aceasta, trebuie să se scârbească de ea”. După caz, unii dintre bolnavii de acest fel au nevoie şi de tratament medicamentos, însă ceea ce se ştie sigur este că toţi au nevoie să-şi trateze sufletul.

Singhel Ioan Buliga http://www.cuvantul-ortodox.ro/depresia/

Depresia, boala secolului al XX-lea, se strecoara chiar si in sufletul celor mai puternici. Medicii pot de cele mai multe ori sa gaseasca medicamente pentru corpul care sufera un dezechilibru, pot sa asculte necazurile pe care le avem si sa ne dea curaj. Insa cand ajungem acasa, inapoi la probleme si la singuratate, speranta poate din nou sa piara.

Cand lumina ti-a palit din suflet si simti ca nu mai ai la cine sa apelezi, textele Bibliei pot ajuta la regasirea tariei sufleteasti. Psalmii, prin cuvintele tari si indemnele la speranta, sunt adevarate medicamente pentru cei cu credinta in Dumnezeum insa fara nadejde.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa iti amintesti ca nu esti niciodata singur. „Domnul este aproape de cei cu inima infranta, si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit”, se arata in Psalmul 34:18. Si nu suntem singuri indiferent cate necazuri avem si cate suferinte induram: „Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie”, ne arata Psalmii 23:4.

„Tu esti ocrotirea mea, Tu ma scoti din necaz, Tu ma inconjori cu cantari de izbavire”, se scrie in Psalmii 32:7. Si daca uneori simtim ca nici in familie si nici in prieteni nu mai avem o baza, trebuie sa nu uitam ca mereu cineva ne asculta. Tot ce trebuie sa facem este sa cerem ajutorul. „Pleaca-Ti urechea spre mine, grabeste de-mi ajuta! Fii pentru mine o stanca ocrotitoare, o cetatuie unde sa-mi gasesc scaparea!”, Psalmii 31:2.

De multe ori insa, ajutorul pe care il primim din partea rudelor sau a prietenilor nu ne este la indemana tot timpul. Oamenii din jur sunt plecati, distrasi sau au la randul lor probleme, asa ca nu ne putem sprijini pe ei prea mult. In Psalmii 18:2, aflam ca sprijinul oferit de Dumnezeu este de neclintit: „Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu! Dumnezeule, Tu esti stanca mea, in care ma ascund, scutul meu, taria care ma scapa, si intaritura mea!”.

Cel mai des, suferinta vine din faptul ca am fost nedreptatiti. Psalmul 91 arata insa cum credinta si taria sufleteasca sunt cele care ne scot la lumina: „Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma, care umbla in intuneric, nici de molima, care bantuie ziua in amiaza mare. O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai.”

Depresiile apar de cele mai multe ori si pe fondul bolilor care ne afecteaza, pe noi sau pe cei dragi. Insa psalmii ne amintesc ca sufletul este esenta omului: „Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca: fiindca Dumnezeu va fi pururea stanca inimii mele si partea mea de mostenire” (Psalmii 73:26)

 

Am discutat cu mai multa lume care a cazut in stari depresive sau similare ca efect secundar al chimioterapiei- chiar am facut un sondaj la un moment dat…acum ce sa spun, personal cred ca depresia nu se trateaza cu pastile fiind in special o boala a sufletului si de aceea cred ca doar Dumnezeu poate vindeca bolile sufletului. eu as merge la un duhovnic, la Maslu si in special, m-as impartasi mai des https://tratamenteanticancer.wordpress.com/…/viata-si…/

acestea  pareri  si lucruri generale si NU inlocuiesc un duhovnic care are Harul Domnului si prin care Domnul va poate tamadui , poate pansa sufletul cu exact ce are nevoie el daca discutati cu El in Taina, la Spovedanie

 

vorbind cu un parinte despre suferinta , iubirea Domnului care imbraca si haina suferintei si judecata omeneasca iata ce experienta de viata mi-a relatat(caz real) : familie credincioasa , bogata, cu un singur copil bolnav isi cheltuie toata averea sa-si salveze copilul care oricum moare in final

.un cunoscut al familiei se sminteste si incepe sa-L judece pe Dumnezeu ca ce fel de Dumnezeu tiran e acesta … la cativa ani acesta se intalneste cu un apropiat al familiei respective si iata ce afla: familia respectiva din cauza ca devenise instarita incepuse sa se dezbine pentru ca fiecare din soti incepuse sa umble prin anturaje proprii…prin suferinta copilului Dumnezeu i-a scapat de dezbinare si de patima banilor …i-a reapropiat ! intre timp Domnul le-a mai daruit cativa copii si familia este fericita!

BIOENERGIA ŞI RADIESTEZIA – RĂTĂCIRI CONTEMPORANE

https://doxologia.ro/audio/parinti-duhovnicesti/maica-siluana-vlad-despre-radiestezie-bioenergie-autoenergizare

Diavolul, în dorinţa-i nemărginită de a-i amăgi pe oameni, îşi ascunde răutăţile sub masca binelui, încercând prin aceasta să-i abată de la calea Adevărului şi a Vieţii, pe căile minciunii şi ale pierzării. Ori, Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Calea este BISERICA, adevărul este ORTODOXIA şi viaţa este RAIUL. Acum se crede că bolile, pe care le au oamenii în aceste timpuri nu ar mai fi cauzate de păcatele lor sau ale înaintaşilor (cum învaţă Sfânta Biserică), ci că ar fi doar nişte dezechilibre ale energiilor ce ne alcătuiesc, iar reechilibrarea energiilor o pot face doar cei înzestraţi cu „har vindecător”.

În cartea intitulată „Icoane făcătoare de minuni şi vindecători din România” (apărută la Total Press în 1977 şi care este o veritabilă capcană pentru creştinul ortodox) autorii recunosc că, deşi unii paranormali afirmă că „nu-şi transformă în afacere harul dăruit de Divinitate” (pag. 114) (Care har? Când le-a dăruit Divinitatea acest har ???), deşi alţii tratează indiferent de plată (pag. 144), iar alţii afirmă că „pentru şomeri, handicapaţi, pensionari, studenţi şi elevi practică o reducere de 20%” (pag. 142), există totuşi şi „vindecători” „NEAVENIŢI Şl IMPOSTORI”, avizi de bani, cărora „Cerul le ia până la urmă harul” (pag. 5).

Mii de oameni mărturisesc faptul că unii din aceşti „vindecători” le-au înşelat încrederea. Harul lui Dumnezeu cel tămăduitor şi sfinţitor nu vine prin vrăjitorie sau prin oamenii care au regretabile rătăciri dogmatice şi morale (chiar dacă ei se pretind ortodocşi, chiar dacă au Biblia şi Crucea pe masă, icoane pe pereţi, chiar dacă spun „Tatăl nostru” şi alte rugăciuni la începutul şedinţei terapeutice sau de vrăjitorie), ci harul vine prin oamenii sfinţiţi de Dumnezeu (episcopi, preoţi şi diaconi). De aceea, orice terapie sufletească din afara rânduielii Bisericii este străină de Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au respins orice analogie, orice amestec şi orice adăugare din păgânism (vrăjitori, parapsihologie, bioenergie…) la învăţătura şi cultul Ortodoxiei. Azi sunt promovate, printre metodele de medicină complementară, şi urinoterapia, cristaloterapia, lucruri degradante pentru orice om raţional.

