Rolul melatoninei în schizofrenie

Abstract

Schizofrenia este o boală psihică cronică care tulbură mai multe funcții cognitive, cum ar fi memoria, gândirea, percepția și voința. Etiologia biologică a schizofreniei este multifactorială și este încă în curs de investigare. Melatonina a fost implicată în schizofrenie încă din primele decenii ale secolului XX. Cercetările asupra melatoninei privind schizofrenia au urmat două abordări diferite. Prima abordare este legată de utilizarea melatoninei ca marker biologic. A doua abordare tratează aplicațiile clinice ale melatoninei ca tratament medicamentos. În această lucrare sunt revizuite ambele aspecte ale aplicării melatoninei. Utilizarea sa clinică în schizofrenie este accentuată.

• PMC3676771

Int J Mol Sci . 2013 mai; 14 (5): 9037–9050.

Publicat online 2013 aprilie 25. doi: 10.3390 / ijms14059037

PMCID: PMC3676771

PMID: 23698762

Armando L. Morera-Fumero ^1, 2, * și Pedro Abreu-Gonzalez ³

Informații despre autor Notă referitoare la drepturi de autor și informații privind licența

Acest articol a fost citat de alte articole din PMC.

1. Introducere

Schizofrenia este o boală mentală cronică și complexă, care tulbură mai multe funcții cognitive, cum ar fi memoria, gândirea, percepția și voința. Schizofrenia este o boală care evoluează de obicei odată cu focare și afectează aproximativ 0,5% –1% din populația mondială. Etiologia sa biologică este multifactorială și este încă în curs de investigare [ 1 ].

Se acceptă faptul că schizofrenia nu este o singură boală, ci diferite subgrupuri de entități eterogene clinic și biologic [ 2 ]. Rămâne o problemă de dezbatere dacă armamentariul de diagnostic actual (magnetica prin rezonanță magnetică (IRM) și studiile tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), teste de laborator, studii genetice etc. ) ar putea ajuta clinicienii cu diagnosticul, tratamentul și prognosticul.

Ideile inițiale despre relațiile dintre glanda pineală și condițiile psihiatrice provin de la Descartes, care a plasat în glanda pineală sediul gândirii raționale și legătura dintre corp și suflet [ 3 ]. Aceasta a fost rațiunea de a trata bolile psihiatrice cu extracte de glanda pineală. Poate că prima lucrare de acest tip poate fi urmărită până la începutul secolului XX [ 4 ], când un grup de pacienți psihiatrici a fost tratat cu extracte de glande pineale. În a doua jumătate a secolului XX, a existat un interes reînnoit pentru eficacitatea terapeutică a extractelor de pineala, care au fost administrate ca tratament pentru stările psihotice [ 5 , 6 ]. Principalul produs hormonal al glandei pineale este melatonina (MLT). Aproximativ 80% din secreția pineală are forma MLT, deși un alt produs, cum ar fi 5-metoxitriptamina, este secretat și el de glanda pineală [ 7 ].

Cercetările asupra MLT ca marker biologic al schizofreniei au mers paralel cu dezvoltarea tehnicilor de laborator care permit cercetătorilor să cuantifice MLT într-o manieră validă și fiabilă. Primele tehnici de măsurare a MLT au fost semi-cantitative, bazate pe capacitatea MLT de albire a mormolelor și a pielii broaștei [ 8 , 9 ]. Abia la sfârșitul anilor șaptezeci ai secolului trecut au fost dezvoltate alte tehnici cantitative pentru determinarea MLT în mai multe fluide biologice [ 10 – 12 ].

Cercetările MLT ca marker biologic al schizofreniei au raportat rezultate controversate. S-a descoperit că sângele pacienților schizofrenici a crescut [ 13 , 14 ], a scăzut [ 15 , 16 ] sau a fost afectat [ 17 , 18 ] nivelurile de MLT. Pe de altă parte, utilizarea schizofreniei MLT ca agent terapeutic s-a concentrat în principal pe tulburările de somn și tratamente de discinezie tardivă [ 19 , 20 ]. Scopul acestei cercetări este de a revizui utilizarea MLT în schizofrenie, în ambele aspecte, ca marker biologic și ca agent terapeutic.

La mamifere, informațiile despre condițiile de iluminare a mediului, care sunt percepute în mod neutru de retină, sunt în cele din urmă transformate în sinteza crescută nocturnă a produsului principal de secreție pineală, MLT. Glanda pineală este un organ foto-neuroendocrin, care transformă stimulii luminoși externi într-o secreție hormonală responsabilă de sincronizarea homeostazei interne și a condițiilor de mediu [ 21 ]. În glanda pineală foto-receptivă, mesajul întunericului se bazează pe stimulatorul stimulator circadian, nucleul suprachiasmatic (SCN). Controlul SCN asupra ritmului circadian în țesuturile periferice poate fi direct, mediat neuronal (sistemul nervos autonom) și indirect, hormonal-mediat (secreția MLT pineală). Activitatea circadiană a SCN este sincronizată cu ciclul lumină / întuneric în principal prin lumina percepută de retină [ 22 ]. În absența luminii (faza întunecată), creșterea biosintezei MLT în glanda pineală este stimulată de semnale electrice provenite de la neuronii SCN [ 23 ]. Principalul neurotransmițător al terminalului nervului simpatic postganglionic este norepinefrina (NE) [ 24 ]. În timpul zilei, eliberarea NE din fibrele simpatice este suprimată de o activitate electrică crescută în SCN. Noaptea, când activitatea SCN este inhibată, eliberarea de NE este îmbunătățită [ 25 ]. MLT este un metabolit al triptofanului (TRP). Limita pasului la această cale metabolică este alchilarea serotoninei prin AANAT (aril-alchilamină-N-acetil-transferază; CE 2.3.1.87) [ 26 ].

În afară de sânge, salivă și urină, MLT a fost detectată în LCR a mamiferelor și a camerei anterioare a ochiului [ 27 ]. MLT se găsește, de asemenea, în multe fluide legate de reproducere [ 28 ]. În creier, cel puțin la modelele animale, s-a raportat că MLT este concentrat în mai multe regiuni ale cortexului, cerebelului, talamului și nucleelor ​​paraventriculare ale hipotalamusului [ 29 ]. Mai mult, cea mai mare concentrație de MLT la om este localizată pe porțiunea superioară a tractului gastrointestinal (GIT). Concentrațiile de MLT în mucoasa GIT depășesc nivelul de sânge de 400 de ori și apar mai ales după aportul alimentar, bogat în proteine ​​și conținut ridicat de triptofan [ 30 ], cu independență de ritmurile circadiene.

MLT este distribuit pe scară largă de-a lungul țesuturilor umane, permițând îndeplinirea funcțiilor sale pleiotropice [ 31 ]. La om, rolurile MLT sunt numeroase și includ, printre altele, controlul ritmului circadian care acționează ca neuromodulator, hormon, citokină și mediator de răspuns biologic [ 32 ]. De asemenea, afectează funcțiile cerebrale, imune, gastrointestinale, cardiovasculare, renale, osoase și endocrine și acționează ca o moleculă naturală oncostatică și anti-îmbătrânire [ 33 – 36 ].

În ceea ce privește efectele posibile ale administrării de MLT la oameni și sinteza diferiților hormoni, există unele controverse și coincidențe. Majoritatea autorilor se potrivesc cu o corelație negativă între MLT și hormonul luteinizant (LH) și testosteron [ 37 , 38 ]. În ceea ce privește hormonii tiroidieni, datele existente în literatura de specialitate sunt contradictorii, a fost raportată o corelație inversă sau o lipsă de corelație între MLT și hormonii tiroidieni [ 37 , 38 ]. În studiul clasic al lui Seabra și colab . [ 39 ], 40 de voluntari au primit 10 mg de MLT în 28 de zile într-un studiu clinic dublu orb. Examenele de laborator au inclus o analiză completă a sângelui cu privire la hormoni, cum ar fi, T4, TSH, LH, FSH și cortizol. Nu au fost observate diferențe semnificative între grupurile placebo și MLT.

Multe acțiuni ale MLT sunt mediate prin interacțiunea cu receptorii specifici cu membrana legată. Până în prezent, doi receptori MLT de mamiferi legați de membrană au fost identificați și caracterizați: MT ₁ sau MEL _1a și MT ₂ sau MEL _1b [ 40 ]. Mai mult, MLT ca moleculă lipofilă poate acționa printr-un mecanism mediat non-receptor. Respectând această acțiune, proprietatea mai reprezentativă este ca un spălător radical pentru speciile de oxigen reactiv (ROS) și speciile de azot reactiv (RNS) [ 41 ]. Speciile reactive la oxigen sau azot eliminate prin MLT includ radicalul hidroxil (OH ^• ), peroxidul de hidrogen (H ₂ O ₂ ) și derivații radicalilor liberi ai oxidului nitric (NO) [ 42 , 43 ]. În plus, MLT stimulează activitatea enzimelor antioxidante și expresia genelor; trei dintre aceste enzime antioxidante principale sunt glutationa peroxidază (GPx), superoxid dismutaza (SOD) și catalază (CAT) [ 44 ].

Mergi la:

2. Rolul MLT în schizofrenie

Halucinațiile și amăgirea sunt simptome pozitive de bază ale schizofreniei [ 45 ]. Prima încercare de a lega MLT-ul cu schizofrenia a fost pusă de McIsaac în 1961 [ 46 ], când a propus că structura chimică a MLT este foarte similară cu structura alcaloizilor halalinogeni halalinoizi, a armoniei și a harmalinei. Formarea unui astfel de alcaloid, 10-metoximharmalan, ar putea fi produsă prin îndepărtarea MLT a unei molecule de apă prin ciclodehidratare. Alcaloizii Harmala sunt inhibitori puternici ai monoaminooxidazei (MAO) și ar putea împiedica descompunerea normală a 5HT, ceea ce ar determina închiderea căilor metabolizării 5HT, ceea ce ar duce la producerea de mai mult 5-metoxitriptamină, MLT și 10-metoxifalan. Făcând acest lucru, odată ce se formează 10-metoxifarmanul, are tendința de a-și menține (feedback pozitiv) propria formare. După cunoștința noastră, nu există nicio cercetare la oameni care să fi susținut această ipoteză.

De la izolarea MLT în 1958 [ 47 ], a existat un interes crescut pentru cercetarea MLT și psihiatrie. Deoarece izolarea chimică a MLT din extractele glandelor pineale a durat câțiva ani, studiile timpurii au fost efectuate folosind extracte de glande pineale, în principal din glandele pineale bovine [ 48 ]. S-a recunoscut cu ușurință că ceea ce se credea, că glanda pineală nu avea o funcție clar definită [ 49 ], a fost curând reformulat și mai multe cercetări au început să sublinieze mecanismele fiziologice ale acțiunii MLT [ 48 , 50 – 53 ]. În curând a devenit clar că există două domenii de cercetare delimitate în mod clar în psihiatrie în ceea ce privește MLT. Prima zonă a fost legată de utilizarea MLT ca marker biologic al patologiilor psihiatrice. Al doilea domeniu a fost legat de utilizările clinice ale MLT ca posibil agent terapeutic psihiatric. Ambele domenii au crescut împreună și, în același timp, cu mai mult sau mai puțin succes, în funcție de modul în care se obțineau cunoștințele privind funcțiile MLT. În ceea ce privește schizofrenia, studiile inițiale folosind injecții de extracte ale glandei pineale bovine [ 5 , 6 , 54 ] au dat curând loc utilizării preparatelor MLT pentru tratarea tulburărilor de somn schizofrenie [ 19 , 55 ] și dischineziei tardive [ 20 , 56 ]. În următoarele două secțiuni, ambele aspecte ale MLT, ca marker și ca agent terapeutic, vor fi revizuite în profunzime.

Mergi la:

3. MLT ca marker al schizofreniei

Două aspecte ale MLT ca marker al schizofreniei merită să fie menționate. În primul rând, cercetările studiază nivelul MLT în anumite perioade de timp sau doar puncte de timp specifice [ 57 – 59 ]. Acest tip de cercetare nu este dificil de efectuat, deoarece pacienții sunt prelevate de câteva ori pe parcursul zilei. Al doilea grup de cercetare a încercat să studieze parametrii ritmului circadian al MLT, cum ar fi MESoR, debutul MLT cu lumină slabă (DLMO), decalarea slabă a MLT (DLMOff) și acrofaza sau nadirul, doar pentru a menționa unele dintre lor. Aceste tipuri de studii necesită eșantionarea pacienților de mai multe ori în timpul zilei și noaptea [ 17 , 60 ]. Ținând cont de faptul că acești subiecți sunt bolnavi, uneori bolnavi de acut, nu este ușor să obțineți mai multe măsuri ale probei biologice (sângele, urina și saliva sunt cele mai frecvente fluide biologice prelevate) unde trebuie măsurată MLT.

Cel mai frecvent rezultat raportat al MLT ca marker al bolii este faptul că pacienții schizofrenici prezintă niveluri mai mici de MLT pe timp de noapte decât controalele sănătoase [ 15 , 59 – 62 ]. Un ritm normal de zi / noapte MLT [ 18 , 63 ], mai mic dimineața devreme (07: 00-08: 00 am) Nivelurile de MLT [ 58 ] și nici o diferență între subiecții sănătoși și schizofreni [ 64 , 65 ] au fost de asemenea raportate. O posibilă explicație pentru „sindromul MLT scăzut” prezent la unii pacienți schizofrenici poate rezulta din studiul enzimelor implicate în producția de MLT de la 5HT, AANAT și hidroxindol- O -metil-transferază (HIOMT). Smith și colab . [ 66 ] a studiat activitatea enzimelor pineale a serotoninei N-acetiltransferaza (SNAT) și HIOMT din autopsia creierului a 11 pacienți schizofreni și 67 de subiecți care nu sunt schizofrenici. Ei au descoperit că schizofrenicii comparativ cu controalele au ridicat activitatea HIOMT cu aproximativ 25%. Autorii sugerează că o lipsă de substrat sau o activitate anormal de scăzută a unei enzime înainte de HIOMT în biosinteza MLT ar putea explica concentrațiile scăzute de MLT observate.

Nivelurile MLT au fost, de asemenea, utilizate pentru a diferenția subtipurile clinice de schizofrenie. Sa raportat că subtipul paranoic are niveluri mai mici de MLT decât subiecții sănătoși [ 61 ], precum și niveluri similare cu controalele sănătoase [ 64 ]. Studiile efectuate cu alte subtipuri clinice includ probe mici [ 62 ]; prin urmare, orice concluzie provenită din ele este greu de generalizat.

Efectul medicației antipsihotice asupra MLT a fost, de asemenea, studiat. S-a raportat că tratamentul antipsihotic crește concentrațiile de MLT in vivo [ 14 ] și in vitro [ 67 ]. Cu toate acestea, studiul medicamentelor naive (pacienți care nu au fost niciodată tratați cu antipsihotice) sau a pacienților fără medicamente nu este o sarcină ușoară în psihiatrie din motive etice. Nu au fost raportate diferențe în concentrațiile de CSF ale MLT în rândul pacienților medicate și fără medicamente și controale sănătoase [ 64 ]. Pacienții schizofrenici fără medicamente nu prezintă modificări ale nivelului lor de MLT după ce au fost tratați cu antipsihotice tipice [ 16 , 62 ]. Tratamentul cu olanzapină, un antipsihotic atipic, nu a afectat ritmul circadian MLT al unui grup de pacienți schizofrenici fără medicamente [ 18 ]. Quetiapina, un alt antipsihotic atipic, nu afectează secreția MLT la subiecții sănătoși [ 68 ]. Pacientii naivi, retrasi si tratati cu medicamente (schizofrenic si schizoafectiv) pe antipsihoticele tipice au niveluri similare de concentratii de MLT din sange [ 58 ]. Considerăm că problema studierii efectului antipsihoticelor asupra nivelurilor MLT provine de la faptul că politerapia (folosind mai multe medicamente în același timp) în loc de monoterapie în tratamentele de schizofrenie este regula, nu excepția [ 69 ]. Pentru a evita această problemă, conversia diferitelor doze antipsihotice într-o doză echivalentă de clorpromazină a fost făcută de unii autori [ 56 , 60 , 70 ]. Această abordare ar putea ajuta la compararea diferitelor doze antipsihotice, dar informațiile despre specificul fiecărui antipsihotic s-ar pierde. De exemplu, olanzapina (un antipsihotic atipic) a fost raportată să nu afecteze nivelurile de MLT la pacienții tratați cu schizofrenie [ 18 ], în timp ce pacienții tratați cu clorpromazină (un tip antipsihotic tipic) au prezentat concentrații crescute de MLT [ 13 ].

