Arhive etichetă | vaccinuri

Laureat al premiului NOBEL pentru Medicină, avertizează: „Se intră în dictatura vaccinurilor! Cu această vaccinare riscăm să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma”

Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, laureat al premiului Nobel pentru Medicină în 2008, a declanșat un scandal în Franța, după ce s-a poziționat, prin declarațiile sale, în tabăra celor care se opun vaccinării obligatorii.  Renumitul savant francez consideră că vaccinurile sunt responsabile pentru moartea subită a copiilor și se declară un opozant al politicii guvernamentale de vaccinare, în Franța.

Pe 7 noiembrie, Luc Montagnier a susținut, la Paris, o conferință-dezbatere rezervată jurnaliștilor din presa din domeniul sănătății, în care a vorbit despre obligativitatea imunizării, cu noi vaccinuri, impusă anul acesta de guvernul francez. Alături de el s-a aflat și profesorul Henri Joyeux. Afirmațiile celor doi profesori privind pericolele vaccinării au declanșat însă o  furtună mediatică în Franța.

Aș dori să avertizez cu privire la riscurile privind moartea subită a nou-născuților. Din păcate, există observații, fapte științifice, lucruri observate de părinți asupra faptului  că această moarte subită apare după o vaccinare”, a declarat el în conferința de presă de la Paris.

„Nu sunt împotriva vaccinurilor. Dar mă opun acestei extinderi cu vaccinuri care conțin aluminiu”, a spus profesorul Montagnier, conform publicației La Croix. „Am o evidență foarte detaliată a legăturilor dintre vaccinare și moartea subită a nou-născuților”, a afirmat el. Unii copii mor la 24 de ore după ce au fost vaccinați. Mai avem dreptul de a pune la îndoială această legătură temporală?”, a continuat profesorul Montagnier.

Profesorul francez a precizat că nu crede că vaccinurile produc autismul, „dar cred că vaccinurile pot declanșa autismul pe un teren favorabil autismului. Este ca răspândirea scânteilor pe un teren arid, declanșându-se incendii.Acest „teren favorabil autismului” este cel slăbit de alte boli și alți factori, la care adăugarea vaccinului devine factor declanșator.”

Riscăm cu vaccinurile să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma, copiii, bebelușii”, a avertizat Luc Montagnier, care consideră că se intră „într-un fel de dictatură a vaccinurilor”. În opinia sa, imunizarea cu 10 vaccinuri sau mai multe este exagerată. „Schemele de vaccinare oficiale sunt abuzive și medicii pediatrii ar trebui să nu facă vaccinurile doar pentru că funcționari nepricepuți/corupți le recomandă”, afirmă el.

Profesorul Henri Joyeux a spus, la rândul său,  că adjuvantul de aluminiu prezent în vaccinuri, rămâne, jumătate „la locul injectării”, pentru a crea un răspuns imun, în timp ce „cealaltă jumătate se duce în organism […] la nivelul osului, fie în rinichi, fie în creier”. „Și știm asta pentru că au existat studii foarte importante ale lucrătorilor din fabricile de bauxită din Maurienne, din Franța”.

Reamintim că, potrivit proiectului lui Emmanuel Macron, guvernul francez a decis să introducă, din ianuarie 2018, 11 vaccinuri obligatorii.

Laureatul premiului Nobel, profesorul Luc Montagnier, care a descoperit virusul imunodeficienței umane, este absolvent al Facultății de Medicină și al Facultății de Științe Biologice ale Universității din Paris.

În cadrul noului Departament de Virusologie de la Institutul Pasteur, profesorul Luc Montagnier a fondat Unitatea de Cercetare Virală Oncologică, unde și-a dedicat activitatea studiului virusurilor cancerigene, în special retrovirusurilor oncogene, aspectelor biochimice ale interferonului și transformărilor maligne, inclusive la schimburile membranare în relație cu creșterea pe mediul de agar, o nouă proprietate a celulelor maligne din culturi, la descoperirea cărora a contribuit.