De ce caută oamenii semne, minuni şi vindecări paranormale? 

Pentru că s-au înstrăinat de Dumnezeu, nu mai păzesc poruncile Lui, au pierdut simţul iubirii de Dumnezeu şi de oameni în favoarea acceptării unor experienţe noi, senzaţionale, care exaltă mândria, egoismul şi idolatria omului. Când omul nu mai are frică de Dumnezeu, caută alte căi de „spiritualitate” ce constituie metode de fugă de la faţa Lui.

În speranţa că ne vor fi de folos pe viitor, pentru a ne feri pe noi înşine şi cu atât mai mult pe cei care greşesc din neştiinţă, enumerăm câteva din formele moderne de înşelare satanică ce ne ameninţă: divinaţia, meditaţia creştină, teosofia (iată cum este luat numele lui Dumnezeu în deşert), antroposofia, magia (albă sau neagră), vrăjitoria, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, astrologia (horoscopul), yoga, ocultismul, spiritismul, ghicitul (în palmă, cafea, bobi, cărţi, stele…), geomanţia, necromanţia, hipnoza, autoscopia, visele şi vedeniile în transă, vederea viitorului (în sănătate, în familie, în afaceri chiar), telepatia, telerinezia, dezlegarea de deochi, vrăji, blesteme, comunicarea cu fiinţe din Shambala sau din alte lumi astrale, dialogul cu extraterestri…

Răul din viata omului este considerat de ocultişti ca rezultat al farmecelor, și nu al păcatelor proprii pentru care Dumnezeu îl mustră pe om ca să revină prin pocăinţă la calea dreptăţii. Mulţi ocultişti îşi oferă serviciile zilnic, însă printre ei se află câte unul “foarte credincios”, care nu ghiceşte niciodată în zilele de post şi de sărbători religioase (pag. 149). Se vede clar cu câtă viclenie îşi afişează „credinţa”, păcălindu-i pe cei neinstruiţi, şi chiar inoculându-le diabolica idee că ghicitoria ar fi de la Dumnezeu. Pentru a întări această falsă imagine, unii au icoane, candele, chiar aprind lumânări şi tămâie, deci înşelătorie „curată” !

Noi însă, să nu uităm că diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul Hristos, zicându-i: «Acestea toate (împărăţiile lumii şi slava lor) ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie. Atunci lisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti”» (Matei 4:9-10). Cu aceleaşi ispite, prin tot felul de vicleşuguri satanice, diavolul vrea să fure ochii şi minţile oamenilor de astăzi, deviindu-le atenţia de la suflet spre trup şi spre lumea exterioară, pământească.

Foarte mulţi „vindecători” au primit investirea cu aceste puteri de vindecare (Atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de „îngeri”, de păsări, de lumini colorate, de flăcări etc. Noi ştim din Biblie că: „însuşi satana se preface în înger de lumină” (2 Corinteni 11:15).Aceşti „vindecători” ascultă doar ce le spune „duhul” în vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar declarată) faţă de ierarhia sacramentală a Bisericii (episcopi, preoţi, diaconi). Când cei 10 leproşi au venit la lisus, zicând „lisuse, fie-ţi milă de noi!”, El le-a spus:„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor” (Luca 17:14). Deci Hristos nu i-a trimis pe leproşi la bioenergie sau radiestezie, ci la preoţi.

Ocult înseamnă – misterios, tainic, secret, iar ocultiştii sunt acei oameni care pretind că dau celor iniţiaţi puteri neobişnuite de a pătrunde şi a interpreta sensurile ascunse ale fenomenelor, ca: astrologia, magia, necromanţia, alchimia, spiritismul…

Acum să intrăm în miezul problemei:

BIOENERGIA SAU BIOTERAPIA este inclusă în categoria manifestărilor paranormale şi SE PRACTICĂ PRIN INTERMEDIUL RADIESTEZIEI. M-am hotărât să scriu despre bioenergie şi radiestezie fiindcă foarte mulţi oameni (unii chiar sunt credincioşi, mergând frecvent la Sfânta Liturghie) sunt amăgiţi, lată, un exemplu cât se poate de lămuritor: Am văzut, nu demult, o doamnă care absolvise cursurile de radiestezie şi s-a oferit să consulte câteva prietene pentru a-şi testa cunoştinţele dobândite. Avea în mână o sârmă de cupru îndoită în forma literei V, pe care o ţinea cu vârful către pacient. Acest instrument se numeşte ANSĂ sau BAGHETĂ DIVINATORIE. A început să plimbe ansa pe lângă corpul pacientului, după nişte meridiane verticale și orizontale. Acolo unde vârful ansei se înclina, spunea că a detectat un semnal de boală pe care îl numea ABEP, adică Anomalie Bio-Energetică Patogenă. Ştiind că organele corpului nostru emit biocurenţi electrici, care circulă pe trasee neuronale, mi s-a părut logic ca acul să indice o variaţie de curent, acolo unde există o perturbaţie clinică. Surpriza a fost când a ajuns în dreptul ficatului. Pentru că nu era sigură dacă semnalul provenea de la ficat sau de la fiere, A ÎNCEPUT SĂ VORBEASCĂ CU ACUL, ÎNTREBÂNDU-L:

– Este ficatul? Acul s-a îndreptat spre stânga.

– Este fierea?

Acul s-a înclinat spre dreapta, aşa că ea a spus hotărâtă: „Este de la fiere!”. Imediat i-am spus:

– Ceea ce faceţi dumneavoastră este spiritism!

Foarte supărată, a răspuns:

– Nu-i adevărat, EU MĂ ROG ÎNTOTDEAUNA ÎNAINTE CA DOMNUL DUMNEZEU SĂ-MI DEA LUMINA ALBĂ-ARGINTIE DE LA TRONUL SĂU.

Bioenergiticienii susţin că au acces la banca de date a lui Dumnezeu din Univers, prin intermediul radiesteziei. HITLER avea în permanenţă un serviciu radiestezic în armată, iar STALIN se folosea de Meister, specialist în radiestezie. Oare aveau şi ei acces la banca divină de date?

Ce este radiestezia?

Teoria radiativă susţine că orice informaţie existentă în univers emite un semnal specific, care poate fi recepţionat cu ajutorul extrasensibilităţii. Radiestezia “a prins” în mediul tehnic al inginerilor, iar yoga în cel medical, datorită faptului că radiesteziştii îl consideră pe Dumnezeu un câmp de energie; iar yoga îl aşează pe om cu puterile sale „neştiute” drept Dumnezeu. Desigur limbajul, comportamentul şi „rugăciunea” sunt potrivite rătăcirii: la radiestezie – limbaj tehnic, câmp energetic, intensitate, amplificare, orientare, captare, iradiere…; la yoga- concentrare, denumirea organelor interne, meditaţie profundă…

Doamna bioenergiticiană după ce a localizat organul bolnav, a început să aplice tratamentul bioenergetic, ce consta în mişcări de rotaţie ale palmelor deasupra organului respectiv în sens invers acelor de ceasornic. În acest timp, vizualiza mental cum locul se umple de lumină. AICI ESTE CHEIA PROBLEMEI!!! ACEEAŞI MIŞCARE ESTE FOLOSITĂ Şl DE GHICITOARE CÂND ÎNVÂRTE CEAŞCA CU ZAŢ DE CAFEA.