Simptomele psihiatrice (psihopatologie) au fost, de asemenea, legate de concentrațiile de MLT. Scorul total al Scalei scurte de evaluare psihiatrică (BPRS) s-a corelat pozitiv cu concentrațiile de CSF ale MLT [ 64 ]. Nu au fost raportate corelații între scorul total al BPRS și MLT [ 60 , 61 ]. Simptomele pozitive și negative, măsurate cu Scala pentru evaluarea simptomelor pozitive (SAPS) și Scala pentru evaluarea simptomelor negative (SANS) nu s-au corelat cu zona MLT de sub curbă (ASC) [ 62 ]. Nu au fost raportate corelații între nivelurile MLT și SANS, SAPS și Scala sindromului pozitiv și negativ (PANSS) [ 71 ]. Simptomele negative măsurate cu subscala negativă a PANSS nu se corelează cu concentrațiile de MLT [ 18 ]. Rezumând, psihopatologia, măsurată ca cele două mari sindroame schizofrenice (pozitive / negative), nu pare să fie legată de concentrațiile de MLT. În opinia noastră, rezultatele negative se pot datora faptului că scalele pe care le folosesc psihiatrii sunt concentrate mai mult pe studiul sindroamelor schizofrenice (pozitive / negative) decât pe studiul simptomelor specifice. Prezența / absența corelațiilor dintre concentrațiile MLT și scala totală a scorurilor (BPRS, PANSS) este dificil de interpretat, deoarece acestea nu măsoară sindroamele schizofrenice, ci gravitatea simptomelor globale.

Numărul de studii publicate pe MLT ca marker al ritmului circadian al schizofreniei este scăzut în comparație cu studiile publicate pe MLT ca un marker al ritmului circadian al schizofreniei. Mai mult, majoritatea datelor privind MLT ca marker ritmic circadian în schizofrenie au fost publicate pe studii efectuate pe probe relativ mici. A fost raportat un avans de fază al ritmului MLT la pacienții schizofrenici fără tratament medicamentos și antipsihotic [ 17 , 60 , 72 ]. Au fost raportate și alte modele de secreție anormală de MLT. Vârfurile anormale ale MLT diurne la orele 10:00 și 18:00 și o eliminare completă a secreției nocturne de MLT au fost de asemenea raportate [ 60 ]. În gemenii monozigotici discordanți pentru schizofrenie, gemenii cu schizofrenie au prezentat o producție de MLT mai mică și un prag scăzut de DLMO (DLMO ❤ pg / ml) în comparație cu gemenul neafectat, care a prezentat o creștere normală nocturnă [ 73 ]. Cu toate acestea, într-un alt studiu publicat un an mai târziu [ 65 ], aceiași autori nu au raportat diferențe între pacienții schizofrenici și subiecții sănătoși în DLMO, precum și nivelul de MLT măsurat pe oră în salivă de la 20:00 la 23:00 pm. În cele din urmă, un document recent [ 70 ] a raportat existența a două subgrupuri de pacienți cu schizofrenie paranoidă. Subgrupa I a avut un model similar de secreție MLT cu grupul de control, în timp ce subgrupul II a avut un avans de fază a secreției de MLT în comparație cu faza MLT a subiecților sănătoși. Tabelul 1 rezumă rolul MLT ca marker de schizofrenie.

tabelul 1

Rolul melatoninei ca marker al schizofreniei.

Utilizare	Referințe
Marker biologic al bolii	[ 15 , 18 , 57 – 65 ]
Subtipuri de schizofrenie clinică	[ 61 , 62 , 64 ]
Efect antipsihotic	[ 13 , 14 , 16 , 18 , 56 , 58 , 60 , 62 , 64 , 70 ]
Simptome psihiatrice	[ 18 , 60 – 62 , 64 , 71 ]
Ritmurile circadiene	[ 17 , 60 , 65 , 70 , 72 , 73 ]

Informațiile clinice actuale ale MLT ca marker biologic al schizofreniei sunt controversate. În opinia noastră, cercetările viitoare privind MLT ca marker al schizofreniei ar trebui să țină seama de următoarele recomandări:

1. Trebuie evitat amestecul de diagnostic clinic (schizofrenie, tulburări de spectru schizoafrenic și schizofrenie). Din punct de vedere clinic, deși diagnosticele menționate anterior sunt psihiatrice, tulburările schizoafective sunt subdivizate în alte tipuri (maniacale, depresive și mixte), în timp ce tulburările din spectrul schizofreniei cuprind diferite categorii (tulburare schizofreniformă, tulburare delirantă, schizotip, schizoid și ersonalitate paranoidă) ). Prin urmare, a avea diagnosticul clinic cel mai omogen ar contribui la clarificarea relațiilor dintre schizofrenie și MLT.

2. Pentru a cunoaște diferențele posibile ale MLT între tipurile clinice de schizofrenie, studiile ar trebui să cuprindă toate subtipurile de schizofrenie. Deoarece schizofrenia paranoidă este cel mai răspândit subtip de schizofrenie, ar trebui să se depună eforturi pentru a aduna subtipurile de schizofrenie mai puțin răspândite (de exemplu, catatonice, hebrafrenice, reziduale etc. ). În acest punct nu se poate ajunge la nici o concluzie dacă studiile care conțin acele subtipuri de schizofrenie conțin doar câțiva subiecți.

3. Studiile de cercetare nu trebuie să se concentreze doar pe sindroame psihotice, ci și pe simptome psihotice. Raportarea scorurilor totale ne oferă o idee globală despre intensitatea psihopatologiei, dar studiul simptomelor specifice (iluzii, halucinații, afectare contondentă etc. ) ar adăuga informații mai valoroase decât o simplă măsură globală care are o interpretare mai dificilă din punct de vedere clinic. În plus, problema utilizării unor scale diferite pentru măsurarea psihopatologiei ar fi rezolvată, cel puțin parțial, deoarece simptomele individuale ar putea fi comparate fără interferența folosirii unor scale diferite.

4. Studiile clinice ar trebui să se concentreze pe măsurile totale ale MLT (urina este mai puțin invazivă) și nu ritmurile circadiene, deoarece acestea sunt mai complexe în implementarea lor. În ceea ce ne privește, mediul clinic, ca pacienți internați sau ambulatori, este un mediu dificil în care intervențiile continue (colectarea regulată a probelor biologice) sunt o sarcină dificilă de îndeplinit, din cauza stării mentale a pacienților. În experiența noastră, cu excepția cazului în care există un interes specific pentru studierea parametrilor circadieni (DLMO, DLMOff, acrofază etc. ), o măsură globală de MLT, de exemplu, colectarea urinei la fiecare 8 sau 12 ore, este o măsură rezonabilă a producției de MLT care poate fi utilizat cu ușurință în contextul clinic (ca marker biologic al simptomelor sau ca marker al răspunsului la tratament).

5. Când este posibil, utilizarea monoterapiei este preferabilă folosirii politoterapiei. Mai mult, trebuie luat în considerare controlul altor medicamente psihiatrice, în afară de antipsihotice, deoarece antidepresivele, benzodiazepinele și stabilizatorii de dispoziție pot afecta concentrațiile de MLT.

6. Probleme metodologice mai generale (controlul posturii corporale, expunerea la lumină, anticoagulante utilizate la recoltarea probelor de sânge etc. ) ar trebui incluse în studiul protocolului.

7. În cele din urmă, nerespectarea reprezintă o mare problemă în psihiatrie (tratamente, diete, întâlniri etc. ). Nerespectarea protocolului de eșantionare ar trebui să fie luat în serios în considerare la efectuarea acestui tip de studii. Într-un context ambulatoriu, trebuie luate în considerare controale speciale cu procedura de eșantionare.

Mergi la:

4. MLT ca agent terapeutic în schizofrenie

Utilizarea MLT ca agent terapeutic poate fi urmărită până în 1920, când un grup de pacienți cu „demență praecox” a fost tratat cu extracte de pină [ 4 ]. Între deceniile 1950 până la mijlocul anilor șaptezeci, MLT a fost utilizat sub formă de injecții de extract de pineal [ 5 , 54 ]. Mai multe lucrări de revizuire au fost publicate pe MLT și psihiatrie [ 3 , 74 ], dar foarte puține despre utilizarea MLT ca agent terapeutic în psihiatrie [ 75 , 76 ].

Unul dintre primele mecanisme de acțiune a MLT a fost legat de proprietățile sale hipnogene [ 77 ]. În afară de proprietățile hipnogene, MLT are și acțiuni de resincronizare. MLT a fost utilizat pentru a trata tulburările de ritm alergării libere [ 78 ], jet lag [ 79 ] și sindromul întârziat al fazei de somn [ 80 ], printre alte tulburări de ritm circadian.

Mai multe studii privind efectul terapeutic al MLT în schizofrenie au fost efectuate pe utilizarea MLT pentru tratamentul tulburărilor de somn. Efectul de 2 mg de control a eliberat MLT asupra mai multor parametri de somn la pacienții schizofrenici care s-au plâns de o calitate slabă a somnului și au îndeplinit criteriile de insomnie DSM-IV a fost studiat [ 19 ]. Eficiența somnului (procent din timpul total adormit în timp total în pat) s-a îmbunătățit semnificativ după tratamentul MLT comparativ cu tratamentul cu placebo. Cu toate acestea, latența somnului (cantitatea de timp necesară pentru a adormi după ce s-au stins luminile), timpul total de somn (timpul petrecut adormit după debutul somnului), trezirea după durata debutului somnului (timpul de excitare la somn după debutul somnului), indicele de fragmentare (procentul de episoade liniștite care sunt mai mici de 1 m față de numărul total de episoade liniștite în timpul patului) și numărul de treziri (numărul total de treziri în timpul somnului) nu au diferit semnificativ de placebo. S-a studiat și efectul a 3 mg de MLT la pacienții cu schizofrenie paranoică care s-au plâns de insomnie inițială [ 55 ]. Pacienții tratați cu MLT au arătat o reducere semnificativă a numărului de treziri nocturne și au dormit mai mult decât au făcut pacienții tratați cu placebo. În plus, în conformitate cu rezultatele chestionarelor de somn, subiecții care iau MLT în comparație cu placebo au redus semnificativ latența somnului, au îmbunătățit calitatea și profunzimea somnului și au experimentat o prospețime mai mare dimineața. MLT a fost, de asemenea, utilizat în studiul First Night Effect (FNE) (tendința pentru indivizi să doarmă mai rău decât normal în prima noapte de evaluare polisomnografică a somnului) la pacienții cu schizofrenie cronică [ 81 ]. Placebo sau 2 mg de MLT eliberat de control au fost administrate pacienților înainte de un studiu polisomnografic în două zile consecutive. Comparativ cu placebo, tratamentul MLT a crescut latența rapidă a mișcării oculare (REM), scăderea eficienței somnului și durata de veghe în timpul somnului a fost mai mică în prima noapte decât în ​​a doua noapte. Aceste efecte nu au fost găsite atunci când pacienții au primit un placebo. Aceste rezultate arată că tratamentul MLT exagerează FNE la pacienții cu schizofrenie cronică.

MLT are proprietăți antioxidante directe și indirecte [ 82 – 84 ]. Deoarece pacienții schizofrenici sunt biochimic mai oxidati [ 85 – 87 ], nivelurile scăzute de MLT ar putea fi rezultatul reacției organismului care încearcă să compenseze statutul hiperooxidativ. Lucrări anterioare ale lui Altschule și colab . [ 48 , 88 ] au raportat că pacienții schizofrenici aveau un nivel scăzut de glutation, iar injecțiile de extracte de pin au corectat aceste deficiențe [ 48 ]. Pe baza rezultatelor studiilor in vitro , în care MLT a redus cu aproximativ 83% oxidarea enzimatică a dopaminei (DA) și cu aproximativ 35,7% autoxidarea DA, Hartley și Smith [ 89 ] au propus că MLT poate acționa ca un radical liber. scavenger, încetinind astfel rata de autoxidare.

Dischinezia tardivă (TD) este un efect secundar de debut tardiv asociat cu tratamentul antipsihotic tipic. În primii cinci ani de expunere la antipsihoticele tipice, se estimează că 3% -5% dintre pacienți vor dezvolta TD. Prevalența TD a fost estimată între 15% și 20% [ 90 ]. Fiziopatologia TD nu este bine definită. S-a sugerat că TD se datorează creșterii daunelor oxidative cauzate de generarea radicalilor liberi [ 91 ]. Au fost efectuate trei studii clinice pentru a evalua eficacitatea MLT ca antioxidant în tratamentul TD [ 20 , 56 , 92 ]. Au fost studiate câteva doze de MLT, precum și două formulări diferite. Două studii au utilizat MLT eliberat de control, 2 sau 10 mg [ 20 , 92 ], în timp ce un studiu a utilizat 20 mg de MLT eliberata rapid [ 56 ]. Dozele mici de MLT nu produc o îmbunătățire a mișcărilor anormale, în timp ce dozele mai mari produc o ameliorare a mișcărilor anormale. Studiile pe animale indică aceeași direcție. Șobolanii tratați cronic cu haloperidol au dezvoltat mișcări orale anormale, denumite mișcări de mestecare vacuoase (un model animal de TD). Numărul mișcărilor de mestecare vacu a fost inversat într-o manieră dependentă de doză MLT (1, 2 și 5 mg / kg) [ 93 ].

Creșterea benzodiazepinelor (BZD) nu este neobișnuită în tratamentul schizofreniei, în ciuda lipsei de dovezi ale utilității sale [ 94 ]. Utilizarea BZD nu este fără riscuri, dependența fiind una dintre ele [ 95 ]. MLT a fost utilizat pentru detoxifierea dependenței de BZD [ 96 , 97 ]. Există un studiu clinic aprobat conceput pentru a studia întreruperea BZD cu MLT la pacienții cu schizofrenie [ 98 ]. Din câte știm, singura lucrare publicată în care un agonist MLT (agomelatină) a fost utilizat pentru a suspenda tratamentul cu BZD la un pacient schizofrenic tratat cu antipsihotice și o doză mare de diazepam a fost publicată în 2010 [ 99 ]. Prin urmare, numărul mic de studii publicate pe întreruperea BZD în schizofrenie împiedică orice concluzie definitivă. Așteptăm cu nerăbdare rezultatele studiului clinic menționate mai sus. Tabelul 2 rezumă rolul MLT ca agent terapeutic al schizofreniei.

tabel 2

Rolul melatoninei ca agent terapeutic al schizofreniei.

Tratament	Referințe
Schizofrenie tulburări de somn	[ 19 , 55 , 81 ]
Dischinezie tardivă	[ 20 , 56 , 92 ]
Întreruperea benzodiazepinelor	[ 99 ]

Din punctul nostru de vedere, cercetările viitoare privind MLT ca opțiune de tratament în schizofrenie ar trebui să încerce să răspundă la următoarele întrebări:

1. Care doze / doze sunt / sunt terapeutice?

2. Există aspecte specifice ale bolii (simptome, subtipuri clinice, complicații etc. ) care ar putea beneficia de tratamentul MLT?

3. Diferitele formulări ale MLT, de exemplu, eliberarea lentă / de control, eliberarea rapidă sau o combinație a ambelor, sunt la fel de eficiente?

Cantitatea mică de studii clinice care au fost publicate despre utilizarea MLT ca agent terapeutic în schizofrenie este surprinzătoare. Într-o recenzie recentă despre studiile umane în care s-a evaluat utilizarea clinică a MLT [ 100 ], nu există nicio referire la rolul MLT ca agent terapeutic în schizofrenie.

Mergi la:

5. Concluzii și direcții viitoare

În rezumat, în ciuda faptului că MLT a fost descoperit și izolat în urmă cu mai bine de cincizeci de ani [ 47 ], rezultatele studiilor referitoare la MLT la schizofrenie par a fi destul de neconcludente. Este de remarcat faptul că utilizarea MLT ca medicament a fost aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului în 2007 [ 101 ], însă cercetările privind aplicațiile sale terapeutice sunt foarte rare în comparație cu cercetările efectuate cu privire la rolul MLT ca marker al schizofreniei. În prezent, MLT poate fi măsurat cu tehnici biochimice ușoare și ieftine. Din câte știm, la om nu s-au raportat efecte dăunătoare importante când s-a administrat MLT în contextul clinic [ 39 , 102 ]. Este probabil ca atunci când utilizarea MLT ar fi mai generalizată în practica clinică, măsurarea MLT ar deveni un test de rutină, iar costurile ar fi chiar mai ieftine. Odată cu apariția recentă a noilor medicamente care vizează receptorii MLT (ramelteon, agomelatină, tasimelteon, etc ). Probabil vom ajuta în următorii ani o explozie care afectează această zonă de cercetare, în cercetarea de bază, studiile clinice și noile indicații clinice.