Sursa: ActiveNews.ro

Mesajul unei mame pentru mass-media din România după ce un copil ar fi murit din cauza unui vaccin BCG: „Dacă vreți ca statul să aibă control asupra corpului fiecăruia dintre noi, fiți în continuare ambasadorii tăcuți sau vocali ai dogmei oficiale”

Tot mai multe voci contestă pe internet Legea Vaccinării, considerând-o fie o lege nazistă care încalcă drepturi fundamentale ale omului, fie o pârghie pentru susținerea afacerilor industriei farmaceutice, implementarea legii costând bugetul României aproximativ 5 miliarde de euro.
După ce Cristina Bușcă, una dintre mamele care consideră că forma actuală a Legii Vaccinării, adoptată recent de Senat și care va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, este „o lege crudă și ireal de abuzivă”, îndreptată atât împotriva copiilor cât și împotriva adulților, iată că o altă mămică, cititoare a ActiveNews, a transmis un mesaj către media din România.
„Stimați jurnaliști,
De aproape un an de zile, în presa românească există un embargo fără precedent în fragila noastră istorie post-decembristă. Embargoul impus celor care vorbesc împotriva dogmei oficiale privind vaccinarea.
Jurnaliști altă dată cu forța și curajul de a se arunca în luptă cu cei mai puternici oameni din stat, cu demnitatea cuvântului și judecata netulburată de bani sau frică, ne făceau dușuri reci de luciditate astfel încât să vedem clar ceea ce n-ar fi trebuit să știm sau să înțelegem. Ceea ce presa comandată politic sau economic ascundea sub valul hipnozei generale.
Nimic, niciodată, nu a avut parte de atâta liniște și TOTALĂ ABSENȚĂ din presă precum ideile sau discursul argumentat al celor ce se opun obligativității vaccinării. Căci nu de vaccinare e vorba, ci de obligativitate.
Stimați jurnaliști, de ce Dumneavoastră, care trăiți din libertatea cuvântului și din libertatea de gândire lăsați valul greu și nedrept al hipnozei generale să ascundă orice opinie diferită?
Stimați jurnaliști, nu vă cerem să citiți legea care spune că vaccinarea va fi OBLIGATORIE pentru ADULȚI și COPII, că epidemiile vor fi stabilite prin ordin de ministru (!), că medicii vor fi sancționați dacă nu vaccinează cu orice preț, că producătorii nu vor fi responsabili pentru vătămările post-vaccinale și efectele adverse pot fi doar cele stabilite prin ordin de ministru!
Nu vă cerem să citiți tratatele de imunologie care avertizează că vaccinurile pot conduce la cancer și autoimunitate.
Poate nu sunteți creștini și faptul că pui de om de câteva săptămâni sunt născuți vii și apoi disecați pentru ca plamânii lor să fie țesut de cultură pentru viruși vaccinali, nu vă dă fiori? E știință. În prospect se cheamă științific celule MRC-5.
Dar vă cerem să ascultați mărturia unei mame. O mamă care a crezut în vaccinare. O mamă care și-a ținut în brațe fiica timp de câteva zile. Un copil perfect sănătos, care creștea cu laptele și dragostea mamei. Vaccinul BCG a avut nevoie doar de câteva ore să îi otrăvească trupul. Apoi tratamentele care au exclus orice legătură cu vaccinul și multitudinea de piste testate pe acest copil născut sănătos, devenit un caz „misterios”, i-au adus moartea în numai câteva zile.
Moartea acestui copil ca urmare a vaccinării nu a salvat pe nimeni. Dar a distrus iremediabil o familie.
Iat-o pe această mamă, o cheamă Adelina Iacob:
Sigur, totul este folclor până ți se întâmplă ție! Până tu, mamă sau tată, ești cel care pleacă la vaccinare cu un copil sănătos și apoi se întoarce cu unul care privește în gol, îi curg bale din gură sau care în câteva săptămâni moare cu sindrom hemolitic-uremic sau rămâne paralizat pe viață. Toate sunt efecte adverse menționate de către producători în prospectele vaccinurilor, nu sunt secrete.
Câți dintre Dumneavoastră în situația asta ați putea spune: „E ok, nu-i grav, copilul meu e mort de la un vaccin, dar important e că alții sunt protejați de rujeolă!”
Vaccinarea e minunea secolului, ne salvează de boli eruptive care nu mai omoară pe nimeni dacă trăiește în condiții normale. Mizeria traiului și incompetența autorităților sunt ascunse sub diagnostice de rujeolă.
Câți dintre dumneavoastră, stimați jurnaliști, ați verificat cauza morții celor 35 (mai nou 36) de morți de rujeolă? De când profesia de jurnalist înseamnă să iei de bun ce zice statul, fără să verifici măcar din două surse?
Institutul Național de Sănătate Publică are pe site situația deceselor în care se vede clar că doar la 11 din cei decedați rujeola e menționată la cauza decesului printre altele: handicapuri, imunodepresie severă, malformații, malnutriție. Dar noi defilăm tot cu cei 36 de morti de rujeolă fără să se întrebe nimeni de unde vin oamenii aceștia și de ce au murit de fapt de o banală boală a copilăriei.
Acești oameni nu puteau fi salvați chiar dacă am fi cu toții vaccinați cu tot ce s-a inventat vreodată!
E ceasul al 12-lea.
Dacă vreți ca statul să aibă control asupra corpului fiecăruia dintre noi, fiți în continuare ambasadorii tăcuți sau vocali ai dogmei oficiale.
Dar dacă aveți vreo urmă de îndoială că un cocktail biologic e bun pentru toată lumea oricum și oricând, spuneți-o acum! Căci altfel, din ianuarie 2018 va deveni ilegal să mai spuneți despre vaccinuri altceva decât ce vrea statul să gândiți.
În SUA, a treia cauză a morții sunt erorile medicale. Anual, în UE mor 95.000 de oameni ca urmare a erorilor medicale (cf. OMS).
Pământul a fost plat cândva și în anii 50 tutunul era promovat de către medici. Am evoluat oare?”, a fost mesajul transmis de aceasta pe adresa ActiveNews.