Vladimir Gheorghiu, în cartea sa intitulată „Hipnoza” recunoaşte că aceste pase magnetice au fost introduse în terapia bioenergetică de către medicul vienez Frantz Mesmer care a trăit între anii 1737-1815. Mesmer preluase practicile vrăjitorilor, care erau utilizate în templele Greciei antice ale egiptenilor şi perşilor. Iată cum un procedeu păgân, folosit de vrăjitori, este introdus printre creştini, purtând masca credinţei şi a beneficităţii.

Tot Mesmer a introdus şi hipnoza în tratamentul bolilor nervoase, preluând-o de la budişti. Stările de tip hipnotic sunt folosite de asemenea în meditaţia yoghină. Chiar şi scriitoarea americană Elene White (a adventiştilor) încă din 1845 a etichetat „mesmerismul” şi pasele magnetice drept SPIRITISM.

Efectele nocive ale bioenergiei 

Am auzit despre o bioterapeută care a murit de cancer, atunci, fireşte, i-am întrebat pe „iniţiaţi”, de ce nu a putut fi vindecată prin bioenergie, iar răspunsul a fost că şi-a pierdut credinţa în faţa bolii, deci… mortul este de vină.

Am întrebat instructorii de la cursurile de radiestezie despre un caz ce se agravase în urma şedinţei de bioenergie, şi explicaţia a fost extrem de şubredă: „Noi nu ştim ce face pacientul după ce pleacă de la noi, cu ce se ocupă, astfel că se încarcă cu energie malefică. Aşa că noi nu garantăm nici pentru două ore după ce îl tratăm !”. Atunci îmi pun întrebarea: Sunt autentice aceste vindecări, sau este doar autosugestie? Am mai cunoscut cazul unui pacient care urma să facă dializă, dar a preferat bioenergia. După şedinţă s-a simţit atât de bine că a renunţat la dializă. Peste câteva zile a murit. O domnişoară creştin-ortodoxă s-a căsătorit cu băiatul unui bioenergitician. Când vrut să se mute la el acasă, i-au interzis să-şi aducă icoanele. Apoi, când le-a spus soţului şi socrilor că vrea să ţină post, aceştia i-au răspuns: „în casa noastră nu se ţine post!”. Desigur că fiind foarte credincioasă, şi urmându-şi credinţa, au început între ei discuţii, certuri, care au dus în cele din urmă la despărţire, la numai câteva săptămâni de la cununia religioasă. Bărbatul a dat divorţ de soţie. Dânsa a venit la mine plângând şi mi-a povestit toate acestea, iar eu i-am spus: „Nu fiţi supărată, el a dat divorţul, este păcatul lui, nu dumneata l-ai împins la adulter”. Atunci mi-a spus printre suspine: „Părinte, iată ce mi-a zis socrul meu”: „DIAVOLUL MEU ESTE MAI PUTERNIC CA DUMNEZEUL VOSTRU”!

Ca preot, sunt convins că s-a cutremurat cerul şi pământul când a rostit el această hulă şi blasfemie!

 Tehnica spălării creierului

Prima fază de lucru în tehnica bioterapeuţilor se numeşte „starea ready”, similară cu starea „alfa” din yoga. În această etapă i se cere pacientului să renunţe la orice preocupare raţională, să elimine total raţiunea, pentru a intra în contact cu inconştientul. „Nu te mai gândi, lasă-te dus, golit de gânduri”, adică spălarea creierului şi aruncarea în haosul duhurilor întunericului. Când se stabileşte diagnosticul de către bioenergetician, se consideră că păcatele comise în vieţile anterioare sunt cauza bolilor pe care le ispăşeşti în viaţa actuală. Se ajunge astfel la „reîncarnare”, concept de origine păgână (a se citi cateheza: „Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Yoga şi Reîncarnare” – preot loan). Investigarea vieţilor anterioare se face prin regresie hipnotică, lată un caz de hipnoză care ne va clarifica acest lucru:

Renumita violonistă Vanessa Mae, care la 5 ani cânta la vioară, la 8 ani susţinea primul concert, la 9 ani compunea, iar la 12 ani era cea mai tânără violonistă din orchestra simfonică din Londra, când a împlinit 16 ani, părinţii s-au hotărât să o supună hipnozei, ca să afle de ce era un copil minune. Când s-a trezit din hipnoză s-a simţit foarte rău, şi de atunci a început să sufere de bolile marelui violonist italian Paganini: ficat, splină, stomac etc. A avut de ce să le mulţumească atât părinţilor, cât şi psihoterapeutului!

Un alt caz este cel al unui englez în vârstă de 26 de ani, care nu şi-a mai putut reveni din regresia hipnotică, rămânând la stadiul comportamental al unui copil de 8 ani. A suferit deci, în acelaşi timp, nu numai o regresie hipnotică, ci şi una psihică.

Au fost cazuri când oamenii, în dorinţa de a se aventura în magia paranormalului, au încercat să se dedubleze şi să călătorească în spaţiul astral. Dintre aceştia unii au murit, iar alţii au înnebunit. În acest sens, un exemplu concret de astfel de înşelare demonică este cel al tinerei Liliana B. din Craiova, care practica cursurile de radiestezie şi pe cele de spiritism. După un timp a ajuns într-o stare foarte gravă, încât mărturisea unei prietene că aude voci în urechi, chemări, care o tulbură groaznic. Greşeala ei a fost că nu şi-a căutat vindecarea prin Sfânta Biserică Ortodoxă cu: rugăciuni, post, spovedanie, Sfântul Maslu, împărtăşanie, ci a continuat în rătăcirea ei. În cele din urmă a fost internată la spitalul din Poiana Mare în stare de nebunie, unde a şi murit.

Esenţial este să nu confundăm „lupul” cu „păstorul”. „Lupul” este radiestezistul, bioenergeticianul care se adresează cursanţilor săi cu „Stimate suflete reîncarnat”, iar păstorul este preotul Bisericii care se adresează creştinilor cu cuvintele: „Iubiţi credincioşi”.

„Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus-o dinainte!” (Matei 24:24-25). „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, (Creştin ortodoxă) să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (2 loan 10:11).

Nenumărate articole si cărți s-au scris despre cei mai cunoscuți senzitivi de la noi, acesti oameni făcând confidențe la radio si televiziune. Reporterii, însă, cuprinsi de admirație, nu pătrund, de regulă, natura acestor forțe, mijloacele si rezultatele tratamentului. O ignoranță periculoasă!

Să continuăm discuția despre Djuna. După cum mărturiseste A. I. Spirkin, „Djuna este de origine asiriană, s-a născut prin părțile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, asa încât acest dar – forța diabolică a biocâmpului – este mostenită de ea. Senzitivii noștri, care percep vizual câmpul bioenergetic, spun că frecvența câmpului ei este alta decât a unui om obișnuit”. După cum vedem, Djuna este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care și-a căpătat talentul (altfel zis, demonii „binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul își săvârseste acțiunile magice) prin mostenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzație prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor creduli.