Mergi la:

Referințe

1. Freedman R. Schizofrenia. N. Engl. J. Med. 2003; 349 : 1738–1749. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

2. Wyatt RJ, Potkin SG, Kleinman JE, Weinberger DR, Luchins DJ, Jeste DV Sindromul schizofreniei. Exemple de instrumente biologice pentru subclasificare. J. Nerv. Ment. Dis. 1981; 169 : 100–112. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

3. Mullen PE, Silman RE Pineala și psihiatria: o recenzie. Psychol. Med. 1977; 7 : 407–417. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

4. Becker WH Epiglandol be demența praecox. Ther. Halbmonast. 1920; 34 : 667–668. [ Academic Google ]

5. Altschule MD Unele efecte ale extractelor apoase de substanță-pină de vită uscată cu acetonă în schizofrenia cronică. N. Engl. J. Med. 1957; 257 : 919–922. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

6. Eldred SH, Bell NW, Sherman LJ Un studiu pilot care a comparat efectele extractului de pin și a unui placebo la pacienții cu schizofrenie cronică. N. Engl. J. Med. 1960; 263 : 1330–1335. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

7. Metodologia Hardeland R. Melatonina în sistemul nervos central. Curr. Neuropharmacol. 2010; 8 : 168–181. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

8. McCord CP, Allen FP Evidențe care asociază funcția glandei pineale cu modificări ale pigmentării. J. Exp. Zool. 1917; 23 : 207–224. [ Academic Google ]

9. Bors O., Ralston WC O analiză simplă a extractelor de pin mamifere. Proc. Soc. Exp. Biol. Med. 1951; 77 : 807–808. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

10. Lewy AJ, Markey SP Analiza melatoninei în plasma umană prin cromatografie în gaze spectrometrie de masă cu ionizare chimică negativă. Ştiinţă. 1978; 201 : 741–743. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

11. Lynch HJ, Ozaki Y., Wurtman RJ Măsurarea melatoninei în țesuturile de mamifere și fluidele corporale. J. Transmul neural. Suppl. 1978; 13 : 251–264. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

12. Thoresen TS Radioimunoanaliză pentru melatonină în serul uman. Scand. J. Clin. Lab. Investig. 1978; 38 : 687–692. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

13. Smith JA, Mee TJ, Barnes JL Concentrații crescute de ser de melatonină la pacienții psihiatri tratați cu clorpromazină. J. Pharm. Pharmacol. 1977; 29 : 30. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

14. Smith JA, Barnes JL, Mee TJ Efectul medicamentelor neuroleptice asupra concentrațiilor de melatonină din serul și lichidul cefalorahidian la subiecții psihiatrici. J. Pharm. Pharmacol. 1979; 31 : 246–248. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

15. Fanget F., Claustrat B., Dalery J., Brun J., Terra JL, Marie-Cardine M., Guyotat J. Niveluri nocturne de melatonină în plasmă la pacienții schizofrenici. Biol. Psihiatrie. 1989; 25 : 499–501. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

16. Robinson S., Rosca P., Durst R., Shai U., Ghinea C., Schmidt U., Nir I. Niveluri de melatonină serică la pacienții internați schizofreni și schizoafectivi. Acta Psihiatru. Scand. 1991; 84 : 221–224. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

17. Rao ML, Gross G., Strebel B., Halaris A., Huber G., Braunig P., Marler M. Ritmul circadian al triptofanului, serotoninei, melatoninei și hormonilor hipofizari în schizofrenie. Biol. Psihiatrie. 1994; 35 : 151–163. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

18. Mann K., Rossbach W., Muller MJ, Muller-Siecheneder F., Pott T., Linde I., Dittmann RW, Hiemke C. Profilele hormonale nocturne la pacienții cu schizofrenie tratate cu olanzapină. Psychoneuroendocrinology. 2006; 31 : 256–264. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

19. Shamir E., Laudon M., Barak Y., Anis Y., Rotenberg V., Elizur A., ​​Zisapel N. Melatonin îmbunătățește calitatea somnului pacienților cu schizofrenie cronică. J. Clin. Psihiatrie. 2000; 61 : 373–377. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

20. Shamir E., Barak Y., Shalman I., Laudon M., Zisapel N., Tarrasch R., Elizur A., ​​Weizman R. Melatonin tratament pentru dischinezie tardivă: Un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, crossover . Arc. Gen. Psihiatrie. 2001; 58 : 1049–1052. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

21. Csernus V., Mess B. Bioritmi și glanda pineală. Neuro Endocrinol. Lett. 2003; 24 : 404–411. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

22. Morin LP, Allen CN Sistemul vizual circadian. Rez. Creier Rev. 2006; 51 : 1-60. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

23. Moore RY Controlul neuronal al glandei pineale. Behav. Rez. Creier 1996; 73 : 125–130. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

24. Klein DC, Weller JL, Moore RY Metabolismul melatoninei: Reglarea neurală a serotoninei pineale: Acenzilacenzima o activitate N-acetil-transferază. Proc. Nat. Acad. Sci. STATELE UNITE ALE AMERICII. 1971; 68 : 3107–3110. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

25. Klein DC, Schaad NL, Namboordiri MA, Yu L., Weller JL Reglarea activității serotoninei pineale N-acetiltransferază. Biochem. Soc. Trans. 1992; 20 : 299–304. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

26. Klein DC, Coon SL, Roseboom PH, Weller JL, Bernard M., Gastel JA, Zatz M., Iuvone PM, Rodriguez IR, Bégay V., și colab. Enzima generatoare de ritm de melatonină: Reglarea moleculară a serotoninei N-acetiltransferaza în glanda pineală. Progresul recent Horm. Res. 1997; 52 : 307–357. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

27. Martin XD, Malina HZ, Brennan MC, Hendrikson PH, Lichter PR Corpul ciliar al treilea organ găsit pentru a sintetiza indoleaminele la om. Euro. J. Oftalmol. 1992; 2 : 67–72. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

28. Cagnacci A. Melatonina în raport cu fiziologia la omul adult. J. Pineal Res. 1996; 21 : 200–213. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

29. Menendez-Pelaez A., Reiter RJ Distribuția melatoninei în țesuturile mamiferelor: Importanța relativă a localizării nucleare versus citosolice. J. Pineal Res. 1993; 15 : 59–69. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

30. Konturek SJ, Konturek PC, Brzozowski T., Bubenik GA Rolul melatoninei în tractul gastrointestinal superior. J. Physiol. Pharmacol. 2007; 58 : 23–52. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

31. Radogna F., Diederich M., Ghibelli L. Melatonina: o moleculă pleiotropă care reglează inflamația. Biochem. Pharmacol. 2010; 80 : 1844–1852. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

32. Reiter RJ Melatonina: expresia chimică a întunericului. Mol. Cell. Endocrinol. 1991; 79 : C153 – C158. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

33. Leja-Szpak A., Jaworek J., Pierzchalski P., Reiter RJ Melatonina induce o cale de semnalizare pro-apoptotică în celulele carcinomului pancreatic uman (PANC-1) J. Pineal Res. 2010; 49 : 248–255. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

34. Dominguez-Rodriguez A., Abreu-Gonzalez P., Sanchez-Sanchez JJ, Kaski JC, Reiter RJ Melatonină și biologie circadiană în bolile cardiovasculare umane. J. Pineal Res. 2010; 49 : 14–22. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

35. Hardeland R. Neurobiologie, fiziopatologie și tratamentul deficienței și disfuncției de melatonină. Sci. World J. 2012; 2012 doi: 10.1100 / 2012/640389. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

36. Sanchez-Barcelo EJ, Mediavilla MD, Alonso-Gonzalez C., Reiter RJ Melatonina folosește în oncologie: prevenirea cancerului de sân și reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radiațiilor. Opinia expertului. Investig. Droguri. 2012; 21 : 819–831. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

37. Bellipanni G., Bianchi P., Pierpaoli W., Bulian D., Llya E. Efectele melatoninei la femeile cu perimenopauză și menopauză: Un studiu randomizat și controlat cu placebo. Exp. Gerontol. 2001; 36 : 297–310. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

38. Nonomiya T., Iwatani N., Tomoda A., Miike T. Efectele melatoninei exogene asupra hormonilor hipofizari la om. Clin. Physiol. 2001; 21 : 292-299. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

39. Seabra ML, Bignotto M., Pinto LR, Tufik S. Studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, al toxicologiei tratamentului cu melatonină cronică. J. Pineal Res. 2000; 9 : 193–200. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

40. Dubocovich ML, Delagrange P., Krause DN, Sugden D., Cardinali DP, Olcese J. Uniunea Internațională de Farmacologie de bază și clinică. LXXV. Nomenclatura, clasificarea și farmacologia receptorilor G de melatonină cuplată cu proteine ​​G. Pharmacol. Rev. 2010; 62 : 343–380. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

41. Tan DX, Manchester LC, Terron MP, Flores LJ, Reiter RJ O moleculă, multe derivate: O interacțiune fără sfârșit de melatonină cu oxigen reactiv și specii de azot? J. Pineal Res. 2007; 42 : 28–42. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

42. Galano A., Tan DX, Reiter RJ Melatonina ca un aliat natural împotriva stresului oxidativ: Un examen fizico-chimic. J. Pineal Res. 2011; 51 : 1–16. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

43. Tan DX, Manchester LC, Hardeland R., Lopez-Burillo S., Mayo JC, Sainz RM, Reiter RJ Melatonina: un hormon, un factor tisular, un autocoid, un paracoid și o vitamină antioxidantă. J. Pineal Res. 2003; 34 : 75–78. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

44. Rodriguez C., Mayo JC, Sainz RM, Antolín I., Herrera F., Martín V., Reiter RJ Reglarea enzimelor antioxidante: Un rol semnificativ pentru melatonină. J. Pineal Res. 2004; 36 : 1–9. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

45. Rosen C., Grossman LS, Harrow M., Bonner-Jackson A., Faull R. Semnificația diagnostică și prognostică a simptomelor de prim rang schneiderian: Un studiu longitudinal de 20 de ani al schizofreniei și tulburării bipolare. Compr. Psihiatrie. 2011; 52 : 126–131. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

46. McIsaac WM Un concept biochimic al bolilor mintale. Dupa absolvire. Med. 1961; 30 : 111–118. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

47. Lerner AB, Cazul JD, Takahashi Y., Lee TH, Mori W. Izolarea melatoninei, factorul glandei pineale care luminează melanocitele. J. Am. Chem. Soc. 1958; 80 : 2587. [ Academic Google ]

48. Altschule MD, Siegel EP, Goncz RM, Murname JP Efectul extractelor pineale asupra nivelului de glutation din sânge la pacienții psihotici. Arh. AMA Neural. Psihiatrie. 1954; 71 : 615–618. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

49. Miles A., Philbrick DR Melatonină și psihiatrie. Biol. Psihiatrie. 1988; 23 : 405–425. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

50. Barchas J. Studii privind relația melatoninei cu somnul. Proc. West. Pharmacol. Soc. 1968; 11 : 22. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

51. Hipkin LJ Efectul 5-metoxitriptopolului și melatoninei asupra răspunsurilor în greutate uterină la gonadotrofina corionică umană. J. Endocrinol. 1970; 48 : 287–288. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

52. Smythe GA, Lazarus L. Supresia secreției de hormoni de creștere umană prin melatonină și cyproheptadină. J. Clin. Investig. 1974; 54 : 116–121. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

53. Nordlund JJ, Lerner AB Efectele melatoninei orale asupra culorii pielii și asupra eliberării hormonilor hipofizari. J. Clin. Endocrinol. Metab. 1977; 45 : 768–774. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

54. Bigelow LB Efectele extractului apos de pin în schizofrenia cronică. Biol. Psihiatrie. 1974; 8 : 5–15. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

55. Suresh Kumar PN, Andrade C., Bhakta SG, Singh NM Melatonina în ambulatorii schizofrenici cu insomnie: Un studiu dublu-orb, controlat cu placebo. J. Clin. Psihiatrie. 2007; 68 : 237–241. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

56. Castro F., Carrizo E., Prieto de RD, Rincon CA, Asian T., Medina-Leendertz S., Bonilla E. Eficacitatea melatoninei în dischinezia tardivă. Investi. Clin. 2011; 52 : 252–260. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

57. Diaz-Mesa E., Morera-Fumero AL, Abreu-Gonzalez P., Jimenez-Sosa A., Henry M., Fernandez-Lopez L., Intxausti A., Gracia-Marco R. Sezonul concentrațiilor serice de melatonină în internat schizofrenic paranoic. Euro. Neuropsychopharmacol. 2010; 20 : S452. [ Academic Google ]

58. Rao ML, Gross G., Strebel B., Braunig P., Huber G., Klosterkotter J. Aminoacizi serici, monoamine centrale și hormoni la pacienții schizofrenici fără droguri și fără tratament cu neuroleptice și sanatosi subiecți. Psihiatrie Res. 1990; 34 : 243–257. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

59. Ferrier IN, Johnstone EC, Crow TJ, Arendt J. Melatonină / cortizol în bolile psihiatrice. Lancet. 1982; 1 : 1070. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

60. Jiang HK, Wang JY Profilele secreției de melatonină diurnă și cortizol la pacienții cu schizofrenie medicate. J. Formos. Med. Conf. 1998; 97 : 830–837. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

61. Monteleone P., Maj M., Fusco M., Kemali D., Reiter RJ Depresionează nivelurile nocturne de melatonină plasmatică în schizofrenicele paranoide fără medicamente. Schizophr. Res. 1992; 7 : 77–84. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

62. Monteleone P., Natale M., La Rocca A., Maj M. Scăderea secreției nocturne de melatonină în schizofrenicele fără medicamente: Nicio schimbare după tratamentul subcronic cu antipsihotice. Neuropsychobiology. 1997; 36 : 159–163. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

63. Vigano D., Lissoni P., Rovelli F., Roselli MG, Malugani F., Gavazzeni C., Conti A., Maestroni G. Un studiu al ritmului ușor / întunecat al melatoninei în raport cu secreția de cortizol și prolactină în schizofrenie . Neuro Endocrinol. Lett. 2001; 22 : 137–141. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

64. Beckmann H., Wetterberg L., Gattaz WF Imunoreactivitate la melatonină în lichidul cefalorahidian al pacienților schizofreni și controale sănătoase. Psihiatrie Res. 1984; 11 : 107–110. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

65. Afonso P., Figueira ML, Paiva T. Acțiune care favorizează somnul melatoninei endogene în schizofrenie în comparație cu controalele sănătoase. Int. J. Clinica de psihiatrie. Pract. 2011; 15 : 311–315. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

66. Smith JA, Mee TJ, Padwick DJ, Spokes EG Activitate umană post-mortem enzimă pineală. Clin. Endocrinol. 1981; 14 : 75–81. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

67. Nir I., Hirschmann N. Efectul medicamentelor psihotrofe asupra metabolismului triptofanului [14C] în glanda pineală a șobolanului cultivat. Biochem. Pharmacol. 1983; 32 : 2139–2141. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

68. Cohrs S., Pohlmann K., Guan Z., Jordan W., Meier A., ​​Huether G., Ruther E., Rodenbeck A. Quetiapina reduce excreția nocturnă de cortizol urinar la subiecți sănătoși. Psychopharmacology. 2004; 174 : 414–420. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

69. Tani H., Uchida H., Suzuki T., Fujii Y., Mimura M. Intervenții pentru reducerea polifarmaciei antipsihotice: o revizuire sistematică. Schizophr. Res. 2013; 143 : 215–220. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

70. Wulff K., Dijk DJ, Middleton B., Foster RG, Joyce EM Sleep și perturbarea ritmului circadian în schizofrenie. Br. J. Psihiatrie. 2012; 200 : 308–316. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

71. Bersani G., Mameli M., Garavini A., Pancheri P., Nordio M. Reducerea diferenței de noapte / zi în nivelurile de sânge de melatonină ca posibil indice legat de boală în schizofrenie. Neuro Endocrinol. Lett. 2003; 24 : 181-184. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

72. Wirz-Justice A., Cajochen C., Nussbaum P. Pacient schizofrenic cu un ciclu de activitate de odihnă circadiană. Psihiatrie Res. 1977; 73 : 83–90. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

73. Afonso P., Brissos S., Figueira ML, Paiva T. Niveluri discrete de melatonină nocturnă în gemenii monozigotici discordanți pentru schizofrenie și impactul acesteia asupra somnului. Schizophr. Res. 2010; 120 : 227–228. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

74. Pacchierotti C., Iapichino S., Bossini L., Pieraccini F., Castrogiovanni P. Melatonina în tulburări psihiatrice: O revizuire a implicării melatoninei în psihiatrie. Față. Neuroendocrinol. 2001; 22 : 18–32. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

75. Morera A., Henry M., Abreu P., Gracia R. Melatonină Utilizare terapeutică în psihiatrie: Un studiu bibliografic de 39 de ani. Actas Esp Psiquiatr. 2006; 34 : 344–351. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

76. Maldonado MD, Reiter RJ, Perez-San-Gregorio MA Melatonina ca potențial agent terapeutic în bolile psihiatrice. Zumzet. Psychopharmacol. 2009; 24 : 391–400. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

77. Lushington K., Pollard K., Lack L., Kennaway DJ, Dawson D. Administrarea melatoninei în timpul zilei la adormi bătrâni buni și săraci: Efecte asupra temperaturii nucleare și latenței somnului. Dormi. 1997; 20 : 1135–1144. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

78. Arendt J., Aldhous M., Wright J. Sincronizarea unui ciclu perturbat de somn-veghe la un orb prin tratament cu melatonină. Lancet. 1988; 1 : 772–773. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

79. Arendt J., Aldhous M., Marcaje V. Alleviarea jet lag-ului prin melatonină: Rezultate preliminare ale studiului dublu orb controlat. BMJ. 1986; 292 : 1170. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

80. Kayumov L., Brown G., Jindal R., Buttoo K., Shapiro CM Studiu crossover randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, al efectului melatoninei exogene asupra sindromului întârziat al fazei de somn. Psychosom. Med. 2001; 63 : 40–48. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