APC: 15 zile până la VACCINAREA OBLIGATORIE a ADULTILOR

15 zile până la vaccinarea obligatorie a adulților!

 

  • Abuz fără precedent în Parlamentul României postdecembriste – România va fi singurul stat european în care adulții vor fi vaccinați cu forța!
  • Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, nu este de acord cu obligativitatea vaccinării în Germania, președintele României, Klaus Iohannis, susține obligativitatea vaccinării în România! În Germania, Olanda, Luxemburg, Spania, Anglia, Austria, Suedia și Elveția vaccinarea copiilor NU este obligatorie! APC susține libertatea cetățenilor români de a-și alege singuri serviciile medicale!

Asociația Pro Consumatori alături de cele 10 organizații neguvernamentale (Alianța Părinților din România, Asociația Lion Mentor, Asociația Pro Decizii Informate, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociația Civica Dreptate, Fundația Institutul pentru Cercetări Psihosociale și Bioetică, Fundația pentru Știință și Sănătate, Asociația pentru Apărarea Dreptului la Proprietate și Sănătate al Cetățeanului, Asociația pentru Dezvoltarea Copilului și a Familiei, Asociația Învață să Zbori) atrage atenția asupra erorii grave în care se află Parlamentul României în privința adoptării, peste câteva zile, a unei legi neconstituționale privind vaccinarea obligatorie a adulților.

Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România a fost inițiat de Ministerul Sănătății și a avut un parcurs administrativ plin de ilegalități. În luna mai, anul curent, a fost supus dezbaterii publice o schiță de proiect de lege alcătuită din 27 de articole, din care lipsea un articol de lege (articolul 26 apărea doar numerotat), fără sancțiuni administrative pentru părinți și adulți, și se referea numai la vaccinarea obligatorie a copiilor. În luna septembrie, am avut surpriza să vedem pe site-ul Camerei Senatului un proiect de lege format din 77 de articole, în care se prevede vaccinarea obligatorie atât a copiilor, cât și a adulților, sancțiuni administrative de până la 10.000 de lei pentru părinți, adulți și angajatori, dar și posibilitatea decăderii din drepturile părintești și instituționalizarea copiilor în centre de plasament pentru părinții care refuză să-și vaccineze copiii.
În data de 23 octombrie 2017, acest proiect de lege a fost adoptat de către Camera Senatului cu 99 de voturi pentru și o abținere din partea senatorului Eugen Teodorovici, în timp ce 36 de senatori nu au participat la vot. În prezent, acest proiect de lege se află la Camera Deputatilor unde urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate și să fie supus votului final al celor 329 de deputați. Camera Deputaților este cameră decizională pentru acest proiect de lege, având posibilitatea să elimine obligativitatea vaccinării din acest proiect.
Pentru a atrage atenția cetățenilor României și mass-mediei asupra abuzului constituțional săvârșit de către Guvernul României și Senatul României, APC a organizat următoarele adunări publice: în data de 17 septembrie în Parcul Izvor, 22 octombrie în Piața Constituției, 29 octombrie Lanț uman în jurul clădirii Parlamentului României, precum și pichetarea sediilor partidelor politice parlamentare în data de 31 octombrie și 1 noiembrie, acțiune care s-a concretizat cu depunerea unui memoriu cu argumente sociale, bugetare, medicale și legislative, la sediul fiecărui partid, memoriu semnat de către 11 organizații neguvernamentale.
Seria protestelor organizate de către APC continuă în urmatoarele zile, astfel:
– 4 noiembrie 2017 adunare publică în Parcul Izvor, în intervalul orar 16.00 – 20.00;