A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, susține că nu crede într-un Dumnezeu Hristos personal, în schimb susține existența unor „anumite forțe cosmice”, dătătoare de energie. Într-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el își revendica rolul lui mesia, propunând în locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună”. Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă si nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos și vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa învățătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): …se vor ridica hristoși mincinosi si prooroci mincinoși si vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință chiar și pe cei alesi. Căci omul se mântuieste numai prin Hristos, prin suferințele la care a fost supus pe cruce și prin moartea Lui întru ispășirea și mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră, a și fost învins satana, luându-i-se puterea asupra acelei părți a neamului omenesc care a crezut și s-a botezat. De aceea, când unui om i se răpeste credința în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a forțelor demonice. Și A. Martînov, după cum se vede, râvnește tocmai acest lucru.

Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea ședințelor lui Ruțko, ședințe prin care a dorit să-și refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul „dar”: la anumite ore de zi și noapte, independent de voința sa, începea să facă niște miscări involuntare cu brațele, picioarele și întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având și accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creștin să se purifice (adică să i se citească rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).

Dar ce spun „tămăduitorii” înșiși despre propria lor persoană? Să urmărim un interviu dat de Iuri Tarasov – „Sunt vrăjitor în generația a patra”. La întrebarea corespondentului: „Mi-am dat seama că făceați vrăji asupra unui bolnav de osteohondroză cu ajutorul câmpului dvs. biologic, terapiei manuale si psihoterapiei. Toate acestea sunt pe larg cunoscute, îi știm bine pe unii reprezentanți ai medicinii netradiționale – Djuna, Kaspirovski… Dvs. sunteți unul în trei ipostaze? În ce constă vrăjitoria?” Tarasov răspunde: „Întrebarea dvs. conține răspunsul. De ce nu-mi zic senzitiv? Doar pentru că senzitivul știe să facă aproximativ a zecea parte din ceea ce face orice vrăjitor de mâna a doua. Acelasi lucru se poate spune și despre hipnotizori, fitoterapeuți, psihoterapeuți… Fiecare din aceste domenii nu este decât vârful aisbergului”. E spus extrem de sincer – „vârful aisbergului” – a cărui bază se află în iad. La întrebarea privind existența magiei negre și albe, Tarasov a răspuns: „…la ultimul congres din Spania la magia neagră și cea albă s-au mai adăugat două culori – roșu si verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional… «Cunoasterea» este neutră prin ea însăsi… Problema e cine o posedă”.

Cu alte cuvinte, „cunoașterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influența magic lumea înconjurătoare), are una și aceeași sursă atât în magia neagră, cât și în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau rău) își va aplica vrăjitorul forța pe care o posedă, nu depinde decât de dorința lui. Or, e lucru știut că nu se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur și simplu nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineste decât voința lui Dumnezeu, care de la origine a fost îndreptată către mântuirea omenirii.

Iată însă că „unele forțe cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată ce citim în Nomocanon (cod de legi si hotărâri ale Sfinților Apostoli si Sinoadelor Ecumenice): „Magii – acei care îi cheamă și pe demonii binefăcători, ca să facă și spre bine unele lucruri, totuna cu toții sunt niște ucigași spurcați și înșelători după bunul lor plac”. Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare I., într-o discuție privată cu o cunoștință de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagră”. Bioenergoterapeutul Kaspirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul nopții, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin acceptabilă și pozitivă. Caracterul demonic al acțiunilor lui Kaspirovski se manifestă chiar în timpul ședințelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev.

Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de scoală, 93 % din ei sunt antrenați în ședințele lui Kaspirovski. În timpul ședințelor se remarcă ticuri obsedante, reacții isterice, fenomene de halucinație și alte tulburări psihice” – dovadă evidentă că sunt stăpâniți de duhul necurat. Mișcări involuntare, țipete si emoții, istericale independente de voința omului – toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare. 42% cad în somn hipnotic. După sedințe, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare psihică. S-a conturat clar tendința creșterii sugestibilității și reacției isterice. La elevii școlii medii nr. 49 din Taskent s-a dezvoltat, în timpul sedințelor, o reacție isterică în grup, care a durat timp de două săptămâni și a dezorganizat activitatea scolii. În urma sedințelor televizate, unii copii se prăbușeau în stare de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaspirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de protecție psihologică și ei au devenit mai sugestibili, ușor influențabili de comportamentul criminal al adulților și adolescenților. Mai mult decât atât, după ședințe a fost nevoie ca mulți copii să fie spitalizați cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au vizionat ședințele unui senzitiv, practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare acută a bolilor”. Investigațiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoșiți după ședințe, afecțiunile li s-au agravat. În afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat după ședințe. Vorbind despre calitățile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei Iursova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaspirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o operație chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără știrea mea. În timpul operației am suportat o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutățit și mai mult starea sănătății. Kaspirovski difuzează un film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat demnitatea… Pe motivul că acum mă aflu la spital și de 18 luni nu mai am mijloace de existență, rog să mă ajutați să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaspirovski”.

Asadar, unii senzitivi, profitând de dorința oamenilor de a se însănătosi cu orice preț, adesea îi aduc la o stare și mai gravă, conducându-i la demonizare și la pierderea sufletelor. Dar există, ați putea reprosa dvs., și magi-senzitivi albi, care și la biserică merg, și pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea forțelor demonice care, dându-le aparența succesului, dezlănțuie în ei o tot mai mare înfumurare și orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor. Pe unii credinciosi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu forțele demonice, de ce atunci ei înșiși frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezați să se boteze, iar alteori chiar și să se împărtăsească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?

Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înșiși la biserică, și pe alții îi îndeamnă s-o facă pentru a se alimenta, cum le place să se exprime, „cu energii luminoase”. Mulți credincioși au avut ocazia să observe cum senzitivii stau îndelung în fața icoanelor, cu mâinile răschirate si căscând larg ochii, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă fereastra către altă lume”. Mi-aș permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înălțate rugăciuni – este o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare de minuni, simțim realmente prezența celui care este înfățisat pe ea. Privind chipul, ne înălțăm cu tot sufletul către prototip, și rugăciunea noastră se înalță către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de rugăciunile a mii de alți credinciosi. Noi primim răspuns – rugăciunea noastră este auzită si se împlinește. Ei stau în fața icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii statornice în fața ei a mii de crestini. Icoana nu va avea de pierdut din această cauză și nici rugăciunii credincioșilor nu-i va dăuna. Gândiți-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospățul nupțial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtășanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăsti pe sub masă, strângând de pe jos fărâmiturile scăpate de oaspeți și să nu fii în stare să-ți ridici capul pentru a te bucura de măreția sărbătorii.

O altă parte, mai puțin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăși, îndemnând și pe alții s-o facă. Aceștia sunt senzitivii începători – cei care nu au ajuns deocamdată să pătrundă în abisurile satanice și se află în etapa autoamăgirii de a fi aleșii lui Dumnezeu. De astă dată ei se împărtășesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă. Acest act întăreste convingerea că ei ar avea legătură cu Dumnezeu și că sunt pe calea cea dreaptă. De obicei, ei niciodată nu se spovedesc; își aleg acele biserici în care se fac spovedanii comune (adică în care e suficient, nemărturisind nimic, să-și plece capul sub patrafir și, cu sentimentul datoriei împlinite, să se apropie de Sfântul Potir).

Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândeții! În acest sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garanție a mântuirii. Totul depinde de profunzimea pocăinței și de acel simțământ cu care vă apropiați de Sfântul Potir.

Apostolul Pavel spune: De câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. (…) Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica duhovnicească se cunoaște că mulți oameni căzuți în rătăcire (oameni cuprinsi de înfumurare, orgoliu) se împărtășesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.

Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtășaniei, puterea harului căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăință al conștiinței propriei nevrednicii, de dorința de viață veșnică și de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de Sfântul Potir. Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viața Lui să devină viața lor, ci ei au nevoie de energie.

Din cele spuse mai sus, vedem că adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în sfântul lăcaș pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfacție. Nefiind în stare el însuși să se apropie de Sfintele Taine și de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut și, pentru acțiunile lor profanatoare (săvârșite fie și în mod inconștient) îi dăruiește cu o nouă porție de energie demonică și le amplifică aptitudinile senzitive. Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezați refuză, în unele cazuri, să lucreze? Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansați își trimit „pacienții” să se boteze. Ceilalți, alde Kaspirovski, nici ei înșiși nu sunt botezați și nici nu întreabă pe nimeni de botez. Dimpotrivă, în timpul ședințelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de metal, adică crucea.

În țara noastră se bucură de o largă popularitate așa-numitele secții de autoreglare, unde, după afirmațiile liderilor lor, omul poate învăța să se autodirijeze, să-și pună în ordine psihicul, să-și întrețină în condiții superioare sănătatea. Și mulți oameni se înscriu în aceste secții, dorind să realizeze cele promise.

Ce se întâmplă însă, de fapt, acolo?

Să examinăm, de exemplu, grupele de autoreglare de la Sankt-Petersburg aflate sub conducerea generală a lui Antonov. Din mărturisirile unor foști discipoli de-ai săi și a unor oameni care au condus grupe similare, dar ulterior s-au căit și au renunțat la aceste cursuri, s-a constatat că metodica respectivă de autoreglare cuprinde o serie de etape.

În prima etapă oamenii învață să-și domine trupul, emoțiile, practicând exerciții fizice și psihice speciale bazate pe yoga.

În a doua etapă ei se ocupă de subțierea simțurilor, a emoțiilor, încearcă să-și adapteze psihicul pentru sfera extra-corporală, invizibilă, potrivit afirmațiilor lor, aflată în astral.

În cea de-a treia etapă, cu ajutorul învățătorului intră în contact cu oarecare „forțe cosmice” și, prin intermediul acestora, primesc acele capacități extrasenzoriale despre care am vorbit mai sus. După aceasta, discipolul își părăseste învățătorul și organizează o grupă proprie, fiind ajutat și îndrumat de forțe din cealaltă lume.

Din cele expuse mai sus, se vede că, pregătindu-și corpul la prima etapă, ucenicii își subțiază psihicul și simțurile și devin capabili de a contacta demonii în a doua etapă, iar în a treia, cu ajutorul învățătorului lor, intră în contact direct cu duhurile decăzute, de unde ulterior capătă forțe și capacități de a face așa-numitele „minuni”.

În etapele a patra și a cincea acești nefericiți încearcă să-și însușească deprinderi de a trăi în cealaltă lume, de a se contopi cu lumea demonilor, ca după moarte să se simtă bine, ajungând în mediul deja familiar lor. O trudă inutilă. Nimeni nu va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu. Căci, după cum se spune în Evanghelie, trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea, și-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților (Mt. 13, 41-42). Cât priveste speranța că-i va ajuta diavolul, în acest sens avem cuvântul adevărat al Apocalipsei: …și diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor (Apoc. 20, 10).

Revenind la discuția despre secțiile de autoreglare, vedem că aici strălucitoarea momeală de sănătate, de dominare a forțelor propriului organism ascunde în spatele ei un sinistru cârlig – contactul și comunicarea cu forțele demonice. De remarcat însă că în primele două etape nimeni nu îi spune ucenicului adevăratul scop final al instruirii (pentru a nu-l speria). Abia pe măsura transformării elevului, potrivit cu interesul satanei, i se deschid noi și noi obiective. Transformarea se realizează însă în modul următor: În procesul instruirii, învățătorul încearcă să implanteze în sufletul discipolului o parte din  propriul „Eu”, să canalizeze dezvoltarea lui potrivit unui plan dinainte întocmit. Omul este modelat pentru o anumită undă, i se organizează un mod special de viață, în care predomină exercițiile, meditația; și dacă cineva ar încerca mai târziu să revină la credința creștină și să frecventeze biserica, i-ar fi foarte greu să-și organizeze viața după învățătura lui Hristos, căci ar trebui să se lepede de toate, să pună o nouă temelie creștină, deoarece o transformare pozitivă în acest sens este aproape imposibilă: orientarea spirituală a celui convertit de satana este diametral opusă. Oamenii care exersează într-o astfel de secție pot merge la biserică, însă ei vor căuta acolo energii luminoase, și nu pe Hristos; privind la icoane, vor vedea în ele o sursă de alimentare energetică, și nu pe Dumnezeu. În felul acesta se împlinesc, referitor la ei, cuvintele lui Hristos: Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă și Eu să-i vindec (Ioan 12, 40).

În Bulgaria, și departe de hotarele ei, sunt cunoscute capacitățile fenomenale ale bătrânei Vanga – o prezicătoare oarbă în vârstă de peste 80 de ani. Oameni de diferite vârste si formații o vizitează necontenit, pentru a-și afla viitorul, soarta și absolut toți pleacă de la ea profund impresionați de profețiile vrăjitoarei. Căror forțe le datorează ea capacitatea de a prezice? Care este sursa clarviziunii ei? Mai întâi să ascultăm ce spune ea însăși despre darul ei. La întrebarea nepoatei sale, filologul Krasimira Stoianova: „Ai cumva senzația că darul tău este programat de niște forțe superioare?”. Vanga a răspuns: „Da”. „Cum le percepi?” „De cele mai multe ori aud un glas.” „I-ai văzut?” „Da. Niște siluete transparente, asemănătoare reflectării omului în apă.” „La dorința cui, a lor ori a ta, se realizează contactul?” „De obicei, la dorința lor, deși pot să-i chem și eu.”

Mai jos vom cita mărturisirea interesantă a nepoatei bătrânei Vanga despre sursele inspirației clarvăzătoarei sale mătuși. „Aveam 16 ani, când odată, în casa noastră din Petrici, Vanga mi-a vorbit… numai că nu era vocea ei. Aveam impresia că altcineva, nu ea, vorbeste cu gura ei. Cuvintele, pe care le-am auzit nu aveau nimic comun cu ce vorbiserăm până atunci, ca si cum o persoană necunoscută s-a amestecat în discuția noastră. Am auzit spunându-mi-se: «Iată, noi te vedem»… apoi a urmat o descriere amănunțită a ceea ce făcusem în ziua aceea până la acel moment. Încremenisem pur si simplu de groază. Nu eram decât amândouă în casă. După o mică pauză, Vanga a răsuflat ușurată și mi-a spus: «Of, m-au lăsat în pace»… și imediat a revenit la discuția noastră anterioară. Am întrebat-o, de ce, dintr-o dată, a început să-mi descrie ziua, dar mi-a răspuns că ea n-a vorbit nimic, ci repeta doar ce auzea. Liniștindu-se puțin, a continuat: «Of, acestea sunt niște puteri mici, care se găsesc mereu alături. Dar sunt și altele mai mari, ce le conduc pe acestea. Când se hotărăsc să vorbească cu buzele mele, mi se face rău, și după asta toată ziua nu-mi pot veni în fire»”.