81. Shamir E., Rotenberg VS, Laudon M., Zisapel N., Elizur A. Efectul primei nopți a tratamentului cu melatonină la pacienții cu schizofrenie cronică. J. Clin. Psychopharmacol. 2000; 20 : 691–694. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

82. Antolin I., Rodriguez C., Sainz RM, Mayo JC, Uria H., Kotler ML, Rodriguez-Colunga MJ, Tolivia D., Menendez-Pelaez A. Melatonina neurohormone previne deteriorarea celulelor: Efectul asupra expresiei genice pentru enzimele antioxidante . FASEB J. 1996; 10 : 882–890. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

83. Tan DX, Manchester LC, Reiter RJ, Plummer BF 3-hidroximelatonină ciclică: un metabolit melatonină generat ca urmare a scăpării radicalilor hidroxil. Biol. Recepția semnalelor. 1999; 8 : 70–74. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

84. Millan-Plano S., Piedrafita E., Miana-Mena FJ, Fuentes-Broto L., Martinez-Ballarin E., Lopez-Pingarron L., Saenz MA, Garcia JJ Melatonina și compușii legați structural protejează membranele sinaptosomale de deteriorarea radicalilor liberi. Int. J. Mol. Sci. 2010; 11 : 312–328. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

85. Dietrich-Muszalska A., Olas B., Rabe-Jablonska J. Stres oxidativ în trombocitele de sânge de la pacienții schizofrenici. Trombocitele. 2005; 16 : 386–391. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

86. Yao JK, Leonard S., Reddy R. Alterarea stării redox a glutationului în schizofrenie. Dis. Markeri. 2006; 22 : 83–93. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

87. Korotkova EI, Misini B., Dorozhko EV, Bukkel MV, Plotnikov EV, Linert W. Studiul radicalilor OH în sângele seric al persoanelor sănătoase și al celor cu schizofrenie patologică. Int. J. Mol. Sci. 2011; 12 : 401–410. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

88. Altschule MD, Siegel EP, Hennneman DH Nivelul glutationului din sânge în boli mintale înainte și după tratament. Arh. AMA Neural. Psihiatrie. 1952; 67 : 64–68. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

89. Hartley R., Smith JA Inhibarea oxidării catecolaminei prin indoli. Biochem. Pharmacol. 1972; 21 : 2007–2012. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

90. Kane JM, Woerner M., Lieberman J. Diskinezie tardivă: prevalență, incidență și factori de risc. Psychopharmacology. 1985; 2 : 72–78. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

91. Cadet JL, Kahler LA Mecanisme radicale libere în schizofrenie și dischinezie tardivă. Neurosci. Biobehav. Rev. 1994; 18 : 457–467. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

92. Shamir E., Barak Y., Plopsky I., Zisapel N., Elizur A., ​​Weizman A. Este eficient tratamentul cu melatonină pentru dischinezia tardivă? J. Clin. Psihiatrie. 2000; 61 : 556–558. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

93. Naidu PS, Singh A., Kaur P., Sandhir R., Kulkarni SK Mecanism posibil de acțiune în atenuarea melatoninei dischineziei orofaciale indusă de haloperidol. Pharmacol. Biochem. Behav. 2003; 74 : 641–648. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

94. Volz A., Khorsand V., Gillies D., Leucht S. Benzodiazepine pentru schizofrenie. Baza de date Cochrane Syst. Rev. 2007; 2007 : CD006391. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

95. Petursson H., Lader MH Retragere din tratamentul pe termen lung cu benzodiazepină. Br. Med. J. 1981; 283 : 643–645. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

96. Dagan Y., Zisapel N., Nof D., Laudon M., Atsmon J. Inversarea rapidă a toleranței la hipnoticele benzodiazepinei prin tratament cu melatonină orală: Un raport de caz. Euro. Neuropsychopharmacol. 1997; 7 : 157–160. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

97. Garfinkel D., Zisapel N., J. Wainstein, Laudon M. Facilitarea întreruperii benzodiazepinei prin melatonină: O nouă abordare clinică. Arc. Intern. Med. 1999; 159 : 2456–2460. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

98. Baandrup L., Fagerlund B., Jennum P., Lublin H., Hansen JL, Winkel P., Gluud C., Oranje B., Glenthoj BY Melatonină cu eliberare prelungită față de placebo pentru întreruperea benzodiazepinei la pacienții cu schizofrenie: A studiu clinic randomizat – Protocolul de studiu SMART. BMC Psihiatrie. 2011; 11 : 160. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]

99. Morera-Fumero AL, Diaz-Mesa E., Abreu-Gonzalez P., Henry M., Yelmo S., Fernandez-Lopez L., Gracia-Marco R. Agomelatina facilitează întreruperea benzodiazepinei în schizofrenie cu insomnie severă. Euro. Psihiatrie. 2010; 25 : 932. [ Academic Google ]

100. Sanchez-Barcelo EJ, Mediavilla MD, Tan DX, Reiter RJ Utilizări clinice ale melatoninei: Evaluarea studiilor umane. Curr. Med. Chem. 2010; 17 : 2070–2095. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

101. Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) Melatonină. EMA; Londra, Marea Britanie: 2007. [ Google Scholar ]

102. Morera AL, Henry M., de La Varga M. Siguranța în utilizarea melatoninei. Actas Esp Psiquiatr. 2001; 29 : 334–337. [ PubMed ] [ Google Scholar ]

---

Articole din Jurnalul Internațional de Științe Moleculare sunt oferite aici, prin autoritatea Institutului Multidisciplinar de Editare Digitală (MDPI)

IMPORTANTA DETOXIFIERII CANCER

Cancerul este o boala degenerativa si toate bolile degenerative trebuie să fie tratate în așa fel încât întregul corp sa fie detoxificat. Un corp toxic și necurat slăbește sistemul imunitar al organismului – prima linie de apărare.

Prin definitie, daca aceti cancer aveti deja un corp foarte acid si toxic ce a permis cancerului sa apara. Cancerul, odata intalat, cauzeaza si mai multe toxine si aciditate.

Chimioterapia este, de asemenea, prin definitie, foarte toxica->intoxica tot corpul, nu face diferenta.

Dar si tratementele alternative ce omoara celulele canceroase elibereaza o cascadă de toxine care sunt eliberate atunci când celulele canceroase mor.

Tratamente pe baza de miere ca transportor

A se vedea cauzele cancerului- glucoza si  celulele canceroase , pentru a intelege cum actioneaza acest tratament cancer .

Voi rezuma:

celulele canceroase nu pot utiliza oxigenul la arderi si produce energie si, pentru a supravietui fermenteaza glucoza ca sursa principala de energie ATP. Acestea au nevoei si folosesc de pina la 15 ori mai multa glucoza decat celulele sanatoase pentru a supravietui. Mierea este un glucid.

Mierea este atât anti-cancerigena și duce ucigasii de cancer, amestecati in ea, in interiorul celulelor canceroase.

Celule sanatoase nu sunt afectate iar celulele canceroase sunt vindecate, nu sunt omorate (sunt omorati doar microbii din ele care le modifica respiratia).

Alaturi de cura de struguri (click aici) si unele tratamente cancer electromedicale descrise in carte acesta este cel mai SIGUR (NON- toxic) mod pentru organism a vindeca de cancer.

Datorita NON -toxicitatii, dozele pentru astfel de tratamente  cancer pot fi crescute foarte mult, ele pot fi combinate intre ele si se pot include alaturi de aproape orice alt tratament cancer.

Prelungirea vietii de pina la 16 ori Vitamina C in cancer – Dr. Avram Hoffer,Dr. Linus Pauling,Dr Ewan Cameroon, Dr . Tomas Levy protocoalele vitamina c IntraVenos dr Riordan, Dr Rath

pentru ca unii ‘specialisti cu diploma’ spun NU la vitamina c in cancer propun celor sceptici urmatoarele :

Vitamina C intravenoasă și cancer – O analiză sistematică

cercetarile efectuate de SINGURUL LAUREAT A DOUA PREMII NOBEL NEDIVIZATE (LINUS PAULING) precum si de

DR RIORDAN ( peste 40.000 cazuri tratate cu vitamina C IV)  si de

Dr Rath si

alte cazuri clinice

in plus iata ce declara in consens intr-un studiu/revizuire studii PubMed din 2017 35 oncologi SUA referitor aplicabilitatea/eficienta vitamina C in cancer -citez :

rezumat

Ascorbatul farmacologic a fost propus ca un potențial agent anticancer când este combinat cu radiații și chimioterapie. Efectele anticanceroase ale ascorbatului sunt presupuse a implica autoxidarea ascorbatului conducând la creșterea concentrațiilor de H ₂ O ₂ la starea de echilibru; cu toate acestea, mecanismul (mecanismele) pentru toxicitatea selectivă a celulelor canceroase rămâne necunoscut. Studiul actual arată că modificările metabolismului oxidativ mitocondrial al celulelor canceroase care au ca rezultat creșterea nivelurilor de O2 ^{• –} și H ₂ O ₂ sunt capabile să perturbe metabolismul intracelular al fierului, sensibilizând selectiv cancerul pulmonar fara celule mici (NSCLC) și celulele glioblastom (GBL) pentru a ascorba prin chimie pro-oxidanta implicând fier labil activ activ redox și H ₂ O ₂ . În plus, studiile preclinice și studiile clinice demonstrează fezabilitatea, toxicitatea selectivă, tolerabilitatea și eficacitatea potențială a ascorbatului farmacologic în terapia GBM și NSCLC.

Semnificaţie

În ciuda progreselor înregistrate în strategiile de tratament, supraviețuirea globală de 5 ani la NSCLC și GBM nu a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani. Aici, demonstrăm că ascorbatul farmacologic reprezintă un agent ușor de aplicat și netoxic, care poate crește eficacitatea tratamentului când este combinat cu radiochimoterapia standard în tratamentul NSCLC și GBM. Mai mult decât atât, mecanismul prin care ascorbatul este selectiv toxic pentru celulele canceroase față de celulele normale este dovedit a implica modificări în metabolismul fier activ redox mediat de O2 ^{• –} și H202 mitocondrial. Deoarece defectele fundamentale ale metabolismului oxidativ, care conduc la creșterea nivelului staționar al O ₂^{• –} și H ₂ O _2, apar ca semne distinctive ale celulelor canceroase, concluziile actuale susțin un mecanism generalizat pentru aplicarea ascorbatului farmacologic în tratamentul cancerului.

Repere

• Ascorbatul cu doză ridicată sensibilizează celulele NSCLC și GBM la radiochimie
• O ₂ ^{• –} și H ₂ O ₂ cresc fierul instabil, determinând toxicitatea ascorbată selectivă a celulelor canceroase
• Nivelurile terapeutice ale ascorbatului sunt realizabile și bine tolerate în GBM și NSCLC
• Celulele metabolice oxidative ale celulelor canceroase pot fi vizate cu ascorbat pentru terapia cancerului

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5497844/

 

acum sa o luam pas cu pas de la adminsitrarea orala care NU are efect antitumoral la adminsitrarea IntraVenoasa in doze pina la peste 30 grame odata(minim 350 mg/kg corp) care au efect antitumoral :

Dr. Avram Hoffer, MD, Ph.D. este un psihiatru care are multi pacienti cu cancer trimisi la el pentru depresie și anxietate. Ca parte a tratamentului pentru aceste probleme psihologice / emoționale el prescrie o varietate de suplimente nutritive. Surprinzator, pacienții cu cancer care au urmat programul său nutrițional traiesc de 16 ori mai mult in comparatie cu pacientii sai, cu cancer, care nu respectă programul nutritional!

Cura Johanna BRANDT cu struguri inchis colorati( Negrii, Violet, Rosii ) – tratament cancer ETAPA IV

Această prezentare necesită JavaScript.

Strugurii colorati (rosii, violet, negrii, orice soi numai nu albi) (cu tot cu pielea lor și semințe),  sunt cunoscuti pentru a distruge celulele canceroase. Aceste tipuri de struguri contin substante nutritive pentru a ucide microbii din interiorul celulelor de  cancer(acestea redevenind celule sanatoase) dar sunt si alcalini – opresc raspandirea cancerului.

Detoxifica organismul( in special ficatul ).

Strugurii intens colorati(negri,violet,rosii ) conțin foarte mai mulți nutrienți ucigasi majori de canceri:

Acid elagic, catesine, quercetin, proantocianidine oligomerice (OPC) sau oligomeri procyanidolic (PCO), numit inițial: Pycnogenol (in semințe), resveratrol (culorarea pielii din struguri roșii), pterostilbene, seleniu, licopen, luteina, laetrile (amigdalină sau Vitamina B17) (in semințe), beta-caroten, acid cafeic și / sau acid ferulic (împreună ucide celulele canceroase), acid galic, vitamina C si multi antioxidanti si nutrienti (vitamine precum E-grasimi omega, minerale, enzime, etc)!

 

Un arsenal incredibil! Aproximativ 15 agenti anticancerigeni DEMONSTRATI de studii stiintifice (click aici pentru a consulta baza de date cu studii stiintifice referitoare la fiecare dintre anticancerigenii mentionati anterior ), cu fiecare cu importanta  in tratarea cancerului .

In plus, strugurii sunt in marea lor parte un glucid,si celulele canceroase intercepteaza  glucoza (cu ajutorul  invelisului proteic specific acestora ) si  au nevoie de15-17 ori mai multa decat celulele normale pentru a supravietui (cititi cauzele cancerului -click aici)  .

 

Iata de ce suplimente extract precum resveratrol nu vor egala in eficienta alimentul integral- sturgurele inchis colorat(ar trebui un extracvt de15 X15 ori mai concentrat; in plus, cu banii cheltuiti pe achizitionarea uni flacon resveratrol achizitionati zeci de  kg de struguri chair si cand nu e sezon  .alegrea ramane totusi a dvs.)  

Pau D ‘Arco (Tabebuia altissima) tratament cancer

 „Ceea ce este nou nu este neapărat adevărat, ceea ce este adevărat, nu este neapărat nou.”
Louise Tenney

Sub conducerea Dr. Teodoro Meyer şi a medicilor Pau D ‘ Arco fost distribuit la pacienţii cu cancer în întreaga Argentina, în oraşe precum Buenos Aires, Mar del Plata, La Rioja, şi Tucuman. Dr. Meyer spune ca planta vindeca ranile, combate infectia, stimuleaza apetitul şi acţionează ca un tonic general. Cu toate acestea, este utila in cazurile considerate ca fiind fără speranţă de către medicina tradiţională ; medicii au găsit Pau D Arco a câştigat un război împotriva neobişnuitelor surse de boală şi de povestiri fantastice generate de vindecari.

Minim 20 de bolnavi de cancer, diagnosticati ca „Terminal” au avut o medie de 3 1/2 la 4 luni pentru a arăta nici o urmă de cancer.  Rapoartele de la pacienti indică o creştere a energiei în una până la două săptămâni. Ei au o stare generala de bine, după câteva săptămâni.

Eficacitatea epigalocatechin-3-galat în prevenirea dermatitei la pacienții cu cancer de sân care primesc radioterapie postoperatorieUn studiu clinic dublu-orb, controlat cu placebo, de fază 2, randomizat

Hanxi Zhao, MD, PhD¹; Wanqi Zhu, MD¹; Xianguang Zhao, MD¹; et alXiaolin Li, MD, PhD¹; Zhengbo Zhou, MD, PhD²; Meizhu Zheng, MD²; Xiangjiao Meng, MD, PhD¹; Lingling Kong, MD¹; Shuyu Zhang, MD, PhD³; Dan He, MD, PhD³; Ligang Xing, MD, PhD¹; Jinming Yu, MD, PhD¹

Afilierile Autorului

JAMA Dermatol. 2022;158(7):779-786. doi:10.1001/jamadermatol.2022.1736

pictogramă abstractă vizuală VizualAbstract

DeplinText

Puncte cheie

Întrebare   Reduce epigalocatechina-3-galatul (EGCG) apariția dermatitei induse de radiații (RID) la pacienții cu cancer de sân care primesc radioterapie adjuvantă?

Constatări   În acest studiu clinic randomizat de fază 2 pe 180 de pacienți, RID de gradul 2 sau mai rău a apărut la 50,5% dintre participanții tratați cu soluție EGCG și 72,2% cu placebo, o diferență semnificativă statistic. În plus, indicii simptomelor au fost, de asemenea, semnificativ mai mici la pacienții cărora li s-a administrat EGCG cu un profil de siguranță.

Semnificație   Profilul de siguranță și efectul profilactic al soluției topice EGCG pot oferi o opțiune convenabilă, bine tolerată și validă pentru pacienții cu cancer de sân care prezintă risc de RID.Abstract

Importanță   Terapiile profilactice sigure și eficiente pentru dermatita indusă de radiații (RID) rămân o nevoie nesatisfăcută.

Obiectiv   Să se determine dacă soluția de epigalocatechin-3-galat (EGCG) reduce incidența RID la pacienții supuși radioterapiei după intervenția chirurgicală a cancerului de sân.

Proiectare, setare și participanți   Acest studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, de fază a 2-a, a înrolat 180 de pacienți cu cancer de sân care au primit radioterapie postoperatorie la Spitalul și Institutul de Cancer Shandong din Shandong, China, între noiembrie 2014 și iunie 2019. Analiza datelor a fost efectuată din septembrie 2019 până în ianuarie 2020.