– 6 noiembrie 2017 pichetare Paramentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30;
– 13 noiembrie 2017 pichetare Parlamentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30;

– 20 noiembrie 2017 pichetare Parlamentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30.

Votarea acestui proiect de lege și de către Camera Deputaților, în forma votată de Camera Senatului, întoarce țara noastră în anii 1960, când comandourile staliniste au bătut, ucis, închis și deportat țăranii care se opuneau colectivizării și au procedat la confiscarea forțată a tuturor proprietăților agricole private din România. De această dată, comandourile staliniste se regăsesc sub denumirea de comisii județene de vaccinare, iar rolul lor este de a realiza naționalizarea corpurilor cetățenilor acestei țări prin acțiuni de intimidare, forță și incriminare în vederea condamnării la închisoare a părinților și adulților cu conștiință.” a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

NOTĂ OrtodoxINFO

Dr. Pavel Chirilă, mesaj către senatori: Dacă într-o zi Directiva Europeană va trimite jandarmii înarmați cu seringi ca să vaccineze adulții, vă rog respectuos să faceți un pas în față, fericiți că ați fost obligați să vă vaccinați

Unul dintre cele mai arzătoare subiecte din această perioadă este pro sau contra vaccinare. Taberele sunt pe poziții aproape ireductibile, fiecare afirmând că deține adevărul suprem. Din păcate, sunt prea puțini cei care privesc cu luciditate fenomenul, acceptând că poate nu dețin adevărul absolut.
Ministerul Sănătății a depus un proiect, care a fost aprobat de Senat, în care se dorește impunerea vaccinării obligatorii, iar în cazul refuzului din partea părinților, aceștia ar putea fi chiar sancționați.
Unul dintre cei mai respectați doctori din România, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, a  transmis în EXCLUSIVITATE prin intermediul ActiveNews un mesaj senatorilor care au aprobat legea vaccinării obligatorii.
Acesta consideră că obligativitatea vaccinării copiilor reprezintă o eroare gravă și le pune în pericol acestora sănătatea. Din experiența acumulată de-a lungul anilor, Prof. Univ Dr. Pavel Chirilă a precizat că a întâlnit în dese rânduri cazuri în care copiii au avut de suferit de pe urma vaccinurilor, unii fiind în stare foarte gravă.
„Legea vaccinării OBLIGATORII a trecut „cu bine” prin Senat. Votul este tipic pentru populația românească și pentru conducătorii pe care îi merită, – nu pentru poporul român: 99 – pentru vaccinarea obligatorie, 0 – abțineri, 1 -împotrivă. Înțelegem din acest vot că populației din România îi place foarte mult ceva ce este obligatoriu. Votul acesta exprimă cel mai bine puterea anestezică a PARTIDULUI UNIC de altă dată. Ana Pauker, Dej și Ceaușescu s-ar fi bucurat să prindă aceste vremuri. Într-o problemă atât de spinoasă și controversată în întreaga lume, pentru senatorii români nu există dileme, ci numai certitudini.
Totuși există o avertizare: luăm la întâmplare prospectul românesc și israelian al vaccinului IMOVAX (Autorizație ANM 45962012). În prospectul românesc sunt consemnate două reacții adverse ușoare (cum s-ar zice „bun vaccinul”) iar în prospectul din Israel al aceluiași vaccin și al aceluiași fabricant sunt 14 reacții adverse posibile dintre care două sunt foarte grave putând evolua spre deces (reacție anafilactică și șoc anafilactic). De ce??? Pentru simplu motiv că Statul Israel își protejează poporul, iar senatorii români-NU. Când s-a lansat vaccinul Gardasil și Cervarix, Ministerul Sănătății a susținut cu tărie că nu există reacții adverse. Astăzi, după 10 ani, Tratatul de Imunologie al lui Yehuda Shoenfeld – marele imunolog de la Universitatea Tell Hashomer din Israel – arată că Centrele de Supraveghere Vaccinală au comunicat 21.301 reacții adverse dintre care 3.310 reacții grave, incluzând 69 decese.
Stimați senatori,
În prospectul mai multor vaccinuri din întreaga lume și în realitate apar reacții adverse grave: paralizii, encefalite, șocuri anafilactice, moarte subită. E bine să știți că după prima paralizie sau deces postvaccinal din România, legea pe care v-ați dat-o singuri vă va apăra, dar conștiința dumneavoastră NU. Ea o să vă aducă aminte în fiecare zi de numele acelui copil. E bine să citiți cu atenție legea pe care ați aprobat-o. După procentul de la vot, ați votat-o, dar nu cred că ați citit-o.
Vă aduc aminte Art.6: În „situații epidemiologice speciale vaccinarea va fi obligatorie pentru întreaga populație”, adică și pentru dumneavoastră. După râvna și graba cu care ați votat-o, România este într-o situație epidemiologică specială: „mari” epidemii de rujeolă, cea mai mare incidență la cancerul de col uterin (a se vedea farsa HPV), tuberculoza de 10 ori mai incidentă în România decât media europeană etc. De aceea ar fi bine să vă prezentați la medicul de familie și „să vă ridicați mâneca spre vaccinare” ca să ne convingeți că votul Dumneavoastră a fost conform cu ceea ce v-a dictat conștiința.
Dacă într-o zi Directiva Europeană va trimite jandarmii înarmați cu seringi ca să vaccineze adulții și vă va încolona, vă rog respectuos să faceți un pas în față fericiți că ați fost obligați să vă vaccinați și că a fost cea mai frumoasă zi din viața Dumneavoastră. Curaj!!!”, a spus Prof. Dr .Pavel Chirilă pentru în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews.