Dar iată ce spun rudele bătrânei Vanga despre localitatea în care locuiește prezicătoarea: „Vanga nu părăsea cu anii acest loc. Nu pot înțelege ce o reține aici. Dar ea știe si iubește aceste locuri! În ce mă privește, totul mă deprimă aici”. Ceva asemănător vorbesc și alte persoane. Vanga însă susține că „numai aici” aude glasurile care au inițiat-o în multe lucruri. Chipurile, tocmai în locul unde stă casa ei, se află centrul care leagă sanctuarele sacre vechi situate în împrejurimi. Dimitri, fiul surorii Vangăi, Liubov, evocă o credință veche de prin partea locului. „Oamenii bătrâni povestesc că aici este îngropată statuia unui cavaler de dimensiuni naturale, bănuind că este statuia Sfântului Constantin. Ea ar fi fost îngropată în pământ când au venit turcii. Dar mi se pare că ar fi putut fi statuia zeului tracilor, Hors, deoarece tocmai în această regiune au fost descoperite plăci de marmură cu chipul acestui zeu… Primele revelații ale mătușii mele sunt legate de un călăreț cu care ea ar fi stat de vorbă la fântână. După aceea, călărețul și-a mai făcut o dată apariția, comunicându-i că începe războiul. I-a mai spus, de asemenea, că va fi profetă și că va prevesti despre „vii și morți”. Profesorul Y. Lozanov, care se ocupă de fenomenul Vangăi, scrie: „Din anul 1964 colectivul aflat sub conducerea mea a chestionat zeci de mii de vizitatori. Ne-am propus să stabilim, cu ajutorul statisticii, în ce măsură se împlinesc previziunile ei peste cinci, zece, cincisprezece ani”. Potrivit datelor lui Lozanov, aproximativ 70% din profeții se împlinesc. Așadar, din cele expuse mai sus rezultă că toate mesajele profetice sunt dictate Vangăi de niste anumite „forțe” care, fie că ele însele o vizitează, fie că vin la chemarea ei. Din spusele ei reiese că există niște „puteri mici”, a căror prezență o resimte permanent. Periodic profeta este vizitată și de „puteri mai mari”, după care ea se simte „rău”. Vanga vede aceste „forțe” în chip de stafii, vedenii cețoase. Cel mai bine aude glasurile în casa sa, în locul în care, după cum susține, se află „centrul care leagă templele sacre vechi situate în împrejurimi”. După părerea nepotului vrăjitoarei, aici s-a aflat capistea zeului păgân Hors, a cărui statuie este îngropată în acest loc. Șederea în această regiune asupra tuturor celorlalți oameni „acționează deprimant”.

De pe poziții ortodoxe, fenomenul Vangăi poate fi explicat în felul următor: Încă pe când avea vederea bună, de câteva ori i s-a arătat un demon în chip de călăreț, intrând în contact cu ea. Fata a acceptat cu plăcere această legătură, apropiindu-se curioasă de fenomenul nou, misterios pentru ea. După aceea, fiind smulsă și rostogolită pe câmp de o furtună enigmatică, a orbit și i-a apărut capacitatea de a prezice. Vrăjitoarea oarbă este mereu înconjurată de demoni, adunați pe locul vechiului templu păgân, unde li se aduceau jertfe. Periodic își fac apariția aici stăpânitorii demonilor, după cum spune prezicătoarea „mai marii peste puterile mici”, intră în ea și încep a prezice. După aceea, i se face rău. Concentrarea excesivă a forțelor răului în aceste locuri acționează deprimant asupra celor care vin încoace, lucru pe care îl și mărturisesc. Aceasta se explică prin înfiorarea firească a sufletului atunci când vine în atingere cu forțele răului. Faptul că, potrivit cercetătorilor, se împlinesc numai 70% din prezicerile bătrânei oarbe, confirmă justețea cu care am apreciat fenomenul Vanga. Este evident caracterul demonic al prevestirilor ei, căci proorocirea dumnezeiască nu poate să nu se împlinească, iar demonii, așa cum am arătat mai sus, nu pot decât să calculeze și să încerce să ghicească anumite probabilități. Aceasta e cauza erorilor.

Revenind la problema forțelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de tămăduire – prin harul dumnezeiesc, care, ca și clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon, Sfinții Cozma și Damian, Sfântul Mucenic Ciprian, Sfântul Ioan din Kronstadt și mulți alții. Cercetați viețile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci sufletul este veșnic, mult mai prețios decât trupul trecător. Oamenilor vindecați li se schimba întreaga viață, li se întărea credința, sufletul li se curăța de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârșite cu puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfinții lucrau prin harul Sfântului Duh, și nu cu câmpul biologic, nu cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau. În Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru Iisus Hristos a unui slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, și abia după aceea: Scoală-te și umblă!

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum mulți oameni se vindecau, atingându-se cu credință si cu pocăință de veșmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre Ucenicii lui Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel, peste cei bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel și bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieseau din ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuviosii Săi, chiar prin vesmintele lor făcea minuni. În acest sens pot fi evocate o mulțime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de moastele sau chiar odăjdiile sfinților. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănusă care a aparținut Sfântului Ioan din Kronstadt. Imediat după aceea bolnava a început să miste din degetele mâinii paralizate si curând a putut să si meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionați de o însănătosire atât de rapidă. Or, sfinții îi vindecau pe cei mai mulți dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoșirea o săvârșea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toți bolnavii prin rugăciunea sa și niciodată nu lua nimic de la nimeni pentru însănătoșire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.

Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronstadt. Există o mulțime de cărți în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârsite, uneori chiar la depărtare considerabilă de bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt. Acum să încercăm să înțelegem de ce oamenilor li se dau boli si dureri. Și cum trebuie să-și trateze bolile un creștin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfinților Părinți ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferință cumplită, mulți vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în Dumnezeu, rabdă, știind că aceste chinuri îți aduc cunună și te izbăvesc de chinurile viitoare dacă vei răbda boala, mulțumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creștini, să ne supunem lui Hristos și să nu mergem la vrăjmașii Domnului – magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmașii lui Dumnezeu. Mai bine să murim, decât să mergem la vrăjmașii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îți vindeci trupul, iar sufletul ți-l pierzi? Ce vei câstiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin și în focul veșnic? Iată ce se spune în Biblie (cf. IV Regi 1, 1-12): S-a îmbolnăvit regele Iohozia și, necrezând în ajutorul lui Dumnezeu, a trimis soli la magi. Dumnezeu îl pedepsise cu o boală pentru a-și aduce aminte de păcatele sale. Pe când el, uitând de Dumnezeu, a trimis soli la idolul Baal și la preoții lui, ca să afle dacă va trăi. Vai tu, înrăitule, vai minte nesăbuită! Să-L lasi pe Dumnezeu și să trimiți după vrăjitori să-i întrebi de viață! Proorocul Ilie a întâmpinat slugile lui Iohozia și le-a spus: «Mergeți si spuneți regelui vostru că, de vreme ce L-a părăsit pe Dumnezeu și legea Lui și a trimis soli la demoni să-i întrebe dacă va mai trăi, așa îi răspunde Domnul: va trebui să moară înainte de vreme, pentru că L-a părăsit pe Dumnezeu și vrea să-și cunoască viața de la slugile diavolului». Astfel, fraților, cei care se adresează magilor (adică senzitivilor – n.a.) mor înainte de vreme”.