Intervenții   Participanții au fost desemnați aleatoriu (2:1) să primească fie soluție EGCG (660 μmol/L) fie placebo (0,9% soluție salină NaCl) pulverizată pe întregul câmp de radiație din prima zi a radiației până la 2 săptămâni după terminarea radiației.

Principalele rezultate și măsuri   Obiectivul principal a fost incidența RID de gradul 2 sau mai rău, definită de scala grupului de oncologie pentru terapie cu radiații. Punctele finale secundare au inclus indicele RID (RIDI), indicele simptomelor, modificările temperaturii pielii măsurate prin imagini termice în infraroșu și siguranță.

Rezultate   Au fost înrolați un total de 180 de pacienți eligibili, dintre care 165 (EGCG, n = 111; placebo, n = 54) au fost evaluabili pentru eficacitate (vârsta mediană [interval], 46 [26-67] ani). Apariția RID de gradul 2 sau mai rău a fost semnificativ mai mică (50,5%; 95% CI, 41,2%-59,8%) în grupul EGCG decât în ​​grupul placebo (72,2%; 95% CI, 60,3%-84,1%) ( P  = .008). RIDI mediu în grupul EGCG a fost semnificativ mai mic decât cel în grupul placebo. În plus, indicii simptomelor au fost semnificativ mai mici la pacienții cărora li s-a administrat EGCG. Patru pacienți (3,6%) au avut reacții adverse legate de tratamentul EGCG, inclusiv senzație de înțepătură a pielii de gradul 1 (3 [2,7%]) și prurit (1 [0,9%]).

Concluzii și relevanță   În acest studiu clinic randomizat, utilizarea profilactică a soluției EGCG a redus semnificativ incidența și severitatea RID la pacienții cărora li s-a administrat radioterapie adjuvantă pentru cancerul de sân. Are potențialul de a deveni o nouă alegere de îngrijire a pielii pentru pacienții care primesc radioterapie.

Înregistrare trial   Identificator ClinicalTrials.gov: NCT02580279

Un studiu prospectiv de fază II a EGCG în tratamentul esofagitei acute induse de radiații pentru cancerul pulmonar în stadiul III

Studiu clinic

 

Radiother Oncol

.2015 Mar;114(3):351-6.

 doi: 10.1016/j.radonc.2015.02.014. Epub 2015 10 martie.

Hanxi Zhao 1, Peng Xie 2, Xiaolin Li 1, Wanqi Zhu 1, Soarele Xindong 1, Xiaorong Sun 1, Xiaoting Chen 1, Ligang Xing 3, Jinming Yu 1

Afilieri extindePMID: 25769379

 

DOI: 10.1016/j.radonc.2015.02.014

Abstract

Context: Esofagita acută indusă de radiații (ARIE) este una dintre principalele toxicități complicate de radioterapia toracică, influențând calitatea vieții pacienților și radioterapia derulând serios. Este greu de vindecat rapid până acum. Studiul nostru de fază I a arătat în mod preliminar că EGCG poate fi o strategie promițătoare în tratamentul ARIE.Materiale și metode: Am înrolat prospectiv pacienți cu cancer pulmonar în stadiul III de la Shandong Tumor Hospital & Institute din China, din ianuarie 2013 până în septembrie 2014. Toți pacienții au primit chimio-radioterapie concomitentă sau secvențială sau numai radioterapie. EGCG a fost administrat odată cu apariția ARIE. EGCG a fost administrat cu o concentrație de 440 μmol/L în timpul radioterapiei și în plus la două săptămâni după radioterapie. Scorul RTOG, disfagia și durerea legate de esofagită au fost înregistrate în fiecare săptămână.Rezultate: Treizeci și șapte de pacienți cu cancer pulmonar în stadiul IIIA și IIIB au fost înrolați în acest studiu. În comparație cu originalul, scorul RTOG în săptămâna 1, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a după prescrierea EGCG și în a 1-a, a 2-a săptămână după radioterapie a scăzut semnificativ (P=0,002, 0,000, 0,000, 0,001, 0,102, 0,0000, 0,000. , respectiv). Scorul de durere al fiecărei săptămâni a fost semnificativ mai mic decât valoarea inițială (P=0,000, 0,000, 0,000, 0,000, 0,006, 0,000, respectiv 0,000).Concluzie: Acest studiu a confirmat că administrarea orală de EGCG este o metodă eficientă și sigură de a trata ARIE. Este de așteptat ca un studiu controlat randomizat de fază III să coroboreze în continuare consecința EGCG în tratamentul ARIE.

Copyright © 2015 Elsevier Ireland Ltd. Toate drepturile rezervate.

Articole similare

Trial de fază II a epigallocatechin-3-galat în esofagita acută indusă de radiații pentru cancerul de esofag.

Li X, Xing L, Zhang Y, Xie P, Zhu W, Meng X, Wang Y, Kong L, Zhao H, Yu J.J Med Food. 2020 ianuarie;23(1):43-49. doi: 10.1089/jmf.2019.4445. Epub 2019 20 noiembrie.PMID: 31747326 Studiu clinic.

Un studiu prospectiv, cu trei brațe, randomizat al EGCG pentru prevenirea esofagitei induse de radiații la pacienții cu cancer pulmonar care primesc radioterapie.

Zhao H, Jia L, Chen G, Li X, Meng X, Zhao X, Xing L, Zhu W.Radiother Oncol. 2019 august;137:186-191. doi: 10.1016/j.radonc.2019.02.022. Epub 2019 19 martie.PMID: 30898322 Studiu clinic.

Un studiu de fază I al chimioterapiei și radioterapiei toracice concomitente cu protecție orală cu epigalocatechin-3-galat la pacienții cu cancer pulmonar fără celule mici în stadiul III local avansat.

Zhao H, Zhu W, Xie P, Li H, Zhang X, Sun X, Yu J, Xing L.Radiother Oncol. 2014 ian;110(1):132-6. doi: 10.1016/j.radonc.2013.10.014. Epub 2014 17 ianuarie.PMID: 24444526 Studiu clinic.

Prevenire potențială: apă de gură cu aloe vera poate reduce mucozita orală indusă de radiații la pacienții cu cancer de cap și gât

RevizuireChin J Integr Med

.2012 Aug;18(8):635-40.  doi: 10.1007/s11655-012-1183-y. Epub 2012 august 2.

Amirhossein Ahmadi ¹Afilieri extinde

• PMID: 22855041
• DOI: 10.1007/s11655-012-1183-y

Abstract

În ultimii ani, mai mulți pacienți cu cancer de cap și gât au fost tratați cu radioterapie. Mucozita indusă de radiații este o toxicitate comună și limitatoare de doză a radioterapiei în rândul pacienților cu cancer de cap și gât. Pacienții care urmează radioterapie pentru cancerul capului și gâtului prezintă, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta candidoză orală. Au fost investigați o serie de agenți noi aplicați local sau sistemic pentru a preveni sau trata mucozitele induse de radiații, dar nu există un tratament profilactic sau eficient pentru mucozită. Aloe vera topică este utilizată pe scară largă pentru arsurile solare ușoare, degerăturile și arsurile prin opărire. Studiile au raportat efectele benefice ale gelului de aloe pentru vindecarea rănilor, protecția membranelor mucoase și tratamentul ulcerelor bucale, în plus față de antiinflamatoare, imunomudulare, antifungică, eliminarea radicalilor liberi, creșterea formării de colagen și inhibarea colagenazei. Aici autorul postulează că apa de gură orală cu Aloe vera poate nu numai să prevină mucozita indusă de radiații prin vindecarea rănilor și mecanismul antiinflamator, ci și să reducă candidoza orală la pacienții supuși radioterapiei capului și gâtului datorită proprietăților sale antifungice și imunomodulatoare. Prin urmare, apa de gură cu Aloe vera poate oferi un agent alternativ pentru tratarea mucozitei bucale și a candidozei induse de radiații la pacienții cu cancer de cap și gât. dar, de asemenea, poate reduce candidoza orală a pacienților supuși radioterapiei capului și gâtului datorită proprietăților sale antifungice și imunomodulatoare.

Apa de gură cu extract ceai verde epigallocatechin-3-galat protejează mucoasa de mucozita indusă de radiații la pacienții cu cancer de cap și gât: un studiu prospectiv, nerandomizat, de fază 1

Wanqi Zhu ¹, Hui Mei ², Li Jia ³, Hanxi Zhao ^4 5, Xiaolin Li ², Xiangjiao Meng ², Xianguang Zhao ², Ligang Xing ^6 7, Jinming Yu ¹Afilieri extinde

• PMID: 31701429
• DOI: 10.1007/s10637-019-00871-8

Abstract

Mucozita orală indusă de radiații are un rezultat dezastruos, cu opțiuni limitate de tratament. Am efectuat un studiu de fază I pentru a evalua siguranța și eficacitatea preliminară a apei de gură cu epigalocatechin-3-galat (EGCG) atunci când este administrată împreună cu radiații în cancerul de cap și gât. Pacienții cu cancer de cap și gât confirmat patologic au fost eligibili pentru acest studiu. Apa de gură EGCG a fost administrată la nivelul de dozare atribuit (începând cu 440 μmol/L, de trei ori pe zi) într-un design standard de escaladare cu 3 + 3 doze. Toxicitatea mucoasei, satisfacția pacientului și durerea legată de mucozită (MTP) au fost evaluate săptămânal. Obiectivul principal a fost siguranța EGCG, iar obiectivul secundar a fost de a determina ameliorarea simptomului de mucozită. Parametrii pre și post-tratament au fost comparați utilizând testul t pereche. Au fost înrolați 20 de pacienți. Doza maximă tolerată de apă de gură EGCG a fost de 2200 μmol/L. Arsurile (n = 1/20) și greața (n = 3/20) au fost cele mai frecvente toxicități. Niciun pacient nu a prezentat mucozită de gradul OMS 3 sau mai mare. Scorurile MTP au scăzut semnificativ după administrarea EGCG în timp (p < 0,05). Adăugarea apei de gură EGCG la radioterapie este fezabilă fără creșterea toxicității. Doza recomandată pentru studiul de fază II este determinată a fi de 1760 μmol/L, iar administrarea de EGCG reduce leziunile mucoasei bucale induse de radiații la pacienți.

Radiochimioterapie potențiată de cofeină și intervenție chirurgicală de salvare a funcției pentru sarcomul high grade a țesuturilor moi

H Tsuchiya ¹, N Yamamoto , N Asada , T Terasaki , Y Kanazawa , T Takanaka , H Nishijima , K TomitaAfilieri extinde

• PMID: 10928167

Abstract

Cofeina, care are un efect de inhibare a reparației ADN-ului, sporește efectele citocide ale medicamentelor și radiațiilor anticancer. Vă prezentăm un raport preliminar asupra rezultatelor unui nou tratament, „radiochimioterapia combinată cu cofeină” (protocol K3), pentru sarcoamele de țesut moale de grad înalt. Șaptesprezece pacienți cu diferite sarcoame de țesut moale de grad înalt au fost incluși în acest studiu. Preoperator, după radioterapie au fost administrate trei până la cinci cure de chimioterapie intra-arterială folosind cisplatină, cofeină și doxorubicină. În urma terapiei preoperatorii, s-a efectuat o intervenție chirurgicală de salvare a funcției pentru toate cazurile. Răspunsul complet a fost observat la șase pacienți, răspuns parțial la șase și nicio modificare la cinci. Prin urmare, rata de eficacitate a radiochimioterapiei potențiate cu cofeină a fost de 71%. Răspunsul histologic pentru radiochimioterapia a fost mai bun decât cel pentru chimioterapie în monoterapie, adică necroza tumorală totală a fost identificată la șase pacienți și peste 90% necroză la alți șase. Complicațiile rezultate din radiația preoperatorie au cuprins inflamație gravă la trei pacienți și necroză cutanată la alți trei. Doisprezece pacienți au rămas liberi de boală, doi pacienți sunt în viață cu boală și trei au murit din cauza bolii metastatice, cu o perioadă medie de urmărire de 36 de luni. Nu a existat o recidivă tumorală locală. Aceste descoperiri preliminare sugerează că radiochimioterapia potențiată de cofeină a contribuit la un răspuns local satisfăcător și la succesul intervenției chirurgicale de salvare a funcției pentru sarcoamele de țesut moale de grad înalt. 

Chimioterapia potențată de cofeină pentru pacienții cu sarcom de țesut moale de grad înalt: rezultat clinic pe termen lung

Akihiko Takeuchi ¹, Hiroyuki Tsuchiya , Norio Yamamoto , Katsuhiro Hayashi , Kensuke Yamauchi , Masami Kawahara , Ken-ichi Miyamoto , Katsuro TomitaAfilieri extinde

• PMID: 17972506

Articol gratuit

Abstract

Context: Cofeina, care are un efect de inhibare a reparației ADN-ului, îmbunătățește efectele citocide ale medicamentelor anticancer și ale radiațiilor. Prezentul studiu a fost realizat pentru a evalua eficacitatea chimioterapiei potențiate de cofeină pentru sarcomul de țesut moale (STS) de grad înalt.

Pacienți și metode: Un studiu clinic prospectiv nerandomizat a fost inițiat pentru 90 de pacienți cu STS nemetastatic (stadiile II și III) sau metastatic (stadiul IV). După doxorubicină sau ifosfamidă combinată cu cofeină, cu sau fără radioterapie, 88 de pacienți au fost tratați chirurgical. A fost evaluat un răspuns radiografic și histologic la chimioterapie. Supraviețuirea fără recidive locale, fără metastaze la distanță și supraviețuirea globală au fost analizate prin analiză multivariată.

Rezultate: Ratele de răspuns radiografic și histologic au fost de 57,8% și, respectiv, 42%. Rata recidivelor locale a fost de 23,7% în stadiile II și III și de 13,6% în stadiul IV. Metastazele pulmonare nou dezvoltate la 21 (35,6%) pacienți în stadiile II și III. Cu o perioadă mediană de urmărire de 52 de luni, rata globală de supraviețuire cumulativă pe 5 ani în stadiile II și III a fost de 80,7%. Supraviețuirea fără recurență locală pentru respondenții histologici și supraviețuirea fără metastaze la distanță pentru respondenții radiografici în stadiile II și III au fost semnificativ îmbunătățite în comparație cu non-respondenții (p=0,004 și p=0,034). Supraviețuirea globală pentru respondenții radiografic în toate etapele a fost semnificativ mai lungă decât pentru cei care nu au răspuns (p=0,009).

Concluzie: Chimioterapia potențată de cofeină a dus la un răspuns radiografic favorabil și o supraviețuire globală prelungită a pacienților în toate etapele.

Articole similare

• Chimioterapia potențată de cofeină și intervenția chirurgicală conservatoare pentru sarcomul de înaltă calitate a țesuturilor moi.Tsuchiya H, Tomita K, Yamamoto N, Mori Y, Asada N.Anticancer Res. 1998 Sept-Oct;18(5B):3651-6.PMID: 9854472 Studiu clinic.
• Radiochimioterapia potențiată de cofeină și intervenția chirurgicală pentru salvarea funcției pentru sarcomul de înaltă calitate a țesuturilor moi.Tsuchiya H, Yamamoto N, Asada N, Terasaki T, Kanazawa Y, Takanaka T, Nishijima H, Tomita K.Anticancer Res. 2000 mai-iunie;20(3B):2137-43.PMID: 10928167 Studiu clinic.

Berberina inhibă sindromul intestinal de radiații acute la om cu radioterapie abdominală

Studiu controlat randomizatMed Oncol

.2010 septembrie;27(3):919-25.

 doi: 10.1007/s12032-009-9307-8. Epub 2009 16 septembrie.

Guang-hui Li ¹, Dong-lin Wang , Yi-de Hu , Ping Pu , De-zhi Li , Wei-dong Wang , Bo Zhu , Ping Hao , Jun Wang , Xian-qiong Xu , Jiu-qing Wan , Yi-bing Zhou , Zheng-tang ChenAfilieri extinde

• PMID: 19757213
• DOI: 10.1007/s12032-009-9307-8

Abstract

Simptomele intestinale acute induse de radiații (RIAIS) sunt cea mai relevantă complicație a radiațiilor abdominale sau pelvine. Având în vedere impactul negativ al RIAIS asupra activităților zilnice ale pacienților, au fost investigate efectele preventive ale berberinei asupra RIAIS la pacienți. Treizeci și șase de pacienți cu seminom sau limfoame au fost randomizați să primească berberină orală (n = 18) sau nu (n = 18). Patruzeci și doi de pacienți cu cancer de col uterin au fost randomizați într-un grup de studiu (n = 21) și un grup de control (n = 21). Radioterapia a folosit o paralelă opusă anterior și posterior. 300 mg de berberină au fost administrate oral de trei ori pe zi în grupurile de probă. Opt pacienți cu RIAIS au fost tratați cu 300 mg berberină de trei ori pe zi, din a treia până în a cincea săptămână. Toxicități, cum ar fi oboseala, anorexia/greața etc., au fost notate săptămânal conform CTC versiunea 2.0. Pacienții cu radiații abdominale/pelvine din grupul de control au prezentat oboseală de gradul 1, anorexie/greață, colită, vărsături, proctită, scădere în greutate, diaree și anorexie/greață de gradul 2, oboseală. Doar colită de gradul 1, anorexie/greață și oboseală au fost observate la pacienții cu radiații abdominale tratați cu berberină. Oboseală de gradul 1, colită, anorexie/greață și proctită au apărut la pacienții de radioterapie pelvină tratați cu berberină. Pretratamentul cu berberină a scăzut semnificativ incidența și severitatea RIAIS la pacienții cu radioterapie abdominală/pelvină în comparație cu pacienții din grupul de control (P < 0,05). RIAIS au fost reduse la pacienții cu radioterapie abdominală/radiații pelvine după ce au primit tratament cu berberină.