Dr. Virgiliu Gheorghe, despre obligativitatea vaccinării: „În mod evident asistăm la o reîntoarcere a comunismului, ni se spune astăzi că trupurile noastre nu ne aparțin, ci statul trebuie să hotărască. Dacă această lege va trece, vor urma altele, la fel!

Peste 1.500 de persoane au protestat duminică în Capitală, formând un lanț uman în fața Palatului Parlamentului, față de proiectul privind legea vaccinării, despre care spun că încalcă Constituția.
Manifestanții – care au avut pancarte cu mesaje precum „Corpul meu, alegerea mea, nu obligativității vaccinării”, „Noua armă – vaccinul – genocidul lent”, „Vrem răspundere penală pentru producătorii de vaccinuri” – au format un lanț uman în fața Palatului Parlamentului.
La finalul protestului, dr. Virgiliu Gheorghe a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews despre legea vaccinării și a transmis un mesaj parlamentarilor care vor decide soarta românilor.
„Tot mai clar mi se pare faptul că noua lege privind vaccinarea obligatorie marchează reintrarea într-o nouă epocă în societatea românească a totalitarismului, în sensul că în mod cert reînvie comunismul la 27 de ani de la ceea ce numeam atunci Revoluție. Și spun asta nu numai pentru că conținutul legii contrazice întreaga legislație privind drepturile omului, cât și pentru felul în care ea va fi pusă în aplicare, pentru modul în care ea este promovată astăzi și mai mult, modul în care a fost votată. În primul rând, conținutul contrazice de la tratatul de Nuremberg până la Tratatul de la Oviedo, tot ceea ce înseamnă legislație în vigoare în ceea ce înseamnă drepturile omului. Intră în contradicție cu constituția României, cu legislația, cu codul civil, cu aproape tot ceea ce înseamnă legislație care presupune drepturile copilului, drepturile părinților, drepturile omului în societatea contemporană.
Șocant mi se pare faptul că, deși așa stau lucrurile, nicio asociație privind drepturile omului, cum ar fi Apador CH, Comitetul Helsinki, nu se sesizează. Dimpotrivă,  Comitetul Helsinki, Asociația Apador CH, vin și spun că în acest caz trebuie restrânse drepturile omului, adică e vorba de zeci de mii de români, de sute de mii de români care la ora aceasta nu doresc să-și vaccineze copiii, ale căror drepturi sunt neglijate, sunt contestate, iar dacă două trei persoane minoritare, indiferent de minoritate, chiar și cei care să spunem sunt evident cu probleme de un anumit fel sau altul, întregul eșichier al organizațiilor care protejează drepturile omului sar ca să-i apere.
O a doua problemă este aceea că, în mod evident asistăm la o reîntoacere a comunismului, un comunism care este aplicat nu proprietății private, care să spunem nu mai este atât de semnificativă în societatea aceasta, cât trupului uman, și cum vom vedea copiilor noștri și poate chiar valorilor pe care și le asumă omul în societatea democratică. Când spun că se aplică, cu același proces de comunitarizare, mă gândesc la faptul că, așa cum spuneau acum 50 de ani că pământurile nu ne aparțin nouă, ci aparțin statului și trebuiesc puse în folosul bunului colectiv, astfel ni se spune astăzi că trupurile noastre nu ne aparțin sau nu avem dreptul să ne pronunțăm asupra inviolabilității lor, ci statul este cel care trebuie să hotărască când, cum poate să opereze asupra trupurilor noastre chiar introducând materiale biologice străine care în mod cert ne pot pune în pericol sănătatea după cum o spun chiar prospectele acestor vaccinuri.”, a spus Virgiliu Gheorghe în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews.
Biofizicianul a transmis un mesaj și către mass-media, care a împărțit poporul român în două tabere.