Sfinții Apostoli au blestemat magia, Sfinții Părinți, la sinoade, au respins-o și ei, pentru mulți ani iau afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, și i-au supus la epitimii grele pentru a se curăți de păcat. „Fugiți, iubiții mei frați, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veți fi lăsați pradă chinului veșnic. Tu zici că te chinuie rău boala ta grea. Dar tu încă n-ai suferit dureri ca fericitul Iov; el și-a pierdut turmele și boii și toată averea, și nici pierzându-și toți copiii, nu L-a hulit pe Dumnezeu. Dar a spus mult răbdător: „Domnul a dat, Domnul a luat”. Și a zăcut în suferință cumplită șapte ani, și n-a încercat să se vindece prin vrăjitorie, ci zicea: „Mai bine mor, decât să Îl hulesc pe Dumnezeu”. La fel și Lazăr, flămând și bolnav, toți anii cât a fost bolnav a zăcut la poarta casei bogatului, uitat și batjocorit, așa a murit, dar n-a chemat vracii. Ei au răbdat suferințe atât de mari, iar noi, e suficient să ne îmbolnăvim un pic, că de îndată aducem în casa noastră pe vraci și vrăjitori. O, fraților, așa cum aurul în foc se încearcă, la fel și omul prin suferință se curăță de păcate. Să ne amintim, fraților, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi și suferințe grele în viața aceasta vor fi răsplătiți cu prisosință în Împărăția Cerească.

Gândeste-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferințe, ci doar vei comite un mare și greu păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui si cum vei apela la El în rugăciuni? De ce să-ți prăpădesti sufletul, și ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici suferințe, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta Împărtăsanie, cum vei asculta povățuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoștință suferința sau alte nenorociri, vei fi încununat cu Mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu recunostință suferințele și nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supusi la suferințe și dureri:

1) pentru păcate, spre a și le ispăsi, a-și schimba modul vicios de viață, spre înțelegerea acestei imoralități și a faptului că viața pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veșnicia, și cum va fi ea pentru tine, depinde de viața ta de aici;

2) deseori pentru păcatele părinților suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viața lor bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri și să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent față de religie), educat în spiritul umanismului (spirit care venerează trupul, punându-l mai presus de toate trebuințele și dorințele sale), totuși sunt pline de adevăr cuvintele: suferința este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci Domnul Se îngrijeste înainte de toate de mântuirea sufletului veșnic al omului, iar pentru aceasta omul trebuie să devină o ființă nouă, așa cum l-a conceput Dumnezeu, și în acest scop el trebuie să se schimbe, să se curețe de patimi și vicii. Dumnezeu și poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vieții, și nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundența de hrană și îmbrăcăminte. Toate acestea reprezintă acel vițel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preavesnic; iar creștinii zilelor noastre Îl vând pentru acelasi vițel de aur;

3) adesea pentru smerenia noastră și oprirea de la fapte nevrednice si păgubitoare.

4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriți de una mai mare. (Căci, dacă în situația respectivă am fi fost sănătosi și am fi acționat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; așa însă, abătându-ne datorită bolii de la cursul obișnuit al vieții, Domnul ne ferește de acea nenorocire). Așadar, atitudinea creștină față de boli constă:

1) în acceptarea cu smerenie a voinței lui Dumnezeu;

2) în înțelegerea imoralității și a păcatelor pentru care este îngăduită suferința;

3) în pocăință și schimbarea modului de viață. Rugăciunea, postirea, milostenia și alte virtuți Îl îmbunează pe Dumnezeu, și El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem si ajutorul doctorilor, cerem binecuvântarea Domnului pentru vindecare; și le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, și nu sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredințăm nimănui.

Iată cum scrie despre aceleași lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră suferințele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire, îngrijindu-se prea puțin dacă însănătosirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el…Scăpând ca prin minune de suferință, mulți nu au ținut seama de binefacerea Domnului și de datoria lor de a fi recunoscători pentru binefacere, ci și-au reluat viața în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se întâmplă rar, desi celui care trăieste cu trupul îi sunt plăcute si foarte dorite. Cereți si nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri (Iac. 4, 3). Înțelepciunea duhovnicească ne învață că suferințele si alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre vesnice, mult mai sigur decât vindecările prin minuni”.

În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează acțiunii duhurilor necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile firesti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputință (cf. Luca 13,11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din acțiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Asa cum nu trebuie să ocolim cu totul iscusința doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutății.

Răspuns la întrebarea dacă un crestin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „…dacă cineva umblă la vrăjitori si ghiceste sau se ocupă de astrologie, cei care îsi ghicesc la țigancă si care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav, sau altceva, cinci ani să nu se împărtăsească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul 61 al Sinodului Trulan pe acestia îi opreste pe 6 ani, iar pe preoți îi cateriseste”. De asemenea, pe 6 ani sunt opriți cei care „de duh ispitiți, cred celor ce, de necuratul învățați, prezic viitorul, care, atunci când au dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”. E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că crestinul care se tratează la un senzitiv sau încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.

Încheiere

Dacă un om plin de patimi, cu puțină credință, neexperimentat duhovnicește sau chiar nebotezat este înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală. După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevărații cuvioși nu numai că nu doresc să fie făcători de minuni, ci chiar și atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu numai în fața ochilor lumii, dar nici în propria conștiință, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfinții părinți, datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i și pe prietenii lui să se roage pentru acelasi lucru, pentru a i se lua acest dar. Dacă unii dintre sfinți au primit darul, l-au primit pentru că așa trebuința le cerea trebuința s-o facă sau datorită simplității lor; alții l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, și deloc întâmplător, fără pricină…”

De aceea nu vă grăbiți să vă bucurați, dacă v-ați pomenit având o capacitate sau alta paranormală.