Actualizări privind studiile clinice ale suplimentării cu seleniu în radioterapie

Radiat Oncol. 2014; 9: 125.

Publicat online 29 mai 2014 doi:  10.1186/1748-717X-9-125

PMCID: PMC4073179PMID: 24885670

Irma M Puspitasari , 1, 2 Rizky Abdulah , 1, 2 Chiho Yamazaki , 1 Satomi Kameo , 1 Takashi Nakano , 3 și Hiroshi Koyama 1Informații despre autor Note despre articol Informații privind drepturile de autor și licență Declinare a răspunderii

Mergi la:Abstract

Pentru a stabili liniile directoare pentru suplimentarea cu seleniu în radioterapie, am evaluat beneficiile și riscurile suplimentării cu seleniu în radioterapie. Studiile clinice privind utilizarea seleniului în radioterapie au fost căutate în baza de date electronică PubMed în ianuarie 2013. Au fost identificate șaisprezece studii clinice dintre cele 167 de articole selectate în căutarea inițială. Zece articole au fost studii observaționale, iar celelalte 6 articole au raportat studii privind efectele suplimentării cu seleniu la pacienții cu cancer care au fost supuși radioterapiei. Studiile au fost efectuate în întreaga lume, inclusiv în țările europene, americane și asiatice între 1987 și 2012. Nivelurile de seleniu din plasmă, ser sau din sângele total au fost parametri comuni utilizați pentru a evalua efectele radioterapiei și starea de suplimentare a seleniului. Suplimentarea cu seleniu a îmbunătățit condițiile generale ale pacienților, a îmbunătățit calitatea vieții acestora și a redus efectele secundare ale radioterapiei. La doza de seleniu utilizată în aceste studii (200–500 μg/zi), suplimentarea cu seleniu nu a redus eficacitatea radioterapiei și nu au fost raportate toxicități. Suplimentarea cu seleniu poate oferi beneficii specifice pentru mai multe tipuri de pacienți cu cancer care sunt supuși radioterapiei. Deoarece dozele mari de seleniu și suplimentarea pe termen lung pot fi nesigure din cauza toxicității seleniului, sunt necesare mai multe informații bazate pe dovezi și cercetări suplimentare pentru a asigura beneficiile terapeutice ale suplimentării cu seleniu. Suplimentarea cu seleniu nu a redus eficacitatea radioterapiei și nu au fost raportate efecte adverse/toxicitati

Introducere

Radioterapia este unul dintre cele mai comune și mai eficiente tratamente pentru cancer [ 1 ]. Radiațiile dăunează celulelor canceroase prin ionizarea directă a ADN-ului și prin efecte indirecte cauzate de speciile reactive de oxigen (ROS) [ 2 ]. Radiația ionizantă este formată din radiații electromagnetice, inclusiv raze X și raze gamma, și radiații sub formă de particule, cum ar fi electroni, protoni și neutroni [ 2 ]. Expunerea la radiații ionizante produce ROS în mediul tisular; inclusiv radicali hidroxil (cei mai dăunători), radicali anioni superoxid și alți oxidanți, cum ar fi peroxidul de hidrogen [ 2]. Deși radioterapia este eficientă în uciderea celulelor canceroase, ROS produs în radioterapie poate amenința integritatea și supraviețuirea celulelor normale din jur și poate provoca efecte secundare tardive ale radioterapiei [1 – 3 ] . Administrarea agenților radioprotectori, care ar trebui să elimine radicalii induși de radiații și să reducă efectele radiațiilor într-un stadiu incipient, a fost sugerată ca o abordare pentru profilaxia efectelor radiațiilor în țesuturile normale [4 , 5 ] .Seleniul, un oligoelement, este un nutrient esențial de importanță fundamentală în biologia umană [ 6 ] și ca abordare preventivă a detoxificării ROS, care activează și stimulează sistemul endogen [ 4 , 7 , 8 ]. Unele dintre cele mai fundamentale procese celulare, cum ar fi sinteza ADN-ului, depind de prezența seleniului în situsul catalitic al tioredoxinei reductaze (TrxR) [ 9 , 10 ]. O deficiență moderată de seleniu a fost legată de multe afecțiuni, cum ar fi un risc crescut de cancer, infecții și infertilitate masculină; scăderea funcției imunitare și a tiroidei; și mai multe afecțiuni neurologice [ 6 , 9]. O lucrare de revizuire a raportat că, în studiile prospective publicate în anii 1980 și începutul anilor 1990, care au implicat 8.000 până la 11.000 de persoane, statutul scăzut de seleniu a fost asociat cu riscuri semnificativ crescute de incidență și mortalitate prin cancer [6 ] .Au fost sugerate o serie de mecanisme pentru a explica efectele anticancer ale seleniului [ 11 ]. Seleniul din selenoproteine ​​poate reduce daunele oxidative și poate limita deteriorarea ADN-ului, ambele fiind legate de riscul de cancer [ 11 ]. Alte procese celulare și căi moleculare care pot fi implicate în efectele anticancerigene ale seleniului sunt inducerea enzimelor de conjugare de fază II care detoxifică agenții cancerigeni, creșterea răspunsului imun, creșterea proteinei p53 supresoare de tumori, inactivarea proteinei kinazei C. (PKC), modificări ale metilării ADN-ului, blocarea ciclului celular pentru a permite repararea ADN-ului, inducerea apoptozei în celulele canceroase și inhibarea angiogenezei [ 11] .]. În studiile de sondaj, seleniul a fost raportat ca o medicină alternativă complementară (CAM) utilizată la pacienții cu cancer pulmonar și de prostată supuși radioterapiei [ 12 , 13 ].Cu toate acestea, nu există linii directoare cu privire la suplimentarea cu seleniu în radioterapie, care ar trebui să includă criterii de includere și excludere pentru suplimentarea cu seleniu, tipurile de cancer aplicabile, doza de suplimentare, forma chimică a seleniului, durata suplimentării și posibilele efecte secundare ale suplimentării în radioterapie. În primul rând, totuși, beneficiile și riscurile utilizării seleniului în radioterapie ar trebui clarificate, deoarece astfel de informații sunt încă insuficiente. Tabassum şi colab. [ 14 ] a rezumat efectul protector al seleniului împotriva cancerului de prostată și Fritz și colab. [ 15] a revizuit relația dintre seleniu și cancerul pulmonar, sugerând efecte pozitive ale seleniului în radioterapie. Dennert și Horneber au revizuit două studii clinice publicate în 2006 ca o revizuire sistematică a bazei de date Cochrane, iar revizuirea a fost revizuită în 2011 cu adăugarea unui studiu [ 16 ]. Subiecții din evaluările sistematice ale bazei de date Cochrane s-au limitat la cei incluși în studiile controlate randomizate; prin urmare, doar 3 studii au fost revizuite, fără a oferi dovezi clare că suplimentele cu seleniu îmbunătățesc efectele secundare ale terapiei împotriva cancerului [ 16] .]. În această lucrare, am rezumat studiile clinice despre seleniu și radioterapie pentru a oferi informații bazate pe dovezi cu privire la beneficiile și riscurile suplimentării cu seleniu pentru a ajuta la stabilirea ghidurilor pentru suplimentarea cu seleniu în radioterapie.

Mergi la:Metodologie

Diagrama de căutare a literaturii noastre este prezentată în figura 1. Pe scurt, o căutare în baza de date electronică PubMed folosind termeni de titluri de subiecte medicale (MeSH) și cuvintele cheie „seleniu”, „radiere” și „terapie” în ianuarie 2013 a dat 167 de articole, dintre care 16 au fost studii clinice despre seleniu și radioterapie. Căutarea detaliată a cuvintelor cheie a fost după cum urmează: „seleniu” [Termeni MeSH] SAU „seleniu” [Toate câmpurile]) ȘI (“radioterapie” [Subtitlu] SAU “radioterapie” [Toate câmpurile] SAU (“radiații” [Toate câmpurile] ȘI „terapie” [Toate Câmpurile]) SAU „radioterapie” [Toate Câmpurile] SAU „radioterapie” [Termeni MeSH] SAU (“radiații” [Toate Câmpurile] ȘI „terapie” [Toate Câmpurile]) SAU „radioterapie” [Toate Câmpuri]).

figura 1

Organigrama căutării literaturii.

Studii clinice asupra seleniului și radioterapie

Masa 1enumeră cele 16 articole despre seleniu și radioterapie în studiile clinice. Studiile au fost efectuate în întreaga lume, inclusiv în țări europene, americane și asiatice, între 1987 și 2012. Un total de 1303 pacienți supuși radioterapiei au participat la studii. Din cele 16 articole, 10 articole au fost studii observaționale care investighează nivelurile de seleniu ale pacienților înainte, în timpul și/sau după radioterapie, în timp ce celelalte 6 articole au investigat efectele studiilor de suplimentare a seleniului asupra pacienților cu cancer care au fost supuși radioterapiei. Tipurile de cancer investigate au fost cancerele gastrointestinale superioare, de sân, pulmonar, laringe, cap și gât, limfom non-Hodgkin, creier, oral, prostată și ginecologic.

tabelul 1

Studii clinice asupra seleniului și radioterapie între 1987 și 2012

Studiul nr.ReferinţăLocul de cercetareNumărul de paciențiDesign de studiuTip de cancer/boalăMetoda de administrare a radioterapiei1 Pothier şi colab. [ 17 ] STATELE UNITE ALE AMERICII n = 71 Observarea nivelurilor de Se Cancerul gastrointestinal superior Nu sunt menționate 2 Antila et al. [ 18 ] Finlanda n = 24 Observarea nivelurilor de Se Cancer mamar Fotoni de energie urmați de electroni de 6–12 MeV 3 Piccinini şi colab. [ 19 ] Italia n = 66 Observarea nivelurilor de Se Cancer mamar (n = 38), cancer pulmonar (n = 28) Nu sunt menționate 4 Rostkowska-Nadolska și colab. [ 20 ] Polonia n = 78 Observarea nivelurilor de Se carcinom al laringelui Terapia cu raze X 5 Yadav şi colab. [ 21 ] India n = 30 Observarea nivelurilor de Se Cancer la cap și gât Nu sunt menționate 6 Last et al. [ 22 ] Regatul Unit n = 100 Observarea nivelurilor de Se Limfomul non-Hodgkin Nu sunt menționate 7 Fraunholz şi colab. [ 23 ] Germania n = 224 Observarea nivelurilor de Se Cancer mamar (n = 94); cervical csncer (n = 25); cancer de cap și gât (n = 23); cancer pulmonar (n = 19); prostată (n = 13); altele (n = 50) Fotoni de 6-MV și/sau 25-MV generați de un accelerator liniar 8 Franca et al. [ 24 ] Brazilia n = 209 Observarea nivelurilor de Se Cancer mamar Nu sunt menționate 9 Zeng YC și colab. [ 25 ] China n = 95 Observarea nivelurilor de Se Cancer pulmonar fără celule mici cu metastaze cerebrale Radioterapia cu fascicul extern de 6MV 10 Eroglu C și colab. [ 26 ] Curcan n = 47 Observarea nivelurilor de Se Cancer la cap și gât Nu sunt menționate 11 Pakdaman, [ 27 ] Germania n = 32 Se suplimentarea Tumoare pe creier Nu sunt menționate 12 Kiremidjian-Schumacher și colab. [ 28 ] STATELE UNITE ALE AMERICII n = 33 suplimentat (n = 17) placebo (n = 16) Se suplimentarea Cancer la cap și gât Nu sunt menționate 13 Micke și colab. [ 29 ] Germania n = 48 Se suplimentarea Limfedemul secundar un accelerator liniar cu fotoni de 6 MeV sau o unitate de tratament cu 60 Co 14 Elango şi colab. [ 30 ] India n = 126 Se suplimentarea Cancerul oral un fascicul de tele-cobalt (Theratron-780- 60 Co; phoenix- 60 Co; Gammatron- 60 Co) 15 Muecke și colab. [ 31 ] Germania n = 81 grup de control suplimentat (n = 39) (n = 42) Se suplimentarea Cancer de col uterin (n = 11); cancer uterin (n = 70) Accelerator liniar de la 6 la 18 MV 16 Buntzel şi colab. [ 32 ] Germania n = 39 Se suplimentarea Cancer la cap și gât Nu sunt menționate    Total = 1303

Deschide într-o fereastră separată

Dintre cele 16 articole, doar 7 articole au menționat tipurile de radioterapie livrate pacienților, iar în majoritatea cazurilor s-au folosit radiații electromagnetice.

Studii observaționale

Masa 2prezintă studiile observaționale care investighează nivelurile de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei fără suplimentarea cu seleniu. În plus față de cele 10 studii observaționale, 2 studii au evaluat nivelurile de seleniu la pacienții care nu au primit suplimente de seleniu, care au servit ca grup placebo și grup de control în studiile privind suplimentarea cu seleniu. Astfel, un total de 12 studii au măsurat nivelurile de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei fără suplimentarea cu seleniu.

masa 2

Studii observaționale care investighează nivelurile de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei fără suplimentarea cu seleniu

Studiul nr. Referinţă Probă Metodă de măsurare Nivelurile medii de seleniu (μg/l)     Înainte de radioterapieÎn timpul radioterapieiSfârșitul radioterapieiDupă terminarea radioterapiei1 Pothier şi colab. [ 17 ] Plasma AAS 61,8 (în stadiu stabil) 1 săptămână (n = 5) 34,3 ↓ – – – 2 Antila et al. [ 18 ] Ser AAS 130,7* Mijlocul terapiei 124,4* 128,3* 2 saptamani 126,7* 2 luni 121,2* 3 Piccinini şi colab. [ 19 ] Plasma Metoda fluorometrică Cancer mamar: 71,81 – – – – – Cancer pulmonar: 69,59 4 Rostkowska-Nadolska și colab. [ 20 ] Ser AAS 253,8** – – – 6 saptamani 267,5** 5 Yadav şi colab. [ 21 ] Ser AAS 62,7 – – 61,0 1 an Vindecat: 91,5 Boală reziduală: 61,8 6 Last et al. [ 22 ] Ser ICP-MS 72,44* – – – – – 7 Fraunholz şi colab. [ 23 ] Tot sângele AAS 75,64 – – 75,88 6 saptamani 81,28 8 Franca et al. [ 24 ] Plasma AAS ≤60 ani:101,8 – – ≤60 ani: 58,1↓ – – >60 ani: 65,2 >60 ani: 33,7↓ 9 Zeng YC și colab. [ 25 ] Tot sângele AAS 90,4 – – 56,3↓ – -‘ 10 Eroglu C și colab. [ 26 ] Ser ICP-MS 58.09 – – 56,34 – – 12 Kiremidjian-Schumacher și colab. [ 28 ] Plasma (grup placebo) Cuptor de grafit AAS 94,38 – – Săptămâna a 8-a: 91,8 8 saptamani 89,92 15Muecke și colab. [ 31 ]Sânge integral (grup de control)AAS63.250% din terapie67.361.46 saptamani69

Deschide într-o fereastră separată

↓ = scădere semnificativă.*1 μmol/l = 1 μg/lx 0,0127 [ 33 ].**1 ppm = 1.000 μg/l.

Nivelurile de seleniu

Nivelurile de seleniu au fost determinate în plasmă, ser sau sânge integral utilizând spectrometrie de absorbție atomică (AAS) în 9 studii, spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) în 2 studii și o metodă fluorometrică într-un studiu. Măsurătorile au fost efectuate înainte de radioterapie, în timpul radioterapiei, la sfârșitul terapiei și la anumite momente de timp (2 săptămâni, 6 săptămâni, 8 săptămâni sau 1 an) după terminarea terapiei.

Efectul radioterapiei asupra nivelului de seleniu

Rezultatele nivelurilor de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei fără suplimente au demonstrat că nivelurile de seleniu au avut tendința de a scădea după radioterapie. În 7 studii (studiul nr. 2, 4, 5, 7, 10, 12 și 15), nivelurile de seleniu nu au fost semnificativ diferite înainte și după terapie, dar în 3 studii (studiul nr. 1, 8 și 9) , nivelurile de seleniu după terapie au fost semnificativ mai mici decât cele înainte de terapie.