„O altă problemă pe care o sesizez este modul în care se promovează această lege. Mass-media a creat și crează în continuare o dezbinare între cei care sunt pentru ași vaccina copiii și cei care sunt împotrivă. Fără să țină cont de lozinca pe care o auzim de 27 de ani, cel puțin de când am trecut de comunism, a respectului diversității. Deci, avem dreptul la propriile noastre opinii, avem dreptul să gândim altfel decât celălalt. În momentul în care ai acest drept, nu înseamnă că trebuie să îți alegi doar identitatea de gen, cum spun unii sau alții, ci în primul rând să ai dreptul a hotărî asupra propriei tale sănătăți, asupra sănătății copiilor tăi așa cum spune Constituția României și cum spun toate tratatele internaționale. Acestea vorbesc despre dreptul omului la a refuza o procedură medicală, indiferent ce procedură medicală. În primul rând trebuie făcută informarea, al doilea trebuie primit consimțământul. Dacă eludăm această lege, nu înțelegem de ce ar mai exista prospecte în medicamente sau în vaccinuri. Ele ne anunță că au un efect advers tocmai pentru a le putea refuza, tocmai pentru a putea spune că nu am știut. Dacă eu nu am dreptul să îl refuz, atunci nu mai e nevoie de prospecte. Dintr-o dată, orice medicament poate fi aplicat, pur și simplu o cutine neagră în care este pus un indicativ pe care doctorul ți-l aplică fără să ști absolut nimic despre ce se întâmplă, care este rezultatul, efectul lui advers asupra sănătății tale.
Revin la tema dezbinării pe care a sădit-o și o sădește mass-media, exact ca în anii 50, stigmatizându-i pe cei care nu doresc să fie vaccinați. Zilele trecute am avut o întâlnire cu cineva care m-a zguduit văzând unde s-a putut ajunge, în care am fost interogat despre punctul meu de vedere privind vaccinarea și am spus că nu-s de acord cu vaccinarea obligatorie, la care mi-a spus cu ciudă și cu ură cât ar dori să fie pedepsiți cei care sunt împotriva vaccinării. Deci până la urmă am ajuns unde s-a dorit și unde au reușit să aducă comuniștii pe proletarii care te găseau pe stradă și te arestau în anii 50 și te dădeau pe mâna poliției că ești un dușman al poporului. Deci cam aceleași metode se folosesc.
Pe de altă parte, cum va fi urmărită vaccinarea copiilor? Cum va fi pusă în practică? Se spune că ai dreptul să refuzi, dar acest drept ce presupune? Presupune faptul, ca în vremea comunistă, că ești chemat regulat undeva, în fața unei comisii care te va hărțui, nu odată, de multe ori, până când vei ceda. Înainte le zicea interogatorii, acum le zice ședințe de informare. Vei fi obligat să plătești amenzi și s-ar putea să fie până în 2.500 de euro o amendă, iar în cele din urmă s-ar putea să ajungi chiar să ți se spună că lucrezi împotriva interesului superior al copilului și că trebuie să îți fie luat copilul.”, a mai spus biofizicianul.
Acesta a transmis și un mesaj pentru parlamentarii României, care vor trebui să decidă în privința viitorului acestui neam.
„Eu mă gândesc doar la situația în care un părinte căruia i se impune cu forța vaccinarea copilui și care cedează și își vaccinează copilul, iar copilul se îmbolnăvește de o boală gravă sau să spunem de o scleroză multiplă, cum apare pe vaccinul pentru hepatatita B, de un astm, de o alergie gravă care îi marchează întreaga viață, de o altă boală autoimună sau chiar de cancer, care va fi atitudinea acelui părinte față de parlamentarii zilei de astăzi care au votat această lege. Cum îi va gândi? Îi va binecuvânta sau îi va blestema? Este o greutate pe care eu nu mi-aș asuma-o ca parlamentar, în sensul că astăzi sunt pe postul respectiv, iar mâine nu mai sunt. Dar răul pe care l-au făcut poporului român va rămâne. Nu este o lege care să fie trecută cu vederea, este o lege cu implicații majore pentru viața poporului român.
Dacă această lege va trece, multe altele vor putea urma la fel, care vor aduce multă suferință românilor și într-un fel sau altul, fiecare va trebui să dăm la un moment dat un răspuns. Cred că trebuie avut în vedere lucrul acesta și să mai știe un lucru: poate nu sunt atât de răi astăzi, dar vor veni alții care vor avea o altă logică și o altă gândire, iar o astfel de lege care este clar o lege totalitară, dictatorială, va fi folosită în defavoarea poporului român. Va fi folosită împotriva poporului român. Am luptat acum 27 de ani ca să ieșim din comunism și iată că acum, printr-un vot sau prin nepăsarea multora dintre români, ne reîntoarcem la aceleași condiții ale unei societăți totalitare.”, a spus în final Virgiliu Gheorghe.