Nu vă repeziți mâncând pământul să vindecați oameni, să le preziceți viitorul. Dacă aceste capacități au și apărut la dvs. nu vă pasionați de ele, ci fiți treji, privegheați, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice acțiune energetică supranaturală nu rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atenția duhurilor necurate, care din acest moment încearcă în fel și chip să-l supună influenței lor. Și pentru un om care nu are cunostință de lumea duhurilor, plin de patimi și lipsit de acoperământul credinței, postirii și rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a Sfinților Părinți, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta darul capacităților pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, cel care va renunța de dragul lui Hristos la sine, la puterile demonice, și Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăinței și rugăciunii. Îmi dau seama că e puțin probabil ca această carte să-i facă pe senzitivi să-și părăsească îndeletnicirea lor și să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu ești ales, tu nu ești ca toți, ție îți este încredințată misiunea de a ajuta și a salva omenirea suferindă. Mergi, trudește, aceasta e datoria ta supremă” – ne șopteste necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Și uităm că strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia și crucea luptei cu patimile. Calea pe care cei care merg nu asteaptă talente supranaturale și nici nu le voiesc, ci nu fac decât să caute pe Dumnezeu și voia Lui. Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia și-au deschis sufletele când au primit învățăturile străine Bisericii (n. red.) Și cu atât mai grav este când, în loc să strângi firimiturile, te duci și mănânci din gunoaie. Tocmai asta fac, fără să își dea seama, senzitivii (n. red.). Astfel de spovedanii nu sunt normale. Sfântul Ioan din Kronstadt făcea spovedanii comune, având o binecuvântare specială din partea ierarhiei, datorită harismelor pe care le primise de la Dumnezeu. Anumiți preoți însă fac spovedanii colective călcând rânduielile bisericesti, imaginându-și că sunt harismatici, dar de fapt sunt înșelați de diavolul care nu vrea ca oamenii să primească dezlegare de păcate prin spovedanie. Și vrea să îi țină departe atât de sfaturile directe ale duhovnicului, cât și de canonul pe care l-ar putea primi de la acesta (n. red.). Numai că o astfel de împărtăsanie, furată, nu aduce folos duhovnicesc. Este spre osândă. Pentru că pe Dumnezeu nu Îl poate înșela nimeni… (n. red.).

Sfantul Mucenic Pantelimon

Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna „cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat. Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna „cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.  In loc de sange, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul mortii sale, Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tamaduitor al bolnavilor, mai multe spitale si asezaminte poarta numele sau.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

Mentionam ca la Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon. Moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta, Catedrala Episcopala din Galati, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Manastirea Oasa din Alba Iulia si in mai multe biserici din Bucuresti : Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: „Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon…”

Troparul Sfantului Pantelimon

Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe Milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Tot astazi, facem pomenirea
– Orbului care a fost tamaduit de Sfantul Pantelimon;
– Sfintei Cuvioase Antuza;
– A o suta cincizeci si trei de sfinti mucenici care au murit in Marea Traciei;
– Sfantului Cuvios Manuel;
– Sfantului Mucenic Hristodul din Casandra.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Acatistul Sfintei Parascheva

Din minunile cuvioasei Parascheva

 

În calitate de medic primar la Clinica oncologică a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, relatez minunea vindecării soţului meu, Andrei George, căruia medicii de la Terapie intensivă nu-i dădeau prea multe speranţe de viaţă, în urma unei intervenţii chirurgicale soldate cu multiple complicaţii.

În disperarea mea, am fugit la Mitropolie, la moaştele Sfintei Parascheva, şi l-am rugat pe preotul de acolo să mă înveţe cum să accept ceea ce se întâmpla în viaţa noastră. După o rugăciune asupra mea, părintele m-a îndemnat să revin cu o hăinuţă a bolnavului la Sfânta Parascheva.

Fiica mea a adus o bluză la racla Cuvioasei, asupra căreia s-au făcut rugăciuni. Eu am aşezat această hăinuţă la creştetul bolnavului și nu m-am dezlipit de el 5 zile şi 5 nopţi. Suferinţele au fost de nedescris. În timpul zilei, diverse persoane înlăturau bluza de lângă bolnav. Cu încăpăţânare, o aşezam din nou la locul ei. Nimeni nu credea. Eu credeam şi mă rugam permanent.

Soţul a început să-şi revină, dar nu imediat şi nu perfect. Toţi spuneau că este o minune. Doar eu şi fiica mea ştiam a cui era minunea. Eu, Elena Teodora, am avut fericirea să văd harul Sfintei Parascheva prin însănătoşirea soţului meu, într-un moment când nimeni nu mai spera.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva – mărturii ale închinătorilor,Editura Doxologiap. 51-52)

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

Cea mai cunoscută minune, care a uimit întreaga ţară, a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Aprinzându-se de la un sfeşnic, catafalcul Cuvioasei a luat foc. S-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte au rămas întregi şi nevătămate spre uimirea martorilor.

În timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează moaştele Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Bătrânii povestesc că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşului, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Poate că şi din acest motiv credincioşii spun că Sfânta de la Iaşi ocroteşte de 350 de ani oraşul şi întreaga Moldovă, ferind zona de calamităţi naturale.

În timpul secetei din vara anului 1947, când oamenii şi animalele mureau de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva înprocesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le-au întâmpinat cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urma preoţilor care însoţeau racla veneau nori de ploaie. Drept mulţumire, credincioşii înălţau troiţe în amintirea aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în satele lor.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: „Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: „Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: „Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. „Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: „Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”. Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?” a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. „Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească”. De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

(Monica Dumitrescu – Ziarul Lumina, 5 octombrie 2005)

alte minuni :

A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Paraschiva.

A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Paraschiva.

http://www.sfantaparascheva.com/minuni.php

Cu ale sale sfinte  rugaciuni si ale tuturor sfintilor, DOAMNE IUSUSE HRISTOASE , FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-NE PE NOI!

SFANTA IMPARTASANIE – extras dim NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA VOL 2


SFANTA IMPARTASANIE

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
– Cine se poate imparatsi ?
– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
– Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
– Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : ” Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari „.
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
– Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
– Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : ” Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa „, sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza.
Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
– Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
– Da, avem la Sfantul Simeon al tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. Este pacat care te opreste douazeci de ani de la impartasanie.
In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
– Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
– Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
– Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.


CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.
Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
– Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
– Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu … ( Ioan 6,53 )
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

VEDETI SI FOLOSUL TRUPESC (NU DOAR DUHIVNICESC) AL IMPARTASANIEI CU CINSTITELE SI DE VIATA FACATOARELE TAINE – TRUPUL SI SANGELE  MANTUITORULUI HRISTOS PENTRU BOLNAVI CANCER  AFECTATI CHIMIOTERAPIE SI RADIATII ‘DIN GURA LOR’ :

DOAMNE , IISUSE HRISTOASE, MILUIESTE-NE PE NOI!

PARINTELE CLEOPA – SPOVEDANIA

SFANTA SPOVEDANIE


In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ” Dumnezeu sa te ierte „, pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu – ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :
1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.
2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.
3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;
4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;
5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : ” A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia „.
6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.
7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste „. Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.
Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : ” Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! ” Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.
Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer … Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ?
Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul.
Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? ” Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje – adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul „. Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua – trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet.
Sfantul Teodosie spune : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !”. Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
– Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
– O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
– Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
– Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.
dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : ” Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti „. O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este.
De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui cea fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam – Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : ” Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! ”
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : ” Mama, nu ma lasa ! „, ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii.
Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie.
N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII


Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti „.
Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste ” Putul ” sau ” Fantana ” pe romaneste : ” De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic „.
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.
In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : … si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. … iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica.
Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.
Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa : ” Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !”.
Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ?
deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.
Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor.
Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : ” Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! ” Iar diavolul vas pune atunci : ” Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !”.
Apoi va zice omului : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !”.
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele.
Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m-oi spovedi la anul !”. Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

EXTRAS DIN ‘NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA. VOL 2’ . URMATORUL ARTICOL ESTE DESPRE IMPARTASNIE.

DOAMNE AJUTA SI HAIDETI SA NE FACEM SI NOI DATORIA!

din viata si din DUH

 Arhim.Sofronie – Din viata si din duh

in special pentru Tudor si nu numai!!!