Efectul suplimentării cu seleniu asupra nivelului de seleniu

Masa 3arată nivelul de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei cu suplimentare cu seleniu. Nivelurile de seleniu la pacienții care au primit suplimente de seleniu au avut tendința de a crește după radioterapie. Cu toate acestea, nivelurile de seleniu au scăzut din nou la 8 săptămâni (studiul nr. 12) și la 6 săptămâni (studiul nr. 15) după finalizarea radioterapiei fără suplimentarea cu seleniu.

Tabelul 3

Nivelurile de seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei cu suplimentare cu seleniu

Studiul nr. Referinţă Probă Metodă de măsurare Nivelurile medii de seleniu (μg/L)     Înainte de radioterapieÎn timpul radioterapieiSfârșitul radioterapieiDupă terminarea radioterapia9 Pakdaman, [ 27 ] Nu sunt menționate Nu sunt menționate 63 – – 120 ↑ – – 12 Kiremidjian-Schumacher și colab. [ 28 ] Plasma Cuptor de grafit AAS 91,29 – – Săptămâna a 8-a: 105,29 ↑ 8 săptămâni (fără suplimente) 88,73 15Muecke și colab. [ 31 ]Tot sângeleAAS65.350% din terapie93,2 ↑90,9 ↑6 săptămâni (fără suplimente)73.2

Deschide într-o fereastră separată

↑ = creștere.

Studii de suplimentare a seleniului

Masa 4oferă un rezumat al studiilor privind suplimentarea cu seleniu. Studiile de suplimentare a seleniului la pacienții care au fost supuși radioterapiei au fost efectuate din 1998 până în 2010. Au fost efectuate diferite tipuri de studii, inclusiv un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo (studiul nr. 12), un studiu multicentric de fază 3 (studiul nr. 15). ), și un studiu randomizat de fază 2 (studiul nr.16).

Tabelul 4

Studii privind suplimentarea cu seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei

Studiul nr.ReferinţăTip de cancer/boalăTipul de studiuForma de Se utilizată pentru suplimentareDoza (μg)AdministrareElemente observate/măsurateRezultat11 Pakdaman, [ 27 ] Tumoare pe creier Nu sunt menționate Selenit de sodiu 1000/zi (4–8 săptămâni) Perfuzie (în timpul radioterapiei) Elemente minerale, Se și alți parametri ai sângelui (AST, ALT, γ-GTP, ESR) O scădere semnificativă a simptomelor presiunii intracraniene a fost realizată la 76% dintre pacienți. 12 Kiremidjian-Schumacher și colab. [ 28 ] Cancer la cap și gât Studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo Selenit de sodiu 200/zi (8 săptămâni) Orală (în timpul radioterapiei) Se în plasmă, CTL, MLR, PHA S-a îmbunătățit semnificativ răspunsul imun mediat de celule 13 Micke și colab. [ 29 ] Limfedemul secundar Nu sunt menționate Selenit de sodiu 500/zi (4–6 săptămâni) Orală (4 sau 10 luni după radioterapie) Scorul Foldi și Miller și calitatea vieții Scorul Foldi și Miller: mai mult de 78% au arătat o îmbunătățire a unei etape sau mai multe 14 Elango şi colab. [ 30 ] Cancerul oral Nu sunt menționate Selenit de sodiu 400/zi (6 luni) Orală (în timpul radioterapiei) Se plasmatic, antioxidanți enzimatici (GPx și altele) și neenzimatici Suplimentarea a crescut sistemele de apărare enzimatice și non-enzimatice 15 Muecke și colab. [ 31 ] Cancer de col uterin (n = 11); Cancer uterin (n = 70) Studiu multicentric, faza 3 Selenit de sodiu 500 sau 300/zi Orală (în timpul radioterapiei) Sânge integral Se Semnificativ statistic în reducerea numărului de episoade și a severității diareei induse de RT 16Buntzel şi colab. [ 32 ]Cap și gât (n = 39)Studiu randomizat de fază IISelenit de sodiu500 sau 300/ziOrală (în timpul radioterapiei)Evaluarea efectelor secundareReducerea dezvoltării disfagiei datorită radioterapiei

Deschide într-o fereastră separată

Forma terapeutică a seleniului, doză și administrare

Toate studiile privind suplimentarea cu seleniu la pacienții care au fost supuși radioterapiei au folosit selenitul de sodiu ca formă de seleniu pentru suplimentare. Selenitul de sodiu a fost administrat oral în majoritatea studiilor (studiul nr. 12–16) și în ser fiziologic într-un alt raport. Doza de suplimentare prin administrare orală a variat între 200 și 500 μg zilnic sau 1.000 μg zilnic prin perfuzie în soluție salină fiziologică.

Parametrii observați sau măsurați

Pentru a evalua eficacitatea suplimentării cu seleniu în radioterapie, parametrii măsurați sau observați în studii au fost nivelurile de seleniu în ser, plasmă sau sânge integral; elemente minerale din sânge și alți parametri ai sângelui (aspartat amino transferaza (AST), alanin amino transferaza (ALT), gamma glutamil transpeptidaza (γ-GTP) și viteza de sedimentare a eritrocitelor (ESR)) [27 ] ; funcția imună [ 28 ]; calitatea vieții [ 29 ]; antioxidanți enzimatici și neenzimatici [ 30 ]; și efecte secundare [ 31 , 32 ].

Efectele suplimentarea cu seleniu asupra terapiei

Majoritatea studiilor au evidențiat efecte pozitive ale suplimentării cu seleniu asupra stării generale a pacienților și asupra calității vieții acestora. Efectele suplimentelor au fost diferite în funcție de tipul de cancer. Nicio reducere a eficacității radioterapiei [ 31 ] și nicio toxicitate sau complicații ale seleniului nu au fost raportate în niciunul dintre studiile de suplimentare.Pakdaman (studiul nr. 11) a raportat că tratamentul cu selenit de sodiu la pacienții cu tumori cerebrale a fost bine tolerat de toți pacienții și a crescut nivelul de seleniu din sânge [ 27 ]. O scădere semnificativă a simptomelor presiunii intracraniene a fost obținută la 76% dintre pacienți după tratamentul cu selenit de sodiu [ 27 ].În studiul lui Kiremidjian-Schumacher et al. (studiul nr. 12), s-a demonstrat că tratamentul cu selenit de sodiu îmbunătățește semnificativ răspunsul imun mediat de celule la pacienții cu cancer de cap și gât [ 28 ]. Acest rezultat a fost legat de capacitatea seleniului de a spori expresia ambelor subunități α- (p55) și β- (p70/75) ale receptorului de interleukin-2 (IL2-R), ceea ce a dus la un număr mai mare de afinitate IL2-R/celule și creșterea proliferării și diferențierii în celulele efectoare citotoxice [ 28 , 34 , 35 ].Micke și colab. (studiul nr. 13) a demonstrat, folosind scara analogă vizuală, că autoevaluarea calității vieții pacienților care suferă de cancer la cap și gât cu limfedem s-a îmbunătățit semnificativ după suplimentarea cu seleniu [29 ] .Elango şi colab. (studiul nr. 14) a constatat că suplimentarea cu seleniu la pacienții cu cancer oral timp de 6 luni poate ajuta la creșterea concentrației enzimatice (superoxid dismutază (SOD), catalază (CAT), glutation peroxidază (GPx), glutation reductază (GRx), glucoză- 6-fosfat dehidrogenază (G6PDH)) și sisteme de apărare neenzimatice (glutation (GSH), vitamina E, vitamina C, vitamina A și ceruloplasmină). Mecanismul creșterii activității sistemului de apărare enzimatică se datorează sintezei crescute de GPx ca urmare a sintezei de novo îmbunătățite a acestei enzime în precursorii eritroizi ai globulelor roșii [ 30 ].Muecke și colab. (studiul nr. 15) a raportat că suplimentarea cu seleniu la pacienții cu cancer de col uterin și uterin a condus la prevenirea semnificativă a diareei și astfel a îmbunătățit calitatea vieții [ 31 ]. Activitatea crescută a izoenzimelor intestinale protectoare GPx poate fi responsabilă pentru aceste efecte datorită neutralizării sporite a hidroperoxizilor induși de radiații și a radicalilor liberi în mucoasa intestinală subțire incluse în volumul de radiații [31 ] .În studiul lui Büntzel și colab. (studiul nr.16) suplimentarea cu seleniu a redus efectele secundare asociate radiațiilor ale dezvoltării disfagiei la pacienții cu cancer de cap și gât [ 32 ].

Parametrii utilizați pentru a evalua efectul radioterapiei asupra statusului seleniului

Am constatat că nivelurile de seleniu din plasmă, ser sau din sângele total au fost parametri comuni utilizați pentru a evalua efectul radioterapiei asupra statusului seleniului și a eficacității suplimentării cu seleniu. Nivelurile de seleniu au avut tendința de a scădea după radioterapie și de a crește odată cu suplimentarea cu seleniu. Mecanismul acestei scăderi este încă neclar [ 24 , 25 ]. Pothier şi colab. a sugerat că aportul alimentar slab din cauza anorexiei, greață și obstrucție, agravat de pierderea de seleniu din vărsături, diaree și malabsorbție, a jucat probabil un rol în scădere [ 17 ]. Radioterapia și chimioterapia, combinate cu alimentația suboptimă a pacienților cu cancer, pot agrava și mai mult deficitul de seleniu [ 24 , 31] .]. Muecke și colab. a subliniat că pacienții cu niveluri mai mari de seleniu din sânge au avut o toleranță mai bună la radiații, fără niciun efect asupra datelor de supraviețuire [ 31 ]. Prin urmare, Muecke et al. şi Franca şi colab. recomandă insistent medicilor să ia în considerare starea seleniului înainte de a prescrie orice terapie anticanceroasă pacienților lor sau să ia în considerare suplimentarea suplimentară înainte de terapie atunci când starea actuală a seleniului pare insuficientă [ 24 , 31 ].

Suplimentare cu selenit de sodiu

În studiile analizate, selenitul de sodiu a fost singura formă de seleniu utilizată pentru suplimentare. În natură, seleniul există în multe forme. Cele mai bine studiate forme sunt selenometionina (SeMet), selenitul de sodiu, seleniul metilselenocisteina, 1,4,-fenilenbis (metilen) selenocianatul (p-XSC) și acidul metilseleninic (MSA) [15 ] . Selenometionina și selenocisteina (SeCys) se găsesc predominant în alimente precum pâine, cereale, nuci, carne, pește și alte fructe de mare [ 36 ]. În sistemele antioxidante umane, seleniul participă sub formă de SeCys încorporat în diferitele selenoproteine ​​[ 11 , 15 ]. Există cel puțin 25 de selenoproteine ​​cunoscute, inclusiv GPx, TrxR, iodotironindeiodinaza și selenoproteinele P, W și R.37 ]. Cele mai abundente selenoproteine ​​din sânge sunt selenoproteina P, care reprezintă aproximativ 50% din seleniul plasmatic [ 36 , 38 , 39 ] și GPx, care reprezintă 10–30% din seleniul plasmatic [ 36 , 39 ].Selenitul de sodiu, o formă anorganică de seleniu, a fost utilizat pentru suplimentare, deoarece poate îmbunătăți în primul rând expresia selenoproteinelor după încorporarea specifică ca SeCys [ 31 ]. Selenitul de sodiu are, de asemenea, activitate biologică mare și disponibilitate în organism [ 28 ] și este cunoscut că trece cu ușurință bariera hematoencefalică [ 27 ]. Nu crește concentrațiile de proteine ​​nespecifice care conțin seleniu (de exemplu, seleniu-albumină), ceea ce este în contrast cu alte suplimente organice de seleniu utilizate pe scară largă (de exemplu, selenometionina) [31 ] .

Toxicitatea seleniului

Consiliul pentru Alimentație și Nutriție, Institutul de Medicină, a sugerat o doză alimentară recomandată (RDA) de seleniu atât pentru bărbați, cât și pentru femei, de 55 μg (0,7 μmol)/zi [40 ] . Nivelul de aport superior tolerabil (UL) de seleniu la adulți este stabilit la 400 μg (5,1 μmol)/zi pe baza efectului advers al selenozei [ 40 ]. Rezultatele revizuirii noastre a studiilor privind suplimentarea au arătat că dozele de suplimentare cu seleniu variind de la 200-500 μg/zi prin administrare orală au fost bine tolerate de toți pacienții și nu au fost raportate toxicități. Suplimentarea cu seleniu a crescut nivelul de seleniu din sânge, a îmbunătățit starea generală a pacienților, a îmbunătățit calitatea vieții și a prevenit sau a redus efectele secundare ale radioterapiei. Muecke și colab. [ 31] a mai implicat că suplimentarea cu seleniu nici nu interferează cu efectele biologice ale radiațiilor ionizante și nici nu protejează celulele tumorale.Studiul Nutritional Prevention of Cancer (NPC) a raportat că suplimentarea cu seleniu la subiecți, cu antecedente de cancer de piele non-melanom, a scăzut semnificativ incidența cancerului pulmonar la pacienții cu concentrații scăzute de seleniu inițial, dar suplimentarea nu a scăzut semnificativ această incidență în rândul persoanelor din populația totală [ 41 ]. Prin urmare, suplimentarea cu seleniu poate avea beneficii dacă seleniul este administrat la pacienții cu niveluri scăzute de seleniu.Seleniul în doze mari și suplimentarea pe termen lung pot fi ineficiente și nesigure, deoarece seleniul poate fi toxic la concentrații mari. Studiul NPC a raportat, de asemenea, o asociere între suplimentarea pe termen lung cu seleniu și un risc crescut de diabet [ 42 ]. O lucrare de revizuire din 2006 [ 43 ] a arătat că nivelurile de seleniu seric cuprinse între 400–30.000 μg/l au fost asociate cu toxicitate acută și că nivelurile cuprinse între 500–1.400 μg/l au fost asociate cu toxicitatea cronică (nivelul mediu normal de seleniu seric este de 125). μg/l [ 44 ]).Un alt caz cu doze mari de seleniu constând în utilizarea unui supliment alimentar lichid care conține de 200 de ori concentrația de seleniu marcată a fost raportat în Statele Unite [ 44 ]. Din cele 201 de cazuri identificate în 10 state, 1 persoană a fost spitalizată. Doza mediană estimată de seleniu consumată a fost de 41.749 μg/zi. Simptomele raportate frecvent au inclus diaree (78%), oboseală (75%), căderea părului (72%), dureri articulare (70%), decolorarea unghiilor (61%) și greață (58%). Simptomele care au persistat 90 de zile sau mai mult au inclus decolorarea și pierderea unghiilor (52%), oboseală (35%) și căderea părului (29%) [ 44 ].

Mergi la:Concluzie

Această lucrare a rezumat 16 studii clinice despre seleniu și radioterapie efectuate din 1987 până în 2012. Studiile au inclus 1303 pacienți cu cancer. Pentru a evalua starea seleniului la pacienți înainte și după radioterapie, nivelul de seleniu în plasmă, ser sau sânge total a fost un parametru comun utilizat pentru a evalua efectul radioterapiei asupra statusului seleniului și eficacitatea suplimentării cu seleniu. Suplimentarea cu seleniu a crescut nivelul de seleniu din sânge, a îmbunătățit starea generală a pacienților, a îmbunătățit calitatea vieții, a prevenit sau a redus efectele secundare ale radioterapiei și nu a redus eficacitatea radioterapiei și nu a provocat nicio toxicitate.Rezultatele rezumatului nostru sugerează că suplimentarea cu seleniu sub formă de selenit de sodiu în doze cuprinse între 200-500 μg zilnic prin administrare orală poate oferi beneficii pentru cancerul de cap și gât; cancer de cap și gât cu limfedem; și pacienții cu cancer oral, cervical și uterin care sunt supuși radioterapiei și au niveluri scăzute de seleniu. În viitor, sunt necesare cercetări suplimentare și dovezi suplimentare cu privire la beneficiile suplimentării cu seleniu la pacienți în timpul radioterapiei pentru a clarifica strategiile optime de dozare în anumite tipuri de cancer și riscurile asociate, pentru a asigura eficacitatea terapeutică înainte de a putea fi recomandată pentru utilizare clinică largă.

Mergi la:Abrevieri

ROS: Specii reactive de oxigen; TrxR: Tioredoxin reductaze; PKC: protein kinaza C; CAM: Medicina alternativa complementara; MeSH: Titluri de subiecte medicale; AAS: spectrometrie de absorbție; ICP-MS: Spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv; AST: Aspartat amino transferază; ALT: Alanin amino transferaza; y-GTP: Gamma glutamil transpeptidază; VSH: viteza de sedimentare a eritrocitelor; IL2-R: receptor de interleukină-2; SOD: Superoxid dismutază; CAT: Catalase; GPx: Glutation peroxidază; GRx: Glutation reductază; G6PDH: Glucozo-6-fosfat dehidrogenază; GSH: Glutation; SeMet: Selenometionină; p-XSC: 1,4,-fenilenbis (metilen) selenocianat; MSA: acid metilseleninic; SeCys: selenocisteină; RDA: Aport alimentar recomandat; UL: Nivel de admisie superior; NPC: Prevenirea nutrițională a cancerului.

Mergi la:Interese concurente

Autorii nu au interese concurente de declarat.