Memoriul prin care medicii din Constanța cer eliminarea obligativității vaccinării. „Medicul trebuie să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei”

Mai mulți medici din județul Constanța au semnat un memoriu prin care, cu argumente de ordin legal, solicită renunțarea la vaccinarea obligatorie prevăzută în proiectul de lege votat recent de Senat.
Memoriul a fost publicat pe o rețea de socializare de dr. Rudencu Cătălina, președintele Asociației Eduvit.
Redăm intregral conținutul acestui memoriu.
ZECE argumente de ordin LEGAL
Subsemnații, medici în județul Constanța, având în vedere controversa pe marginea proiectului de lege a vaccinării în România care ne afectează direct atât că medici, cât și că cetățeni ai acestei țări, solicităm eliminarea obligativității vaccinării:
– prin aplicarea unor amendamente la proiectul de lege amintit.
Motivăm această solicitare prin următoarele:
1. În România vaccinurile sunt înregistrate ca medicamente la Agenția Națională a Medicamentului, deci se supun aceluiași regim juridic și de practică medicală;
2. Vaccinarea este o intervenție medicală, conform art. 1 pct. d) din Legea Nr. 46/2003 care spune:
„prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare”;
3. Conform legii drepturilor pacientului și Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, niciun act medical nu poate avea loc fără consimțământul pacientului:
Legea 46/2003 art.13: „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”;
4. Codul de deontologie art.11:
„(1) Nicio intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoană vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.
(2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de persoană vizată”;
5. Proiectul de lege, prin situarea binelui societății înaintea binelui ființei umane, încalcă art. 4 din Codul de deontologie medicală care spune:
„În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei”;
6. Vaccinarea obligatorie de masă încalcă art. 5 din Cod care stipulează tratarea individuală a fecărui caz:
„Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv”;
7. Acest proiect de lege încalcă independența profesională a medicului stipulată în art. 6 al Codului care precizează:
„Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ”;
8. Acest proiect de lege încalcă art. 8 al Codului, care stipulează că pacientul trebuie să beneficieze de maximum de garanții în raport cu situațiile concrete, adică în condițiile în care există un risc, nimeni nu poate fi obligat să și-l asume împotriva voinței sale;
9. Acest proiect de lege încalcă, prin „acordul prezumat” cu privire la vaccinare stipulat la art.21 alin.(3), articolul 14 din Cod care spune:
„(1) Medicul va solicită și va primi consimțământul numai după ce, în prealabil, persoana respectivă sau cea îndreptățită să își dea acordul cu privire la intervenția medicală a primit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și a riscurilor previzibile și în general acceptate de societatea medicală.
(2) Pe cât posibil, medicul va urmări că informarea să fie adecvată și raportată persoanei care urmează să își manifeste consimțământul”;
10. Acest proiect de lege încalcă Constituția României, art. 22, 26 și 53:
1. În condițiile în care vaccinarea devine obligatorie, aceasta poate fi asimilată atingerii dreptului la viață și integritate fizică și psihică dacă produce patologie fizică, psihică sau deces, precum și torturii dacă se efectuează împotriva voinței cuiva, contravenind art. 22 care stipulează:
„(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.”
2. Obligativitatea vaccinării încalcă dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, drept consfințit de art. 26:
„(2) Persoană fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
3. Proiectul de lege privind vaccinarea aduce restrângerea unor drepturi și libertăți, așa cum au fost discutate anterior, deși art. 53 din Constituție arată clar condițiile foarte particulare în care acest lucru poate fi făcut. Menționăm că proiectul de lege privind vaccinarea nu se adresează unor situații de pericol iminent ci, dimpotrivă, după cum menționează Art. 1 alin.(1) „…pe durata vieții…”, deci se situează cu totul în afara cadrului constituțional stipulat de art. 53 care spune:
„(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.”
Cu respect,
Semnatarii