Mergi la:Contribuțiile autorilor

IMP, TN și HK au fost responsabili pentru proiectarea studiului. IMP, RA, CY și SK au fost responsabili pentru colectarea și analiza articolelor. TN și HK au fost responsabili pentru supravegherea studiului. Toți autorii au participat la elaborarea și revizuirea manuscrisului. Toți autorii au citit și au aprobat manuscrisul final.

Mergi la:Referințe

Shirazi A, Ghobadi G, Ghazi-Khansari M. O revizuire radiobiologică asupra melatoninei: un radioprotector roman. J Radiat Res. 2007; 48 :263–272. doi: 10.1269/jrr.06070. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Borek C. Antioxidanţi şi radioterapie. J Nutr. 2004; 134 :3207S–3209S. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Bentzen SM. Prevenirea sau reducerea efectelor secundare tardive ale radioterapiei: radiobiologia se întâlnește cu patologia moleculară. Nat Rev Cancer. 2006; 6 :702–713. doi: 10.1038/nrc1950. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Dörr W. Efectele seleniului asupra răspunsurilor la radiații ale celulelor și țesutului tumoral. Strahlenther Onkol. 2006; 182 :693–695. doi: 10.1007/s00066-006-1595-8. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Weiss JF, Landauer MR. Radioprotecție prin antioxidanți. Ann NY Acad Sci. 2000; 899 :44–60. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Rayman MP. Importanța seleniului pentru sănătatea umană. Lancet. 2000; 356 :233–241. doi: 10.1016/S0140-6736(00)02490-9. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Breccia A, Badiello R, Trenta A, Mattii M. Despre radioprotecția chimică prin compuși organici ai seleniului in vivo. Radiat Res. 1969; 38 :483–492. doi: 10.2307/3572608. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Weiss JF, Srinivasan V, Kumar KS, Landauer MR. Radioprotecție prin metale: seleniu. Adv Space Res. 1992; 12 :223–231. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Papp LV, Lu J, Holmgren A, Khanna KK. De la seleniu la selenoproteine: sinteza, identitatea și rolul lor în sănătatea umană. Semnal antioxid Redox. 2007; 9 :775–806. doi: 10.1089/ars.2007.1528. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Arner ES, Holmgren A. Funcțiile fiziologice ale tioredoxinei și tioredoxinei reductazei. Eur J Biochem. 2000; 267 :6102–6109. doi: 10.1046/j.1432-1327.2000.01701.x. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Rayman MP. Seleniul în prevenirea cancerului: o revizuire a dovezilor și mecanismului de acțiune. Proc Nutr Soc. 2005; 64 :527–542. doi: 10.1079/PNS2005467. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Ponholzer A, Struhal G, Madersbacher S. Utilizarea frecventă a medicinei complementare de către pacienții cu cancer de prostată. Eur Urol. 2003; 43 :604–608. doi: 10.1016/S0302-2838(03)00155-6. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Micke O, Buntzel J, Kisters K, Schafer U, Micke P, Mucke R. Medicina complementară și alternativă la pacienții cu cancer pulmonar: un fenomen neglijat? Radiat fata Ther Oncol. 2010; 42 :198–205. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Tabassum A, Bristow RG, Venkateswaran V. Ingestia de seleniu și alți antioxidanți în timpul radioterapiei cancerului de prostată: un lucru bun? Cancer Treat Rev. 2010; 36 :230–234. doi: 10.1016/j.ctrv.2009.12.008. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Fritz H, Kennedy D, Fergusson D, Fernandes R, Cooley K, Seely A, Sagar S, Wong R, Seely D. Selenium and pulmonar cancer: a systematic review and meta analysis. Plus unu. 2011; 6 :e26259. doi: 10.1371/journal.pone.0026259. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Dennert G, Horneber M. Selenium pentru atenuarea efectelor secundare ale chimioterapiei, radioterapiei și intervenției chirurgicale la pacienții cu cancer. Cochrane Database Syst Rev. 2006; 3 :CD005037. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ Google Scholar ]Pothier L, Lane WW, Bhargava A, Michielson C, Douglass HO Jr. Nivelurile de seleniu din plasmă la pacienții cu cancer gastrointestinal superior avansat. Cancer. 1987; 60 :2251–2260. doi: 10.1002/1097-0142(19871101)60:9<2251::AID-CNCR2820600925>3.0.CO;2-T. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Antila HM, Salo MS, Nanto V, Nikkanen V, Kirvela O. Efectul radioterapiei postoperatorii asupra zincului leucocitar, oligoelementelor serice și stării nutriționale a pacienților cu cancer de sân. Acta Oncol. 1992; 31 :569–572. doi: 10.3109/02841869209088308. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Piccinini L, Borella P, Bargellini A, Medici CI, Zoboli A. Un studiu caz-control asupra seleniului, zincului și cuprului în plasmă și păr la subiecții afectați de cancer mamar și pulmonar. Biol Oligoelem Res. 1996; 51 :23–30. doi: 10.1007/BF02790144. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Rostkowska-Nadolska B, Pospiech L, Bochnia M. Conținutul de oligoelemente în serul pacienților cu carcinom laringelui. Arch Immunol Ther Exp (Warsz) 1999; 47 :321–325. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Yadav SP, Gera A, Singh I, Chanda R. Nivelurile serice de seleniu la pacienții cu cancer de cap și gât. J Otolaringol. 2002; 31 :216–219. doi: 10.2310/7070.2002.21096. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Last KW, Cornelius V, Delves T, Sieniawska C, Fitzgibbon J, Norton A, Amess J, Wilson A, Rohatiner AZ, Lister TA. Seleniul seric de prezentare prezice supraviețuirea globală, livrarea dozei și primul răspuns la tratament în limfomul non-Hodgkin agresiv. J Clin Oncol. 2003; 21 :2335–2341. doi: 10.1200/JCO.2003.06.145. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Fraunholz I, Eberlein K, Schopohl B, Bottcher HD, Rodel C. Nivelurile de seleniu în cursul radioterapiei. Nicio influență a iradierii asupra concentrației de seleniu din sânge. Strahlenther Onkol. 2008; 184 :411–415. doi: 10.1007/s00066-008-1867-6. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Franca CA, Nogueira CR, Ramalho A, Carvalho AC, Vieira SL, Penna AB. Nivelurile serice de seleniu la pacienții cu cancer de sân înainte și după tratamentul cu radioterapie cu fascicul extern. Ann Oncol. 2011; 22 :1109–1112. doi: 10.1093/annonc/mdq547. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Zeng YC, Xue M, Chi F, Xu ZG, Fan GL, Fan YC, Zheng MH, Zhong WZ, Wang SL, Zhang ZY, Chen XD, Wu LN, Jin XY, Chen W, Li Q, Zhang XY, Xiao YP , Wu R, Guo QY. Nivelurile serice de seleniu la pacienții cu metastaze cerebrale din cancer pulmonar fără celule mici înainte și după radioterapie. Cancer Radiother. 2012; 3 :179–182. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Eroglu C, Unal D, Cetin A, Orhan O, Sivgin S, Ozturk A. Efectul nivelurilor de seleniu seric asupra toxicității legate de radioterapie la pacienții supuși radioterapiei pentru cancerul capului și gâtului. Anticancer Res. 2012; 32 :3587–3590. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Pakdaman A. Tratamentul simptomatic al pacienților cu tumori cerebrale cu selenit de sodiu, oxigen și alte măsuri de susținere. Biol Oligoelem Res. 1998; 62 :1–6. doi: 10.1007/BF02820015. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Kiremidjian-Schumacher L, Roy M, Glickman R, Schneider K, Rothstein S, Cooper J, Hochster H, Kim M, Newman R. Seleniu și imunocompetență la pacienții cu cancer de cap și gât. Biol Oligoelem Res. 2000; 73 :97–111. doi: 10.1385/BTER:73:2:97. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Micke O, Bruns F, Mücke R, Schäfer U, Glatzel M, DeVries AF, Schönekaes K, Kisters K, Büntzel J. Selenium în tratamentul limfedemului secundar asociat radiațiilor. Int J Radiat Oncol Biol Phys. 2003; 56 :40–49. doi: 10.1016/S0360-3016(02)04390-0. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Elango N, Samuel S, Chinnakkannu P. Statutul antioxidant enzimatic și non-enzimatic în carcinomul cu celule scuamoase orale în stadiul (III) uman și tratat cu radioterapie radicală: influența suplimentării cu seleniu. Clin Chim Acta. 2006; 373 :92–98. doi: 10.1016/j.cca.2006.05.021. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Muecke R, Schomburg L, Glatzel M, Berndt-Skorka R, Baaske D, Reichl B, Buentzel J, Kundt G, Prott FJ, Devries A, Stoll G, Kisters K, Bruns F, Schaefer U, Willich N, Micke O. Oncologie-AKTE GWGTEaEi. Studiu multicentric, de fază 3, care compară suplimentarea cu seleniu cu observația în oncologia radiațiilor ginecologice. Int J Radiat Oncol Biol Phys. 2010; 78 :828–835. doi: 10.1016/j.ijrobp.2009.08.013. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Büntzel J, Riesenbeck D, Glatzel M, Berndt-Skorka R, Riedel T, Mücke R, Kisters K, Schönekaes KG, Schäfer U, Bruns F, Micke O. Efecte limitate ale substituției seleniului în prevenirea toxicităților asociate radiațiilor. rezultatele unui studiu randomizat la pacienții cu cancer de cap și gât. Anticancer Res. 2010; 30 :1829–1832. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Manual de stil AMA. Un ghid pentru autori și editori. 10. New York: Oxford University Press; 2007. [ Google Scholar ]Kiremidjian-Schumacher L, Roy M, Wishe HI, Cohen MW, Stotzky G. Reglarea răspunsurilor imune celulare de către seleniu. Biol Oligoelem Res. 1992; 33 :23–35. doi: 10.1007/BF02783989. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Roy M, Kiremidjian-Schumacher L, Wishe HI, Cohen MW, Stotzky G. Efectul seleniului asupra expresiei receptorilor de interleukină 2 de mare afinitate. Proc Soc Exp Biol Med. 1992; 200 :36–43. doi: 10.3181/00379727-200-43391. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Ashton K, Hooper L, Harvey LJ, Hurst R, Casgrain A, Fairweather-Tait SJ. Metode de evaluare a statusului seleniului la om: o revizuire sistematică. Am J Clin Nutr. 2009; 89 :2025S–2039S. doi: 10.3945/ajcn.2009.27230F. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Abdulah R, Miyazaki K, Nakazawa M, Koyama H. ​​Forme chimice de seleniu pentru prevenirea cancerului. J Trace Elem Med Biol. 2005; 19 :141–150. doi: 10.1016/j.jtemb.2005.09.003. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Akesson B, Bellew T, Burk RF. Purificarea selenoproteinei P din plasma umană. Biochim Biophys Acta. 1994; 1204 :243–249. doi: 10.1016/0167-4838(94)90014-0. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Deagen JT, Butler JA, Zachara BA, Whanger PD. Determinarea distribuției seleniului între glutation peroxidază, selenoproteina P și albumină în plasmă. Biochimie anală. 1993; 208 :176–181. doi: 10.1006/abio.1993.1025. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Grupul privind antioxidanții dietetici și compușii înrudiți, subcomitetele privind nivelurile superioare de referință ale nutrienților și interpretarea și utilizările DRI, Comitetul permanent pentru evaluarea științifică a aporturilor de referință dietetice, Consiliul pentru alimente și nutriție, Institutul de Medicină. Aportul dietetic de referință DRI pentru vitamina C, vitamina E, seleniu și carotenoizi. Washington DC: National Academy Press; 2000. [ Google Scholar ]Reid ME, Duffield-Lillico AJ, Garland L, Turnbull BW, Clark LC, Marshall JR. Suplimentarea cu seleniu și incidența cancerului pulmonar: o actualizare a studiului privind prevenirea nutrițională a cancerului. Biomarkeri de epidemiol de cancer Prev. 2002; 11 :1285–1291. [ PubMed ] [ Google Scholar ]Stranges S, Marshall JR, Natarajan R, Donahue RP, Trevisan M, Combs GF, Cappuccio FP, Ceriello A, Reid ME. Efectele suplimentelor de seleniu pe termen lung asupra incidenței diabetului de tip 2: un studiu randomizat. Ann Intern Med. 2007; 147 :217–223. doi: 10.7326/0003-4819-147-4-200708210-00175. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]Nuttall KL. Evaluarea intoxicației cu seleniu. Ann Clin Lab Sci. 2006; 36 :409–420. [ PubMed ] [ Google Scholar ]MacFarquhar JK, Broussard DL, Melstrom P, Hutchinson R, Wolkin A, Martin C, Burk RF, Dunn JR, Green AL, Hammond R, Schaffner W, Jones TF. Toxicitate acută a seleniului asociată cu un supliment alimentar. Arch Intern Med. 2010; 170 :256–261. doi: 10.1001/archinternmed.2009.495. [ Articol gratuit PMC ] [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]

---

Articole de la Radiation Oncology (Londra, Anglia) sunt furnizate aici prin amabilitatea BioMed Central

Progrese recente în studiile clinice privind suplimentarea cu seleniu în radioterapie

Emi Handa ¹, Irma M Puspitasari ², Rizky Abdulah ², Chiho Yamazaki ¹, Satomi Kameo ³, Takashi Nakano ⁴, Hiroshi Koyama ⁵Afilieri extinde

• PMID: 32998101
• DOI: 10.1016/j.jtemb.2020.126653

Abstract

Context: Radioterapia este una dintre cele mai importante și comune terapii pentru pacienții cu cancer. S-a demonstrat că seleniul este capabil să reducă efectele secundare ale radioterapiei, deoarece selenoproteinele au funcții antioxidante împotriva speciilor reactive de oxigen care sunt induse de radiații. Ele funcționează, de asemenea, în repararea ADN-ului și controlul citokinelor.

Scop: Am explorat beneficiile și riscurile suplimentării cu seleniu în radioterapie în revizuirea noastră anterioară pentru a stabili linii directoare. În studiul actual, am extins căutarea pentru a acoperi progresele recente în studiile clinice ale suplimentării cu seleniu în radioterapie.

Metode: Am efectuat un screening inițial în PubMed folosind termenii și cuvintele cheie MeSH „seleniu”, „radiere”, „terapie” și „radioterapie”, folosind aceeași metodologie aplicată în revizuirea noastră anterioară. Am identificat 121 de articole publicate între ianuarie 2013 și decembrie 2019. Am identificat apoi opt articole (șase studii) despre seleniu și radioterapie prin excluderea a 113 articole.

Rezultate: În studiile de suplimentare a seleniului s-au utilizat doze de seleniu de 300-500 μg/zi cu o durată de la 10 zile până la 6 luni. Suplimentarea cu seleniu a îmbunătățit condițiile nutriționale ale pacienților cu seleniu și a redus efectele secundare ale radioterapiei. Suplimentarea cu seleniu nu a redus eficacitatea radioterapiei și nu au fost raportate toxicități.

Concluzie: Rezultatele recenziilor noastre anterioare și actuale au arătat că suplimentarea cu seleniu oferă beneficii specifice pentru mai multe tipuri de cancer tratate cu radioterapie. Aici, vă sugerăm un nou ghid pentru suplimentarea cu seleniu în radioterapie. Recomandăm determinarea statusului de seleniu al pacienților înainte de radioterapie, iar în cazurile de deficit (<100 μg/L nivel de seleniu seric), suplimentul de seleniu poate fi benefic.

Copyright © 2020 Elsevier GmbH. Toate drepturile rezervate.

Articole similare

• Actualizări privind studiile clinice ale suplimentării cu seleniu în radioterapie.Puspitasari IM, Abdulah R, Yamazaki C, Kameo S, Nakano T, Koyama H.Radiat Oncol. 29 mai 2014;9:125. doi: 10.1186/1748-717X-9-125.PMID: 24885670 Articol PMC gratuit. Revizuire.
• Seleniu pentru atenuarea efectelor secundare ale chimioterapiei, radioterapiei și intervenției chirurgicale la pacienții cu cancer.Dennert G, Horneber M.Cochrane Database Syst Rev. 2006 Jul 19;2006(3):CD005037. doi: 10.1002/14651858.CD005037.pub2.PMID: 16856073 Articol PMC gratuit. Revizuire.
• Suplimentarea cu seleniu la pacienții cu radioterapie: trebuie să măsurăm regulat nivelurile de seleniu din ser sau din sânge înainte de radioterapie?Muecke R, Micke O, Schomburg L, Kisters K, Buentzel J, Huebner J, Kriz J.Radiat Oncol. 2014 Dec 16;9:289. doi: 10.1186/s13014-014-0289-0.PMID: 25511764 Articol PMC gratuit.

Vezi toate articolele similare

Citat de

• Beneficiile terapeutice ale seleniului în bolile hematologice maligne.Ehudin MA, Golla U, Trivedi D, Potlakayala SD, Rudrabhatla SV, Desai D, Dovat S, Claxton D, Sharma A.Int J Mol Sci. 2022 Iul 19;23(14):7972. doi: 10.3390/ijms23147972.PMID: 35887320 Articol PMC gratuit. Revizuire.

Vezi toate articolele „Citat de”.

Angiotensin 1-7 anticancer – studiu clinic

crh-4204-1Download