Neurochirurg Ștefan Mindea, medicul care a făcut istorie la Universitatea Stanford din SUA, este împotriva vaccinării obligatorii

In ciuda teoriei conform căreia cei care se opun obligativității vaccinării sunt obscurantiști, iată că unul dintre cei mai reputați medici români, doctorul neurochirurg Ștefan Mindea se pronunță și el împotriva acestei practici.

Doctorul Ștefan Mindea, devenit cunoscut în România după ce a ales să se întoarcă în țară, cu familia, după peste trei decenii petrecute în SUA, a participat duminică la lanțul uman din jurul Parlamentului (Foto, alături de regizorul Iulian Capsali), desfășurat în semn de protest față de obligativitatea vaccinării.

La doar 40 de ani, Ștefan Mindea era unul dintre cei mai reputați neurochirurgi din SUA. Specializat în neurochirurgie minim-invazivă și chirurgie oncologică spinală, a creat prima secție de acest tip la Universitatea din Stanford. Părinții l-au educat să se simtă mândru că este român. El însuși are șase copii pe care îi educă în același spirit. După 35 de ani petrecuți în SUA, a decis să se întoarcă în țară, mutându-se cu familia la Constanța; a investit aici un milion de dolari în aparatură sofisticată pentru a-i putea opera pe români „ca afară”. Deși a fost inclus cinci ani la rând în topul celor mai buni neurochirurgi, statul român nu i-a acordat dreptul de liberă practică decât abia după un an, timp în care a stat departe de sala de operații. Profesorul nu s-a plâns și nici nu a făcut cale întoarsă, a rămas să ne ajute.

”După o vizită în România, unde am văzut condițiile slabe în neurochirurgie, m-am gândit că noi suntem îndatorați neamului nostru. Ce-ar fi dacă toți oamenii calificați ar părăsi țara? Cine ar mai avea grijă de mama, de tata, de bunici?…”, spunea el atunci.

Dr. Ștefan Mindea se alătură altor medici români care au contestat legea vaccinării obligatorii: dr. Răzvan Constantinescu, dr. Vasile Astărăstoae, dr. Mircea Pușcașudr. Rareș Simu, dr. Anca Nițulescu, dr. Pavel Chirilă și alții.

În 1976, Guvernul SUA s-a folosit de minciuni pentru a începe o campanie națională de vaccinare împotriva unei „epidemii” de gripă porcină. „Epidemia” a ucis 1 om: în urma campaniei de vaccinare au murit 25, alți 500 au manifestat efecte secundare grave

carti gratuite

Doamne ajuta!

3 carti gratuite astazi pentru dvs.

TODEA‑GROSS, CHRISTA. Vaccinurile : prevenţie sau boală? : O nouă patologie pediatrică – Vaccinurile-click

Dr. Louis De Brouwer m.d. VACCINAREA: EROAREA MEDICALĂ A SECOLULUI click

Arhiepiscopul-Luca-al-Crimeei-chirurg-fara-de-arginti-click

Doamne ajuta!

%d blogeri au apreciat: